ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3179/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC G. SRL Galați, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Galați a formulat contestație împotriva deciziei din 19 aprilie 2012 emisă de pârâta D.G.F.P. Galați, Serviciul Contestații prin care a fost soluționată contestația formulată pe cale administrativă și a solicitat să se dispună modificarea în tot a deciziei din 19 aprilie 2012, în sensul admiterii contestației administrative formulate și desființarea actelor administrativ fiscale contestate, respectiv a deciziei de impunere din 27 februarie 2012 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată și a raportului de inspecție fiscală din 27 februarie 2012 întocmite de D.G.F.P.

Galați, Activitatea Inspecție Fiscală pentru suma de 651.164 RON ca fiind netemeinice și nelegale. Motivându-și în fapt cererea, reclamanta a precizat că, în urma unui control efectuat de Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul D.G.F.P. Galați a fost întocmit raportul de inspecție fiscală din 27 februarie 2012 prin care s-a stabilit că are de achitat suma de 651.164 RON reprezentând impozit pe profit, împreună cu majorări de întârziere și penalități de întârziere, precum și T.V.A., împreună cu dobânzi și penalități de întârziere. În baza acestui raport de inspecție fiscală a fost emisă decizia de impunere din 27 februarie 2012, prin care organul fiscal a stabilit obligații fiscale suplimentare de plată în sarcina acesteia în cuantum de 651.164 RON reprezentând impozit pe profit, împreună cu majorări și penalități de întârziere, precum și T.V.A., împreună cu dobânzi și penalități de întârziere.

Împotriva raportului de inspecție fiscală din 27 februarie 2012 și a deciziei de impunere din 27 februarie 2012 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată întocmite de D.G.F.P. Galați a formulat contestație pe cale administrativă în data de 7 martie 2012, contestație care a fost soluționată prin decizia din 19 aprilie 2012 în sensul respingerii acesteia. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta D.G.F.P. Galați a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată având în vedere că decizia nr. 193/2012 și actele aferente sunt legale și temeinice. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința 187F din 18 septembrie 2013, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte contestația formulată de reclamanta SC G. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.

Galați cu având ca obiect anulare act administrativ și, în consecință: A dispus anularea în parte a deciziei din 19 aprilie 2012 și a deciziei de impunere din 27 februarie 2012. A exonerat reclamanta de plata impozitului pe profit și a accesoriilor aferente pentru factura din 16 aprilie 2007 emisă de SC Z. SRL Galați, în sumă de 12.025 RON. A constatat că reclamanta are dreptul de deducere T.V.A. pentru suma de 381.867 RON, aferentă livrărilor de zahăr și a exonerat reclamanta de plata accesoriilor aferente acestor livrări. A menținut celelalte dispoziții din decizia din 19 aprilie 2012 și a deciziei de impunere din 27 februarie 2012. A obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 3.000 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Prin decizia din 19 aprilie 2012 emisă de pârâta D.G.F.P. Galați s-a reținut în sarcina contestatoarei obligația de plată a impozitului pe profit în sumă de 6.630 RON și a accesoriilor aferente de 9.011 RON, a sumei de 383.464 RON reprezentând TVA și sumă de 252.059 RON reprezentând accesorii de plată aferente TVA-ului. În ceea ce privește impozitul pe profit stabilit suplimentar în sumă de 5.285 RON aferent anului 2007 și 1.344 RON aferent anului 2009, a majorărilor de întârziere aferente în cuantum de 8.017 RON și a penalităților în cuantum de 994 RON, curtea de apel a constatat că sunt întemeiate în parte constatările efectuate de pârâta D.G.F.P.

Galați prin raportul de inspecție fiscală din 27 februarie 2012, după cum urmează; - Cu privire la facturile emise în data de 20 februarie 2007 de către SC A. SRL Galați, în valoare de 8.403 RON, respectiv 12.605 RON, reprezentând „placaj pardoseli grosime 2 cm”, așa cum rezultă din copiile facturilor fiscale la dosarul cauzei, aceste facturi nu au completate rubricile „U.M.” și „cantitatea”, iar la rubrica T.V.A. este înscrisă mențiunea „taxare inversă”. Prin modul incomplet de completare a facturilor fiscale, în lipsa altor documente prezentate de contribuabil din care să rezulte că prestația a fost efectiv realizată (devize, situații de lucrări, etc.), în conformitate cu art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare, în mod corect cheltuielile înregistrate de contribuabil în cuantum de 21.008 RON nu au fost considerate ca fiind deductibile din punct de vedere fiscal.

