ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3179/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3179/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

judecății

Prin cererea înregistrată

la Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC G. SRL Galați, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Galați a formulat contestație

împotriva deciziei din 19 aprilie 2012 emisă de pârâta D.G.F.P. Galați, Serviciul

Contestații prin care a fost soluționată contestația formulată pe cale administrativă

și a solicitat să se dispună modificarea în tot a deciziei din 19 aprilie 2012,

în sensul admiterii contestației administrative formulate și desființarea actelor

administrativ fiscale contestate, respectiv a deciziei de impunere din 27

februarie 2012 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată și a raportului

de inspecție fiscală din 27 februarie 2012 întocmite de D.G.F.P. Galați, Activitatea

Inspecție Fiscală pentru suma de 651.164 RON ca fiind netemeinice și nelegale.

Motivându-și în fapt cererea,

reclamanta a precizat că, în urma unui control efectuat de Activitatea de Inspecție

Fiscală din cadrul D.G.F.P. Galați a fost întocmit raportul de inspecție fiscală

din 27 februarie 2012 prin care s-a stabilit că are de achitat suma de 651.164 RON

reprezentând impozit pe profit, împreună cu majorări de întârziere și penalități

de întârziere, precum și T.V.A., împreună cu dobânzi și penalități de întârziere.

În baza acestui raport

de inspecție fiscală a fost emisă decizia de impunere din 27 februarie 2012, prin

care organul fiscal a stabilit obligații fiscale suplimentare de plată în sarcina

acesteia în cuantum de 651.164 RON reprezentând impozit pe profit, împreună cu majorări

și penalități de întârziere, precum și T.V.A., împreună cu dobânzi și penalități

de întârziere.

Împotriva raportului

de inspecție fiscală din 27 februarie 2012 și a deciziei de impunere din 27

februarie 2012 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată întocmite de D.G.F.P.

Galați a formulat contestație pe cale administrativă în data de 7 martie 2012, contestație

care a fost soluționată prin decizia din 19 aprilie 2012 în sensul respingerii acesteia.

Prin

întâmpinarea depusă la dosar, pârâta D.G.F.P. Galați

a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată având în vedere că decizia

nr. 193/2012 și actele aferente sunt legale și temeinice.

de fond

Prin sentința 187F din

18 septembrie 2013, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal,

a admis în parte contestația formulată de reclamanta SC G. SRL, în contradictoriu

cu pârâta D.G.F.P. Galați cu având ca obiect anulare act administrativ și, în consecință:

A dispus anularea în parte

a deciziei din 19 aprilie 2012 și a deciziei de impunere din 27 februarie 2012.

A exonerat reclamanta

de plata impozitului pe profit și a accesoriilor aferente pentru factura din 16

aprilie 2007 emisă de SC Z. SRL Galați, în sumă de 12.025 RON.

A constatat că reclamanta

are dreptul de deducere T.V.A. pentru suma de 381.867 RON, aferentă livrărilor de

zahăr și a exonerat reclamanta de plata accesoriilor aferente acestor livrări.

A menținut celelalte dispoziții

din decizia din 19 aprilie 2012 și a deciziei de impunere din 27 februarie 2012.

A obligat pârâta către

reclamantă la plata sumei de 3.000 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin decizia din 19 aprilie

2012 emisă de pârâta D.G.F.P. Galați s-a reținut în sarcina contestatoarei obligația

de plată a impozitului pe profit în sumă de 6.630 RON și a accesoriilor aferente

de 9.011 RON, a sumei de 383.464 RON reprezentând TVA și sumă de 252.059 RON reprezentând

accesorii de plată aferente TVA-ului.

În ceea ce privește impozitul

pe profit stabilit suplimentar în sumă de 5.285 RON aferent anului 2007 și 1.344

RON aferent anului 2009, a majorărilor de întârziere aferente în cuantum de 8.017

RON și a penalităților în cuantum de 994 RON, curtea de apel a constatat că sunt

întemeiate în parte constatările efectuate de pârâta D.G.F.P. Galați prin raportul

de inspecție fiscală din 27 februarie 2012, după cum urmează;

- Cu privire la facturile

emise în data de 20 februarie 2007 de către SC A. SRL Galați, în valoare de 8.403

RON, respectiv 12.605 RON, reprezentând „placaj pardoseli grosime 2 cm”, așa cum

rezultă din copiile facturilor fiscale la dosarul cauzei, aceste facturi nu au completate

rubricile „U.M.” și „cantitatea”, iar la rubrica T.V.A. este înscrisă mențiunea

„taxare inversă”.

