ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 497/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă precizată, înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 30 decembrie 2009 sub nr. 638819712009, reclamanta SC P.C. SA București - prin lichidator R.V.A. I.S. SPRL a solicitat, în contradictoriu cu R.C.C. și B.E.J. R.C.C., obligarea pârâtelor la plata sumei de 2.059.327,00 lei și dobânzile legale aferente, de la data executării fiecărei sume și până la data restituirii integrale a debitului. În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că pârâta în calitate de executor judecătoresc, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și executorii, a înființat popriri concomitente asupra conturilor sale, ce le avea deschise la mai multe unități bancare, ceea ce a condus la dubla executare a sumelor stabilite prin titlurile executorii respective.

A mai arătat că, în scopul recuperării prejudiciului creat a emis adresele din 25 septembrie 2009 și 24 noiembrie 2009, solicitând restituirea sumei de 2.059.327 lei, însă pârâta a refuzat, continuând să dețină și să folosească această sumă. Prin sentința civilă nr. 174 din 16 iunie 2010 Tribunalul Hunedoara, secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R.C.C.; a admis acțiunea și a obligat pârâtul B.E.J. R.C.E. să restituie reclamantei suma de 2.059.327 lei și dobânzile legale aferente pe perioada cuprinsă între data încasării și data restituirii efective a acesteia. Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut că debitul la care era obligat reclamanta s-a executat din eroare de două ori, singura cauză, care a determinat această situație fiind procedura de executare silită - prin poprire - care îndreptățește executorul judecătoresc la poprirea conturilor bancare ale debitorului, până la executarea efectivă a creanțelor.

Raportat la demersurile reclamantei de a obține restituirea sumelor nedatorate, instanța de fond a apreciat că pârâta a dovedit rea-credință, considerent pentru care a obligat-o, prin B.E.J. R.C.C., ca în calitate de accipiens, să achite reclamantei și dobânzile bancare legale, aferente sumei pe perioada cuprinsă între data încasării și data restituirii efectivă a acesteia. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta R.C.C., care a solicitat schimbarea sentinței și respingerea acțiunii, invocând faptul că instanța a procedat la schimbarea temeiului de drept a acțiunii fără a se înștiința părțile potrivnice și fără a se pune în discuția părților acest aspect determinant.

Apelanta a formulat în prealabil cerere de repunere în termenul de apel întrucât sentința nu i-a fost legal comunicată, comunicarea nefiind făcută personal către ea, ci către o persoană străină de cauză care nu avea calitatea de a primi acte de procedură sau de corespondență destinate persoanei fizice R.C.C., sentința nefiindu-i comunicată de către această persoană. Prin decizia civilă nr. din 3 februarie 2011, Curtea de Apel Alba lulia, secția civilă a respins cererea de repunere în termen, și a constatat, ca tardiv declarat, apelul pârâtei. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit dovezii de comunicare de la fila 634, sentința nr. 174/2010 a Tribunalului Hunedoara a fost comunicată acestei pârâte la data de 20 august 2010, împrejurare față de care apelul declarat la data de 20 octombrie 2010 apare ca fiind tardiv formulat.

Instanța de apel a mai reținut că procedura de comunicare a sentinței a fost legal îndeplinită cu persoana fizică R.C.C., acesteia fiindu-i comunicată sentința la sediul biroului notarial, persoana însărcinată cu primirea corespondenței, semnând personal dovada de comunicare, iar agentul procedural trecând numele și prenumele acestei persoane precum și datele de identificare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta R.C.C., arătând că, respingând cererea de repunere în termen și constatând tardivitatea apelului declarat, instanța de apel a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, reținându-se, în mod greșit, că procedura de comunicare a hotărârii de primă instanță a fost legal îndeplinită, în condițiile în care, persoana care a primit corespondența, numita C.S., nu avea mandat în acest sens, iar în cuprinsul procesului verbal de comunicare a sentinței nu este indicată calitatea persoanei căreia i s-a făcut înmânarea, fiind incident art. 100 pct. 8 C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 419 din 26 ianuarie 2012, înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul pârâtei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța supremă a reținut că instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente, și anume, art. 103 C. proc. civ., art. 91 și 100 pct. 7-8 C. proc. civ., comunicarea hotărârii de fond fiind realizată, în mod legal, prin funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței în cadrul B.E.J. R.C.E., respectiv, numita C.S. Împotriva acestei decizii, la data de 25 iunie 2012, a formulat contestație în anulare R.C.E., arătând că soluționarea cauzei prin respingerea cererii de repunere în termen și constatarea tardivității apelului declarat de această parte împotriva hotărârii de primă instanță echivalează cu o necercetare pe fond a cauzei, situație ce se circumscrie dispozițiilor art. 317 alin. (2) teza finală C. proc.

civ. Examinând contestația în anulare în raport de excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu, înalta Curte urmează a o respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obține, în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, anularea unor hotărâri judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale. Astfel, potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ.

hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare „când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii" (alin. (1) pct. 1) ori „când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență"(alin. (1) pct. 2), iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol contestația mai poate fi primită în cazul când motivele anterior enunțate au fost invocate prin cererea de recurs, „dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond". În speță, deși formal încadrată în dispozițiile art. 317 alin. (2) teza finală C. proc.

civ., contestația în anulare nu este motivată conform legii, în sensul că se limitează la a preciza că admisibilitatea cererii este dată de respingerea cererii de repunere în termen și constatarea, ca tardiv, a apelului, aspecte ce echivalează, în opinia contestatoarei, cu o necercetare pe fond a cauzei, fără a dezvolta în ce constă greșeala instanței de recurs atunci când a apreciat că soluția instanței de apel este corectă. Cum contestatoarea nu a formulat în concret și nu a dezvoltat în vreun mod niciunul din motivele de contestație în anulare subsumate de legiuitor dispozițiilor legale în materie, simpla cerere formulată nu poate avea semnificația juridică a unei motivări, astfel cum este impusă de textul legal în mod expres.

Având în vedere că cererea nu cuprinde motivarea în fapt, ca parte integrantă a contestației în anulare, aceasta nu poate fi primită, sens în care va fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de R.C.C. împotriva deciziei nr. 419 din 26 ianuarie 2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție - secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2013