ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3747/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3747/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ formulată pe rolul Tribunalului Hunedoara, sub dosar nr. 1207/97/2007,

reclamanta SC B.A. SRL Arad a chemat în judecată pe pârâta D.G.F.P. Hunedoara,

solicitând să se dispună:

- anularea Deciziei de impunere nr. 382/2006

emisă de D.G.F.P. Hunedoara – Autoritatea de Inspecție Fiscală și a Dispoziției

nr. 296/2006 emisă de D.G.F.P. Hunedoara – Activitatea de control financiar

fiscal, precum și a constatărilor organului de control fiscal cuprinse la pct. 3.3.1

și 3.3.5 din Raportul de inspecție fiscală, ca răspuns la adresa A.N.A.F. –

Direcția metodologie și proceduri de inspecție fiscală.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că organul de control a procedat la reverificarea perioadei 1 ianuarie -

30 iunie 2003 cu motivarea că la data verificării inițiale nu a deținut toate

informațiile necesare pentru determinarea corectă a impozitului pe profit, însă

rezultatul acestor verificări este eronat și nelegal atât în ceea ce privește

impozitul pe profit suplimentar în sumă de 247.903 lei, cât și TVA-ul stabilit

suplimentar în sumă de 205.176 lei, cu majorări de întârziere și penalități

aferente.

Pârâta D.G.F.P. prin întâmpinarea

depusă a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar pe fond ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 769 din 09 mai 2007

Tribunalul Hunedoara – secția comercială și contencios administrativ în temeiul

art. 3 pct. 1 și art. 158 C. proc. civ. a declinat competența soluționării

cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

În urma declinării competenței,

cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia – secția de

contencios administrativ și fiscal sub dosar nr. 1207/97 din 16 iulie 2007.

La primul termen de judecată în fața

Curții de Apel Alba Iulia, din 21 septembrie 2007, reclamanta a precizat

acțiunea în sensul că a chemat în judecată pe lângă pârâta D.G.F.P. Hunedoara

și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală București, solicitând să se

dispună și anularea pct. 1 din Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007 emisă de

pârâta A.N.A.F. București și obligarea acestei pârâte la soluționarea

contestației formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere din 25

septembrie 2006 și a Dispoziției nr. 296 din 25 septembrie 2006 – ambele emise

în baza Raportului de inspecție fiscală generală din 25 septembrie 2006

întocmit de pârâta D.G.F.P. Hunedoara – Activitatea de Inspecție Financiar

Fiscală.

Ulterior reclamanta prin precizarea

depusă la fila 54 dosar a renunțat la judecarea precizării de acțiune,

renunțare asupra căreia a revenit parțial la termenul din 08 octombrie 2008

când s-a dezbătut cauza în fond, solicitând să se dispună și anularea pct. 1

din Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007.

Pârâta D.G.F.P. Hunedoara prin

întâmpinările depuse la dosar a solicitat respingerea acțiunii, în principal ca

inadmisibilă cât și ca neîntemeiată, având în vedere că prin Decizia nr. 158/2007

pârâta A.N.A.F. a dispus suspendarea soluționării contestației pentru suma

totală de 636.731 lei, astfel că pentru acest capăt de cerere acțiunea este prematur

formulată, iar în ceea ce privește fondul cauzei, actele fiscale au fost

întocmite în concordanță cu prevederile legale.

Prin sentința nr. 151/F/CA/2008

pronunțată la data de 08 octombrie 2008 Curtea de apel Alba Iulia a admis

acțiunea reclamantei și a anulat în parte decizia de impunere din 25 septembrie

2006 și Dispoziția nr. 296 din 25 septembrie 2006 emise de pârâta D.G.F.P. Hunedoara,

constatările de la pct. 3.3.1 și 3.3.5 din Raportul de Inspecție fiscală

încheiat la 20 septembrie 2006 de pârâta D.G.F.P. Hunedoara și pct. 1 din

Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007 emisă de pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală

de soluționare a contestațiilor, numai cu privire la suma de 247.903 lei,

reprezentând impozit pe profit suplimentar cu majorări de întârziere și

penalități și la suma de 195.591 lei reprezentând TVA suplimentar, cu majorări

de întârziere și penalități aferente.

Prin Decizia nr. 3442/2010

pronunțată la data de 28 iunie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul pârâtelor, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe de fond.

