ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2553/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 12 octombrie 2006 reclamanta S.M. a chemat în judecată pârâta SC R. SRL și S.S. solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună excluderea acestuia. Prin cererea reconvențională pârâtul a chemat în judecată societatea și reclamanta a solicitat să se dispună dizolvarea SC R. SRL. Tribunalul Bacău prin sentința nr. 1289 din 17 septembrie 2007 a admis acțiunea reclamantei pârâte S.M. și a respins cererea reconvențională, s-a stabilit structura capitalului social în procent de 100% al SC R. SRL pentru S.M. cu un aport de 1.600 lei. În motivarea soluției instanța de fond a reținut că pârâtul S.S.

în calitate de asociat și administrator al SC R. SRL eludând dispozițiile Legii nr. 31/1990 l-a împuternicit pe fratele său să-l reprezinte atât în calitate de asociat cât și în calitate de administrator fără să fi cerut acordul reclamantei în cadrul instituționalizat al Adunării generale. Pe de altă parte s-a constatat că relațiile dintre asociați nu mai reprezintă „afectio societatis” necesară într-o societate de persoane, deoarece, încă de la data părăsirii țării l-a împuternicit pe fratele său să vândă toate bunurile societății fiind interesat doar de valoarea bunurilor aduse ca aport și nu de profitul pe care societatea l-ar putea obține funcționând, dorință ce poate fi satisfăcută și prin redobândirea părților sociale, ca urmare a excluderii.

Necesitatea continuării activității societății a fost motivată ținând seama de atașamentul reclamantei față de societate, cât și interesul ca din profitul acesteia să fie întreținută familia, din care fac parte și cei doi copii ai asociaților, care au avut și calitatea de soți. În apel după casare, răspunzând criticilor formulate de pârâtul-reclamant Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 80 din 24 noiembrie 2009 a admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În fundamentarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că la termenul din data de 21 februarie 2002 pârâtul S.S. formulează și depune la dosarul cauzei, cerere reconvențională prin care solicită dizolvarea societății precizând totodată că deține 38 părți sociale (95%) iar reclamanta-pârâtă – 2 părți sociale (procent de 5%).

Deși instanța de fond a dispus și s-a efectuat o expertiză de specialitate privind bunurile societății, iar în dispozitiv se respinge cererea reconvențională ca nefondată; de fapt nu a analizat această cerere. Art. 223 pct. 1 și 3 precum și art. 224 pct. 1 și 2 din Legea nr. 31/1990, stipulează în mod expres că judecătorul prin hotărârea pronunțată trebuie să se pronunțe asupra structurii participării la capitalul social al asociaților ce rămân în societate precizând dacă cel exclus răspunde de pierderi și la ce beneficii, dacă ele există, are dreptul până în ziua excluderii sale. De asemenea, instanța trebuia să se pronunțe dacă are dreptul, și în ce cuantum, la primirea unei sume de bani proporțional cu partea din patrimoniul societății.

Instanța de apel, în baza rolului activ a dispus efectuarea expertizelor contabile topografice și construcții în vederea stabilirii unei situații de fapt corecte sub aspectul mai sus menționat, expertize din care a rezultat că bunurile societății au valori mari; astfel terenul în suprafață de 184,79 mp are valoare de 32.412,379 lei; din expertiza contabilă a rezultat că societatea are spații comerciale în Bacău, că societatea are debite dar și creanțe de încasat; valoarea spațiului comercial din Bacău este de 10.191,640 lei iar cel de-al doilea de 73.184 lei. Cu petiția înregistrată la data de 21 ianuarie 2010 reclamanta S.M. a declarat recurs împotriva soluției instanței de apel, criticile făcând referire la aspecte de nelegalitate invocând dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc.

civ. Se susține că au fost încălcate dispozițiile art. 292 C. proc. civ., prin încuviințarea și administrarea expertizei de specialitate privind bunurile societății, deși la fond nu s-a solicitat aceste probatorii. De asemenea recurenta arată că în mod eronat prin încheierea din 5 mai 2009 instanța de apel a respins excepția ridicată cu privire la nulitatea actului procedural, prin aceea ca onorariile de expertiză au fost achitate de pârâtele asociatului exclus care în formularul CEC de depunere cu referire la dosar a înscris datele personale ale apelantului care în fapt se afla în străinătate. Recurenta critică faptul că atâta timp cât instanța de fond nu a admis cererea de dizolvarea societății, nu era necesar a se pronunța cu privire la ceea ce urmează potrivit legii, după dizolvarea societății și la ceea ce nu s-a cerut.

Mai critică recurenta faptul că nu s-a acordat termen pentru lipsă de apărare SC R. SRL, și că nu s-a inserat în dispozitiv faptul că are dreptul la recurs. Recursul este nefondat. Potrivit art. 292 C. proc. civ., „părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât de cele invocate în prima instanță sau arătate în motivarea apelului, ori în întâmpinare, instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri”. Din economia textului precitat rezultă, caracterul devolutiv al apelului, situație în care nu se poate imputa instanței faptul încuviințării și administrării raporturilor de expertiză.

Modul de achitare a onorariului de expertiză nu constituie motiv de nulitate a actului procedural, atâta timp cât s-a finalizat obligația de achitare și încasare de către experți a onorariilor pentru lucrările efectuate. Referirile la încălcarea dispozițiilor art. 223 și art. 224 din Legea nr. 31/1990 nu justifică critica privind acordarea a ceea ce nu s-a cerut soluția de desființare având alte considerente. Eventuala încălcare a dreptului de apărare poate fi invocată de partea care nu a beneficiat de dispozițiile art. 156 C. proc. civ. Față de cele arătate rezultă că nu se pot reține criticile formulate în cererea de recurs, situație în care văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC R. SRL Bacău și de reclamanta S.M. împotriva deciziei nr. 80 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 1 iulie 2010.