Prin modul incomplet de

completare a facturilor fiscale, în lipsa altor documente prezentate de contribuabil

din care să rezulte că prestația a fost efectiv realizată (devize, situații de lucrări,

etc.), în conformitate cu art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 cu modificările

și completările ulterioare, în mod corect cheltuielile înregistrate de contribuabil

în cuantum de 21.008 RON nu au fost considerate ca fiind deductibile din punct de

vedere fiscal.

- Cu privire la factura

din 16 aprilie 2007 emisă de către SC Z. SRL Galați, în valoare de 12.025 RON (taxare

inversă), reprezentând „execuție lucrări”, instanța de fond a constatat că, prin

devizele din 13 decembrie 2007 și din 27 februarie 2007 au fost evidențiate atât

serviciul prestat, respectiv „instalare Kit porți” , sistem de comandă radio și

de „instalare sistem videointerfon și yală electromagnetică”, cât și cantitatea

de materiale folosite, cu valoarea aferentă. Fiind un serviciu ocazional, nu era

necesară încheierea unui contract de prestări servicii, conform prevederilor

pct. 48 din H.G. 44/2004 alin. (4) lit. m) C. fisc. „nu intră sub incidența condiției

privitoare la încheierea contractelor de prestări servicii, prevăzută de art. 21

alin. (4) lit. m) C. fisc., serviciile cu caracter ocazional prestate de persoane

fizice autorizate și de persoane juridice, cum sunt cele de întreținere și reparare

a activelor, servicii poștale, servicii de comunicații și de multiplicare, parcare,

transport și ale asemenea”.

Astfel, cheltuielile înregistrate

de contribuabile în cuantum de 12.025 RON aferente facturii din 16 aprilie 2007

emisă de către SC Z. SRL Galați sunt deductibile din punct de vedere fiscal.

- Cu privire la factura

din 27 aprilie 2009 emisă de SC B. SRL Galați în valoare totală de 10.000 RON, din

care T.V.A., în cuantum de 1.597 RON, reprezentând „lucrări construcții conform

contractului din 2008”, instanța de fond a constatat că sunt întemeiate constatările

organului constatator.

Astfel, în contractul

de executare a lucrărilor din 2008 se precizează la obiectul contractului executarea

lucrărilor de reparații depozit de mărfuri generale, confecții metalice, fundații

pe cuzineți cu centură continuă și montare de panouri sandwici.

Atât la obligațiile executantului,

cât și la obligațiile beneficiarului se precizează doar generic că lucrările se

execută conform documentației prezentate, iar beneficiarul livrează materiale solicitate

conform documentației, fără a fi depuse la dosarul cauzei documentația aferentă

sau devizele/situațiile de lucrări acceptate de beneficiar, pentru a proba realitatea

prestației efectuată, ce anume s-a executat, ce cantitate de materiale s-a folosit,

în conformitate cu art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 cu modificările

și completările ulterioare.

Pe cale de consecință,

pentru aceste lucrări de construcții în care s-a dedus T.V.A. în cuantum de 1.597

RON, aferentă achizițiilor, reclamanta nu poate justifica că au fost destinate utilizării

în folosul operațiunilor taxabile, în conformitate cu art. 145 alin. (2) lit.

a) din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare, motiv pentru

care nu poate beneficia de această deducere.

În ceea ce privește livrările

de zahăr pentru care nu s-a acordat dreptul de deducerea de T.V.A. în sumă de 381.867

RON, întrucât nu a devenit exigibilă conform art. 145 coroborat cu art. 134 și

art. 134

1

C. fisc., făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 11 C. fisc.,

Curtea de apel a constatat că sunt întemeiate criticile reclamantei din următoarele

motive:

- Conform art. 11 din

Legea nr. 571/2003 „La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul

prezentului cod autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care

nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta

conținutul economic al tranzacției”.

