ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3155/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea precizată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, reclamanta SC "I.L." SRL - Hunedoara a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Financiară pentru Contribuabilii Mijlocii Hunedoara (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "A.F.C.M. Hunedoara") și Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "D.G.F.P. Hunedoara") solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: - anularea Deciziei nr. 89 din 29 iunie 2009 emisă de D.G.F.P. Hunedoara, prin care a fost soluționată contestația formulată de societate și înregistrată sub nr. 10420 din 14 aprilie 2009 împotriva Deciziei de impunere nr. 72 din 18 martie 2009 emisă de A.F.C.M.

Hunedoara; - anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 72 din 18 martie 2009 emisă de A.F.C.M. Hunedoara, respectiv a cap. 2.1.1. privitor la obligațiile fiscale suplimentare, respectiv, impozit pe profit, în cuantum de 468.044 RON și majorări de întârziere în cuantum de 293.069 RON, precum și anularea în parte a Raportului de inspecție fiscală nr. 87 din 17 martie 2009, încheiat de organele de inspecție ale pârâtei, în ceea ce privește impozitul pe profit pe perioada supusă controlului fiscal; - obligarea pârâtei la restituirea sumei de 771.113 RON, încasată din TVA rambursabil dedus din deconturile de TVA ale societății, a sumei reprezentând impozit pe profit, în cuantum de 478.044 RON și majorări de întârziere de 293.069 RON, calculate prin actele administrativ-fiscale atacate.

În motivarea acțiunii, reclamanta susține că obligația fiscală constând în impozit pe profit și majorări aferente, stabilite ca obligații fiscale suplimentare, nu se întemeiază pe situația de fapt reală, contrar dispozițiilor art. 5, 6, 7 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, întrucât exercitarea dreptului de apreciere al organului nu s-a întemeiat pe constatări complete asupra împrejurărilor edificatoare în cauză, organul de inspecție fiscală neexercitându-și rolul său activ, care presupune examinarea din oficiu a stării de fapt reale, pe baza tuturor informațiilor și documentelor necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului.

Se arată că, în perioada 2005 - 2008, societatea a utilizat pentru finanțarea activității de exploatare și investiții (modernizare) sumele lăsate temporar la dispoziția agentului economic de către asociați, înregistrate legal în contabilitate în creditul contului 455 - "Sume datorate asociațiilor", iar, în cazul împrumuturilor obținute de la alte entități decât instituțiile de credit autorizate, dobânda deductibilă este limitată la nivelul ratei de referință a BNR, corespunzătoare ultimei luni din trimestru pentru împrumuturile în lei. Potrivit Ordinului M.F.P. nr. 306/2002, Ordinului M.F.P. nr. 1752/2005 și Ordinului M.F.P. nr. 2374/2008, pentru sumele menționate, agentul economic era îndreptățit să calculeze și să beneficieze de cheltuieli cu dobânzile deductibile fiscal pe perioada 2005 - 2008, în sumă de 1.958.065 RON, care influențează profitul impozabil prin diminuarea cu suma respectivă.

Conform art. 24 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cheltuielile aferente achiziționării, producerii, construirii, asamblării, instalării sau îmbunătățirii mijloacelor fixe amortizabile se recuperează, din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării cu luarea în considerare a duratelor normale de funcționare, potrivit H.G. nr. 2139/2004. În declarația privind impozitul pe profit pe anul 2006, reclamanta, din eroare, a cuprins ca nedeductibilă cheltuiala cu amortizarea evidențiată în balanța de verificare din 31 decembrie 2006 la cheltuieli de exploatare cu amortizarea în sumă de 404.807 RON, majorând nelegal baza impozabilă a profitului pe anul 2006 cu 404.807 RON, cu o influență în determinarea și achitarea către bugetul statului a unei sume necuvenite privind impozitul pe profit, de 64.769 RON.

