ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 228/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 228/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința comercială nr. 6899 din 5 mai 2009, Tribunalul București, secția a

VI

a comercială, a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C.M. în contradictoriu cu pârâta

SC S.F., având ca obiect anularea Hotărârii AGA SC S.F. SRL din data de 10

noiembrie 2008.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că reclamantul a

arătat că, în ședința conducerii generale a

asociaților SC S.F., din data de 29 septembrie 2008, s-a aprobat

revocarea sa din funcția de administrator unic și

a fost numit un nou

administrator unic în persoana d-nei G.F.

Noul

administrator a convocat o nouă adunare generală a asociaților societății

pentru data de 10 noiembrie 2008, având ca ordine de zi

prezentarea, dezbaterea și aprobarea organigramei societății/posturilor

salariaților

societății și a reorganizării/desființării unor funcții și activități de

conducere și mandatarea expresă a administratorului unic al societății pentru

punerea în aplicare a hotărârilor adunării generale luate la punctul 1.

Motivul

anulării hotărârii AGA din 10 noiembrie 2008 indicat de către reclamant constă

în aceea că, acesta, în calitate de asociat și fost administrator unic al

societății ce a fost revocat din funcția de

administrator

unic prin hotărârea AGA din 29 septembrie 2008, nu recunoaște

noul

administrator unic numit prin hotărârea AGA din 29 septembrie 2008,

hotărâre pe care a atacat-o în justiție, astfel

încât reclamantul apreciază

că d-na

G.F. nu deține statutar funcția de administrator al SC S.F. SRL, motiv pentru

care nici convocarea

AGA din 10 noiembrie 2008 semnată de aceasta nu

îndeplinește exigențele prevăzute de art. 12.4 din statutul societății, urmând

a se dispune anularea acesteia.

Instanța de fond a apreciat că motivul de anulare

invocat de către

reclamant, în sensul nevalabilității convocării

adunării generale deoarece persoana care a convocat-o nu deține statutar

funcția de administrator, este neîntemeiat întrucât toți asociații societății

au fost

de acord cu desfășurarea adunării

generale, au participat la aceasta, au

votat ordinea de zi, doar

reclamantul votând împotriva adoptării hotărârii.

Instanța

de fond a arătat că hotărârea adunării generale este valabilă, în considerarea

votului majoritar și a calității neinfirmate de administrator la acea dată a

persoanei care a convocat AGA, fiind recunoscută chiar de către reclamant care

a votat-o ca președinte de ședință.

Pentru

acest motiv, a considerat instanța de fond, nu poate fi primit nici cel de-al

doilea motiv de anulare, referitor la imposibilitatea executării hotărârii,

întrucât nu este prevăzut de lege, iar administratorul societății exercită

efectiv funcția încredințată.

Împotriva

a sentinței comerciale nr. 6899 din 5 mai 2009 pronunțate de Tribunalul

București, secția a

VI

a comercială, a declarat

apel reclamantul C.M.

În

motivarea apelului acesta a susținut că instanța de fond a reținut în mod

greșit că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 121 din Legea nr. 31/1990,

deoarece reclamantul nu a fost de acord cu întrunirea AGA, contestând calitatea

de administrator unic a d-nei G.F., astfel încât convocarea adunării generale a

asociaților din 10 noiembrie 2008 nu a fost făcută de administratorul

societății, ci de un asociat care deținea 10% din părțile sociale; chiar și în

ipoteza în care s-ar admite că adunarea generală a fost întrunită în mod legal,

a mai susținut reclamantul, hotărârile acestei adunări nu pot fi aduse la

îndeplinire întrucât ar fi încălcate prevederile art. 193 alin. (2) din Legea

nr. 31/1990, în sensul că d-na G.F. a votat pentru mandatarea ei expresă pentru

punerea în aplicare a hotărârilor AGA consemnate în Procesul Verbal ceea ce

declanșează un conflict de interese; în mod greșit instanța de fond a reținut

că acesta ar fi recunoscut-o ca administrator pe d-na G.F. și a votat-o ca

președinte de ședință, atâta timp cât din înscrisurile depuse la dosar rezultă

că reclamantul a solicitat anularea parțială a hotărârii AGA din 29 septembrie

2008 sub aspectul numirii d-nei G.F. în funcție de administrator, iar în pagina

a doua a Procesului verbal încheiat în A.G.A din 10 noiembrie 2008 s-a

consemnat că reclamantul contestă calitatea de administrator unic a d-nei G.F.;

faptul că d-na G.F. a fost aleasă pentru a prezida adunarea generală din 10

noiembrie 2008, inclusiv de reclamant, nu reprezintă o recunoaștere a

validității numirii acesteia în funcția de administrator sau o recunoaștere a

valabilității convocării, deoarece, conform art.

