ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2405/2012

Asupra recursului de fata; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Argeș, reclamanta SC I.P. SRL a chemat în judecată pe pârâții SC C.P.U. 2 SRL și G.C. pentru ca, în temeiul art. 222 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 31/1990, să fie excluși din societate, urmând ca aceasta să-și desfășoare activitatea cu asociat unic, potrivit art. 6 pct. 1 lit. g) din actul constitutiv. S-a solicitat să se dispună, în temeiul art. 223 alin. (3) din Legea nr. 31/1190, și cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalți asociați. In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost constituită la începutul anului 2008 cu 3 asociați, respectiv 2 persoane juridice: SC A.L.

SRL (asociat unic și administrator I.S.) și SC C.P.U. 2 SRL (administrator G.L.) și o persoană fizică G.C. Administrator al reclamantei a fost numit G.L., reprezentantul pârâtei SC C.P.U. 2 SRL. Reclamanta a arătat că la data de 23 iulie 2008 a avut loc ședința AGEA în care s-a constatat că administratorul G.L. a luat din casieria societății suma de 2.900 lei numerar, pe care nu a putut să o justifice. Cu acea ocazie s-a hotărât schimbarea acestuia din calitatea de administrator și desemnarea numitului I.N.V., reprezentantul asociatului SC A.L. SRL. Nemaideținând calitatea de administrator al reclamantei, G.L., împreună cu pârâta G.C., au pătruns în data de 08 septembrie 2008 în sediul societății din Pitești județul Argeș, unde au inventariat bunurile aflate acolo, au ridicat actele societății, au concediat-o pe casieră și vânzătoarea Stângă Mariana și au închis magazinul.

Reclamanta a susținut că în acest fel societatea a rămas fără sediu și activitatea nu se mai poate desfășura normal. La data de 12 august 2008, contrar interesului societății reclamante, G.L., împreună cu socrii săi, B.C. și B.M., au încheiat fraudulos actul prin care au încetat contractul de comodat încheiat în vederea stabilirii sediului societății și a magazinului comercial. Reclamanta consideră că acest act este afectat de nulitate absolută, întrucât rezoluțiunea contractului intervine printr-o hotărâre judecătorească, iar G.L., la acea dată, nu mai era administratorul reclamantei. Reclamanta, în final, consideră că toate aceste acțiuni determină excluderea celor doi pârâți în vederea deblocării activității.

La data de 03 februarie 2009 SC A.L. SRL a formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei, invocând ca temei de drept prevederile art. 49 și urm. C. proc. civ. și art. 222 și urm. din Legea nr. 31/1990. La data de 03 februarie 2009, reclamanta a formulat o completare de acțiune, prin care și-a extins cadrul procesual pasiv și asupra pârâților B.C. și B.M. și a solicitat constatarea nulității absolute a actului sub semnătură privată nr. 14 din 19 august 2008, motivat de faptul că acest act a fraudat interesele societății reclamante. Părțile semnatare au hotărât în fapt rezolutiunea contractului pentru neexecutare și, astfel, numai instanța de judecată învestită cu acțiune în rezoluțiune putea să dispună ca atare.

La data de 17 martie 2009 reclamanta, prin concluzii de ședință, a invocat și alte acțiuni considerate a fi motive de excludere a pârâților, respectiv acțiunea din data de 08 septembrie 2008 când soții G. au închis magazinul societății și au luat toate actele acesteia, concediind-o pe angajata S.M., depunerea unei împuterniciri de reprezentare judiciară de către pârâta G.C., în calitate de consilier juridic, la cererea adresată O.R.C. Argeș, ce încalcă prevederile Legii nr. 514/2003, privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic. La data de 17 martie 2009 pârâții au formulat cerere reconvențională, prin care au solicitat excluderea din societatea reclamantă a asociatului SC A.L.

SRL, invocând prevederile art. 222 lit. c) și d) din Legea nr. 31/1990, motivat de comportamentul fraudulos al reprezentantului SC A.L. SRL în cadrul SC I.P. SRL. Prin încheierea de ședință din 17 martie 2009 s-a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei formulată de asociatul SC A.L. SRL. La data de 01 septembrie 2009 pârâții au ridicat în scris excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 31/1990, iar instanța, prin încheierea din data de 08 septembrie 2009, a dispus sesizarea Curții Constituționale sub acest aspect și suspendarea judecării cauzei pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate.

