ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 527/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 527/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Hunedoara sub numărul 7608/97/2011

creditoarea SC V.P. SRL a înaintat o cerere de somație de plată europeană către

debitoarea A.C.I. N.V. sucursala Cehia, întemeiată pe dispozițiile art. 7 alin.

(1) din Regulamentul (C.E.) din 2006, formularul A.

Prin sentința nr. 3032/CA/2012 pronunțată de Tribunalul

Hunedoara în Dosarul nr. 7608/97/2011 au fost respinse atât excepțiile, cât și

opoziția formulate de către debitoarea A.C.I. N.V. sucursala cehia, la somația

europeană de plată emisă la cererea creditoarei SC V.P. SRL, pentru suma de

268864,06 euro.

În consecință, în temeiul articolului 18 din Regulamentul (C.E.)

din /2006, a fost declarată executorie somația europeană de plată atașată,

emisă la 21 februarie 2012 și comunicată debitoarei la 23 februarie 2012,

pentru suma de 268864,06 euro.

De asemenea, s-a dispus emiterea declarației de constatare a

forței executorii formular G din anexa VII din Regulamentul (C.E.) din 2006.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut

că prin sentința nr. 669/CA/2012, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, a fost

emisă, la cererea creditoarei SC V.P. SRL prin S.C.P. T.A. Sprl, către

debitoarea A.C.I. N.V. sucursala Cehia, somația de plată europeană, conform

dispozițiilor Regulamentului C.E. din 2006.

S-a constatat că, în urma comunicării acestei somații

alături de formularul E și F din Regulamentul C.E. și copia formularului A,

prin recomandată primită de către debitoare la data de 29 februarie 2012 a fost

formulată opoziție, la data de 12 martie 2012, respectiv, în termenul legal de

30 zile prevăzut de art. 16 din regulamentul C.E. din 2006.

Raportat la excepția necompetenței materiale a Tribunalului

Hunedoara s-a apreciat că excepția invocată de către debitoare este nefondată,

potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. litigiul din prezenta cauză având

natură civilă dată de calitatea părților de profesioniști.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune la

data de 18 iunie 2011, raportat la expirarea termenului de la 2 ani de la

producerea evenimentului asigurat din 17 iunie 2009 (notificarea de deschidere

a procedurii insolvenței în Dosar nr. 73 IE 6/09 a Amstgericht Koln) s-a

considerat că este, de asemenea, nefondată. Termenul de prescripție de doi ani,

aplicabil raporturilor dintre părțile în litigiu și care vizează obiectul

poliței de asigurare din 31 mai 2008 a început să curgă de la data când

creditoarea a fost înștiințată că nu-și poate valorifica întreaga creanță în

procedura falimentului debitoarei sale, L.O.G.I.C.O.M. GmbH, respectiv la data

de 10 decembrie 2009, când a și formulat și depus opoziția la administratorul

judiciar al firmei în lichidare și al cărui răspuns a fost dat prin Raportul

din 19 martie 2012.

Pe fond, prima instanță a apreciat că opoziția formulată de

debitoarea A.C.I. N.V. sucursala Cehia este neîntemeiată, creditoarea SC V.P.

SRL prin S.C.P. T.A. Sprl dovedind îndeplinirea tuturor obligațiilor asumate

prin contractul Polița de Asigurare din 31 mai 2008, precum și riscul asigurat,

respectiv contravaloarea mărfurilor livrate cumpărătorului L.O.G.I.C.O.M. GmbH,

creanța acesteia fiind certă, lichidă și exigibilă, astfel cum a fost

solicitată prin cererea de somație de plată.

S-a reținut că, între SC V.P. SRL și L.O.G.I.C.O.M. GmbH s-a

încheiat contractul de vânzare - cumpărare din 14 ianuarie 2008, având ca

obiect vânzare - cumpărarea de produse metalurgice, plata acestora urmând a se

face conform pct. 5 din contract „Condiții de plată". Potrivit pct. 5.7

din acest contract: „Vânzătorul își rezervă dreptul de proprietate asupra

produselor livrate Cumpărătorului cât și asupra produselor procesate de către

Cumpărător până la încasarea integrală a valorii facturate aferente produselor

livrate". O parte din marfa livrată către Cumpărător nu a fost achitată,

printre care și cea livrată cu facturile din 27 iunie 2008, din 28 iunie 2008, din

29 iunie 2008, și din 30 iunie 2008 (filele 68-85).

