ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2553/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 12 octombrie 2006

reclamanta S.M. a chemat în judecată pârâta SC R. SRL și S.S. solicitând ca în

baza sentinței ce se va pronunța să se dispună excluderea acestuia.

Prin cererea reconvențională pârâtul

a chemat în judecată societatea și reclamanta a solicitat să se dispună

dizolvarea SC R. SRL.

Tribunalul Bacău prin sentința nr. 1289

din 17 septembrie 2007 a admis acțiunea reclamantei pârâte S.M. și a respins

cererea reconvențională, s-a stabilit structura capitalului social în procent de

100% al SC R. SRL pentru S.M. cu un aport de 1.600 lei.

În motivarea soluției instanța de

fond a reținut că pârâtul S.S. în calitate de asociat și administrator al SC R.

SRL eludând dispozițiile Legii nr. 31/1990 l-a împuternicit pe fratele său să-l

reprezinte atât în calitate de asociat cât și în calitate de administrator fără

să fi cerut acordul reclamantei în cadrul instituționalizat al Adunării

generale.

Pe de altă parte s-a constatat că

relațiile dintre asociați nu mai reprezintă „afectio societatis” necesară

într-o societate de persoane, deoarece, încă de la data părăsirii țării l-a

împuternicit pe fratele său să vândă toate bunurile societății fiind interesat

doar de valoarea bunurilor aduse ca aport și nu de profitul pe care societatea

l-ar putea obține funcționând, dorință ce poate fi satisfăcută și prin

redobândirea părților sociale, ca urmare a excluderii. Necesitatea continuării

activității societății a fost motivată ținând seama de atașamentul reclamantei

față de societate, cât și interesul ca din profitul acesteia să fie întreținută

familia, din care fac parte și cei doi copii ai asociaților, care au avut și

calitatea de soți.

În apel după casare, răspunzând

criticilor formulate de pârâtul-reclamant Curtea de Apel Bacău, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 80 din 24

noiembrie 2009 a admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

În fundamentarea soluției, instanța

de control judiciar a reținut că la termenul din data de 21 februarie 2002

pârâtul S.S. formulează și depune la dosarul cauzei, cerere reconvențională

prin care solicită dizolvarea societății precizând totodată că deține 38 părți

sociale (95%) iar reclamanta-pârâtă – 2 părți sociale (procent de 5%).

Deși instanța de fond a dispus și

s-a efectuat o expertiză de specialitate privind bunurile societății, iar în

dispozitiv se respinge cererea reconvențională ca nefondată; de fapt nu a

analizat această cerere. Art. 223 pct. 1 și 3 precum și art. 224 pct. 1 și 2

din Legea nr. 31/1990, stipulează în mod expres că judecătorul prin hotărârea

pronunțată trebuie să se pronunțe asupra structurii participării la capitalul

social al asociaților ce rămân în societate precizând dacă cel exclus răspunde

de pierderi și la ce beneficii, dacă ele există, are dreptul până în ziua

excluderii sale.

De asemenea, instanța trebuia să se

pronunțe dacă are dreptul, și în ce cuantum, la primirea unei sume de bani

proporțional cu partea din patrimoniul societății.

Instanța de apel, în baza rolului

activ a dispus efectuarea expertizelor contabile topografice și construcții în

vederea stabilirii unei situații de fapt corecte sub aspectul mai sus

menționat, expertize din care a rezultat că bunurile societății au valori mari;

astfel terenul în suprafață de 184,79 mp are valoare de 32.412,379 lei; din

expertiza contabilă a rezultat că societatea are spații comerciale în Bacău, că

societatea are debite dar și creanțe de încasat; valoarea spațiului comercial

din Bacău este de 10.191,640 lei iar cel de-al doilea de 73.184 lei.

Cu petiția înregistrată la data de

21 ianuarie 2010 reclamanta S.M. a declarat recurs împotriva soluției instanței

de apel, criticile făcând referire la aspecte de nelegalitate invocând

dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Se susține că au fost încălcate

dispozițiile art. 292 C. proc. civ., prin încuviințarea și administrarea

expertizei de specialitate privind bunurile societății, deși la fond nu s-a

solicitat aceste probatorii.

De asemenea recurenta arată că în

mod eronat prin încheierea din 5 mai 2009 instanța de apel a respins excepția

ridicată cu privire la nulitatea actului procedural, prin aceea ca onorariile

de expertiză au fost achitate de pârâtele asociatului exclus care în formularul

CEC de depunere cu referire la dosar a înscris datele personale ale apelantului

care în fapt se afla în străinătate.

Recurenta critică faptul că atâta

timp cât instanța de fond nu a admis cererea de dizolvarea societății, nu era

necesar a se pronunța cu privire la ceea ce urmează potrivit legii, după

dizolvarea societății și la ceea ce nu s-a cerut.

Mai critică recurenta faptul că nu

s-a acordat termen pentru lipsă de apărare SC R. SRL, și că nu s-a inserat în

dispozitiv faptul că are dreptul la recurs.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 292 C. proc. civ.,

„părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive,

mijloace de apărare și dovezi decât de cele invocate în prima instanță sau

arătate în motivarea apelului, ori în întâmpinare, instanța de apel poate

încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri”.

Din economia textului precitat

rezultă, caracterul devolutiv al apelului, situație în care nu se poate imputa

instanței faptul încuviințării și administrării raporturilor de expertiză.

Modul de achitare a onorariului de

expertiză nu constituie motiv de nulitate a actului procedural, atâta timp cât

s-a finalizat obligația de achitare și încasare de către experți a onorariilor

pentru lucrările efectuate.

Referirile la încălcarea

dispozițiilor art. 223 și art. 224 din Legea nr. 31/1990 nu justifică critica

privind acordarea a ceea ce nu s-a cerut soluția de desființare având alte considerente.

Eventuala încălcare a dreptului de

apărare poate fi invocată de partea care nu a beneficiat de dispozițiile art. 156

C. proc. civ.

Față de cele arătate rezultă că nu

se pot reține criticile formulate în cererea de recurs, situație în care văzând

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC R. SRL Bacău și de reclamanta S.M. împotriva deciziei nr.

80 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială de

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 1 iulie 2010.