După pronunțarea deciziei nr. 668 din 18 mai 2010 dată de Curtea Constituțională a României în dosarul nr. 7835D/2009, cauza a fost repusă pe rol pentru data de 12 octombrie 2010. La termenul de judecată din 15 martie 2011, intervenienta, prin reprezentant, a depus la dosar certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului cu privire la datele de identificare ale SC C.P.U. 2 SRL, din care rezultă că la data de 20 mai 2010 s-a înregistrat o cerere de retragere a asociatului G.C. și de intrare în societate a asociaților A.S. și G.A.M. În aceste condiții, apărătorul pârâtei SC C.P.U. 2 SRL a declarat că mandatul dat de pârâta G.C. nu mai este valabil și nu mai apără pârâta persoană juridică.

Prin sentința nr. 558/C clin 5 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, a fost respinsă ca nefondată cererea introductivă completată. A fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei, ca nefondată. A fost respinsă cererea reconvențională ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în fapt, la începutul anului 2008 a fost constituită și autorizată reclamanta SC I.P. SRL cu doi asociați persoane juridice: SC A.L. SRL și SC C.P.U. 2 SRL și o persoană fizică: G.C. Primul administrator desemnat de asociați a fost G.L., persoană fizică din afara societății și care avea calitatea de administrator al asociatului SC C.P.U.

2 SRL. S-a reținut că, în decursul a câteva luni de la constituirea reclamantei raporturile dintre asociați s-au deteriorat, ajungându-se ca la sfârșitul anului 2008 reclamanta și asociatul SC A.L. SRL să solicite în prezenta cauză excluderea celorlalți doi asociați, iar aceștia din urmă excluderea asociatului SC A.L. SRL, folosind același temei de drept, respectiv prevederile art. 222 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 31/1990 R. Instanța de fond a apreciat că motivul de excludere prevăzut la art. 222 alin. (1) lit. c) instituie expressis verbis această sancțiune în privința asociatului cu răspundere nelimitată, astfel încât excluderea poate să intervină în privința asociaților societății în nume colectiv și asociaților comanditați de la societățile în comandită și nicidecum nu vizează asociatul din societatea cu răspundere limită.

Acesta din urmă poate fi exclus doar în situația în care deține calitatea de administrator și doar pentru cauza de excludere prevăzută la lit. d). În cauza de față, cei trei asociați fac parte dintr-o societate cu răspundere limitată și nu au calitatea de administrator. Ca urmare, s-a reținut că solicitările de excludere reciprocă pe temeiul art. 222 alin. (1) lit. c) și din Legea nr. 31/1990 sunt nefondate. În ceea ce privește cererea completatoare inițiată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții B.M. și B.C., privind constatarea nulității absolute a actului sub semnătură privată nr. 14 din 12 august 2008, verificând actul în cauză, instanța a constatat că acesta reprezintă o notificare făcută societății reclamante privind încetarea contractului de comodat, intervenit anterior între părți, comodanții considerând aplicabile prevederile art. 8 lit. c) în condițiile încălcării prevederilor art. 4 lit. f) din contract.

Instanța învestită cu cererea de constatare a încetării efectelor contractului de comodat și de evacuare a societății reclamante a calificat identic actul în discuție și prin sentința civilă nr. 6729 din 10 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Pitești, secția civilă, a admis ambele capete de cerere. Sentința a rămas definitivă prin decizia nr. 89 din 03 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, și a devenit irevocabilă prin decizia nr. 1659 din 12 noiembrie 2009, dată de Curtea de Apel Pitești. Ca urmare, rezoluțiunea contractului de comodat și drept consecință evacuarea reclamantei din spațiu a intervenit prin pronunțarea unei sentințe irevocabile și nu, așa cum greșit a susținut reclamanta, printr-o convenție obiectivată în notificarea din data de 12 august 2008. În consecință, completarea la acțiunea introductivă a fost apreciată ca nefondată.

Pentru aceste considerente, instanța a respins atât cererea introductivă, așa cum a fost completată, cât și cererea de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei și cererea reconvențională. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, reclamanta SC I.P. SRL și intervenienta SC A.L. SRL, pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia nr. 761 A-C din 26 octombrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondate apelurile formulate de reclamanta SC I.P. SRL, cu sediul la SC A.L. SRL și de intervenienta SC A.L. SRL A obligat apelantele la 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimaților G.C., B.M.