Pe de altă parte, între SC V.P. SRL prin S.C.P. T.A. Sprl și

A.C.I. N.V. sucursala Cehia s-a încheiat un contract de asigurare, respectiv

Polița de asigurare din 31 mai 2008, cu valabilitate din 01 iunie 2008 până în

31 mai 2009, cu o perioadă asigurată de 12 luni, având un procentaj asigurat de

85 %, perioada maximă de creditare 90 zile, pentru o activitate desfășurată

„vânzarea en gros de produse din metal", perioada de facturare fiind 30

zile, moneda stabilită a poliței - euro.

Creditoarea are o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care

debitoarea ar fi trebuit să o achite în conformitate cu punctul „Pierderi acoperite

de Polița - Insolvența)" din Polița de asigurare din 31 mai 2008, care

stipulează „în scopul acestei polițe, Pierderile acoperite de Insolvența

înseamnă oricare dintre următoarele evenimente sau situații: a) instituirea

unei proceduri judiciare sau administrative conform legii din țara

cumpărătorului, prin care bunurile și afacerile cumpărătorului sunt subiectul

controlului sau supervizării unei instanțe judecătorești sau a unui organism

numit de instanța de judecată, în scopul reorganizării sau lichidării Pentru

acest tip de pierdere, data pierderii va fi considerată: pentru a) și b) data

în care instanța a luat o astfel de decizie".

La data de 17 iunie 2009, Amstgericht Koln a dispus

deschiderea procedurii insolvenței la L.O.G.I.C.O.M. GmbH, iar la data de 29

iunie 2009, administratorul judiciar provizoriu a notificat insuficiența masei

credale pentru a acoperi celelalte datorii credale scadente, motiv pentru care

la solicitarea instanței, la data de 14 iulie 2009, administratorul judiciar

provizoriu a notificat creditorii. Adunarea Creditorilor din data de 24

septembrie 2009 a decis ca activitatea societății L.O.G.I.C.O.M. GmbH să rămână

suspendată, astfel societatea urmează a fi lichidată.

Creditoarea a respectat: "Obligația de a notifica

depășirea perioadei maxime extinse de creditoare", notificând debitoarei,

în termenul convenit, suma datorată și neachitată de către cumpărătorul L.O.G.I.C.O.M.

GmbH, acoperită de polița de asigurare nr. 65828/31 mai 2008. Totodată a

formulat și depus la debitoare „ Cerere de despăgubire" anexând toate

informațiile disponibile, înainte de termenul stipulat de 6 luni de la „Data

Pierderii" așa cum reiese din „Raport al Reclamației" Modelul A,

referitor la Polița de asigurare din 31 mai 2008 și declarația, având ca și

cumpărător pe L.O.G.I.C.O.M. GmbH.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, calificat

apel, debitoarea SC A.C.I. N.V., sucursala Cehia care a solicitat, în

principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare

instanței competente, pentru motivele prevăzute de art. 304, pct. 1, 4, 5, 6,

7, 8 și 9 C. proc. civ., raportate la prevederile art. 312 alin. (3), (5) și (6),

C. proc. civ., prima instanță soluționând procesul fără a intra în cercetarea

fondului, modificarea hotărârii nefiind posibilă.

În subsidiar, a solicitat casarea sentinței recurate și, în

rejudecare, să se respingă acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

În motivarea apelului s-a susținut că sentința atacată a

fost pronunțată cu încălcarea directă a prevederilor Regulamentului C.E. din 2006,

cu referire la art. 16 și 17 întrucât, din punct de vedere procedural,

reclamanta nu are posibilitatea de a se opune opoziției formulată de către

debitoare și nici nu are posibilitatea de a se opune înaintării cauzei spre a

fi judecată de instanța competentă de drept comun în alte condiții decât cele

prevăzute de regulament.

S-a invocat că întâmpinarea reclamantei, raportată la poziția

sa procesuală, obiectul cauzei și stadiul procedurii, nu putea fi admisă, fiind

fără efect, și nefiind prevăzută de Regulamentul C.E. din 2006, iar instanța nu

avea posibilitatea de a admite sau respinge opoziția formulată, trebuind să ia

act de această opoziție și să continue procedura pe drept comun, potrivit

tuturor normelor de drept intern. Chiar dacă procedura reglementată de

Regulamentul C.E. din 2006, cel puțin în prima fază, nu este una contencioasă,

C. proc. civ. impune aplicarea unei proceduri contencioase de către instanță,

bazată pe contradictorialitate, administrare de probe, și judecare (inclusiv

deliberare). După această etapă, analizând pozițiile părților precum și probele

depuse la dosar raportat la cererea reclamantei, instanța poate să admită

cererea, emițând totodată și somația sau poate să o respingă.

