ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3747/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ formulată pe rolul Tribunalului Hunedoara, sub dosar nr. 1207/97/2007, reclamanta SC B.A. SRL Arad a chemat în judecată pe pârâta D.G.F.P. Hunedoara, solicitând să se dispună: - anularea Deciziei de impunere nr. 382/2006 emisă de D.G.F.P. Hunedoara – Autoritatea de Inspecție Fiscală și a Dispoziției nr. 296/2006 emisă de D.G.F.P. Hunedoara – Activitatea de control financiar fiscal, precum și a constatărilor organului de control fiscal cuprinse la pct. 3.3.1 și 3.3.5 din Raportul de inspecție fiscală, ca răspuns la adresa A.N.A.F. – Direcția metodologie și proceduri de inspecție fiscală.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că organul de control a procedat la reverificarea perioadei 1 ianuarie - 30 iunie 2003 cu motivarea că la data verificării inițiale nu a deținut toate informațiile necesare pentru determinarea corectă a impozitului pe profit, însă rezultatul acestor verificări este eronat și nelegal atât în ceea ce privește impozitul pe profit suplimentar în sumă de 247.903 lei, cât și TVA-ul stabilit suplimentar în sumă de 205.176 lei, cu majorări de întârziere și penalități aferente. Pârâta D.G.F.P. prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar pe fond ca neîntemeiată. Prin sentința nr. 769 din 09 mai 2007 Tribunalul Hunedoara – secția comercială și contencios administrativ în temeiul art. 3 pct. 1 și art. 158 C. proc.

civ. a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia. În urma declinării competenței, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal sub dosar nr. 1207/97 din 16 iulie 2007. La primul termen de judecată în fața Curții de Apel Alba Iulia, din 21 septembrie 2007, reclamanta a precizat acțiunea în sensul că a chemat în judecată pe lângă pârâta D.G.F.P. Hunedoara și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală București, solicitând să se dispună și anularea pct. 1 din Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007 emisă de pârâta A.N.A.F. București și obligarea acestei pârâte la soluționarea contestației formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere din 25 septembrie 2006 și a Dispoziției nr. 296 din 25 septembrie 2006 – ambele emise în baza Raportului de inspecție fiscală generală din 25 septembrie 2006 întocmit de pârâta D.G.F.P.

Hunedoara – Activitatea de Inspecție Financiar Fiscală. Ulterior reclamanta prin precizarea depusă la fila 54 dosar a renunțat la judecarea precizării de acțiune, renunțare asupra căreia a revenit parțial la termenul din 08 octombrie 2008 când s-a dezbătut cauza în fond, solicitând să se dispună și anularea pct. 1 din Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007. Pârâta D.G.F.P. Hunedoara prin întâmpinările depuse la dosar a solicitat respingerea acțiunii, în principal ca inadmisibilă cât și ca neîntemeiată, având în vedere că prin Decizia nr. 158/2007 pârâta A.N.A.F. a dispus suspendarea soluționării contestației pentru suma totală de 636.731 lei, astfel că pentru acest capăt de cerere acțiunea este prematur formulată, iar în ceea ce privește fondul cauzei, actele fiscale au fost întocmite în concordanță cu prevederile legale.

Prin sentința nr. 151/F/CA/2008 pronunțată la data de 08 octombrie 2008 Curtea de apel Alba Iulia a admis acțiunea reclamantei și a anulat în parte decizia de impunere din 25 septembrie 2006 și Dispoziția nr. 296 din 25 septembrie 2006 emise de pârâta D.G.F.P. Hunedoara, constatările de la pct. 3.3.1 și 3.3.5 din Raportul de Inspecție fiscală încheiat la 20 septembrie 2006 de pârâta D.G.F.P. Hunedoara și pct. 1 din Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007 emisă de pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală de soluționare a contestațiilor, numai cu privire la suma de 247.903 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar cu majorări de întârziere și penalități și la suma de 195.591 lei reprezentând TVA suplimentar, cu majorări de întârziere și penalități aferente.