În speță organul constatator

a apreciat că marfa nu a circulat faptic între societăți, ci doar scriptic, cu scopul

deducerii de TVA.

Astfel, cantitatea de

906,06 tone zahăr cu valoarea de 2.391.629,47 RON, din care T.V.A. în sumă de 381.867

RON fost facturată de către SC L. SA București către SC C.C. SRL Oradea, societate

aflată în insolvență, marfa fiind refacturată către SC M.E. SRL Oradea, pentru care

s-au aplicat măsurile de simplificare prevăzute la art. 160 alin. (2) lit. b) din

Legea nr. 571/2003, respectiv ale pct. 70 din O.U.G. nr. 106/2007, privind taxarea

inversă, după care, SC M.E. SRL a facturat marfa cu T.V.A. către SC G. SRL.

Aceste susțineri, că marfa

a circulat doar scriptic, instanța de fond a apreciat că sunt doar simple supoziții,

care la acest moment nu sunt susținute faptic de dovezi convingătoare de a proba

această situație.

Așa cum s-a reținut și

în concluziile raportului de expertiză contabilă, SC L. SA București, producător,

vinde fără T.V.A. (măsuri de simplificare, taxare inversă) către SC C.C. SRL Oradea,

societate aflată în insolvență, vinde la rândul ei fără T.V.A. (măsuri de simplificare,

taxare inversă) către SC M. SRL Oradea.

SC M. SRL Oradea vinde

cu T.V.A. către reclamanta SC G. SRL Galați, care plătește integral facturile, prin

sistemul bancar. De asemenea, SC M.E. SRL, societate tip fantomă conform susținerilor

pârâtei, nu era declarată inactivă la momentul când au avut loc tranzacțiile cu

reclamanta.

Livrările au avut loc

în perioada iulie-noiembrie 2009, în baza unui număr de 36 facturi.

Marfa a circulat faptic

între producătorul SC L. SA București și beneficiarul SC G. SRL Galați, conform

documentelor de expediție, iar susținerea pârâtei că pe facturile fiscale nu este

trecut numărul mijlocului de transport nu poate fi un argument solid, pentru a nu

se acorda deducerea de T.V.A., nefiind indicat de către pârâtă un articol de lege

care prevede expres această mențiune în cuprinsul facturilor fiscale.

A mai reținut prima instanță

că întreaga evidență comercială, financiară și contabilă a livrărilor a fost reflectată

corespunzător la nivelul beneficiarului SC G. SRL, iar produsele achiziționate au

fost destinate vânzării cu adaos comercial, către diverși beneficiari.

În urma controlului încrucișat

privind verificarea realității și legalității operațiunilor economice de către D.G.F.P.

Galați la SC G. SRL (beneficiarul și plătitorul livrărilor) și de D.G.F.P. Bihor

la SC M.E. SRL (furnizor), s-a constatat că furnizorul din Oradea nu a declarat

operațiunile desfășurate cu agentul economic din Galați.

În ceea ce privește neexigibilitatea

taxei pe valoarea adăugată în sumă de 381.867 RON, constată de organul de control,

prima instanță a reținut că, potrivit prevederilor art. 145 alin. (3) C. fisc.,

„Dacă bunurile și serviciile achiziționate sunt destinate utilizării în folosul

operațiunilor sale taxabile, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor

de taxă pe valoarea adăugată are dreptul să deducă:

a) T.V.A. datorată sau

achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate,

și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate

de o altă persoană impozabilă (…)”.

Pentru exercitarea dreptului

de deducere a taxei, în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (8) lit. a) C.

fisc., orice persoană impozabilă trebuie să justifice dreptul de deducere, în funcție

de felul operațiunii, cu unul din următoarele documente:

a) pentru TVA datorată

sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate,

și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate

de o altă persoană impozabilă, cu factura fiscală, care cuprinde informațiile prevăzute

la art. 145 alin. (8) și este emisă pe numele persoanei de către o persoană impozabilă

înregistrată ca plătitor de T.V.A.

