ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7325/2013

Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, reclamanta SC T.C.S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Agenția Națională de Administrare Fiscală suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. F-HD 474 din 27 iulie 2012, până la pronunțarea instanței de fond, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a susținut că în speță sunt îndeplinit condițiile de admisibilitate ale cererii de suspendare. Sub aspectul existenței cazului bine justificat, s-a argumentat că decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală au fost emise fără ca în prealabil să fi avut loc discuția finală cu contribuabilul, a fost încălcat dreptul contribuabilului de a fi informat pe parcursul desfășurării inspecției fiscale, drept prevăzut de art. 107, alin. (1) C. proc. fisc., că actul fiscal nu i-a fost comunicat reclamantei, că a fost încălcată obligația legală prevăzută de art. 105 C. proc. fisc. de examinare în cadrul inspecției fiscale a tuturor documentelor justificative, că inspecția fiscală a depășit durata prevăzută de art. 104, alin. (1) C. proc. fisc. și că există documente justificative neanalizate care dovedesc realitatea operațiunilor derulate între reclamantă și alte societăți comerciale. A apreciat că este îndeplinită și condiția pagubei iminente, întrucât, dacă decizia de impunere ar fi pusă în executare, atât activitatea curentă a societății, cât și finalizarea contractelor aflate în derulare ar urma să fie paralizate.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 355/2012 din 1 noiembrie 2012, Curtea le Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. 474 din 27 iulie 2012, formulată de reclamanta SC T.C.S. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Totodată a respins cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. 474 din 27 iulie 2012 formulată de reclamanta SC T.C.S. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Decizia de impunere nr. F-HD 474 din 27 iulie 2012 au fost stabilite obligații de plată suplimentare în sarcina reclamantei în sumă de 3.793.408 RON. Examinând dispozițiile legale invocate de către reclamantă, raportat la situația de fapt conturată de ansamblul probator, Curtea a mai reținut că administratorului societății i s-a dat posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere, acesta dând pe parcursul desfășurării inspecției fiscale mai multe note explicative și prezentând documentele pe care le aprecia ca relevante, și că, în esență, nu pot fi primite susținerile reclamantei conform cărora organul de inspecție fiscală nu ar fi respectat prevederile legale referitoare la realizarea inspecției fiscale. A apreciat că deși durata inspecției fiscale a fost mai mare de 3 luni, acest aspect nu determină automat nulitatea inspecției fiscale, ci contribuabilul trebuie să facă dovada că depășirea termenului de 3 luni i-a creat o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului vătămător, iar în speță reclamanta nu a făcut o astfel de dovadă. Curtea a mai apreciat că alte critici invocate de reclamantă vizează însăși fondul cauzei iar, în această fază a procedurii, instanța nu poate proceda la o analiză amănunțită, pe fond, a nelegalității măsurilor dispuse. Din această perspectivă, nu a mai fost necesară analiza îndeplinirii condiției pagubei iminente prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală a fost respinsă cu motivarea că aceasta nu are calitatea de emitent al actului a cărui suspendare se solicită.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței nr. 355/2012 din 1 noiembrie 2012 a declarat recurs reclamanta SC T.C.S. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei de drept al demersului său, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. cu referire la art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, republicată. Recurenta-reclamantă a susținut și dezvoltat, în esență, următoarele aspecte critice în legătură cu hotărârea primei instanțe: - au fost tratate selectiv motivele de nelegalitate invocate, fiind astfel lăsate ca neanalizate o serie de aspecte esențiale în determinarea unei îndoieli serioase asupra legalității actului atacat, cum ar fi lipsa discuției finale cu contribuabilul, înainte de finalizarea inspecției fiscale, conform art. 107 alin. (5) și art. 109 alin. (2) C. proc. fisc.; - instanța de fond a făcut aprecieri greșite atât în ceea ce privește situația de fapt, cât și cu referire la aplicarea dispozițiilor art. 105 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003 și dacă ar fi „pipăit cu adevărat fondului cauzei, ar fi constatat că inspecția fiscală nu s-a încheiat la 9 iulie 2012 câtă vreme, ulterior acestui moment, s-au purtat și alte discuții cu organele fiscale iar reprezentanții societății au depus un volum considerabil de documente, spre a fi examinate de organele fiscale; - nu a fost luată în considerare depășirea duratei inspecției fiscale după cum nu a fost valorificat nici dreptul contribuabilului de-a fi informat pe parcursul desfășurării inspecției fiscale, relevantă fiind de altfel și lipsa comunicării către contribuabil a procesului verbal, conform art. 108 alin. (2) C. proc. fisc.; - și în ceea ce privește condiția pagubei iminente, apreciată ca fiind de prisos pentru a mai fi analizată de către prima instanță, se impunea a se reține că este îndeplinită în cauză, raportat nu doar la debitul deosebit de mare, de 3.703.408 RON ci și la faptul că prin această executare s-ar crea societății reclamante un prejudiciu de natură a conduce nu numai la imposibilitatea continuării activității dar chiar la intrarea acesteia în faliment, cei 32 de salariați ai societății rămânând și ei fără salarii și practic, fără slujbe.

