Decizia nr. 4234/2014 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 142/2013 a Curții de Apel Alba Iulia

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC T.C.S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 19 din 31 ianuarie 2013 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestațiilor formulate de reclamantă și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei de a relua procedura administrativă de soluționare a contestației.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 142 din 29 aprilie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC T.C.S. SRL Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în perioada 12 mai 2011- 27 iulie 2011 reclamanta SC T.C.S. S.R.L a făcut obiectul unei inspecții fiscale generale. În urma finalizării controlului efectuat, Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul D.G.F.P. a județului Hunedoara a întocmit Procesul verbal de control nr. 10683 din 19 iulie 2012, decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. 475 din 27 iulie 2012, raportul de inspecție fiscală 389 din 27 iulie 2012 ale cărui concluzii au fost valorificate prin Decizia de impunere nr. 474 din 27 iulie 2012, prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare către bugetul de stat. Împotriva fiecărei decizii de impunere reclamanta a formulat contestație administrativă la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F., care prin Decizia nr. 19 din 31 ianuarie 2013 a dispus suspendarea soluționării contestației, în temeiul dispozițiilor art. 214 alin. (1) C. proc. fisc., în condițiile în care organul fiscal de inspecție a înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara sesizarea nr. 36.426 din 12 septembrie 2012, împreună cu procesul-verbal nr. 10.863 din 19 iulie 2012, în vederea constatării existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 6 și art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 241/2005. Instanța de fond a arătat că procesul-verbal întocmit în temeiul art. 108 din O.G. nr. 92/2003 este un act componentă a sesizării organelor de urmărire penală, act independent de raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere corelativă, chiar dacă reproduce fidel sau sintetic cele constatate prin raportul de inspecție fiscală. Nu prezintă relevanță din punct de vedere al regularității sale momentul sesizării efective a organului de urmărire penală, ci momentul întocmirii sale, care trebuie să se situeze între data încheierii inspecției fiscale și data sesizării organelor de urmărire penală, ceea ce în cauză se verifică, procesul-verbal fiind încheiat la data de 19 iulie 2012, iar sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a avut loc la data de 12 septembrie 2012. Pe de altă parte, procesul-verbal în cauză nu este un act administrativ fiscal în sensul art. 41 din O.G. nr. 92/2003, neproducând efecte în planul procesului de stabilire, modificare și stingere a drepturilor și obligațiilor fiscale. Singurul său efect este de sesizare a organelor de urmărire penale și declanșare a procesului penal. Ca atare, pentru necomunicarea acestuia nu intervin sancțiunile prevăzute de art. 45 din O.G. nr. 92/2003 și pct. 44.1 din normele metodologice referitoare la inopozabilitatea actului și la împrejurarea că nu produce niciun efect, sancțiuni specifice numai actelor administrativ fiscale. Comunicarea acestui proces verbal prevăzută de art. 108 din O.G. nr. 92/2003 este numai spre informarea contribuabilului controlat, pentru asigurarea dreptului la apărare al acestuia. Cu toate acestea, procesul-verbal a fost comunicat reclamantei la 12 septembrie 2012 prin publicitate la data de 12 septembrie 2012, conform art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, precum și prin remitere sub semnătură la data de 09 octombrie 2012. Organul fiscal învestit cu soluționarea contestației administrative, atunci când analizează oportunitatea suspendării soluționării acesteia în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, e ținut a verifica numai existența unei sesizări penale în sens formal, fără a fi îndrituit a verifica și dacă această sesizare este conformă, cum pretinde reclamanta, o atare atribuție fiind în competența exclusivă a organului de cercetare penală, care este ținut a verifica regularitatea actelor de sesizare conform normelor de procedură penală, din oficiu sau la sesizarea persoanelor interesate. În cauză, este indiscutabil că între pretinsele infracțiuni de evaziune fiscală cu care au fost sesizate organele penale și starea de fapt reținută prin raportul de inspecție fiscală, care a stat la baza emiterii deciziei de impunere, există o strânsă legătură, reproșându-se atât societății reclamantei în raportul de drept fiscal, cât și administratorilor acesteia în raporturile de drept penal nedeclararea sursei impozabile, evidențierea de cheltuieli în contabilitate care nu au la bază operațiuni reale, efectuarea cu știință de înregistrări inexacte sau omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, ce au dus la prejudicierea bugetului de stat cu o sumă importantă de bani, aspecte ce justifică suspendarea soluționării contestației.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 142 din 29 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta SC T.C.S. SRL, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii contestației, anulării Deciziei nr. 19 din 31 ianuarie 2013 și reluării procedurii administrative de soluționare a contestației, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea cererii, recurenta a susținut că procesul-verbal întocmit în temeiul art. 108 din O.G. nr. 92/2003 și prin care au fost sesizate organele de cercetare penală nu a fost regulat întocmit, contrar considerentelor instanței de fond, nu fost semnat de contribuabil și nu i-a fost comunicat până în data de 09 octombrie 2012, recurenta fiind, astfel, pusă în imposibilitatea de a da explicații și a-și exprima un punct de vedere. În aceste condiții, sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara este una informă, realizată cu încălcarea dispozițiilor art. 108 C. proc. fisc. Recurenta a criticat considerentele contradictorii ale deciziei contestate arătând că, pe de o parte, organele fiscale dispun suspendarea soluționării contestației iar, pe de altă parte, analizează temeinicia contestației, pe fond. În răspunsul la întâmpinare, recurenta a reluat criticile de nelegalitate aduse procesului verbal întocmit în temeiul art. 108 din O.G. nr. 92/2003, argumentând că dreptul său la apărare a fost încălcat, în contextul întocmirii acestui proces-verbal și sesizării organelor de urmărire penală.

