ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3839/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3839/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 24 noiembrie 2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția comercială și contencios

administrativ, completată ulterior, reclamantul D.E. în contradictoriu cu

pârâții S.M. și SC E.R.T SRL și a solicitat excluderea acestuia din SC R. SRL

Drăgășani și obligarea în solidar a ambilor pârâți la plata sumei de 5.000 lei

despăgubiri civile, reprezentând prejudiciu material cauzat SC R. SRL prin

săvârșirea unor acte de concurență neloială, invocând ca temei juridic art. 222

lit. c) și d) din Legea nr. 31/1990.

De asemenea, a

solicita revocarea pârâtului din funcția de administrator și obligarea la plata

daunelor cauzate SC R. SRL, urmarea desfășurării activității de administrator

într-o societate concurentă, în temeiul art. 197 alin. (2) din Legea nr. 31/1990

și art. 28 din Actul constitutiv, plus 5.000 lei daune morale.

Pârâtul S.M. prin

cererea reconvențională formulată, a solicitat în principal conform art. 222

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, excluderea reclamantului din SC R. SRL,

revocarea din funcția de administrator și obligarea la reîntregirea

patrimoniului societății în măsura în care se va dovedi folosirea bunurilor în

interes propriu. În subsidiar a solicitat, potrivit art. 227 lit. b) și e) din

Legea nr. 31/1990 dizolvarea societății și numirea unui lichidator.

Pe parcursul

judecății, în temeiul art. 165 C. proc. civ., raportat la art. 155

1

C.

proc. civ., instanța a dispus disjungerea acțiunii principale și suspendarea

soluționării sale, având în vedere obligația impusă reclamantului-pârât de a

achita suma de 1.425 lei onorariu expert, pe care nu a îndeplinit-o.

Judecând cererea

reconvențională, Tribunalul Vâlcea, secția comercială și contencios

administrativ fiscal, prin sentința nr. 271 din 2 februarie 2011, a luat act de

renunțarea la judecată în privința capetelor de cerere având ca obiect

obligarea la despăgubiri și dizolvarea SC R. SRL și a respins cererea

reconvențională.

Apelul declarat de

pârâtul S.M. împotriva acestei sentințe, a fost respins ca nefondat de Curtea

de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

prin decizia nr. 21/A-C din 2 februarie 2011.

Împotriva acestei

decizii pârâtul S.M. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 299-316 C.

proc. civ.

În motivarea

recursului, după o prezentare detaliată a situației de fapt și a

considerentelor sentinței instanței de fond recurentul a susținut că atât

instanța de fond cât și instanța de apel au reținut o situație străină de

natura pricinii interpretând greșit atât actele deduse judecății cât și

concluziile expertizei contabile întocmite în cauză dar și ale interogatoriilor

luate, declarațiilor martorilor și nu în ultimul rând au aplicat greșit

dispozițiile legale aplicabile în această speță.

Totodată, susține

recurentul, reținerile instanței de apel potrivit căreia acesta nu a încasat

exclusiv sumele de bani pentru societate ci și pârâtul nu poate fi primită în

condițiile în care expertiza întocmită în cauză cât și interogatoriul luat

intimatului reclamant arată o cu totul altă situație în sensul că sumele au

fost folosite discreționar și arbitral doar în folosul său și nu al societății

căreia îi aparțineau.

Recurentul apreciază

că dispozițiile art. 222 din Legea nr. 31/1990 au caracter enunțiativ, în

condițiile în care excluderea este sancțiunea firească pentru refuzul

conlucrării dintre asociați, refuz demonstrat evident în speță.

Pentru aceste motive

a solicitat admiterea recursului, și implicit a cererii reconvenționale, cu

consecința excluderii asociatului.

Înalta Curte în

conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 302

1

lit. c)

C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității recursului.

Recurentul nu a

indicat motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., cerință impusă de art. 302

1

lit. c) raportată la art. 304

alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia modificarea sau casarea unei hotărâri

se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de punctele 1-9 .

Din rezumarea

motivelor de recurs rezultă cu evidență că s-au formulat critici pe aspecte de

netemeinicie, critici ce nu pot fi analizate în această cale de atac

extraordinară.

Astfel, în cuprinsul

cererii de recurs dedusă judecății, nu se regăsesc critici propriu-zise asupra deciziei

din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea motivelor

de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite

de instanță în fundamentarea acesteia.

Succesiunea de fapte

și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de

vedere juridic în așa fel încât să poată fi încadrată în cazurile de modificare

ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. în limita căreia se poate

exercita controlul judiciar în recurs.

Prin criticile

invocate în cererea de recurs pârâtul, și-a exprimat nemulțumirea privind modul

de interpretare al probelor administrate, dezvoltarea acestora nepermițând

încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C.

proc. civ. și analizarea lor în consecință, motiv pentru care nu pot fi

reținute de către instanță ca și critici de nelegalitate.

Indicarea de către

recurent a unor dispoziții legale, nu atrage automat cerința motivării

recursului în conformitate cu dispozițiile aplicabile în materia recursului,

cererea de recurs fiind supusă unor cerințe de formă diferite de cele

instituite pentru cererea de apel, cerințe impuse de caracterul nedevolutiv al

acestei căi de atac.

Nu în ultimul rând

trebuie reținut faptul că instanța nu se poate substitui părții pentru a

imagina eventualele motive de nelegalitate,

pentru

că, potrivit art. 129 alin.

(1)

C. proc. civ., părțile sunt cele care

au

obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile

stabilite

de lege.

În alți termeni fața

de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune

respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare

de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează a constata nulitatea cererii

de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc.

civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs formulată de pârâtul S.M. împotriva deciziei nr. 21/A-C din

13 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 noiembrie 2011.