ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3413/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Deva sub nr. 4418/221 din 4 septembrie 2007, precizată ulterior, reclamantul G.T.

a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC B. SA: obligarea pârâtei de a-i permite accesul la sumele de bani din conturile sale personale deschise la această bancă sub numărul X, numărul Y, nr. Z, obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în sumă de 250 RON pentru fiecare zi de întârziere, de la data introducerii acțiunii și până la data când se va împlini această obligație legală care-i revine în calitate de bancă depozitară a celor trei conturi, obligarea pârâtei să-i plătească reclamantului cu titlu de daune compensatorii dobânzi bancare în sumă de 569,04 RON RON și în continuare până la plata sumelor datorate calculate pe perioada 1 aprilie 2007-15 august 2007, la valoarea unui depozit de 19.000 RON cu o dobândă de 8% pe an cât acordă banca pentru depozitele la termen pentru persoanele fizice și obligarea pârâtei să-i plătească suma de 25.000 RON cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul susține că, din anul 2003 și până la momentul încetării raporturilor contractuale cu sucursala Hunedoara, Deva, în anul 2007, a avut calitatea de executor bancar, fiind titularul celor 3 conturi menționate în petit, conturi prin care a derulat și operațiuni de încasări și plăți creanțe bancare în virtutea funcției și în care a depozitat bani personali în valoare de peste 19.000 RON proveniți din comisioanele cuvenite. Se mai arată că la plecarea sa din bancă, pârâta, în calitate de depozitar al sumelor de bani din aceste conturi, fără a avea un titlu executoriu, i-a blocat în mod abuziv accesul la aceste conturi bancare personale și implicit la sumele de bani pe care le deținea în aceste conturi, redeschizând și unul din conturile închise anterior.

Daunele compensatorii și cominatorii solicitate sunt justificate de către reclamant prin faptul că pârâta refuză să înceteze abuzul blocării accesului său la conturi deși a notificat-o în acest sens, fiindu-i creat un prejudiciu prin neonorarea prestației. În drept s-au invocat dispozițiile art. 1073-1079, art. 998, art. 1599-1617 C. civ., art. 111-121 din O.U.G. nr. 99/2006. Ulterior, reclamantul și-a menținut acțiunea doar cu privire la capătul 1 și 3 din acțiune, fiind precizate daunele compensatorii reprezentând dobânzi bancare.

Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, judecata acestei din urmă cereri fiind disjunsă, prin încheierea pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2009. Prin sentința nr. 2048/CA/2010, Tribunalul Hunedoara a admis acțiunea reclamantului, obligând pârâta SC B. SA pentru sucursala Hunedoara, Deva, să permită reclamantului accesul la sumele de bani personali reprezentând comisioane cuvenite din executările silite efectuate de acesta în cuantum de 15.360,2 RON depozitați de reclamant și aflate în conturile sale personale deschise la această bancă sub numerele: X, Y, Z. De asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului începând cu data de 4 septembrie 2007 (data introducerii acțiunii), cu titlu de daune compensatorii, suma de 15.360,2 RON, reprezentând dobânzi bancare în sumă de 920,60 RON pentru anul 2007, (calculate cu 8% pe an, începând cu 1 aprilie 2007), 1.790,91 RON pentru anul 2008, (calculate cu 11% pe an) și 1.987,92 RON pentru anul 2009 (calculate cu 11% pe an) și 2.023,31 RON, până la data de 1 decembrie 2010 (calculate cu 11% pe an) și în continuare, calculate cu 11% pe an, până la realizarea obligației de a face și încetarea lipsei de folosință, precum și 4.297 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut din interpretarea dovezilor de la dosar că cele trei conturi deschise de reclamant la SC B. SA – sucursala Hunedoara, Deva, în vederea exercitării activității de executor bancar, în perioada 2001-2004 în baza convenției civile de executare din 5 iulie 2007, sunt conturi personale, deschise pe numele său, pe bază de C.N.P. personal, semnătură personală, având deci, dreptul exclusiv de a efectua operațiuni bancare, în vederea încasării sau plății de sume de bani din executări silite a titlurilor executorii ce le primea de la pârâtă. S-a mai arătat că banca nu poate invoca proprietatea asupra tuturor sumelor de bani existente în cele trei conturi bancare, din expertiza contabilă efectuată în cauză rezultând, totodată, că în aceste conturi se află și onorariile cuvenite reclamantului pentru activitatea desfășurată în calitate de executor bancar, în cuantum de 15.360 RON.

