ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2194/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2194/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Prin Sentința comercială nr. 616 din

25 martie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 23/93/2008 al Tribunalului Vâlcea,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a respins

acțiunea formulată de reclamanta T.M. împotriva pârâților L.M. și SC Ț. SRL

Drăgășani precum și cererea reconvențională formulată de pârât în

contradictoriu cu reclamanta și pârâta SC Ț. SRL Drăgășani.

Pentru a pronunța această soluție

tribunalul a reținut în esență că prin cererea înregistrată la 7 ianuarie 2008

reclamanta T.M. (fostă L.) a solicitat în contradictoriu cu pârâtul L.M. să se

constate retragerea acestuia din SC Ț. SRL, să se încuviințeze preluarea

părților sociale ale pârâtului și continuarea funcționării societății cu

asociat unic în persoana reclamantei. În motivare reclamanta a arătat că în

anul 1999 l-a cooptat pe pârât în societatea comercială pe care ea a constituit-o

în anul 1991, ulterior părțile au divorțat, pârâtul fiind inițial de acord cu

retragerea sa din societate însă ulterior s-a răzgândit, situație în care a

promovat cererea de chemare în judecată.

Pârâtul a solicitat prin cererea

reconvențională, în temeiul art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 excluderea

reclamantei din societate invocând că aceasta a înființat o altă societate

comercială, pe numele unui fiu al părților și în scopul diminuării veniturilor

societății, dar în detrimentul pârâtului, reclamanta a încheiat un contract de

comodat pe termen de 5 ani și cu titlu gratuit în beneficiul societății

nou-înființate. Ulterior, pârâtul și-a precizat cererea reconvențională

solicitând și obligarea reclamantei la plata sumei de 42.180 euro reprezentând

contravaloarea lipsei de folosință a bunului ce a format obiectul contractului

de comodat.

Raportat la cererile formulate de

părți, prima instanță a arătat că deși asociații se află în conflict, din

probele administrate nu s-a putut ajunge la concluzia că există vreun temei

pentru admiterea cererilor reciproce de excludere.

De asemenea, s-a apreciat că nu

există motive temeinice dovedite de reclamantă pentru ca tribunalul să-l oblige

pe pârât să se retragă din societatea SC Ț. SRL.

Prin Sentința nr. 1139 din 16 iunie

2010 pronunțată în Dosar nr. 3512/90/2009 al Tribunalului Vâlcea, secția

comercială de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată

cererea înregistrată la data de 21 octombrie 2009 de reclamantul L.M. împotriva

pârâtelor T.M. și SC Ț. SRL Drăgășani, având ca obiect dizolvarea societății,

solicitată în temeiul art. 227 alin. (1) lit. e).

De menționat că prin încheierea din

28 ianuarie 2010 s-a respins cererea de conexare a acestui dosar la cel cu nr.

23/90/2008, între aceleași părți, având ca obiect cererile de excludere

reciprocă formulate de asociați, cu motivarea că cele două cauze sunt în stadii

diferite de administrare a probatoriului, astfel că se evită tergiversarea

nejustificată în soluționarea celor două cauze.

S-a reținut faptul că, deși există

grave neînțelegeri între cei doi asociați, cauzate de atitudinea lor prin

suspectarea reciprocă cu privire la săvârșirea unor fapte contrare interesului

social al societății din care fac parte, totuși dizolvarea societății pentru

acest motiv trebuie să rămână o soluție excepțională. În speță însă, societatea

funcționează, desfășoară o activitate profitabilă, pârâta și-a exprimat dorința

de a continua activitatea societății, în calitate de asociat unic, astfel încât

nu se poate concluziona că aceasta, prin voința sa, a împiedicat funcționarea

societății, ci dimpotrivă, s-au luat toate măsurile pentru realizarea

obiectului de activitate astfel că nu se impune dizolvarea societății. S-a

reținut de asemenea, că reclamantul nu mai participă la desfășurarea

activității comerciale a societății, care funcționează în continuare, în mod

profitabil și din care ambii asociați au dobândit dividende.

