ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2714/2014

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Cererea de chemare în judecată

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, sub nr. 749/57/2012, reclamanta SC B. SRL, în

insolvență, reprezentată de administrator judiciar Cabinet Individual de

Insolvență A.C., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului

Hunedoara, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună

anularea Deciziei de impunere cu nr. 112/2012 și a Raportului de inspecție

fiscală nr. 99/2012, prin care s-au stabilit în sarcina acesteia obligații

fiscale suplimentare constând în impozit pe profit, TVA, contribuții de

asigurări sociale, contribuții pentru asigurări sociale de sănătate și

accesoriile aferente.

2.

Hotărârea primei instanțe

Prin

Sentința civilă nr. 389 din 21 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel

Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea

în contencios administrativ formulată de reclamanta SC B. SRL, ca inadmisibilă.

Pentru

a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

Decizia de impunere cu nr. 112/2012 și Raportul de inspecție fiscală nr.

99/2012, organele fiscale au stabilit că reclamanta SC B. SRL datorează

bugetului de stat suma de 1.323.821 lei reprezentând obligații fiscale

suplimentare, respectiv: impozit pe profit, TVA, contribuții de asigurări

sociale, contribuții pentru asigurări sociale de sănătate și accesoriile

aferente.

La

data de 05 aprilie 2012, sub nr. de înregistrare 462, reclamanta a formulat

contestație, înregistrată la organul fiscal sub nr. 462 din 05 aprilie 2012,

iar la data de 20 iulie 2012 a promovat acțiune în contencios administrativ,

fără a fi epuizată procedura administrativă prin emiterea deciziei de

soluționare a contestației.

În

aceste condiții, față de dispozițiile art. 205 și art. 206 C. proc. fisc.,

excepția admisibilității acțiunii în contencios administrativ invocată de

pârâtă este întemeiată.

Din

conținutul prevederilor C. proc. fisc., conform cărora "deciziile emise în

soluționarea contestației pot fi atacate la instanța judecătorească de

contencios administrativ competentă", rezultă că instanța nu poate fi

sesizată în vederea exercitării controlului de legalitate asupra măsurilor

dispuse de organele fiscale decât după finalizarea procedurii administrative

prin emiterea unei decizii care să analizeze fondul raportului juridic fiscal.

3.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva

Sentinței civile nr. 389 din 21 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel

Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în

termen legal, reclamanta SC B. SRL, susținând că este nelegală și netemeinică,

pentru următoarele motive:

Hotărârea

primei instanțe a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Susținerea instanței conform căreia anularea raportului de inspecție fiscală și

a deciziei de impunere nu se poate realiza decât dacă organul fiscal a

soluționat contestația administrativă este nelegală, incompletă și nu ține

seama de raportul dintre Codul de procedură fiscală și Legea contenciosului

administrativ.

Faza

administrativă a litigiilor de contencios administrativ și fiscal este cârmuită

de C. proc. fisc., în timp ce faza judecătorească a acestei categorii de

litigii este guvernată de Legea contenciosului administrativ.

Din

prevederile art. 48, art. 52 alin. (1) și art. 126 alin. (6) din Constituția

României, precum și art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului

administrativ rezultă că legiuitorul a distins între faza administrativă și

contenciosul administrativ-fiscal.

Această

distincție prezintă importanță din perspectiva incidenței în speță a două acte

normative, respectiv Codul de procedură fiscală și Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004. Dacă Legea nr. 554/2004 este dreptul comun în

materia contenciosului administrativ, atât pentru faza administrativă, cât și

pentru faza judecătorească, Codul de procedură fiscală cuprinde dispoziții

derogatorii doar în ceea ce privește faza administrativă.

Titlul

IX C. proc. fisc. nu reglementează condițiile de admisibilitate pentru dreptul

la acțiune exercitat în materia contenciosului fiscal; cerințele dreptului la

acțiune în materia contenciosului fiscal sunt stabilite exclusiv de legea

contenciosului administrativ.

Prevederile

art. 218 C. proc. fisc. nu delimitează obiectul acțiunii în contencios fiscal,

ci prevăd calea de atac ce poate fi exercitată împotriva deciziei de

soluționare a contestației administrative. De altfel, art. 218 alin. (2) C.

proc. fisc. menționează în mod expres faptul că dreptul la acțiune se exercită

"în condițiile legii", ceea ce trimite direct la cerințele Legii

contenciosului administrativ.

Legea

nr. 554/2004 și art. 52 din Constituție dispun în mod expres că, în situația

nesoluționării în termen a contestației administrative formulate,

contribuabilul are dreptul de a solicita analiza pe fond a cauzei sale de către

instanța judecătorească competentă.

Art.

2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 asimilează actelor administrative tipice și

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, în cazul de față,

nesoluționarea contestației în termenul legal de 45 de zile.