Prin Decizia nr. 3442/2010 pronunțată la data de 28 iunie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul pârâtelor, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond. Instanța de control judiciar a reținut că, deși reclamanta a depus o cerere de renunțare la judecată cu privire la solicitarea de anulare a pct. 1 din decizia nr. 158/2007, judecătorul fondului a omis să o pună în discuția părților și să ia act de această manifestare de voință prin încheiere. În condițiile în care prin concluziile scrise s-a reiterat solicitarea de anulare a pct. 1 din decizia nr. 158/2007 și prima instanță s-a pronunțat asupra fondului solicitării s-au încălcat principiile publicității, oralității și contradictorialității deoarece pârâtele recurente nu au fost în măsură să pună concluzii cu privire la acest aspect, având cunoștință de renunțarea la judecată.

În consecință s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 312 pct. 5 raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și s-a retrimis cauza spre rejudecare pentru dezbaterea cu prioritate a capătului de cerere privind anularea pct. 1 din decizia nr. 158/2007 și soluționarea acțiunii în raport de soluția dată acestuia. În rejudecare cauza a fost înregistrată sub dosar nr. 1207.1/97/2007. La data de 24 noiembrie 2010 instanța a lămurit situația petitului privind anularea pct. 1 din Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007 emisă de pârâta A.N.A.F.

București și obligarea acestei pârâte la soluționarea contestației formulată de reclamantă, reținând că cererea reclamantei de renunțare la judecata acestui capăt de cerere a fost redactată de avocat, fără ca acesta să dețină un mandat special în acest sens și ținând cont de faptul că, ulterior, prin concluziile scrise, s-a revenit asupra acesteia, acea manifestare de voință nefiind confirmată în mod expres de parte, instanța a concluzionat că ea nu a fost în măsură să producă efecte juridice și ca atare poate fi revocată. Față de poziția exprimată la termenul din 24 noiembrie 2010, s-a reținut că petitul privitor la anularea pct. 1 din Decizia nr. 158/2007 face parte din obiectul acțiunii, astfel cum a fost precizată.

Prin sentința nr. 292/CA din 30 noiembrie 2010 Curtea de Apel Alba Iulia secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei procedurii prealabile. A admis în parte acțiunea în contencios administrativ-fiscal formulată de reclamanta SC B.A. SRL împotriva pârâtelor Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara și a anulat pct. 1 din Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007 emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de soluționare a contestațiilor cu obligarea pârâtei să procedeze la soluționarea pe fond a contestației. A respins ca inadmisibile celelalte cereri. Totodată a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 3.812,30 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel această instanță a reținut următoarele considerente: Urmare a inspecției fiscale desfășurată în perioada 25 iulie 2006-20 septembrie 2006, la sediul reclamantei SC B.A. SRL Arad de către organele fiscale din cadrul D.G.F.P. Hunedoara, la cererea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată – Serviciul teritorial Timișoara – Biroul teritorial Arad în dosar penal nr. 142D/P/2005, s-a întocmit Raportul de inspecție fiscală din 25 septembrie 2006 în baza căruia s-a emis apoi Decizia de impunere nr. 382 din 25 septembrie 2006 privind obligații fiscale suplimentare de plată, respectiv impozitul pe profit, majorări de întârziere, penalități de întârziere și taxă pe valoare adăugată, cu majorări și penalități de întârziere în sumă totală de 636.731 lei, precum și Dispoziția nr. 296 din 25 septembrie 2006 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală.

Împotriva acestor acte fiscale, la data de 15 noiembrie 2006 reclamanta a depus contestație în temeiul prev. art. 177 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat. Prin Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007 A.N.A.F. București – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a dispus suspendarea soluționării contestației reclamantei pentru suma totală de 636.731 lei, având în vedere faptul că în cauză se efectuează cercetări penale împotriva reprezentanților reclamantei, și totodată, s-a dispus anularea măsurilor stabilite prin Raportul de inspecție fiscală din 25 septembrie 2006 privind capetele 3.2.1 și 3.2.2.

