ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2714/2010

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 4903 din 25 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI- a comercială, a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul M.I.R. în contradictoriu cu pârâții E.G. și SC G.I. SRL. Instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat să se dispună excluderea asociatului E.G. din cadrul societății pârâte, distribuirea a patru părți sociale ale asociatului exclus către asociatul M.I.R. și a diferenței de trei părți sociale către asociatul G.R.M., cu obligarea pârâtului E.G. la plata cheltuielilor de judecată. Tribunalul a constatat că reclamantul, împreună cu pârâtul E.G.

și cu numitul G.R.M., sunt asociați ai societății pârâte. Reclamantul a solicitat excluderea pârâtului E.G. din societate în temeiul dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990. O primă faptă frauduloasă invocată de reclamant s-a referit la vânzarea de către pârât a unui teren aflat în patrimoniul societății pârâte către fosta soție a acestuia în temeiul unei Hotărâri AGA, al cărei conținut a fost modificat de E.G. precum și două din cele șase puncte menționate inițial în hotărârea din 7 martie 2008. Deși reclamantul a susținut că toate aceste completări nu reprezintă voința tuturor asociaților, fiind efectuate de către pârâtul E.G., tribunalul a reținut că probele administrate în cauză nu confirmă susținerea acestuia.

În acest context s-a apreciat că există completarea mențiunilor inițiale din cuprinsul Hotărârii AGA, însă modul în care s-a efectuat aceste completări nu s-a administrat nici un mijloc de probă. Simplul fapt că s-a dispus începerea urmării penale împotriva pârâtului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 3/1999 și de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu a dovedit activitatea frauduloasă a administratorului. De asemenea, împrejurarea că pe rolul Tribunalului București s-a înregistrat o acțiune privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între societatea pârâtă și C.M. a fost privită ca lipsită de relevanță câtă vreme această cerere nu a fost admisă de instanța de judecată.

Prin urmare, tribunalul a constatat că nu se poate reține faptul că pârâtul a urmărit și obținut transferul fraudulos al unui bun în patrimoniul fostei sale soții întrucât actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în temeiul hotărârii din 7 martie 2008, astfel cum a fost completată. Tribunalul a constatat că inacțiunea administratorului pentru recuperarea prețului vânzării nu poate fi calificată ca având o natură frauduloasă întrucât nu s-a dovedit intenția administratorului în producerea unui prejudiciu societății.

Cu privire la litigiul care a format obiectul dosarului nr. 3187/303/2008 al Judecătoriei sectorului 6 București, tribunalul a observat că este adevărat că în acest litigiu debitoarea a fost reprezentată de un avocat împuternicit de către creditorul E.G., însă simplul conflict de interese ce a existat între administratorul societății și societatea pârâtă nu face dovada activității frauduloase a pârâtului, cu atât mai mult cu cât din probele administrate în cauză nu a rezultat că acest contract de închiriere a fost încheiat în dauna SC G.I.C. SRL. Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că pârâtul nu se face vinovat de săvârșirea unor fapte de natură a atrage excluderea sa din societate și a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamantul M.I.R. care a solicitat modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul excluderii asociatului și administratorului E.G. din cadrul societății pârâte și redistribuirea părților sociale între asociații rămași în societate, precum și obligarea pârâtului E.G. la plata cheltuielilor de judecată. În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri și interogatoriu. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 198 din 23 martie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantei reținându-se în considerente, în esență, că existența unor interese contrare între intimatul E.G.

și societatea pârâtă nu dovedește activitatea frauduloasă a administratorului, iar împrejurarea că, în răspunsurile de la interogatoriu, reclamantul a recunoscut că societatea a plătit pe intimatul pârât sume de bani cu titlu de chirie în anul 2008 instituie prezumția că imobilul proprietatea intimatului a fost folosit de societatea pârâtă, iar închirierea a fost convenită de toți asociații așa cum rezultă din contractul de închiriere care este semnat de aceștia. Împotriva deciziei pronunțate în apel reclamantul M.I.R. a declarat recurs susținând, în esență, că în cauză sunt destule elemente potrivit cărora să se impusă excluderea asociatului E.G. care a făcut numeroase demersuri frauduloase în detrimentul societății comerciale pârâte și nu a avut în vedere neînțelegerile grave dintre asociați care ar putea constitui temei de dizolvare a societății pârâte.

Înalta Curte, din oficiu, la acest termen a invocat nulitatea cererii de recurs în raport de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și a rămas în pronunțare pe această excepție. Înalta Curte, examinând cuprinsul cererii de recurs apreciază că nu sunt critici propriu-zise la adresa deciziei care face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia, iar succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nefiind structurată din punct de vedere juridic în așa fel încât să se poată reține măcar din oficiu vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare evocate de recurenții art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În cauză criticile formulate sunt raportate la aspecte ce țin de netemeinicia deciziei recurate, neputând fi calificate ca motive de nelegalitate prevăzute expres și limitativ în sensul art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte, urmează să aplice sancțiunea nulității cererii de recurs, conform art. 302 1 alin. (l) pct. 1 lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs declarată de reclamantul M.I.R. împotriva deciziei nr. 198 din 23 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, conform art. 302 1 alin. (1) pct. 1 lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2010.