ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 574/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 574/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului de față:
Din
examinarea lucrărilor dosarului, constată că
reclamantul
S.K.L.I. a chemat în judecată
pe pârâtul G.D., pentru ca instanța să
dispună excluderea pârâtului din cadrul societății SC P. SRL Rm.Vâlcea, să
stabilească drepturile asociaților cu privire la structura capitalului social
și să dispună angajarea răspunderii pârâtului pentru pierderile provocate
societății, cu stabilirea întinderii drepturilor sale cu privire la beneficii,
invocând în drept dispozițiile art. 224 alin. (1) și (2) din Legea societăților
comerciale. Instanța de fond, din oficiu, a dispus introducerea în cauză a SC P.
SRL.
Prin
sentința nr. 1265 din 21 Octombrie 2009
Tribunalul Vâlcea, secția comercială și contencios
administrativ fiscal,
a respins cererea formulată de reclamantul S.K.L.I. pentru următoarele
considerente:
Instanța de
fond a constatat că SC P. SRL a fost înființată în anul 1992, având în prezent
doi asociați, părțile din litigiu, administrator fiind reclamantul și că, în
limita textelor juridice invocate de reclamant, respectiv art. 222 lit. d) –
art. 224 din Legea nr. 31/1990, cererea este neîntemeiată deoarece textul art. 222
alin. (1) lit. d) din legea arătată, admite excluderea din societate a
asociatului administrator, însă, în speță, pârâtul nu mai este asociat din 26
mai 2006, iar cererea de chemare în judecată nu relevă fapte săvârșite în
perioada în care pârâtul a fost administrator al societății, cu caracter ilegal
sau contrare statutului societății.
Prin decizia
nr.
1/AC din 08 ianuarie 2010
pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ
și fiscal, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC P. SRL
pentru următoarele considerente:
Instanța de
apel a constat din actele depuse la dosar că asociații SC P. SRL sunt G.D. și S.K.L.I.,
cel din urmă fiind administrator din 25 aprilie 2003 până la 26 mai 2006,
reclamantul depunând mai multe sume de bani în contul societății ori a făcut plăți
în numele acesteia (f.16-33).
Curtea de
apel a constat că reclamantul a invocat în mod expres temeiul acțiunii făcând
trimitere la art. 222 alin. (1) lit. d) și la art. 224 alin. (1) și (2) din
Legea nr. 31/1990.
S-a mai
constat, că faptele imputate pârâtului nu sunt localizate în timp, astfel că nu
se poate deduce dacă acestea sunt săvârșite înainte de 26 mai 2006 sau după
această perioadă. Mai mult, și dacă ar fi fost făcută această precizare,
tribunalul nu ar fi putut să admită cererea întrucât nu există nicio dovadă a
fraudei comise în dauna societății ori a folosirii semnăturii sociale sau a
capitalului social în folosul său de către pârât. În dosarul tribunalului nu
există nicio probă, deși au fost date mai multe termene.
De asemenea,
s-a reținut că reclamantul a schimbat cauza și obiectul cererii de chemare în
judecată, invocând comportamentul unei alte persoane și nu cel al pârâtului.
Împotriva
acestei decizii a formulat recurs reclamantul S.K.L.I. în calitate de administrator
asociat al SC P. SRL Rm. Vâlcea, solicitând admiterea recursului, casarea
deciziei recurate, excluderea asociatului pârât, numitul G.D., pentru fraude
comise în dauna societății și pentru faptul că s-a folosit de semnătura socială
și de capitalul social în folosul său; să se dispună cu privire la structura
participării la capitalul social a administratorului, asociatul reclamant, în
sensul preluării, în temeiul unui titlu, a participației pe care pârâtul o
deține în societate; să se dispună cu privire la angajarea răspunderii
asociatului pârât pentru pierderile provocate societății, precum și stabilirea
întinderii drepturilor sale cu privire la beneficii până în ziua excluderii
sale, în condițiile art. 224 alin. (1) și (2) din Legea privind societățile
comerciale.
În
dezvoltarea motivelor de recurs recurentul a susținut că
aprecierea
făcută de instanță, potrivit cu
care: „faptele imputate pârâtului nu sunt localizate în timp, astfel că nu se
poate deduce dacă acestea sunt săvârșite înainte de 26 mai 2006 sau după
această perioadă”, este făcută cu aplicarea și interpretarea greșită a
legii, ceea ce constituie un motiv de modificare,
conform dispozițiilor art. 304 pct. 9
C. proc. civ.
Recurentul a
mai susținut că
instanța a pronunțat o
sentință vădit netemeinică, ceea ce constituie un
motiv de modificare, conform dispozițiilor
art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,
în
raport de faptul că, prin aceste critici aduse soluției fondului
s-ar fi schimbat cauza și obiectul cererii de
chemare în judecată; în fapt, recurentul
solicitând să se dispună
excluderea asociatului pârât, pentru fraude comise în dauna societății și
pentru faptul că s-a folosit de semnătura socială și de capitalul
social în folosul său
.