Susține reclamanta că organele fiscale nu au respectat prevederile art. 7 din O.G. nr. 92/2003 în ceea ce privește determinarea situației reale a persoanei controlate și aplicarea regimului fiscal corespunzător, în sensul diminuării cu suma de 404.807 RON, apreciată din eroare de contribuabil ca nedeductibilă fiscal. În acest sens, reclamanta susține că organul fiscal nu a luat în considerare la determinarea creanței fiscale suplimentare privind impozitul pe profit faptul că, în perioada 01.01 - 30 aprilie 2005, în balanțele de verificare lunare și din documentele justificative înregistrate în contabilitate, societatea a evidențiat creșteri de imobilizări amortizabile de 227.394 RON, rezultând cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit în cuantum de 45.478 RON (227.394 x 20%) calculate conform art. 24 alin. (12) din C. fisc., care nu au fost luate în considerare de organele de inspecție fiscală.

În ceea ce privește constatările organelor de control privind impozitul pe profit, reclamanta susține că organele fiscale, la examinarea stării de fapt fiscale pentru stabilirea bazei de impunere a profitului pe perioada 2005 - 2008, nu au avut în vedere documentele justificative și evidențele financiar-contabile și fiscale ale contribuabilului. Se arată că determinarea obligației suplimentare privind impozitul pe profit pe anul 2006, în sumă de 270.536 RON, s-a făcut prin nerecunoașterea deductibilității cheltuielilor în cuantum de 1.690.850 RON, care, așa cum rezultă din actul de tranzacție încheiat între SC "I.L." SRL - Hunedoara și O.S., reprezintă despăgubiri pentru lipsurile calitative ale mărfii livrate de reclamantă, ca agent economic român, către o persoană nerezidentă, stabilite în baza contractului de furnizare, care prevede, la pct. 10, că "O.S.

va putea să treacă în contul SC I.L. SRL valoarea eventualelor contestații, în mod oportun documentate, pentru defecte de prelucrare descoperite și puse în contul acesteia de către clienții finali și referitoare la produsele fabricate de SC "I.L." SRL, care va trebui să plătească în termen de 90 de zile suma solicitată (...)". Sub acest aspect, reclamanta afirmă că organul fiscal a aplicat în mod eronat dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 571/2003, deoarece enumerarea limitativă a cheltuielilor nedeductibile fiscal nu cuprinde despăgubiri plătite persoanelor nerezidente, cu atât mai mult cu cât sumele plătite beneficiarului final reprezintă daune interese, așa cum s-a reținut inclusiv prin raportul de inspecție fiscală.

Totodată, în raport cu prevederile art. 138 din C. fisc., reclamanta susține că actul de tranzacție încheiat, care conține acordul scris cu O.S., prin care se acceptă refuzuri de calitate în sumă de 500.000 euro, conferă deductibilitatea cheltuielii respective la determinarea profitului impozabil, în acord cu prevederile art. 19 și art. 21 din C. fisc.. Mai arată reclamanta că în mod eronat organele fiscale nu au admis deductibilitatea cheltuielilor în sumă de 45.309 RON, reprezentând contravaloarea stocului de piei de bovină trecută pe cheltuieli pe baza facturilor de achiziție și a notei de recepție, documente care furnizează toate informațiile prevăzute de normele legale și recunoscute ca documente justificative ale cheltuielii, potrivit art. 6 din Legea contabilității nr. 82/1991 și a art. 218 alin. (1) din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1752/2005.

De asemenea, mai arată reclamanta că, prin actele contestate, contrar prevederilor art. 21 alin. (2) lit. h) din C. fisc., nu au fost recunoscute ca deductibile cheltuielile cu formarea personalului, în valoare de 522.271 RON, deși cerința perfecționării personalului societății a fost prevăzută în cuprinsul art. 3 din contractul de furnizare încheiat cu O.S. și rezulta din împrejurarea că niciunul dintre angajații firmei nu avea vreo cunoștință sau deprindere de a manipula utilajele și liniile tehnologice de fabricație. Consideră reclamanta că organul fiscal a încadrat eronat cheltuielile respective la cheltuieli cu servicii de management, consultanță și asistență, cu aplicarea greșită a art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc., fiind astfel stabilit în sarcina societății un impozit suplimentar de 83.564 RON, aferent cheltuielilor în valoare de 522.271 RON, apreciate ca nedeductibile.

