ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 518/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 518/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată la data de 8 martie 2012 pe

rolul Curții de Apel Galați, reclamanta SC G. SRL – Galați a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Galați, suspendarea executării Deciziei de

impunere nr. 103 din 27 februarie 2012 și a Raportului de inspecție fiscală nr.

104 din 27 februarie 2012 emise de pârâtă, prin care se contestă suma de

651.164 lei, reprezentând impozit pe profit, majorări și penalități de întârziere,

precum și T.V.A.

Reclamanta arată că este îndeplinită

prima cerință prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât, împotriva

deciziei de impunere, a formulat contestație înregistrată la pârâtă la 08

martie 2012 (filele 15-18 la dosarul de fond), arătând motivele invocate în

cuprinsul contestației administrative, expuse în continuare.

Sub aspectul cazului bine justificat,

cu privire la sumele stabilite suplimentar prin actele contestate, reprezentând

impozit de profit și T.V.A., precum și majorări de întârziere și penalități

aferente, reclamanta arată că a înregistrat în evidența contabilă facturile

emise ca urmare a unor prestații efectiv realizate de către SC A. SRL, SC Z.

SRL și SC B. SRL, cu respectarea dispozițiilor art. 21 alin. (1) și alin. (4)

lit. m), art. 145 alin. (2) lit. a) din C. fisc. și ale pct. 48 din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin

H.G. nr. 44/2004.

Expunând pe larg derularea

operațiunilor de natură contractuală și fiscală, reclamanta susține, în esență,

că, prin actele contestate în mod eronat au fost stabilite obligații fiscale

suplimentare în sarcina societății, întrucât aceasta nu răspunde pentru faptul că

societățile comerciale interpuse SC L. SA și SC C. C. SRL nu au colectat și nu

au achitat T.V.A., iar SC M. E. SRL nu a înregistrat, nu a declarat și nu a

plătit T.V.A. colectată, raportat la dispozițiile art. 134, art. 134

1

,

art. 134

2

, art. 145 alin. (1) și (2) și art. 160 alin. (2) lit. b)

din C. fisc.

În esență, reclamanta mai arată că aprecierile

făcute de organele de inspecție fiscală în sensul că nu ar fi reale operațiunile

desfășurate de societate cu diverși furnizori și prestatori, pe considerentul

că nu a fost făcută dovada desfășurării acestora cu situații de lucrări, nu pot

fi primite cât timp acestea au fost efectuate pe baza unor contracte

comerciale, conform art. 134

1

alin. (7) din C. fisc.

Reclamanta susține că este îndeplinită

și condiția referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, întrucât

executarea actelor contestate ar pune societatea în situația de a nu-și putea

onora obligațiile curente față de furnizori, ducând la un blocaj financiar și

funcțional, ceea ce ar paraliza activitatea societății și ar atrage după sine

insolvența. Se arată, totodată, că societatea nu ar mai putea achita salariile

celor aproximativ 40 de angajați, iar societatea nu are debite față de bugetul

statului, fiind unul dintre contribuabilii importanți la nivelul Județului

Galați.

apel

Prin Sentința nr. 177 din 4 aprilie

2012, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis

cererea formulată de reclamanta SC G. SRL – Galați și a dispus suspendarea

Deciziei de impunere nr. 103 din 27 martie 2012 emisă de autoritatea pârâta D.G.F.P.

Galați, până la soluționarea instanței de fond.

Curtea de apel a reținut, în esență,

următoarele:

Raportat la dispozițiile art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții

prevăzute de textul de lege raportat la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din

Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei

pagube, precum și sesizarea, în condițiile art. 7 din aceeași lege, a

autorității publice care a emis actele contestate. De asemenea, reclamanta a

îndeplinit și condiția depunerii unei cauțiuni în valoare de 10.000 lei,

conform recipisei C.E.C. din 2012, potrivit art. 215 alin. (2) C. proc. fisc.

Examinând sumar actele dosarului, fără

a antama fondul cauzei, instanța a constatat că este îndeplinită condiția

cazului bine justificat impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în raport de

faptul că actul fiscal contestat poate fi pus în executare, anterior momentului

în care instanța de judecată urmează sa analizeze legalitatea acestuia, cu

consecința producerii de prejudicii care ulterior nu mai pot fi reparate.

Astfel, în raport cu complexitatea

cauzei, a contractelor de vânzare cumpărare încheiate de societatea reclamantă

cu SC M. E. SRL Oradea, societate fantomă conform susținerilor pârâtei, urmează

a fi analizate condițiile privind exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată conform

dispozițiilor art. 145 alin. (2) lit. a), art. 11 și art. 134

1

alin.

(7) din C. fisc., dacă constatările pârâtei sunt corecte sau nu privind

achiziționarea de marfă prin societăți interpuse și nu direct de la producător,

în scopul obținerii deducerii de T.V.A.