Contenciosul

fiscal român este un contencios de plină jurisdicție, care permite instanței să

analizeze fondul cauzei atunci când organul administrativ nu a soluționat în

termenul legal contestația administrativă.

În

practica instanțelor judecătorești s-a decis în mod constant că prevederile

art. 1 alin. (1) și (2), art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 instituie un

contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia controlul exercitat

de instanța de contencios administrativ nu se limitează la aspectele formale

ale raportului juridic dedus judecății, instanța putând ordona măsuri pentru

restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat, iar nu doar să oblige

autoritatea să reevalueze cererea care i-a fost adresată (a se vedea, în acest

sens, Deciziile nr. 2581 din 18 mai 2007 și nr. 476 din 25 ianuarie 2007 pronunțate

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal).

În

același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în

care s-a reținut încălcarea art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale, prin refuzul instanțelor de a

examina legalitatea unei decizii administrative, apreciindu-se că acest refuz

aduce atingere substanței dreptului de acces la justiție (cauza Glod împotriva

României, Hotărârea din 16 septembrie 2003).

De

asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, în cauza Erkner și

Hofaner c. Austriei din 23 aprilie 1987, că termenul rezonabil se apreciază de

la data exercitării recursului administrativ.

În

concluzie, pentru motivele expuse, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea

recursului, respingerea excepției inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată,

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre soluționare Curții de Apel

Alba Iulia.

4.

Apărările formulate în cauză

Intimata

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația

Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara (structură provenită din reorganizarea

Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara în conformitate

cu O.U.G. nr. 74/2013 și H.G. nr. 520/2013) a formulat întâmpinare, prin care a

solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului, prin raportare la

prevederile art. 302

1

alin. (1) lit. c) și d) C. proc. civ. de la

1865, iar, în subsidiar, să se dispună respingerea recursului ca nefondat și

menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând

sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și

lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, inclusiv art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta SC B.

SRL este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

1.

Argumente de fapt și de drept relevante

Soluția

pronunțată de prima instanță, în sensul respingerii acțiunii, ca inadmisibilă,

se bazează pe interpretarea corectă atât a probei cu înscrisuri administrată în

cauză, cât și a dispozițiilor legale incidente.

Contrar

susținerilor recurentei, prima instanță a avut în vedere raportul dintre

reglementarea cu caracter general instituită de Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004 și regimul derogatoriu de la aceasta prevăzut de

O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, dând eficiență acestuia din

urmă, în conformitate cu principiul specialia generalibus derogant.

Astfel,

în mod just s-a reținut inadmisibilitatea acțiunii în contencios administrativ

având ca obiect anularea Deciziei de impunere cu nr. 112/2012 și a Raportului

de inspecție fiscală nr. 99/2012, atât timp cât procedura administrativă

prealabilă nu a fost finalizată, soluționarea contestației fiind suspendată, în

conformitate cu prevederile art. 214 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de

procedură fiscală, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura

penală, prin Decizia nr. 60 din 26 iunie 2012 emisă de ANAF - Direcția Generală

a Finanțelor Publice a Județului Alba.

Procedura

de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative

fiscale, reglementată de art. 205 - 218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de

procedură fiscală, este o procedură administrativă obligatorie, instanța de

judecată neputând proceda la soluționarea în fond a cauzei, înainte ca organul

administrativ competent să soluționeze contestația pe fondul ei.

Prin

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 privind

liberul acces la justiție al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăților

și intereselor lor legitime s-a statuat de principiu că "este de

competența exclusivă a legiuitorului de a institui asemenea proceduri

destinate, în general, să asigure soluționarea mai rapidă a unor categorii de

litigii, descongestionarea instanțelor judecătorești de cauzele ce pot fi

rezolvate pe această cale, evitarea cheltuielilor de judecată" și că

"legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite,

reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor

procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită

a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile

instituite de lege".

Curtea

Constituțională a mai arătat, spre exemplu, în Decizia nr. 670 din 27 ianuarie

2006, că "instituirea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii,

fără caracter jurisdicțional, nu este contrară principiului liberului acces la

justiție, cât timp decizia organului administrativ poate fi atacată în fața

unei instanțe judecătorești".

Cum

în pricina supusă judecății reclamanta nu a uzat de posibilitatea legală de a

contesta la instanța de contencios administrativ competentă decizia prin care

s-a dispus suspendarea procedurii administrative de soluționare a contestației,

în mod legal prima instanță a apreciat ca fiind inadmisibil demersul judiciar ce

a vizat exclusiv legalitatea Raportului de inspecție fiscală și a Deciziei de

impunere.

2.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și art.

312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta SC B. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta SC B. SRL prin lichidator judiciar CLI A.C.

împotriva Sentinței civile nr. 389 din 21 noiembrie 2012 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 10 iunie 2014.

Procesat

de GGC - GV