ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2405/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2405/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de fata;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Argeș, reclamanta SC I.P. SRL a

chemat în judecată pe pârâții SC C.P.U. 2 SRL și G.C. pentru ca, în temeiul

art. 222 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 31/1990, să fie excluși din

societate, urmând ca aceasta să-și desfășoare activitatea cu asociat unic,

potrivit art. 6 pct. 1 lit. g) din actul constitutiv. S-a solicitat să se

dispună, în temeiul art. 223 alin. (3) din Legea nr. 31/1190, și cu privire la

structura participării la capitalul social a celorlalți asociați.

In motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că a fost constituită la începutul anului 2008 cu

3 asociați, respectiv 2 persoane juridice: SC A.L. SRL (asociat unic și

administrator I.S.) și SC C.P.U. 2 SRL (administrator G.L.) și o persoană fizică

G.C.

Administrator

al reclamantei a fost numit G.L., reprezentantul pârâtei SC C.P.U. 2 SRL.

Reclamanta a

arătat că la data de 23 iulie 2008 a avut loc ședința AGEA în care s-a

constatat că administratorul G.L. a luat din casieria societății suma de 2.900

lei numerar, pe care nu a putut să o justifice. Cu acea ocazie s-a hotărât

schimbarea acestuia din calitatea de administrator și desemnarea numitului

I.N.V., reprezentantul asociatului SC A.L. SRL.

Nemaideținând

calitatea de administrator al reclamantei, G.L., împreună cu pârâta G.C., au

pătruns în data de 08 septembrie 2008 în sediul societății din Pitești județul

Argeș, unde au inventariat bunurile aflate acolo, au ridicat actele societății,

au concediat-o pe casieră și vânzătoarea Stângă Mariana și au închis magazinul.

Reclamanta a

susținut că în acest fel societatea a rămas fără sediu și activitatea nu se mai

poate desfășura normal.

La data de 12

august 2008, contrar interesului societății reclamante, G.L., împreună cu

socrii săi, B.C. și B.M., au încheiat fraudulos actul prin care au încetat

contractul de comodat încheiat în vederea stabilirii sediului societății și a

magazinului comercial.

Reclamanta

consideră că acest act este afectat de nulitate absolută, întrucât rezoluțiunea

contractului intervine printr-o hotărâre judecătorească, iar G.L., la acea

dată, nu mai era administratorul reclamantei.

Reclamanta, în

final, consideră că toate aceste acțiuni determină excluderea celor doi pârâți

în vederea deblocării activității.

La data de 03

februarie 2009 SC A.L. SRL a formulat cerere de intervenție în interes propriu

și în interesul reclamantei, invocând ca temei de drept prevederile art. 49 și

urm. C. proc. civ. și art. 222 și urm. din Legea nr. 31/1990.

La data de 03

februarie 2009, reclamanta a formulat o completare de acțiune, prin care și-a

extins cadrul procesual pasiv și asupra pârâților B.C. și B.M. și a solicitat

constatarea nulității absolute a actului sub semnătură privată nr. 14 din 19

august 2008, motivat de faptul că acest act a fraudat interesele societății

reclamante. Părțile semnatare au hotărât în fapt rezolutiunea contractului

pentru neexecutare și, astfel, numai instanța de judecată învestită cu acțiune

în rezoluțiune putea să dispună ca atare.

La data de 17

martie 2009 reclamanta, prin concluzii de ședință, a invocat și alte acțiuni

considerate a fi motive de excludere a pârâților, respectiv acțiunea din data

de 08 septembrie 2008 când soții G. au închis magazinul societății și au luat

toate actele acesteia, concediind-o pe angajata S.M., depunerea unei

împuterniciri de reprezentare judiciară de către pârâta G.C., în calitate de

consilier juridic, la cererea adresată O.R.C. Argeș, ce încalcă prevederile

Legii nr. 514/2003, privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier

juridic.

La data de 17

martie 2009 pârâții au formulat cerere reconvențională, prin care au solicitat

excluderea din societatea reclamantă a asociatului SC A.L. SRL, invocând

prevederile art. 222

lit. c)

și d)

din Legea nr. 31/1990, motivat de comportamentul fraudulos al reprezentantului

SC A.L. SRL în cadrul SC I.P. SRL.

