ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 228/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 6899 din 5 mai 2009, Tribunalul București, secția a VI a comercială, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C.M. în contradictoriu cu pârâta SC S.F., având ca obiect anularea Hotărârii AGA SC S.F. SRL din data de 10 noiembrie 2008. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a arătat că, în ședința conducerii generale a asociaților SC S.F., din data de 29 septembrie 2008, s-a aprobat revocarea sa din funcția de administrator unic și a fost numit un nou administrator unic în persoana d-nei G.F.

Noul administrator a convocat o nouă adunare generală a asociaților societății pentru data de 10 noiembrie 2008, având ca ordine de zi prezentarea, dezbaterea și aprobarea organigramei societății/posturilor salariaților societății și a reorganizării/desființării unor funcții și activități de conducere și mandatarea expresă a administratorului unic al societății pentru punerea în aplicare a hotărârilor adunării generale luate la punctul 1. Motivul anulării hotărârii AGA din 10 noiembrie 2008 indicat de către reclamant constă în aceea că, acesta, în calitate de asociat și fost administrator unic al societății ce a fost revocat din funcția de administrator unic prin hotărârea AGA din 29 septembrie 2008, nu recunoaște noul administrator unic numit prin hotărârea AGA din 29 septembrie 2008, hotărâre pe care a atacat-o în justiție, astfel încât reclamantul apreciază că d-na G.F.

nu deține statutar funcția de administrator al SC S.F. SRL, motiv pentru care nici convocarea AGA din 10 noiembrie 2008 semnată de aceasta nu îndeplinește exigențele prevăzute de art. 12.4 din statutul societății, urmând a se dispune anularea acesteia. Instanța de fond a apreciat că motivul de anulare invocat de către reclamant, în sensul nevalabilității convocării adunării generale deoarece persoana care a convocat-o nu deține statutar funcția de administrator, este neîntemeiat întrucât toți asociații societății au fost de acord cu desfășurarea adunării generale, au participat la aceasta, au votat ordinea de zi, doar reclamantul votând împotriva adoptării hotărârii. Instanța de fond a arătat că hotărârea adunării generale este valabilă, în considerarea votului majoritar și a calității neinfirmate de administrator la acea dată a persoanei care a convocat AGA, fiind recunoscută chiar de către reclamant care a votat-o ca președinte de ședință.

Pentru acest motiv, a considerat instanța de fond, nu poate fi primit nici cel de-al doilea motiv de anulare, referitor la imposibilitatea executării hotărârii, întrucât nu este prevăzut de lege, iar administratorul societății exercită efectiv funcția încredințată. Împotriva a sentinței comerciale nr. 6899 din 5 mai 2009 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI a comercială, a declarat apel reclamantul C.M.

În motivarea apelului acesta a susținut că instanța de fond a reținut în mod greșit că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 121 din Legea nr. 31/1990, deoarece reclamantul nu a fost de acord cu întrunirea AGA, contestând calitatea de administrator unic a d-nei G.F., astfel încât convocarea adunării generale a asociaților din 10 noiembrie 2008 nu a fost făcută de administratorul societății, ci de un asociat care deținea 10% din părțile sociale; chiar și în ipoteza în care s-ar admite că adunarea generală a fost întrunită în mod legal, a mai susținut reclamantul, hotărârile acestei adunări nu pot fi aduse la îndeplinire întrucât ar fi încălcate prevederile art. 193 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, în sensul că d-na G.F.

a votat pentru mandatarea ei expresă pentru punerea în aplicare a hotărârilor AGA consemnate în Procesul Verbal ceea ce declanșează un conflict de interese; în mod greșit instanța de fond a reținut că acesta ar fi recunoscut-o ca administrator pe d-na G.F. și a votat-o ca președinte de ședință, atâta timp cât din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantul a solicitat anularea parțială a hotărârii AGA din 29 septembrie 2008 sub aspectul numirii d-nei G.F. în funcție de administrator, iar în pagina a doua a Procesului verbal încheiat în A.G.A din 10 noiembrie 2008 s-a consemnat că reclamantul contestă calitatea de administrator unic a d-nei G.F.; faptul că d-na G.F.