Întâmpinarea intimatei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, a formulat în cauză întâmpinare și concluzii scrise, solicitând, în esență, respingerea recursului promovat de reclamantă ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe. Intimatul-pârât a arătat că probatoriile solicitate în recurs de recurenta-reclamantă sunt irelevante și lipsite de utilitate în cauză, astfel că se impune respingerea lor pe acest considerent.

Soluția și considerentele instanței de recurs Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de actele și lucrările dosarului dar și raportat la prevederile legale incidente în cauză, Înalta Curte reține că este întemeiat recursul de față, în sensul și pentru considerentele în continuare arătate. Reclamanta SC T.C.S. SRL a sesizat instanța de contencios administrativ cu cererea de suspendare a executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată în cuantum de 3.703.408 RON, stabilită de inspecția fiscală nr. F-HD 474 din 27 iulie 2012, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, respectiv până la pronunțarea instanței cu acțiunea de fond, vizând anularea actelor administrativ fiscale atacate. Instanța de fond, analizând cererea reclamantei, raportat la prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 2 lit. t) și ș) din același act normativ, a apreciat că nu este îndeplinită în cauză condiția cazului bine justificat, urmare a analizei detaliate întreprinse asupra aspectelor sesizate în cererea de suspendare executare vizând pretinsa încălcare de către organul fiscal a dispozițiilor referitoare la drepturile contribuabilului pe parcursul desfășurării inspecției fiscale și la încheierea acesteia. Raportat la criticile recurentei-reclamante dar și la practica sa consolidată în această materie, Înalta Curte apreciază că numeroasele argumente înfățișate de prima instanță în susținerea concluziei potrivit cu care organul fiscal a respectat întocmai prevederile legale referitoare la desfășurarea inspecției fiscale, reprezintă o veritabilă prejudecare a fondului cauzei pe acest aspect, chiar și numai formal. Independent de împrejurarea că în procedura specială a suspendării de executare se impune numai efectuarea unei cercetări sumare a aparenței dreptului, nefiind permisă prejudecarea aspectelor ce țin de fondul litigiului, în cazul de față, de anularea actelor administrativ fiscale atacate, Înalta Curte reține totodată că statuările și concluziile judecătorului fondului nu sunt corespunzătoare situației de fapt descrise de recurenta-reclamantă, care, prima facie, transpare din actele depuse la dosar. Astfel, fără a realiza o analiză aprofundată a conținutului raportului juridic dedus judecății, tocmai pentru a nu prejudeca fondul cauzei, Înalta Curte reține totuși că neclaritățile ivite în legătură cu data la care ar fi avut loc finalizarea inspecției fiscale, relevantă prin prisma documentației suplimentare depusă și despre care nu se poate afirma dacă a mai fost sau nu evaluată, ca și lipsa unor dovezi evidente în legătură cu modalitatea de respectare a drepturilor contribuabilului, raportat la conținutul art. 105 alin. (1), art. 107 alin. (1) și 109 alin. (2) C. proc. fisc., sunt de natură să contureze îndoieli justificate în privința legalității actelor a căror suspendare a fost solicitată. Și aceasta, întrucât, orice contribuabil, atunci când este supus unor verificări de tipul celor întreprinse față de recurenta-reclamantă, trebuie să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce-i revine, în contextul acordării și respectării drepturilor ce-i sunt legal garantate. În fine, pe aspectele ce privesc condiția cazului bine justificat, cu privire la care Înalta Curte conchide în sensul că se impunea reținerea îndeplinirii acesteia în speță, este de menționat și că instituția juridică a suspendării executării actelor administrative a fost concepută ca o măsură de protecție a drepturilor și intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare și, în același timp, ca o cale de evitare a exercitării abuzive a prerogativelor autorităților publice. Or, tocmai din această perspectivă, în cauză, raportat la situația concretă, se apreciază că elementele sumare evidențiate conturează și se circumscriu cerinței cazului bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, republicată. Referitor la condiția pagubei iminente, definite în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil, sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, Înalta Curte reține, că probele sumar administrate în cauză conduc la concluzia că executarea debitului fiscal reținut, consistent de altfel, s-ar repercuta negativ asupra activității societății dar și asupra celor 32 de angajați pentru care nu ar mai putea fi asigurate fondurile necesare plății salariilor. Prin urmare, apreciind în sensul temeiniciei recursului recurentei-reclamante și al întrunirii cumulative în cauză a cerințelor art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, pentru a se dispune suspendarea de executare solicitată, Înalta Curte urmează a admite recursul de față în temeiul art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și a modifica hotărârea primei instanțe în sensul admiterii cererii de suspendare, astfel cum a fost formulată, până la pronunțarea instanței de fond.