ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3413/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Deva

sub nr. 4418/221 din 4 septembrie 2007, precizată ulterior, reclamantul G.T. a solicitat

în contradictoriu cu pârâta SC B. SA: obligarea pârâtei de a-i permite accesul la

sumele de bani din conturile sale personale deschise la această bancă sub numărul

X, numărul Y, nr. Z, obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în sumă de

250 RON pentru fiecare zi de întârziere, de la data introducerii acțiunii și până

la data când se va împlini această obligație legală care-i revine în calitate de

bancă depozitară a celor trei conturi, obligarea pârâtei să-i plătească reclamantului

cu titlu de daune compensatorii dobânzi bancare în sumă de 569,04 RON RON și în

continuare până la plata sumelor datorate calculate pe perioada 1 aprilie 2007-15

august 2007, la valoarea unui depozit de 19.000 RON cu o dobândă de 8% pe an cât

acordă banca pentru depozitele la termen pentru persoanele fizice și obligarea pârâtei

să-i plătească suma de 25.000 RON cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul susține că, din anul 2003 și până la momentul încetării raporturilor

contractuale cu sucursala Hunedoara, Deva, în anul 2007, a avut calitatea de executor

bancar, fiind titularul celor 3 conturi menționate în petit, conturi prin care a

derulat și operațiuni de încasări și plăți creanțe bancare în virtutea funcției

și în care a depozitat bani personali în valoare de peste 19.000 RON proveniți din

comisioanele cuvenite.

Se mai arată că la plecarea

sa din bancă, pârâta, în calitate de depozitar al sumelor de bani din aceste conturi,

fără a avea un titlu executoriu, i-a blocat în mod abuziv accesul la aceste conturi

bancare personale și implicit la sumele de bani pe care le deținea în aceste conturi,

redeschizând și unul din conturile închise anterior.

Daunele compensatorii

și cominatorii solicitate sunt justificate de către reclamant prin faptul că pârâta

refuză să înceteze abuzul blocării accesului său la conturi deși a notificat-o în

acest sens, fiindu-i creat un prejudiciu prin neonorarea prestației.

În drept s-au invocat

dispozițiile art. 1073-1079, art. 998, art. 1599-1617 C. civ., art. 111-121 din

O.U.G. nr. 99/2006.

Ulterior, reclamantul

și-a menținut acțiunea doar cu privire la capătul 1 și 3 din acțiune, fiind precizate

daunele compensatorii reprezentând dobânzi bancare.

Pârâta a formulat întâmpinare

și cerere reconvențională, judecata acestei din urmă cereri fiind disjunsă, prin

încheierea pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2009.

Prin sentința nr. 2048/CA/2010,

Tribunalul Hunedoara a admis acțiunea reclamantului, obligând pârâta SC B. SA pentru

sucursala Hunedoara, Deva, să permită reclamantului accesul la sumele de bani personali

reprezentând comisioane cuvenite din executările silite efectuate de acesta în cuantum

de 15.360,2 RON depozitați de reclamant și aflate în conturile sale personale deschise

la această bancă sub numerele: X, Y, Z.

De asemenea, pârâta a

fost obligată să plătească reclamantului începând cu data de 4 septembrie 2007 (data

introducerii acțiunii), cu titlu de daune compensatorii, suma de 15.360,2 RON, reprezentând

dobânzi bancare în sumă de 920,60 RON pentru anul 2007, (calculate cu 8% pe an,

începând cu 1 aprilie 2007), 1.790,91 RON pentru anul 2008, (calculate cu 11%

pe an) și 1.987,92 RON pentru anul 2009 (calculate cu 11% pe an) și 2.023,31 RON,

până la data de 1 decembrie 2010 (calculate cu 11% pe an) și în continuare, calculate

cu 11% pe an, până la realizarea obligației de a face și încetarea lipsei de folosință,

precum și 4.297 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut din interpretarea dovezilor de la dosar că cele

trei conturi deschise de reclamant la SC B. SA – sucursala Hunedoara, Deva, în vederea

exercitării activității de executor bancar, în perioada 2001-2004 în baza convenției

civile de executare din 5 iulie 2007, sunt conturi personale, deschise pe numele

său, pe bază de C.N.P. personal, semnătură personală, având deci, dreptul exclusiv

de a efectua operațiuni bancare, în vederea încasării sau plății de sume de bani

din executări silite a titlurilor executorii ce le primea de la pârâtă.