Prin

încheierea de ședință din 17 martie 2009 s-a admis în principiu cererea de

intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei formulată de

asociatul SC A.L. SRL.

La data de 01

septembrie 2009 pârâții au ridicat în scris excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 31/1990, iar

instanța, prin încheierea din data de 08 septembrie 2009, a dispus sesizarea

Curții Constituționale sub acest aspect și suspendarea judecării cauzei pe

perioada soluționării excepției de neconstituționalitate.

După

pronunțarea deciziei nr. 668 din 18 mai 2010 dată de Curtea Constituțională a

României în dosarul nr. 7835D/2009, cauza a fost repusă pe rol pentru data de

12 octombrie 2010.

La termenul de

judecată din 15 martie 2011, intervenienta, prin reprezentant, a depus la dosar

certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului cu

privire la datele de identificare ale SC C.P.U. 2 SRL, din care rezultă că la

data de 20 mai 2010 s-a înregistrat o cerere de retragere a asociatului G.C. și

de intrare în societate a asociaților A.S. și G.A.M.

În aceste

condiții, apărătorul pârâtei SC C.P.U. 2 SRL a declarat că mandatul dat de

pârâta G.C. nu mai este valabil și nu mai apără pârâta persoană juridică.

Prin sentința

nr. 558/C clin 5 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, a fost

respinsă ca nefondată cererea introductivă completată. A fost respinsă cererea

de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei, ca nefondată. A

fost respinsă cererea reconvențională ca nefondată.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în fapt, la începutul

anului 2008 a fost constituită și autorizată reclamanta SC I.P. SRL cu doi

asociați persoane juridice: SC A.L. SRL și SC C.P.U. 2 SRL și o persoană

fizică: G.C.

Primul

administrator desemnat de asociați a fost G.L., persoană fizică din afara

societății și care avea calitatea de administrator al asociatului SC C.P.U. 2

SRL.

S-a reținut

că, în decursul a câteva luni de la constituirea reclamantei raporturile dintre

asociați s-au deteriorat, ajungându-se ca la sfârșitul anului 2008 reclamanta

și asociatul SC A.L. SRL să solicite în prezenta cauză excluderea celorlalți doi

asociați, iar aceștia din urmă excluderea asociatului SC A.L. SRL, folosind

același temei de drept, respectiv prevederile art. 222 alin. (1) lit. c) și d)

din Legea nr. 31/1990 R.

Instanța de

fond a apreciat că motivul de excludere prevăzut la art. 222 alin. (1) lit. c)

instituie expressis verbis această sancțiune în privința asociatului cu

răspundere nelimitată, astfel încât excluderea poate să intervină în privința

asociaților societății în nume colectiv și asociaților comanditați de la

societățile în comandită și nicidecum nu vizează asociatul din societatea cu

răspundere limită.

Acesta din

urmă poate fi exclus doar în situația în care deține calitatea de administrator

și doar pentru cauza de excludere prevăzută la lit. d).

În cauza de

față, cei trei asociați fac parte dintr-o societate cu răspundere limitată și

nu au calitatea de administrator.

Ca urmare, s-a

reținut că solicitările de excludere reciprocă pe temeiul art. 222 alin. (1)

lit. c) și din Legea nr. 31/1990 sunt nefondate.

În ceea ce

privește cererea completatoare inițiată de reclamantă în contradictoriu cu

pârâții B.M. și B.C., privind constatarea nulității absolute a actului sub

semnătură privată nr. 14 din 12 august 2008, verificând actul în cauză,

instanța a constatat că acesta reprezintă o notificare făcută societății

reclamante privind încetarea contractului de comodat, intervenit anterior între

părți, comodanții considerând aplicabile prevederile art. 8 lit. c) în

condițiile încălcării prevederilor art. 4

lit.

f)

din contract.

Instanța învestită

cu cererea de constatare a încetării efectelor contractului de comodat și de

evacuare a societății reclamante a calificat identic actul în discuție și prin

sentința civilă nr. 6729 din 10 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria

Pitești, secția civilă, a admis ambele capete de cerere. Sentința a rămas

definitivă prin decizia nr. 89 din 03 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul

Argeș, secția civilă, și a devenit irevocabilă prin decizia nr. 1659 din 12

noiembrie 2009, dată de Curtea de Apel Pitești.

