ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3155/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3155/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea precizată, înregistrată pe

rolul Curții de Apel Alba Iulia, reclamanta SC "I.L." SRL - Hunedoara

a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Financiară pentru Contribuabilii

Mijlocii Hunedoara (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii,

"A.F.C.M. Hunedoara") și Direcția Generală a Finanțelor Publice

Hunedoara (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii,

"D.G.F.P. Hunedoara") solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va

pronunța, să dispună:

- anularea Deciziei

nr. 89 din 29 iunie 2009 emisă de D.G.F.P. Hunedoara, prin care a fost

soluționată contestația formulată de societate și înregistrată sub nr. 10420

din 14 aprilie 2009 împotriva Deciziei de impunere nr. 72 din 18 martie 2009

emisă de A.F.C.M. Hunedoara;

- anularea în parte a

Deciziei de impunere nr. 72 din 18 martie 2009 emisă de A.F.C.M. Hunedoara,

respectiv a cap. 2.1.1. privitor la obligațiile fiscale suplimentare,

respectiv, impozit pe profit, în cuantum de 468.044 RON și majorări de

întârziere în cuantum de 293.069 RON, precum și anularea în parte a Raportului

de inspecție fiscală nr. 87 din 17 martie 2009, încheiat de organele de

inspecție ale pârâtei, în ceea ce privește impozitul pe profit pe perioada

supusă controlului fiscal;

- obligarea pârâtei

la restituirea sumei de 771.113 RON, încasată din TVA rambursabil dedus din

deconturile de TVA ale societății, a sumei reprezentând impozit pe profit, în

cuantum de 478.044 RON și majorări de întârziere de 293.069 RON, calculate prin

actele administrativ-fiscale atacate.

În motivarea

acțiunii, reclamanta susține că obligația fiscală constând în impozit pe profit

și majorări aferente, stabilite ca obligații fiscale suplimentare, nu se

întemeiază pe situația de fapt reală, contrar dispozițiilor art. 5, 6, 7 din

O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, întrucât exercitarea

dreptului de apreciere al organului nu s-a întemeiat pe constatări complete

asupra împrejurărilor edificatoare în cauză, organul de inspecție fiscală

neexercitându-și rolul său activ, care presupune examinarea din oficiu a stării

de fapt reale, pe baza tuturor informațiilor și documentelor necesare pentru

determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului.

Se arată că, în

perioada 2005 - 2008, societatea a utilizat pentru finanțarea activității de

exploatare și investiții (modernizare) sumele lăsate temporar la dispoziția

agentului economic de către asociați, înregistrate legal în contabilitate în

creditul contului 455 - "Sume datorate asociațiilor", iar, în cazul

împrumuturilor obținute de la alte entități decât instituțiile de credit

autorizate, dobânda deductibilă este limitată la nivelul ratei de referință a

BNR, corespunzătoare ultimei luni din trimestru pentru împrumuturile în lei. Potrivit

Ordinului M.F.P. nr. 306/2002, Ordinului M.F.P. nr. 1752/2005 și Ordinului

M.F.P. nr. 2374/2008, pentru sumele menționate, agentul economic era

îndreptățit să calculeze și să beneficieze de cheltuieli cu dobânzile

deductibile fiscal pe perioada 2005 - 2008, în sumă de 1.958.065 RON, care

influențează profitul impozabil prin diminuarea cu suma respectivă.

Conform art. 24 din

Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cheltuielile aferente achiziționării,

producerii, construirii, asamblării, instalării sau îmbunătățirii mijloacelor

fixe amortizabile se recuperează, din punct de vedere fiscal prin deducerea

amortizării cu luarea în considerare a duratelor normale de funcționare,

potrivit H.G. nr. 2139/2004.

În declarația privind

impozitul pe profit pe anul 2006, reclamanta, din eroare, a cuprins ca

nedeductibilă cheltuiala cu amortizarea evidențiată în balanța de verificare

din 31 decembrie 2006 la cheltuieli de exploatare cu amortizarea în sumă de

404.807 RON, majorând nelegal baza impozabilă a profitului pe anul 2006 cu

404.807 RON, cu o influență în determinarea și achitarea către bugetul statului

a unei sume necuvenite privind impozitul pe profit, de 64.769 RON.

