ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2333/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Circumstanțele cauzei:

Reclamantul P.M. în contradictoriu cu

SC A.C.B.P.S.N.C. Crișan a solicitat Tribunalului Botoșani să dispună

excluderea din societate a asociatului său B.A. motivând că acesta în decursul

activității societății a folosit bunurile societății fără consimțământul său, a

demolat construcțiile situate în localitatea Crișan care au constituit aport în

natură la capitalul social și a folosit în nume propriu banii încasați din

realizarea unor lucrări contractate de societate. În drept s-au invocat

prevederile art. 222 lit. c) și art. 80, 82 și 223 din Legea nr. 31/1999.

Pe cale reconvențională pârâtul B.A. a

solicitat să se dispună dizolvarea societății în nume colectiv pentru gravele

neînțelegeri care fac imposibilă desfășurarea activității, din lipsa intenției

de conlucrare în vederea funcționării societății. A mai arătat pârâtul că din

anul 2004 nu s-a mai depus nici bilanțul anual subliniind și faptul că niciunul

dintre asociați nu s-a mai preocupat de buna desfășurare a activității. Au fost

anexate înscrisuri pentru a demonstra că societatea are cifra de afaceri zero.

Sentința Tribunalului Botoșani, secția

comercială.

Prin sentința nr. 916 din 24

septembrie 2009, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea reclamantului P.M.,

s-a admis cererea reconvențională și s-a dispus dizolvarea SC A.C.B.P.S.N.C.

Crișan.

Pentru respingerea cererii principale

instanța de fond a avut în vedere că în cauză s-au invocat fapte care datează

de circa 10 ani, timp în care asociații au desfășurat activitate în societate ceea

ce înseamnă că aceste fapte pe care le reclamă prin acțiunea de excludere au

fost tolerate de reclamant. Sub aspectul demolării unei construcții și a

însușirii materialelor de către pârât, tribunalul a reținut că aceste fapte nu

au fost dovedite, după cum nu s-a dovedit că fondurile societății au fost

folosite pe cont propriu de către acesta.

Tribunalul a stabilit, însă, că

cererea reconvențională este întemeiată și că se impune admiterea ei în

condițiile în care societatea nu funcționează și din actele dosarului rezultă că

pe perioada 2004-2007 nu a desfășurat activitate. Față și de contextul cauzei

acțiunea dintre asociați și cererea reconvențională dovedește că între aceștia sunt

neînțelegeri grave care împiedică funcționarea societății. În consecință, tribunalul

a făcut aplicarea art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 și a dispus dizolvarea

societății.

Apelul. Decizia Curții de Apel

Suceava.

Reclamantul P.M. a apelat sentința

fondului criticând respingerea acțiunii principale pe considerentul că pârâtul

intimat a înstrăinat tractorul proprietatea societății și că și-a însușit suma

de 38 mil. lei, că a vândut materialele de construcții și că și-a însușit

contravaloarea lucrărilor efectuate în baza unei convenții încheiate cu Primăria

Comunei Hilișău Horia. Criticând admiterea cererii reconvenționale reclamantul

apelant a susținut că intimatul nu a dovedit imposibilitatea continuării

activității societății și că nu s-a făcut aplicarea art. 229 alin. (2) din

Legea nr. 31/1990 prin care se admite posibilitatea continuării activității de către

asociatul rămas singur în societatea în nume colectiv.

Examinând apelul reclamantului, Curtea

de Apel l-a apreciat ca întemeiat și în consecință a schimbat în tot sentința

apelată și admițând cererea principală a dispus excluderea asociatului B.A. din

societatea SC A.M.D.C.B.P.S.N.C. Crișan. Prin aceeași decizie cererea reconvențională

a fost respinsă ca nefondată.

Din examinarea criticilor aduse sentinței

fondului în raport de motivele invocate de apelantul reclamant, Curtea a apreciat

că pârâtul a efectuat în nume propriu lucrări de împrejmuire la Primăria comunei Hilișău Horia pentru care a încasat sume pe care și le-a însușit, a vândut

un tractor proprietatea societății și a încasat și folosit sumele în interes

personal. A apreciat instanța de apel că sunt întrunite condițiile art. 222 lit.

c) și d) pentru excluderea din societate a intimatului pârât. În privința

reconvenționalei, Curtea a stabilit că în cauză că nu s-a demonstrat existența

neînțelegerilor grave care ar duce la imposibilitatea continuării activității.

În conformitate cu art. 229 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, Curtea a

considerat că după excluderea din societate a pârâtului, activitatea societății

poate fi continuată de un singur asociat sub forma unui SRL cu asociat unic,

situație care poate fi apreciată numai de către reclamant.

Recursul. Motivele de recurs.

Împotriva deciziei nr. 16 din 25

februarie 2010 a declarat recurs, pârâtul B.A. care a invocat prevederile art. 304

C. proc. civ., pentru a susține că s-au încălcat dispozițiile art. 222 lit. c)

și d), art. 80 și 82 din Legea nr. 31/1990.