referitoare la suma totală de 46948 lei reprezentând dobânzi aferente impozitului pe profit, penalități de întârziere aferente impozitului pe profit, dobânzi aferente impozitului pe veniturile microîntreprinderilor și penalități de întârziere aferente pe veniturile microîntreprinderilor, conform obligațiilor fiscale stabilite prin procesul verbal din 04 noiembrie 2003. Cu privire la Dispoziția de măsuri din 25 septembrie 2006 contestația reclamantei a fost trimisă pârâtei D.G.F.P. Hunedoara spre competentă soluționare, apreciind că această dispoziție nu vizează obligațiile fiscale ale societății contestatoare, astfel că, dispoziția nu are caracterul unui titlu de creanță fiscală. 1. În ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de pârâte pentru lipsa procedurii prealabile față de Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007 instanța a constatat că reclamanta a procedat conform art. 177 din O.G.

nr. 92/2003 formulând contestație împotriva actelor administrativ fiscale iar în procedura de soluționare a acesteia organul competent a dispus suspendarea procedurii de soluționare a contestației prin pct. 1 din Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007. Această măsură reprezintă un incident procedural care are efect dilatoriu cu privire la procedura administrativă. Împotriva actului procedural prin care s-a dispus această măsură nu se justifică realizarea unei proceduri prealabile în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a reținut Curtea, întrucât, pe de o parte, normele de procedură fiscală derogă de la dreptul comun iar ele nu prevăd o astfel de procedură iar pe de altă parte, prin natura, sa o astfel de măsură este incompatibilă cu o procedură de revocare.

2. Referitor la cel de-al doilea aspect instanța a constatat că , în raport cu prevederile normative cu caracter special C. proc. fisc. în ceea ce privește calea administrativă de atac a unui act administrativ fiscal și competențele legale în materie, rezultă că în situația unei contestații nesoluționate pe fond de autoritatea administrativ fiscală, instanța de contencios administrativ nu are competența de a analiza direct pe fond actul administrativ fiscal contestat în procedura administrativă, ci doar după soluționarea pe fond a contestației împotriva acestuia act. Prin urmare, în situația în care se va constata că excepția de procedură a fost greșit reținută, instanța de contencios administrativ va admite acțiunea formulată de reclamant, va anula decizia emisă și va obliga autoritatea administrativ fiscală competentă în soluționarea contestației să treacă la soluționarea pe fond a acesteia.

Ca urmarea a apreciat prima instanță, excepția inadmisibilității referitoare la petitele privind anularea deciziei de impunere, a dispoziției și a raportului de inspecție fiscală este întemeiată cu privire la decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală având în vedere că nu s-a pronunțat o decizie pe fond iar în ceea ce privește anularea dispoziției, contestația a fost trimisă organului competent prin pct. 3 din Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007, aspect ce nu a fost contestat în cauză. 3. Referitor la anularea pct. 1 din Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007 emisă de pârâta A.N.A.F. București și obligarea acestei pârâte la soluționarea contestației formulată de reclamantă , instanța de fond a reținut că art. 177 (devenit 214 ca urmare a republicării) C. proc.

fisc. reprezintă o reglementare similară celei cuprinse în art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit căreia instanța poate suspenda judecata când se ivesc indiciile unei infracțiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea. În acest sens, Curtea a reținut că întâietatea rezolvării acțiunii penale este neîndoielnic justificată și consacrată ca atare și de prevederile art. 19 alin. (2) C. proc. pen.

Curtea a apreciat că pentru identitate de rațiune, cele statuate în materie civilă își găsesc justificarea și în materie fiscală, în ceea ce privește suspendarea facultativă a procedurii de soluționare a contestației formulate împotriva actelor administrative fiscale, și anume atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Curtea a reținut că în speța de față, această ipoteză nu se regăsește, din moment ce organele de urmărire penală au decis anterior că soluționarea cauzei penale este influențată de concluziile organului fiscal, astfel că raportul de control fiscal care va fi trimis organelor de urmărire penală pentru depunerea în dosarul nr. 142/D/P/2005 trebuie să fie definitiv, având parcurse toate etapele, inclusiv soluționarea contestației și a plângerii împotriva deciziei emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor. Ca atare procesul penal nu poate fi finalizat până când nu sunt lămurite aspectele de ordin fiscal. Or suspendându-se cursul contestației, definitivarea actelor fiscale nu poate fi realizată, ajungându-se și la blocarea procesului penal.