Prin Decizia nr. 79 din 29

septembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 23/90/2008 al Curții de Apel Pitești,

secția comercială de contencios administrativ și fiscal, s-a admis apelul

declarat de reclamantul L.M. împotriva Sentinței nr. 1139 din 16 iunie 2010 a

Tribunalului Vâlcea, în Dosarul nr. 3512/90/2009 pe care a modificat-o în

sensul că a admis acțiunea și s-a dispus dizolvarea SC Ț. SRL Drăgășani precum

și înscrierea și publicarea prezentei hotărâri.

Prin aceeași decizie s-au respins

apelurile formulate de reclamanta T.M. (fostă L.) și pârâtul L.M. împotriva

Sentinței comerciale nr. 616 din 25 martie 2010 pronunțată de Tribunalul

Vâlcea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr.

23/90/2008, cu obligarea intimatei T.M. la 1.060 RON cheltuieli de judecată

către L.M. în fond și apel.

Apelurile formulate de părți în cele

două dosare anterior menționate au fost conexate de instanța de apel potrivit

art. 164 C. proc. civ. prin încheierea din 22 septembrie 2010.

Cu privire la apelul formulat de

T.M. împotriva Sentinței comerciale nr. 616 din 25 martie 2010 s-a reținut că aceasta

nu a formulat critici efective, susținerile sale având în principal, caracterul

unei întâmpinări. Însă, în considerarea caracterului devolutiv al apelului și

raportat la cererea de excludere a pârâtului s-a apreciat că se impune

verificarea acestei pretenții în limita judecății de la fond.

În acest context, instanța de apel a

arătat că reclamanta și-a întemeiat cererea de excludere a pârâtului din

societate, pe dispozițiile art. 222 din Legea nr. 31/1990, fără a preciza care

din situațiile evocate de text ar fi incidentă în cauză. Din motivare s-a dedus

că ar fi aplicabilă prevederea cuprinsă la lit. d) respectiv, ipoteza în care

asociatul administrator comite fraudă în dauna societății ori se servește de

semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altuia.

În raport de poziția în societate a

pârâtului L.M., care are doar calitatea de asociat nu și de administrator, s-a

reținut că în mod corect tribunalul a respins cererea de excludere.

De asemenea, soluția primei instanțe

este corectă și cu privire la respingerea petitului privind retragerea

pârâtului din societate în condițiile inexistenței unui acord de voință al

acestuia și a lipsei unei hotărâri a asociațiilor adoptată în acest scop.

De asemenea, criticile formulate de

pârâtul L.M. referitoare la modul de soluționare a cererii sale reconvenționale

privind excluderea reclamantei din societate, solicitată în baza aceluiași

temei de drept au fost înlăturate cu motivarea că pârâtul a încuviințat tacit

încheierea contractului de comodat, având în vedere și faptul că

administratorul era îndreptățit să încheie o astfel de convenție, precum și în

considerarea raporturilor de rudenie dintre părți.

În ceea ce privește însă apelul

declarat de reclamantul L.M. împotriva Sentinței nr. 1139/2010 s-a apreciat că

acesta este întemeiat deoarece neînțelegerile grave dintre asociați pot să

împiedice funcționarea societății, ele semnificând lipsa sau dispariția lui

affectio societatis, adică a intenției de a conlucra în vederea atingerii unui

scop lucrativ comun.

În speță, existența neînțelegerilor

nu a fost contestată de asociați, ea s-a concretizat în numeroase litigii între

aceștia și plângeri penale pe care și le-au făcut reciproc, ceea ce evocă lipsa

de încredere și imposibilitatea de a conlucra pentru realizarea interesului

social, având în vedere și prevederile contractului de societate în

conformitate cu care hotărârile asociaților se iau în adunarea generală prin

votul majorității absolute a asociaților și a părților sociale. De altfel,

regula dublei majorități este instituită și prin art. 192 din Legea nr.