S-a mai arătat că banca

nu poate invoca proprietatea asupra tuturor sumelor de bani existente în cele trei

conturi bancare, din expertiza contabilă efectuată în cauză rezultând, totodată,

că în aceste conturi se află și onorariile cuvenite reclamantului pentru activitatea

desfășurată în calitate de executor bancar, în cuantum de 15.360 RON.

S-a considerat că reclamantul

este îndreptățit și la daune compensatorii în sumă de 6.723,74 RON calculată pentru

perioada aprilie 2007-decembrie 2010 ținând seama de nivelul dobânzii practicată

de bancă pentru persoane fizice între 8% și 11% pe an.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat apel pârâta SC B. SA care a solicitat modificarea sentinței atacate în

sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant.

Prin decizia

comercială nr. 36 din

13 aprilie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, s-a admis

apelul declarat de pârâta

SC

B.

SA, s-a schimbat în tot

sentința atacată, în sensul că s-a respins acțiunea comercială precizată, iar intimatul

G.T. a fost obligat la 6.250,46 RON cheltuieli de judecată în favoarea apelantei.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de apel avut în vedere faptul că deschiderea conturilor la care

face trimitere în acțiune reclamantul s-a realizat în temeiul circularei din 25

iulie 2001, emisă de președintele instituției bancare în aplicarea Regulamentului

pentru organizarea și funcționarea corpului executorilor bancari, din al cărei conținut

rezultă că disponibilitățile bănești au fost constituite în desfășurarea activității

de executor bancar a reclamantului, această funcție determinând exclusiv calitatea

de titular al conturilor și dreptul de a face operațiuni în numele băncii, drept

care nu mai subzistă, însă, după încetarea acestei activități. S-au avut în vedere,

totodată, și situațiile rezultate din expertizarea acestor conturi de către expertul

contabil numit în cauză, instanța de apel concluzionând că aspectele privind legalitatea

operațiunilor efectuate de fiecare dintre părți cu privire la transferul unor sume

de bani, respectiv ștornările ulterioare exced analizei instanței, raportat la obiectul

acțiunii deduse judecății.

În aceste condiții, indiferent

de natura sumei de 15.360,20 RON, după încetarea raporturilor contractuale cu banca,

în lipsa calității de executor bancar, reclamantul nu poate avea acces în continuare

la conturile X și Y în care se efectuează operațiuni bancare în numele pârâtei de

către un alt executor, iar în contul Z, a rezultat că nu mai există nicio sumă de

bani.

S-a mai reținut, contrar

susținerilor intimatului-reclamant cu privire la comisioanele cuvenite din executările

silite că au natura unor drepturi salariale, împrejurare care rezultă tot din înscrisurile

dosarului.

Astfel, în cuprinsul circularei

din 25 iulie 2001 s-a prevăzut la art. 5 alin. (2) că drepturile bănești cuvenite

executorilor bancari vor fi plătite din fondul de salarii care va fi suplimentat

când este cazul cu sumele distribuite din procesele-verbale de executare, iar prin

actul adițional din 12 septembrie 2003 la contractul individual de muncă a fost

modificat elementul „salariu” prin reglementarea și a unui spor brut aferent fiecărui

dosar de executare silită, diferențiat în funcție de felul executării, plătit salariatului

după recuperarea creanței băncii.

Ulterior, prin act adițional

la același contract de munca, comisionul a fost stabilit la 1%, urmând să fie plătit

trimestrial din sumele recuperate din executarea colateralelor, comisionul fiind

inclus în cheltuielile de executare și recuperat de la debitor.

Raportat la modalitatea

de determinare a acestui comision, existența unor sume încasate de reclamant de

la diverși debitori cu această destinație în conturile de executare nu determină

direct dreptul reclamantului de a avea acces și de a dispune în continuare de sumele

din aceste conturi, nerestituirea acestora după încetarea raporturilor de serviciu

putând fi contestată doar pe calea unui litigiu de muncă.

