ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1501/2014

Decizia nr. 1501/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea precizată adresată Curții de Apel Alba Iulia, reclamanta SC A. SRL a solicitat:

- anularea în parte a Deciziei nr. 279 din 30 decembrie 2011 privind soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. 66 din 30 ianuarie 2009 emise de D.G.F.P. Hunedoara, în ceea ce privește măsura dispusă de refacere a controlului de către o altă echipă de control decât cea care a încheiat raportul de inspecție fiscală contestat;

- obligarea pârâtei D.G.F.P. Hunedoara să soluționeze pe fond contestația împotriva Deciziei de impunere nr. 66 din 30 ianuarie 2009 conform Deciziei nr. 4505 din 4 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără a dispune refacerea controlului fiscal, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a cauzei, sub sancțiunea amenzii de 20% din salariul brut pe economie, pe fiecare zi de întârziere.

Prin Sentința civilă nr. 213 din 5 iunie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că prin Decizia de impunere nr. 66 din 30 ianuarie 2009 pârâta a stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare în sumă de 1.883.665 lei.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație în condițiile Codului de procedură fiscală, iar prin Decizia nr. 118 din 08 aprilie 2009 s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de SC A. SRL împotriva deciziei de impunere, procedura urmând a fi reluată la încetarea definitivă a motivului care a determinat suspendarea.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat acțiune în contencios administrativ, iar prin Decizia nr. 4505 din 04 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost anulată Decizia nr. 118/2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția de Soluționare a Contestațiilor și a fost obligată Agenția Națională de Administrare Fiscală să soluționeze contestația reclamantei.

Urmare a acestei hotărâri judecătorești, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara a emis Decizia nr. 279 din 30 decembrie 2011.

Prin această decizie s-a dispus desființarea Deciziei de impunere nr. 66 din 30 ianuarie 2009 și refacerea controlului de către o altă echipă de control decât cea care a încheiat Raportul de inspecție fiscală contestat împreună cu decizia de impunere, pentru aceeași perioadă și aceleași categorii de impozite, avându-se în vedere considerentele deciziei de soluționare a contestației, precum și toate documentele existente la dosarul cauzei.

Din considerentele deciziei rezultă că au fost analizate toate motivele invocate de către reclamantă, atât în ceea ce privește impozitul pe profit stabilit suplimentar, cât și în ceea ce privește TVA-ul, stabilit suplimentar.

Astfel, în ceea ce privește anumite aspecte relevate în contestație organul fiscal care a soluționat contestația a reținut că se impune reanalizarea anumitor aspecte pentru următoarele motive: reclamanta a depus, fie odată cu depunerea contestației, fie odată cu solicitarea de reluare a procedurii de soluționare a contestației documente care atestă existența unor bunuri în patrimoniul societății, iar organul de soluționare a contestației nu se poate pronunța asupra realității tranzacțiilor pe care respectivele documente le atestă, urmând ca acest aspect să fie reanalizat de către o altă echipă de control în raport cu înscrisurile noi depuse la dosar, organele fiscale nu au încadrat constatările făcute în prevederile legale, urmând ca o altă echipă să reanalizeze tranzacția în funcție de temeiurile de drept aplicabile speței, deși în contestație se face referire la prezentarea anumitor facturi organului de control, în raportul de control nu se face referire la acestea, ceea ce determină imposibilitatea organului de control de a se pronunța asupra corectitudinii măsurii de neacordare a deductibilității anumitor cheltuieli, urmând ca pe baza documentelor prezentate de reclamantă să fie reanalizate înregistrările contabile, prezentarea în cadrul soluționării contestației a unor documente noi neprezentate organului de control și neanalizate de către acesta.

În legătură cu alte aspecte relevate în contestație organul de soluționare a contestației a apreciat fie, că sunt legale măsurile dispuse de organul fiscal prin decizia de impunere, fie că sunt nelegale, sens în care se impune ca pentru acele sume decizia de impunere să fie desființată (ex.: f. 17 din decizie, desființarea deciziei de impunere pentru suma de 48.000 lei, reprezentând impozit pe profit).

Art. 216 C. proc. fisc. stabilește soluțiile pe care organul care soluționează contestația împotriva deciziei de impunere le poate pronunța.

Astfel, contestația va putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă, alin. (3) și (3

1

) al articolului statuând că "prin decizie se poate desființa total sau parțial actul administrativ atacat, situație în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluționare și că soluția de desființare este pusă în executare în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, iar noul act administrativ fiscal emis vizează strict aceeași perioadă și același obiect al contestației pentru care s-a pronunțat soluția de desființare".

Așadar, organul de soluționare a contestației are posibilitatea, ca în situația desființării actului administrativ atacat să dispună încheierea unui nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluționare a contestației, astfel încât, sub acest aspect soluția pronunțată este legală.