În privința art. 222 lit. c) a

susținut că poate fi exclus din societate, asociatul cu răspunderea nelimitată

care se amestecă fără drept în administrație ori contravine dispozițiilor art. 80

și 82. Cu privire la lit. d) a art. 222 din L.S.C. recurentul a susținut că în

cazul în care asociatul comite fraudă în dauna societății devin aplicabile

prevederile art. 82 alin. (4) din aceeași lege, potrivit căruia dreptul de a i

se cere despăgubiri se stinge după trecerea a 3 luni din ziua în care

societatea a avut cunoștință de producerea fraudei.

Ca urmare a excluderii, în opinia

autorului recursului trebuia ca instanța să hotărască asupra structurii participării

la capitalul social al celorlalți asociați și astfel a considerat că s-au

încălcat prevederile art. 223 alin. (3) din Legea nr. 31/1990. În continuare a

arătat că din declarațiile martorilor rezultă faptul că între asociați, există

neînțelegeri ori acestea constituie un motiv de dizolvare și nu de excludere.

Faptul că asociații nu sunt preocupați de continuarea societății rezultă din actele

provenind de la Registrul Comerțului care atestă că nu a fost completat capitalul

social conform Legii nr. 101/2005 și că nu s-au depus bilanțurile anuale din

2004.

În consecință, a solicitat admiterea

recursului și menținerea soluției pronunțată de tribunal.

Intimatul P.M. a combătut prin

întâmpinare susținerile recurentului apreciind că dispozițiile art. 82 alin. (3)

și (4) se referă la dreptul societății de a lua o hotărâre pentru recuperarea pagubei

de la asociat și nu la dreptul de a cere excluderea, care nu este supus vreunui

termen de prescripție.

Faptele pentru care s-a dispus excluderea

a mai arătat intimatul se încadrează în prevederile art. 80 și 82 din aceeași lege,

iar în privința art. 223 alin. (3) a apreciat că nu constituie un motiv de

nelegalitate nepronunțarea pe structura acționariatului de vreme ce nicio parte

nu a formulat o astfel de cerere.

Intimatul, respinge și critica prin

care s-a susținut că s-ar fi impus dizolvarea societății pentru existența

neînțelegerilor grave din moment ce erau relevante motivele de excludere. În

sensul acestor susțineri a fost citată decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție nr. 768/2008 prin care s-a reținut că lipsa lui affectio societatis nu

conduce la dizolvare dacă societatea are posibilitatea și se dorește continuarea

activității.

Recursul este fondat.

Chestiuni prealabile.

momentul constituirii societății în nume colectiv, s-a stabilit un raport

convențional care este rezultatul acordului de voință dintre asociați exprimat

pentru conlucrarea în cadrul societății comerciale. Introducerea acțiunii de

excludere și a cererii reconvenționale prin care s-a solicitat dizolvarea

societății demonstrează încetarea stării de convergență a asociaților care, în

speță, scoate în evidență un fond conflictual. Prin cele două cereri introduse

în instanță este evident că cei doi asociați urmăresc stingerea divergențelor

apărute între ei.

cu un caracter închis” datorită relației „intuitu personae” este de asemenea

evident că primează valențele elementului afectiv care impune verificarea

dezacordului societar din perspectiva celor două cereri dând prevalență excluderii

sau dizolvării societății, după caz.

Valorificând observațiile de mai sus,

în raport de contextul speței și de criticile formulate în recurs, se constată

că instanța a dat prevalență excluderii apreciind că în cauză sunt aplicabile prevederile

art. 222 pct. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 31/1990 fără a ține seama de faptul

că societatea comercială potrivit situațiilor provenind de la O.R.C. nu mai

desfășoară activitate de vreme ce nu s-au depus bilanțurile anuale din 2004,

situațiile financiare, cifra de afaceri este zero iar echilibrarea capitalului

nu a fost realizată. Aceste împrejurări sunt suficiente pentru a trage concluzia

că nu există interes societar, concluzie care se bazează pe faptul că succesul

sau insuccesul societății depinde de activitatea pe care o desfășoară cei doi asociați.

Prin urmare neîndeplinirea obligațiilor de către cei doi asociați, ambii având calitatea

de administratori, demonstrează dezinteres pentru pactul societar și protecția

societății. Că este așa rezultă și din împrejurările afirmate în cererea

principală pentru excluderea pârâtului pentru fapte care s-au petrecut în urmă

cu 10 ani, fapte care la acel moment au fost acceptate de asociatul reclamant,

care în calitate  de administrator cu puteri nelimitate avea dreptul dar și

obligația de a exercita un control asupra patrimoniului societății, asupra

actelor încheiate de celălalt asociat, a registrelor contabile și a verificării

influenței acestor fapte asupra patrimoniului societății.