- Cu privire la factura din 16 aprilie 2007 emisă de către SC Z. SRL Galați, în valoare de 12.025 RON (taxare inversă), reprezentând „execuție lucrări”, instanța de fond a constatat că, prin devizele din 13 decembrie 2007 și din 27 februarie 2007 au fost evidențiate atât serviciul prestat, respectiv „instalare Kit porți” , sistem de comandă radio și de „instalare sistem videointerfon și yală electromagnetică”, cât și cantitatea de materiale folosite, cu valoarea aferentă. Fiind un serviciu ocazional, nu era necesară încheierea unui contract de prestări servicii, conform prevederilor pct. 48 din H.G. 44/2004 alin. (4) lit. m) C. fisc.

„nu intră sub incidența condiției privitoare la încheierea contractelor de prestări servicii, prevăzută de art. 21 alin. (4) lit. m) C. fisc., serviciile cu caracter ocazional prestate de persoane fizice autorizate și de persoane juridice, cum sunt cele de întreținere și reparare a activelor, servicii poștale, servicii de comunicații și de multiplicare, parcare, transport și ale asemenea”. Astfel, cheltuielile înregistrate de contribuabile în cuantum de 12.025 RON aferente facturii din 16 aprilie 2007 emisă de către SC Z. SRL Galați sunt deductibile din punct de vedere fiscal. - Cu privire la factura din 27 aprilie 2009 emisă de SC B. SRL Galați în valoare totală de 10.000 RON, din care T.V.A., în cuantum de 1.597 RON, reprezentând „lucrări construcții conform contractului din 2008”, instanța de fond a constatat că sunt întemeiate constatările organului constatator.

Astfel, în contractul de executare a lucrărilor din 2008 se precizează la obiectul contractului executarea lucrărilor de reparații depozit de mărfuri generale, confecții metalice, fundații pe cuzineți cu centură continuă și montare de panouri sandwici. Atât la obligațiile executantului, cât și la obligațiile beneficiarului se precizează doar generic că lucrările se execută conform documentației prezentate, iar beneficiarul livrează materiale solicitate conform documentației, fără a fi depuse la dosarul cauzei documentația aferentă sau devizele/situațiile de lucrări acceptate de beneficiar, pentru a proba realitatea prestației efectuată, ce anume s-a executat, ce cantitate de materiale s-a folosit, în conformitate cu art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare.

Pe cale de consecință, pentru aceste lucrări de construcții în care s-a dedus T.V.A. în cuantum de 1.597 RON, aferentă achizițiilor, reclamanta nu poate justifica că au fost destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile, în conformitate cu art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare, motiv pentru care nu poate beneficia de această deducere. În ceea ce privește livrările de zahăr pentru care nu s-a acordat dreptul de deducerea de T.V.A.

în sumă de 381.867 RON, întrucât nu a devenit exigibilă conform art. 145 coroborat cu art. 134 și art. 134 1 C. fisc., făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 11 C. fisc., Curtea de apel a constatat că sunt întemeiate criticile reclamantei din următoarele motive: - Conform art. 11 din Legea nr. 571/2003 „La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul prezentului cod autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției”. În speță organul constatator a apreciat că marfa nu a circulat faptic între societăți, ci doar scriptic, cu scopul deducerii de TVA.

Astfel, cantitatea de 906,06 tone zahăr cu valoarea de 2.391.629,47 RON, din care T.V.A. în sumă de 381.867 RON fost facturată de către SC L. SA București către SC C.C. SRL Oradea, societate aflată în insolvență, marfa fiind refacturată către SC M.E. SRL Oradea, pentru care s-au aplicat măsurile de simplificare prevăzute la art. 160 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 571/2003, respectiv ale pct. 70 din O.U.G. nr. 106/2007, privind taxarea inversă, după care, SC M.E. SRL a facturat marfa cu T.V.A. către SC G. SRL. Aceste susțineri, că marfa a circulat doar scriptic, instanța de fond a apreciat că sunt doar simple supoziții, care la acest moment nu sunt susținute faptic de dovezi convingătoare de a proba această situație.

Așa cum s-a reținut și în concluziile raportului de expertiză contabilă, SC L. SA București, producător, vinde fără T.V.A. (măsuri de simplificare, taxare inversă) către SC C.C. SRL Oradea, societate aflată în insolvență, vinde la rândul ei fără T.V.A. (măsuri de simplificare, taxare inversă) către SC M. SRL Oradea. SC M. SRL Oradea vinde cu T.V.A. către reclamanta SC G. SRL Galați, care plătește integral facturile, prin sistemul bancar. De asemenea, SC M.E. SRL, societate tip fantomă conform susținerilor pârâtei, nu era declarată inactivă la momentul când au avut loc tranzacțiile cu reclamanta. Livrările au avut loc în perioada iulie-noiembrie 2009, în baza unui număr de 36 facturi.