Din punct de vedere al caracterului opoziției, analizând

textul de lege arătat mai sus, se poate reține că, raportat la legislația

națională, opoziția formulată de către subscrisa la somația europeană de plată

are caracterul unei veritabile căi de atac.

Apelanta consideră că soluționarea cererii reclamantei

potrivit regulilor de drept comun, după formularea opoziției, nu poate fi

făcută de același complet de judecată ori având în componență același judecător

care a emis Somația Europeană, solicitând, potrivit art. 17 alin. (1) din

Regulamentul C.E. din 2006, coroborat cu art. 24 C. proc. civ., înaintarea

soluționării dosarului instanței competente, potrivit normelor de drept comun,

solicitare care a fost ignorată de instanță.

În ceea ce privește raportul dintre legislația națională și

legislația comunitară, așa cum consideră și Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia civilă nr. 2119 din

31 martie 2008, instanța trebuia să ia în considerare, pe lângă prevederile

art. 148 alin. (2) din Constituția României și principiul efectului direct al

tratatelor, precum și cel al supremației dreptului comunitar. Un alt principiu

de care instanța națională trebuie să țină seama este obligația de a nu aplica

dreptul național contrar dreptului comunitar.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299, 304 și

următoarele C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă, intimata SC V.P. SRL, în

insolventă, a solicitat respingerea recursului, în principal ca inadmisibil,

iar, în subsidiar, ca nefondat.

Prin Decizia nr. 5 din 27 februarie 2013, Curtea de Apel

Alba lulia, secția a ll-a civilă, a respins excepția inadmisibilității apelului,

invocată de intimata SC V.P. SRL - în insolventă.

A admis apelul declarat de debitoarea SC A.C.I. N.V., sucursala

Cehia împotriva sentinței nr. 3032/CA/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara

în Dosarul nr. 7608/97/2011.

A anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare

Tribunalului Hunedoara.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut

următoarele:

Reclamanta SC V.P. SRL - în insolventă, a depus la data de

25 noiembrie 2011 o cerere de somație europeană de plată împotriva debitoarei

SC A.C.I. N.V., sucursala Cehia, utilizând formularul tip A din anexa nr. 1 la

Regulamentul C.E. din 2006.

După introducerea acestei cereri, în temeiul art. 7 din

Regulament, dispozițiile actului european nu prevăd, pentru emiterea Somației

europene de plată (S.E.P.), o ședință de judecată, procedura desfășurându-se

exclusiv în scris, cu excepția cazului în care procedura face obiectul unei

opoziții, situație în care există posibilitatea organizării unei ședințe de

judecată în conformitate cu procedurile naționale.

În conformitate cu dispozițiile art. 8 și 12 din Regulament,

examinarea cererii și emiterea S.E.P. se fac de către instanță exclusiv pe baza

informațiilor furnizate de către reclamantă, fără a proceda la o evaluare a

probelor, prin utilizarea formularului E.

Astfel, până la emiterea S.E.P. pârâtul nu este citat în

procedura necontencioasă, emiterea citației pentru termenul de examinare al

cererii din 13 februarie 2011, primită de debitoare la 05 decembrie 2011 sau

depunerea unei întâmpinări față de cerere, neavând efectul stabilirii unui alt

moment de curgere a termenului de depunere al opoziției, contrar susținerilor

reclamantei intimate, așa cum corect s-a reținut de către prima instanță.

Doar prin formularul E instanța aduce la cunoștința

debitoarei, în calitate de pârât, drepturile și opțiunile acestuia, respectiv,

fie de a plăti suma menționată în somație, fie de a se opune somației, făcând

opoziție la instanța de origine, prin utilizarea formularului F, somația urmând

să devină executorie doar în lipsa opoziției.

În vederea exercitării dreptului la opoziție, potrivit art.

16 alin. (1) din Regulamentul sus-menționat, formularul F îi este comunicat

odată cu somația, iar termenul de 30 de zile pentru trimiterea opoziției curge

de la data la care S.E.P., emisă la 21 februarie 2012, i-a fost comunicată sau

notificată, în speță, la 29 februarie 2012, excepția tardivității opoziției

fiind nefondată.

