ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 831/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța, reclamantul C.C., în nume propriu și ca reprezentant

legal al SC O. SRL a solicitat excluderea asociatului pârât M.F. din SC O. SRL

cu consecința continuării societății cu asociat unic, precum și obligarea

acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 296/COM din 6

februarie 2008, Tribunalul Constanța a admis acțiunea reclamanților și a dispus

excluderea asociatului pârât M.F. din SC O. SRL, cu consecința continuării

activității societății de către reclamantul C.C., în calitate de asociat unic,

pârâtul fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 222 (1) lit. d)

corelate cu dispozițiile art. 75-82 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora,

poate fi exclus dintr-o societate de persoane asociatul administrator care

comite fraudă în dauna societății sau care se servește de semnătura socială sau

de capitalul social în folosul lui sau al altora.

S-a mai reținut din probele

administrate, respectiv raportul de expertiză tehnică contabilă, că pârâtul nu

a putut justifica cu documente legale suma de 9.500 lei, ridicată de acesta din

trezoreria societății, conduită ce echivalează cu o acțiune frauduloasă săvârșită

în detrimentul societății.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel pârâtul M.F., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin Decizia

nr. 155/COM din 8 octombrie 2008 a respins apelul ca nefondat, apreciind, din

reanalizarea probelor administrate în cauză, cu privire la faptele reținute în

persoana asociatului M.F., pentru care s-a dispus excluderea sa din această

calitate deținută la SC O. SRL, că acesta a ridicat diverse sume de bani din

casieria societății fără a exista o justificare a folosirii acestor sume și

fără intenția de a acoperi acest prejudiciu, abuzând de prerogativele sale în

exercitarea drepturilor conferite prin calitatea sa de asociat și administrator

al societății.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs pârâtul M.F., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate

în sensul admiterii apelului, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Critica adusă deciziei atacate, se

referă în esență la greșita soluționare a excepției lipsei interesului legitim,

întrucât excluderea unui asociat se poate solicita doar în condițiile în care

societatea își desfășoară activitatea, iar nu dintr-o societate care nu mai

funcționează, ca urmare a datoriilor acumulate și a conturilor bancare blocate,

cum este cazul de față.

Mai susține recurentul că, cele două

instanțe au făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 222 (1) lit. d) din

Legea nr. 31/1990, având în vedere că acest text de lege se aplică numai

asociatului administrator, în cazul producerii unei fraude, ce trebuie

dovedită, iar nu asociatului investitor, calitate deținută de M.F., potrivit

contractului de asociere în participațiune.

Trecând la analiza criticilor aduse

deciziei atacate se constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul să

fie respins, pentru următoarele considerente :

Cu privire la excepției lipsei

interesului legitim, se constată că în mod corect instanța de apel a reținut

că, de esența funcționării unei societăți comerciale este acordul de voință al

asociaților manifestat în scopul realizării obiectului de activitate al

entității juridice, iar în măsura în care acest acord nu mai poate fi exprimat,

separarea asociaților reprezintă singurul tratament juridic care permite

stingerea divergențelor apărute între aceștia.

Astfel, interesul promovării unei

cereri de excludere a unui asociat este intrinsec legat de invocarea unui

dezacord societar, ceea ce constituie chiar factorul volitiv care determină

declanșarea procesului judiciar, astfel că, cerința interesului este

îndeplinită pe tot parcursul soluționării cauzei.

Susținerea recurentului, în sensul că

instanțele au făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 222 (1) lit. d) din

Legea nr. 31/1990, se constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât în mod

corect s-a reținut de instanță dubla calitate a pârâtului M.F., acea de

asociat-administrator.

Această susținere a recurentului se

întemeiază pe faptul că în contractul de asociere în participațiune din 30

noiembrie 2004, rezultă calitatea sa de asociat investitor și nu cea de

asociat-administrator, considerând în acest fel că textul de lege mai

sus-evocat nu este incident în speța de față.

Așa fiind, se constată că la aceeași

dată s-a încheiat un act adițional la actul constitutiv al SC O. SRL, prin care

pârâtul M.F. dobândea calitatea de asociat-administrator, cu toate drepturile

și obligațiile ce decurg din această calitate, în sensul executării tuturor

obligațiilor ce îi reveneau și care aveau ca scop buna funcționare a

societății, depunerea tuturor diligentelor pentru obținerea profitului și nu

producerea unei pagube prin activitatea sa, care a căpătat forma unei fraude,

în raport cu calitatea deținută în societate.

Așadar, frauda în dauna unei societăți

comerciale poate fi realizată prin orice acțiune sau omisiune intenționată

săvârșită de asociatul administrator, cât timp acesta, prin conduita sa încalcă

obligațiile ce-i revin, conform dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 31/1990.

Astfel că, din conduita pârâtului M.F.,

instanța a apreciat în mod corect caracterul evident al intenției de a frauda

societatea comercială în scopuri personale, iar sancțiunea excluderii poate fi

aplicată asociatului administrator, atunci când alte măsuri ca revocarea sunt

considerate insuficiente pentru orice acțiune sau inacțiune frauduloasă în

dauna societății, tocmai datorită calității sale de administrator.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, iar potrivit

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. va obliga recurentul la 800 lei cheltuieli

de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței aflată la fila

43 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul

M.F. împotriva Deciziei nr. 155/COM din 8 octombrie 2008 pronunțată de Curtea

de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la 800 lei

cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant C.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi

2 martie 2010.