a fost aleasă pentru a prezida adunarea generală din 10 noiembrie 2008, inclusiv de reclamant, nu reprezintă o recunoaștere a validității numirii acesteia în funcția de administrator sau o recunoaștere a valabilității convocării, deoarece, conform art. 13.1 din Actul Constitutiv, adunarea generală va alege o persoană care va prezida ședința, astfel încât orice asociat și nu numai administratorul poate fi președintele adunării; cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de către instanța de fond, pentru motivul că suma de 24.942,40 lei este nejustificat de mare, față de valoarea pricinii care nu este evaluabilă în bani, iar în cauză au fost acordate doar 5 termene de judecată, astfel încât instanța de fond trebuia să reducă cuantumul cheltuielilor de judecată.

Pârâtă SC S.F. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată, în considerarea următoarelor: Intimata a arătat că instanța investită cu soluționarea în fond a cererii de chemare în judecată având ca obiect anularea hotărârii adunării generale a asociaților societății din 29 septembrie 2008, respectiv Tribunalul Timiș, s-a pronunțat în sensul respingerii acestei cereri ca neîntemeiată, astfel încât motivul de apel invocat de reclamant este neîntemeiat, nefiind constatat vreun motiv de suspendare a executării hotărârii AGA din 29 septembrie 2008 sau de nulitate a acesteia; referitor la motivul invocat de reclamant în sensul că, în Procesul verbal încheiat în A.G.A.

din 10 noiembrie 2008, s-a consemnat că acesta nu recunoaște calitatea de administrator unic a d-nei G.F., a arătat că această contestare s-a efectuat ca argument în susținerea motivelor care l-au determinat pe reclamant să se împotrivească adoptării măsurii reorganizării, desființării posturilor de director general și manager resurse umane și, nicidecum, pentru că acesta ar refuza tinerea A.G.A. din 10 noiembrie 2008, cu atât mai mult cu cât el însuși a solicitat introducerea pe ordinea de zi a propunerii de modificare a actului constitutiv, în sensul că administratorul unic al societății să nu poată semna acte juridice care să angajeze patrimonial societatea, într- un cuantum mai mare de 5% din valoarea patrimoniului acesteia, fără a avea aprobarea AGA.

S-a mai arătat de către pârâtă că reclamantul a semnat Procesul verbal al AGA din 10 noiembrie 2008 fără obiecțiuni, astfel încât acesta nu mai poate contesta mențiunile din procesul verbal. De asemenea, mandatarea d-nei G.F. pentru punerea în aplicare a hotărârii AGA nu contravine dispozițiilor legale ale art. 192 alin. (2) din L.S.C. în acest sens putând fi mandatat oricare dintre asociați, nefiind vorba despre un act juridic încheiat cu societatea și neexistând un conflict de interese între societate și mandatarul care nu face altceva decât că pună în executare deciziile asociaților exprimate prin hotărârea adunării generale. Referitor la reducerea cheltuielilor de judecată, a arătat că în raport de munca îndeplinită de avocat în cauză onorariul este pe deplin justificat, iar cauza are o importanță deosebită pentru societate, având în vedere efectele perturbatoare pe care le-ar fi putut produce asupra activității acesteia, precum și poziția pe piață a societății.

Prin decizia comercială nr. 59 din 1 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins apelul reclamantului ca nefondat pentru următoarele considerente: Î n speță, instanța de fond a reținut în mod temeinic faptul că la ședința AGA din 10 noiembrie 2008 au fost prezenți toți asociații SC S.F. SRL, reprezentând 100% din capitalul social al societății, aceștia votând în unanimitate ordinea de zi a adunării generale, precum și desemnarea d-nei G.F., administratorul unic al societății, ca președinte al ședinței. Reclamantul însuși, prezent prin reprezentant, a propus includerea pe ordinea de zi a unei propuneri de modificare a actului constitutiv al societății, ordinea de zi fiind completată în acest sens, iar propunerea reclamantului fiind supusă votului adunării generale (fila 5 dosar T,B.).