Ca urmare,

rezoluțiunea contractului de comodat și drept consecință evacuarea reclamantei

din spațiu a intervenit prin pronunțarea unei sentințe irevocabile și nu, așa

cum greșit a susținut reclamanta, printr-o convenție obiectivată în notificarea

din data de 12 august 2008.

În consecință,

completarea la acțiunea introductivă a fost apreciată ca nefondată.

Pentru aceste

considerente, instanța a respins atât cererea introductivă, așa cum a fost

completată, cât și cererea de intervenție în interes propriu și în interesul

reclamantei și cererea reconvențională.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, reclamanta SC I.P. SRL și

intervenienta SC A.L. SRL, pe care au criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin decizia

nr. 761 A-C din 26 octombrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondate apelurile

formulate de reclamanta SC I.P. SRL, cu sediul la SC A.L. SRL și de

intervenienta SC A.L. SRL A obligat apelantele la 500 lei cheltuieli de

judecată în favoarea intimaților G.C., B.M. și B.C.

Pentru a

pronunța astfel, instanța de apel a reținut ca este nefondat primul motiv de

apel, referitor la capătul de cerere privind excluderea.

In cauză,

motivele de excludere invocate sunt art. 222 alin. (1) lit. c) și d) din Legea

nr. 31/1990.

In ceea ce

privește motivul de excludere prevăzut de art. 222 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 31/1990, acesta privește pe asociatul cu răspundere nelimitată care se

amestecă fără drept în administrație ori contravine dispozițiilor art. 80 și

art. 82.

În speță,

apelanta SC I.P. SRL a fost constituită la începutul anului 2008 cu doi

asociați persoane juridice: apelanta-intervenientă SC A.L. SRL și SC C.P.U. 2

SRL și o persoană fizică, G.C., primul administrator desemnat de asociați fiind

G.L., persoană fizică fără calitatea de asociat, care avea însă calitatea de

administrator al asociatului SC C.P.U. 2 SRL.

Prin urmare,

societatea apelantă SC I.P. SRL este o societate cu răspundere limitată, iar potrivit

art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, „acționarii, asociații comanditari,

precum și asociații în societatea cu răspundere limitată răspund numai până la

concurența capitalului social subscris."

Prin urmare, motivul de excludere prevăzut la

art. 222

alin. (1)

lit. c)

se referă la

asociatul cu răspundere

nelimitată, iar potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, cei care

răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile sociale sunt asociații în

societatea în nume colectiv și asociații comanditați în societatea în comandită

simplă sau în comandită pe acțiuni.

In consecință,

excluderea pentru acest motiv poate să intervină doar în privința asociaților

societății în nume colectiv și asociaților comanditați de la societățile în

comandită, iar nu și în situația din prezenta cauză, respectiv cea a

asociaților din societatea cu răspundere limită.

În ceea ce

privește motivul de excludere prevăzut de art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea

nr. 31/1990, acesta privește pe „asociatul administrator care comite fraudă în

dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social

în folosul lui sau al altora."

In cauza de

față, asociații a căror excludere se solicită, respectiv SC C.P.U. 2 SRL și

G.C., fac parte dintr-o societate cu răspundere limitată și nu au calitatea de

administrator.

S-a mai

reținut că, este nefondată susținerea apelantelor în sensul că situațiile de

excludere enumerate la art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 nu sunt

limitative, din formularea textului rezultând tară dubiu că aceste cazuri nu

sunt exemplificative, ci limitative și de strictă interpretare. De altfel,

actul constitutiv al societății nu adaugă noi cazuri, ci doar face trimitere la

textul legal.

Într-o

argumentație amplă, apelantele susțin calitatea de administrator de fapt a lui

G.L., deși în ședința AGA din 23 iulie 2008, acesta a fost schimbat din funcția

de administrator.

