ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4234/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4234/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC T.C.S. SRL a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor, anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 19 din 31

ianuarie 2013 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin

care s-a dispus suspendarea soluționării contestațiilor formulate de reclamantă

și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei de a relua procedura

administrativă de soluționare a contestației.

2.

Hotărârea instanței de fond

Prin

Sentința civilă nr. 142 din 29 aprilie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția

de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea în contencios

administrativ formulată de reclamanta SC T.C.S. SRL

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut că în perioada 12 mai 2011- 27 iulie 2011

reclamanta SC T.C.S. S.R.L a făcut obiectul unei inspecții fiscale generale.

În

urma finalizării controlului efectuat, Activitatea de Inspecție Fiscală din

cadrul D.G.F.P. a județului Hunedoara a întocmit Procesul verbal de control nr.

10683 din 19 iulie 2012, decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr.

475 din 27 iulie 2012, raportul de inspecție fiscală 389 din 27 iulie 2012 ale

cărui concluzii au fost valorificate prin Decizia de impunere nr. 474 din 27

iulie 2012, prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații

fiscale suplimentare către bugetul de stat.

Împotriva

fiecărei decizii de impunere reclamanta a formulat contestație administrativă

la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F., care

prin Decizia nr. 19 din 31 ianuarie 2013 a dispus suspendarea soluționării

contestației, în temeiul dispozițiilor art. 214 alin. (1) C. proc. fisc., în

condițiile în care organul fiscal de inspecție a înaintat Parchetului de pe

lângă Tribunalul Hunedoara sesizarea nr. 36.426 din 12 septembrie 2012,

împreună cu procesul-verbal nr. 10.863 din 19 iulie 2012, în vederea

constatării existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 6 și art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) din

Legea nr. 241/2005.

Instanța

de fond a arătat că procesul-verbal întocmit în temeiul art. 108 din O.G. nr.

92/2003 este un act componentă a sesizării organelor de urmărire penală, act

independent de raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere corelativă,

chiar dacă reproduce fidel sau sintetic cele constatate prin raportul de

inspecție fiscală.

Nu

prezintă relevanță din punct de vedere al regularității sale momentul sesizării

efective a organului de urmărire penală, ci momentul întocmirii sale, care

trebuie să se situeze între data încheierii inspecției fiscale și data

sesizării organelor de urmărire penală, ceea ce în cauză se verifică,

procesul-verbal fiind încheiat la data de 19 iulie 2012, iar sesizarea

Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a avut loc la data de 12

septembrie 2012.

Pe

de altă parte, procesul-verbal în cauză nu este un act administrativ fiscal în

sensul art. 41 din O.G. nr. 92/2003, neproducând efecte în planul procesului de

stabilire, modificare și stingere a drepturilor și obligațiilor fiscale.

Singurul său efect este de sesizare a organelor de urmărire penale și

declanșare a procesului penal. Ca atare, pentru necomunicarea acestuia nu

intervin sancțiunile prevăzute de art. 45 din O.G. nr. 92/2003 și pct. 44.1 din

normele metodologice referitoare la inopozabilitatea actului și la împrejurarea

că nu produce niciun efect, sancțiuni specifice numai actelor administrativ

fiscale. Comunicarea acestui proces verbal prevăzută de art. 108 din O.G. nr.

92/2003 este numai spre informarea contribuabilului controlat, pentru

asigurarea dreptului la apărare al acestuia.

Cu

toate acestea, procesul-verbal a fost comunicat reclamantei la 12 septembrie

2012 prin publicitate la data de 12 septembrie 2012, conform art. 44 alin. (3)

din O.G. nr. 92/2003, precum și prin remitere sub semnătură la data de 09

octombrie 2012.

