ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4672/2014

Decizia nr. 4672/2014

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 9254 din 18 decembrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Hunedoara împotriva sentinței nr. 1926/CA/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, și a modificat în tot sentința atacată în sensul că a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de intimata SC A. SRL Brad în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Hunedoara.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că litigiul dedus judecății privește posibilitatea de a acorda drept de deducere pentru cheltuieli reprezentând bunuri achiziționate de la societăți comerciale care prin Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 134/2008 pentru aprobarea Listei contribuabililor inactivi, au fost declarate societăți inactive, conform pozițiilor 719 și 710, și respectiv dreptul de a deduce TVA aferentă unor facturi emise de contribuabili inactivi sau neînregistrați ca plătitori de TVA.

Instanța de recurs a apreciat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., în forma în vigoare înainte de modificarea adusă prin O.U.G. nr. 125/2011, în conformitate cu care, la stabilirea unui impozit sau a unei taxe autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale mai sus citate rezultă că intenția legiuitorului este aceea de a eficientiza din punct de vedere fiscal doar tranzacțiile care au un scop economic, sens în care, în ceea ce privește tranzacțiile efectuate de contribuabili declarați inactivi, acestea nu sunt luate în considerare, prin raportare la activitatea și situația acestor contribuabili, fiind evident că scopul economic al tranzacțiilor efectuate de contribuabili declarați inactivi, este cel puțin discutabil.

Prin urmare, reținerea expertului, preluată de instanța de fond, în sensul că facturile verificate de pârâtă cu ocazia controlului fiscal, îndeplinesc toate condițiile prevăzute de legea contabilității, sunt lipsite de suport legal, de vreme ce facturile emise de contribuabilul inactiv nu produc efecte din punct de vedere fiscal, iar lipsa efectelor trebuie să opereze atât în ceea ce privește situația fiscală a contribuabililor inactivi cât și în ceea ce privește situația partenerilor acestora de afaceri.

În ceea ce privește aplicarea Legii nr. 82/1991, dispozițiile art. 6 din acest act normativ stabilesc cu claritate faptul că documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea atât a persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz. Ca urmare, răspunderea este angajată atât pentru persoanele emitente ale facturilor neacceptate la deducere, dar și a persoanelor care au înregistrat respectivele documente în contabilitate, respectiv beneficiarul facturilor, care solicită deducerea.

Atâta timp cât aceste facturi nu produc efecte din punct de vedere fiscal, în mod corect au reținut organele de control că reclamanta nu poate să-și exercite dreptul de deducere, în speță fiind direct incidente prevederile art. 21 alin. (4) lit. f) și r) C. fisc.

Întrucât emitentul facturilor este o societate comercială radiată de la Registrul Comerțului, aceste facturi nu sunt documente justificative, întocmite potrivit legii, astfel că refuzul organelor fiscale de a acorda drept de deducere pentru cheltuielile reflectate în aceste facturi, este legal, fiind respectate prevederile art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 coroborate cu art. 44 din Normele de aplicare a Legii nr. 571/2003 aprobate prin H.G. nr. 44/2004, potrivit cărora înregistrările în evidența contabilă se fac cronologic și sistematic, pe baza înscrisurilor ce dobândesc calitatea de document justificativ care angajează răspunderea persoanelor care l-au întocmit, conform reglementărilor contabile în vigoare.

În ceea ce privește TVA aferentă mărfurilor achiziționate de la societăți comerciale neînregistrate în scopuri de TVA, și în aceste situații sunt aplicabile dispozițiile art. 126 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 și dispozițiile art. 127 din aceeași lege, care se referă la persoanele impozabile și la activitatea economică, fiind evident că pentru exercitarea dreptului de deducere, factura emisă în conformitate cu prevederile art. 155 trebuie să provină de la o persoană impozabilă, or societățile neînregistrate în scopuri de TVA nu sunt persoane impozabile.

Împotriva deciziei nr. 9254 din 18 decembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, SC A. SRL Brad a formulat cerere de revizuire.

În motivarea cererii se arată că în cauză există două hotărâri potrivnice, respectiv decizia atacată cu revizuire, pe de o parte, și, pe de altă parte, sentința penală nr. 81 din 03 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. x/97/2013 prin care se respinge plângerea D.G.F.P. Hunedoara împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara dată în Dosarul nr. x/P/2011, prin care se dispune scoaterea de sub urmărire penală a administratorului societății pentru infracțiunea de evaziune fiscală.

Prin decizia nr. 9254/2012 a Curții de Apel Alba Iulia, s-a admis recursul declarat de către D.G.F.P. Hunedoara împotriva sentinței nr. 1926/CA/2012 a Tribunalului Hunedoara, cu consecința respingerii acțiunii în contencios administrativ formulată de revizuentă. Prin acțiunea în contencios administrativ s-a solicitat:

- anularea pct. 1 al deciziei din 26 noiembrie 2010 a pârâtei privind soluționarea contestației formulate de subscrisă împotriva deciziei de impunere din 29 iulie 2010;

- anularea deciziei de impunere din 29 iulie 2010 și a măsurilor stabilite prin raportul de inspecție fiscală din 29 iulie 2010 cu privire la suma de 82.731 RON;

- constatarea inexistenței dreptului de creanță al pârâtei cu privire la restul obligațiilor fiscale suplimentare, pentru care s-a dispus anularea deciziei de impunere contestate.

În baza deciziei Biroului de soluționare a contestațiilor din cadrul D.G.F.P: Hunedoara, contestația la decizia de impunere din 29 iulie 2010 a fost soluționată prin desființarea în parte a acesteia, respectiv pentru suma de 88.527 RON, urmând a se reface controlul.

