ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3250/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de fond.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC T.C.

SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. a Județului Hunedoara

și A.F.P. Deva, în principal, anularea Deciziei nr. 73 din 28 mai 2009 emisă de

către pârâta D.G.F.P. Hunedoara și obligarea acesteia să soluționeze pe fond

contestația formulată de către reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 170

din 27 februarie 2009; în subsidiar, anularea Deciziei nr. 73 din 28 mai 2009

emisă de către D.G.F.P. Hunedoara și anularea în parte a Deciziei de impunere nr.

170 din 27 februarie 2009 emisă de către A.F.P. Deva în ceea ce privește suma

de 688.394 lei reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, cu majorări

de întârziere aferente; exonerarea reclamantei de la plata următoarelor

obligații fiscale; 426.392 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar și

262.002 lei reprezentând majorări de întârziere.

În motivarea cererii,

reclamanta arată că decizia de impunere este nelegală în privința impozitului

pe profit și majorări de întârziere deoarece modificările aduse C. fisc. prin

Legea nr. 372/2007 de aplicare a O.U.G. nr. 110/2006 au nesocotit dispozițiile art.

4 alin. (1) C. fisc. care stabilesc că prevederile acestui cod se modifică și

completează numai prin lege promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data

intrării în vigoare a acesteia, iar alin. (2) prevede că orice modificare sau

completare intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în

care a fost adoptată prin lege.

Ulterior, la termenul

din 28 octombrie 1009, reclamanta a depus o precizare la acțiune și a arătat că

pârâta D.G.F.P. Hunedoara în mod greșit a respins ca nemotivată contestația

formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 170 din 27 februarie 2009,

deoarece motivele au fost înregistrate la organul fiscal la data de 16 aprilie 2009.

Se mai susține de

către reclamantă că de la data depunerii motivelor și până la data soluționării

contestației a trecut o lună și jumătate, astfel că organele fiscale aveau

obligația, în conformitate cu prevederile art. 213 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003,

de a examina motivele contestației și nu să procedeze la anularea acesteia ca

nemotivată.

de fond.

Prin sentința nr. 250/F/

CA din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia a admis acțiunea formulată

de către reclamanta SC T.C. SRL, a anulat Decizia nr. 73 din 28 mai 2009 emisă

de pârâta D.G.F.P. Hunedoara și a obligat-o pe aceasta să soluționeze pe fond

contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 170 din

27 februarie 2009 emisă de pârâta A.F.P. Deva.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că, deși din dispozițiile art. 206, 207 și

213 din O.U.G. nr. 92/2003 rezultă nu numai necesitatea motivării contestației,

considerată o cale administrativă de atac, ci și faptul că analizarea acesteia

urmează a se face în raport cu susținerile părților, de dispozițiile legale

invocate de acestea și de documentele aflate la dosarul cauzei, totuși

legiuitorul a omis să precizeze termenul în care ar trebui depuse motivele de

fapt și de drept ale contestației sau complinite celelalte neregularități

formale ale acesteia.

În lipsa unor

dispoziții exprese care să instituie obligația motivării căii de administrative

de atac prin însăși cererea de contestație sau înlăuntrul termenului de

declarare a acestuia, s-a considerat că în mod greșit pârâta a procedat la

respingerea contestației ca nemotivată, câtă vreme reclamanta a indicat prin

cererea de contestație că va depune motivele de contestație după ce va consulta

un avocat și, ulterior, a și depus motivele de contestație, așa încât de la

data depunerii acestora și până la soluționarea contestației a trecut aproape o

lună și jumătate.

Susținerile pârâtei

că nemotivarea în termenul de 30 de zile de la data comunicării actului

contestat atrage în mod obligatoriu decăderea, conform art. 207 C. proc. fisc.,

nu au fost reținute pentru că, așa cum rezultă din denumirea acestui articol,

el reglementează termenul de depunere a contestației și nu termenul de motivare

a acesteia.

Pe de altă parte,

consideră că dacă după împlinirea termenului de formulare a contestației nu

este posibilă depunerea motivelor de fapt și de drept ori complinirea altor

neregularități formale ale contestației ar însemna lipsirea procedurii

administrative de orice finalitate.

S-a concluzionat că,

în temeiul art. 7 din O.G. nr. 92/2003, organul fiscal trebuia ca și în cadrul

procedurii de soluționare a contestației fiscale să manifeste cu rol activ și

să solicite, atunci când este cazul, atât înlăturarea neregularităților formale

ale contestației, cât și depunerea motivelor acesteia, urmând ca în situația în

care aceste omisiuni nu sunt înlăturate să procedeze la respingerea

contestației.

exercitată.

Împotriva sentinței nr.

250/F/ CA din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs D.G.F.P. a Județului

Hunedoara în nume propriu și pentru A.F.P. Deva, solicitând admiterea

recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii ca nefondate a

acțiunii și menținerea deciziei contestate ca fiind temeinică și legală.

În motivele de recurs

se arată că potrivit art. 206 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 contestația se

formulează în scris și conține, pe lângă celelalte elemente indicate de textul

legal și motivele pentru care se solicită admiterea contestației, iar potrivit art.

207 din același act normativ, termenul de contestare este de 30 de zile de la

data comunicării actului administrativ-fiscal, sub sancțiunea decăderii.

Din interpretarea

acestor dispoziții rezultă că intimata avea posibilitatea să constate motivat

actul administrativ în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Față de data

comunicării (04 martie 2009), termenul de 30 de zile a expirat la 3 aprilie 2009,

iar intimata-reclamantă a motivat contestația numai la 16 aprilie 2009.

Este criticată

soluția instanței de fond când a reținut că legiuitorul nu a precizat termenul

în care ar trebui depuse motivele de fapt și de drept ale contestației deoarece

acest termen rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 206 alin. (1)

coroborate cu dispozițiile art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.

