ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2950/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Brașov, secția comercială și de contencios administrativ,

reclamanții SC P.A. SRL și M.P., în contradictoriu cu pârâtul S.M.D.

au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța,

să dispună excluderea din societate și din funcția de

administrator unic și director general a asociatului S.M.D. prin preluarea

cotei sale de participare de 50% din capitalul social, reprezentând 50

părți sociale în valoare de 400 lei de către asociatul M.P.

Temeiurile de drept invocate sunt art.

222 LSC și actul constitutiv al societății reclamante.

Prin sentința nr. 1552/C din 20

octombrie 2009 Tribunalul Brașov, secția comercială și de

contencios administrativ, a admis acțiunea, a dispus excluderea pârâtului

din societatea reclamantă, din calitatea de asociat și administrator

al acesteia, a dispus continuarea existenței societății

reclamante sub forma societății cu răspundere limitată, cu

cheltuieli de judecată aferente, instanța de fond reținând în

esență că, potrivit expertizei efectuate în cauză,

societatea a suferit pierderi în sumă de 12.716,30 lei iar pentru suma de

42.770 lei ridicată de pârât nu există justificare în contabilitate,

ambele situații fiind de natură a prezuma comiterea de către

pârât a unei fraude în dauna societății, în speță fiind

incidente dispozițiile art. 222 alin. (1) și (2) din LSC.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâtul arătând că instanța de fond nu a luat în

calcul înscrisurile cu privire la deducerea sumei de 42.770 lei

nejustificată în contabilitatea societății și cele cu

privire la suma ce reprezintă pierderi, aceasta fiind contravaloarea unor

lucrări nefinalizate, instanța de fond făcând totodată o

greșită interpretare și aplicare a art. 222 din LSC.

Prin decizia nr. 20/AP din 4 martie

2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția

comercială, a respins apelul pârâtului ca nefondat, instanța de

control judiciar reținând în esență că, din probatoriul

administrat, atitudinea administratorului nu poate fi caracterizată ca

neglijență, ci ca o faptă delictuală

săvârșită în dauna societății și aceasta tocmai

datorită calității sale de administrator și a încrederii ce

i-a fost conferită prin desemnarea sa.

Pârâtul S.M.D. a formulat recurs

și și-a subsumat criticile motivelor de modificare reglementate de art.

304 punctele 7 și 9 C. proc. civ. cu referire la următoarele aspecte:

art. 304 pct. 7 C. proc .civ.

- instanța de apel nu a

analizat motivele de apel, nerespectând astfel dispozițiile art. 261

și pe cele ale art. 295 C. proc .civ., limitându-se numai la a constata

că instanța de fond, în mod legal și temeinic, a admis

acțiunea, fără a indica probele pe care și-a întemeiat

această constatare;

- incoerența motivării

este dovedită și de ignorarea de către instanța de apel a

situației de fapt dovedită cu înscrisuri.

Conform art. 304 pct. 9 C. proc

.civ.:

- instanța de apel a

încălcat legea de drept substanțial prin aplicarea unui text de lege

(art. 222 din LSC) străin situației de fapt, extinzând norma

juridică dincolo de ipotezele la care se aplică;

- în speță nu s-a dovedit

intenția de săvârșire a faptelor cu privire la care s-a invocat

frauda.

Recurentul solicită admiterea

recursului, modificarea deciziei atacate și a sentinței apelate în

sensul respingerii acțiunii.

Înalta Curte, examinând decizia

recurată sub aspectul criticilor formulate constată că recursul

este nefondat din următoarele considerente:

În primul rând este se remarcat

că majoritatea covârșitoare a criticilor aduse de recurentul

reclamant se raportează la situații de fapt și la probatoriul

administrat în cauză.

Din acest amalgam de critici pot fi

însă desprinse două care vizează nelegalitatea deciziei recurate

și anume cea care vizează nerespectarea de către

instanță a art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și interpretarea

și aplicarea greșită a art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Examinând decizia atacată prin

prisma celor două critici, de nelegalitate Înalta Curte constată

că hotărârea instanței de apel răspunde punctual tuturor

criticilor aduse de reclamant hotărârii instanței de fond raportând

situația de fapt și probatoriul administrat la dispozițiile

legale aplicabile speței, soluția fiind corectă și în ceea

ce privește aplicarea și interpretarea art. 222 din LSC, prin

reținerea existenței cauzei de excludere a asociatului administrator

din perspectiva caracterului fiduciar al funcției de administrator.

În considerarea celor ce preced,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. și față de art. 274

C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantului și-l va obliga

pe acesta să plătească intimaților 2.000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

recurentul – pârât S.M.D. împotriva deciziei nr. 20/Ap din 4 martie 2010 a

Curții de Apel Brașov, secția comercială ca nefondat.

Obligă recurentul – pârât

să plătească intimaților – reclamanți SC P.A. SRL

și M.P. 2.000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 28 septembrie 2010.