ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1149/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.D. a

chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați

solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună

anularea:

- raportului de

inspecție fiscală din 26 februarie 2010;

- procesului-verbal

din 25 februarie 2010;

- deciziei de

impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată din 01 martie 2010;

- certificatului de înregistrare

în scopuri de TVA.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat faptul că a contestat pe cale administrativă

actele fiscale anterior individualizate, dar nu a primit niciun răspuns cu

toate că a fost depășit termenul legal de soluționare a cererii.

Reclamantul a

susținut că i-a fost încălcat dreptul la apărare, deoarece nu a fost înștiințat

de intenția organului fiscal de a efectua control, motiv pentru care nu a putut

să-și exprime un punct de vedere cu privire la cele constatate de echipa de control

și să prezinte documentele necesare pentru clarificarea aspectelor cercetate.

La termenul de

judecată din data de 21 octombrie 2010, reclamantul a depus o cerere

completatoare la acțiunea introductivă de instanță prin care a solicitat

obligarea pârâtei să emită decizia de soluționare a contestației administrative

sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 1.000 RON pe zi de întârziere

până la executarea efectivă a obligației.

La aceeași dată,

pârâta a formulat întâmpinare în care a invocat excepția inadmisibilității

acțiunii. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii

reclamantului astfel cum a fost completată.

Totodată, pârâta a

depus decizia de soluționare a contestației administrative, iar reclamantul a

precizat oral faptul că înțelege să solicite și anularea acestui act

administrativ fiscal.

Curtea de Apel

Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 78 din

17 martie 2011, a respins ca nefondate excepția inadmisibilității acțiunii

invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați și acțiunea

formulată de reclamantul P.D., astfel cum a fost modificată (completată) la

data de 11 noiembrie 2010.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

1) Reclamantul a

atacat direct la instanța de contencios administrativ actele fiscale mai sus

indicate datorită culpei autorității pârâte care nu a rezolvat în termenul

legal contestația administrativă depusă de parte.

După emiterea

deciziei de soluționare a recursului administrativ, reclamantul a completat

acțiunea dedusă judecății, în sensul că a solicitat și anularea acestui act

administrativ.

2) Pe fondul cauzei,

prima instanță a arătat faptul că nu a fost încălcat dreptul la apărare al

reclamantului, întrucât art. 101 și art. 102 alin. (1) C. proc. fisc., care

instituie obligativitatea anunțării contribuabilului cu 30 de zile înainte de

începerea controlului fiscal, nu sunt norme imperative; ca atare, reclamantul

trebuia să probeze că a suferit un prejudiciu prin comportamentul organului

fiscal care a eludat dispozițiile legale anterior indicate.

Reclamantul datorează

sumele ce i-au fost imputate prin actele administrative contestate în speță, în

raport de prevederile art. 127 alin. (1) și (2) C. fisc.

În plus, reclamantul

nu a probat greșita calculare a TVA și a penalităților aferente de către

organul fiscal.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul P.D., care a solicitat casarea sa și

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În subsidiar,

recurentul a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acțiunii și anulării

actelor administrativ-fiscale contestate.

În primul motiv de

recurs, încadrabil în drept în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

recurentul a arătat că prima instanță a încălcat prevederile art. 261 alin. (1)

C. proc. civ., întrucât hotărârea judecătorească atacată nu este motivată în

drept.

În concret,

recurentul a susținut că prima instanță a indicat ca temei juridic art. 127

alin. (1) și (2), fără a preciza actul normativ din care face parte cele două

articole.

În același timp,

Curtea de Apel nu a indicat în dispozitivul hotărârii atacate obiectul acțiunii

deduse judecății.

În opinia

recurentului, motivarea în fapt a acțiunii este confuză și greșită, iar

instanța nu a analizat cererile părților și susținerile acestora.

În cel de-al doilea

motiv de recurs, încadrabil în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurentul a arătat faptul că prima instanță a făcut o aplicare greșită a

legii.

Intimata a formulat

întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului,

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Obiectul litigiului

dedus judecății, astfel cum a fost precizat, îl reprezintă anularea Deciziei de

soluționare a contestației administrative nr. 203 din 12 iulie 2010, a

raportului de inspecție fiscală din 26 februarie 2010, a procesului-verbal din

25 februarie 2010 și a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale

suplimentare de plată nr. 2783 din 01 martie 2010, acte emise de intimata Direcția

Generală a Finanțelor Publice Galați.

Prima instanță a

respins excepția ca nefondate excepția inadmisibilității acțiunii invocată de

pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați și acțiunea formulată de

reclamantul P.D., astfel cum a fost modificată (completată) la data de 11

noiembrie 2010.

Înalta Curte

consideră că este incident în speță motivul de recurs reglementat art. 304 pct.

7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele

pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine

de natura pricinii.

Instanța de control

judiciar apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul

strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină

pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speța de față,

Înalta Curte reține că hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond nu a

nominalizat temeiul de drept în baza căruia a apreciat că partea recurentă

datorează debitul ce i-a fost imputat prin actele administrativ-fiscale

contestate.

De asemenea, Curtea

de Apel nu a expus situația de fapt existentă în speță și nu a analizat

susținerile părților, ci doar s-a rezumat la expunerea acestora.

În altă ordine de

idei, Înalta Curte apreciază că sunt aplicabile în cauză prevederile art. 312

alin. (5) teza I C. proc. civ., deoarece prima instanță nu a administrat un

probatoriu suficient, pe baza căruia să pronunțe o soluție legală.

Pentru lămurirea

situației de fapt era necesară efectuarea unei expertize contabile, care să

stabilească, pe baza actelor existente la dosar, temeinicia susținerilor

recurentului-reclamant, respectiv, corectitudinea calculelor efectuate de autoritatea

intimată în actele administrativ-fiscale atacate în speță.

Înalta Curte

consideră că în această cale de atac nu puteau fi aplicabile prevederile art.

305 C. proc. civ., întrucât, pe de o parte, în fața instanței de recurs nu

poate fi administrată proba cu expertiză, iar pe de altă parte, prima instanță

nu a evocat fondul cauzei, motiv pentru care sentința atacată se impune a fi

casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu alte cuvinte,

neaplicabilitatea art. 305 C. proc. civ. este determinată de faptul că instanța

de control judiciar a dat curs dispozițiilor art. 304

1

C. proc.

civ., în sensul că a analizat cauza sub toate aspectele.

Soluția casării cu

trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci și practică: ea este impusă

de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două

grade de jurisdicție.

Este firesc ca

instanța de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă

cercetare a fondului cauzei.

În temeiul art. 312

alin. (5) teza I C. proc. civ., în cazul în care instanța a cărei hotărâre este

recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de

recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat

hotărârea casată.

Cercetarea fondului

cauzei, în sensul textului legal anterior citat, presupune existența tuturor

elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

Altfel spus, dacă

s-ar aplica o altă soluție procedurală, ar însemna ca instanța de recurs să

verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părțile să mai aibă la

dispoziție doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestația

în anulare și revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ

prevăzute de C. proc. civ.

În concret, instanța

de trimitere trebuie să administreze proba cu expertiză contabilă.

În raport de motivele

de casare anterior reținute, instanța de control judiciar apreciază că nu se

mai impune analizarea criticilor formulate de recurent în cadrul motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru toate

considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) teza I

și art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de P.D. împotriva Sentinței nr. 78 din 17 martie 2011 a Curții de Apel

Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 2 martie 2012.

Procesat de GGC - AS