ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1447/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prima instanță Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC T.D. SA Hunedoara a chemat în judecată pe pârâta D.G.F.P. Hunedoara – A.F.P.C.M. Deva solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună: - anularea în parte a deciziei de impunere nr. 356 din 09 decembrie 2008, a raportului de inspecție fiscală din 09 decembrie 2008, precum și a dispoziției privind măsurile stabilite nr. 104 din 09 decembrie 2008, până la concurența sumei de 1.241.367 RON solicitând totodată exonerarea societății de plată a acestei sume; - în subsidiar, a solicitat obligarea D.G.F.P.

Hunedoara și/sau a organului fiscal căruia i-a fost declinată competența de soluționare a contestației să răspundă contestației formulată de către reclamantă în termenul stabilit de către instanță. În motivarea acțiunii, a arătat că determinarea bazei de impunere pentru impozitul pe profit s-a făcut prin neluarea în considerare a documentelor justificative și a evidențelor contabile ținute de reclamantă, precum și prin aplicarea greșită a legii de către organele de control. Aceleași critici au fost aduse și celorlalte taxe considerate de organul fiscal că ar fi datorate de reclamantă bugetului de stat. Relativ la cererea subsidiară reclamanta a susținut că s-a adresat cu plângere prealabilă pârâtei, însă nu i s-a răspuns în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc.

fisc. Această împrejurare nu îi este imputabilă și nu este de natură a-i înlătura dreptul la acțiune. În drept s-au invocat dispozițiile C. fisc. și a C. proc. fisc. Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii motivat de împrejurarea că reclamanta a formulat acțiunea fără a parcurge procedura prealabilă și fără a aștepta răspunsul la contestația depusă, ceea ce atrage inadmisibilitatea acțiunii în instanță. Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, actele fiscale atacate fiind emise în conformitate cu legea. Prin sentința nr. 156/CA/2009 din 30 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta D.G.F.P.

Hunedoara – A.F.P.C.M. Deva și în consecință, a fost respinsă acțiunea reclamantei SC T.D. SA Hunedoara, ca inadmisibilă pentru capătul de cerere privind anularea actelor de control fiscal atacate și respinsă ca neîntemeiată, cererea subsidiară din acțiunea reclamantei. Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că instanța nu poate fi sesizată, în vederea exercitării controlului de legalitate asupra substanței măsurilor dispuse prin actele de control fiscal atacate, decât după finalizarea procedurii administrative prin emiterea unei decizii care să analizeze fondul raportului juridic fiscal, iar în cauză nu a fost emisă o astfel de decizie. Cu privire la cererea subsidiară, instanța a constatat că reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu D.G.F.P.

Hunedoara și/sau organul fiscal căruia i-a fost declinată competența de soluționare a contestației, în condițiile în care organul competent a soluționa contestația reclamantei este Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenția Națională de Administrare Fiscală. Instanța de recurs Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta. În motivele de recurs s-a arătat că sentința este nelegală și netemeinică. S-a susținut că respingerea cererii principale ca inadmisibilă este greșită, întrucât a formulat plângere prealabilă, în termenul prevăzut de art. 207 C. proc. fisc., prin care a solicitat anularea parțială a actelor de impunere pentru suma de 1.254.579 RON și că nesoluționarea acesteia în termen nu poate crea o situație defavorabilă contribuabilului.

S-a motivat că cererea trebuia soluționată, potrivit prevederilor art. 70 C. proc. fisc. în termen de 45 zile de la înregistrare, astfel că nesoluționarea cererii este imputabilă organului fiscal competent. Recurenta a susținut că în baza art. 6 din Legea nr. 554/2004 jurisdicțiile administrative speciale sunt facultative și că persoana vătămată poate renunța la această procedură. Au fost invocate prevederile art. 205 alin. (2) teza a 2-a C. proc. fisc., potrivit cărora exercitarea contestației nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ-fiscal sau în lipsa acestuia, în condițiile legii, astfel încât se poate formula acțiune împotriva actului administrativ fiscal și în lipsa unui astfel de act.

S-a precizat că prevederile art. 218 C. proc. fisc. nu sunt în contradicție cu prevederile art. 205 alin. (2) C. proc. fisc. Recurenta a menționat că prin sentința pronunțată în Dosarul nr. 175/57/2009 al Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, s-au suspendat în parte actele fiscale ce formează obiectul acțiunii în anulare și că potrivit art. 14 alin. (1) teza a 2-a din Legea nr. 554/2004 era obligată să introducă acțiune în anulare, în caz contrar suspendarea încetând de drept și fără nici o formalitate. Înalta Curte examinând acțiunea, motivele de recurs și legislația aplicabilă constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Situația de fapt Reclamanta a formulat acțiune în anularea parțială a deciziei de impunere nr. 356 din 9 decembrie 2008 și a raportului de inspecție fiscală din 09 decembrie 2008, pentru suma de 1.254.570 RON. A precizat că a formulat în termen plângere prealabilă împotriva acestor acte fiscale. Prima instanță a respins acțiunea reclamantei, având ca obiect anularea actelor fiscale ca inadmisibilă, iar petitul privind obligarea la soluționării plângerii ca neîntemeiat. Criticile din recurs vizează numai respingerea acțiunii în anularea actelor fiscale, ca inadmisibilă. În consecință, aceasta va fi obiectul controlului judiciar. Legislația aplicabilă: C. proc. fisc., art. 41: În înțelesul prezentului Cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.

