ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1256/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă pe rolul

Curții de Apel Alba Iulia, secția de

contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC P.P.H. SRL Hunedoara a

solicitat,

în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Hunedoara, suspendarea executării

Deciziilor de impunere nr. 945 din 26 august 2010 și a Dispoziției privind

măsurile stabilite nr. 248 din 26 august 2010 emise în baza

Raportului de inspecție fiscală nr. 11359 din 26

august 2010, prin care au fost stabilite în

sarcina reclamantei

obligații fiscale suplimentare de 72.862 lei, majorări de

întârziere aferente impozitului pe profit de

35.390 lei, impozit pe dividendele

distribuite persoanelor fizice de

876.401 și majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile din

dividende de 326.160 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin actele de impunere au

fost

stabilite în mod nelegal creanțe fiscale, întrucât s-a determinat greșit baza

de impunere prin înlăturarea unor cheltuieli care erau deductibile fiscal.

Prin sentința nr. 276/F/CA din 11

noiembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea de suspendare

formulată de SC P.P.H.

SRL Hunedoara a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.

Hunedoara și a dispus

suspendarea punerii în executare a Deciziei de impunere nr. 945 din 26 august 2010

și a Dispoziției nr. 248/2010, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de

6.200 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța soluție, Curtea de

apel a reținut, în esență, că în cauză

sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, condiția

cazului

bine justificat fiind reprezentată de faptul că reclamanta nu a obținut

profit pe la vânzarea imobilului din Gilău,

astfel că în mod greșit a fost stabilit impozit pe profit contrar art. 9 din

Normele Metodologice, precum și de faptul că pârâta nu a acceptat la deducere

cheltuielile cu informațiile științifice obținute

privind procesele de

fabricație.

Referitor la

condiția prevenirii unei pagube iminente, instanța de fond a apreciat că prin

executarea creanței fiscale s-ar perturba activitatea economica a

societății.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs pârâta D.G.F.P. Hunedoara, invocând greșita aplicare a legii, potrivit

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

In esență, se

aduc critici sentinței recurate în sensul că instanța de fond a

reținut fără temei că sunt îndeplinite

cumulativ cele două condiții prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, deși nu

s-a făcut dovada existenței unui caz bine justificat și nici a

iminenței producerii

unei pagube.

Motivele

prezentate în cererea de recurs privind neîndeplinirea condiției

cazului bine justificat, sunt, în

esență, preluate din datele despre inspecția fiscală consemnate în Raportul de

inspecție fiscală nr. 11 359 din 26 august 2010, aflat la dosarul de fond.

Recurenta a mai arătat că nici

condiția pagubei iminente nu este

îndeplinită,

deoarece actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, iar

pe

de altă parte intimata nu a făcut dovada că pentru recuperarea creanțelor

fiscale stabilite a început efectiv executarea

silită împotriva acesteia.

O ultima critică

adusă sentinței de fond se referă la acordarea cheltuielilor

de judecată, apreciind că în speță nu

au fost îndeplinite condițiile art. 271 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând cauza în raport de motivele

invocate și de prevederile art. 304 și urm. C. proc. civ., Curtea va constata

că recursul declarat

de pârâta D.G.F.P. Hunedoara,

este întemeiat

numai în parte și

anume referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată

acordate

reclamantei.

In ceea ce privește motivul de recurs

privind cheltuielile de judecată, Curtea reține că, într-adevăr, instanța de

fond a acordat integral onorariul de avocat, stabilit în raport de valoarea

obligațiilor fiscale, fără a avea în vedere natura litigiului și complexitatea

muncii avocatului societății, astfel că se

impune

reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate.

Sub acest

aspect, Curtea, admițând recursul declarat de Agenția Națională

de Administrare Fiscală, va modifica

în parte sentințe atacată și va reduce

cuantumul

cheltuielilor de judeca, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ.,

la

suma de 2000 lei.

