ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2194/2011

Prin Sentința comercială nr. 616 din 25 martie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 23/93/2008 al Tribunalului Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta T.M. împotriva pârâților L.M. și SC Ț. SRL Drăgășani precum și cererea reconvențională formulată de pârât în contradictoriu cu reclamanta și pârâta SC Ț. SRL Drăgășani. Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut în esență că prin cererea înregistrată la 7 ianuarie 2008 reclamanta T.M. (fostă L.) a solicitat în contradictoriu cu pârâtul L.M. să se constate retragerea acestuia din SC Ț. SRL, să se încuviințeze preluarea părților sociale ale pârâtului și continuarea funcționării societății cu asociat unic în persoana reclamantei.

În motivare reclamanta a arătat că în anul 1999 l-a cooptat pe pârât în societatea comercială pe care ea a constituit-o în anul 1991, ulterior părțile au divorțat, pârâtul fiind inițial de acord cu retragerea sa din societate însă ulterior s-a răzgândit, situație în care a promovat cererea de chemare în judecată. Pârâtul a solicitat prin cererea reconvențională, în temeiul art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 excluderea reclamantei din societate invocând că aceasta a înființat o altă societate comercială, pe numele unui fiu al părților și în scopul diminuării veniturilor societății, dar în detrimentul pârâtului, reclamanta a încheiat un contract de comodat pe termen de 5 ani și cu titlu gratuit în beneficiul societății nou-înființate.

Ulterior, pârâtul și-a precizat cererea reconvențională solicitând și obligarea reclamantei la plata sumei de 42.180 euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a bunului ce a format obiectul contractului de comodat. Raportat la cererile formulate de părți, prima instanță a arătat că deși asociații se află în conflict, din probele administrate nu s-a putut ajunge la concluzia că există vreun temei pentru admiterea cererilor reciproce de excludere. De asemenea, s-a apreciat că nu există motive temeinice dovedite de reclamantă pentru ca tribunalul să-l oblige pe pârât să se retragă din societatea SC Ț. SRL. Prin Sentința nr. 1139 din 16 iunie 2010 pronunțată în Dosar nr. 3512/90/2009 al Tribunalului Vâlcea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată cererea înregistrată la data de 21 octombrie 2009 de reclamantul L.M.

împotriva pârâtelor T.M. și SC Ț. SRL Drăgășani, având ca obiect dizolvarea societății, solicitată în temeiul art. 227 alin. (1) lit. e). De menționat că prin încheierea din 28 ianuarie 2010 s-a respins cererea de conexare a acestui dosar la cel cu nr. 23/90/2008, între aceleași părți, având ca obiect cererile de excludere reciprocă formulate de asociați, cu motivarea că cele două cauze sunt în stadii diferite de administrare a probatoriului, astfel că se evită tergiversarea nejustificată în soluționarea celor două cauze. S-a reținut faptul că, deși există grave neînțelegeri între cei doi asociați, cauzate de atitudinea lor prin suspectarea reciprocă cu privire la săvârșirea unor fapte contrare interesului social al societății din care fac parte, totuși dizolvarea societății pentru acest motiv trebuie să rămână o soluție excepțională.

În speță însă, societatea funcționează, desfășoară o activitate profitabilă, pârâta și-a exprimat dorința de a continua activitatea societății, în calitate de asociat unic, astfel încât nu se poate concluziona că aceasta, prin voința sa, a împiedicat funcționarea societății, ci dimpotrivă, s-au luat toate măsurile pentru realizarea obiectului de activitate astfel că nu se impune dizolvarea societății. S-a reținut de asemenea, că reclamantul nu mai participă la desfășurarea activității comerciale a societății, care funcționează în continuare, în mod profitabil și din care ambii asociați au dobândit dividende. Prin Decizia nr. 79 din 29 septembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 23/90/2008 al Curții de Apel Pitești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, s-a admis apelul declarat de reclamantul L.M.

împotriva Sentinței nr. 1139 din 16 iunie 2010 a Tribunalului Vâlcea, în Dosarul nr. 3512/90/2009 pe care a modificat-o în sensul că a admis acțiunea și s-a dispus dizolvarea SC Ț. SRL Drăgășani precum și înscrierea și publicarea prezentei hotărâri. Prin aceeași decizie s-au respins apelurile formulate de reclamanta T.M. (fostă L.) și pârâtul L.M. împotriva Sentinței comerciale nr. 616 din 25 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 23/90/2008, cu obligarea intimatei T.M. la 1.060 RON cheltuieli de judecată către L.M. în fond și apel. Apelurile formulate de părți în cele două dosare anterior menționate au fost conexate de instanța de apel potrivit art. 164 C. proc.

civ. prin încheierea din 22 septembrie 2010. Cu privire la apelul formulat de T.M. împotriva Sentinței comerciale nr. 616 din 25 martie 2010 s-a reținut că aceasta nu a formulat critici efective, susținerile sale având în principal, caracterul unei întâmpinări. Însă, în considerarea caracterului devolutiv al apelului și raportat la cererea de excludere a pârâtului s-a apreciat că se impune verificarea acestei pretenții în limita judecății de la fond. În acest context, instanța de apel a arătat că reclamanta și-a întemeiat cererea de excludere a pârâtului din societate, pe dispozițiile art. 222 din Legea nr. 31/1990, fără a preciza care din situațiile evocate de text ar fi incidentă în cauză.