C. proc. fisc., art. 70 Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor (1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului Cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare . (2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate . C. proc. fisc., art. 205: Posibilitatea de contestare (1) Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii . C. proc.

fisc., art. 207 Termenul de depunere a contestației (1) Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii . C. proc. fisc., art. 218 Comunicarea deciziei și calea de atac (1) Decizia privind soluționarea contestației se comunică contestatorului, persoanelor introduse, în condițiile art. 44, precum și organului fiscal emitent al actului administrativ atacat . (2) Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, în condițiile legii Legea nr. 554/2004, art. 6 alin. (1) Jurisdicțiile administrative speciale sunt facultative și gratuite.

Legea nr. 554/2004 art. 2 alin. (1) lit. d) act administrativ-jurisdicțional - actul emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială; Analiza legislației aplicabile în materia anulării actelor administrativ-fiscale relevă că obiectul controlului judiciar îl constituie potrivit art. 218 C. proc. civ., decizia privind soluționarea contestației, alături de actele fiscale privind stabilirea și modificarea obligațiilor fiscale. Potrivit art. 205 C. proc. fisc. împotriva titlului de creanță, care reprezintă titlul prin care se constată creanța bugetară, precum și a celorlalte acte administrativ-fiscale se poate formula contestație care este o cale administrativă de atac.

Contestația ca și cale administrativă de atac este sinonimă plângerii prealabile reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Decizia adoptată în soluționarea contestației este un act administrativ, care se pronunță în cadrul unui recurs administrativ și nu un act administrativ jurisdicțional, întrucât procedura contestației nu se circumscrie noțiunii de jurisdicție administrativă, reglementată de art. 6 din Legea nr. 554/2004, așa cum greșit susține recurenta. În acest context, Înalta Curte precizează că jurisdicția administrativă este definită ca fiind acea activitate de soluționare cu putere de adevăr legal, de către un organ de stat independent față de părțile în litigiu a unor conflicte juridice ce le-au fost date în competență prin lege, activitate care se finalizează printr-un act jurisdicțional, împotriva căruia sunt prevăzute căi de atac.

Actul administrativ jurisdicțional se emite de o autoritate administrativă independentă, învestită cu atribuții de jurisdicție administrativă. În cazul deciziilor adoptate în soluționarea contestației, organul administrativ nu îndeplinește cerința de independență față de părți, procedura soluționării contestației fiind atribuită însuși organului care a emis actul fiscal sau organului ierarhic superior. În consecință procedura de contestare reglementată în C. proc. fisc. este o procedură administrativă prealabilă, iar parcurgerea acestei căi administrative de atac reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ. Contestația administrativă nu înlătură dreptul la acțiune, așa cum prevede art. 205 C. proc.

fisc., dar același text face trimitere la exercitarea acțiunii în condițiile legii. Ori, una dintre condițiile de exercitare a acțiunii reglementate în legea contenciosului administrativ este aceea a îndeplinirii procedurii prealabile și mai mult în cazul actelor administrativ-fiscale obiectul controlului judiciar îl constituie deciziile emise în soluționarea contestațiilor, așa cu, rezultă din dispozițiile art. 218 C. proc. fisc. În ceea ce privește reglementarea cuprinsă în art. 14 alin. (1) teza a 2-a din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia suspendarea actului administrativ dispusă de instanță încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, Înalta Curte precizează că acest termen curge de la data când partea era în drept să introducă acțiune.

Ori, în ipoteza existentă în cauză, termenul de introducere a acțiunii curge de la comunicarea deciziei emise în soluționarea contestației. Soluția de mai sus este rezultatul interpretării art. 14 alin. (1) teza a 2-a din Legea nr. 554/2004 prin prisma art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil. Dacă nu s-ar proceda la examinarea textului prin prisma art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-ar ajunge în situația în care partea aflată în imposibilitate de a introduce acțiune, întrucât autoritatea fiscală nu a răspuns la plângerea prealabilă, prin neemiterea deciziei, să fie sancționată în sensul încetării de drept a suspendării, fără a fi în culpă.

Înalta Curte mai precizează că în cazul actelor administrativ-fiscale partea ce se pretinde vătămată nu poate introduce acțiune înainte de soluționarea prin decizie a contestației, spre deosebire de alte situații reglementate în Legea nr. 554/2004 când termenul de introducere a acțiunii curge de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile [art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004]. Având în vedere considerentele de mai sus, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este fondată, acțiunea fiind inadmisibilă, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC T.D. SA Hunedoara împotriva sentinței nr. 1567CA din 30 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2010.