Referitor la criticile care vizează

soluționarea pe fond a cererii de

suspendare

Înalta Curte apreciază că argumentele aduse în susținerea acestora nu

pot

fi primite pentru următoarele considerente:

Cele două condiții - caz bine

justificat și iminența producerii unei pagube prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin tonul imperativ, denotă

caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ,

presupunând, așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului

administrativ aplicabile actului atacat, care să fie de natură a argumenta

existența „unui caz bine justificat" și a „iminenței producerii

pagubei".

In ceea ce privește cazul bine

justificat, instanța învestită cu soluționarea unei cereri de suspendare nu are

competența de a face analiza pe fond a litigiului, nu poate prejudeca fondul

dar pentru a demonstra existența acestei condiții este obligată să analizeze

sumar împrejurările de fapt și de drept, care pot crea o îndoială serioasă în

privința legalității actului.

Existența cazului bine justificat în

sensul art. 14 alin. (1) din Legea

contenciosului

administrativ, poate fi reținută doar dacă din împrejurările cauzei

ar

rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care

constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor

administrative.

Definiția legală a noțiunii de „caz

bine justificat" se regăsește în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr.

554/2004, modificată: împrejurările legate de starea de fapt și de drept care

sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

Astfel, aspectele reținute de instanța

de fond, respectiv faptul că

reclamanta nu

a obținut profit la vânzarea imobilului din Gilău, că pârâta nu a

acceptat

la deducere cheltuielile cu informațiile științifice, precum și faptul că suma

de 4.800.000 nu a fost repartizată de adunarea asociaților ca dividend, sunt de

natură să creeze o îndoială asupra legalității actului.

In consens cu

instanța de fond, se reține ca fiind îndeplinită și condiția

referitoare la existența cazului bine

justificat astfel cum este definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

De altfel, măsura dispusă în cauza de

față este în acord și cu Recomandarea nr. R (89) 8 adoptată de Comitetul de

Miniștri din cadrul

Consiliului Europei

referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie

administrativă.

In cuprinsul acesteia se arată că

executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau

susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor juridice, în anumite

circumstanțe un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie

evitat, în măsura posibilului.

In ceea ce privește motivul de recurs

referitor la nedovedirea existenței unei pagube iminente, Înalta Curte constată

că și acesta este nefondat, pentru următoarele argumente:

- noțiunea de „pagubă iminentă"

trebuie interpretată în contextul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. s) din

Legea nr. 554/2004, prin raportare la împrejurările

concrete ale speței. In acest sens, în mod corect instanța de fond a

reținut că prin

punerea în executare a deciziei de impunere se

prefigurează existența unui

prejudiciu

material direct și cuantificabil, care constă în lipsirea reclamantei de

folosința sumelor de bani existente în conturile proprii, în condițiile în

care, în privința actului administrativ - fiscal, așa cum s-a argumentat mai

sus, există o

îndoială serioasă asupra legalității sale.

De asemenea, intimata-reclamantă a

plătit și cauțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003,

dovada în acest sens fiind înscrisul de la pag. 91 dosar fond.

In raport cu prevederile art. 274

alin. (3) C. proc. civ., recurenta-pârâtă D.G.F.P. Hunedoara va fi obligată la

plata către intimata-reclamantă SC P.P.H. SRL, sumei de 1000 lei, cheltuieli de

judecată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.G.F.P. Hunedoara

împotriva sentinței nr. 276/F/CA din 11 noiembrie 2010, a Curții de Apel Alba

Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică în

parte sentința atacată în sensul că obligă pârâta la plata sumei

de 2 000 lei (doua mii lei),

cheltuieli de judecată către reclamantă cu aplicarea art. 274 alin. (3) C.

proc. civ.

Menține în rest

dispozițiile sentinței atacate.

Obligă recurenta D.G.F.P. Hunedoara la

plata de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimată, în recurs, cu

aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 2 martie 2011.