31/1990, situație în care din cauza acestor neînțelegeri nu va fi posibilă

adoptarea unor decizii cu participarea celor doi asociați.

Împotriva acestor decizii au

declarat recurs reclamanta T.M. (fostă L.) și pârâta SC Ț. SRL criticând-o

pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În mod concret, recurenta invocă

faptul că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 227 alin. (1) lit.

e) din Legea nr. 31/1990 deoarece, preluând exclusiv susținerile reclamantului

L.M., a ajuns la concluzia eronată că se impune dizolvarea societății deși

funcționarea acesteia nu a devenit imposibilă, ci dimpotrivă își desfășoară în

mod profitabil activitatea.

De altfel, arată recurenta, se

impunea analizarea în prealabil a cererii de excludere a pârâtului L.M. din

societatea față de care acesta a săvârșit fraudă, situație în care nu s-ar fi

ajuns la dizolvarea societății.

Un alt motiv vizează nelegalitatea

deciziei care nu a examinat apelul pe care l-a declarat și motivat împotriva

Sentinței comerciale nr. 616 din 25 martie 2010, instanța ajungând la concluzia

eronată că nu s-au formulat critici concrete cu privire la această hotărâre,

criticile sale fiind calificate drept întâmpinare, ceea ce atrage nelegalitatea

hotărârii din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Prin

urmare, susține recurenta, analizând superficial critica privind modul de

soluționare a cererii de excludere a pârâtului din societate, prin decizia

recurată s-a apreciat că nu au fost îndeplinite condițiile cerute de art. 222

din Legea nr. 31/1990, deși sancțiunea excluderii nu îl vizează doar pe

asociatul care are calitatea de administrator ci și pe acela care se amestecă

fără drept în administrarea societății și produce fraudă. Această din urmă

ipoteză a constituit de fapt, temeiul pentru care s-a formulat cererea de

excludere, chiar dacă aceasta nu a fost precizată în drept.

Pârâtul L.M. a formulat, de

asemenea, recurs împotriva deciziei instanței de apel întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a invocat în dezvoltarea

criticilor că deși prin decizia recurată i s-a admis apelul și a fost respins

cel declarat de reclamanta T.M., iar în considerente s-a menționat că intimata

va fi obligată la cheltuieli de judecată la fond și în apel, prin dispozitivul

deciziei i s-au acordat doar cele efectuate în apel.

Analizând recursurile declarate prin

prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale anterior menționate, Curtea

constată că sunt fondate.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

vizează nelegalitatea hotărârii atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe

care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura

pricinii. Prevederile citate supun spre analiză dispozițiile art. 261 alin. (5)

C. proc. civ. care obligă instanța de judecată să arate în considerentele

hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa precum și

motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. În susținerea acestui

motiv recurenta a invocat faptul că deși a formulat critici concrete împotriva

Sentinței nr. 616 din 25 martie 2010 instanța de apel, prin decizia recurată a

considerat că s-a depus doar întâmpinare.

Astfel, contrar celor reținute de

instanța de apel, prin motivele depuse la data de 19 mai 2010 reclamanta T.M. a

invocat faptul că hotărârea prin care tribunalul a respins cererea privind

excluderea pârâtului pentru frauda comisă în dauna societății nu a fost

motivată ci analizată împreună cu cererea reconvențională a pârâtului.

Al doilea motiv de apel, de asemenea

ignorat de instanță prin decizia pronunțată, s-a referit la faptul că

tribunalul nu a analizat în concret probele din care rezultă că există motive

temeinice pentru excluderea pârâtului, respectiv faptul că acesta și-a însușit

actele și ștampila societății, a încheiat contracte comerciale deși nu avea

calitatea de administrator, și-a însușit bunuri importante ale societății, ceea

ce a generat un alt litigiu între părți finalizat prin Sentința comercială nr.