S-a considerat că reclamantul este îndreptățit și la daune compensatorii în sumă de 6.723,74 RON calculată pentru perioada aprilie 2007-decembrie 2010 ținând seama de nivelul dobânzii practicată de bancă pentru persoane fizice între 8% și 11% pe an. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC B. SA care a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant. Prin decizia comercială nr. 36 din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, s-a admis apelul declarat de pârâta SC B. SA, s-a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că s-a respins acțiunea comercială precizată, iar intimatul G.T. a fost obligat la 6.250,46 RON cheltuieli de judecată în favoarea apelantei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel avut în vedere faptul că deschiderea conturilor la care face trimitere în acțiune reclamantul s-a realizat în temeiul circularei din 25 iulie 2001, emisă de președintele instituției bancare în aplicarea Regulamentului pentru organizarea și funcționarea corpului executorilor bancari, din al cărei conținut rezultă că disponibilitățile bănești au fost constituite în desfășurarea activității de executor bancar a reclamantului, această funcție determinând exclusiv calitatea de titular al conturilor și dreptul de a face operațiuni în numele băncii, drept care nu mai subzistă, însă, după încetarea acestei activități.

S-au avut în vedere, totodată, și situațiile rezultate din expertizarea acestor conturi de către expertul contabil numit în cauză, instanța de apel concluzionând că aspectele privind legalitatea operațiunilor efectuate de fiecare dintre părți cu privire la transferul unor sume de bani, respectiv ștornările ulterioare exced analizei instanței, raportat la obiectul acțiunii deduse judecății. În aceste condiții, indiferent de natura sumei de 15.360,20 RON, după încetarea raporturilor contractuale cu banca, în lipsa calității de executor bancar, reclamantul nu poate avea acces în continuare la conturile X și Y în care se efectuează operațiuni bancare în numele pârâtei de către un alt executor, iar în contul Z, a rezultat că nu mai există nicio sumă de bani.

S-a mai reținut, contrar susținerilor intimatului-reclamant cu privire la comisioanele cuvenite din executările silite că au natura unor drepturi salariale, împrejurare care rezultă tot din înscrisurile dosarului. Astfel, în cuprinsul circularei din 25 iulie 2001 s-a prevăzut la art. 5 alin. (2) că drepturile bănești cuvenite executorilor bancari vor fi plătite din fondul de salarii care va fi suplimentat când este cazul cu sumele distribuite din procesele-verbale de executare, iar prin actul adițional din 12 septembrie 2003 la contractul individual de muncă a fost modificat elementul „salariu” prin reglementarea și a unui spor brut aferent fiecărui dosar de executare silită, diferențiat în funcție de felul executării, plătit salariatului după recuperarea creanței băncii.