13.1 din Actul Constitutiv, adunarea generală va alege o persoană care

va

prezida ședința, astfel încât orice asociat și nu numai administratorul poate

fi președintele adunării; cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de către

instanța de fond, pentru motivul că suma

de

24.942,40 lei este nejustificat de mare, față de valoarea pricinii care

nu

este evaluabilă în bani, iar în cauză au fost acordate doar 5 termene de

judecată, astfel încât instanța de fond trebuia să reducă cuantumul

cheltuielilor de judecată.

Pârâtă

SC S.F. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat,

cu cheltuieli de judecată, în considerarea următoarelor:

Intimata

a arătat că instanța investită cu soluționarea în fond a cererii de chemare în

judecată având ca obiect anularea hotărârii adunării generale a asociaților

societății din 29 septembrie 2008, respectiv Tribunalul Timiș, s-a pronunțat în

sensul respingerii acestei cereri ca neîntemeiată, astfel încât motivul de apel

invocat de reclamant este neîntemeiat, nefiind constatat vreun motiv de

suspendare a executării hotărârii AGA din 29 septembrie 2008 sau de nulitate a

acesteia; referitor la motivul invocat de reclamant în sensul că, în Procesul

verbal încheiat în A.G.A. din 10 noiembrie 2008, s-a consemnat că acesta nu

recunoaște calitatea de administrator unic a d-nei G.F., a arătat că această

contestare s-a efectuat ca argument în susținerea motivelor care l-au

determinat pe reclamant să se împotrivească adoptării măsurii reorganizării,

desființării posturilor de director general și manager resurse umane și,

nicidecum, pentru că acesta ar refuza tinerea A.G.A. din 10 noiembrie 2008, cu

atât mai mult cu cât el însuși a solicitat introducerea pe ordinea de zi a

propunerii de modificare a actului constitutiv, în sensul că administratorul

unic al societății să nu

poată semna acte

juridice care să angajeze patrimonial societatea, într-

un cuantum mai

mare de 5% din valoarea patrimoniului acesteia, fără a avea aprobarea AGA.

S-a

mai arătat de către pârâtă că reclamantul a semnat Procesul verbal al AGA din

10 noiembrie 2008 fără obiecțiuni, astfel încât acesta nu mai poate contesta

mențiunile din procesul verbal.

De asemenea, mandatarea d-nei G.F. pentru punerea

în

aplicare a hotărârii AGA nu contravine dispozițiilor legale ale art. 192

alin. (2) din L.S.C. în acest sens putând fi mandatat oricare dintre asociați,

nefiind vorba despre un act juridic încheiat cu societatea și neexistând un

conflict de interese între societate și mandatarul care nu face altceva decât

că pună în executare deciziile asociaților exprimate prin hotărârea adunării

generale.

Referitor

la reducerea cheltuielilor de judecată, a arătat că în

raport de munca îndeplinită de avocat în cauză onorariul este pe deplin

justificat,

iar cauza are o importanță deosebită pentru societate, având în vedere efectele

perturbatoare pe care le-ar fi putut produce asupra activității acesteia,

precum și poziția pe piață a societății.

Prin

decizia comercială nr. 59 din 1 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, a respins apelul reclamantului ca nefondat pentru următoarele

considerente:

Î

n speță, instanța de fond a reținut în

mod temeinic faptul că la ședința AGA din 10 noiembrie 2008 au fost prezenți

toți asociații SC S.F. SRL, reprezentând 100% din capitalul social al

societății, aceștia votând în unanimitate ordinea de zi a adunării generale,

precum și desemnarea d-nei G.F., administratorul unic al societății, ca

președinte al ședinței.

Reclamantul

însuși, prezent prin reprezentant, a propus includerea pe ordinea de zi a unei

propuneri de modificare a actului

constitutiv

al societății, ordinea de zi fiind completată în acest sens, iar

propunerea reclamantului fiind supusă votului

adunării generale (fila 5

dosar T,B.).

