ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1447/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1447/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prima instanță

Prin acțiunea înregistrată

la Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC T.D. SA Hunedoara a chemat în judecată pe pârâta D.G.F.P. Hunedoara – A.F.P.C.M.

Deva solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună:

- anularea în parte a

deciziei de impunere nr. 356 din 09 decembrie 2008, a raportului de inspecție fiscală

din 09 decembrie 2008, precum și a dispoziției privind măsurile stabilite nr.

104 din 09 decembrie 2008, până la concurența sumei de 1.241.367 RON solicitând

totodată exonerarea societății de plată a acestei sume;

- în subsidiar, a solicitat

obligarea D.G.F.P. Hunedoara și/sau a organului fiscal căruia i-a fost declinată

competența de soluționare a contestației să răspundă contestației formulată de către

reclamantă în termenul stabilit de către instanță.

În motivarea acțiunii,

a arătat că determinarea bazei de impunere pentru impozitul pe profit s-a făcut

prin neluarea în considerare a documentelor justificative și a evidențelor contabile

ținute de reclamantă, precum și prin aplicarea greșită a legii de către organele

de control. Aceleași critici au fost aduse și celorlalte taxe considerate de organul

fiscal că ar fi datorate de reclamantă bugetului de stat.

Relativ la cererea subsidiară

reclamanta a susținut că s-a adresat cu plângere prealabilă pârâtei, însă nu i s-a

răspuns în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. Această

împrejurare nu îi este imputabilă și nu este de natură a-i înlătura dreptul la acțiune.

În drept s-au invocat

dispozițiile C. fisc. și a C. proc. fisc.

Prin întâmpinare pârâta

a invocat excepția inadmisibilității acțiunii motivat de împrejurarea că reclamanta

a formulat acțiunea fără a parcurge procedura prealabilă și fără a aștepta răspunsul

la contestația depusă, ceea ce atrage inadmisibilitatea acțiunii în instanță. Pe

fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, actele fiscale atacate fiind

emise în conformitate cu legea.

Prin sentința nr. 156/CA/2009

din 30 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia a fost admisă excepția inadmisibilității

acțiunii invocată de pârâta D.G.F.P. Hunedoara – A.F.P.C.M. Deva și în consecință,

a fost respinsă acțiunea reclamantei SC T.D. SA Hunedoara, ca inadmisibilă pentru

capătul de cerere privind anularea actelor de control fiscal atacate și respinsă

ca neîntemeiată, cererea subsidiară din acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța această

hotărâre, s-a reținut că instanța nu poate fi sesizată, în vederea exercitării controlului

de legalitate asupra substanței măsurilor dispuse prin actele de control fiscal

atacate, decât după finalizarea procedurii administrative prin emiterea unei decizii

care să analizeze fondul raportului juridic fiscal, iar în cauză nu a fost emisă

o astfel de decizie.

Cu privire la cererea

subsidiară, instanța a constatat că reclamanta a formulat cererea de chemare în

judecată în contradictoriu cu D.G.F.P. Hunedoara și/sau organul fiscal căruia i-a

fost declinată competența de soluționare a contestației, în condițiile în care organul

competent a soluționa contestația reclamantei este Direcția Generală de Soluționare

a Contestațiilor din cadrul Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Instanța de recurs

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamanta.

În motivele de recurs

s-a arătat că sentința este nelegală și netemeinică.

S-a susținut că respingerea

cererii principale ca inadmisibilă este greșită, întrucât a formulat plângere prealabilă,

în termenul prevăzut de art. 207 C. proc. fisc., prin care a solicitat anularea

parțială a actelor de impunere pentru suma de 1.254.579 RON și că nesoluționarea

acesteia în termen nu poate crea o situație defavorabilă contribuabilului.

S-a motivat că cererea

trebuia soluționată, potrivit prevederilor art. 70 C. proc. fisc. în termen de 45

zile de la înregistrare, astfel că nesoluționarea cererii este imputabilă organului

fiscal competent.

Recurenta a susținut că

în baza art. 6 din Legea nr. 554/2004 jurisdicțiile administrative speciale sunt

facultative și că persoana vătămată poate renunța la această procedură.

Au fost invocate prevederile

art. 205 alin. (2) teza a 2-a C. proc. fisc., potrivit cărora exercitarea contestației

nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale

printr-un act administrativ-fiscal sau în lipsa acestuia, în condițiile legii, astfel

încât se poate formula acțiune împotriva actului administrativ fiscal și în lipsa

unui astfel de act.

S-a precizat că prevederile

art. 218 C. proc. fisc. nu sunt în contradicție cu prevederile art. 205 alin.

(2) C. proc. fisc.

Recurenta a menționat

că prin sentința pronunțată în Dosarul nr. 175/57/2009 al Curții de Apel Alba Iulia,

secția de contencios administrativ și fiscal, s-au suspendat în parte actele fiscale

ce formează obiectul acțiunii în anulare și că potrivit art. 14 alin. (1) teza a

2-a din Legea nr. 554/2004 era obligată să introducă acțiune în anulare, în caz

contrar suspendarea încetând de drept și fără nici o formalitate.

Înalta Curte examinând

acțiunea, motivele de recurs și legislația aplicabilă constată că recursul este

nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Situația de fapt

Reclamanta a formulat

acțiune în anularea parțială a deciziei de impunere nr. 356 din 9 decembrie 2008

și a raportului de inspecție fiscală din 09 decembrie 2008, pentru suma de 1.254.570

RON.

A precizat că a formulat

în termen plângere prealabilă împotriva acestor acte fiscale.

Prima instanță a respins

acțiunea reclamantei, având ca obiect anularea actelor fiscale ca inadmisibilă,

iar petitul privind obligarea la soluționării plângerii ca neîntemeiat.