Întrucât, prin formularea opoziției în condițiile art. 16

alin. (3) din Regulamentul C.E. din 2006 pârâtul indică doar faptul contestării

creanței reclamantei, nefiind obligat să precizeze motivele acestei

contestații, soluționarea acestei opoziții de către prima instanță, ca și o

cale de atac împotriva somației a fost greșită, cu interpretarea și aplicarea

greșită a normelor europene precizate în prezentul litigiu transfrontalier.

În acest context, dispozițiile art. 17 care reglementează

efectul opoziției prin obligativitatea continuării procedurii în fața

instanțelor competente din statul de origine, în conformitate cu normele de

procedură civilă de drept comun, nu pot fi interpretate în sensul instituirii

unei căi de atac neprevăzute de normele europene, opoziția debitoarei fiind

doar expresia refuzului său de a accepta soluționarea litigiului pe procedura

somației europene.

Constatând acest refuz, prima instanță ar fi trebuit să o

informeze pe reclamantă despre depunerea opoziției și dreptul acesteia de a

solicita, expres, ca procedura somației europene de plată să înceteze la acel

moment, fără continuarea litigiului pe drept comun.

Nerespectând această procedură, prin soluționarea nelegală a

unei opoziții în procedura sumară și necontinuarea litigiului pe dreptul comun,

cu aplicarea normelor de procedură civilă, în lipsa solicitării exprese a

încetării procedurii, prima instanță a declarat, greșit, executorie somația ce

a emis-o, cu încălcarea condiției prevăzute de art. 18 alin. (1) de a nu se

formula opoziție.

Pentru aceste considerente, susținerile intimatei privind

inadmisibilitatea unei căi de atac împotriva sentinței primei instanțe prin

referire la dispozițiile Regulamentului, exercitarea și respingerea opoziției

și prevederile O.G. nr. 5/2001 și O.U.G. nr. 119/2007 au fost găsite nefondate.

Nefiind prevăzută opoziția de Regulamentul C.E. din 2006, ca

și cale de atac, hotărârea prin care a fost respinsă nu putea fi atacată prin

exercitarea reexaminării prevăzute de actul european la art. 20 alin. (1), din

momentul depunerii opoziției procedura trebuind să continue potrivit normelor

procesuale civile române ce guvernau atât procedura de judecată, cât și căile

de atac.

În caz contrar debitoarei, supusă unei proceduri nelegale, i

s-ar încălca accesul la justiție garantat de art. 6 din C.E.D.O. pentru a

contesta nelegalitatea hotărârii pronunțate împotriva sa și caracterul

executoriu al unei somații rămase fără efect de la momentul formulării

opoziției.

Ca urmare a obligativității continuării procedurii pe

dreptul comun, nu poate fi raportată admisibilitatea apelului promovat nici la

căile prevăzute de legislația specială, O.G. nr. 5/2001 și O.U.G. nr. 119/2007,

motiv pentru care excepția inadmisibilității invocată de intimată a fost

respinsă.

S-a mai reținut că, având în vedere examinarea formală, la

emiterea somației, a înscrisurilor depuse de reclamantă, în principiu, în

continuarea procedurii pe dreptul comun, în cazul prezent, prin analizarea

opoziției, față de judecătorul care a pronunțat sentința atacată, nu se poate

reține incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ. raportat la art. 105 C.

proc. civ.

În condițiile în care prima instanță nu a analizat, ulterior

opoziției, cauza pe fond, aspectele invocate de către apelantă cu privire la

competența materială a instanței de fond, excepția prescripției dreptului la

acțiune și la temeinicia cererii reclamantei nu pot face, în prezent, obiectul

controlului judiciar.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta

-creditoare SC V.P. SRL Hunedoara prin lichidator Judiciar S.C.P. T.A. Sprl

Deva, aducându-i următoarele critici:

prevăzute sub sancțiunea nulității, prin judecarea unei căi de atac neprevăzute

de lege, împotriva hotărârii date asupra opoziției.

În acest sens, s-a susținut că soluționarea excepției

inadmisibilității căii de atac exercitate împotriva hotărârii de respingere a

opoziției este greșită, calea de atac formulată de către debitoarea apelantă

nefiind prevăzută de Regulamentul C.E. din 2006.