Se mai arată că organele fiscale au aplicat în mod eronat dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc., prin faptul că au considerat ca nedeductibile cheltuielile cu serviciile facturate și prestate pentru executarea de prototipuri, proiectare, produse pre-serie etc., în cuantum de 268.281 RON, în condițiile în care aceste cheltuieli au fost efectuate în baza unor contracte de consultanță comercială și antrepriză servicii, iar necesitatea acestor cheltuieli este justificată de natura și obiectul de activitate al societății.

2. Hotărârea pronunțată de Curtea de apel Prin Sentința nr. 140 din 3 mai 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei, reținând, în esență, următoarele: Impozitul pe profit aferent anului 2006 a fost corect stabilit prin reținerea nedeductibilității cheltuielilor în sumă de 1.690.850 RON - "Cheltuieli privind calamitățile și alte evenimente extraordinare". Reclamanta a încheiat la data de 28 decembrie 2005 un contract de lucru cu societatea O.S., în calitate de beneficiar extern, în care s-a prevăzut expres că recepția produselor efectuate de reclamantă are loc la sediul acesteia, neexistând acte privind refuzuri calitative cu indicarea în concret a deficiențelor constatate.

Astfel fiind, instanța a reținut că sumele înscrise în factura nr. 24 din 31 decembrie 2006 emisă de O.S. Italia, prin care această societate își recuperează de la reclamantă daunele reclamate de clientul H.O.L. Marea Britanie în privința produselor livrate de reclamantă și rambursarea către O.S. Italia a comisioanelor datorate Băncii U.I., nu poate fi considerată cheltuială deductibilă, întrucât tranzacția este încheiată în scopul diminuării bazei impozabile în condițiile în care recepția calitativă trebuia efectuată înaintea livrării, la sediul reclamantei, nu au fost încheiate acte privind refuzul calitativ, iar reclamanta nu răspunde pentru deficiențele cauzate în timpul transportului. Totodată, instanța a reținut că suma de 112.994 RON - reprezentând rambursarea comisioanelor bancare - nu se încadrează în prevederile art. 21 din C. fisc., deoarece nu este îndeplinită condiția existenței raportului de cauzalitate între cheltuială și veniturile realizate.

Cheltuielile cu tichetele cadou în sumă de 13.206 RON - înregistrate în decembrie 2006, nu sunt cheltuieli deductibile, deoarece art. 21 alin. (3) lit. c) din C. fisc. prevede o deductibilitate limitată la 2% din cheltuielile cu salariile personalului. Or, în limita a 2% din fondul de salarii aferent anului 2006, puteau fi acordate tichete cadou în cuantum de 53.094 RON, însă reclamanta a înregistrat în contul 604, suma de 66.300 RON, ceea ce îndreptățește organul fiscal să constate caracterul nedeductibil al diferenței de cheltuieli.

Aceleași considerente au fost avute în vedere și cu privire la suma de 16.411 RON reprezentând cheltuieli cu tichete cadou, nedeductibile la stabilirea impozitul pe profit aferent anului 2007. În ceea ce privește cheltuielile cu lucrările de proiectare, în sumă de 44.246 RON, raportat la dispozițiile art. 4 lit. d) din Legea nr. 15/1994, ale Ordinului nr. 1752/2005 și ale art. 24 alin. (1) din C. fisc., acestea se recuperează din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării pe durata normală de funcționare a mijlocului fix, iar nu integral în anul efectuării lor.

Cu privire la cheltuielile facturate de SC "I.L." SRL - Hunedoara, în sumă de 45.309 RON, instanța a reținut că, din factura emisă, rezultă că au fost livrate piei tăiate în valoare de 45.309 RON, iar nu servicii de tăiere a pieilor proprietatea reclamantei, nefiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 21 alin. (1) și alin. (4) lit. f) din C. fisc., întrucât nu s-a făcut dovada faptului că mărfurile au fost puse în lucru, neexistând bonuri de consum, și că au contribuit la realizarea de venituri.