Or, această

calitate de administrator de fapt a lui G.L., chiar dacă ar fi probată în

cauză, nu privește cadrul procesual al excluderii, care îi vizează pe asociații

SC C.P.U. 2 SRL și G.C., iar nu pe G.L., care, de altfel, nu a fost niciodată

asociat al societății, deținând doar, pentru o perioadă, calitatea de

administrator, până la ședința AGA din 23 iulie 2008.

In ceea ce

privește teza susținută în apel, potrivit căreia calitatea de administrator de

fapt a lui G.L. în SC I.P. SRL atrage și calitatea de administrator de fapt a

SC C.P.U. 2 SRL, întrucât această persoană fizică are și calitatea de

administrator al acestei din urmă societăți, aceasta este, de asemenea,

nefondată.

Pe de o parte,

textul art. 222

alin. (1)

lit. d) din

Legea nr. 31/1990 vizează pe „asociatul administrator care comite fraudă în

dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social

în folosul lui sau al altora”. Prin urmare, textul se referă la administratorul

desemnat prin actul constitutiv sau în condițiile art. 194 din Legea nr.

31/1990 de către Adunarea generală a asociaților, iar nu la administratorul de

fapt.

Pe de altă

parte, toate aserțiunile apelantelor privesc calitatea de administrator de fapt

a lui G.L., iar nu a SC C.P.U. 2 SRL, niciunul dintre actele sau faptele

pretinse de către apelantă nefiind îndeplinite în calitatea sa de administrator

al SC C.P.U. 2 SRL, astfel încât nu pot fi reținute ca fiind incidente

dispozițiile art. 35 din Legea

31/1954,

care se referă la actele, respectiv faptele săvârșite de ,,organele

”

persoanei juridice. Actele pretins ilicite ale lui G.L. ar

fi putut, în condițiile art. 35 din Legea 31/1954, angaja SC C.P.U. 2 SRL, dacă

ar fi fost săvârșite cu prilejul exercitării funcției de administrator al

acestei societăți, situație care nu se regăsește în speță, întrucât apelanta

invocă diferite abuzuri (însușirea unor sume de bani, aproprierea actelor contabile

ale societății, concedierea unei angajate, întocmirea unui act fraudulos în

scopul evacuării societății etc), pe care această persoană fizică le-ar fi

săvârșit, fie în numele său personal, fie ca administrator de fapt al SC I.P.

SRL.

În ceea ce

privește celelalte susțineri ale apelantelor, care reclamă neînțelegerile

dintre asociați, care conduc la lipsa lui

affectio societatis

, instanța

de apel a reținut că acestea nu se încadrează în vreunul din motivele expres și

limitativ prevăzute de art. 222

alin. (1)

din Legea nr. 31/1990, putând eventual fi valorificate în cadrul unei cereri de

dizolvare întemeiate pe dispozițiile art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr.

31/1990.

Pentru aceste

motive, a fost respins ca nefondat motivul de apel referitor la capătul de

cerere privitor la excludere.

În ceea ce

privește motivul de apel referitor la cererea completatoare inițiată de

reclamantă în contradictoriu cu pârâții B.M. și B.C., privind constatarea

nulității absolute a actului sub semnătură privată nr. 14 din 12 august 2008,

instanța de apel a apreciat ca si acesta este, de asemenea, nefondat.

Curtea a

apreciat, contrar celor reținute de către instanța de fond, că actul sub

semnătură privată nr. 14 din 12 august 2008 reprezintă un veritabil acord al

părților cu privire la încetarea efectelor contractului de comodat. De altfel,

instanța învestită cu cererea de constatare a încetării efectelor contractului

de comodat și de evacuare a societății reclamante a calificat actul în discuție

ca fiind un acord al părților, prin sentința civilă nr. 6729 din 10 noiembrie

2008, pronunțată de Judecătoria Pitești, secția civilă, fiind admise ambele

capete de cerere, respectiv constatarea încetării efectelor contractului de

comodat, tocmai ca urmare a acestui acord, și evacuarea pârâtei din imobil,

sentință irevocabilă prin neapelare (fila 244 dosar).

