ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2333/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Circumstanțele cauzei: Reclamantul P.M. în contradictoriu cu SC A.C.B.P.S.N.C. Crișan a solicitat Tribunalului Botoșani să dispună excluderea din societate a asociatului său B.A. motivând că acesta în decursul activității societății a folosit bunurile societății fără consimțământul său, a demolat construcțiile situate în localitatea Crișan care au constituit aport în natură la capitalul social și a folosit în nume propriu banii încasați din realizarea unor lucrări contractate de societate. În drept s-au invocat prevederile art. 222 lit. c) și art. 80, 82 și 223 din Legea nr. 31/1999. Pe cale reconvențională pârâtul B.A.

a solicitat să se dispună dizolvarea societății în nume colectiv pentru gravele neînțelegeri care fac imposibilă desfășurarea activității, din lipsa intenției de conlucrare în vederea funcționării societății. A mai arătat pârâtul că din anul 2004 nu s-a mai depus nici bilanțul anual subliniind și faptul că niciunul dintre asociați nu s-a mai preocupat de buna desfășurare a activității. Au fost anexate înscrisuri pentru a demonstra că societatea are cifra de afaceri zero. Sentința Tribunalului Botoșani, secția comercială. Prin sentința nr. 916 din 24 septembrie 2009, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea reclamantului P.M., s-a admis cererea reconvențională și s-a dispus dizolvarea SC A.C.B.P.S.N.C.

Crișan. Pentru respingerea cererii principale instanța de fond a avut în vedere că în cauză s-au invocat fapte care datează de circa 10 ani, timp în care asociații au desfășurat activitate în societate ceea ce înseamnă că aceste fapte pe care le reclamă prin acțiunea de excludere au fost tolerate de reclamant. Sub aspectul demolării unei construcții și a însușirii materialelor de către pârât, tribunalul a reținut că aceste fapte nu au fost dovedite, după cum nu s-a dovedit că fondurile societății au fost folosite pe cont propriu de către acesta. Tribunalul a stabilit, însă, că cererea reconvențională este întemeiată și că se impune admiterea ei în condițiile în care societatea nu funcționează și din actele dosarului rezultă că pe perioada 2004-2007 nu a desfășurat activitate.

Față și de contextul cauzei acțiunea dintre asociați și cererea reconvențională dovedește că între aceștia sunt neînțelegeri grave care împiedică funcționarea societății. În consecință, tribunalul a făcut aplicarea art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 și a dispus dizolvarea societății. Apelul. Decizia Curții de Apel Suceava. Reclamantul P.M. a apelat sentința fondului criticând respingerea acțiunii principale pe considerentul că pârâtul intimat a înstrăinat tractorul proprietatea societății și că și-a însușit suma de 38 mil. lei, că a vândut materialele de construcții și că și-a însușit contravaloarea lucrărilor efectuate în baza unei convenții încheiate cu Primăria Comunei Hilișău Horia.

Criticând admiterea cererii reconvenționale reclamantul apelant a susținut că intimatul nu a dovedit imposibilitatea continuării activității societății și că nu s-a făcut aplicarea art. 229 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 prin care se admite posibilitatea continuării activității de către asociatul rămas singur în societatea în nume colectiv. Examinând apelul reclamantului, Curtea de Apel l-a apreciat ca întemeiat și în consecință a schimbat în tot sentința apelată și admițând cererea principală a dispus excluderea asociatului B.A. din societatea SC A.M.D.C.B.P.S.N.C. Crișan. Prin aceeași decizie cererea reconvențională a fost respinsă ca nefondată.

Din examinarea criticilor aduse sentinței fondului în raport de motivele invocate de apelantul reclamant, Curtea a apreciat că pârâtul a efectuat în nume propriu lucrări de împrejmuire la Primăria comunei Hilișău Horia pentru care a încasat sume pe care și le-a însușit, a vândut un tractor proprietatea societății și a încasat și folosit sumele în interes personal. A apreciat instanța de apel că sunt întrunite condițiile art. 222 lit. c) și d) pentru excluderea din societate a intimatului pârât. În privința reconvenționalei, Curtea a stabilit că în cauză că nu s-a demonstrat existența neînțelegerilor grave care ar duce la imposibilitatea continuării activității. În conformitate cu art. 229 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, Curtea a considerat că după excluderea din societate a pârâtului, activitatea societății poate fi continuată de un singur asociat sub forma unui SRL cu asociat unic, situație care poate fi apreciată numai de către reclamant.