Cât privește cheltuielile

de judecată ocazionate cu soluționarea apelului, s-a reținut că trebuie acordate

prin raportare la actele dosarului și potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (3)

C. proc. civ., justificat de obiectul acțiunii și de complexitatea concretă a cauzei,

nefiind acordat și onorariul expertului asistent ce excede onorariului pentru expertiza

judiciară efectuată în cauză și în legătură cu care nu se poate reține culpa procesuală

a intimatului-reclamant.

Ca urmare, reclamantul

a formulat recurs, în termenul legal, solicitând admiterea acestuia, modificarea

în totalitate a deciziei recurate în sensul respingerii apelului formulat de pârâtă

și a menținerii hotărârii primei instanțe.

A invocat dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând, că instanța de apel prin hotărârea pronunțată

a ignorat aspecte esențiale rezultate din probele administrate, cărora dacă le-ar

fi dat aprecierea corectă și legală ar fi condus la o altă concluzie.

Astfel, toate conturile

la care a cerut accesul sunt conturi personale, deschise cu autorizarea băncii așa

cum rezultă din declarații de martori, proba cu acte și expertiză contabilă; reclamantul

este titularul conturilor și numai acesta a avut acces la aceste conturi, astfel

că transferul unor sume de bani și stornarea dintr-un cont în altul și blocarea

acestor conturi de către bancă care nu este decât un depozitar, ulterior încetării

raporturilor de muncă s-a făcut cu abuz de drept; nu există nicio probă care să

susțină motivarea instanței de apel potrivit căreia aceste conturi sunt în prezent

la dispoziția altui executor bancar; în aceste conturi se află depozitate numai

sume personale (comisioane) provenite din activitatea de executor bancar pe care

a desfășurat-o și nu din salarii, așa cum rezultă din concluziile expertizei contabile,

probă în raport de care este greșită și motivarea instanței că recuperarea acestor

sume se poate face doar pe calea unei acțiuni de dreptul muncii; cheltuielile de

judecată au fost acordate în apel fără a exista acte la dosar care să facă dovada

acestor pretenții.

Intimata-pârâtă a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, la termenul

de astăzi, din oficiu, a pus în discuție excepția nulității cererii de recurs raportat

la dispozițiile

art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Potrivit

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., există obligația legală a motivării recursului,

stipulată sub sancțiunea nulității cererii, orice derogare de la această regulă

fiind de strictă interpretare și aplicare.

Motivarea recursului presupune

evocarea motivelor de nelegalitate din cele reglementate limitativ prin dispozițiile

art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. și dezvoltarea lor, respectiv încadrarea într-unul

sau mai multe dintre aceste motive, nefiind suficientă evocarea în drept a acestor

dispoziții legale, fără a fi posibilă și încadrarea lor corespunzătoare.

Or, în cauză, se constată

că deși recurentul evocă dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora

o hotărâre judecătorească poate fi recurată dacă este lipsită de temei legal ori

a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cele două ipoteze vizând

situațiile în care hotărârea nu permite identificarea normelor juridice care susțin

rezolvarea juridică dată sau hotărârea nu este motivată în drept, respectiv atunci

când deși se evocă aceste dispoziții legale, instanța le încalcă ori le interpretează

greșit, în fapt aspectele învederate în motivarea cererii de recurs nu au valoarea

unor critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în ipotezele arătate, ci

sunt critici de netemeinicie.

Astfel, reclamantul face

referiri doar cu privire la situația de fapt reapreciind probele de la dosar și

reluând susținerile și apărările formulate în fazele procesuale anterioare, inclusiv

cu privire la dovedirea cheltuielilor de judecată, ceea ce echivalează cu netemeinicia

și nu cu nelegalitatea hotărârii, situație neavută în vedere de legiuitor în privința

controlului de legalitate – ca atribuție a instanței de recurs.

Prin urmare, constatând

că recurentul nu s-a conformat exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit.

c) C. proc. civ. în sensul arătat, Înalta Curte urmează să dea eficiență sancțiunii

prevăzute de lege în această situație și să contate nulitatea

cererii de

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de

recurs

formulată de reclamantul G.T.

,

împotriva

deciziei comerciale nr. 36/2011 din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2011.