Concluzia se impune și față de faptul

că administratorii, (cei doi asociați) cu puteri nelimitate, aveau dreptul să

facă toate operațiile pe care le considerau necesare în exercițiul

administrării societății.

În consecință, fiind în discuție un

pact societar analiza îndeplinirii obligațiilor care decurg din acesta nu este

străină noțiunii de culpă. Prin urmare, nu s-ar putea solicita excluderea din

societate invocând activități culpabile prevăzute de lege drept motive de

excludere fără a se vedea dacă solicitantul este la rândul său mai presus de culpă

în privința protejării societății.

În acest context va fi primită doar

critica referitoare la neobservarea neînțelegerilor dintre asociați care s-au concretizat

în lipsa de conlucrare pentru protejarea persoanei juridice. Elementul intențional

care se constituie în rațiunea constituirii societății, trebuie să subziste și în

timpul funcționării societății așa încât nu se va putea reține că s-a realizat

obiectivul propus care vizează activitatea și realizarea obiectului de activitate,

care ar impune protejarea societății de sancțiunea dizolvării prevăzută de art.

227 din Legea societăților comerciale. Din speța citată de intimată rezultă că

și în cazul particular analizat prin decizia nr. 768/2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, s-a avut în vedere conduita culpabilă a asociaților care au

împiedicat bunul mers al societății. Or, așa cum s-a arătat mai sus, în acest dosar,

această conduită se examinează în raport de împrejurările faptelor care s-au

manifestat în decursul activității societății.

Revenind la motivul de recurs care vizează

nelegalitatea prin prisma încălcării dispozițiilor care reglementează dizolvarea

ca urmare a neînțelegerilor grave dintre asociați, Înalta Curte reține că în

temeiul art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990 se poate cere dizolvarea societății

atunci când aceste neînțelegeri împiedică funcționarea societății. Sfera

motivelor temeinice la care se referă lit. e), cuprinde și situația în care se

constată ineficiența societății rezultat al neparticipării asociaților la viața

socială a societății cu atât mai mult cu cât în discuție este o societate de

persoane.

În privința motivelor de nelegalitate

care vizează cererea principală, este de reținut că art. 222 lit. c) care se identifică

prin amestecul fără drept în administrație a asociatului dintr-o societate de

persoane nu este aplicabil în speță întrucât pârâtul, așa cum s-a arătat mai

sus, avea calitatea de administrator cu drepturi nelimitate. În al doilea rând,

pentru a deveni aplicabile dispozițiile respective trebuia demonstrat că s-au

adus prejudicii societății.

Or, la dosar nu sunt probe care să demonstreze

că în contabilitatea societății s-au înregistrat prejudicii urmare faptului

culpabil invocat (vânzarea unui tractor) prin scoaterea bunului din societate și

lipsa valorii de înlocuire.

Nici art. 82 alin. (3) din aceeași lege,

nu este aplicabil întrucât dispozițiile respective se referă la obligația de nonconcurență

și la posibilitatea societății de a-l exclude pe asociat pentru astfel de fapte

iar în ipoteza în care acesta a lucrat în contul societății, să solicite despăgubiri.

În aceste condiții nici dispozițiile art. 82 alin. (4) din L.S.C. nu sunt

aplicabile instanța nefiind sesizată cu o astfel de cerere.

În fine, structura capitalului social

nu putea să fie pusă în discuție din moment ce nu s-a solicitat prin cererea

principală iar în acest moment nu se mai impune o astfel de analiză față de

motivul de dizolvare examinat, fundamentat pe alte cauze decât cea vizând

excluderea asociatului pârât. Nu este lipsit de relevanță să se precizeze că

invocarea unor motive de excludere nu este suficientă pentru a se reține

dincolo de orice culpă a asociatului reclamant că poate continua societatea cu

atât mai mult cu cât nu a fost manifestată voința de a schimba forma societății

prin cererea introductivă.

În privința art. 222 lit. d) care-l vizează

pe asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății prin

utilizarea semnăturii sociale sau a capitalului social în folosul său personal,

instanța de apel nu a sesizat că frauda presupune pe de o parte analiza elementului

intențional iar pe de altă parte utilizarea în folos personal a rezultatului

comiterii faptelor de către asociatul administrator. Aceste fapte trebuie să se

reflecte în patrimoniul social așa cum s-a mai arătat or, aceste aspecte în

lipsa unor dovezi concrete nu pot fi prezumate sau deduse din declarații de

martori dacă nu se coroborează cu evidențele societății.

În consecință, admiterea cererii principale

este lipsită de fundament și se constituie într-o nelegalitate prevăzută de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., care are drept consecință admiterea recursului

declarat de B.A. și modificarea deciziei criticate în sensul dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul B.A.

împotriva deciziei nr. 16 din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comerciala, contencios administrativ si fiscal.

Modifică decizia recurată în sensul că

respinge apelul declarat de reclamantul P.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

iunie 2010.