În ce privește cheltuielile cu școlarizarea personalului în sumă de 298.441 RON pentru anul 2007, cuprinse în factura nr. 23/F/2006 și înregistrate ca amortizare a cheltuielilor privind formarea și școlarizarea personalului, cât și în trimestrul II 2008 în sumă de 1.557.885 RON, fără să existe rapoarte de lucru sau alte înscrisuri de unde să rezulte necesitatea acestor servicii și prestarea lor efectivă, instanța a apreciat că nu puteau fi calificate drept imobilizări necorporale "concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale, drepturi și active similare" din perspectiva Cap. 7 din Ordinul ministrului finanțelor nr. 1752/2005, astfel că nu pot fi supuse amortizării, iar organul fiscal, în mod corect, le-a încadrat în categoria cheltuielilor cu consultanță, asistență sau alte prestări de servicii prin prisma prevederilor art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc.

Sub acest aspect, instanța a înlăturat aspectele reținute în expertiza contabilă referitoare la îndeplinirea condițiilor prevăzute de pct. 48 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, reținând că reclamantei i s-au recunoscut, ca fiind deductibile, cheltuielile cu școlarizarea personalului efectuate cu furnizorul "F.M.H. Deva", așa cum rezultă din probatoriul administrat, în timp ce pentru cheltuielile efectuate în raporturile cu O.S. Italia nu au fost administrate probe ale prestării efective a serviciilor, conform dispozițiilor legale.

Aceleași considerente au fost avute în vedere de instanță și cu privire la cheltuielile în sumă de 223.830 RON cu școlarizarea personalului efectuate în anul 2008. Referitor la impozitul pe profit pentru anul 2008, instanța a reținut că în mod corect a fost apreciată ca nedeductibilă suma de 95.915 RON reprezentând servicii de consultanță prestate de A.D., întrucât deși există contract încheiat și facturi pentru perioada mai - iunie 2008, nu s-a făcut dovada situațiilor de lucru în care să fie descrise serviciile efectiv prestate, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc. și de pct. 48 din Normele metodologice aprobate de H.G. nr. 44/2004, iar reclamanta nu a dovedit necesitatea serviciilor respective raportat la specificul activității sale.

În privința serviciilor în sumă de 172.366 RON, facturate de I.S. SRL pentru perioada iunie - septembrie 2008, instanța a reținut că nu au fost emise acte justificative pentru efectuarea prestațiilor, nefiind încheiate situații de lucrări și nu a fost justificată necesitatea prestării acestora. Cu privire la cheltuielile în sumă de 20.805 RON provenind de la A. Franța, instanța a reținut că nu există documente justificative, înregistrarea fiind efectuată pe baza unei adrese prin care s-a solicitat plata unei datorii neachitate, cu încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, art. 21 alin. (4) lit. f) din C. fisc. și pct. 44 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

A reținut instanța că în mod corect nu a fost recunoscut caracterul deductibil al sumei de 37.636 RON, reprezentând cheltuieli de protocol înregistrate în perioada ianuarie - septembrie 2008, întrucât acestea au fost efectuate peste limita legala de 2% aplicată asupra diferenței dintre totalul veniturilor impozitate și totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, contrar dispozițiilor art. 21 alin. (3) lit. a) din C. fisc. și pct. 33 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004. Referitor la sumele lăsate temporar la dispoziția agentului economic de către asociați și utilizate în perioada 2005 - 2008 pentru finanțarea activității de exploatare și investiții, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că împrumuturile au fost acordate cu dobândă, nu a înregistrat în contabilitate cheltuieli de natura dobânzilor și nu a făcut dovada termenelor de rambursare mai mari de un an potrivit art. 23 alin. (5) din C. fisc..

