ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 497/2013

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea civilă precizată,

înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 30 decembrie 2009 sub nr.

638819712009, reclamanta SC P.C. SA București - prin lichidator R.V.A. I.S. SPRL

a solicitat, în

contradictoriu cu R.C.C. și B.E.J. R.C.C., obligarea pârâtelor la plata sumei

de 2.059.327,00 lei și dobânzile legale aferente, de la data executării

fiecărei sume și până la data restituirii integrale a debitului.

În motivare, reclamanta a arătat, în

esență, că pârâta în calitate de executor judecătoresc, în baza unor hotărâri

judecătorești definitive și executorii, a înființat popriri concomitente asupra

conturilor sale, ce le avea deschise la mai multe unități bancare, ceea ce a

condus la dubla executare a sumelor stabilite prin titlurile executorii

respective.

A mai

arătat că, în scopul recuperării prejudiciului creat a emis adresele din 25

septembrie 2009 și 24 noiembrie 2009, solicitând restituirea sumei de 2.059.327

lei, însă pârâta a refuzat, continuând să dețină și să folosească această sumă.

Prin sentința

civilă nr. 174 din 16 iunie 2010 Tribunalul Hunedoara, secția civilă

a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei R.C.C.; a admis acțiunea și a obligat pârâtul B.E.J.

R.C.E. să restituie reclamantei suma de 2.059.327 lei și dobânzile legale

aferente pe perioada cuprinsă între data încasării și data restituirii efective

a acesteia.

Pentru a

pronunța această sentință Tribunalul a reținut că debitul la care era obligat

reclamanta s-a executat din eroare de două ori, singura cauză, care a

determinat această situație fiind procedura de executare silită - prin poprire

- care îndreptățește executorul judecătoresc la poprirea conturilor bancare ale

debitorului, până la executarea efectivă a creanțelor.

Raportat

la demersurile reclamantei de a obține restituirea sumelor nedatorate, instanța

de fond a apreciat că pârâta a dovedit rea-credință, considerent pentru care a

obligat-o, prin B.E.J. R.C.C., ca în calitate de accipiens, să achite

reclamantei și dobânzile bancare legale, aferente sumei pe perioada cuprinsă

între data încasării și data restituirii efectivă a acesteia.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel pârâta R.C.C.,

care a solicitat schimbarea sentinței și respingerea

acțiunii, invocând faptul că instanța a procedat la schimbarea temeiului de

drept a acțiunii fără a se înștiința părțile potrivnice și fără a se pune în

discuția părților acest aspect determinant.

Apelanta a formulat în prealabil

cerere de repunere în termenul de apel întrucât sentința nu i-a fost legal

comunicată, comunicarea nefiind făcută personal către ea, ci către o persoană

străină de cauză care nu avea calitatea de a primi acte de procedură sau de

corespondență destinate persoanei fizice R.C.C., sentința nefiindu-i comunicată

de către această persoană.

Prin

decizia civilă nr. din 3 februarie 2011, Curtea de Apel Alba lulia, secția

civilă

a respins cererea

de repunere în termen, și a constatat, ca tardiv declarat, apelul pârâtei.

Pentru a

se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit dovezii de

comunicare de la fila 634, sentința nr. 174/2010 a Tribunalului Hunedoara a

fost comunicată acestei pârâte la data de 20 august 2010, împrejurare față de

care apelul declarat la data de 20 octombrie 2010 apare ca fiind tardiv

formulat.

Instanța

de apel a mai reținut că procedura de comunicare a sentinței a fost legal

îndeplinită cu persoana fizică R.C.C., acesteia fiindu-i comunicată sentința la

sediul biroului notarial, persoana însărcinată cu primirea corespondenței,

semnând personal dovada de comunicare, iar agentul procedural trecând numele și

prenumele acestei persoane precum și datele de identificare.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs pârâta R.C.C.,

arătând că, respingând cererea de

repunere în termen și constatând tardivitatea apelului declarat, instanța de

apel a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, reținându-se, în

mod greșit, că procedura de comunicare a hotărârii de primă instanță a fost

legal îndeplinită, în condițiile în care, persoana care a primit corespondența,

numita C.S., nu avea mandat în acest sens, iar în cuprinsul procesului verbal

de comunicare a sentinței nu este indicată calitatea persoanei căreia i s-a

făcut înmânarea, fiind incident art. 100 pct. 8 C. proc. civ.

Prin

decizia civilă nr. 419 din 26 ianuarie 2012, înalta Curte de Casație și

Justiție

a respins

recursul pârâtei.

Pentru a

se pronunța astfel, instanța supremă a reținut că instanța de apel a

interpretat în mod just dispozițiile legale incidente, și anume, art. 103 C.

proc. civ., art. 91 și 100 pct. 7-8 C. proc. civ., comunicarea hotărârii de

fond fiind realizată, în mod legal, prin funcționarul însărcinat cu primirea

corespondenței în cadrul B.E.J. R.C.E., respectiv, numita C.S.

Împotriva acestei decizii, la data de 25 iunie 2012, a

formulat

contestație în

anulare R.C.E.,

arătând

că

soluționarea cauzei prin respingerea

cererii de repunere în termen și constatarea tardivității apelului declarat de

această parte împotriva

hotărârii de primă instanță echivalează cu o

necercetare pe fond a cauzei, situație ce se circumscrie dispozițiilor art. 317

alin. (2) teza finală C. proc. civ.

Examinând

contestația în anulare în raport de excepția de inadmisibilitate invocată din

oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale

cererii, față de caracterul său peremptoriu, înalta Curte urmează a o respinge,

ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Contestația

în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul

căreia se poate obține, în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege,

anularea unor hotărâri judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme

procedurale.

Astfel,

potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate

cu contestație în anulare „când procedura de chemare a părții, pentru ziua când

s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii" (alin.

(1) pct. 1) ori „când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea

dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență"(alin. (1) pct. 2),

iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol contestația mai poate fi primită în

cazul când motivele anterior enunțate au fost invocate prin cererea de

recurs, „dar instanța le-a respins pentru că

aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el

să fi fost judecat în

fond".

În

speță, deși formal încadrată în dispozițiile art. 317 alin. (2) teza finală C.

proc. civ., contestația în anulare nu este motivată conform legii, în sensul că

se limitează la a preciza că

admisibilitatea

cererii este dată de respingerea cererii de repunere în

termen și

constatarea, ca tardiv, a apelului, aspecte ce echivalează, în opinia

contestatoarei, cu o necercetare pe fond a cauzei, fără a dezvolta în ce constă

greșeala instanței de recurs atunci când a apreciat că soluția instanței de

apel este corectă.

Cum

contestatoarea nu a formulat în concret și nu a dezvoltat în vreun mod niciunul

din motivele de contestație în anulare subsumate de legiuitor dispozițiilor

legale în materie, simpla cerere

formulată

nu poate avea semnificația juridică a unei motivări, astfel

cum este

impusă de textul legal în mod expres.

Având în vedere că cererea nu cuprinde motivarea în fapt, ca parte

integrantă a contestației în anulare, aceasta nu poate fi primită,

sens în care va fi respinsă, ca

inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația

în anulare formulată de

R.C.C. împotriva

deciziei nr. 419 din 26

ianuarie 2012 a

înaltei Curți de Casație și Justiție - secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 6 februarie 2013