Recursul. Motivele de recurs. Împotriva deciziei nr. 16 din 25 februarie 2010 a declarat recurs, pârâtul B.A. care a invocat prevederile art. 304 C. proc. civ., pentru a susține că s-au încălcat dispozițiile art. 222 lit. c) și d), art. 80 și 82 din Legea nr. 31/1990. În privința art. 222 lit. c) a susținut că poate fi exclus din societate, asociatul cu răspunderea nelimitată care se amestecă fără drept în administrație ori contravine dispozițiilor art. 80 și 82. Cu privire la lit. d) a art. 222 din L.S.C. recurentul a susținut că în cazul în care asociatul comite fraudă în dauna societății devin aplicabile prevederile art. 82 alin. (4) din aceeași lege, potrivit căruia dreptul de a i se cere despăgubiri se stinge după trecerea a 3 luni din ziua în care societatea a avut cunoștință de producerea fraudei.

Ca urmare a excluderii, în opinia autorului recursului trebuia ca instanța să hotărască asupra structurii participării la capitalul social al celorlalți asociați și astfel a considerat că s-au încălcat prevederile art. 223 alin. (3) din Legea nr. 31/1990. În continuare a arătat că din declarațiile martorilor rezultă faptul că între asociați, există neînțelegeri ori acestea constituie un motiv de dizolvare și nu de excludere. Faptul că asociații nu sunt preocupați de continuarea societății rezultă din actele provenind de la Registrul Comerțului care atestă că nu a fost completat capitalul social conform Legii nr. 101/2005 și că nu s-au depus bilanțurile anuale din 2004. În consecință, a solicitat admiterea recursului și menținerea soluției pronunțată de tribunal.

Intimatul P.M. a combătut prin întâmpinare susținerile recurentului apreciind că dispozițiile art. 82 alin. (3) și (4) se referă la dreptul societății de a lua o hotărâre pentru recuperarea pagubei de la asociat și nu la dreptul de a cere excluderea, care nu este supus vreunui termen de prescripție. Faptele pentru care s-a dispus excluderea a mai arătat intimatul se încadrează în prevederile art. 80 și 82 din aceeași lege, iar în privința art. 223 alin. (3) a apreciat că nu constituie un motiv de nelegalitate nepronunțarea pe structura acționariatului de vreme ce nicio parte nu a formulat o astfel de cerere. Intimatul, respinge și critica prin care s-a susținut că s-ar fi impus dizolvarea societății pentru existența neînțelegerilor grave din moment ce erau relevante motivele de excludere.

În sensul acestor susțineri a fost citată decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 768/2008 prin care s-a reținut că lipsa lui affectio societatis nu conduce la dizolvare dacă societatea are posibilitatea și se dorește continuarea activității. Recursul este fondat. Chestiuni prealabile. 1. Între părțile în proces, la momentul constituirii societății în nume colectiv, s-a stabilit un raport convențional care este rezultatul acordului de voință dintre asociați exprimat pentru conlucrarea în cadrul societății comerciale. Introducerea acțiunii de excludere și a cererii reconvenționale prin care s-a solicitat dizolvarea societății demonstrează încetarea stării de convergență a asociaților care, în speță, scoate în evidență un fond conflictual.

Prin cele două cereri introduse în instanță este evident că cei doi asociați urmăresc stingerea divergențelor apărute între ei. 2. Fiind în discuție o societate de persoane cu un caracter închis” datorită relației „intuitu personae” este de asemenea evident că primează valențele elementului afectiv care impune verificarea dezacordului societar din perspectiva celor două cereri dând prevalență excluderii sau dizolvării societății, după caz. Valorificând observațiile de mai sus, în raport de contextul speței și de criticile formulate în recurs, se constată că instanța a dat prevalență excluderii apreciind că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 222 pct. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 31/1990 fără a ține seama de faptul că societatea comercială potrivit situațiilor provenind de la O.R.C.

nu mai desfășoară activitate de vreme ce nu s-au depus bilanțurile anuale din 2004, situațiile financiare, cifra de afaceri este zero iar echilibrarea capitalului nu a fost realizată. Aceste împrejurări sunt suficiente pentru a trage concluzia că nu există interes societar, concluzie care se bazează pe faptul că succesul sau insuccesul societății depinde de activitatea pe care o desfășoară cei doi asociați. Prin urmare neîndeplinirea obligațiilor de către cei doi asociați, ambii având calitatea de administratori, demonstrează dezinteres pentru pactul societar și protecția societății.

Că este așa rezultă și din împrejurările afirmate în cererea principală pentru excluderea pârâtului pentru fapte care s-au petrecut în urmă cu 10 ani, fapte care la acel moment au fost acceptate de asociatul reclamant, care în calitate de administrator cu puteri nelimitate avea dreptul dar și obligația de a exercita un control asupra patrimoniului societății, asupra actelor încheiate de celălalt asociat, a registrelor contabile și a verificării influenței acestor fapte asupra patrimoniului societății. Concluzia se impune și față de faptul că administratorii, (cei doi asociați) cu puteri nelimitate, aveau dreptul să facă toate operațiile pe care le considerau necesare în exercițiul administrării societății.