Motivul de

nulitate invocat este cauza ilicită, prevăzută de art. 948 pct. 4 din vechiul

C. civ., aplicabil dată fiind data înscrisului, cauză

ilicită

constând în fraudarea interesului societății, instanța

fiind ținută de obiectul pricinii, asupra căruia este obligată să se pronunțe

în toate cazurile, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Cauza este

ilicită, potrivit art. 948 pct. 4 și art. 966 C. civ., atunci când este

contrară bunelor moravuri și ordinii publice.

Or, Curtea a

constatat că se invocă drept cauză

ilicită

fraudarea interesului societății, societate care este parte a acordului a cărui

anulare se cere. Este adevărat că cel care semnează acordul cu privire la

încetarea contractului este G.L., în calitate de administrator al societății,

însă împrejurarea lipsei calității de reprezentant a societății a acestuia

putea constitui un motiv de nulitate relativă, supus termenului de prescripție

prevăzut de art. 9 din Decretul 167/1958, în vigoare la momentul introducerii

acțiunii, iar nu motivul de nulitate absolută constând în lipsa cauzei.

Mai mult, în

cauză, acordul cu privire la încetarea contractului a fost validat prin

sentința civilă nr. 6729 din 10 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria

Pitești, secția civilă, definitivă prin neapelare, decizie care nu poate fi

repusă în discuție în prezenta cauză, care nu are ca obiect o cale

extraordinară de atac împotriva acesteia. De asemenea, sentința a fost înregistrată

ca mențiune în Registrul Comerțului prin încheierea judecătorului delegat nr.

424 din data de 23 ianuarie 2009 (fila 249).

Prin urmare,

prin prezenta acțiune în constatarea nulității absolute pentru cauză ilicită se

tinde la a răsturna autoritatea de lucru judecat a acestei sentințe, fără ca

împotriva sa să se fi formulat vreo cale extraordinara de atac, fără ca lipsa

calității de reprezentant a lui G.L. să fi fost invocată în interiorul

termenului de prescripție și fără a exista vreun act al organelor de urmărire

penală cu privire la pretinsele infracțiuni de fals pe care apelantele le

invocă.

Or, existența

unei cauze

ilicite

nu poate fi

prezumată, ea trebuie probată și nu se confundă cu toate motivele de nulitate,

absolută sau relativă, care ar putea fi susținute cu privire la un înscris, ci

are o definiție precisă, ea fiind doar acea cauză „contrară bunelor moravuri și

ordinii publice". Or, dincolo de aspectele privind lipsa calității de

reprezentant a lui G.L., care nu au fost invocate în cadrul procesual în care

s-a soluționat în mod irevocabil constatarea încetării efectelor contractului

de comodat, apelantele nu au dovedit care ar fi această cauză

ilicită

sau contrară bunelor moravuri.

Pentru aceste

considerente, în baza art. 293 C. proc. civ., apelul a fost respins ca

nefondat.

Față de

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., apelantele au fost obligate la plata

cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu

avocat.

Împotriva

acestei decizii, reclamanta SC I.P. SRL prin lichidator judiciar T.S.V. a

declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin

care a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate,

în sensul admiterii apelului, cu consecința modificării în parte a sentinței

instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii.

In motivarea

recursului, recurenta prezintă situația de fapt care a condus la deteriorarea

relațiilor dintre asociații societății, susținând că instanța de apel trebuia

să observe faptul că G.L. nu a fost chemat în judecată, în prezentul

litigiu.

Se mai arată

că, raționamentul instanței de apel cu privire la prevederile art. 222 lit. d)

din Legea nr. 31/1990, în sensul că se referă la administratorul desemnat prin

actul constitutiv, și nu la administratorul de fapt, ar duce la imposibilitatea

sancționării asociatei SC C.P.U. 2 SRL al cărei administrator a efectuat acte

de administrare în cadrul SC I.P. SRL, deci nu în calitate de simplă persoană

fizică, așa cum l-a acreditat instanța de apel.

Recurenta

apreciază că, instanța de apel a aplicat legea greșit [art. 222 lit. d) din

Legea nr. 31/1990] în ceea ce privește excluderea societății pârâte SC C.P.U. 2

SRL. De altfel, aceasta societate s-a și exclus, în fapt, în măsura în care

refuza să mai participe la activitatea socială, iar prin reprezentantul său a

săvârșit acte ostile societății, care atrag excluderea sa.