Actele dosarului și ansamblul

circumstanțelor cauzei atestă, totodată, și îndeplinirea condiției privind

iminența pagubei, raportat la numărul angajaților, precum și a contractelor

încheiate de societate reclamantă cu ceilalți parteneri contractuali, care ar

pune-o în imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor contractuale,datorită

contextului economic.

Galați

Î

mpotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel

a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Galați, invocând motivele prevăzute de art. 304

pct. 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În esență, recurenta-pârâtă susține că

în mod greșit instanța a reținut îndeplinirea condiției referitoare la cazul

bine justificat în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t)

din Legea nr. 554/2004, deoarece susținerile reclamantei nu constituie motive

suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate a actului contestat,

raportat la împrejurările de fapt și de drept ale cauzei.

De asemenea, recurenta-pârâtă susține

că în mod greșit instanța a reținut îndeplinirea condiției referitoare la prevenirea

producerii unei pagube iminente în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2

alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, deoarece reclamanta nu a făcut dovada

iminenței producerii unui prejudiciu material.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Deși a invocat dispozițiile art. 304 pct.

8 C. proc. civ., se constată că recurenta-pârâtă nu a expus argumente în sensul

dispozițiilor menționate, toate criticile cuprinse în cererea de recurs fiind

circumscrise prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care va

fi analizată calea de atac exercitată.

Examinând cauza prin prisma criticilor

din recurs, în raport cu art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în

continuare.

relevante

Conform celor expuse anterior,

reclamanta SC G. SRL - Galați a învestit instanța de contencios administrativ,

în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a

executării

Deciziei

de impunere nr. 103 din 27 februarie 2012 și a Raportului de inspecție fiscală nr.

104 din 27 februarie 2012 emise de pârâta D.G.F.P. Galați, prin care au fost

stabilite în sarcina societății obligații fiscale suplimentare, după cum

urmează: impozit de profit – 6.630 lei, majorări de întârziere – 8.017 lei și

penalități de întârziere – 994 lei; T.V.A. – 383.464 lei, majorări de

întârziere – 194.539 lei și penalități de întârziere – 57.520 lei.

Măsura de suspendare a executării

actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14

din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure

protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în sarcina cărora actul

administrativ dă naștere unor obligații, până la evaluarea acestuia de către

instanța de contencios administrativ învestită cu acțiunea în anulare. Sau, așa

cum a reținut Curtea Constituțională, „dreptul de a solicita suspendarea

executării unui act administrativ […]

constituie o

garanție procesuală aflată la îndemâna părții interesate pentru evitarea

efectelor negative pe care punerea în executare a actului administrativ

unilateral a cărui anulare s-a solicitat le-ar putea avea asupra acesteia”

Această măsură de protecție, care

înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă

numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit de art.

2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind

împrejurările

legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ

;

- paguba iminentă, definită de art. 2 alin.

(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind

prejudiciul

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public

.

Îndeplinirea celor două condiții este

verificată în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a

aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de

partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea

prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă

verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau impozabil de înlăturat în

ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță.

În jurisprudența sa, Înalta Curte a

reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună

suspendarea unui act administrativ, instanța trebuie să își limiteze

verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au

capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de

care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt

sau/și de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire

la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca

fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu

depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții

legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ,

modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului

administrativ.

Or, în cauză, în sensul celor expuse,

nu suntem în prezența unor împrejurări vădite de fapt sau de drept care să facă

dovada îndeplinirii cerinței referitoare la cazul bine justificat în sensul art.

14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. în

acest sens, Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată și

probatoriul administrat, reclamanta invocă motive de nelegalitate a actului

contestat ce presupun o analiză în fond, în concret și complexă a situației de

fapt și a dispozițiilor legale incidente, care au stat la baza emiterii actului

contestat, examinare ce excede procedurii sumare de verificare a aparenței

dreptului reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, Înalta Curte constată că

în mod eronat instanța de fond a apreciat că este îndeplinită cerința

referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, atât atimp cât aprecierea

este fundamentată exculsiv pe simplele aserțiuni ale reclamantei referitoare la

imposibilitatea

de plată a obligațiilor curente față de furnizori, la riscul unui blocaj

financiar și funcțional și al intrării în insolvență sau la imposibilitatea de

plată a angajaților. Sub acest aspect, se constată că reclamanta nu a

administrat probe care să facă dovada obligațiilor de plată curente ale

societății prin raportare la disponibilitățile financiare pentru a se putea

aprecia cu privire la

prejudiciul material viitor și

previzibil care s-ar produce prin punerea în executare a actului contestat.

în recurs

Având în vedere considerentele expuse,

în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin.

(1) și alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat

de D.G.F.P. Galați împotriva sentinței Curții de Apel Galați, pe care o va

modifica în sensul respingerii, ca nefondată, a cererii de suspendare a

executării formulată de reclamanta SC G. SRL Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.G.F.P.

Galați împotriva Sentinței civile nr. 177 din 4 aprilie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

respinge cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta SC G. SRL

Galați, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1

februarie 2013.