Instanța de control judiciar a

reținut că, deși reclamanta a depus o cerere de renunțare la judecată cu

privire la solicitarea de anulare a pct. 1 din decizia nr. 158/2007, judecătorul

fondului a omis să o pună în discuția părților și să ia act de această

manifestare de voință prin încheiere. În condițiile în care prin concluziile

scrise s-a reiterat solicitarea de anulare a pct. 1 din decizia nr. 158/2007 și

prima instanță s-a pronunțat asupra fondului solicitării s-au încălcat

principiile publicității, oralității și contradictorialității deoarece pârâtele

recurente nu au fost în măsură să pună concluzii cu privire la acest aspect,

având cunoștință de renunțarea la judecată.

În consecință s-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 312 pct. 5 raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și s-a

retrimis cauza spre rejudecare pentru dezbaterea cu prioritate a capătului de

cerere privind anularea pct. 1 din decizia nr. 158/2007 și soluționarea

acțiunii în raport de soluția dată acestuia.

În rejudecare cauza a fost

înregistrată sub dosar nr. 1207.1/97/2007.

La data de 24 noiembrie 2010

instanța a lămurit situația petitului privind anularea pct. 1 din Decizia nr. 158

din 15 iunie 2007 emisă de pârâta A.N.A.F. București și obligarea acestei

pârâte la soluționarea contestației formulată de reclamantă, reținând că

cererea reclamantei de renunțare la judecata acestui capăt de cerere a fost

redactată de avocat, fără ca acesta să dețină un mandat special în acest sens

și ținând cont de faptul că, ulterior, prin concluziile scrise, s-a revenit

asupra acesteia, acea manifestare de voință nefiind confirmată în mod expres de

parte, instanța a concluzionat că ea nu a fost în măsură să producă efecte juridice

și ca atare poate fi revocată. Față de poziția exprimată la termenul din 24

noiembrie 2010, s-a reținut că petitul privitor la anularea pct. 1 din Decizia nr.

158/2007 face parte din obiectul acțiunii, astfel cum a fost precizată.

Prin sentința nr. 292/CA din 30

noiembrie 2010 Curtea de Apel Alba Iulia secția de contencios administrativ și

fiscal a respins excepția lipsei procedurii prealabile.

A admis în parte acțiunea în

contencios administrativ-fiscal formulată de reclamanta SC B.A. SRL împotriva

pârâtelor Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a

Finanțelor Publice Hunedoara și a anulat pct. 1 din Decizia nr. 158 din 15

iunie 2007 emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală de soluționare a contestațiilor cu obligarea pârâtei să procedeze la

soluționarea pe fond a contestației.

A respins ca inadmisibile celelalte

cereri.

Totodată a obligat pârâtele să

plătească reclamantei suma de 3.812,30 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel această

instanță a reținut următoarele considerente:

Urmare a inspecției fiscale

desfășurată în perioada 25 iulie 2006-20 septembrie 2006, la sediul reclamantei

SC B.A. SRL Arad de către organele fiscale din cadrul D.G.F.P. Hunedoara, la

cererea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată –

Serviciul teritorial Timișoara – Biroul teritorial Arad în dosar penal nr. 142D/P/2005,

s-a întocmit Raportul de inspecție fiscală din 25 septembrie 2006 în baza

căruia s-a emis apoi Decizia de impunere nr. 382 din 25 septembrie 2006 privind

obligații fiscale suplimentare de plată, respectiv impozitul pe profit,

majorări de întârziere, penalități de întârziere și taxă pe valoare adăugată,

cu majorări și penalități de întârziere în sumă totală de 636.731 lei, precum

și Dispoziția nr. 296 din 25 septembrie 2006 privind măsurile stabilite de

organele de inspecție fiscală.

Împotriva acestor acte fiscale, la

data de 15 noiembrie 2006 reclamanta a depus contestație în temeiul prev. art. 177

din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat.

Prin Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007

A.N.A.F. București – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a dispus

suspendarea soluționării contestației reclamantei pentru suma totală de 636.731

lei, având în vedere faptul că în cauză se efectuează cercetări penale

împotriva reprezentanților reclamantei, și totodată, s-a dispus anularea

măsurilor stabilite prin Raportul de inspecție fiscală din 25 septembrie 2006

privind capetele 3.2.1 și 3.2.2. referitoare la suma totală de 46948 lei

reprezentând dobânzi aferente impozitului pe profit, penalități de întârziere

aferente impozitului pe profit, dobânzi aferente impozitului pe veniturile

microîntreprinderilor și penalități de întârziere aferente pe veniturile

microîntreprinderilor, conform obligațiilor fiscale stabilite prin procesul

verbal din 04 noiembrie 2003.

Cu privire la Dispoziția de măsuri din 25 septembrie 2006 contestația reclamantei a fost trimisă pârâtei D.G.F.P.