La refacerea controlului, decizia de impunere din 19 aprilie 2011 a fost contestată, organele de soluționare prin decizia din 08 iulie 2011 au suspendat soluționarea contestației până la pronunțarea unei soluții definitive pe latură penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, în condițiile legii, respectiv art. 216 C. fisc.

Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara dată în Dosarul nr. x/P/2011, se dispune scoaterea de sub urmărire penală a administratorului societății pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, lipsind latura obiectivă (operațiuni comerciale fictive) a infracțiunii.

Prin sentința penală nr. 81 din 03 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. x/97/2013 prin care se respinge plângerea D.G.F.P. Hunedoara împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara dată în Dosarul nr. x/P/2011, se dispune scoaterea de sub urmărire penală a administratorului societății pentru infracțiunea de evaziune fiscală.

Până la data formulării prezentei, D.G.F.P. Hunedoara - Deva prin Biroul de soluționare a contestațiilor, nu a comunicat decizia pentru soluționare referitoare la suma de 88.527 RON. Revizuenta susține că nu putut ataca soluția la Tribunalul Hunedoara, potrivit art. 218 alin. (2) C. fisc.

Potrivit art. 214 din O.G. nr. 92/2003 privind C. fisc., hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluționarea contestației, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

Decizia nr. 9254/2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în data de 18 decembrie 2012 în Dosarul nr. x/97/2010 are ca obiect aceleași sume pentru care a fost pronunțată sentința penală nr. 81 din 03 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. x/97/2013. Mai mult, decizia Curții de Apel Alba Iulia privește și suma de suma de 88.527 RON, pentru care nu există nici titlu de creanță asupra societății.

Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin decizia nr. 9254/2012, Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul declarat de D.G.F.P. Hunedoara împotriva sentinței nr. 1926/CA din 24 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.

Împotriva acestei hotărâri irevocabile a formulat cerere de revizuire SC A. SRL, susținând că în cauză există două hotărâri potrivnice, respectiv decizia atacată cu revizuire pe de o parte, și pe de altă parte sentința penală nr. 81 din 03 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. x/97/2013, iar incidente în cauză ar fi dispozițiile art. 322 pct. 7 alin. (1) C. proc. civ.

Prin acțiunea în contencios administrativ ce a format obiectul Dosarului nr. x/97/2010 al Tribunalului Hunedoara, reclamanta SC A. SRL a solicitat anularea pct. 1 al deciziei din 26 noiembrie 2010 prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei de impunere din 29 iulie 2010, emisă de D.G.F.P. Hunedoara în baza raportului de inspecție fiscală din 29 iulie 2010, anularea acestor decizii și a raportului de inspecție fiscală, și de asemenea, exonerarea de la plata obligațiilor fiscale stabilite suplimentar prin actele atacate în cuantum de 82.731 RON.

Prin sentința nr. 1926/CA din 24 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva deciziei din 26 noiembrie 2010 și a deciziei de impunere din 29 iulie 2010, în acest dosar, la termenul din data de 18 decembrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat decizia atacată cu revizuire prin care a admis recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Hunedoara, a modificat în tot sentința atacată și a respins acțiunea.

Împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală din Dosarul nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a formulat plângere D.G.F.P. Hunedoara la Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Prin ordonanța din data de 19 ianuarie 2013, Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a respins plângerea formulată.

Împotriva celor două ordonanțe s-a formulat plângere la Tribunalul Hunedoara, formându-se Dosarul nr. x/97/2013, în care la data de 03 aprilie 2013 a fost pronunțată o soluție definitivă de respingere a plângerii, prin sentința penală nr. 81/2013.

Deci, sentința penală definitivă a fost pronunțată într-un dosar având ca obiect plângerea formulată de D.G.F.P. Hunedoara împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală din Dosarul nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în care au fost efectuate cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Înalta Curte constată că în cauză nu există identitate de părți, obiect și cauză, deoarece instanța penală a fost chemată să soluționeze o plângere penală, și o cerere de despăgubiri întemeiată pe prevederile art. 15 C. proc. pen., în timp ce instanța de contencios administrativ s-a pronunțat asupra legalității sumelor stabilite de organul de inspecție fiscală din punct de vedere al legislației fiscale, ca efect al contestației formulate în temeiul art. 205 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, în cauză, au fost pronunțate două hotărâri, din care una într-un dosar penal având ca obiect cercetarea infracțiunilor de evaziune fiscală, și o alta în baza dispozițiilor O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. și a Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pentru admiterea cererii de revizuire.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de aceleași grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate; aceste dispoziții se aplică și în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs.

Invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunțat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

- să existe hotărâri definitive contradictorii;

- hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină;

- hotărârile să fie date în dosare diferite;

- în al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei;

- să se ceară anularea celei de a doua hotărâri.

Conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este necesar ca ambele hotărâri să fie pronunțate ori pe considerente procedurale, ori pe fond, pentru că dacă una este pronunțată în temeiul unei excepții procesuale, iar cealaltă este pronunțată în fond, nu există contrarietatea susceptibilă să facă admisibilă revizuirea.

Condițiile indicate trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiții duce la respingerea cererii de revizuire.

În cauza de față, chiar dacă sunt îndeplinite unele dintre acestea, nu este îndeplinită condiția ca hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină.

Așa cum am arătat, această condiție presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, care sunt elementele lucrului judecat, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de revizuentă sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 326 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de reclamanta SC A. SRL Brad împotriva deciziei nr. 9254 din 18 decembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2014.