Se mai susține

că, excluderea asociaților pârâți este întemeiată și pentru alte considerente

care atrag reziliere actului constitutiv, fiind incidente prevederile art. 304

pct. 9 C. proc.civ., art. 1020 si art. 1021 C. civ. anterior.

Având în

vedere culpa evidentă a celor doi asociați - SC C.P.U. 2 SRL și G.C., ce a avut

ca efect deteriorarea gravă a activității societății, instanța de apel a sugerat

dizolvarea societății. Procedând în acest mod, a sancționat tot asociatul

inocent, ceea ce este inadmisibil într-un stat de drept, cu o justiție coerentă

și profesionistă.

De altfel,

prin conduita lor, cei doi asociați au vrut sa ajungă la dizolvarea pe care au

și cerut-o în instanță, numai că nu pot invoca propria lor culpă. Introducerea

acțiunii de dizolvare de către asociații vinovați de apariția acestei crize, ca

răspuns la cererea de excludere, constituie un motiv de excludere, în opinia

recurentei.

Recurenta mai

arată că, este inadmisibilă sancționarea sa, întrucât interpretarea limitativă

a motivelor de excludere - art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 s-ar ajunge

la o soluție nelegală, în sensul că în ipoteza când un asociat escrochează societatea,

provocând o criză în funcționarea acesteia, nu poate fi exclus decât dacă este

administrator.

Teoria

confirmă că motivele de excludere nu sunt limitate la prevederile art. 222 lit.

d) din Legea nr. 31/1990, întrucât astfel s-ar încălca interesele economice ale

statului și ale Legii nr. 31/1990 de a se realiza viabilizarea societăților

comerciale, tocmai pentru a nu se ajunge la dizolvarea lor, care reprezintă o

ultima soluție, extremă.

Referitor la

nulitatea absolută a actului nr. 14 din 12 august 2008, recurenta susține că

s-a ajuns la respingerea acțiunii, tot prin încălcarea legii, întrucât instanța

de apel a reținut că actul este afectat numai de nulitate relativă supus

termenului de prescripție de 18 luni potrivit art. 9 din Decretul nr. 167/1959,

confundând voit sau nu nulitatea absolută cu cea relativă. Astfel a definit

cauza

ilicită

reglementată anterior

la art. 948 pct. 4 C. civ., ca fiind aceea că este contrară bunelor moravuri și

ordinii publice, însă cauza actului juridic este dată de obiectivul urmărit Ia

încheierea actului.

Totodată,

susține recurenta, în afară de cele două motive puerile, adică nulitatea

relativă (ce nu putea fi invocată de către un terț) și prescripția acțiunii,

instanța de apel a reținut și autoritatea lucrului judecat a hotărârii de

evacuare, numai că potrivit art. 1201 C. civ., între cele două procese (de

evacuare și de constatare a nulității absolute) nu este identitate de obiect,

cauză și părți.

Recurenta

susține că instanța de apel nu a făcut nicio referire la faptul că prin actul

nr. 14/2008 s-a convenit încetarea contractului de comodat pe motivul

neexecutării obligațiilor de către comodatar și s-a întemeiat pe prevederile

art. 4 lit. f) raportat la art. 8 lit. c) din contract, care se referea la

rezoluțiunea contractului pentru nerespectarea obligațiilor.

Prin

concluziile scrise depuse la dosar intimații pârâți B.C., B.M. și G.C. au

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este

nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii. Recurenta a invocat ipoteza a doua a acestui

motiv considerând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a art. 222 lit.

d) din Legea nr. 31/1990.

In raport de

aceste dispoziții puse în discuție în fața Înaltei Curți, se va analiza dacă

instanța de apel recurgând la textele de lege aplicabile

litigiului

le-a dat o greșită interpretare

sau dacă faptele reținute au fost calificate în raport de exigența textelor de

lege.

Dispozițiile

art. 222

lit. d)

din Legea nr. 31/1990

republicată a căror încălcare este criticată prin prezentul recurs, au

următorul conținut:

„Poate fi

exclus din societatea ... cu răspundere limitată, asociatul administrator care

comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de

capitalul social în folosul lui sau al altora".