Criticile din recurs vizează

numai respingerea acțiunii în anularea actelor fiscale, ca inadmisibilă.

În consecință, aceasta

va fi obiectul controlului judiciar.

Legislația aplicabilă:

C. proc. fisc., art. 41:

În înțelesul prezentului Cod, actul administrativ fiscal este

actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea,

modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.

C. proc. fisc., art. 70 Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor

(1)

Cererile depuse de către contribuabil potrivit

prezentului Cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile

de la înregistrare

.

(2)

În situațiile

în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante

pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data

solicitării și data primirii informațiilor solicitate

.

C. proc. fisc., art. 205: Posibilitatea de contestare

(1)

Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva

altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația

este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care

se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin

lipsa acestuia, în condițiile legii

.

C. proc. fisc., art. 207 Termenul de depunere a contestației

(1)

Contestația se va depune în termen de 30 de zile

de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii

.

C. proc. fisc., art. 218 Comunicarea deciziei și calea de atac

(1)

Decizia privind soluționarea contestației se

comunică contestatorului, persoanelor introduse, în condițiile art. 44, precum și

organului fiscal emitent al actului administrativ atacat

.

(2)

Deciziile

emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de

către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit

art. 212, în condițiile legii

Legea nr. 554/2004, art.

6

alin.

(1)

Jurisdicțiile

administrative speciale sunt facultative și gratuite.

Legea nr. 554/2004

art. 2 alin. (1) lit. d)

act administrativ-jurisdicțional - actul emis de o autoritate administrativă

învestită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială;

Analiza legislației aplicabile în materia anulării actelor administrativ-fiscale

relevă că obiectul controlului judiciar îl constituie potrivit art. 218 C.

proc. civ., decizia privind soluționarea contestației, alături de actele fiscale

privind stabilirea și modificarea obligațiilor fiscale.

Potrivit

art. 205 C. proc. fisc. împotriva titlului de creanță, care reprezintă titlul prin

care se constată creanța bugetară, precum și a celorlalte acte administrativ-fiscale

se poate formula contestație care este o cale administrativă de atac.

Contestația

ca și cale administrativă de atac este sinonimă plângerii prealabile reglementate

de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Decizia adoptată

în soluționarea contestației este un act administrativ, care se pronunță în cadrul

unui recurs administrativ și nu un act administrativ jurisdicțional, întrucât procedura

contestației nu se circumscrie noțiunii de jurisdicție administrativă, reglementată

de art. 6 din Legea nr. 554/2004, așa cum greșit susține recurenta.

În acest context,

Înalta Curte precizează că jurisdicția administrativă este definită ca fiind acea

activitate de soluționare cu putere de adevăr legal, de către un organ de stat independent

față de părțile în litigiu a unor conflicte juridice ce le-au fost date în competență

prin lege, activitate care se finalizează printr-un act jurisdicțional, împotriva

căruia sunt prevăzute căi de atac.

Actul administrativ

jurisdicțional se emite de o autoritate administrativă independentă, învestită cu

atribuții de jurisdicție administrativă.

În cazul deciziilor

adoptate în soluționarea contestației, organul administrativ nu îndeplinește cerința

de independență față de părți, procedura soluționării contestației fiind atribuită

însuși organului care a emis actul fiscal sau organului ierarhic superior.

În consecință

procedura de contestare reglementată în C. proc. fisc. este o procedură administrativă

prealabilă, iar parcurgerea acestei căi administrative de atac reprezintă o condiție

de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ.

Contestația

administrativă nu înlătură dreptul la acțiune, așa cum prevede art. 205 C.

proc. fisc., dar același text face trimitere la exercitarea acțiunii în condițiile

legii.

Ori, una dintre

condițiile de exercitare a acțiunii reglementate în legea contenciosului administrativ

este aceea a îndeplinirii procedurii prealabile și mai mult în cazul actelor administrativ-fiscale

obiectul controlului judiciar îl constituie deciziile emise în soluționarea contestațiilor,

așa cu, rezultă din dispozițiile art. 218 C. proc. fisc.

În ceea ce

privește reglementarea cuprinsă în art. 14 alin. (1) teza a 2-a din Legea nr. 554/2004,

potrivit căreia suspendarea actului administrativ dispusă de instanță încetează

de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen

de 60 de zile, Înalta Curte precizează că acest termen curge de la data când partea

era în drept să introducă acțiune.

Ori, în ipoteza

existentă în cauză, termenul de introducere a acțiunii curge de la comunicarea deciziei

emise în soluționarea contestației.

Soluția de

mai sus este rezultatul interpretării art. 14 alin. (1) teza a 2-a din Legea

nr. 554/2004 prin prisma art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind

procesul echitabil.

Dacă nu s-ar

proceda la examinarea textului prin prisma art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, s-ar ajunge în situația în care partea aflată în imposibilitate de a introduce

acțiune, întrucât autoritatea fiscală nu a răspuns la plângerea prealabilă, prin

neemiterea deciziei, să fie sancționată în sensul încetării de drept a suspendării,

fără a fi în culpă.

Înalta Curte

mai precizează că în cazul actelor administrativ-fiscale partea ce se pretinde vătămată

nu poate introduce acțiune înainte de soluționarea prin decizie a contestației,

spre deosebire de alte situații reglementate în Legea nr. 554/2004 când termenul

de introducere a acțiunii curge de la data expirării termenului de soluționare a

plângerii prealabile [art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004].

Având în vedere

considerentele de mai sus, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este

fondată, acțiunea fiind inadmisibilă, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ.,

recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC T.D. SA Hunedoara împotriva sentinței nr. 1567CA din 30 iunie 2009 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 martie 2010.