Susține reclamanta că

organele fiscale nu au respectat prevederile art. 7 din O.G. nr. 92/2003 în

ceea ce privește determinarea situației reale a persoanei controlate și

aplicarea regimului fiscal corespunzător, în sensul diminuării cu suma de

404.807 RON, apreciată din eroare de contribuabil ca nedeductibilă fiscal.

În acest sens,

reclamanta susține că organul fiscal nu a luat în considerare la determinarea

creanței fiscale suplimentare privind impozitul pe profit faptul că, în

perioada 01.01 - 30 aprilie 2005, în balanțele de verificare lunare și din

documentele justificative înregistrate în contabilitate, societatea a

evidențiat creșteri de imobilizări amortizabile de 227.394 RON, rezultând

cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit în cuantum de 45.478

RON (227.394 x 20%) calculate conform art. 24 alin. (12) din C. fisc., care nu

au fost luate în considerare de organele de inspecție fiscală.

În ceea ce privește

constatările organelor de control privind impozitul pe profit, reclamanta

susține că organele fiscale, la examinarea stării de fapt fiscale pentru

stabilirea bazei de impunere a profitului pe perioada 2005 - 2008, nu au avut

în vedere documentele justificative și evidențele financiar-contabile și

fiscale ale contribuabilului.

Se arată că

determinarea obligației suplimentare privind impozitul pe profit pe anul 2006,

în sumă de 270.536 RON, s-a făcut prin nerecunoașterea deductibilității

cheltuielilor în cuantum de 1.690.850 RON, care, așa cum rezultă din actul de

tranzacție încheiat între SC "I.L." SRL - Hunedoara și O.S.,

reprezintă despăgubiri pentru lipsurile calitative ale mărfii livrate de

reclamantă, ca agent economic român, către o persoană nerezidentă, stabilite în

baza contractului de furnizare, care prevede, la pct. 10, că "O.S. va

putea să treacă în contul SC I.L. SRL valoarea eventualelor contestații, în mod

oportun documentate, pentru defecte de prelucrare descoperite și puse în contul

acesteia de către clienții finali și referitoare la produsele fabricate de SC

"I.L." SRL, care va trebui să plătească în termen de 90 de zile suma

solicitată (...)". Sub acest aspect, reclamanta afirmă că organul fiscal a

aplicat în mod eronat dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. b) din Legea nr.

571/2003, deoarece enumerarea limitativă a cheltuielilor nedeductibile fiscal

nu cuprinde despăgubiri plătite persoanelor nerezidente, cu atât mai mult cu

cât sumele plătite beneficiarului final reprezintă daune interese, așa cum s-a

reținut inclusiv prin raportul de inspecție fiscală.

Totodată, în raport

cu prevederile art. 138 din C. fisc., reclamanta susține că actul de tranzacție

încheiat, care conține acordul scris cu O.S., prin care se acceptă refuzuri de

calitate în sumă de 500.000 euro, conferă deductibilitatea cheltuielii

respective la determinarea profitului impozabil, în acord cu prevederile art.

19 și art. 21 din C. fisc..

Mai arată reclamanta

că în mod eronat organele fiscale nu au admis deductibilitatea cheltuielilor în

sumă de 45.309 RON, reprezentând contravaloarea stocului de piei de bovină

trecută pe cheltuieli pe baza facturilor de achiziție și a notei de recepție,

documente care furnizează toate informațiile prevăzute de normele legale și

recunoscute ca documente justificative ale cheltuielii, potrivit art. 6 din

Legea contabilității nr. 82/1991 și a art. 218 alin. (1) din Ordinul

ministrului finanțelor publice nr. 1752/2005.

De asemenea, mai

arată reclamanta că, prin actele contestate, contrar prevederilor art. 21 alin.

(2) lit. h) din C. fisc., nu au fost recunoscute ca deductibile cheltuielile cu

formarea personalului, în valoare de 522.271 RON, deși cerința perfecționării

personalului societății a fost prevăzută în cuprinsul art. 3 din contractul de

furnizare încheiat cu O.S. și rezulta din împrejurarea că niciunul dintre

angajații firmei nu avea vreo cunoștință sau deprindere de a manipula utilajele

și liniile tehnologice de fabricație. Consideră reclamanta că organul fiscal a

încadrat eronat cheltuielile respective la cheltuieli cu servicii de

management, consultanță și asistență, cu aplicarea greșită a art. 21 alin. (4)

lit. m) din C. fisc., fiind astfel stabilit în sarcina societății un impozit

suplimentar de 83.564 RON, aferent cheltuielilor în valoare de 522.271 RON,

apreciate ca nedeductibile.