Recurenta a apreciat că singura cale de atac este opoziția,

pe care debitoarea a exercitat-o, aceasta fiind respinsă prin sentința nr.

3032/CA/2012 a Tribunalului Hunedoara.

S-a mai susținut că soluția dată asupra opoziției nu poate

fi atacată decât în condițiile art. 20 din Regulamentul C.E. din 2006, care se

referă la reexaminarea somației.

Recurenta - creditoare a făcut o analogie între dispozițiile

Regulamentului C.E. din 2006 și dispozițiile O.G. nr. 5/2001 și respectiv, O.U.G.

nr. 119/2007.

cercetarea fondului, pronunțând o hotărâre cu greșita aplicare a legii,

respectiv a dispozițiilor Regulamentului C.E. din 2006.

În acest sens, s-a susținut că, în mod greșit, instanța de

apel a reținut că prima instanță nu ar fi analizat cauza pe fond și că

aspectele invocate de către debitoare privind competența materială a instanței,

excepția prescripției dreptului la acțiune și temeinicia cererii creditoarei,

nu ar putea face obiectul controlului judiciar, dimpotrivă, prima instanță a

analizat cauza pe fond iar fiecare dintre părți a formulat apărări, a propus și

administrat probe, exercitându-și drepturile procesuale.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile

formulate și la dispozițiile legale incidente, înalta Curte constată că

recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Temeiul juridic de instituire a unei proceduri europene de

somație de plată îl constituie dispozițiile Regulamentului C.E. din 2006.

Este adevărată susținerea recurentei - creditoare în sensul

că Regulamentul C.E. din 2006 nu prevede calea de atac a apelului, însă, la fel

de greșită este și hotărârea primei instanțe, deoarece opoziția, reglementată

de art. 16 din același act normativ, nu este, la rândul său, o cale de atac

împotriva cererii de instituire a somației de plată.

În acest sens este întemeiată analiza făcută de către

instanța de apel cu privire la faptul că prima instanță a declarat, în mod

greșit, executorie somația pe care a emis-o cu încălcarea condiției prevăzute

de art. 18 alin. (1), aceea de a nu se formula opoziție.

În această situație prima instanță trebuia să facă aplicarea

dispozițiilor art. 17 din Regulamentul C.E. din 2006.

Cu toate acestea, chiar dacă prima instanță a făcut o

greșită aplicare a dispozițiilor art. 16, 17, și 18 din Regulamentul C.E. din 2006,

și instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale privind

calea de atac în această situație, în speță fiind aplicabile dispozițiile art.

20 alin. (2) din Regulamentul C.E. din 2006, cererea de apel trebuind a fi

recalificată drept cerere de reexaminare și trimisă la prima instanță, unde

trebuie soluționată de un alt complet decât cel care a soluționat, pe fond,

opoziția, în cauză fiind aplicabile, prin analogie, dispozițiile O.G. nr. 5/2001

și respectiv, O.U.G. nr. 119/2007, cu privire la competența de soluționare a

cererii de reexaminare.

În soluționarea cererii de reexaminare instanța va tine

seama de cele arătate mai sus cu privire la dispozițiile art. 16, 17, și 18 din

Regulamentul C.E. din 2006.

Având în vedere cele de sus, în baza art. 312 alin. (1), (3)

și (5) raportate la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și respectiv, la art. 16, 17,

18 și 20 din Regulamentul C.E. din 2006, Înalta Curte va admite recursul, va

casa Decizia nr. 5 din 27 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Alba

lulia, secția a ll-a civilă, va califica calea de atac exercitată de către

debitorul SC A.C.I. N.V. - sucursala Cehia împotriva sentinței nr. 3032/ CA din

2 octombrie 2012 a Tribunalului Hunedoara, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca fiind o cerere de reexaminare și va trimite cauza

spre competentă soluționare la Tribunalul Hunedoara, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de creditoarea SC V.P. SRL Hunedoara

prin lichidator Judiciar S.C.P. T.A. Sprl Deva.

Casează Decizia nr. 5 din 27 februarie 2013, pronunțată de

Curtea de Apel Alba lulia, secția a ll-a civilă.

Califică calea de atac exercitată de către debitorul SC A.C.I.

N.V. - sucursala Cehia împotriva sentinței nr. 3032/ CA din 2 octombrie 2012 a

Tribunalului Hunedoara, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

ca fiind o cerere de reexaminare și trimite cauza spre competentă soluționare

la Tribunalul Hunedoara, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2014.