Nu

s-a consemnat în Procesul verbal al AGA din 10 noiembrie 2008 că reclamantul ar

fi contestat validitatea modului de convocare a AGA, astfel încât condiția

prezenței unanime a asociaților reprezentând întreg capitalul social, prevăzută

de art. 121 din Legea nr. 31/1990, este îndeplinită în cauză.

Faptul

că apelantul reclamant a contestat calitatea de administrator unic a d-nei G.F.

nu poate fi reținut ca motiv de invalidare a adunării generale a asociaților

din 10 noiembrie 2008, deoarece această contestare nu a vizat lipsa de

validitate a convocării adunării generale, caz în care contestarea ar fi

trebuit efectuată înainte de aprobarea ordinii de zi a ședinței și de trecerea

la valoarea propunerilor (inclusiv a propunerii efectuate de însuși apelantul

reclamant), ci a fost efectuată ca unul dintre argumentele pentru care

apelantul reclamant a votat împotriva aprobării propunerii de reorganizare a

activității, desființării/reorganizării unor posturi de lucru, organizare a

societății, astfel cum rezultă din Raportul asociatului unic ( fila 5, dosar

T.B.).

Potrivit

dispozițiilor art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 rep. „Adunarea generală

decide prin votul reprezentând

majoritatea

absolută a asociaților și a părților sociale, în afară de cazul

când în

actul constitutiv se prevede altfel".

Așa fiind, cum hotărârea AGA din 10 noiembrie

2008 a fost adoptată cu

respectarea dispozițiilor legale, aceasta este

opozabilă și obligatorie pentru toți asociații, inclusiv pentru cei care au

votat împotrivă, chiar de la data adoptării acesteia.

Susținerea reclamant în sensul că d-na G.F. ar fi

trebuit

să nu voteze mandatarea sa de a pune în aplicarea hotărârii AGA

consemnata în Procesul Verbal, aceasta aflându-se într-un conflict de interese,

nu este fondată, în speță nefiind vorba despre încheierea de acte juridice

între societate și d-na G.F., în calitatea acesteia de administrator unic, ci

doar de exercitarea de către administratorul unic al societății a dreptului și

obligației de a administra afacerile societății și de a aduce la îndeplinire

hotărârea adunării generale a asociaților, ceea ce ține de esența funcției de administrator,

în speță nefiind incidente dispozițiile art. 193 alin. (2) din Legea nr. 31/1990

sau ale art. 79 din Legea nr. 31/1990, în cauză neexistând un conflict de

interese între administratorul unic și societate cu privire la hotărârea

adoptată de AGA în ședința din 10 noiembrie 2008, nefiind făcută vreo dovadă în

sensul că administratorul unic ar fi avut interese contrare celor ale

societății în operațiunea ce a fost supusă debitoarei și aprobării AGA.

Faptul că apelantul reclamant a atacat în justiție

o altă hotărâre a

AGA SC S.F. SRL, prin care d-na G.F. a fost numită

administrator unic al societății, respectiv hotărârea AGA din 29 septembrie

208, nu impietează cu nimic asupra valabilității ținerii AGA din 10 noiembrie

2008 (și nici asupra cauzei

pendinte),

atâta timp cât executarea respectivei hotărâri AGA nu a fost

suspendată

de către instanța de judecată, acțiunea reclamantului C.M. fiind respinsă de

către instanța de fond Tribunalul Timiș prin

hotărârea

pronunțată la 6 noiembrie 2009, ca neîntemeiată, iar hotărârea este

executorie

(fila 40).

Cât privește motivul de apel care vizează

cheltuielile de judecată

acordate în mod necenzurat de către instanța de

fond pârâtei intimate,

constând în onorariu

avocațial, instanța de apel la apreciat ca nefundat,

motivat de faptul

că, art. 274 alin. (1) C. proc. civ. prevede că partea care cade în pretenții

va fi obligată, la cerere, să plătească toate cheltuielile de judecată. Așadar,

partea care a pierdut procesul suportă toate cheltuielile făcute de partea care

a câștigat procesul, deoarece este în culpă procesuală, determinând, prin

atitudinea sa în proces, aceste cheltuieli.

Art.

274 alin. (3) C. proc. civ. instituie dreptul, iar nu obligația judecătorilor

de a mări sau micșora onorariile avocaților, față de valoarea pricinii sau

munca îndeplinită de avocat și deoarece, în speță, onorariul avocatului plătit

de către intimata pârâtă a fost probat ca achitat, și reprezintă cheltuieli

necesare care au fost în mod

real făcute în

limita unui cuantum rezonabil față de valoarea pricinii și

importanța

acesteia pentru activitatea și reputația intimatei, cât și față de munca

îndeplinită de avocat, instanța de fond nu era obligată să reducă cuantumul

onorariului avocațial.