și B.C. Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut ca este nefondat primul motiv de apel, referitor la capătul de cerere privind excluderea. In cauză, motivele de excludere invocate sunt art. 222 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 31/1990. In ceea ce privește motivul de excludere prevăzut de art. 222 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, acesta privește pe asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administrație ori contravine dispozițiilor art. 80 și art. 82. În speță, apelanta SC I.P. SRL a fost constituită la începutul anului 2008 cu doi asociați persoane juridice: apelanta-intervenientă SC A.L. SRL și SC C.P.U. 2 SRL și o persoană fizică, G.C., primul administrator desemnat de asociați fiind G.L., persoană fizică fără calitatea de asociat, care avea însă calitatea de administrator al asociatului SC C.P.U.

2 SRL. Prin urmare, societatea apelantă SC I.P. SRL este o societate cu răspundere limitată, iar potrivit art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, „acționarii, asociații comanditari, precum și asociații în societatea cu răspundere limitată răspund numai până la concurența capitalului social subscris." Prin urmare, motivul de excludere prevăzut la art. 222 alin. (1) lit. c) se referă la asociatul cu răspundere nelimitată, iar potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, cei care răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile sociale sunt asociații în societatea în nume colectiv și asociații comanditați în societatea în comandită simplă sau în comandită pe acțiuni. In consecință, excluderea pentru acest motiv poate să intervină doar în privința asociaților societății în nume colectiv și asociaților comanditați de la societățile în comandită, iar nu și în situația din prezenta cauză, respectiv cea a asociaților din societatea cu răspundere limită.

În ceea ce privește motivul de excludere prevăzut de art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, acesta privește pe „asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora." In cauza de față, asociații a căror excludere se solicită, respectiv SC C.P.U. 2 SRL și G.C., fac parte dintr-o societate cu răspundere limitată și nu au calitatea de administrator. S-a mai reținut că, este nefondată susținerea apelantelor în sensul că situațiile de excludere enumerate la art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 nu sunt limitative, din formularea textului rezultând tară dubiu că aceste cazuri nu sunt exemplificative, ci limitative și de strictă interpretare.

De altfel, actul constitutiv al societății nu adaugă noi cazuri, ci doar face trimitere la textul legal. Într-o argumentație amplă, apelantele susțin calitatea de administrator de fapt a lui G.L., deși în ședința AGA din 23 iulie 2008, acesta a fost schimbat din funcția de administrator. Or, această calitate de administrator de fapt a lui G.L., chiar dacă ar fi probată în cauză, nu privește cadrul procesual al excluderii, care îi vizează pe asociații SC C.P.U. 2 SRL și G.C., iar nu pe G.L., care, de altfel, nu a fost niciodată asociat al societății, deținând doar, pentru o perioadă, calitatea de administrator, până la ședința AGA din 23 iulie 2008. In ceea ce privește teza susținută în apel, potrivit căreia calitatea de administrator de fapt a lui G.L.

în SC I.P. SRL atrage și calitatea de administrator de fapt a SC C.P.U. 2 SRL, întrucât această persoană fizică are și calitatea de administrator al acestei din urmă societăți, aceasta este, de asemenea, nefondată. Pe de o parte, textul art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 vizează pe „asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora”. Prin urmare, textul se referă la administratorul desemnat prin actul constitutiv sau în condițiile art. 194 din Legea nr. 31/1990 de către Adunarea generală a asociaților, iar nu la administratorul de fapt. Pe de altă parte, toate aserțiunile apelantelor privesc calitatea de administrator de fapt a lui G.L., iar nu a SC C.P.U.

2 SRL, niciunul dintre actele sau faptele pretinse de către apelantă nefiind îndeplinite în calitatea sa de administrator al SC C.P.U. 2 SRL, astfel încât nu pot fi reținute ca fiind incidente dispozițiile art. 35 din Legea 31/1954, care se referă la actele, respectiv faptele săvârșite de ,,organele ” persoanei juridice. Actele pretins ilicite ale lui G.L. ar fi putut, în condițiile art. 35 din Legea 31/1954, angaja SC C.P.U. 2 SRL, dacă ar fi fost săvârșite cu prilejul exercitării funcției de administrator al acestei societăți, situație care nu se regăsește în speță, întrucât apelanta invocă diferite abuzuri (însușirea unor sume de bani, aproprierea actelor contabile ale societății, concedierea unei angajate, întocmirea unui act fraudulos în scopul evacuării societății etc), pe care această persoană fizică le-ar fi săvârșit, fie în numele său personal, fie ca administrator de fapt al SC I.P.