903/2008 prin care acesta a fost obligat să restituie societății bunurile pe

care și le-a însușit.

Aceste susțineri ale reclamantei

invocate prin cererea de excludere au făcut obiectul Dosarului nr. 2941/90/2008

al Tribunalului Vâlcea, care a fost conexat prin încheierea din 23 octombrie

2008 la Dosarul nr. 23/90/2008 al aceleiași instanțe.

Tribunalul nu face însă nicio

referire la acest dosar, la motivele concrete invocate de reclamantă și la

probele administrate în cauză ci, arată în termeni generali, că asociații au

formulat cereri de excludere reciprocă, însă niciunul nu a dovedit că ar exista

motive temeinice pentru adoptarea acestei soluții.

În aceste condiții, argumentul

instanței de apel potrivit căreia reclamanta nu ar fi formulat critici efective

cu privire la modul de soluționare a cererii sale de excludere a pârâtului, dar

că în considerarea caracterului devolutiv al apelului, urmează a fi cercetată

cauza în limitele judecății de la fond, nu este de natură a satisface

exigențele dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., raportat la art. 295

alin. (1) C. proc. civ.

În egală măsură omisiunea primei

instanțe de a analiza în mod concret motivele de excludere și de a arăta în

fapt și în drept argumentele pentru care a respins cererea reclamantei, precum

și precizarea instanței de apel că a examinat cauza în aceleași limite atrage

incidența prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

De asemenea, dat fiind faptul că cei

doi asociați au formulat cereri reciproce pentru excluderea din societate se

impunea să se stabilească în prealabil, dacă vreunul dintre ei prin voința sa,

a determinat producerea gravelor neînțelegeri care să împiedice funcționarea

societății. Pentru că, în funcție de concluzia la care s-ar fi ajuns în această

privință urma a se examina dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile pentru

dizolvarea societății în considerarea faptului că această măsură este o soluție

excepțională, care trebuie aleasă în funcție de interesul social.

Aceste concluzii nu puteau însă fi

desprinse decât în urma unei analize temeinice a cererilor formulate de părți

și a probelor administrate în cauză, în caz contrar hotărârea fiind lipsită de

temei legal, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În acest context se impune și

precizarea că deși reclamanta a solicitat excluderea pârâtului, a invocat doar

prevederile art. 222 din Legea nr. 31/1990, fără a preciza în concret la care

dintre ipotezele cuprinse la alin. (1) lit. a) - d) se referă. În motivare a

arătat însă motivele pentru care a formulat cererea de excludere, pe care

instanța de apel prin considerente fără a rezulta dacă au fost puse în discuția

părților, le-a încadrat la lit. d) a articolului menționat, respectiv frauda

comisă în dauna societății de asociatul administrator, calitate pe care pârâtul

nu o are, acesta constituind unul dintre argumentele de respingere a apelului

reclamantei.

Procedând în acest mod prin decizia

recurată, instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală deoarece nu a

examinat motivele de apel ale reclamantei, ceea ce echivalează cu o necercetare

a fondului, astfel că fiind incidente prevederile art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., soluția ce se impune este aceea de casare a deciziei și trimiterea cauzei

spre rejudecare.

În rejudecare vor fi examinate în

concret cererile și apărările formulate de părți, raportat la probele

administrate care, la cerere sau din oficiu, vor fi suplimentate pentru justa

soluționare a cauzei.

În raport de această situație,

pentru soluționarea unitară a cauzei, se va admite și recurs declarat de pârâtul

L.M. care vizează modul de aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de

reclamanta T.M. (fostă L.) și pârâta SC Ț. SRL Drăgășani împotriva Deciziei nr.

79/A-C din 29 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul declarat de pârâtul

L.M. împotriva aceleiași decizii, pe care o casează și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 iunie 2011.