Pentru considerentele expuse prima instanță a apreciat că în mod greșit pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a suspendat contestația pentru motivul că soluționarea conflictului fiscal dedus analizei sale depinde de soluția organelor de urmărire penală din dosarul nr. 142/D/P/2005, raportul de interdependență era inversat, astfel că a procedat la anularea pct. 1 din Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007 emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de soluționare a contestațiilor și obligarea acesteia să soluționeze pe fond a contestației. Având în vedere că acțiunea a fost admisă în parte, prima instanță a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 3812,30 lei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara, în nume propriu și în numele Agenției Naționale de Administrare Fiscală - criticând sentința pronunțată în esență pentru următoarele motive: - Este greșită hotărârea instanței de fond în ceea ce privește respingerea excepției lipsei procedurii prealabile întrucât decizia Agenția Națională de Administrare Fiscală nr. 158 din 15 iunie 2007 este un act administrativ emis în procedura prealabilă de soluționare a contestației împotriva deciziei de impunere împotriva căreia se poate formula contestație în temeiul art. 205 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 (la data emiterii deciziei) coroborate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

- În mod nelegal instanța de fond a anulat pct. 1 din decizia nr. 158 din 15 iunie 2007 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală și a dispus obligarea acesteia să soluționeze contestația formulată împotriva deciziei de impunere emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara. Se arată că pentru a se dispune suspendarea soluționării contestației organul competent a verificat și constatat faptul că Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara prin adresa nr. 1166/C din 25 septembrie 2006 a sesizat organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate în timpul inspecției fiscale care ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni, menționându-se că între stabilirea obligațiilor bugetare prin decizia de impunere și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite de reprezentanții societății există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei.

În drept – cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9, 304 1 C. proc. civ. Reclamanta - intimată a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței Curții de Apel Alba Iulia ca temeinică și legală. Se arată că procedura prevăzută de normele de procedură fiscală derogă de la dreptul comun, este ilogic să se susțină că decizia organului fiscal este influențată hotărâtor de soluția cauzei penale din moment ce organele de urmărire penală au decis anterior că soluționarea cauzei penale este influențată de concluziile organului fiscal. Analizând cererea de recurs, normele legale incidente în cauză, prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru cele ce vor fi expuse în continuare.

Referitor la excepția inadmisibilități acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 se reține că această procedură prealabilă nu este prevăzută de procedura fiscală pentru - decizia de soluționare a contestației împotriva deciziei de impunere finalizată cu decizia de suspendare a soluționării contestației. Împotriva actelor administrativ fiscale rezultate în urma controlului fiscal, decizia de impunere, dispoziție și respectiv raport de inspecție fiscală - reclamanta – intimată a procedat conform art. 177 din O.U.G. nr. 92/2003 – formulând contestație.

Dacă cursul soluționării contestației administrației fiscale s-a suspendat este nelegal a impune încă o dată reclamantului introducerea unei plângeri prealabile, aceasta fiind practic o situație de refuz de soluționare cerere, pe care instanța îl va analiza dacă este sau nu justificat dar pentru care nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004. - Al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondat. Organele fiscale au demarat inspecția fiscală urmare a adresei emisă de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, Biroul Teritorial Arad, înregistrată cu nr. 246 din 19 iulie 2006 la Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, urmare a cercetărilor privind dosarul penal nr. 142/D/P/2005.

Nu se poate susține deci că stabilirea obligațiilor bugetare prin Decizia de impunere depinde de stabilirea caracterului infracțional al faptelor cercetate de organele de urmărire penală, întrucât așa cum s-a pronunțat și instanța de fond – soluționarea cauzei penale depinde de rezultatele controlului fiscal. Totodată având în vedere că de la data declanșării urmăririi penale, a controlului fiscal și decizia de suspendare au trecut (aproximativ) 5 ani, respectiv 4 ani fără ca reclamantei să-i fie soluționată în fond contestația aceasta echivalează cu încălcarea dreptului reclamantei - intimate de a avea acces efectiv la justiție, ca un tribunal competent și imparțial să se pronunțe asupra substanței dreptului său (art. 6 raportat la art. 13 C.E.D.O.).

Având în vedere cele arătate mai sus, constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara în nume propriu și în numele Agenției Naționale de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 292 din 30 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2011.