Hunedoara spre competentă soluționare, apreciind că această dispoziție nu

vizează obligațiile fiscale ale societății contestatoare, astfel că, dispoziția

nu are caracterul unui titlu de creanță fiscală.

inadmisibilității invocată de pârâte pentru lipsa procedurii prealabile față de

Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007 instanța a constatat că reclamanta a procedat

conform art. 177 din O.G. nr. 92/2003 formulând contestație împotriva actelor

administrativ fiscale iar în procedura de soluționare a acesteia organul

competent a dispus suspendarea procedurii de soluționare a contestației prin pct.

1 din Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007.

Această măsură reprezintă un

incident procedural care are efect dilatoriu cu privire la procedura

administrativă. Împotriva actului procedural prin care s-a dispus această

măsură nu se justifică realizarea unei proceduri prealabile în condițiile art. 7

din Legea nr. 554/2004 a reținut Curtea, întrucât, pe de o parte,

normele de procedură fiscală derogă de la dreptul comun iar ele nu

prevăd o astfel de procedură iar pe de altă parte, prin natura, sa o astfel de

măsură este incompatibilă cu o procedură de revocare.

la cel de-al doilea aspect instanța a constatat că

, în raport

cu prevederile normative cu caracter special C. proc. fisc. în ceea ce privește

calea administrativă de atac a unui act administrativ fiscal și competențele

legale în materie, rezultă că în situația unei contestații nesoluționate pe fond

de autoritatea administrativ fiscală, instanța de contencios administrativ nu

are competența de a analiza direct pe fond actul administrativ fiscal contestat

în procedura administrativă, ci doar după soluționarea pe fond a contestației

împotriva acestuia act.

Prin urmare, în situația în care se va constata că excepția de procedură

a fost greșit reținută, instanța de contencios administrativ va admite acțiunea

formulată de reclamant, va anula decizia emisă și va obliga autoritatea

administrativ fiscală competentă în soluționarea contestației să treacă la

soluționarea pe fond a acesteia.

Ca urmarea a

apreciat prima instanță, excepția inadmisibilității referitoare la petitele

privind anularea deciziei de impunere, a dispoziției și a raportului de

inspecție fiscală este întemeiată cu privire la decizia de impunere și raportul

de inspecție fiscală având în vedere că nu s-a pronunțat o decizie pe fond iar

în ceea ce privește anularea dispoziției, contestația a fost trimisă organului

competent prin pct. 3 din Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007, aspect ce nu a

fost contestat în cauză.

anularea pct. 1 din Decizia nr. 158

din 15 iunie 2007 emisă de pârâta A.N.A.F. București și obligarea acestei

pârâte la soluționarea contestației formulată de reclamantă

,

instanța de fond a reținut că art. 177 (devenit 214 ca urmare a republicării) C.

proc. fisc. reprezintă o reglementare similară celei cuprinse în art. 244 alin.

(1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit căreia instanța poate suspenda judecata

când se ivesc indiciile unei infracțiuni, a cărei constatare ar

avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

În acest sens, Curtea a reținut că întâietatea rezolvării acțiunii

penale este neîndoielnic justificată și consacrată ca atare și de prevederile

art. 19

alin. (2) C. proc.

pen.

Curtea a apreciat

că pentru identitate de rațiune, cele statuate în materie civilă își găsesc

justificarea și în materie fiscală, în ceea ce privește suspendarea facultativă

a procedurii de soluționare a contestației formulate împotriva actelor

administrative fiscale, și anume atunci când organul care a efectuat

activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența

indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire

hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Curtea a reținut că în speța de

față, această ipoteză nu se regăsește, din moment ce organele de urmărire

penală au decis anterior că soluționarea cauzei penale este influențată de

concluziile organului fiscal, astfel că raportul de control fiscal care va fi

trimis organelor de urmărire penală pentru depunerea în dosarul nr. 142/D/P/2005

trebuie să fie definitiv, având parcurse toate etapele, inclusiv soluționarea

contestației și a plângerii împotriva deciziei emisă de Direcția Generală de

Soluționare a Contestațiilor. Ca atare procesul penal nu poate fi finalizat

până când nu sunt lămurite aspectele de ordin fiscal. Or suspendându-se cursul

contestației, definitivarea actelor fiscale nu poate fi realizată, ajungându-se

și la blocarea procesului penal.

Pentru considerentele expuse prima

instanță a apreciat că în mod greșit pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală a suspendat contestația pentru motivul că soluționarea conflictului

fiscal dedus analizei sale depinde de soluția organelor de urmărire penală din

dosarul nr. 142/D/P/2005, raportul de interdependență era inversat, astfel că a

procedat la anularea pct. 1 din Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007 emisă de

pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de

soluționare a contestațiilor și obligarea acesteia să soluționeze pe fond a

contestației.