Organul

fiscal învestit cu soluționarea contestației administrative, atunci când

analizează oportunitatea suspendării soluționării acesteia în temeiul art. 214

alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, e ținut a verifica numai existența unei

sesizări penale în sens formal, fără a fi îndrituit a verifica și dacă această

sesizare este conformă, cum pretinde reclamanta, o atare atribuție fiind în

competența exclusivă a organului de cercetare penală, care este ținut a

verifica regularitatea actelor de sesizare conform normelor de procedură

penală, din oficiu sau la sesizarea persoanelor interesate.

În

cauză, este indiscutabil că între pretinsele infracțiuni de evaziune fiscală cu

care au fost sesizate organele penale și starea de fapt reținută prin raportul

de inspecție fiscală, care a stat la baza emiterii deciziei de impunere, există

o strânsă legătură, reproșându-se atât societății reclamantei în raportul de

drept fiscal, cât și administratorilor acesteia în raporturile de drept penal

nedeclararea sursei impozabile, evidențierea de cheltuieli în contabilitate

care nu au la bază operațiuni reale, efectuarea cu știință de înregistrări

inexacte sau omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, ce au dus

la prejudicierea bugetului de stat cu o sumă importantă de bani, aspecte ce

justifică suspendarea soluționării contestației.

3.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva

Sentinței civile nr. 142 din 29 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Alba

Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în

termenul legal, reclamanta SC T.C.S. SRL, solicitând modificarea acesteia în

sensul admiterii contestației, anulării Deciziei nr. 19 din 31 ianuarie 2013 și

reluării procedurii administrative de soluționare a contestației, pentru motive

încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În

motivarea cererii, recurenta a susținut că procesul-verbal întocmit în temeiul

art. 108 din O.G. nr. 92/2003 și prin care au fost sesizate organele de

cercetare penală nu a fost regulat întocmit, contrar considerentelor instanței

de fond, nu fost semnat de contribuabil și nu i-a fost comunicat până în data

de 09 octombrie 2012, recurenta fiind, astfel, pusă în imposibilitatea de a da

explicații și a-și exprima un punct de vedere.

În

aceste condiții, sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara este

una informă, realizată cu încălcarea dispozițiilor art. 108 C. proc. fisc.

Recurenta

a criticat considerentele contradictorii ale deciziei contestate arătând că, pe

de o parte, organele fiscale dispun suspendarea soluționării contestației iar,

pe de altă parte, analizează temeinicia contestației, pe fond.

În

răspunsul la întâmpinare, recurenta a reluat criticile de nelegalitate aduse

procesului verbal întocmit în temeiul art. 108 din O.G. nr. 92/2003,

argumentând că dreptul său la apărare a fost încălcat, în contextul întocmirii

acestui proces-verbal și sesizării organelor de urmărire penală.

4.

Apărările intimatei

Intimata

Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a

solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A

arătat că procesul-verbal întocmit în temeiul art. 108 din O.G. nr. 92/2003

constituie o sinteză a constatărilor raportului de inspecție fiscală nr. F-HD

389 din 27 iulie 2012, al cărui proiect a fost înmânat recurentei în vederea

exprimării de obiecțiuni.

Raportul

de inspecție fiscală și procesul-verbal de control nu au putut fi comunicate

conform art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, acestea returnându-se cu

mențiunea "expirat data păstrare", astfel că au fost comunicate prin

publicitate.

A

mai argumentat că în mod corect Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor din cadrul A.N.A.F. a dispus suspendarea soluționării

contestației reclamantei, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003

privind C. proc. fisc., întrucât între stabilirea obligațiilor fiscale

constatate prin Raportul de inspecție fiscală nr. F-HD 389 din 27 iulie 2012,

în baza căruia s-a emis Decizia nr. F-HD 474 din 27 iulie 2012, contestată, și

stabilirea faptelor săvârșite există o strânsă interdependență.

5.

Considerentele instanței de control judiciar

Examinând

sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și

lucrările dosarului, precum și de dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge, pentru

considerentele ce urmează.