Se mai arată că

organele fiscale au aplicat în mod eronat dispozițiile art. 21 alin. (4) lit.

m) din C. fisc., prin faptul că au considerat ca nedeductibile cheltuielile cu

serviciile facturate și prestate pentru executarea de prototipuri, proiectare,

produse pre-serie etc., în cuantum de 268.281 RON, în condițiile în care aceste

cheltuieli au fost efectuate în baza unor contracte de consultanță comercială

și antrepriză servicii, iar necesitatea acestor cheltuieli este justificată de

natura și obiectul de activitate al societății.

pronunțată de Curtea de apel

Prin Sentința nr. 140

din 3 mai 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea reclamantei, reținând, în esență, următoarele:

Impozitul pe profit

aferent anului 2006 a fost corect stabilit prin reținerea nedeductibilității

cheltuielilor în sumă de 1.690.850 RON - "Cheltuieli privind calamitățile

și alte evenimente extraordinare".

Reclamanta a încheiat

la data de 28 decembrie 2005 un contract de lucru cu societatea O.S., în

calitate de beneficiar extern, în care s-a prevăzut expres că recepția

produselor efectuate de reclamantă are loc la sediul acesteia, neexistând acte

privind refuzuri calitative cu indicarea în concret a deficiențelor constatate.

Astfel fiind, instanța a reținut că sumele înscrise în factura nr. 24 din 31

decembrie 2006 emisă de O.S. Italia, prin care această societate își

recuperează de la reclamantă daunele reclamate de clientul H.O.L. Marea

Britanie în privința produselor livrate de reclamantă și rambursarea către O.S.

Italia a comisioanelor datorate Băncii U.I., nu poate fi considerată cheltuială

deductibilă, întrucât tranzacția este încheiată în scopul diminuării bazei

impozabile în condițiile în care recepția calitativă trebuia efectuată înaintea

livrării, la sediul reclamantei, nu au fost încheiate acte privind refuzul

calitativ, iar reclamanta nu răspunde pentru deficiențele cauzate în timpul

transportului. Totodată, instanța a reținut că suma de 112.994 RON -

reprezentând rambursarea comisioanelor bancare - nu se încadrează în

prevederile art. 21 din C. fisc., deoarece nu este îndeplinită condiția

existenței raportului de cauzalitate între cheltuială și veniturile realizate.

Cheltuielile cu

tichetele cadou în sumă de 13.206 RON - înregistrate în decembrie 2006, nu sunt

cheltuieli deductibile, deoarece art. 21 alin. (3) lit. c) din C. fisc. prevede

o deductibilitate limitată la 2% din cheltuielile cu salariile personalului.

Or, în limita a 2% din fondul de salarii aferent anului 2006, puteau fi

acordate tichete cadou în cuantum de 53.094 RON, însă reclamanta a înregistrat

în contul 604, suma de 66.300 RON, ceea ce îndreptățește organul fiscal să

constate caracterul nedeductibil al diferenței de cheltuieli. Aceleași

considerente au fost avute în vedere și cu privire la suma de 16.411 RON

reprezentând cheltuieli cu tichete cadou, nedeductibile la stabilirea impozitul

pe profit aferent anului 2007.

În ceea ce privește

cheltuielile cu lucrările de proiectare, în sumă de 44.246 RON, raportat la

dispozițiile art. 4 lit. d) din Legea nr. 15/1994, ale Ordinului nr. 1752/2005

și ale art. 24 alin. (1) din C. fisc., acestea se recuperează din punct de

vedere fiscal prin deducerea amortizării pe durata normală de funcționare a

mijlocului fix, iar nu integral în anul efectuării lor.

Cu privire la

cheltuielile facturate de SC "I.L." SRL - Hunedoara, în sumă de

45.309 RON, instanța a reținut că, din factura emisă, rezultă că au fost

livrate piei tăiate în valoare de 45.309 RON, iar nu servicii de tăiere a

pieilor proprietatea reclamantei, nefiind astfel îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 21 alin. (1) și alin. (4) lit. f) din C. fisc., întrucât nu

s-a făcut dovada faptului că mărfurile au fost puse în lucru, neexistând bonuri

de consum, și că au contribuit la realizarea de venituri.