În consecință, fiind în discuție un pact societar analiza îndeplinirii obligațiilor care decurg din acesta nu este străină noțiunii de culpă. Prin urmare, nu s-ar putea solicita excluderea din societate invocând activități culpabile prevăzute de lege drept motive de excludere fără a se vedea dacă solicitantul este la rândul său mai presus de culpă în privința protejării societății. În acest context va fi primită doar critica referitoare la neobservarea neînțelegerilor dintre asociați care s-au concretizat în lipsa de conlucrare pentru protejarea persoanei juridice. Elementul intențional care se constituie în rațiunea constituirii societății, trebuie să subziste și în timpul funcționării societății așa încât nu se va putea reține că s-a realizat obiectivul propus care vizează activitatea și realizarea obiectului de activitate, care ar impune protejarea societății de sancțiunea dizolvării prevăzută de art. 227 din Legea societăților comerciale.

Din speța citată de intimată rezultă că și în cazul particular analizat prin decizia nr. 768/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a avut în vedere conduita culpabilă a asociaților care au împiedicat bunul mers al societății. Or, așa cum s-a arătat mai sus, în acest dosar, această conduită se examinează în raport de împrejurările faptelor care s-au manifestat în decursul activității societății. Revenind la motivul de recurs care vizează nelegalitatea prin prisma încălcării dispozițiilor care reglementează dizolvarea ca urmare a neînțelegerilor grave dintre asociați, Înalta Curte reține că în temeiul art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990 se poate cere dizolvarea societății atunci când aceste neînțelegeri împiedică funcționarea societății.

Sfera motivelor temeinice la care se referă lit. e), cuprinde și situația în care se constată ineficiența societății rezultat al neparticipării asociaților la viața socială a societății cu atât mai mult cu cât în discuție este o societate de persoane. În privința motivelor de nelegalitate care vizează cererea principală, este de reținut că art. 222 lit. c) care se identifică prin amestecul fără drept în administrație a asociatului dintr-o societate de persoane nu este aplicabil în speță întrucât pârâtul, așa cum s-a arătat mai sus, avea calitatea de administrator cu drepturi nelimitate. În al doilea rând, pentru a deveni aplicabile dispozițiile respective trebuia demonstrat că s-au adus prejudicii societății.

Or, la dosar nu sunt probe care să demonstreze că în contabilitatea societății s-au înregistrat prejudicii urmare faptului culpabil invocat (vânzarea unui tractor) prin scoaterea bunului din societate și lipsa valorii de înlocuire. Nici art. 82 alin. (3) din aceeași lege, nu este aplicabil întrucât dispozițiile respective se referă la obligația de nonconcurență și la posibilitatea societății de a-l exclude pe asociat pentru astfel de fapte iar în ipoteza în care acesta a lucrat în contul societății, să solicite despăgubiri. În aceste condiții nici dispozițiile art. 82 alin. (4) din L.S.C. nu sunt aplicabile instanța nefiind sesizată cu o astfel de cerere. În fine, structura capitalului social nu putea să fie pusă în discuție din moment ce nu s-a solicitat prin cererea principală iar în acest moment nu se mai impune o astfel de analiză față de motivul de dizolvare examinat, fundamentat pe alte cauze decât cea vizând excluderea asociatului pârât.

Nu este lipsit de relevanță să se precizeze că invocarea unor motive de excludere nu este suficientă pentru a se reține dincolo de orice culpă a asociatului reclamant că poate continua societatea cu atât mai mult cu cât nu a fost manifestată voința de a schimba forma societății prin cererea introductivă. În privința art. 222 lit. d) care-l vizează pe asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății prin utilizarea semnăturii sociale sau a capitalului social în folosul său personal, instanța de apel nu a sesizat că frauda presupune pe de o parte analiza elementului intențional iar pe de altă parte utilizarea în folos personal a rezultatului comiterii faptelor de către asociatul administrator.

Aceste fapte trebuie să se reflecte în patrimoniul social așa cum s-a mai arătat or, aceste aspecte în lipsa unor dovezi concrete nu pot fi prezumate sau deduse din declarații de martori dacă nu se coroborează cu evidențele societății. În consecință, admiterea cererii principale este lipsită de fundament și se constituie într-o nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care are drept consecință admiterea recursului declarat de B.A. și modificarea deciziei criticate în sensul dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul B.A. împotriva deciziei nr. 16 din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comerciala, contencios administrativ si fiscal. Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de reclamantul P.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2010.