ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2714/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 749/57/2012, reclamanta SC B. SRL, în insolvență, reprezentată de administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență A.C., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea Deciziei de impunere cu nr. 112/2012 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 99/2012, prin care s-au stabilit în sarcina acesteia obligații fiscale suplimentare constând în impozit pe profit, TVA, contribuții de asigurări sociale, contribuții pentru asigurări sociale de sănătate și accesoriile aferente.

2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 389 din 21 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC B. SRL, ca inadmisibilă. Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: Prin Decizia de impunere cu nr. 112/2012 și Raportul de inspecție fiscală nr. 99/2012, organele fiscale au stabilit că reclamanta SC B. SRL datorează bugetului de stat suma de 1.323.821 lei reprezentând obligații fiscale suplimentare, respectiv: impozit pe profit, TVA, contribuții de asigurări sociale, contribuții pentru asigurări sociale de sănătate și accesoriile aferente.

La data de 05 aprilie 2012, sub nr. de înregistrare 462, reclamanta a formulat contestație, înregistrată la organul fiscal sub nr. 462 din 05 aprilie 2012, iar la data de 20 iulie 2012 a promovat acțiune în contencios administrativ, fără a fi epuizată procedura administrativă prin emiterea deciziei de soluționare a contestației. În aceste condiții, față de dispozițiile art. 205 și art. 206 C. proc. fisc., excepția admisibilității acțiunii în contencios administrativ invocată de pârâtă este întemeiată. Din conținutul prevederilor C. proc. fisc., conform cărora "deciziile emise în soluționarea contestației pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă", rezultă că instanța nu poate fi sesizată în vederea exercitării controlului de legalitate asupra măsurilor dispuse de organele fiscale decât după finalizarea procedurii administrative prin emiterea unei decizii care să analizeze fondul raportului juridic fiscal.

3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 389 din 21 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC B. SRL, susținând că este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive: Hotărârea primei instanțe a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii. Susținerea instanței conform căreia anularea raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere nu se poate realiza decât dacă organul fiscal a soluționat contestația administrativă este nelegală, incompletă și nu ține seama de raportul dintre Codul de procedură fiscală și Legea contenciosului administrativ.

Faza administrativă a litigiilor de contencios administrativ și fiscal este cârmuită de C. proc. fisc., în timp ce faza judecătorească a acestei categorii de litigii este guvernată de Legea contenciosului administrativ. Din prevederile art. 48, art. 52 alin. (1) și art. 126 alin. (6) din Constituția României, precum și art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ rezultă că legiuitorul a distins între faza administrativă și contenciosul administrativ-fiscal. Această distincție prezintă importanță din perspectiva incidenței în speță a două acte normative, respectiv Codul de procedură fiscală și Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Dacă Legea nr. 554/2004 este dreptul comun în materia contenciosului administrativ, atât pentru faza administrativă, cât și pentru faza judecătorească, Codul de procedură fiscală cuprinde dispoziții derogatorii doar în ceea ce privește faza administrativă.

Titlul IX C. proc. fisc. nu reglementează condițiile de admisibilitate pentru dreptul la acțiune exercitat în materia contenciosului fiscal; cerințele dreptului la acțiune în materia contenciosului fiscal sunt stabilite exclusiv de legea contenciosului administrativ. Prevederile art. 218 C. proc. fisc. nu delimitează obiectul acțiunii în contencios fiscal, ci prevăd calea de atac ce poate fi exercitată împotriva deciziei de soluționare a contestației administrative. De altfel, art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. menționează în mod expres faptul că dreptul la acțiune se exercită "în condițiile legii", ceea ce trimite direct la cerințele Legii contenciosului administrativ. Legea nr. 554/2004 și art. 52 din Constituție dispun în mod expres că, în situația nesoluționării în termen a contestației administrative formulate, contribuabilul are dreptul de a solicita analiza pe fond a cauzei sale de către instanța judecătorească competentă.

Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 asimilează actelor administrative tipice și nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, în cazul de față, nesoluționarea contestației în termenul legal de 45 de zile. Contenciosul fiscal român este un contencios de plină jurisdicție, care permite instanței să analizeze fondul cauzei atunci când organul administrativ nu a soluționat în termenul legal contestația administrativă.

În practica instanțelor judecătorești s-a decis în mod constant că prevederile art. 1 alin. (1) și (2), art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 instituie un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia controlul exercitat de instanța de contencios administrativ nu se limitează la aspectele formale ale raportului juridic dedus judecății, instanța putând ordona măsuri pentru restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat, iar nu doar să oblige autoritatea să reevalueze cererea care i-a fost adresată (a se vedea, în acest sens, Deciziile nr. 2581 din 18 mai 2007 și nr. 476 din 25 ianuarie 2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal).

În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut încălcarea art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prin refuzul instanțelor de a examina legalitatea unei decizii administrative, apreciindu-se că acest refuz aduce atingere substanței dreptului de acces la justiție (cauza Glod împotriva României, Hotărârea din 16 septembrie 2003). De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, în cauza Erkner și Hofaner c. Austriei din 23 aprilie 1987, că termenul rezonabil se apreciază de la data exercitării recursului administrativ. În concluzie, pentru motivele expuse, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, respingerea excepției inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre soluționare Curții de Apel Alba Iulia.

4. Apărările formulate în cauză Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara (structură provenită din reorganizarea Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara în conformitate cu O.U.G. nr. 74/2013 și H.G. nr. 520/2013) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului, prin raportare la prevederile art. 302 1 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. civ. de la 1865, iar, în subsidiar, să se dispună respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, inclusiv art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta SC B. SRL este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Soluția pronunțată de prima instanță, în sensul respingerii acțiunii, ca inadmisibilă, se bazează pe interpretarea corectă atât a probei cu înscrisuri administrată în cauză, cât și a dispozițiilor legale incidente. Contrar susținerilor recurentei, prima instanță a avut în vedere raportul dintre reglementarea cu caracter general instituită de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și regimul derogatoriu de la aceasta prevăzut de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, dând eficiență acestuia din urmă, în conformitate cu principiul specialia generalibus derogant.

Astfel, în mod just s-a reținut inadmisibilitatea acțiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea Deciziei de impunere cu nr. 112/2012 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 99/2012, atât timp cât procedura administrativă prealabilă nu a fost finalizată, soluționarea contestației fiind suspendată, în conformitate cu prevederile art. 214 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, prin Decizia nr. 60 din 26 iunie 2012 emisă de ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Alba. Procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, reglementată de art. 205 - 218 din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, este o procedură administrativă obligatorie, instanța de judecată neputând proceda la soluționarea în fond a cauzei, înainte ca organul administrativ competent să soluționeze contestația pe fondul ei.

Prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justiție al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime s-a statuat de principiu că "este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui asemenea proceduri destinate, în general, să asigure soluționarea mai rapidă a unor categorii de litigii, descongestionarea instanțelor judecătorești de cauzele ce pot fi rezolvate pe această cale, evitarea cheltuielilor de judecată" și că "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege". Curtea Constituțională a mai arătat, spre exemplu, în Decizia nr. 670 din 27 ianuarie 2006, că "instituirea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicțional, nu este contrară principiului liberului acces la justiție,

cât timp decizia organului administrativ poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești". Cum în pricina supusă judecății reclamanta nu a uzat de posibilitatea legală de a contesta la instanța de contencios administrativ competentă decizia prin care s-a dispus suspendarea procedurii administrative de soluționare a contestației, în mod legal prima instanță a apreciat ca fiind inadmisibil demersul judiciar ce a vizat exclusiv legalitatea Raportului de inspecție fiscală și a Deciziei de impunere. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC B. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC B. SRL prin lichidator judiciar CLI A.C. împotriva Sentinței civile nr. 389 din 21 noiembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 iunie 2014. Procesat de GGC - GV