În ce privește

cheltuielile cu școlarizarea personalului în sumă de 298.441 RON pentru anul

2007, cuprinse în factura nr. 23/F/2006 și înregistrate ca amortizare a

cheltuielilor privind formarea și școlarizarea personalului, cât și în

trimestrul II 2008 în sumă de 1.557.885 RON, fără să existe rapoarte de lucru

sau alte înscrisuri de unde să rezulte necesitatea acestor servicii și

prestarea lor efectivă, instanța a apreciat că nu puteau fi calificate drept

imobilizări necorporale "concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale,

drepturi și active similare" din perspectiva Cap. 7 din Ordinul ministrului

finanțelor nr. 1752/2005, astfel că nu pot fi supuse amortizării, iar organul

fiscal, în mod corect, le-a încadrat în categoria cheltuielilor cu consultanță,

asistență sau alte prestări de servicii prin prisma prevederilor art. 21 alin.

(4) lit. m) din C. fisc. Sub acest aspect, instanța a înlăturat aspectele

reținute în expertiza contabilă referitoare la îndeplinirea condițiilor

prevăzute de pct. 48 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004,

reținând că reclamantei i s-au recunoscut, ca fiind deductibile, cheltuielile

cu școlarizarea personalului efectuate cu furnizorul "F.M.H. Deva",

așa cum rezultă din probatoriul administrat, în timp ce pentru cheltuielile

efectuate în raporturile cu O.S. Italia nu au fost administrate probe ale

prestării efective a serviciilor, conform dispozițiilor legale. Aceleași

considerente au fost avute în vedere de instanță și cu privire la cheltuielile

în sumă de 223.830 RON cu școlarizarea personalului efectuate în anul 2008.

Referitor la

impozitul pe profit pentru anul 2008, instanța a reținut că în mod corect a

fost apreciată ca nedeductibilă suma de 95.915 RON reprezentând servicii de

consultanță prestate de A.D., întrucât deși există contract încheiat și facturi

pentru perioada mai - iunie 2008, nu s-a făcut dovada situațiilor de lucru în

care să fie descrise serviciile efectiv prestate, astfel că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc. și de pct. 48

din Normele metodologice aprobate de H.G. nr. 44/2004, iar reclamanta nu a

dovedit necesitatea serviciilor respective raportat la specificul activității

sale.

În privința

serviciilor în sumă de 172.366 RON, facturate de I.S. SRL pentru perioada iunie

- septembrie 2008, instanța a reținut că nu au fost emise acte justificative

pentru efectuarea prestațiilor, nefiind încheiate situații de lucrări și nu a

fost justificată necesitatea prestării acestora.

Cu privire la

cheltuielile în sumă de 20.805 RON provenind de la A. Franța, instanța a

reținut că nu există documente justificative, înregistrarea fiind efectuată pe

baza unei adrese prin care s-a solicitat plata unei datorii neachitate, cu

încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, art. 21 alin.

(4) lit. f) din C. fisc. și pct. 44 din Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 44/2004.

A reținut instanța că

în mod corect nu a fost recunoscut caracterul deductibil al sumei de 37.636

RON, reprezentând cheltuieli de protocol înregistrate în perioada ianuarie -

septembrie 2008, întrucât acestea au fost efectuate peste limita legala de 2%

aplicată asupra diferenței dintre totalul veniturilor impozitate și totalul

cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, contrar dispozițiilor art. 21

alin. (3) lit. a) din C. fisc. și pct. 33 din Normele metodologice aprobate

prin H.G. nr. 44/2004.

Referitor la sumele

lăsate temporar la dispoziția agentului economic de către asociați și utilizate

în perioada 2005 - 2008 pentru finanțarea activității de exploatare și

investiții, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că împrumuturile

au fost acordate cu dobândă, nu a înregistrat în contabilitate cheltuieli de

natura dobânzilor și nu a făcut dovada termenelor de rambursare mai mari de un

an potrivit art. 23 alin. (5) din C. fisc..