În drept,
recursul declarat a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 și art. 304
1
- 316
C. proc. civ., art. 222 alin. (1),
art. 223 alin. (1), art. 224 alin. (1) și urm. din Legea nr. 31/
1990 privind societățile comerciale, republicată
în M.Of., Partea I
nr. 1066 din 17
noiembrie 2004; jurisprudența înaltei Curți de Casație și Justiție, Decizia
nr.
1.207 din 22 februarie 2005; Buletinul Casației nr. 2/2008;
Analizând
decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul
pentru următoarele considerente:
Cât privește
primul motiv de recurs, Înalta Curte apreciază ca acesta este nefondat deoarece
se încearcă sa se lărgească cadrul stabilit în mod foarte clar de dispozițiile
art. 304 pct. 8 C. proc. civ. care prevede ca se poate invoca acest
motiv de recurs numai daca a avut loc schimbarea naturii ori înțelesului
lămurit si vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecații prin
interpretarea greșita a acestuia. Instanța de apel s-a pronunțat în raport de
probele administrate, iar judecătorul care a cercetat fondul cauzei nu a
interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nici nu a schimbat natura
ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. În plus, critica nu se
poate circumscrie motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. pentru că
nu rezultă din actele dosarului că instanța și-ar fi depășit atribuțiile,
dimpotrivă a soluționat atât fondul cât și apelul în limitele învestirii, anume
cu o acțiune având ca obiect excluderea unui asociat, fără a se supune
judecății vreun act juridic.
Modul în
care instanțele au interpretat înscrisurile depuse la dosar în dovedirea
afirmațiilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată ori al întâmpinării,
nu echivalează cu schimbarea naturii sau înțelesului actului juridic dedus
judecății.
Cât privește
cea de-a doua critică, analizând decizia atacată în raport de motivul prevăzut
de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte îl găsește nefondat în
condițiile în care în cauza de față nu rezultă că instanța de apel ar recurs la
încălcarea unor texte de lege aplicabile spetei sau că a aplicat greșit
dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul
eronat. Recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, pentru a conduce la
casarea sau modificarea hotărârii, nu se poate limita la o simplă indicare
formală a textelor, condiția legală a dezvoltării implicând determinarea
greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept,
precum și indicarea probelor pe care se întemeiază.
Recurenta
circumscrie, practic, motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
critici de netemeinicie și nu de nelegalitate, ceea ce nu este permis în
prezenta cale de atac. Recurenta urmărește, prin criticile subsumate acestui
motiv, o reapreciere a probelor administrate și care să conducă la stabilirea
unei alte situații de fapt decât cea reținută în dosar. Numai că în recurs este
inadmisibilă o reapreciere a probelor și față de situația de fapt reținută (și
care nu mai poate fi schimbată în recurs) nu rezultă nici lipsa temeiului
legal, nici vreo încălcare a legii, sau o aplicare greșită a acesteia.
Situația de
fapt a fost corect reținută de către instanțele de fond și de apel, din
probatorii rezultând că faptele imputate pârâtului nu sunt localizate în timp,
astfel că nu se poate deduce dacă acestea sunt săvârșite înainte de 26 mai 2006
sau după această perioadă. Mai mult, și dacă ar fi fost făcută această
precizare, tribunalul nu ar fi putut să admită cererea întrucât nu există nicio
dovadă a fraudei comise în dauna societății ori a folosirii semnăturii sociale
sau a capitalului social în folosul său de către pârât.
Cererea de
chemare în judecată a fost apreciată în mod corect ca fiind neîntemeiată deoarece
textul art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, admite excluderea din
societate a asociatului administrator, însă, în speță, pârâtul nu mai este
asociat din 26 mai 2006, iar cererea de chemare în judecată nu relevă fapte
săvârșite în perioada în care pârâtul a fost administrator al societății, cu
caracter ilegal sau contrare statutului societății.
Pentru
aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat
de reclamanta SC P. SRL Râmnicu Vâlcea prin administrator S.K.L.I. împotriva
deciziei nr. 1/A-C din 8 ianuarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanta SC P. SRL Râmnicu Vâlcea prin administrator S.K.L.I. împotriva
deciziei nr. 1/A-C din 8 ianuarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 9 februarie 2011.