SRL. În ceea ce privește celelalte susțineri ale apelantelor, care reclamă neînțelegerile dintre asociați, care conduc la lipsa lui affectio societatis , instanța de apel a reținut că acestea nu se încadrează în vreunul din motivele expres și limitativ prevăzute de art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, putând eventual fi valorificate în cadrul unei cereri de dizolvare întemeiate pe dispozițiile art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990. Pentru aceste motive, a fost respins ca nefondat motivul de apel referitor la capătul de cerere privitor la excludere. În ceea ce privește motivul de apel referitor la cererea completatoare inițiată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții B.M. și B.C., privind constatarea nulității absolute a actului sub semnătură privată nr. 14 din 12 august 2008, instanța de apel a apreciat ca si acesta este, de asemenea, nefondat.

Curtea a apreciat, contrar celor reținute de către instanța de fond, că actul sub semnătură privată nr. 14 din 12 august 2008 reprezintă un veritabil acord al părților cu privire la încetarea efectelor contractului de comodat. De altfel, instanța învestită cu cererea de constatare a încetării efectelor contractului de comodat și de evacuare a societății reclamante a calificat actul în discuție ca fiind un acord al părților, prin sentința civilă nr. 6729 din 10 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Pitești, secția civilă, fiind admise ambele capete de cerere, respectiv constatarea încetării efectelor contractului de comodat, tocmai ca urmare a acestui acord, și evacuarea pârâtei din imobil, sentință irevocabilă prin neapelare (fila 244 dosar).

Motivul de nulitate invocat este cauza ilicită, prevăzută de art. 948 pct. 4 din vechiul C. civ., aplicabil dată fiind data înscrisului, cauză ilicită constând în fraudarea interesului societății, instanța fiind ținută de obiectul pricinii, asupra căruia este obligată să se pronunțe în toate cazurile, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ. Cauza este ilicită, potrivit art. 948 pct. 4 și art. 966 C. civ., atunci când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice. Or, Curtea a constatat că se invocă drept cauză ilicită fraudarea interesului societății, societate care este parte a acordului a cărui anulare se cere.

Este adevărat că cel care semnează acordul cu privire la încetarea contractului este G.L., în calitate de administrator al societății, însă împrejurarea lipsei calității de reprezentant a societății a acestuia putea constitui un motiv de nulitate relativă, supus termenului de prescripție prevăzut de art. 9 din Decretul 167/1958, în vigoare la momentul introducerii acțiunii, iar nu motivul de nulitate absolută constând în lipsa cauzei. Mai mult, în cauză, acordul cu privire la încetarea contractului a fost validat prin sentința civilă nr. 6729 din 10 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Pitești, secția civilă, definitivă prin neapelare, decizie care nu poate fi repusă în discuție în prezenta cauză, care nu are ca obiect o cale extraordinară de atac împotriva acesteia.

De asemenea, sentința a fost înregistrată ca mențiune în Registrul Comerțului prin încheierea judecătorului delegat nr. 424 din data de 23 ianuarie 2009 (fila 249). Prin urmare, prin prezenta acțiune în constatarea nulității absolute pentru cauză ilicită se tinde la a răsturna autoritatea de lucru judecat a acestei sentințe, fără ca împotriva sa să se fi formulat vreo cale extraordinara de atac, fără ca lipsa calității de reprezentant a lui G.L. să fi fost invocată în interiorul termenului de prescripție și fără a exista vreun act al organelor de urmărire penală cu privire la pretinsele infracțiuni de fals pe care apelantele le invocă.

Or, existența unei cauze ilicite nu poate fi prezumată, ea trebuie probată și nu se confundă cu toate motivele de nulitate, absolută sau relativă, care ar putea fi susținute cu privire la un înscris, ci are o definiție precisă, ea fiind doar acea cauză „contrară bunelor moravuri și ordinii publice". Or, dincolo de aspectele privind lipsa calității de reprezentant a lui G.L., care nu au fost invocate în cadrul procesual în care s-a soluționat în mod irevocabil constatarea încetării efectelor contractului de comodat, apelantele nu au dovedit care ar fi această cauză ilicită sau contrară bunelor moravuri. Pentru aceste considerente, în baza art. 293 C. proc. civ., apelul a fost respins ca nefondat.