Din motivare s-a dedus că ar fi aplicabilă prevederea cuprinsă la lit. d) respectiv, ipoteza în care asociatul administrator comite fraudă în dauna societății ori se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altuia. În raport de poziția în societate a pârâtului L.M., care are doar calitatea de asociat nu și de administrator, s-a reținut că în mod corect tribunalul a respins cererea de excludere. De asemenea, soluția primei instanțe este corectă și cu privire la respingerea petitului privind retragerea pârâtului din societate în condițiile inexistenței unui acord de voință al acestuia și a lipsei unei hotărâri a asociațiilor adoptată în acest scop. De asemenea, criticile formulate de pârâtul L.M.

referitoare la modul de soluționare a cererii sale reconvenționale privind excluderea reclamantei din societate, solicitată în baza aceluiași temei de drept au fost înlăturate cu motivarea că pârâtul a încuviințat tacit încheierea contractului de comodat, având în vedere și faptul că administratorul era îndreptățit să încheie o astfel de convenție, precum și în considerarea raporturilor de rudenie dintre părți. În ceea ce privește însă apelul declarat de reclamantul L.M. împotriva Sentinței nr. 1139/2010 s-a apreciat că acesta este întemeiat deoarece neînțelegerile grave dintre asociați pot să împiedice funcționarea societății, ele semnificând lipsa sau dispariția lui affectio societatis, adică a intenției de a conlucra în vederea atingerii unui scop lucrativ comun.

În speță, existența neînțelegerilor nu a fost contestată de asociați, ea s-a concretizat în numeroase litigii între aceștia și plângeri penale pe care și le-au făcut reciproc, ceea ce evocă lipsa de încredere și imposibilitatea de a conlucra pentru realizarea interesului social, având în vedere și prevederile contractului de societate în conformitate cu care hotărârile asociaților se iau în adunarea generală prin votul majorității absolute a asociaților și a părților sociale. De altfel, regula dublei majorități este instituită și prin art. 192 din Legea nr. 31/1990, situație în care din cauza acestor neînțelegeri nu va fi posibilă adoptarea unor decizii cu participarea celor doi asociați. Împotriva acestor decizii au declarat recurs reclamanta T.M.

(fostă L.) și pârâta SC Ț. SRL criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În mod concret, recurenta invocă faptul că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 deoarece, preluând exclusiv susținerile reclamantului L.M., a ajuns la concluzia eronată că se impune dizolvarea societății deși funcționarea acesteia nu a devenit imposibilă, ci dimpotrivă își desfășoară în mod profitabil activitatea. De altfel, arată recurenta, se impunea analizarea în prealabil a cererii de excludere a pârâtului L.M. din societatea față de care acesta a săvârșit fraudă, situație în care nu s-ar fi ajuns la dizolvarea societății.

Un alt motiv vizează nelegalitatea deciziei care nu a examinat apelul pe care l-a declarat și motivat împotriva Sentinței comerciale nr. 616 din 25 martie 2010, instanța ajungând la concluzia eronată că nu s-au formulat critici concrete cu privire la această hotărâre, criticile sale fiind calificate drept întâmpinare, ceea ce atrage nelegalitatea hotărârii din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Prin urmare, susține recurenta, analizând superficial critica privind modul de soluționare a cererii de excludere a pârâtului din societate, prin decizia recurată s-a apreciat că nu au fost îndeplinite condițiile cerute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, deși sancțiunea excluderii nu îl vizează doar pe asociatul care are calitatea de administrator ci și pe acela care se amestecă fără drept în administrarea societății și produce fraudă.

