ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3250/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC T.C. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. a Județului Hunedoara și A.F.P. Deva, în principal, anularea Deciziei nr. 73 din 28 mai 2009 emisă de către pârâta D.G.F.P. Hunedoara și obligarea acesteia să soluționeze pe fond contestația formulată de către reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 170 din 27 februarie 2009; în subsidiar, anularea Deciziei nr. 73 din 28 mai 2009 emisă de către D.G.F.P. Hunedoara și anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 170 din 27 februarie 2009 emisă de către A.F.P.

Deva în ceea ce privește suma de 688.394 lei reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, cu majorări de întârziere aferente; exonerarea reclamantei de la plata următoarelor obligații fiscale; 426.392 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar și 262.002 lei reprezentând majorări de întârziere. În motivarea cererii, reclamanta arată că decizia de impunere este nelegală în privința impozitului pe profit și majorări de întârziere deoarece modificările aduse C. fisc. prin Legea nr. 372/2007 de aplicare a O.U.G. nr. 110/2006 au nesocotit dispozițiile art. 4 alin. (1) C. fisc. care stabilesc că prevederile acestui cod se modifică și completează numai prin lege promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia, iar alin. (2) prevede că orice modificare sau completare intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege.

Ulterior, la termenul din 28 octombrie 1009, reclamanta a depus o precizare la acțiune și a arătat că pârâta D.G.F.P. Hunedoara în mod greșit a respins ca nemotivată contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 170 din 27 februarie 2009, deoarece motivele au fost înregistrate la organul fiscal la data de 16 aprilie 2009. Se mai susține de către reclamantă că de la data depunerii motivelor și până la data soluționării contestației a trecut o lună și jumătate, astfel că organele fiscale aveau obligația, în conformitate cu prevederile art. 213 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, de a examina motivele contestației și nu să procedeze la anularea acesteia ca nemotivată. 2. Soluția instanței de fond.

Prin sentința nr. 250/F/ CA din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia a admis acțiunea formulată de către reclamanta SC T.C. SRL, a anulat Decizia nr. 73 din 28 mai 2009 emisă de pârâta D.G.F.P. Hunedoara și a obligat-o pe aceasta să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 170 din 27 februarie 2009 emisă de pârâta A.F.P. Deva. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, deși din dispozițiile art. 206, 207 și 213 din O.U.G. nr. 92/2003 rezultă nu numai necesitatea motivării contestației, considerată o cale administrativă de atac, ci și faptul că analizarea acesteia urmează a se face în raport cu susținerile părților, de dispozițiile legale invocate de acestea și de documentele aflate la dosarul cauzei, totuși legiuitorul a omis să precizeze termenul în care ar trebui depuse motivele de fapt și de drept ale contestației sau complinite celelalte neregularități formale ale acesteia.

În lipsa unor dispoziții exprese care să instituie obligația motivării căii de administrative de atac prin însăși cererea de contestație sau înlăuntrul termenului de declarare a acestuia, s-a considerat că în mod greșit pârâta a procedat la respingerea contestației ca nemotivată, câtă vreme reclamanta a indicat prin cererea de contestație că va depune motivele de contestație după ce va consulta un avocat și, ulterior, a și depus motivele de contestație, așa încât de la data depunerii acestora și până la soluționarea contestației a trecut aproape o lună și jumătate. Susținerile pârâtei că nemotivarea în termenul de 30 de zile de la data comunicării actului contestat atrage în mod obligatoriu decăderea, conform art. 207 C. proc.

fisc., nu au fost reținute pentru că, așa cum rezultă din denumirea acestui articol, el reglementează termenul de depunere a contestației și nu termenul de motivare a acesteia. Pe de altă parte, consideră că dacă după împlinirea termenului de formulare a contestației nu este posibilă depunerea motivelor de fapt și de drept ori complinirea altor neregularități formale ale contestației ar însemna lipsirea procedurii administrative de orice finalitate. S-a concluzionat că, în temeiul art. 7 din O.G. nr. 92/2003, organul fiscal trebuia ca și în cadrul procedurii de soluționare a contestației fiscale să manifeste cu rol activ și să solicite, atunci când este cazul, atât înlăturarea neregularităților formale ale contestației, cât și depunerea motivelor acesteia, urmând ca în situația în care aceste omisiuni nu sunt înlăturate să procedeze la respingerea contestației.

3. Calea de atac exercitată. Împotriva sentinței nr. 250/F/ CA din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs D.G.F.P. a Județului Hunedoara în nume propriu și pentru A.F.P. Deva, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii și menținerea deciziei contestate ca fiind temeinică și legală. În motivele de recurs se arată că potrivit art. 206 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 contestația se formulează în scris și conține, pe lângă celelalte elemente indicate de textul legal și motivele pentru care se solicită admiterea contestației, iar potrivit art. 207 din același act normativ, termenul de contestare este de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ-fiscal, sub sancțiunea decăderii.

Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că intimata avea posibilitatea să constate motivat actul administrativ în termen de 30 de zile de la data comunicării. Față de data comunicării (04 martie 2009), termenul de 30 de zile a expirat la 3 aprilie 2009, iar intimata-reclamantă a motivat contestația numai la 16 aprilie 2009. Este criticată soluția instanței de fond când a reținut că legiuitorul nu a precizat termenul în care ar trebui depuse motivele de fapt și de drept ale contestației deoarece acest termen rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 206 alin. (1) coroborate cu dispozițiile art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003. A fost considerată greșită susținerea instanței de fond că depunerea motivelor de fapt și de drept s-ar putea face și după expirarea termenului de 30 de zile pentru a evita lipsirea de finalitate a procedurii administrative având în vedere că aceasta este în contradicție totală cu dispozițiilor art. 217 alin. (1) din O.G.

nr. 92/2003 ce prevede posibilitatea respingerii contestației numai pe excepție, fără a se intra și pe fond, dacă constată neîndeplinirea unor condiții procedurale, dar și cu cele ale art. 213 alin. (1) teza finală care prevăd că soluționarea contestației nu se poate face decât în limitele sesizării. Mai mult, s-a subliniat faptul că, potrivit art. 213 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003, organul de soluționare a contestațiilor trebuie să se pronunțe, mai întâi, asupra excepțiilor, iar conform art. 213 alin. (4) contestatorii au posibilitatea să depună probe noi în cursul procedurii de soluționare și nu să își motiveze contestația. Referitor la concluzia instanței de fond cum că organul de soluționare a contestațiilor ar fi obligat, în temeiul dispozițiilor art. 7 din O.G.

nr. 92/2003, să manifeste un rol activ se consideră că aceasta nu se circumscrie acestor dispoziții deoarece organul de soluționare a contestațiilor nu se poate subroga intereselor contestatorului, pe de o parte, iar, pe de altă parte, în cursul procedurii de soluționare pot fi primite doar probe noi. 4. Soluția instanței de fond. După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente: În raport de precizarea acțiunii în fața instanței de fond, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 73 din 28 mai 2009 a D.G.F.P. Hunedoara și obligarea acesteia să soluționeze pe fond contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 170 din 27 februarie 2009. Prin Decizia nr. 73 din 28 mai 2009 emisă de D.G.F.P.

Hunedoara a fost respinsă ca nemotivată contestația reclamantei SC T.C. SRL Deva împotriva Deciziei de impunere nr. 170 din 27 februarie 2008 emisă de A.F.P. Deva. Decizia de impunere nr. 170 din 27 februarie 2008 a fost comunicată reclamantei la 4 martie 2009, iar contestația a fost formulată la 3 aprilie 2009. Contestația depusă nu cuprinde motivele, dar reclamanta se obliga să le depună ulterior. Acestea au fost depuse la 16 aprilie 2009, iar organele fiscale au apreciat că nedepunerea motivelor contestației în termenul prevăzut de lege se sancționează cu respingerea contestației ca nemotivată. Instanța de fond a apreciat că legea nu conține o dispoziție expresă care să instituie obligativitatea motivării prin însăși cererea de contestație sau înlăuntrul termenului de declarare și a admis cererea reclamantei.

Însă, soluția instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Potrivit art. 206 C. proc. fisc., contestația împotriva actelor administrativ-fiscale se formulează în scris și ea va cuprinde, între altele, motivele de fapt și de drept și dovezile pe care se întemeiază, iar potrivit art. 207 alin. (1) C. proc. fisc., contestația se depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal sub sancțiunea decăderii. Din coroborarea celor două texte se poate ajunge la concluzia că depunerea motivelor de fapt și de drept, pe care se întemeiază contestația, se poate face în termenul în care se poate formula aceasta, respectiv 30 de zile de la data comunicării actului atacat.

În speță, însă, reclamanta, deși a formulat contestația în termen de 30 zile de la comunicare, nu a depus și motivele contestației în acest termen, astfel că depunerea lor ulterioară nu mai prezintă relevanță. În sprijinul acestei concluzii sunt și dispozițiile art. 213 alin. (1) C. proc. fisc. care prevăd că „în soluționarea contestației, organul competent va verifica motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestației se poate face în raport de susținerile părților, de dispozițiile legale invocate de acestea și de documentele existente la dosarul cauzei. Soluționarea contestației se face în limitele sesizării”, dar și ale alin. (5) ale aceluiași articol care prevede că „organul de soluționare competent se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei”.

De altfel, chiar și în Ordinul nr. 519/2005 al Președintelui A.N.A.F. privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea Titlului IX al O.G. nr. 92/2003, la pct. 12.1, lit. b) se prevede posibilitatea respingerii contestației ca nemotivată, în situația în care contestatorul nu prezintă argumentele de fapt și de drept în susținerea contestației sau argumentele aduse nu sunt incidente cauzei supuse soluționării. Pe de altă parte, trebuie amintite prevederile art. 213 alin. (4) C proc. fisc. care prevăd că în cursul soluționării procedurii administrative se pot depune probe noi în susținerea cauzei, însă nu se face nicio referire la posibilitatea depunerii de motive.

Din interpretarea coroborată a acestor texte rezultă că motivarea contestației în procedura administrativă se poate face, sub sancțiunea decăderii, în termen de 30 de zile în care se poate și formula contestația administrativă, iar nedepunerea motivelor în acest termen duce la respingerea contestației ca nemotivată. De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul declarat, va fi modificată sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantei, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P. a județului Hunedoara în nume propriu și pentru A.F.P. Deva împotriva sentinței nr. 250/F/ CA din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2010.