ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1852/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1852/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data
de 2 iunie 2009, sub nr. 23596/3/2009, reclamantul Z.M. a solicitat, în
contradictoriu cu pârâta SC G.F. SRL, ca instanța să autorizeze retragerea sa
din funcția de administrator al SC G.F. SRL precum și descărcarea sa de
gestiune și validarea bilanțului financiar pentru 2008.
Reclamantul a depus,
la data de 17 noiembrie 2009, o cerere precizatoarea prin care solicită să se
constate intervenită încetarea mandatului său de administrator începând cu data
de 7 aprilie 2009 și să fie obligată pârâta, prin asociați, la descărcarea sa
de gestiune, validarea bilanțului aferent anului 2008 și preluarea documentelor
societății și a ștampilelor care au rămas în gestiunea sa.
În drept au fost
invocate dispozițiile art. 226 lit. c) din Legea nr. 31/1990 modificată și
completată, art. 1556 C. civ., art. 111 C. proc. civ.
Prin sentința
comercială nr. 800 din 2 februarie 2010 a Tribunalului București, secția VI-a comercială, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată și precizată de
reclamant.
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță a reținut că reclamantul a fost numit, prin
chiar actul de înființare a pârâtei, administrator al SC G.F. SRL, mandatul său
fiind valabil până în data de 24 iulie 2011.
Prevederile art. 226
lit. c) din Legea nr. 31/1990 nu sunt aplicabile în cauza de față, întrucât ele
au în vedere situațiile în care un asociat se poate retrage dintr-o societate,
nu și pe cele în care administratorul renunță la mandatul său.
Reclamantul a făcut
dovada (f.38-44) convocării Adunării Generale a Asociaților la data de 11
februarie 2008 pentru ca aceasta să ia în discuție renunțarea sa la mandat.
Această convocare nu acoperă însă cerința înscrisă în art. 1556 C. civ.,
privind notificarea mandantului său - pârâta SC G.F. SRL - asupra însuși
actului juridic al renunțării, care ar fi trebuit să fie expresă și
circumstanțiată și sub aspectul datei de la care aceasta să-și producă efectele.
În ceea ce privește
obligarea pârâtei la descărcarea de gestiune a reclamantului, validarea bilanțului
aferent anului 2008 ș.a. prima instanță a reținut, în condițiile în care a
constatat netemeinicia cererii de constatare a încetării mandatului dat
reclamantului, că și această solicitare este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe,
în termen legal, a declarat apel reclamantul Z.M.
Prin decizia
comercială nr. 445 din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost respins apelul reclamantului.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
În ce privește
critica vizând soluția primei instanțe referitoare la primul capăt de cere, instanța
de apel a reținut că potrivit Legii nr. 31/1990, reclamantul a fost numit unic
administrator, prin actul constitutiv al societății (art. 10, fila 49 dosar
fond). În atare situație, administratorii, deși lucrează cu puteri depline,
trebuie să dea socoteală de tot ceea ce fac, adunării generale.
De aceea, instanța de
apel a apreciat că, deși potrivit contractului de mandat, administratorii pot
renunța oricând la mandatul dat, în speță este vorba de un mandat special,
supus reglementărilor Legii nr. 31/1990, conform cărora AGA este cea care
trebuie să ia act de acest lucru, și aceasta deoarece fiind unicul
administrator, numit prin actul constitutiv al societății, prin renunțarea
unilaterală la mandat, s-ar modifica practic actul constitutiv al societății,
ceea ce fără hotărârea AGA, este inadmisibil (art. 20 din contractul de
societate).
Întrucât reclamantul
a susținut că demersurile sale nu au dus la întrunirea AGA, instanța de apel a considerat
că reclamantul are posibilitatea introducerii unei acțiuni, conform Legii nr. 31/1990,
prin care să oblige AGA a societății să țină adunarea generală pentru a obține
descărcarea de puterea mandatului ce i-a fost dat.
În ceea ce privește
al doilea capăt al cererii, instanța de apel a reținut atâta vreme cât s-a apreciat
că nu se poate constata intervenită încetarea mandatului administratorului, în
mod corect prima instanță a respins și acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs reclamantul Z.M. aducându-i următoarele critici:
Soluția instanței
de apel este greșită, în ceea ce privește primul capăt de cerere, deoarece, el
și-a îndeplinit obligația de a încunoștința pe cei doi asociați în legătură cu
renunțarea la mandat, convocând, în acest sens și o adunare generală a asociaților,
pe data de 11 martie 2009.
Faptul că nici unul
dintre cei doi asociați nu s-a prezentat la data convocării l-a determinat pe
reclamant să formuleze prezenta acțiune,.
Se apreciază de către
reclamant că atât prima instanță cât și instanța de apel, au pronunța soluții
cu încălcarea art. 1556 C. civ., deoarece mandatarul poate determina, în mod
unilateral să înceteze contractul de mandat, renunțând la împuternicirea ce i-a
fost dată.
Soluția instanței
de apel este greșită și cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere,
deoarece, prin renunțarea sa expresă la mandat, a încetat calitatea de
administrator și trebuia să fie descărcat de gestiune pe perioada care a avut
această calitate.
În drept,
reclamantul-recurent și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și
9 C. proc. civ., raportat la art. 1556 C. civ. și art. 111 C. proc. civ.
Analizând decizia
recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că
recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Prima critică nu
poate fi reținută.
Așa după cum, în mod
legal, a reținut și instanța de apel, în cauză nu este vorba de mandatul
reglementat în Titlul IX al Codului civil (art. 1552 - 1559) ci este vorba
despre un mandat special, supus reglementării Legii nr. 31/1990.
Așa după cum însuși
reclamantul recunoaște, acesta nu a reușit să convoace AGA în vederea aprobării
hotărârii sale de renunțare la funcția de administrator, însă el are
posibilitatea de a introduce o acțiune, tot conform Legii nr. 31/1990, prin
care să solicite convocarea unei AGA pentru a obține depunerea mandatului său
și descărcarea de gestiune.
Dat fiind faptul
că prima critică nu a fost considerată fondată, nu se poate admite nici cererea
privind descărcarea de gestiune, câtă vreme reclamantul își păstrează calitatea
de administrator al societății pârâte, această descărcare de gestiune urmând să
fie aprobată odată cu aprobarea de către AGA a depunerii mandatului său de
administrator.
Având în vedere cele
ce mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge
recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de reclamantul Z.M. împotriva deciziei comerciale nr. 445 din 10
noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică,
astăzi 12 mai 2011.