A fost considerată

greșită susținerea instanței de fond că depunerea motivelor de fapt și de drept

s-ar putea face și după expirarea termenului de 30 de zile pentru a evita

lipsirea de finalitate a procedurii administrative având în vedere că aceasta

este în contradicție totală cu dispozițiilor art. 217 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003

ce prevede posibilitatea respingerii contestației numai pe excepție, fără a se

intra și pe fond, dacă constată neîndeplinirea unor condiții procedurale, dar

și cu cele ale art. 213 alin. (1) teza finală care prevăd că soluționarea

contestației nu se poate face decât în limitele sesizării.

Mai mult, s-a

subliniat faptul că, potrivit art. 213 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003, organul

de soluționare a contestațiilor trebuie să se pronunțe, mai întâi, asupra

excepțiilor, iar conform art. 213 alin. (4) contestatorii au posibilitatea să

depună probe noi în cursul procedurii de soluționare și nu să își motiveze

contestația.

Referitor la

concluzia instanței de fond cum că organul de soluționare a contestațiilor ar

fi obligat, în temeiul dispozițiilor art. 7 din O.G. nr. 92/2003, să manifeste

un rol activ se consideră că aceasta nu se circumscrie acestor dispoziții

deoarece organul de soluționare a contestațiilor nu se poate subroga

intereselor contestatorului, pe de o parte, iar, pe de altă parte, în cursul

procedurii de soluționare pot fi primite doar probe noi.

de fond.

După examinarea

motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta

Curte va admite recursul pentru următoarele considerente:

În raport de

precizarea acțiunii în fața instanței de fond, reclamanta a solicitat anularea

Deciziei nr. 73 din 28 mai 2009 a D.G.F.P. Hunedoara și obligarea acesteia să

soluționeze pe fond contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 170

din 27 februarie 2009.

Prin Decizia nr. 73

din 28 mai 2009 emisă de D.G.F.P. Hunedoara a fost respinsă ca nemotivată

contestația reclamantei SC T.C. SRL Deva împotriva Deciziei de impunere nr. 170

din 27 februarie 2008 emisă de A.F.P. Deva.

Decizia de impunere nr.

170 din 27 februarie 2008 a fost comunicată reclamantei la 4 martie 2009, iar

contestația a fost formulată la 3 aprilie 2009.

Contestația depusă nu

cuprinde motivele, dar reclamanta se obliga să le depună ulterior. Acestea au

fost depuse la 16 aprilie 2009, iar organele fiscale au apreciat că nedepunerea

motivelor contestației în termenul prevăzut de lege se sancționează cu

respingerea contestației ca nemotivată.

Instanța de fond a apreciat

că legea nu conține o dispoziție expresă care să instituie obligativitatea

motivării prin însăși cererea de contestație sau înlăuntrul termenului de

declarare și a admis cererea reclamantei.

Însă, soluția

instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit art. 206 C.

proc. fisc., contestația împotriva actelor administrativ-fiscale se formulează

în scris și ea va cuprinde, între altele, motivele de fapt și de drept și

dovezile pe care se întemeiază, iar potrivit art. 207 alin. (1) C. proc. fisc.,

contestația se depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului

administrativ fiscal sub sancțiunea decăderii.

Din coroborarea celor

două texte se poate ajunge la concluzia că depunerea motivelor de fapt și de

drept, pe care se întemeiază contestația, se poate face în termenul în care se

poate formula aceasta, respectiv 30 de zile de la data comunicării actului

atacat.

În speță, însă,

reclamanta, deși a formulat contestația în termen de 30 zile de la comunicare,

nu a depus și motivele contestației în acest termen, astfel că depunerea lor

ulterioară nu mai prezintă relevanță.

În sprijinul acestei

concluzii sunt și dispozițiile art. 213 alin. (1) C. proc. fisc. care prevăd că

„în soluționarea contestației, organul competent va verifica motivele de fapt

și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza

contestației se poate face în raport de susținerile părților, de dispozițiile

legale invocate de acestea și de documentele existente la dosarul cauzei.

Soluționarea contestației se face în limitele sesizării”, dar și ale alin. (5)

ale aceluiași articol care prevede că „organul de soluționare competent se va

pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, iar

când se constată că acestea sunt întemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe

fond a cauzei”.

De altfel, chiar și

în Ordinul nr. 519/2005 al Președintelui A.N.A.F. privind aprobarea

Instrucțiunilor pentru aplicarea Titlului IX al O.G. nr. 92/2003, la pct. 12.1,

lit. b) se prevede posibilitatea respingerii contestației ca nemotivată, în

situația în care contestatorul nu prezintă argumentele de fapt și de drept în

susținerea contestației sau argumentele aduse nu sunt incidente cauzei supuse

soluționării.

Pe de altă parte,

trebuie amintite prevederile art. 213 alin. (4) C proc. fisc. care prevăd că în

cursul soluționării procedurii administrative se pot depune probe noi în

susținerea cauzei, însă nu se face nicio referire la posibilitatea depunerii de

motive.

Din interpretarea

coroborată a acestor texte rezultă că motivarea contestației în procedura

administrativă se poate face, sub sancțiunea decăderii, în termen de 30 de zile

în care se poate și formula contestația administrativă, iar nedepunerea

motivelor în acest termen duce la respingerea contestației ca nemotivată.

De aceea, în baza art.

312 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi

admis recursul declarat, va fi modificată sentința atacată în sensul

respingerii acțiunii reclamantei, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de D.G.F.P. a județului Hunedoara în nume propriu și pentru A.F.P. Deva

împotriva sentinței nr. 250/F/ CA din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 iunie 2010.