ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2950/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanții SC P.A. SRL și M.P., în contradictoriu cu pârâtul S.M.D. au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună excluderea din societate și din funcția de administrator unic și director general a asociatului S.M.D. prin preluarea cotei sale de participare de 50% din capitalul social, reprezentând 50 părți sociale în valoare de 400 lei de către asociatul M.P. Temeiurile de drept invocate sunt art. 222 LSC și actul constitutiv al societății reclamante.

Prin sentința nr. 1552/C din 20 octombrie 2009 Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea, a dispus excluderea pârâtului din societatea reclamantă, din calitatea de asociat și administrator al acesteia, a dispus continuarea existenței societății reclamante sub forma societății cu răspundere limitată, cu cheltuieli de judecată aferente, instanța de fond reținând în esență că, potrivit expertizei efectuate în cauză, societatea a suferit pierderi în sumă de 12.716,30 lei iar pentru suma de 42.770 lei ridicată de pârât nu există justificare în contabilitate, ambele situații fiind de natură a prezuma comiterea de către pârât a unei fraude în dauna societății, în speță fiind incidente dispozițiile art. 222 alin. (1) și (2) din LSC.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul arătând că instanța de fond nu a luat în calcul înscrisurile cu privire la deducerea sumei de 42.770 lei nejustificată în contabilitatea societății și cele cu privire la suma ce reprezintă pierderi, aceasta fiind contravaloarea unor lucrări nefinalizate, instanța de fond făcând totodată o greșită interpretare și aplicare a art. 222 din LSC. Prin decizia nr. 20/AP din 4 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a respins apelul pârâtului ca nefondat, instanța de control judiciar reținând în esență că, din probatoriul administrat, atitudinea administratorului nu poate fi caracterizată ca neglijență, ci ca o faptă delictuală săvârșită în dauna societății și aceasta tocmai datorită calității sale de administrator și a încrederii ce i-a fost conferită prin desemnarea sa.

Pârâtul S.M.D. a formulat recurs și și-a subsumat criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 punctele 7 și 9 C. proc. civ. cu referire la următoarele aspecte: art. 304 pct. 7 C. proc .civ. - instanța de apel nu a analizat motivele de apel, nerespectând astfel dispozițiile art. 261 și pe cele ale art. 295 C. proc .civ., limitându-se numai la a constata că instanța de fond, în mod legal și temeinic, a admis acțiunea, fără a indica probele pe care și-a întemeiat această constatare; - incoerența motivării este dovedită și de ignorarea de către instanța de apel a situației de fapt dovedită cu înscrisuri. Conform art. 304 pct. 9 C. proc .civ.: - instanța de apel a încălcat legea de drept substanțial prin aplicarea unui text de lege (art. 222 din LSC) străin situației de fapt, extinzând norma juridică dincolo de ipotezele la care se aplică; - în speță nu s-a dovedit intenția de săvârșire a faptelor cu privire la care s-a invocat frauda.

Recurentul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii. Înalta Curte, examinând decizia recurată sub aspectul criticilor formulate constată că recursul este nefondat din următoarele considerente: În primul rând este se remarcat că majoritatea covârșitoare a criticilor aduse de recurentul reclamant se raportează la situații de fapt și la probatoriul administrat în cauză. Din acest amalgam de critici pot fi însă desprinse două care vizează nelegalitatea deciziei recurate și anume cea care vizează nerespectarea de către instanță a art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și interpretarea și aplicarea greșită a art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Examinând decizia atacată prin prisma celor două critici, de nelegalitate Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel răspunde punctual tuturor criticilor aduse de reclamant hotărârii instanței de fond raportând situația de fapt și probatoriul administrat la dispozițiile legale aplicabile speței, soluția fiind corectă și în ceea ce privește aplicarea și interpretarea art. 222 din LSC, prin reținerea existenței cauzei de excludere a asociatului administrator din perspectiva caracterului fiduciar al funcției de administrator. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. și față de art. 274 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantului și-l va obliga pe acesta să plătească intimaților 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul – pârât S.M.D. împotriva deciziei nr. 20/Ap din 4 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția comercială ca nefondat. Obligă recurentul – pârât să plătească intimaților – reclamanți SC P.A. SRL și M.P. 2.000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2010.