Ulterior, prin act adițional la același contract de munca, comisionul a fost stabilit la 1%, urmând să fie plătit trimestrial din sumele recuperate din executarea colateralelor, comisionul fiind inclus în cheltuielile de executare și recuperat de la debitor. Raportat la modalitatea de determinare a acestui comision, existența unor sume încasate de reclamant de la diverși debitori cu această destinație în conturile de executare nu determină direct dreptul reclamantului de a avea acces și de a dispune în continuare de sumele din aceste conturi, nerestituirea acestora după încetarea raporturilor de serviciu putând fi contestată doar pe calea unui litigiu de muncă. Cât privește cheltuielile de judecată ocazionate cu soluționarea apelului, s-a reținut că trebuie acordate prin raportare la actele dosarului și potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., justificat de obiectul acțiunii și de complexitatea concretă a cauzei, nefiind acordat și onorariul expertului asistent ce excede onorariului pentru expertiza judiciară efectuată în cauză și în legătură cu care nu se poate reține culpa procesuală a intimatului-reclamant. Ca urmare, reclamantul a formulat recurs, în termenul legal, solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a deciziei recurate în sensul respingerii apelului formulat de pârâtă și a menținerii hotărârii primei instanțe. A invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând, că instanța de apel prin hotărârea pronunțată a ignorat aspecte esențiale rezultate din probele administrate, cărora dacă le-ar fi dat aprecierea corectă și legală ar fi condus la o altă concluzie.

Astfel, toate conturile la care a cerut accesul sunt conturi personale, deschise cu autorizarea băncii așa cum rezultă din declarații de martori, proba cu acte și expertiză contabilă; reclamantul este titularul conturilor și numai acesta a avut acces la aceste conturi, astfel că transferul unor sume de bani și stornarea dintr-un cont în altul și blocarea acestor conturi de către bancă care nu este decât un depozitar, ulterior încetării raporturilor de muncă s-a făcut cu abuz de drept; nu există nicio probă care să susțină motivarea instanței de apel potrivit căreia aceste conturi sunt în prezent la dispoziția altui executor bancar; în aceste conturi se află depozitate numai sume personale (comisioane) provenite din activitatea de executor bancar pe care a desfășurat-o și nu din salarii, așa cum rezultă din concluziile expertizei contabile, probă în raport de care este greșită și motivarea instanței că recuperarea acestor sume se poate face doar pe calea unei acțiuni de dreptul muncii; cheltuielile de judecată au fost acordate în apel fără a exista acte la dosar care să facă dovada acestor pretenții.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte, la termenul de astăzi, din oficiu, a pus în discuție excepția nulității cererii de recurs raportat la dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., există obligația legală a motivării recursului, stipulată sub sancțiunea nulității cererii, orice derogare de la această regulă fiind de strictă interpretare și aplicare. Motivarea recursului presupune evocarea motivelor de nelegalitate din cele reglementate limitativ prin dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. și dezvoltarea lor, respectiv încadrarea într-unul sau mai multe dintre aceste motive, nefiind suficientă evocarea în drept a acestor dispoziții legale, fără a fi posibilă și încadrarea lor corespunzătoare.

Or, în cauză, se constată că deși recurentul evocă dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora o hotărâre judecătorească poate fi recurată dacă este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cele două ipoteze vizând situațiile în care hotărârea nu permite identificarea normelor juridice care susțin rezolvarea juridică dată sau hotărârea nu este motivată în drept, respectiv atunci când deși se evocă aceste dispoziții legale, instanța le încalcă ori le interpretează greșit, în fapt aspectele învederate în motivarea cererii de recurs nu au valoarea unor critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în ipotezele arătate, ci sunt critici de netemeinicie.

Astfel, reclamantul face referiri doar cu privire la situația de fapt reapreciind probele de la dosar și reluând susținerile și apărările formulate în fazele procesuale anterioare, inclusiv cu privire la dovedirea cheltuielilor de judecată, ceea ce echivalează cu netemeinicia și nu cu nelegalitatea hotărârii, situație neavută în vedere de legiuitor în privința controlului de legalitate – ca atribuție a instanței de recurs. Prin urmare, constatând că recurentul nu s-a conformat exigențelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. în sensul arătat, Înalta Curte urmează să dea eficiență sancțiunii prevăzute de lege în această situație și să contate nulitatea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul G.T. , împotriva deciziei comerciale nr. 36/2011 din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2011.