Nu s-a consemnat în Procesul verbal al AGA din 10 noiembrie 2008 că reclamantul ar fi contestat validitatea modului de convocare a AGA, astfel încât condiția prezenței unanime a asociaților reprezentând întreg capitalul social, prevăzută de art. 121 din Legea nr. 31/1990, este îndeplinită în cauză. Faptul că apelantul reclamant a contestat calitatea de administrator unic a d-nei G.F.

nu poate fi reținut ca motiv de invalidare a adunării generale a asociaților din 10 noiembrie 2008, deoarece această contestare nu a vizat lipsa de validitate a convocării adunării generale, caz în care contestarea ar fi trebuit efectuată înainte de aprobarea ordinii de zi a ședinței și de trecerea la valoarea propunerilor (inclusiv a propunerii efectuate de însuși apelantul reclamant), ci a fost efectuată ca unul dintre argumentele pentru care apelantul reclamant a votat împotriva aprobării propunerii de reorganizare a activității, desființării/reorganizării unor posturi de lucru, organizare a societății, astfel cum rezultă din Raportul asociatului unic ( fila 5, dosar T.B.). Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 rep.

„Adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel". Așa fiind, cum hotărârea AGA din 10 noiembrie 2008 a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor legale, aceasta este opozabilă și obligatorie pentru toți asociații, inclusiv pentru cei care au votat împotrivă, chiar de la data adoptării acesteia. Susținerea reclamant în sensul că d-na G.F.

ar fi trebuit să nu voteze mandatarea sa de a pune în aplicarea hotărârii AGA consemnata în Procesul Verbal, aceasta aflându-se într-un conflict de interese, nu este fondată, în speță nefiind vorba despre încheierea de acte juridice între societate și d-na G.F., în calitatea acesteia de administrator unic, ci doar de exercitarea de către administratorul unic al societății a dreptului și obligației de a administra afacerile societății și de a aduce la îndeplinire hotărârea adunării generale a asociaților, ceea ce ține de esența funcției de administrator, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 193 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 sau ale art. 79 din Legea nr. 31/1990, în cauză neexistând un conflict de interese între administratorul unic și societate cu privire la hotărârea adoptată de AGA în ședința din 10 noiembrie 2008, nefiind făcută vreo dovadă în sensul că administratorul unic ar fi avut interese contrare celor ale societății în operațiunea ce a fost supusă debitoarei și aprobării AGA.

Faptul că apelantul reclamant a atacat în justiție o altă hotărâre a AGA SC S.F. SRL, prin care d-na G.F. a fost numită administrator unic al societății, respectiv hotărârea AGA din 29 septembrie 208, nu impietează cu nimic asupra valabilității ținerii AGA din 10 noiembrie 2008 (și nici asupra cauzei pendinte), atâta timp cât executarea respectivei hotărâri AGA nu a fost suspendată de către instanța de judecată, acțiunea reclamantului C.M. fiind respinsă de către instanța de fond Tribunalul Timiș prin hotărârea pronunțată la 6 noiembrie 2009, ca neîntemeiată, iar hotărârea este executorie (fila 40). Cât privește motivul de apel care vizează cheltuielile de judecată acordate în mod necenzurat de către instanța de fond pârâtei intimate, constând în onorariu avocațial, instanța de apel la apreciat ca nefundat, motivat de faptul că, art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească toate cheltuielile de judecată. Așadar, partea care a pierdut procesul suportă toate cheltuielile făcute de partea care a câștigat procesul, deoarece este în culpă procesuală, determinând, prin atitudinea sa în proces, aceste cheltuieli. Art. 274 alin. (3) C. proc. civ. instituie dreptul, iar nu obligația judecătorilor de a mări sau micșora onorariile avocaților, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat și deoarece, în speță, onorariul avocatului plătit de către intimata pârâtă a fost probat ca achitat, și reprezintă cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil față de valoarea pricinii și importanța acesteia pentru activitatea și reputația intimatei, cât și față de munca îndeplinită de avocat, instanța de fond nu era obligată să reducă cuantumul onorariului avocațial.