Cu referire la posibilitatea de deducere a cheltuielilor suplimentare de amortizare de 20% prevăzută de art. 24 alin. (12) din C. fisc., instanța a reținut că, în Declarația privind impozitul pe profit pentru anul 2005, reclamanta nu a înscris vreo sumă cu acest titlu conform Ordinului ministrului finanțelor nr. 35/2005 și nici nu a calculat amortizarea aferentă mijloacelor fixe amortizabile achiziționate în perioada ianuarie - aprilie 2005, conform art. 24 alin. (12) din C. fisc. și pct. 71 1 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004. 3. Calea de atac exercitată 3.1. Împotriva Sentinței civile nr. 140 din 3 mai 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC "I.L." SRL Hunedoara.

3.2. În principal, societatea comercială reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, invocând motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 5 coroborat cu art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele critici: - instanța de fond a omis să se pronunțe asupra celui de-al treilea capăt al acțiunii și anume cererea de obligare a autorităților fiscale pârâte la restituirea sumei de 771.113 RON, prin deducerea acesteia din conturile de TVA rambursabilă ale societății comerciale; - oricum în considerentele hotărârii pronunțate, instanța de fond nu motivează în niciun mod respingerea acestui capăt al acțiunii, dacă se acceptă că prin respingerea acțiunii a fost respins inclusiv capătul 3 al acesteia.

3.3. În subsidiar, societatea comercială reclamantă a solicitat admiterea recursului, cu consecința admiterii acțiunii precizate, anularea actelor administrative fiscale atacate și obligarea autorităților pârâte la restituirea sumei de 771.113 RON și a cheltuielilor de judecată, invocând motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și susținând, în esență, următoarele critici: - în mod greșit a reținut instanța de fond nedeductibilitatea sumelor excluse de la deductibilitate de organele fiscale pentru perioada 2006 - 2008; - instanța a ignorat în mod nemotivat expertiza contabilă efectuată în cauză, expertul contabil ajungând la concluzia că societatea comercială reclamată are obligații fiscale suplimentare la bugetul de stat de doar 43.820 RON impozit pe profit și 19.000 RON accesorii, adică 62.820 RON în total; - în mod inexplicabil instanța de fond și-a însușit argumentele autorităților fiscale reținând în mod nelegal și netemeinic faptul că societatea comercială datorează bugetului de stat sumele stabilite de organele fiscale ca impozit pe profit suplimentar și, respectiv, accesoriile aferente.

3.4. D.G.F.P. Hunedoara a depus întâmpinare prin care a răspuns punctual criticilor recursului și a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, susținând, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică. 4. Soluția instanței de recurs Recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. 4.1. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Decizia de impunere fiscală nr. 72/2009 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 87/2009, în sarcina societății comerciale recurente au fost stabilite obligații fiscale suplimentare la bugetul de stat de 771.113 RON, constând în 478.044 RON impozit pe profit suplimentar și, respectiv, 293.069 RON majorările aferente pentru perioada 2006 - 2008, sume contestate în procedura prevăzută la art. 205 și următoarele C. proc.

fisc., contestația fiscală fiind respinsă prin Decizia nr. 23/2009. În esență, instanța de fond și organele fiscale au reținut că societatea comercială recurentă-reclamantă, în perioada 2006 - 2008 și-a diminuat în mod nelegal baza de calcul a impozitului pe profit, prin includerea unor cheltuieli nedeductibile, în timp ce recurenta-reclamantă a susținut că, cheltuielile respective, evidențiate în contestația fiscală, în acțiune și în considerentele recursului, au caracter deductibil, organele fiscale suplimentând în mod nelegal baza de calcul a impozitului pe profit pentru cei 3 ani: 2006, 2007 și 2008. 4.2. În ceea ce privește motivul de recurs principal, prevăzut la art. 304 pct. 5 coroborat cu art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., instanța de recurs reține că este neîntemeiat. Este adevărat că, în dispozitivul sentinței recurate nu se regăsește o dispoziție expresă cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea autorităților pârâte la restituirea sumei de 771.113 RON, instanța de fond nefăcând referire nici la primele două capete de cerere ci, pronunțându-se în mod unitar asupra întregii acțiuni, a respins-o în integralitatea sa. Astfel fiind, instanța de recurs consideră că nu se poate susține, cu temei, că instanța de fond a lăsat nesoluționat cel de-al treilea capăt al acțiunii, ceea ce ar impune casarea soluției și trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiași instanțe.