Față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., apelantele au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocat. Împotriva acestei decizii, reclamanta SC I.P. SRL prin lichidator judiciar T.S.V. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, cu consecința modificării în parte a sentinței instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii. In motivarea recursului, recurenta prezintă situația de fapt care a condus la deteriorarea relațiilor dintre asociații societății, susținând că instanța de apel trebuia să observe faptul că G.L.

nu a fost chemat în judecată, în prezentul litigiu. Se mai arată că, raționamentul instanței de apel cu privire la prevederile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, în sensul că se referă la administratorul desemnat prin actul constitutiv, și nu la administratorul de fapt, ar duce la imposibilitatea sancționării asociatei SC C.P.U. 2 SRL al cărei administrator a efectuat acte de administrare în cadrul SC I.P. SRL, deci nu în calitate de simplă persoană fizică, așa cum l-a acreditat instanța de apel. Recurenta apreciază că, instanța de apel a aplicat legea greșit [art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990] în ceea ce privește excluderea societății pârâte SC C.P.U. 2 SRL. De altfel, aceasta societate s-a și exclus, în fapt, în măsura în care refuza să mai participe la activitatea socială, iar prin reprezentantul său a săvârșit acte ostile societății, care atrag excluderea sa.

Se mai susține că, excluderea asociaților pârâți este întemeiată și pentru alte considerente care atrag reziliere actului constitutiv, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.civ., art. 1020 si art. 1021 C. civ. anterior. Având în vedere culpa evidentă a celor doi asociați - SC C.P.U. 2 SRL și G.C., ce a avut ca efect deteriorarea gravă a activității societății, instanța de apel a sugerat dizolvarea societății. Procedând în acest mod, a sancționat tot asociatul inocent, ceea ce este inadmisibil într-un stat de drept, cu o justiție coerentă și profesionistă. De altfel, prin conduita lor, cei doi asociați au vrut sa ajungă la dizolvarea pe care au și cerut-o în instanță, numai că nu pot invoca propria lor culpă.

Introducerea acțiunii de dizolvare de către asociații vinovați de apariția acestei crize, ca răspuns la cererea de excludere, constituie un motiv de excludere, în opinia recurentei. Recurenta mai arată că, este inadmisibilă sancționarea sa, întrucât interpretarea limitativă a motivelor de excludere - art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 s-ar ajunge la o soluție nelegală, în sensul că în ipoteza când un asociat escrochează societatea, provocând o criză în funcționarea acesteia, nu poate fi exclus decât dacă este administrator. Teoria confirmă că motivele de excludere nu sunt limitate la prevederile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, întrucât astfel s-ar încălca interesele economice ale statului și ale Legii nr. 31/1990 de a se realiza viabilizarea societăților comerciale, tocmai pentru a nu se ajunge la dizolvarea lor, care reprezintă o ultima soluție, extremă.

Referitor la nulitatea absolută a actului nr. 14 din 12 august 2008, recurenta susține că s-a ajuns la respingerea acțiunii, tot prin încălcarea legii, întrucât instanța de apel a reținut că actul este afectat numai de nulitate relativă supus termenului de prescripție de 18 luni potrivit art. 9 din Decretul nr. 167/1959, confundând voit sau nu nulitatea absolută cu cea relativă. Astfel a definit cauza ilicită reglementată anterior la art. 948 pct. 4 C. civ., ca fiind aceea că este contrară bunelor moravuri și ordinii publice, însă cauza actului juridic este dată de obiectivul urmărit Ia încheierea actului.

Totodată, susține recurenta, în afară de cele două motive puerile, adică nulitatea relativă (ce nu putea fi invocată de către un terț) și prescripția acțiunii, instanța de apel a reținut și autoritatea lucrului judecat a hotărârii de evacuare, numai că potrivit art. 1201 C. civ., între cele două procese (de evacuare și de constatare a nulității absolute) nu este identitate de obiect, cauză și părți. Recurenta susține că instanța de apel nu a făcut nicio referire la faptul că prin actul nr. 14/2008 s-a convenit încetarea contractului de comodat pe motivul neexecutării obligațiilor de către comodatar și s-a întemeiat pe prevederile art. 4 lit. f) raportat la art. 8 lit. c) din contract, care se referea la rezoluțiunea contractului pentru nerespectarea obligațiilor.