În ceea ce privește justificarea

deducerii taxei, în conformitate cu prevederile pct. 51 alin. (1) și alin. (2) din

Norme, aceasta „se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute

la art. 145 alin. (8) C. fisc. Deducerea taxei pe valoarea adăugată trebuie justificată

cu documentele prevăzute la art. 145 alin. (8) C. fisc. și/sau alte documente specifice

aprobate prin H.G. nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind

activitatea financiară și contabilă și a normelor metodologice privind întocmirea

și utilizarea acestora, cu modificările ulterioare, sau prin ordine ale ministrului

finanțelor publice emise în baza H.G. nr. 831/1997, cu modificările ulterioare”.

A apreciat prima instanță

că, în speță, constatările controlului încrucișat nu se pot răsfrânge asupra reclamantei

care a fost de bună credință, a plătit T.V.A.-ul înscris în facturile cu care s-a

aprovizionat, a evidențiat corespunzător toate livrările efectuate în contabilitate,

facturile fiscale au înscrise toate mențiunile obligatorii, conform art. 226 din

Directiva nr. 112/2006

privind sistemul comun al T.V.A. și art. 155 alin. (19) din

Legea nr. 571/2003, numărul mijlocului de transport neregăsindu-se printre rubricile

care trebuie completate pentru a beneficia de dreptul de deducere T.V.A.

,

iar ulterior produsele achiziționate au fost destinate vânzării cu adaos comercial,

către diverși beneficiari, ceea ce duce la concluzia că livrările de zahăr au fost

reale.

De asemenea, dreptul de

deducere a taxei pe valoarea adăugată nu este condiționat de plata de către furnizor

(emitentul facturii) a T.V.A.-ului înscris colectat la bugetul de stat.

Față de cele mai sus arătate,

în baza art. 145 alin. (2) lit. a) C. fisc., instanța de fond a constatat că reclamanta

are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor de zahăr în sumă de 381.867 RON.

cauză

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Galați, întemeiat în drept pe dispozițiile

art. 304 pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ.

S-a apreciat că sentința

este nelegală având în vedere următoarele considerente:

În ceea ce privește factura

din 16 aprilie 2007 emisa de către SC Z. SRL Galați, în valoare de 12.025 RON (taxare

inversă), reprezentând „execuție lucrări” vă rugăm să observați faptul că această

operațiune a avut caracter de serviciu ocazional nu absolvă reclamanta de obligativitatea

completării corecte a facturilor și situațiilor cerute de lege.

În ceea privește livrările

de zahăr s-a arătat faptul că reclamanta SC G. SRL deduce T.V.A. aferentă acestei

tranzacții deși SC L. SA București nu a colectat și achitat T.V.A., SC C.C. SRL

nu a colectat și achitat T.V.A., iar SC M.E. SRL Oradea, nu a înregistrat, declarat

și nu a plătit T.V.A. colectată aferentă livrărilor de zahăr menționate.

și procedura derulată în recurs

Prin întâmpinare, reclamanta-intimată

SC G. SRL a solicitat respingerea recursului argumentând următoarele:

În ceea ce privește relația

comercială cu SC Z. SRL Galați, aceasta s-a desfășurat în baza facturii din 16

aprilie 2007 și a avut ca obiect „execuție lucrări”, acestea fiind corect evidențiate

în contabilitatea SC G. SRL.

Astfel, instanța a constatat

că cheltuielile înregistrate de SC G. SRL în baza acestei facturi în cuantum de

12.025 RON erau deductibile din punct de vedere fiscal, fiind aplicabile disp. art.

48 alin. (4) lit. m) din H.G. nr. 44/2004 care prevăd expres că nu este necesară

încheierea unui contract în cazul serviciilor cu caracter ocazional.

Soluția instanței se întemeiază

pe înscrisurile depuse la dosarul cauzei, dar și pe concluziile raportului de expertiză

contabilă efectuată în cauză, fiind astfel în acord atât cu dispozițiile legale,

cât și cu probele administrate.

Astfel, analizând probele

administrate instanța a constatat că sunt îndeplinite obligațiile prevăzute de

art. 21 alin. (4) lit. m), art. 21 alin. (1), art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea

nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare și

pct. 48 din H.G. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003,

temeiuri legale invocate și de către organele de inspecție fiscală și, ca urmare,

SC G. SRL nu mai datorează impozitele, taxele și accesoriile aferente stabilite

suplimentar.