Cu referire la

posibilitatea de deducere a cheltuielilor suplimentare de amortizare de 20%

prevăzută de art. 24 alin. (12) din C. fisc., instanța a reținut că, în

Declarația privind impozitul pe profit pentru anul 2005, reclamanta nu a

înscris vreo sumă cu acest titlu conform Ordinului ministrului finanțelor nr.

35/2005 și nici nu a calculat amortizarea aferentă mijloacelor fixe

amortizabile achiziționate în perioada ianuarie - aprilie 2005, conform art. 24

alin. (12) din C. fisc. și pct. 71

1

din Normele metodologice

aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

exercitată

3.1. Împotriva

Sentinței civile nr. 140 din 3 mai 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC

"I.L." SRL Hunedoara.

3.2. În principal,

societatea comercială reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea

sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe,

invocând motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 5 coroborat cu art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele critici:

- instanța de fond a

omis să se pronunțe asupra celui de-al treilea capăt al acțiunii și anume

cererea de obligare a autorităților fiscale pârâte la restituirea sumei de

771.113 RON, prin deducerea acesteia din conturile de TVA rambursabilă ale

societății comerciale;

- oricum în

considerentele hotărârii pronunțate, instanța de fond nu motivează în niciun

mod respingerea acestui capăt al acțiunii, dacă se acceptă că prin respingerea

acțiunii a fost respins inclusiv capătul 3 al acesteia.

3.3. În subsidiar,

societatea comercială reclamantă a solicitat admiterea recursului, cu

consecința admiterii acțiunii precizate, anularea actelor administrative

fiscale atacate și obligarea autorităților pârâte la restituirea sumei de

771.113 RON și a cheltuielilor de judecată, invocând motivul de recurs prevăzut

la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele critici:

- în mod greșit a

reținut instanța de fond nedeductibilitatea sumelor excluse de la

deductibilitate de organele fiscale pentru perioada 2006 - 2008;

- instanța a ignorat

în mod nemotivat expertiza contabilă efectuată în cauză, expertul contabil

ajungând la concluzia că societatea comercială reclamată are obligații fiscale

suplimentare la bugetul de stat de doar 43.820 RON impozit pe profit și 19.000

RON accesorii, adică 62.820 RON în total;

- în mod inexplicabil

instanța de fond și-a însușit argumentele autorităților fiscale reținând în mod

nelegal și netemeinic faptul că societatea comercială datorează bugetului de stat

sumele stabilite de organele fiscale ca impozit pe profit suplimentar și,

respectiv, accesoriile aferente.

3.4. D.G.F.P.

Hunedoara a depus întâmpinare prin care a răspuns punctual criticilor

recursului și a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, susținând, în

esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică.

de recurs

Recursul este

nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

4.1. Din actele și

lucrările dosarului rezultă că prin Decizia de impunere fiscală nr. 72/2009

emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 87/2009, în sarcina

societății comerciale recurente au fost stabilite obligații fiscale

suplimentare la bugetul de stat de 771.113 RON, constând în 478.044 RON impozit

pe profit suplimentar și, respectiv, 293.069 RON majorările aferente pentru

perioada 2006 - 2008, sume contestate în procedura prevăzută la art. 205 și

următoarele C. proc. fisc., contestația fiscală fiind respinsă prin Decizia nr.

23/2009.

În esență, instanța

de fond și organele fiscale au reținut că societatea comercială

recurentă-reclamantă, în perioada 2006 - 2008 și-a diminuat în mod nelegal baza

de calcul a impozitului pe profit, prin includerea unor cheltuieli

nedeductibile, în timp ce recurenta-reclamantă a susținut că, cheltuielile

respective, evidențiate în contestația fiscală, în acțiune și în considerentele

recursului, au caracter deductibil, organele fiscale suplimentând în mod

nelegal baza de calcul a impozitului pe profit pentru cei 3 ani: 2006, 2007 și

2008.

4.2. În ceea ce

privește motivul de recurs principal, prevăzut la art. 304 pct. 5 coroborat cu

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de recurs reține că este

neîntemeiat.

Este adevărat că, în

dispozitivul sentinței recurate nu se regăsește o dispoziție expresă cu privire

la capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea autorităților pârâte la

restituirea sumei de 771.113 RON, instanța de fond nefăcând referire nici la

primele două capete de cerere ci, pronunțându-se în mod unitar asupra întregii

acțiuni, a respins-o în integralitatea sa.

