ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7325/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

în judecată. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Alba Iulia, reclamanta SC T.C.S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Agenția

Națională de Administrare Fiscală suspendarea executării deciziei de impunere

privind obligațiile fiscale suplimentare nr. F-HD 474 din 27 iulie 2012, până

la pronunțarea instanței de fond, precum și obligarea acestora la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a susținut că în speță sunt îndeplinit condițiile de admisibilitate

ale cererii de suspendare.

Sub aspectul

existenței cazului bine justificat, s-a argumentat că decizia de impunere și

raportul de inspecție fiscală au fost emise fără ca în prealabil să fi avut loc

discuția finală cu contribuabilul, a fost încălcat dreptul contribuabilului de

a fi informat pe parcursul desfășurării inspecției fiscale, drept prevăzut de

art. 107, alin. (1) C. proc. fisc., că actul fiscal nu i-a fost comunicat

reclamantei, că a fost încălcată obligația legală prevăzută de art. 105 C.

proc. fisc. de examinare în cadrul inspecției fiscale a tuturor documentelor

justificative, că inspecția fiscală a depășit durata prevăzută de art. 104, alin.

(1) C. proc. fisc. și că există documente justificative neanalizate care

dovedesc realitatea operațiunilor derulate între reclamantă și alte societăți

comerciale.

A apreciat că este

îndeplinită și condiția pagubei iminente, întrucât, dacă decizia de impunere ar

fi pusă în executare, atât activitatea curentă a societății, cât și finalizarea

contractelor aflate în derulare ar urma să fie paralizate.

instanței de fond

Prin Sentința civilă

nr. 355/2012 din 1 noiembrie 2012, Curtea le Apel Alba Iulia, secția de

contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a executării

Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. 474

din 27 iulie 2012, formulată de reclamanta SC T.C.S. SRL în contradictoriu cu pârâta

Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca fiind introdusă împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă. Totodată a respins cererea de

suspendare a executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale

suplimentare de plată nr. 474 din 27 iulie 2012 formulată de reclamanta SC

T.C.S. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor

Publice Timișoara, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că prin Decizia de impunere nr. F-HD 474 din

27 iulie 2012 au fost stabilite obligații de plată suplimentare în sarcina

reclamantei în sumă de 3.793.408 RON.

Examinând

dispozițiile legale invocate de către reclamantă, raportat la situația de fapt

conturată de ansamblul probator, Curtea a mai reținut că administratorului

societății i s-a dat posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere, acesta

dând pe parcursul desfășurării inspecției fiscale mai multe note explicative și

prezentând documentele pe care le aprecia ca relevante, și că, în esență, nu

pot fi primite susținerile reclamantei conform cărora organul de inspecție

fiscală nu ar fi respectat prevederile legale referitoare la realizarea

inspecției fiscale.

A apreciat că deși

durata inspecției fiscale a fost mai mare de 3 luni, acest aspect nu determină

automat nulitatea inspecției fiscale, ci contribuabilul trebuie să facă dovada

că depășirea termenului de 3 luni i-a creat o vătămare care nu poate fi

înlăturată decât prin anularea actului vătămător, iar în speță reclamanta nu a

făcut o astfel de dovadă.

Curtea a mai apreciat

că alte critici invocate de reclamantă vizează însăși fondul cauzei iar, în

această fază a procedurii, instanța nu poate proceda la o analiză amănunțită,

pe fond, a nelegalității măsurilor dispuse.

Din această

perspectivă, nu a mai fost necesară analiza îndeplinirii condiției pagubei

iminente prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală

a fost respinsă cu motivarea că aceasta nu are calitatea de emitent al actului

a cărui suspendare se solicită.

exercitată în cauză

Împotriva Sentinței

nr. 355/2012 din 1 noiembrie 2012 a declarat recurs reclamanta SC T.C.S. SRL,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei de drept

al demersului său, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ. cu referire la art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, republicată.

Recurenta-reclamantă a susținut și dezvoltat, în esență, următoarele aspecte critice

în legătură cu hotărârea primei instanțe:

- au fost tratate

selectiv motivele de nelegalitate invocate, fiind astfel lăsate ca neanalizate

o serie de aspecte esențiale în determinarea unei îndoieli serioase asupra

legalității actului atacat, cum ar fi lipsa discuției finale cu contribuabilul,

înainte de finalizarea inspecției fiscale, conform art. 107 alin. (5) și art.

109 alin. (2) C. proc. fisc.;

- instanța de fond a

făcut aprecieri greșite atât în ceea ce privește situația de fapt, cât și cu

referire la aplicarea dispozițiilor art. 105 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003

și dacă ar fi „pipăit cu adevărat fondului cauzei, ar fi constatat că inspecția

fiscală nu s-a încheiat la 9 iulie 2012 câtă vreme, ulterior acestui moment,

s-au purtat și alte discuții cu organele fiscale iar reprezentanții societății

au depus un volum considerabil de documente, spre a fi examinate de organele

fiscale;

- nu a fost luată în

considerare depășirea duratei inspecției fiscale după cum nu a fost valorificat

nici dreptul contribuabilului de-a fi informat pe parcursul desfășurării

inspecției fiscale, relevantă fiind de altfel și lipsa comunicării către

contribuabil a procesului verbal, conform art. 108 alin. (2) C. proc. fisc.;

- și în ceea ce

privește condiția pagubei iminente, apreciată ca fiind de prisos pentru a mai

fi analizată de către prima instanță, se impunea a se reține că este

îndeplinită în cauză, raportat nu doar la debitul deosebit de mare, de

3.703.408 RON ci și la faptul că prin această executare s-ar crea societății

reclamante un prejudiciu de natură a conduce nu numai la imposibilitatea

continuării activității dar chiar la intrarea acesteia în faliment, cei 32 de

salariați ai societății rămânând și ei fără salarii și practic, fără slujbe.