Recurenta-reclamantă

a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 218 alin. (2) din codul de

procedură fiscală, Decizia nr. 19 din 31 ianuarie 2013 a Direcției Generale de

Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare

Fiscală prin care s-a suspendat soluționarea contestației formulate de

societate împotriva deciziei de impunere privind obligațiile fiscale

suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-HD 474 din 27 iulie

2012, emisă în baza RIF F-HD 389 din 27 iulie 2012 încheiat de organele de

inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Hunedoara

- Activitatea de Inspecție Fiscală, pentru suma totală de 3.703.408 lei, până

la pronunțarea unei decizii definitive pe latura penală.

În

motivarea soluției administrative, s-a reținut că organele de inspecție fiscală

au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara sesizarea penală nr.

36426 din 12 septembrie 2012, împreună cu Procesul-verbal nr. 10863 din 19

iulie 2012, ale cărui constatări au fost preluate în Raportul de inspecție

fiscală ce a stat la baza emiterii Deciziei de impunere contestate, solicitând

începerea cercetărilor în vederea constatării existenței sau inexistenței

elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 6 și art. 9 alin.

(1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 241/2005, respectiv de art. 43 din Legea

contabilității nr. 82/1991, sesizarea vizând un prejudiciu adus bugetului de

stat în sumă totală de 3.703.408 lei, valoare care se regăsește integral în

Decizia de impunere nr. F-HD 474 din 27 iulie 2012.

Potrivit

dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc., incident în speță:

"Organul

de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea

cauzei atunci când:

a)

organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu

privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare

ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în

procedură administrativă."

Prima

instanță și-a însușit punctul de vedere exprimat de Agenția Națională de

Administrare Fiscală, arătând, în esență, că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc. pentru a se dispune

suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă, și

aceasta este și concluzia instanței de control judiciar.

În

cauză, este indiscutabil că între pretinsele infracțiuni cu care au fost

sesizate organele penale și starea de fapt reținută prin raportul de inspecție

fiscală, care a stat la baza emiterii deciziei de impunere, există o strânsă

legătură, în ambele acte reținându-se nedeclararea sursei impozabile,

evidențierea de cheltuieli în contabilitate care nu au la bază operațiuni

reale, efectuarea cu știință de înregistrări inexacte sau omisiunea cu știință

a înregistrărilor în contabilitate, ce au dus la prejudicierea bugetului de

stat.

Suspendarea

soluționării contestației reprezintă o situație de excepție, în contextul

existenței indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o

înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi pronunțată în procedura

administrativă, astfel că procedura administrativă privind soluționarea

contestației formulate împotriva actelor administrative fiscale în mod just a

fost suspendată.

Considerentele

deciziei contestate reiau situația de fapt și susținerile societății supuse

inspecției fiscale și nu reprezintă analiza, pe fond, a contestației

recurentei, ci se subsumează motivării măsurii suspendării soluționării

contestației, dispuse de autoritate intimată.

Nu

pot fi identificate elemente de nelegalitate sau neregularitate în ceea ce

privește întocmirea sau comunicarea procesului-verbal nr. 10863 din 19 iulie

2012, criticile recurentei fiind neîntemeiate.

Se

mai constată că dreptul recurentei-reclamante la apărare nu a fost prejudiciat,

în contextul elaborării acestui proces-verbal, în condițiile în care acesta

reia constatările raportului de inspecție fiscală nr. F-HD 389 din 27 iulie

comunicat recurentei, iar aceasta a formulat un punct de vedere în data de 09

iulie 2012, punct de vedere pe care l-a completat în data de 25 iulie 2012,

respectiv 26 iulie 2012, atașând și o serie de documente financiar contabile.

Punctul de vedere formulat de recurentă, completările și înscrisurile depuse au

fost analizate de către organele de inspecție fiscală, care i-au comunicat, de

altfel, recurentei, că acestea nu modifică rezultatele controlului.

Pentru

aceste considerente, apreciindu-se că instanța de fond a pronunțat o sentință

legală și temeinică și că nu sunt incidente motive care să atragă modificarea

sau casarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta SC T.C.S. SRL împotriva Sentinței civile nr.

142 din 29 aprilie 2013 Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - GV