Astfel fiind,

instanța de recurs consideră că nu se poate susține, cu temei, că instanța de

fond a lăsat nesoluționat cel de-al treilea capăt al acțiunii, ceea ce ar

impune casarea soluției și trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiași

instanțe.

De asemenea, este

adevărat că în considerentele soluției adoptate, instanța de fond nu

analizează, în mod separat, cel de-al treilea capăt de cerere al acțiunii, dar

această omisiune nu este în măsură, prin ea însăși, să atragă o altă soluție în

cauză, din moment ce acest capăt de cerere are un caracter subsecvent în raport

cu primele două capete de cerere: anularea Deciziei nr. 89/2009 și anularea în

parte a Deciziei de impunere nr. 72/2009 și a Raportului de inspecție fiscală

nr. 87/2009, de soluționarea cărora a depins.

Astfel fiind, din

moment ce primele două capete de cerere au fost respinse în mod motivat, cu

respectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., soluționarea

capătului al treilea al acțiunii a decurs, în mod logic, pe cale de consecință,

nefiind necesară o motivare distinctă în considerentele hotărârii pronunțate de

instanța de fond.

4.3. În ceea ce

privește cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 9 coroborat cu art. 304

1

C. proc. civ., instanța de recurs

reține că este neîntemeiat.

Astfel, referitor la

critica privind înlăturarea concluziilor expertizei contabile, instanța de fond

a procedat în mod corect, din moment ce, așa cum rezultă din analiza

conținutului expertizei, expertul s-a pronunțat pe aspecte care priveau

interpretarea probelor cauzei, dispozițiilor legale incidente și

corectitudinea/necorectitudinea stabilirii cheltuielilor

deductibile/nedeductibile și a impozitului pe profit stabilit, prerogative care

au fost date de legiuitor în competența exclusivă a judecătorului învestit cu

soluționarea cauzei.

Referitor la

criticile privind soluția de fond dată de Curtea de apel cu privire la

nedeductibilitatea cheltuielilor stabilite în raportul de inspecție fiscală,

instanța de recurs reține că sunt neîntemeiate.

4.3.1. Referitor la

impozitul pe profit în sumă de 286.979 RON aferent anului 2006, rezultă că

într-adevăr, pentru suma de 1.793.611 RON, societatea comercială nu avea drept

de deducere.

Astfel, pentru suma

de 1.690.850 RON facturată cu nr. 24/F din 31 decembrie 2006 de SC O.S. Italia,

partenerul recurentei, reprezentând comisioane și daune suferite în cursul

anului 2006, ca urmare a reclamațiilor de la firma H.O.L. pentru produsele

livrate de recurentă, instanța de fond a reținut în mod corect că recurenta nu

a depus la organele de inspecție documente din care să rezulte în mod concret

deficiențele constatate de clienții finali la produsele realizate și lucrate de

societatea comercială recurentă, fiind incidente prevederile art. 21 alin. (1)

și (4) lit. f) din C. fisc..

În cazul sumei de

13.206 RON, reprezentând contravaloarea tichetelor cadou din luna decembrie

2006, s-a reținut în mod corect că această sumă reprezintă depășirea limitei de

2% din fondul de salarii, societatea comercială având dreptul (la un fond de

salarii de 2.654.722 RON) să deducă din suma de 66.300 RON (cheltuieli cu

tichetele cadou), doar suma de 53.094 RON (adică 2% din 2.654.722 RON).

Instanța de fond a

reținut în mod judicios incidența art. 21 alin. (3) lit. c) din C. fisc.,

potrivit cărora cheltuielile sociale au o deductibilitate redusă, în limita

unei cote de 2%, aplicabilă asupra valorii cheltuielilor cu salariile

personalului.

Suma de 44.246 RON a

fost considerată ca fiind nedeductibilă, în condițiile art. 4 lit. d) din Legea

nr. 15/1994, din moment ce suma a reprezentat o cheltuială făcută pentru

obținerea unui mijloc fix, recuperabilă prin deducerea cotei de amortizare

anuală a investiției, potrivit art. 24 alin. (1) din C. fisc.

Suma de 45.309 RON

cheltuială efectuată în luna februarie 2006 în baza unei facturi emise de firma

I. SRL Italia, reprezentând contravaloarea unor piei de bovine, a fost

considerată ca nedeductibilă, societatea comercială recurentă neprezentând

organelor fiscale bonuri de consum sau rapoarte de lucru din care să rezulte că

acestea au fost utilizate în procesul de producție.

