ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 89/2009

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 96/ D din 29 septembrie 2008, Curtea de Apel

Cluj, secția penală și de minori, a respins, ca nefondată, plângerea formulată

de petiționarul T.M. împotriva Rezoluției nr. l36/P/2008 din 14 mai 2008 prin

care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul C.Șt.,

confirmată prin Rezoluția din 5 iunie 2008 a Procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, rezoluții pe care le-a menținut.

Petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de

100 lei.

Curtea de apel a reținut legalitatea și temeinicia rezoluțiilor

atacate, faptele penale reclamate de petent: abuz în serviciu și favorizarea

infractorului fiind inexistente.

Împotriva acestei sentințe, petentul T.M. a declarat recurs, invocând

cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (l) pct. 10 și pct. 18 C. proc.

pen.

Examinând motivele de recurs, Înalta Curte constată că soluția

pronunțată de instanța de fond este legală, iar recursul nu este fondat, pentru

considerentele ce urmează:

Referitor la cazul de recurs prevăzut de art. 385 alin. (l) pct. 10 C.

proc. pen., Înalta Curte constată că nu este incident în cauză deoarece, pe de

o parte nu este vorba de vreo faptă reținută în sarcina „inculpatului”,

intimatul neavând calitatea de inculpat, și

neexistând

nici un act de sesizare prin care să fie trimis în judecată penală

intimatul,

iar pe de altă parte nu au existat probe administrate în prima instanță și nici

cereri esențiale pentru părți, asupra cărora instanța de fond să nu se fi

pronunțat.

Astfel, plângerea petentului s-a judecat la primul termen, cererea sa

de eliberare a transcrierii înregistrării ședinței de judecată nu a fost

respinsă (ea neconstituind, de altfel o „cerere

esențială pentru părți”), iar

petentul a depus la dosar actele pe care

intenționa să le folosească în apărarea sa, nesolicitând nici o altă probă.

Prin urmare, nu există nici una dintre

situațiile prevăzute de textul

invocat ca motiv de casare.

Referitor la cazul de recurs prevăzut de art. 385

9

alin. (l)

pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată, de asemenea, că nici acest caz nu

este aplicabil în cauză, deoarece nu s-a comis nici o eroare de fapt, având

drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de

condamnare.

Respingerea plângerii formulate de petent și menținerea rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale reprezintă o soluție legală și temeinică, în

raport cu inexistența unor probe care să confirme acuzațiile aduse de petent.

Totodată, așa numita „antepronunțare” a procurorului intimat nici nu a fost

dovedită, iar în cazul în care ar fi existat, petentul ar fi putut cere

recuzarea procurorului, ceea ce nu a solicitat, necontestând el însuși,

obiectivitatea procurorului intimat.

Petentul nu a dovedit existența nici unuia dintre elementele

constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 264 C. pen., atât sub

aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective ale celor

două fapte penale, astfel încât soluția instanței de menținere a rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale față de intimat este legală și justificată.

În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de petent, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea

recurentului la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar T.M.

împotriva Sentinței penale nr. 96 din 29 septembrie 2008 a Curții de Apel Cluj,

secția penală și de minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2009.