Direcția Generală

Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a

Finanțelor Publice Hunedoara, a formulat în cauză întâmpinare și concluzii

scrise, solicitând, în esență, respingerea recursului promovat de reclamantă ca

nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.

Intimatul-pârât a

arătat că probatoriile solicitate în recurs de recurenta-reclamantă sunt

irelevante și lipsite de utilitate în cauză, astfel că se impune respingerea

lor pe acest considerent.

considerentele instanței de recurs

Analizând sentința

atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de actele și lucrările

dosarului dar și raportat la prevederile legale incidente în cauză, Înalta

Curte reține că este întemeiat recursul de față, în sensul și pentru

considerentele în continuare arătate.

Reclamanta SC T.C.S.

SRL a sesizat instanța de contencios administrativ cu cererea de suspendare a

executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată

în cuantum de 3.703.408 RON, stabilită de inspecția fiscală nr. F-HD 474 din 27

iulie 2012, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată,

respectiv până la pronunțarea instanței cu acțiunea de fond, vizând anularea

actelor administrativ fiscale atacate.

Instanța de fond,

analizând cererea reclamantei, raportat la prevederile art. 14 din Legea nr.

554/2004, coroborat cu art. 2 lit. t) și ș) din același act normativ, a

apreciat că nu este îndeplinită în cauză condiția cazului bine justificat,

urmare a analizei detaliate întreprinse asupra aspectelor sesizate în cererea

de suspendare executare vizând pretinsa încălcare de către organul fiscal a

dispozițiilor referitoare la drepturile contribuabilului pe parcursul

desfășurării inspecției fiscale și la încheierea acesteia.

Raportat la criticile

recurentei-reclamante dar și la practica sa consolidată în această materie,

Înalta Curte apreciază că numeroasele argumente înfățișate de prima instanță în

susținerea concluziei potrivit cu care organul fiscal a respectat întocmai

prevederile legale referitoare la desfășurarea inspecției fiscale, reprezintă o

veritabilă prejudecare a fondului cauzei pe acest aspect, chiar și numai

formal.

Independent de

împrejurarea că în procedura specială a suspendării de executare se impune

numai efectuarea unei cercetări sumare a aparenței dreptului, nefiind permisă

prejudecarea aspectelor ce țin de fondul litigiului, în cazul de față, de

anularea actelor administrativ fiscale atacate, Înalta Curte reține totodată că

statuările și concluziile judecătorului fondului nu sunt corespunzătoare

situației de fapt descrise de recurenta-reclamantă, care, prima facie,

transpare din actele depuse la dosar.

Astfel, fără a

realiza o analiză aprofundată a conținutului raportului juridic dedus

judecății, tocmai pentru a nu prejudeca fondul cauzei, Înalta Curte reține

totuși că neclaritățile ivite în legătură cu data la care ar fi avut loc

finalizarea inspecției fiscale, relevantă prin prisma documentației

suplimentare depusă și despre care nu se poate afirma dacă a mai fost sau nu

evaluată, ca și lipsa unor dovezi evidente în legătură cu modalitatea de

respectare a drepturilor contribuabilului, raportat la conținutul art. 105

alin. (1), art. 107 alin. (1) și 109 alin. (2) C. proc. fisc., sunt de natură

să contureze îndoieli justificate în privința legalității actelor a căror

suspendare a fost solicitată.

Și aceasta, întrucât,

orice contribuabil, atunci când este supus unor verificări de tipul celor

întreprinse față de recurenta-reclamantă, trebuie să poată urmări și înțelege

sarcina fiscală ce-i revine, în contextul acordării și respectării drepturilor

ce-i sunt legal garantate.

În fine, pe aspectele

ce privesc condiția cazului bine justificat, cu privire la care Înalta Curte

conchide în sensul că se impunea reținerea îndeplinirii acesteia în speță, este

de menționat și că instituția juridică a suspendării executării actelor

administrative a fost concepută ca o măsură de protecție a drepturilor și

intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent

de vătămare și, în același timp, ca o cale de evitare a exercitării abuzive a

prerogativelor autorităților publice. Or, tocmai din această perspectivă, în

cauză, raportat la situația concretă, se apreciază că elementele sumare

evidențiate conturează și se circumscriu cerinței cazului bine justificat, în

sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, republicată.

Referitor la condiția

pagubei iminente, definite în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004,

republicată, ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil, sau, după

caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a

unui serviciu public, Înalta Curte reține, că probele sumar administrate în

cauză conduc la concluzia că executarea debitului fiscal reținut, consistent de

altfel, s-ar repercuta negativ asupra activității societății dar și asupra

celor 32 de angajați pentru care nu ar mai putea fi asigurate fondurile

necesare plății salariilor.

Prin urmare,

apreciind în sensul temeiniciei recursului recurentei-reclamante și al

întrunirii cumulative în cauză a cerințelor art. 14 din Legea nr. 554/2004,

republicată, pentru a se dispune suspendarea de executare solicitată, Înalta

Curte urmează a admite recursul de față în temeiul art. 312 alin. (1) și (2) C.

proc. civ. și a modifica hotărârea primei instanțe în sensul admiterii cererii

de suspendare, astfel cum a fost formulată, până la pronunțarea instanței de

fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamanta SC T.C.S. SRL Deva împotriva Sentinței civile nr. 355 din 1

noiembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Modifică sentința

recurată în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta SC T.C.S. SRL, și

în consecință suspendă executarea Deciziei de impunere nr. F-HD 474 din 27

iulie 2012 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara până la pronunțarea

instanței de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - LM