Astfel, instanța de

fond a reținut în mod corect incidența art. 21 alin. (1) și (4) lit. f) din C.

fisc., cheltuielile fiind nedeductibile pentru că nu au avut la bază documente

justificative a utilizării lor în procesul de producție în scopul obținerii de

venituri impozabile.

4.3.2. Referitor la

impozitul pe profit în sumă de 50.110 RON aferent anului 2007, rezultă că

într-adevăr, societatea comercială recurentă nu avea drept de deducere pentru

suma totală de 304.852 RON.

Astfel, pentru suma

de 16.411 RON înregistrată în luna decembrie 2007, reprezentând contravaloarea

tichetelor cadou, instanța de fond a reținut în mod corect că aceste cheltuieli

sunt nedeductibile în condițiile, limitele și pentru motivele arătate la

punctul anterior.

În cazul sumei de

298.441 RON, reprezentând cheltuieli cu școlarizarea personalului facturat de

firma O.S. Italia, instanța de fond a reținut în mod corect că aceste

cheltuieli sunt nedeductibile în lipsa unor documente din care să rezulte că

serviciile de formare și școlarizare au fost necesare și efectiv prestate,

reținând în mod judicios incidența art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc.,

coroborate cu dispozițiile pct. 48 din Normele de aplicare aprobate prin H.G.

nr. 44/2004.

4.3.3. Referitor la

impozitul pe profit în sumă de 140.956 RON aferent anului 2008, rezultă că

într-adevăr, pentru suma de 550.552 RON cheltuieli aferente perioadei ianuarie

- septembrie 2008, societatea comercială nu avea drept de deducere.

Astfel, pentru suma

de 95.915 RON, cheltuieli pentru serviciile de consultanță oferite de numitul

A.D., în calitate de consultant, instanța de fond a reținut în mod corect că

existența contractului nu este suficientă pentru a proba necesitatea și

efectivitatea prestării serviciilor respective, fiind incidente prevederile

art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc. și pct. 48 din Normele de aplicare

aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Pentru suma de

172.366 RON reprezentând serviciile prestate de firma I.S. SRL Italia, în baza

contractului încheiat la 10 iunie 2008, instanța de fond a reținut în mod

corect că nu sunt deductibile, în lipsa unor situații de lucru și alte

înscrisuri care să dovedească necesitatea, scopul și efectivitatea serviciilor

respective, enumerate generic în contract, fiind astfel incidente prevederile

art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc. și pct. 48 din Normele de aplicare

aprovate prin H.G. nr. 44/2004.

Pentru suma de 20.805

RON înregistrată în luna august 2008 în contul 628 "Alte cheltuieli cu

serviciile prestate de terți", instanța de fond a reținut în mod corect că

societatea comercială recurentă a dedus aceste cheltuieli fără să existe

documente justificative în sensul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, fiind

astfel, incidente prevederile art. 21 alin. (4) lit. f) din C. fisc.

Pentru suma de

223.830 RON reprezentând cheltuieli cu școlarizarea personalului pe anul 2008,

înregistrată în contul 6811 "Cheltuieli privind amortizarea",

instanța de fond a reținut în mod corect că societatea comercială recurentă nu

a prezentat contract și nici rapoarte de lucru sau alte înscrisuri din care să

rezulte că serviciile respective au fost necesare și au fost efectiv prestate

de firma O.S. Italia, reținând incidența prevederilor art. 21 alin. (4) lit. m)

din C. fisc. și pct. 48 din Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Pentru suma de 37.636

RON înregistrată ca și cheltuieli de protocol, peste limita legală în perioada

ianuarie - septembrie 2008, instanța de fond a reținut în mod corect că această

sumă a depășit limita de 2% calculată în condițiile art. 21 alin. (3) lit. a)

din C. fisc. și pct. 33 din Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

În concluzie,

instanța de fond a reținut în mod judicios legalitatea și temeinicia actelor

administrativ fiscale atacate, recursul formulat fiind nefondat și urmând să

fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC "I.L." SRL Hunedoara împotriva Sentinței civile nr.

140 din 3 mai 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 iunie 2012.

Procesat de GGC - GV