Apărările intimatei Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A arătat că procesul-verbal întocmit în temeiul art. 108 din O.G. nr. 92/2003 constituie o sinteză a constatărilor raportului de inspecție fiscală nr. F-HD 389 din 27 iulie 2012, al cărui proiect a fost înmânat recurentei în vederea exprimării de obiecțiuni. Raportul de inspecție fiscală și procesul-verbal de control nu au putut fi comunicate conform art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, acestea returnându-se cu mențiunea "expirat data păstrare", astfel că au fost comunicate prin publicitate. A mai argumentat că în mod corect Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F. a dispus suspendarea soluționării contestației reclamantei, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., întrucât între stabilirea obligațiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecție fiscală nr. F-HD 389 din 27 iulie 2012, în baza căruia s-a emis Decizia nr. F-HD 474 din 27 iulie 2012, contestată, și stabilirea faptelor săvârșite există o strânsă interdependență.

Considerentele instanței de control judiciar Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează. Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 218 alin. (2) din codul de procedură fiscală, Decizia nr. 19 din 31 ianuarie 2013 a Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală prin care s-a suspendat soluționarea contestației formulate de societate împotriva deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-HD 474 din 27 iulie 2012, emisă în baza RIF F-HD 389 din 27 iulie 2012 încheiat de organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Hunedoara - Activitatea de Inspecție Fiscală, pentru suma totală de 3.703.408 lei, până la pronunțarea unei decizii definitive pe latura penală. În motivarea soluției administrative, s-a reținut că organele de inspecție fiscală au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara sesizarea penală nr. 36426 din 12 septembrie 2012, împreună cu Procesul-verbal nr. 10863 din 19 iulie 2012, ale cărui constatări au fost preluate în Raportul de inspecție fiscală ce a stat la baza emiterii Deciziei de impunere contestate, solicitând începerea cercetărilor în vederea constatării existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 6 și art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 241/2005, respectiv de art. 43 din Legea contabilității nr. 82/1991, sesizarea vizând un prejudiciu adus bugetului de stat în sumă totală de 3.703.408 lei, valoare care se regăsește integral în Decizia de impunere nr. F-HD 474 din 27 iulie 2012. Potrivit dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc., incident în speță: "Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă." Prima instanță și-a însușit punctul de vedere exprimat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, arătând, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc. pentru a se dispune suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă, și aceasta este și concluzia instanței de control judiciar. În cauză, este indiscutabil că între pretinsele infracțiuni cu care au fost sesizate organele penale și starea de fapt reținută prin raportul de inspecție fiscală, care a stat la baza emiterii deciziei de impunere, există o strânsă legătură, în ambele acte reținându-se nedeclararea sursei impozabile, evidențierea de cheltuieli în contabilitate care nu au la bază operațiuni reale, efectuarea cu știință de înregistrări inexacte sau omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, ce au dus la prejudicierea bugetului de stat. Suspendarea soluționării contestației reprezintă o situație de excepție, în contextul existenței indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi pronunțată în procedura administrativă, astfel că procedura administrativă privind soluționarea contestației formulate împotriva actelor administrative fiscale în mod just a fost suspendată. Considerentele deciziei contestate reiau situația de fapt și susținerile societății supuse inspecției fiscale și nu reprezintă analiza, pe fond, a contestației recurentei, ci se subsumează motivării măsurii suspendării soluționării contestației, dispuse de autoritate intimată. Nu pot fi identificate elemente de nelegalitate sau neregularitate în ceea ce privește întocmirea sau comunicarea procesului-verbal nr. 10863 din 19 iulie 2012, criticile recurentei fiind neîntemeiate. Se mai constată că dreptul recurentei-reclamante la apărare nu a fost prejudiciat, în contextul elaborării acestui proces-verbal, în condițiile în care acesta reia constatările raportului de inspecție fiscală nr. F-HD 389 din 27 iulie 2012. Așa cum rezultă din actele cauzei, proiectul acestui raport a fost comunicat recurentei, iar aceasta a formulat un punct de vedere în data de 09 iulie 2012, punct de vedere pe care l-a completat în data de 25 iulie 2012, respectiv 26 iulie 2012, atașând și o serie de documente financiar contabile. Punctul de vedere formulat de recurentă, completările și înscrisurile depuse au fost analizate de către organele de inspecție fiscală, care i-au comunicat, de altfel, recurentei, că acestea nu modifică rezultatele controlului. Pentru aceste considerente, apreciindu-se că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică și că nu sunt incidente motive care să atragă modificarea sau casarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.