Având în vedere că acțiunea a fost

admisă în parte, prima instanță a obligat pârâta la plata cheltuielilor de

judecată către reclamantă în cuantum de 3812,30 lei.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului

Hunedoara, în nume propriu și în numele Agenției Naționale de Administrare

Fiscală - criticând sentința pronunțată în esență pentru următoarele motive:

- Este greșită hotărârea instanței

de fond în ceea ce privește respingerea excepției lipsei procedurii prealabile întrucât

decizia Agenția Națională de Administrare Fiscală nr. 158 din 15 iunie 2007 este

un act administrativ emis în procedura prealabilă de soluționare a contestației

împotriva deciziei de impunere împotriva căreia se poate formula contestație în

temeiul art. 205 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 (la data emiterii deciziei)

coroborate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

- În mod nelegal instanța de fond a anulat

pct. 1 din decizia nr. 158 din 15 iunie 2007 emisă de Agenția Națională de

Administrare Fiscală și a dispus obligarea acesteia să soluționeze contestația formulată

împotriva deciziei de impunere emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara.

Se arată că pentru a se dispune suspendarea

soluționării contestației organul competent a verificat și constatat faptul că

Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara prin adresa nr. 1166/C din 25 septembrie

2006 a sesizat organele de urmărire penală în legătură cu constatările

efectuate în timpul inspecției fiscale care ar putea întruni elementele

constitutive ale unei infracțiuni, menționându-se că între stabilirea obligațiilor

bugetare prin decizia de impunere și stabilirea caracterului infracțional al

faptelor săvârșite de reprezentanții societății există o strânsă interdependență

de care depinde soluționarea cauzei.

În drept – cererea de recurs se

întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9, 304

1

C. proc. civ.

Reclamanta - intimată a formulat întâmpinare

și a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței Curții

de Apel Alba Iulia ca temeinică și legală. Se arată că procedura prevăzută de

normele de procedură fiscală derogă de la dreptul comun, este ilogic să se

susțină că decizia organului fiscal este influențată hotărâtor de soluția cauzei

penale din moment ce organele de urmărire penală au decis anterior că

soluționarea cauzei penale este influențată de concluziile organului fiscal.

Analizând cererea de recurs, normele

legale incidente în cauză, prevederile art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru cele ce vor fi expuse în

continuare.

Referitor la excepția inadmisibilități

acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din

Legea nr. 554/2004 se reține că această procedură prealabilă nu este prevăzută

de procedura fiscală pentru - decizia de soluționare a contestației împotriva deciziei

de impunere finalizată cu decizia de suspendare a soluționării contestației.

Împotriva actelor administrativ

fiscale rezultate în urma controlului fiscal, decizia de impunere, dispoziție și

respectiv raport de inspecție fiscală - reclamanta – intimată a procedat conform

art. 177 din O.U.G. nr. 92/2003 – formulând contestație. Dacă cursul soluționării

contestației administrației fiscale s-a suspendat este nelegal a impune încă o

dată reclamantului introducerea unei plângeri prealabile, aceasta fiind practic

o situație de refuz de soluționare cerere, pe care instanța îl va analiza dacă

este sau nu justificat dar pentru care nu este necesară parcurgerea procedurii

prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

- Al doilea motiv de recurs este de

asemenea nefondat.

Organele fiscale au demarat inspecția

fiscală urmare a adresei emisă de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, Biroul

Teritorial Arad, înregistrată cu nr. 246 din 19 iulie 2006 la Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, urmare a cercetărilor privind dosarul penal

nr. 142/D/P/2005.

Nu se poate susține deci că

stabilirea obligațiilor bugetare prin Decizia de impunere depinde de stabilirea

caracterului infracțional al faptelor cercetate de organele de urmărire penală,

întrucât așa cum s-a pronunțat și instanța de fond – soluționarea cauzei penale

depinde de rezultatele controlului fiscal.

Totodată având în vedere că de la

data declanșării urmăririi penale, a controlului fiscal și decizia de

suspendare au trecut (aproximativ) 5 ani, respectiv 4 ani fără ca reclamantei să-i

fie soluționată în fond contestația aceasta echivalează cu încălcarea dreptului

reclamantei - intimate de a avea acces efectiv la justiție, ca un tribunal

competent și imparțial să se pronunțe asupra substanței dreptului său (art. 6

raportat la art. 13 C.E.D.O.).

Având în vedere cele arătate mai

sus, constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică,

în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara în nume propriu și în numele

Agenției Naționale de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 292 din 30

noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 iunie 2011.