Toate condițiile impuse

de normele legale au fost îndeplinite de operațiunea comercială desfășurată cu SC

Z. SRL, astfel încât soluția instanței de fond cu privire la deductibilitatea sumei

de 12.025 RON este legală.

II. Recurenta critică

soluția instanței de fond și în ceea ce privește la recunoașterea dreptului reclamantei

de a deduce T.V.A.-ul aferent livrărilor de zahăr, apreciind că aceasta ar fi nelegală.

Criticile recurentei nu

au susținere legală, ignorând totodată realitatea faptică constatată pe baza probelor

administrate.

Chiar din actul de control

contestat rezulta faptul ca zahărul achiziționat de SC G. SRL în anul 2009 de la

SC M.E. SRL a fost facturat inițial de SC L. SA București către SC C.C. SRL Oradea

fără T.V.A., aplicându-se masurile de simplificare prevăzute la art. 160 alin. (2)

lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare, deoarece

societatea se află în insolvență, iar aceasta a facturat marfa fără TVA, din același

motiv, către SC M.E. SRL, care la rândul ei a facturat marfa către SC G. SRL, fără

să colecteze TVA, în timp ce SC G. SRL Galați a dedus T.V.A. aferentă tranzacției.

Din această constatare

făcută de organele de control fiscal se deduce ca operațiunile de comercializare

a zaharului, efectuate de SC L. SA București și SC C.C. SRL Oradea, fără T.V.A.,

au acoperire în legea fiscală.

Se poate interpreta, că

în situația în care SC M.E. SRL care a facturat zahărul către SC G. SRL, cu T.V.A.,

colecta și plătea T.V.A. aferentă livrării către bugetul de stat, SC G. SRL avea

dreptul să deducă T.V.A. aferentă achiziției. Însă așa ceva nu poate fi discutat

întrucât legea nu prevede condiționarea deducerii unei taxe la beneficiar de colectarea

și achitarea acestei taxe la bugetul de stat de către furnizor, pentru simplul motiv

că obligațiile fiscale prevăzute de lege iau naștere pentru fiecare entitate în

parte în momentul în care aceasta desfășoară activitate economică, iar răspunderea

pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea acestor obligații revine numai acelei entități.

Totodată, organul de control

fiscal reține că SC G. SRL nu are dreptul de deducere la TVA pentru cantitatea de

zahăr achiziționată de la SC M.E. SRL, întrucât această societate nu a înregistrat,

declarat și plătit T.V.A.

Această susținere se bazează

pe faptul că SC M.E. SRL nu și-a achitat obligațiile fiscale către bugetul statului

stabilite prin decizia de impunere din 10 mai 2011 și, în atare situație, se impută

SC G. SRL obligațiile de plată ale altei societăți, lucru inacceptabil din punct

de vedere fiscal.

T.V.A. a devenit exigibilă

la plată la SC M.E. SRL (furnizorul reclamantei), societate care a fost obligată

la plată conform deciziei de impunere din 10 mai 2011 emisă de D.G.F.P. Bihor și,

în atare situație, beneficiarul acestor mărfuri, reclamanta din prezenta cauză,

avea dreptul să recupereze T.V.A. pentru bunurile achiziționate.

Aceste susțineri sunt

confirmate și de raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, care atestă

faptul că operațiunea economică desfășurată între SC M.E. SRL și SC G. SRL este

una reală, fiind efectuată în scopul obținerii de profit, livrarea și plata produselor

fiind efectiv realizate.

De asemenea, se arată

în cuprinsul expertizei că „dreptul de deducere a T.V.A. nu a fost și nu era condiționat

de plata de către furnizor (emitentul facturii) a T.V.A.-ului înscris colectat la

bugetul de stat”, cu alte cuvinte SC G. SRL avea dreptul de a deduce T.V.A. indiferent

dacă SC M.E. SRL a achitat sau nu TVA către bugetul de stat.