De asemenea, este adevărat că în considerentele soluției adoptate, instanța de fond nu analizează, în mod separat, cel de-al treilea capăt de cerere al acțiunii, dar această omisiune nu este în măsură, prin ea însăși, să atragă o altă soluție în cauză, din moment ce acest capăt de cerere are un caracter subsecvent în raport cu primele două capete de cerere: anularea Deciziei nr. 89/2009 și anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 72/2009 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 87/2009, de soluționarea cărora a depins. Astfel fiind, din moment ce primele două capete de cerere au fost respinse în mod motivat, cu respectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., soluționarea capătului al treilea al acțiunii a decurs, în mod logic, pe cale de consecință, nefiind necesară o motivare distinctă în considerentele hotărârii pronunțate de instanța de fond.

4.3. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 304 1 C. proc. civ., instanța de recurs reține că este neîntemeiat. Astfel, referitor la critica privind înlăturarea concluziilor expertizei contabile, instanța de fond a procedat în mod corect, din moment ce, așa cum rezultă din analiza conținutului expertizei, expertul s-a pronunțat pe aspecte care priveau interpretarea probelor cauzei, dispozițiilor legale incidente și corectitudinea/necorectitudinea stabilirii cheltuielilor deductibile/nedeductibile și a impozitului pe profit stabilit, prerogative care au fost date de legiuitor în competența exclusivă a judecătorului învestit cu soluționarea cauzei.

Referitor la criticile privind soluția de fond dată de Curtea de apel cu privire la nedeductibilitatea cheltuielilor stabilite în raportul de inspecție fiscală, instanța de recurs reține că sunt neîntemeiate. 4.3.1. Referitor la impozitul pe profit în sumă de 286.979 RON aferent anului 2006, rezultă că într-adevăr, pentru suma de 1.793.611 RON, societatea comercială nu avea drept de deducere. Astfel, pentru suma de 1.690.850 RON facturată cu nr. 24/F din 31 decembrie 2006 de SC O.S. Italia, partenerul recurentei, reprezentând comisioane și daune suferite în cursul anului 2006, ca urmare a reclamațiilor de la firma H.O.L.

pentru produsele livrate de recurentă, instanța de fond a reținut în mod corect că recurenta nu a depus la organele de inspecție documente din care să rezulte în mod concret deficiențele constatate de clienții finali la produsele realizate și lucrate de societatea comercială recurentă, fiind incidente prevederile art. 21 alin. (1) și (4) lit. f) din C. fisc.. În cazul sumei de 13.206 RON, reprezentând contravaloarea tichetelor cadou din luna decembrie 2006, s-a reținut în mod corect că această sumă reprezintă depășirea limitei de 2% din fondul de salarii, societatea comercială având dreptul (la un fond de salarii de 2.654.722 RON) să deducă din suma de 66.300 RON (cheltuieli cu tichetele cadou), doar suma de 53.094 RON (adică 2% din 2.654.722 RON).

Instanța de fond a reținut în mod judicios incidența art. 21 alin. (3) lit. c) din C. fisc., potrivit cărora cheltuielile sociale au o deductibilitate redusă, în limita unei cote de 2%, aplicabilă asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului. Suma de 44.246 RON a fost considerată ca fiind nedeductibilă, în condițiile art. 4 lit. d) din Legea nr. 15/1994, din moment ce suma a reprezentat o cheltuială făcută pentru obținerea unui mijloc fix, recuperabilă prin deducerea cotei de amortizare anuală a investiției, potrivit art. 24 alin. (1) din C. fisc. Suma de 45.309 RON cheltuială efectuată în luna februarie 2006 în baza unei facturi emise de firma I. SRL Italia, reprezentând contravaloarea unor piei de bovine, a fost considerată ca nedeductibilă, societatea comercială recurentă neprezentând organelor fiscale bonuri de consum sau rapoarte de lucru din care să rezulte că acestea au fost utilizate în procesul de producție.

Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect incidența art. 21 alin. (1) și (4) lit. f) din C. fisc., cheltuielile fiind nedeductibile pentru că nu au avut la bază documente justificative a utilizării lor în procesul de producție în scopul obținerii de venituri impozabile. 4.3.2. Referitor la impozitul pe profit în sumă de 50.110 RON aferent anului 2007, rezultă că într-adevăr, societatea comercială recurentă nu avea drept de deducere pentru suma totală de 304.852 RON. Astfel, pentru suma de 16.411 RON înregistrată în luna decembrie 2007, reprezentând contravaloarea tichetelor cadou, instanța de fond a reținut în mod corect că aceste cheltuieli sunt nedeductibile în condițiile, limitele și pentru motivele arătate la punctul anterior.

În cazul sumei de 298.441 RON, reprezentând cheltuieli cu școlarizarea personalului facturat de firma O.S. Italia, instanța de fond a reținut în mod corect că aceste cheltuieli sunt nedeductibile în lipsa unor documente din care să rezulte că serviciile de formare și școlarizare au fost necesare și efectiv prestate, reținând în mod judicios incidența art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc., coroborate cu dispozițiile pct. 48 din Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 44/2004. 4.3.3. Referitor la impozitul pe profit în sumă de 140.956 RON aferent anului 2008, rezultă că într-adevăr, pentru suma de 550.552 RON cheltuieli aferente perioadei ianuarie - septembrie 2008, societatea comercială nu avea drept de deducere.

Astfel, pentru suma de 95.915 RON, cheltuieli pentru serviciile de consultanță oferite de numitul A.D., în calitate de consultant, instanța de fond a reținut în mod corect că existența contractului nu este suficientă pentru a proba necesitatea și efectivitatea prestării serviciilor respective, fiind incidente prevederile art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc. și pct. 48 din Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 44/2004. Pentru suma de 172.366 RON reprezentând serviciile prestate de firma I.S. SRL Italia, în baza contractului încheiat la 10 iunie 2008, instanța de fond a reținut în mod corect că nu sunt deductibile, în lipsa unor situații de lucru și alte înscrisuri care să dovedească necesitatea, scopul și efectivitatea serviciilor respective, enumerate generic în contract, fiind astfel incidente prevederile art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc.

și pct. 48 din Normele de aplicare aprovate prin H.G. nr. 44/2004. Pentru suma de 20.805 RON înregistrată în luna august 2008 în contul 628 "Alte cheltuieli cu serviciile prestate de terți", instanța de fond a reținut în mod corect că societatea comercială recurentă a dedus aceste cheltuieli fără să existe documente justificative în sensul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, fiind astfel, incidente prevederile art. 21 alin. (4) lit. f) din C. fisc. Pentru suma de 223.830 RON reprezentând cheltuieli cu școlarizarea personalului pe anul 2008, înregistrată în contul 6811 "Cheltuieli privind amortizarea", instanța de fond a reținut în mod corect că societatea comercială recurentă nu a prezentat contract și nici rapoarte de lucru sau alte înscrisuri din care să rezulte că serviciile respective au fost necesare și au fost efectiv prestate de firma O.S.

Italia, reținând incidența prevederilor art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc. și pct. 48 din Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 44/2004. Pentru suma de 37.636 RON înregistrată ca și cheltuieli de protocol, peste limita legală în perioada ianuarie - septembrie 2008, instanța de fond a reținut în mod corect că această sumă a depășit limita de 2% calculată în condițiile art. 21 alin. (3) lit. a) din C. fisc. și pct. 33 din Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 44/2004. În concluzie, instanța de fond a reținut în mod judicios legalitatea și temeinicia actelor administrativ fiscale atacate, recursul formulat fiind nefondat și urmând să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC "I.L." SRL Hunedoara împotriva Sentinței civile nr. 140 din 3 mai 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2012. Procesat de GGC - GV