Împotriva Deciziei comerciale nr. 59 din 1 februarie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a declarat apel reclamantul C.M., criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului formulat și, pe cale de consecință, modificarea în tot a deciziei atacate și, pe fondul cauzei, admiterea cererii sale de chemare în judecată. Reclamantul a susținut că instanța de apel prin hotărârea pronunțată a încălcat dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

prin respingerea cererii sale de suspendare a judecății până la soluționarea irevocabilă a cauzei obiect al dosarului nr. 38039/3/2008 aflat pe rolul Tribunalului Timiș, cu motivarea că instanța respectivă a respins cererea ca nefondată, deși a arătat că soluția în prezentul litigiu depindea în mod hotărâtor de soluția ce urma a fi pronunțată în dosarul menționat având ca obiect anularea Hotărârii AGA din 29 septembrie 2008, iar reclamantul atacase hotărârea respectivă, litigiul aflându-se în faza procesuală a apelului.

Un alt motiv de nelegalitate a deciziei atacate, a precizat reclamantul, îl constituie pronunțarea acesteia cu încălcarea dispozițiilor art. 121 din Legea nr. 31/1990, prin reținerea în considerentele hotărârii că reclamantul nu s-ar fi opus întrunirii acționarilor, în condițiile în care el a arătat și dovedit că, în pagina a 2-a a procesului verbal al AGA, se menționează că reclamantul contestă calitatea de administrator a doamnei F.G., cea care a făcut convocarea și implicit contesta atât convocarea, cât și desfășurarea AGA. In argumentarea susținerii sale, a precizat că, literatura de specialitate este unanimă în a considera că "în cazul în care, un asociat, care este prezent la adunare, invocă lipsa de validitate a convocării acesteia, condiția prezenței unanime a asociaților nu este îndeplinită și art. 121 nu este aplicabil.

Ultimul dintre motivele de critică formulate de C.M. împotriva Deciziei comerciale nr. 59 din 1 februarie 2010, vizează aprecierea instanței de apel că nu ar fi fost încălcate dispozițiile art. 193 alin. (2) si art. 79 din Legea nr. 31/1990. în susținerea critici, reclamantul a menționat că, potrivit art. sus-menționat, "un asociat nu poate exercita dreptul său de vot în deliberările adunărilor asociaților referitoare la [...] actele juridice încheiate între el si societate.", iar doamna F. a votat pentru mandatarea sa expresă pentru punerea în aplicare a hotărârilor AGA consemnate în procesul verbal, ceea ce declanșează un evident conflict de interese. De asemenea, a arătat că hotărârea AGA privind încheierea unui contract de mandat între doamna F.G.

si pârâtă trebuia adoptată în condițiile întrunirii unei duble majorități conform art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și cum doamna G.F. intra sub interdicția prevăzută de art. 193 alin. (2), pentru adoptarea acestei hotărâri nu putea fi întrunită dubla majoritate, deoarece, chiar daca prin votul doamnei V. ar fi fost constituită majoritatea de capital social, majoritatea de asociați în mod evident nu a fost realizată întrucât dintre cei doi asociați care puteau vota, reclamantul însuși și doamna V., numai aceasta din urma a votat pentru mandatarea doamnei F.G. Recursul este nefondat și urmează a fi respins în considerarea următoarelor argumente: 1. Referitor la critica reclamantului asupra încălcării de către instanța de apel a dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., prin respingerea cererii sale de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea irevocabilă a cauzei obiect al dosarului nr. 38039/3/2008 aflat pe rolul Tribunalului Timiș, pentru argumentul că instanța respectivă a respins cererea ca nefondată, acesta urmează a fi respinsă în considerarea înseși prevederilor textului legal menționat, în care se dispune ca: " instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți". Astfel, norma legală amintită este una dispozitivă, care stabilește că, judecătorul poate, nu impune obligativitatea măsurii suspendării, rămânând la latitudinea judecătorului să aprecieze de la caz la caz, utilitatea acestei măsuri.