Prin concluziile scrise depuse la dosar intimații pârâți B.C., B.M. și G.C. au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Recurenta a invocat ipoteza a doua a acestui motiv considerând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990. In raport de aceste dispoziții puse în discuție în fața Înaltei Curți, se va analiza dacă instanța de apel recurgând la textele de lege aplicabile litigiului le-a dat o greșită interpretare sau dacă faptele reținute au fost calificate în raport de exigența textelor de lege.

Dispozițiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicată a căror încălcare este criticată prin prezentul recurs, au următorul conținut: „Poate fi exclus din societatea ... cu răspundere limitată, asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora". Faptele comise de administratorul asociat, sancționate de textul de lege cu excluderea din societate, vizează folosirea sau traficarea creditului a activului societății în folosul său sau al altora și presupun săvârșirea lor cu intenție de către asociatul administrator, care astfel urmărește un profit din activitatea sa frauduloasă. Mai trebuie precizat că faptele sancționate trebuie să aibă și o anumită gravitate în raport cu urmările produse contrare interesului societar.

Or, în cauză, instanța de apel a stabilit în mod corect, în raport de probele administrate, că asociații a căror excludere se solicită, respectiv SC C.P.U. SRL și G.C., fac parte dintr-o societate cu răspundere limitată și nu au calitatea de administrator, astfel încât soluția de respingere a cererii de excludere este corectă în raport de dispozițiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicat. Susținerea recurentei în sensul că motivele de excludere nu sunt limitate la prevederile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 este nefondată, întrucât din formularea textului legal rezultă fără dubiu că aceste cazuri sunt limitative și de strictă interpretare. De altfel, așa cum corect a reținut și instanța de apel, actul constitutiv al societății nu adaugă noi cazuri, ci doar face trimitere la textul legal.

Întreaga aserțiune privind susținerea calității de administrator de fapt a lui G.L. sunt aspecte ale situației de fapt ce nu pot fi reanalizate în această etapă procesuală, având în vedere limitarea controlului instanței de recurs la nelegalitatea hotărârii atacate. Se reține totodată că, instanța de apel a constatat în mod corect că textul art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 se referă la administratorul desemnat prin actul constitutiv sau în condițiile art. 194 din Legea nr. 31/1990 de către Adunarea generală a asociaților, iar nu la administratorul de fapt. Cât privește susținerea recurentei referitoare la faptul că instanța de apel a încălcat legea prin reținerea că actul nr. 14 din 12 august 2008 este afectat numai de nulitate relativă supus termenului de prescripție de 18 luni potrivit art. 9 din Decretul nr. 167/1959 și nu de nulitate absolută, este nefondată.

Astfel, instanța de apel analizând cauzele ce pot duce la nulitatea actului, a constatat, în mod corect, că pentru a exista nulitatea absolută este imperios necesar să existe o cauză ilicită, astfel cum este prevăzută de art. 948 pct. 4 și art. 966 C. civ. Din acest punct de vedere instanța de apel a constatat corect că existența unei cauze ilicite nu poate fi prezumată, ea trebuie probată și nu se confundă cu toate motivele de nulitate absolută sau relativă, care ar putea fi susținute cu privire la un înscris, ci are o definiție precisă, ea fiind doar acea cauză „contrară bunelor moravuri și ordinii publice", iar apelantele nu au dovedit care ar fi această cauză ilicită sau contrară bunelor moravuri.

Cât privește critica privind reținerea autorității de lucru judecat a contractului de comodat, se constată că instanța de apel a apreciat, în mod corect, că sentința civilă nr. 6729 din 10 noiembrie 2008 a Judecătoriei Pitești, secția civilă, ce a rămas definitivă prin neapelare, nu mai poate fi repusă în discuție, iară să se fi formulat vreo cale extraordinară de atac, întrucât prin menționata sentință s-a statuat cu putere de lucru judecat desființarea contractului de comodat, astfel încât invocarea cauzei ilicite fără a proba infracțiunile de fals pretins a fi săvârșite și fără ca lipsa calității de reprezentant a lui G.L. să fi fost invocată în interiorul termenului de prescripție, nu poate duce la răsturnarea autorității de lucru judecat a menționatei sentințe.

Față de cele ce preced, înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC I.P. SRL prin lichidator judiciar T.S.V. împotriva deciziei nr. 76/A-C din 26 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC I.P. SRL prin lichidator judiciar T.S.V. împotriva deciziei nr. 76/A-C din 26 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunția în ședință publică, astăzi 9 mai 2012.