Împotriva

Deciziei comerciale nr. 59 din 1 februarie 2010 pronunțate de Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, a

declarat

apel reclamantul C.M., criticând-o pentru motivul de

nelegalitate

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea

recursului formulat și, pe cale de consecință, modificarea în tot a deciziei

atacate și, pe fondul cauzei, admiterea cererii sale de chemare în judecată.

Reclamantul

a susținut că instanța de apel prin hotărârea pronunțată a încălcat

dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prin respingerea cererii

sale de suspendare a judecății până la soluționarea irevocabilă a cauzei obiect

al dosarului nr. 38039/3/2008

aflat pe

rolul Tribunalului Timiș, cu motivarea că instanța respectivă a

respins cererea ca nefondată, deși a arătat că

soluția în prezentul litigiu

depindea în mod hotărâtor de soluția ce

urma a fi pronunțată în dosarul menționat având ca obiect anularea Hotărârii

AGA din 29 septembrie 2008, iar reclamantul atacase hotărârea respectivă,

litigiul aflându-se în faza procesuală a apelului.

Un

alt motiv de nelegalitate a deciziei atacate, a precizat reclamantul, îl

constituie pronunțarea acesteia cu încălcarea dispozițiilor art. 121 din Legea

nr. 31/1990, prin reținerea în considerentele hotărârii că reclamantul nu s-ar

fi opus întrunirii acționarilor, în condițiile în care el a arătat și dovedit

că, în pagina a 2-a a procesului verbal al AGA, se menționează că reclamantul

contestă calitatea de administrator a doamnei F.G., cea care a făcut convocarea

și implicit contesta atât convocarea, cât și desfășurarea AGA.

In

argumentarea susținerii sale, a precizat că, literatura de specialitate este

unanimă în a considera că "în cazul în care, un asociat, care este prezent

la adunare, invocă lipsa de validitate a convocării acesteia, condiția

prezenței unanime a asociaților nu este îndeplinită și art. 121 nu este

aplicabil.

Ultimul

dintre motivele de critică formulate de C.M. împotriva Deciziei comerciale nr.

59 din 1 februarie 2010, vizează

aprecierea

instanței de apel că nu ar fi fost încălcate dispozițiile art. 193

alin.

(2) si art. 79 din Legea nr. 31/1990. în susținerea critici, reclamantul a menționat

că, potrivit art. sus-menționat, "un asociat nu poate exercita dreptul său

de vot în deliberările adunărilor asociaților referitoare la [...] actele

juridice încheiate între el si societate.", iar doamna F. a votat pentru

mandatarea sa expresă

pentru punerea în

aplicare a hotărârilor AGA consemnate în procesul

verbal, ceea ce

declanșează un evident conflict de interese.

De asemenea, a arătat că hotărârea AGA privind

încheierea unui

contract de mandat între doamna F.G. si pârâtă trebuia

adoptată în condițiile întrunirii unei duble majorități conform art. 192 alin.

(1) din Legea nr. 31/1990 și cum doamna G.F. intra sub interdicția

prevăzută de art. 193 alin. (2), pentru adoptarea

acestei hotărâri nu putea fi întrunită dubla majoritate, deoarece, chiar daca

prin votul doamnei

V. ar fi fost constituită majoritatea de capital

social, majoritatea de asociați în mod evident nu a fost realizată întrucât

dintre cei doi asociați care puteau vota, reclamantul însuși și doamna V.,

numai aceasta din urma a votat pentru mandatarea doamnei F.G.

Recursul

este nefondat și urmează a fi respins în considerarea următoarelor argumente:

1.

Referitor la critica reclamantului asupra încălcării de către instanța

de apel a dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1

C. proc. civ., prin

respingerea cererii sale de suspendare a judecății

cauzei până la soluționarea irevocabilă a cauzei obiect al dosarului nr.

38039/3/2008 aflat pe rolul Tribunalului Timiș, pentru argumentul că instanța

respectivă a respins cererea ca nefondată, acesta urmează a fi respinsă în

considerarea înseși prevederilor textului legal menționat, în care se

dispune ca: " instanța poate suspenda

judecata când dezlegarea pricinii

atârnă, în totul sau în parte, de

existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte

judecăți". Astfel, norma legală amintită este una dispozitivă, care

stabilește că, judecătorul poate, nu impune obligativitatea măsurii

suspendării, rămânând la latitudinea judecătorului să aprecieze de la caz la

caz, utilitatea acestei măsuri.