Or, încheierea unui nou act administrativ fiscal care să vizeze aceeași perioadă și același obiect și care să țină cont de considerentele deciziei de soluționare a contestației presupune refacerea controlului, în cadrul căruia să fie analizate toate documentele noi enumerate în considerentele deciziei de soluționare a contestației, precum și celelalte aspecte acolo enunțate și care nu au fost avute în vedere cu ocazia întocmirii primului raport de inspecție fiscale, determinând desființarea deciziei de impunere.

Instanța a reținut că această soluție nu este de natură a prelungi starea de incertitudine, în condițiile în care organul fiscal are obligația de a pune în executare decizia de desființare în termen de 30 de zile de la comunicarea ei (în acest termen trebuie încheiat noul act administrative fiscal).

Nu a fost primită susținerea reclamantei conform căreia această soluție ar contraveni deciziei Înaltei Curți deoarece pârâta a soluționat contestația și a pronunțat o soluție conformă dispozițiilor art. 216 C. proc. fisc. și a fost considerată neîntemeiată susținerea conform căreia prin refacerea controlului s-ar ajunge la verificarea anumitor perioade și eventuala stabilire a unor obligații fiscale cu depășirea termenului de prescripție în condițiile în care art. 93 alin. (2), lit. b) C. proc. fisc. prevede că termenele de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale se suspendă pe perioada cuprinsă între data începerii inspecției fiscale și data emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecției fiscale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL pentru că a fost dată cu aplicarea greșită a legii - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivele de recurs a fost prezentată situația de fapt, respectiv că prin Decizia nr. 118 din 8 aprilie 2009 a ANAF a fost suspendată procedura de soluționare a contestației formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 66/2009, prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare în sumă de 1.883.665 lei până la soluționarea definitivă a Dosarului penal nr. x/D/P/2006 al DIICOT, iar Decizia nr. 118/2009 a ANAF a fost anulată prin Decizia nr. 4505 din 4 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și obligată ANAF să soluționeze contestația formulată împotriva acelei decizii de impunere.

La reluarea procedurii de soluționare a contestației, D.G.F.P. Hunedoara a emis Decizia nr. 279 din 31 decembrie 2011 și a fost anulată Decizia de impunere nr. 66 din 30 ianuarie 2009, însă a dispus refacerea controlului fiscal.

Recurenta a considerat că refacerea controlului fiscal dispusă de D.G.F.P. Hunedoara ar fi contrară art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/ 2004, așa cum a reținut și Înalta Curte prin Decizia nr. 4505 din 4 octombrie 2011, în raport de natura și complexitatea verificărilor efectuate, intervalul de timp scurs între data emiterii deciziei de impunere, vechimea dosarului de cercetare penală, am fi în prezența unui exces de putere al organelor administrativ-fiscale care vatămă interesele reclamantei privind soluționarea contestației și judecarea cauzei.

Cum la dosarul cauzei au fost anexate dovezi din care rezultă că au fost depuse actele necesare soluționării pe fond, printre care și expertizele financiar-contabile efectuate, se impunea soluționarea contestației pe fond, fără a mai dispune refacerea controlului.

Pe de altă parte, din chiar conținutul deciziei de soluționare atacate se poate constata, susține recurenta, că impozitul pe profit verificat privește perioada 01 ianuarie 2006 - 30 septembrie 2008, în timp ce TVA implica și perioada anului 2003, refacerea controlului așa cum a dispus pârâta presupunând reverificarea perioadei de 4 ani (2003 - 2006) situată dincolo de termenul obișnuit al prescripției stabilirii obligațiilor, iar în cazul în care și pentru perioadele prescrise s-ar stabili obligații fiscale, s-ar crea noi motive de controverse și dispute în instanță, ceea ce nu ar fi în spiritul hotărârii judecătorești irevocabile a Înaltei Curți.

Dacă Înalta Curte a constatat încă din anul 2011 incidența art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, respectiv excesul de putere al organelor administrative care vatămă interesele societății recurente, cu atât mai mult, susține aceasta, în condițiile refacerii controlului, excesul de putere se prelungește în timp și s-au pierdut proiecte cu finanțări din fonduri europene, obiectul principal al activității fiind domeniul balnear și al agrementului.

De aceea, s-a arătat că a se impune a fi stabilit termenul de 30 de zile în care organul fiscal să soluționeze contestația pe fond, cu respectarea cerințelor deciziei Înaltei Curți și având în vedere că un atare termen este prestabilit de textul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăzând și sancțiunea legală în situația în care termenul nu este respectat, nici de această dată, de pârâtă.

Recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii precizate.

Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, a formulat Întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței atacate.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost învestită cu cererea de anulare în parte a Deciziei nr. 279 din 30 decembrie 2011 emisă de D.G.F.P. Hunedoara privind soluționarea contestației formulate de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei de impunere nr. 66 din 30 ianuarie 2009 în ceea ce privește măsura de refacere a controlului de către o altă echipă de control decât cea care a încheiat raportul de inspecție fiscală contestat și obligarea la soluționarea pe fond a contestației.