Soluționarea recursului

a fost suspendată conform dispozițiilor art. 252 pct. 2 C. proc. civ., cauza fiind

ulterior repusă pe rol la solicitarea recurentei.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Argumentele de fapt și

de drept relevante

În ceea ce privește factura

din 16 aprilie 2007 emisă de către SC Z. SRL Galați, în valoare de 12.025 RON reprezentând

execuție lucrări conform devizelor din 13 decembrie 2007 și din 27 februarie 2007

prin care s-a instalat un Kit porți constând în sistem videointerfon, comandă radio

și yală electromagnetică” despre care se motivează respingerea deductibilității

din punct de vedere fiscal, prin faptul că nu s-au prezentat devizele specificate

în factură, contractul de prestări servicii sau orice alte materiale corespunzătoare

pentru a justifica prestarea efectivă a lucrării, se rețin următoarele:

Față de lucrările impuse

de execuția în sine, respectiv montări „Kit porți și sistem de comandă radio respectiv

sistem videointerfon și yală electromagnetică” (deviz din 13 decembrie 2007 respectiv

din 27 februarie 2007), instanța apreciază că încheierea unui contrat de prestări

servicii apare ca excesivă, factura fiscală, reprezintă un contract în formă simplificată,

în condițiile în care aceasta este completă, fiind suficientă.

De altfel, succesiunea

înscrisurilor prezentate apare ca justificând lucrarea, iar cât privește necesitatea

acesteia, în situația concretă a unui gen de comerciant, precum reclamanta din punct

de vedere al obiectului de activitate, nu pot fi ridicate semne de întrebare.

Cât privește însă livrările

de zahăr, se constată însă, pe tot lanțul, față de care se ridică serioase semne

de întrebare asupra justificării lui de la SC L. SA București prin SC C.C. SRL și

SC M.E. SRL Oradea care nu au colectat și achitat T.V.A., că realitatea operații

economice nu rezultă în concret. Mai mult, ultima societate SC M.E. SRL Oradea nici

nu a înregistrat și declarat respectiva operațiune.

În aceste condiții, cele

reținute de către instanța de fond precum că reclamantul ar avea drept de deducere

T.V.A. pentru suma aferentă de 381.867 RON dat fiind aceea că ar fi fost de bună

credință la achiziționarea produsului, iar concluziile controlului încrucișat

nu-i pot fi opozabile, nu sunt justificate normativ.

În contextul în care așa-zisul

vânzător nu a făcut dovada că ar fi deținut marfa și nici că ar fi înstrăinat-o

cu înscrisuri justificative valabile, instanța apreciază că nefiind întrunite condițiile

prevăzute de art. 145 raportat la art. 134 și art. 134

1

C. fisc. (Legea

nr. 571/2003), T.V.A. respectivei livrări de zahăr nu a devenit exigibil și astfel

admiterea deducerii sale nu se justifică.

Pe cale de consecință,

nici pentru accesoriile aferente acestor livrări nu poate fi exonerată reclamanta

de plata lor.

soluției adoptate în recurs

În raport de argumentele

mai sus expuse, recursul D.G.F.P. Galați apare ca întemeiat, însă numai în ceea

ce privește dreptul reclamantei de a deduce T.V.A. pentru suma de 381.867 RON aferentă

livrărilor de zahăr și accesoriile aferente astfel că, în temeiul prevederilor

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. va admite recursul, modifica sentința conform dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., în sensul de a respinge contestația formulată

de SC G. SRL vizând dreptul de deducere a TVA pentru suma de 381.867 RON aferentă

livrărilor de zahăr și înlătura dispoziția privind exonerarea reclamantei de plata

accesoriilor aferente acestor livrări. Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.

Obligă recurenta la plata

către intimata SC G. SRL a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați împotriva sentinței civile

nr. 187/F din 18 septembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată, în sensul că respinge contestația formulată de SC G. SRL vizând dreptul

de deducere a T.V.A. pentru suma de 381.867 RON aferentă livrărilor de zahăr și

înlătură dispoziția privind exonerarea reclamantei de plata accesoriilor aferente

acestor livrări.

Menține în rest dispozițiile

sentinței recurate.

Obligă recurenta la plata

către intimata SC G. SRL a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 septembrie 2014.