Înalta

Curte reține că, în speță soluția instanței de apel este justă, în raport de

împrejurările obiective ale cauzei, întrucât cele două litigii, aflându-se în

aceeași fază procesuală - apel, conform susținerilor reclamantului însuși, nu

exista posibilitatea soluționării irevocabile a prezentei cauze, pentru ca în

eventualitatea soluționării favorabile a cererii de anulare a Hotărârii AGA din

29 septembrie 2008,să se producă consecințele arătate de acesta, respectiv

actele făcute de noul administrator, în această calitate să devină nule în

virtutea principiului

resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis

.

In acest sens, nu a existat nici un indiciu, având în vedere respingerea la

fond a cererii de anulare a AGA.

Soluția

instanței de apel este corectă și din perspectiva consecințelor mult mai grave,

de natură să conducă la perturbarea activității societății, prin punerea unui

semn de întrebare nejustificat asupra administrării acesteia, în varianta

suspendării cauzei.

2.

Nici motivul de critică a deciziei

atacate, ce rezidă în încălcarea dispozițiilor art. 121 din Legea nr. 31/1990,

prin aceea că,

reclamantul contestând

calitatea de administrator a doamnei F.G., cea

care a făcut convocarea

ar fi contestat implicit și convocarea și desfășurarea AGA, nu este fondat.

Precizările reclamantului relative la literatura

de specialitate care

este unanimă în a considera că "în cazul în

care, un asociat, care este prezent la adunare, invocă lipsa de validitate a

convocării acesteia, condiția prezenței unanime a asociaților nu este

îndeplinită și art. 121 nu este aplicabil", nu pot fi reținute în cauză,

întrucât acesta nu a invocat nevalabilitatea convocării în mod expres și a

trage această concluzie ar avea semnificația unei adăugări la lege și încălcare

a principiului

ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus

,

norma la care face referire fiind una de strictă interpretare, dispunând

exclusiv pentru situația în care un asociat invocă nelegalitatea convocării

adunării.

3.

Analizând și ultimul dintre motivele de critică formulate de recurent din

perspectiva textelor legale pretins a fi fost încălcate, Înalta Curte îl

apreciază ca fiind nefondat, motivarea soluției instanței de apel fiind

pertinentă și legală.

Astfel,

cum dispozițiile art.79. alin. (1) din Legea nr. 31/1990 rețin că:"

asociatul care, într-o operațiune determinată, are, pe cont propriu sau pe

contul altuia, interese contrare acelora ale societății, nu poate lua parte la

nici o deliberare sau decizie privind această operațiune",

iar art. 193 alin.2 din același act normativ,

prevede că:" un asociat nu

poate exercita dreptul său de vot în

deliberările adunărilor asociaților referitoare la aporturile sale în natură

sau la actele juridice încheiate între ele și societate", critica

reclamantului constituie simple afirmații

făcute pro causa

. In speță

nefiind vorba despre încheierea de acte juridice între societate și d-na G.F.,

în calitatea acesteia de administrator unic, ci doar de exercitarea de către

administratorul unic al societății a dreptului și obligației de a administra

afacerile societății și de a aduce la îndeplinire hotărârea adunării generale a

asociaților,

ceea ce ține de esența

funcției de administrator, rezultă cu evidență că,

în cauză nu sunt

incidente dispozițiile art. 193 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 sau ale art. 79

din Legea nr. 31/1990, întrucât nu există un conflict de interese între

administratorul unic și societate cu privire la hotărârea adoptată de AGA în

ședința din 10 noiembrie 2008, nefiind făcută vreo dovadă în sensul că

administratorul unic ar fi avut interese contrare celor ale societății în

operațiunea ce a fost supusă debitoarei și aprobării AGA.

În

temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

recurentul-reclamant C.M., căzând în pretenții va fi obligat în

favoarea intimatei-pârâte la plata sumei de 26.364,261ei, cu titlu de

cheltuieli

de judecată efectuate de aceasta pentru derularea prezentei faze procesuale.

Față

de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantului C.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul C.M.

împotriva Deciziei comerciale nr. 59

din 1 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Obligă

recurentul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 26.364,26 lei către

pârâtă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2011.