Într-adevăr, așa cum susține și recurenta, prin Decizia nr. 4505 din 4 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost anulată Decizia nr. 118 din 8 aprilie 2009 emisă de ANAF prin care a fost suspendată procedura de soluționare a contestației împotriva Deciziei de impunere nr. 66 din 30 ianuarie 2009, decizie prin care s-au stabilit obligații fiscale în sarcina recurentei în sumă de 1.883.665 lei și a fost obligată ANAF să soluționeze contestația.

După pronunțarea acestei decizii de către instanța supremă a fost reluată soluționarea contestației și prin Decizia nr. 279 din 30 decembrie 2011 emisă de D.G.F.P. Hunedoara a fost anulată Decizia de impunere nr. 66 din 30 ianuarie 2009 și s-a dispus refacerea controlului de către o altă echipă de control decât cea care a înaintat raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere pentru aceeași perioadă și aceleași categorii de impozite, avându-se în vedere considerentele deciziei de soluționare și toate documentele existente la dosarul cauzei.

Recurenta consideră că prin măsura dispusă, aceea de refacere a controlului, s-ar încălca dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Conform art. 2 alin. (1) lit. n), "exces de putere" înseamnă exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Prin emiterea Deciziei nr. 279 din 30 decembrie 2011 de către D.G.F.P. Hunedoara nu suntem în prezenta unui exces de putere în sensul textului mai sus amintit, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege.

D.G.F.P. Hunedoara, atunci când a soluționat contestația recurentei, putea să adopte oricare dintre soluțiile prevăzute de art. 216 C. proc. fisc.

Potrivit art. 216 C. proc. fisc.: "(1) Prin decizie contestația va putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă. (2) În cazul admiterii contestației se decide, după caz, anularea totală sau parțială a actului atacat. (3) Prin decizie se poate desființa total sau parțial actul administrativ atacat, situație în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluționare. (4) Prin decizie se poate suspenda soluționarea cauzei, în condițiile prevăzute de art. 214".

În considerentele Deciziei nr. 279/2011, cu privire la sumele contestate, D.G.F.P. Hunedoara a analizat, pe fond, unele dintre creanțele contestate și chiar a respins contestația (a se vedea filele 19 - 20 din decizie), dar probabil pentru că decizia de impunere a fost desființată pentru suma totală contestată (1.883.665 lei), recurenta-reclamantă nu a contestat aceste soluții de respingere.

Soluția de refacere a controlului s-a dispus având în vedere probele depuse de recurenta-reclamantă după reluarea procedurii administrative, probe ce nu au fost avute în vedere la data soluționării controlului fiscal și la întocmirea raportului de inspecție fiscală și presupune verificări de către organele de control (exemplu, susținerile de la fila 15 a deciziei referitoare la pompele existente în patrimoniul SC B. SRL), astfel că nu se poate considera că a fost dată cu exces de putere.

Organul de soluționare a contestației nu poate stabili sau determina cuantumul impozitelor și taxelor.

Faptul că prin Decizia nr. 4505/2011 a Înaltei Curți a fost obligat organul de soluționare a contestației să soluționeze cererea împotriva deciziei de impunere ce o viza pe recurenta-reclamantă, nu înseamnă că și soluția pronunțată de organul abilitat de lege în soluționarea contestației ar fi dată cu "exces de putere".

Pentru că măsura dispusă de refacere a inspecției fiscale vizează aceeași perioadă, aceleași categorii de impozite, nu se poate considera că pot apărea probleme legate de prescripția obligațiilor fiscale, în raport de prevederile art. 42 alin. (2) lit. b) C. proc. fisc.

În privința termenului de 30 zile ce ar trebui stabili pentru ca organul fiscal să soluționeze contestația pe fond, susținerile recurentei sunt nefondate.

Mai întâi, trebuie prevăzut că în lipsa unui termen expres stabilit de lege pentru soluționarea contestației împotriva deciziei de impunere sau a oricărui act administrativ fiscal, se aplică termenul de 45 zile prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc.

În al doilea rând, nu se impune anularea deciziei contestate în prezenta cauză pentru a se putea stabili un termen pentru soluționarea contestației, având în vedere că măsura refacerii impozitului fiscale s-a impus.

Referitor la susținerile recurentei legate de prelungirea stării de incertitudine pentru restabilirea situației sale fiscale, se constată că deși a solicitat anularea Deciziei nr. 279/2011 a D.G.F.P. Hunedoara și a constatat că nu este pusă în executare, în fața instanței de fond nu a solicitat, în subsidiar, obligarea D.G.F.P. Hunedoara prin Activitatea de Inspecție Fiscală la respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 216 alin. (3

1

) C. proc. fisc. și la plata de daune pentru nerespectarea acestui termen.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/ 2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL - Geoagiu Băi împotriva Sentinței nr. 213 din 5 iunie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2014.

Procesat de GGC - NN