Această din urmă ipoteză a constituit de fapt, temeiul pentru care s-a formulat cererea de excludere, chiar dacă aceasta nu a fost precizată în drept. Pârâtul L.M. a formulat, de asemenea, recurs împotriva deciziei instanței de apel întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. S-a invocat în dezvoltarea criticilor că deși prin decizia recurată i s-a admis apelul și a fost respins cel declarat de reclamanta T.M., iar în considerente s-a menționat că intimata va fi obligată la cheltuieli de judecată la fond și în apel, prin dispozitivul deciziei i s-au acordat doar cele efectuate în apel. Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale anterior menționate, Curtea constată că sunt fondate.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează nelegalitatea hotărârii atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Prevederile citate supun spre analiză dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. care obligă instanța de judecată să arate în considerentele hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. În susținerea acestui motiv recurenta a invocat faptul că deși a formulat critici concrete împotriva Sentinței nr. 616 din 25 martie 2010 instanța de apel, prin decizia recurată a considerat că s-a depus doar întâmpinare. Astfel, contrar celor reținute de instanța de apel, prin motivele depuse la data de 19 mai 2010 reclamanta T.M.

a invocat faptul că hotărârea prin care tribunalul a respins cererea privind excluderea pârâtului pentru frauda comisă în dauna societății nu a fost motivată ci analizată împreună cu cererea reconvențională a pârâtului. Al doilea motiv de apel, de asemenea ignorat de instanță prin decizia pronunțată, s-a referit la faptul că tribunalul nu a analizat în concret probele din care rezultă că există motive temeinice pentru excluderea pârâtului, respectiv faptul că acesta și-a însușit actele și ștampila societății, a încheiat contracte comerciale deși nu avea calitatea de administrator, și-a însușit bunuri importante ale societății, ceea ce a generat un alt litigiu între părți finalizat prin Sentința comercială nr. 903/2008 prin care acesta a fost obligat să restituie societății bunurile pe care și le-a însușit.

Aceste susțineri ale reclamantei invocate prin cererea de excludere au făcut obiectul Dosarului nr. 2941/90/2008 al Tribunalului Vâlcea, care a fost conexat prin încheierea din 23 octombrie 2008 la Dosarul nr. 23/90/2008 al aceleiași instanțe. Tribunalul nu face însă nicio referire la acest dosar, la motivele concrete invocate de reclamantă și la probele administrate în cauză ci, arată în termeni generali, că asociații au formulat cereri de excludere reciprocă, însă niciunul nu a dovedit că ar exista motive temeinice pentru adoptarea acestei soluții. În aceste condiții, argumentul instanței de apel potrivit căreia reclamanta nu ar fi formulat critici efective cu privire la modul de soluționare a cererii sale de excludere a pârâtului, dar că în considerarea caracterului devolutiv al apelului, urmează a fi cercetată cauza în limitele judecății de la fond, nu este de natură a satisface exigențele dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc.

civ., raportat la art. 295 alin. (1) C. proc. civ. În egală măsură omisiunea primei instanțe de a analiza în mod concret motivele de excludere și de a arăta în fapt și în drept argumentele pentru care a respins cererea reclamantei, precum și precizarea instanței de apel că a examinat cauza în aceleași limite atrage incidența prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. De asemenea, dat fiind faptul că cei doi asociați au formulat cereri reciproce pentru excluderea din societate se impunea să se stabilească în prealabil, dacă vreunul dintre ei prin voința sa, a determinat producerea gravelor neînțelegeri care să împiedice funcționarea societății. Pentru că, în funcție de concluzia la care s-ar fi ajuns în această privință urma a se examina dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile pentru dizolvarea societății în considerarea faptului că această măsură este o soluție excepțională, care trebuie aleasă în funcție de interesul social.

Aceste concluzii nu puteau însă fi desprinse decât în urma unei analize temeinice a cererilor formulate de părți și a probelor administrate în cauză, în caz contrar hotărârea fiind lipsită de temei legal, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În acest context se impune și precizarea că deși reclamanta a solicitat excluderea pârâtului, a invocat doar prevederile art. 222 din Legea nr. 31/1990, fără a preciza în concret la care dintre ipotezele cuprinse la alin. (1) lit. a) - d) se referă. În motivare a arătat însă motivele pentru care a formulat cererea de excludere, pe care instanța de apel prin considerente fără a rezulta dacă au fost puse în discuția părților, le-a încadrat la lit. d) a articolului menționat, respectiv frauda comisă în dauna societății de asociatul administrator, calitate pe care pârâtul nu o are, acesta constituind unul dintre argumentele de respingere a apelului reclamantei.

Procedând în acest mod prin decizia recurată, instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală deoarece nu a examinat motivele de apel ale reclamantei, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului, astfel că fiind incidente prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., soluția ce se impune este aceea de casare a deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. În rejudecare vor fi examinate în concret cererile și apărările formulate de părți, raportat la probele administrate care, la cerere sau din oficiu, vor fi suplimentate pentru justa soluționare a cauzei. În raport de această situație, pentru soluționarea unitară a cauzei, se va admite și recurs declarat de pârâtul L.M. care vizează modul de aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de reclamanta T.M. (fostă L.) și pârâta SC Ț. SRL Drăgășani împotriva Deciziei nr. 79/A-C din 29 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Admite recursul declarat de pârâtul L.M. împotriva aceleiași decizii, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2011.