ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4408/2012

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare

în judecată adresată Curții de Apel Galați, reclamanta SC T. SRL Galați a solicitat

în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați, suspendarea

executării deciziei de impunere din 26 ianuarie 2012, prin care se contestă suma

de 659.525 RON, reprezentând 481.628 RON TVA, 100.900 RON majorări de TVA, 76.120

RON penalități TVA.

2.Hotărârea instanței

de fond

Prin sentința nr. 122

din 15 martie 2012 a Curții de Apel Galați a fost admisă cererea de suspendare a

executării deciziei de impunere din 26 ianuarie 2012 emisă de pârâtă, iar instanța

a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din anul 2012 emisă de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Galați, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de primă jurisdicție a reținut că sunt îndeplinite cumulativ

cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul

bine justificat și iminența producerii unei pagube, precum și sesizarea, în condițiile

art. 7 din Legea nr. 554/2004, a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, reținându-se că împotriva deciziei de impunere din 26

ianuarie 2012 reclamanta a formulat contestație înregistrată din 23 februarie 2012

la pârâtă.

De asemenea, a reținut

instanța că reclamanta a îndeplinit și condiția depunerii unei cauțiuni în valoare

de 10.000 RON, conform recipisei C.E.C. nr. X, în conformitate cu dispozițiile

art. 215 alin. (2) din C. proc. fisc.

În considerarea celor

două principii incidente în materie, al legalității actului și al executării acestuia

din oficiu, a reținut instanța de primă jurisdicție faptul că suspendarea executării

unui act administrativ constituie o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă

numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

În speță, examinând sumar

actele dosarului, instanța a constatat că este îndeplinită condiția cazului bine

justificat impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în raport de faptul că actul

fiscal contestat poate fi pus în executare, anterior momentului în care instanța

de judecată urmează sa analizeze legalitatea acestor acte, cu consecința producerii

de prejudicii care ulterior nu mai pot fi reparate.

Actele dosarului și ansamblul

circumstanțelor cauzei atestă, totodată, și îndeplinirea condiției privind iminența

pagubei, raportat la creditele bancare contractate de reclamantă și aflate în derulare,

numărul angajaților, precum și a contractelor încheiate de societate reclamantă

cu ceilalți parteneri contractuali, care ar pune-o în imposibilitatea îndeplinirii

obligațiilor contractuale.

Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați.

Prin cererea de recurs

formulată recurenta a criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală,

arătând că susținerile reclamantei din acțiunea introductivă nu constituie motive

suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ

fiscal, raportat la împrejurările de fapt și de drept aplicabile în cauză.

Recurenta a apreciat că

și cu privire la condiția pagubei iminente reclamanta trebuie să facă dovada existenței

unui prejudiciu material, nu simple supoziții ale urmărilor executării actului.

Recurenta a apreciat că

executarea unei obligații bugetare, care a fost stabilită printr-un act administrativ

fiscal, care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși

o pagubă.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de Casație

și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de

recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele

ce urmează:

Prin Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării

actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din Lege, atât

în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât

și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

Este bine cunoscut faptul

că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său,

se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că acest act administrativ

constituie el însuși titlu executoriu.

A nu executa actele administrative,

care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de

neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Tocmai de aceea suspendarea

actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor

acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când legea

o prevede sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte reține faptul că reclamanta prezintă cazul bine justificat

ca fiind acela al existenței unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea

actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt

și de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ, a abuzului autorității, a atitudinii acesteia, fiind arătate

și diligențele depuse de reclamantă și efectele posibile și previzibile ale executării

actului administrativ, iar Înalta Curte reține că toate aceste situații sunt de

natură a argumenta cazul bine justificat.

Înalta Curte a constatat

că întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție

provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care

instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente

juridice internaționale atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea

juridică a Uniunii Europene.

Din acest punct de vedere,

actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniștri

din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuția instanței de contencios

administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor

particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru

a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale

fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză

sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate

de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare

a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube,

în cazul particular supus evaluării.

Or, instanța de primă

jurisdicție a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării executării actului

administrativ și a reținut în mod corect că sunt dovedite aspecte ale cazului bine

justificat și a iminenței unei pagube în raport cu natura măsurii dispuse de autoritatea

publică.

Înalta Curte analizând

motivele de recurs formulate de autoritatea fiscală a constatat că nu sunt invocate

motive de casare sau modificare a sentinței atacate, considerente pentru care sentința

instanței de fond va fi menținută ca temeinică și legală.

Pentru toate aceste motive,

în temeiul art. 312 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați împotriva sentinței nr. 122 din

15 martie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie

2012.