Înalta Curte reține că, în speță soluția instanței de apel este justă, în raport de împrejurările obiective ale cauzei, întrucât cele două litigii, aflându-se în aceeași fază procesuală - apel, conform susținerilor reclamantului însuși, nu exista posibilitatea soluționării irevocabile a prezentei cauze, pentru ca în eventualitatea soluționării favorabile a cererii de anulare a Hotărârii AGA din 29 septembrie 2008,să se producă consecințele arătate de acesta, respectiv actele făcute de noul administrator, în această calitate să devină nule în virtutea principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis . In acest sens, nu a existat nici un indiciu, având în vedere respingerea la fond a cererii de anulare a AGA.

Soluția instanței de apel este corectă și din perspectiva consecințelor mult mai grave, de natură să conducă la perturbarea activității societății, prin punerea unui semn de întrebare nejustificat asupra administrării acesteia, în varianta suspendării cauzei. 2. Nici motivul de critică a deciziei atacate, ce rezidă în încălcarea dispozițiilor art. 121 din Legea nr. 31/1990, prin aceea că, reclamantul contestând calitatea de administrator a doamnei F.G., cea care a făcut convocarea ar fi contestat implicit și convocarea și desfășurarea AGA, nu este fondat.

Precizările reclamantului relative la literatura de specialitate care este unanimă în a considera că "în cazul în care, un asociat, care este prezent la adunare, invocă lipsa de validitate a convocării acesteia, condiția prezenței unanime a asociaților nu este îndeplinită și art. 121 nu este aplicabil", nu pot fi reținute în cauză, întrucât acesta nu a invocat nevalabilitatea convocării în mod expres și a trage această concluzie ar avea semnificația unei adăugări la lege și încălcare a principiului ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus , norma la care face referire fiind una de strictă interpretare, dispunând exclusiv pentru situația în care un asociat invocă nelegalitatea convocării adunării.

3. Analizând și ultimul dintre motivele de critică formulate de recurent din perspectiva textelor legale pretins a fi fost încălcate, Înalta Curte îl apreciază ca fiind nefondat, motivarea soluției instanței de apel fiind pertinentă și legală. Astfel, cum dispozițiile art.79.

alin. (1) din Legea nr. 31/1990 rețin că:" asociatul care, într-o operațiune determinată, are, pe cont propriu sau pe contul altuia, interese contrare acelora ale societății, nu poate lua parte la nici o deliberare sau decizie privind această operațiune", iar art. 193 alin.2 din același act normativ, prevede că:" un asociat nu poate exercita dreptul său de vot în deliberările adunărilor asociaților referitoare la aporturile sale în natură sau la actele juridice încheiate între ele și societate", critica reclamantului constituie simple afirmații făcute pro causa . In speță nefiind vorba despre încheierea de acte juridice între societate și d-na G.F., în calitatea acesteia de administrator unic, ci doar de exercitarea de către administratorul unic al societății a dreptului și obligației de a administra afacerile societății și de a aduce la îndeplinire hotărârea adunării generale a asociaților, ceea ce ține de esența funcției de administrator, rezultă cu evidență că, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 193 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 sau ale art. 79 din Legea nr. 31/1990, întrucât nu există un conflict de interese între administratorul unic și societate cu privire la hotărârea adoptată de AGA în ședința din 10 noiembrie 2008,

nefiind făcută vreo dovadă în sensul că administratorul unic ar fi avut interese contrare celor ale societății în operațiunea ce a fost supusă debitoarei și aprobării AGA. În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant C.M., căzând în pretenții va fi obligat în favoarea intimatei-pârâte la plata sumei de 26.364,261ei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de aceasta pentru derularea prezentei faze procesuale. Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantului C.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva Deciziei comerciale nr. 59 din 1 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Obligă recurentul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 26.364,26 lei către pârâtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2011.