Faptele comise

de administratorul asociat, sancționate de textul de lege cu excluderea din

societate, vizează folosirea sau traficarea creditului a activului societății

în folosul său sau al altora și presupun săvârșirea lor cu intenție de către

asociatul administrator, care astfel urmărește un profit din activitatea sa

frauduloasă.

Mai trebuie

precizat că faptele sancționate trebuie să aibă și o anumită gravitate în

raport cu urmările produse contrare interesului societar.

Or, în cauză,

instanța de apel a stabilit în mod corect, în raport de probele administrate,

că asociații a căror excludere se solicită, respectiv SC C.P.U. SRL și G.C.,

fac parte dintr-o societate cu răspundere limitată și nu au calitatea de

administrator, astfel încât soluția de respingere a cererii de excludere este

corectă în raport de dispozițiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990

republicat.

Susținerea

recurentei în sensul că motivele de excludere nu sunt limitate la prevederile

art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 este nefondată, întrucât din formularea

textului legal rezultă fără dubiu că aceste cazuri sunt limitative și de

strictă interpretare. De altfel, așa cum corect a reținut și instanța de apel,

actul constitutiv al societății nu adaugă noi cazuri, ci doar face trimitere la

textul legal.

Întreaga

aserțiune privind susținerea calității de administrator de fapt a lui G.L. sunt

aspecte ale situației de fapt ce nu pot fi reanalizate în această etapă

procesuală, având în vedere limitarea controlului instanței de recurs la

nelegalitatea hotărârii atacate.

Se reține

totodată că, instanța de apel a constatat în mod corect că textul art. 222

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 se referă la administratorul desemnat

prin actul constitutiv sau în condițiile art. 194 din Legea nr. 31/1990 de

către Adunarea generală a asociaților, iar nu la administratorul de fapt.

Cât privește

susținerea recurentei referitoare la faptul că instanța de apel a încălcat

legea prin reținerea că actul nr. 14 din 12 august 2008 este afectat numai de

nulitate relativă supus termenului de prescripție de 18 luni potrivit art. 9

din Decretul nr. 167/1959 și nu de nulitate absolută, este nefondată.

Astfel,

instanța de apel analizând cauzele ce pot duce la nulitatea actului, a

constatat, în mod corect, că pentru a exista nulitatea absolută este imperios

necesar să existe o cauză ilicită, astfel cum este prevăzută de art. 948 pct. 4

și art. 966 C. civ.

Din acest

punct de vedere instanța de apel a constatat corect că existența unei cauze

ilicite nu poate fi prezumată, ea trebuie probată și nu se confundă cu toate

motivele de nulitate absolută sau relativă, care ar putea fi susținute cu

privire la un înscris, ci are o definiție precisă, ea fiind doar acea cauză

„contrară bunelor moravuri și ordinii publice", iar apelantele nu au

dovedit care ar fi această cauză

ilicită

sau contrară bunelor moravuri.

Cât privește

critica privind reținerea autorității de lucru judecat a contractului de

comodat, se constată că instanța de apel a apreciat, în mod corect, că sentința

civilă

nr. 6729 din 10 noiembrie 2008

a Judecătoriei Pitești, secția civilă, ce a rămas definitivă prin neapelare, nu

mai poate fi repusă în discuție, iară să se fi formulat vreo cale extraordinară

de atac, întrucât prin menționata sentință s-a statuat cu putere de lucru

judecat desființarea contractului de comodat, astfel încât invocarea cauzei

ilicite fără a proba infracțiunile de fals pretins a fi săvârșite și fără ca

lipsa calității de reprezentant a lui G.L. să fi fost invocată în interiorul

termenului de prescripție, nu poate duce la răsturnarea autorității de lucru

judecat a menționatei sentințe.

Față de cele

ce preced, înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va

respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC I.P. SRL prin

lichidator judiciar T.S.V. împotriva deciziei nr. 76/A-C din 26 octombrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanta SC I.P. SRL prin lichidator judiciar

T.S.V. împotriva deciziei nr. 76/A-C din 26 octombrie 2011 pronunțată de Curtea

de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunția în

ședință publică, astăzi 9 mai 2012.