Marfa a circulat faptic între producătorul SC L. SA București și beneficiarul SC G. SRL Galați, conform documentelor de expediție, iar susținerea pârâtei că pe facturile fiscale nu este trecut numărul mijlocului de transport nu poate fi un argument solid, pentru a nu se acorda deducerea de T.V.A., nefiind indicat de către pârâtă un articol de lege care prevede expres această mențiune în cuprinsul facturilor fiscale. A mai reținut prima instanță că întreaga evidență comercială, financiară și contabilă a livrărilor a fost reflectată corespunzător la nivelul beneficiarului SC G. SRL, iar produsele achiziționate au fost destinate vânzării cu adaos comercial, către diverși beneficiari. În urma controlului încrucișat privind verificarea realității și legalității operațiunilor economice de către D.G.F.P.

Galați la SC G. SRL (beneficiarul și plătitorul livrărilor) și de D.G.F.P. Bihor la SC M.E. SRL (furnizor), s-a constatat că furnizorul din Oradea nu a declarat operațiunile desfășurate cu agentul economic din Galați. În ceea ce privește neexigibilitatea taxei pe valoarea adăugată în sumă de 381.867 RON, constată de organul de control, prima instanță a reținut că, potrivit prevederilor art. 145 alin. (3) C. fisc., „Dacă bunurile și serviciile achiziționate sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată are dreptul să deducă: a) T.V.A. datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă (…)”.

Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (8) lit. a) C. fisc., orice persoană impozabilă trebuie să justifice dreptul de deducere, în funcție de felul operațiunii, cu unul din următoarele documente: a) pentru TVA datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă, cu factura fiscală, care cuprinde informațiile prevăzute la art. 145 alin. (8) și este emisă pe numele persoanei de către o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de T.V.A. În ceea ce privește justificarea deducerii taxei, în conformitate cu prevederile pct. 51 alin. (1) și alin. (2) din Norme, aceasta „se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 145 alin. (8) C. fisc.

Deducerea taxei pe valoarea adăugată trebuie justificată cu documentele prevăzute la art. 145 alin. (8) C. fisc. și/sau alte documente specifice aprobate prin H.G. nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară și contabilă și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora, cu modificările ulterioare, sau prin ordine ale ministrului finanțelor publice emise în baza H.G. nr. 831/1997, cu modificările ulterioare”. A apreciat prima instanță că, în speță, constatările controlului încrucișat nu se pot răsfrânge asupra reclamantei care a fost de bună credință, a plătit T.V.A.-ul înscris în facturile cu care s-a aprovizionat, a evidențiat corespunzător toate livrările efectuate în contabilitate, facturile fiscale au înscrise toate mențiunile obligatorii, conform art. 226 din Directiva nr. 112/2006 privind sistemul comun al T.V.A.

și art. 155 alin. (19) din Legea nr. 571/2003, numărul mijlocului de transport neregăsindu-se printre rubricile care trebuie completate pentru a beneficia de dreptul de deducere T.V.A. , iar ulterior produsele achiziționate au fost destinate vânzării cu adaos comercial, către diverși beneficiari, ceea ce duce la concluzia că livrările de zahăr au fost reale. De asemenea, dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată nu este condiționat de plata de către furnizor (emitentul facturii) a T.V.A.-ului înscris colectat la bugetul de stat. Față de cele mai sus arătate, în baza art. 145 alin. (2) lit. a) C. fisc., instanța de fond a constatat că reclamanta are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor de zahăr în sumă de 381.867 RON.

3. Recursul declarat în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Galați, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ. S-a apreciat că sentința este nelegală având în vedere următoarele considerente: În ceea ce privește factura din 16 aprilie 2007 emisa de către SC Z. SRL Galați, în valoare de 12.025 RON (taxare inversă), reprezentând „execuție lucrări” vă rugăm să observați faptul că această operațiune a avut caracter de serviciu ocazional nu absolvă reclamanta de obligativitatea completării corecte a facturilor și situațiilor cerute de lege. În ceea privește livrările de zahăr s-a arătat faptul că reclamanta SC G. SRL deduce T.V.A. aferentă acestei tranzacții deși SC L. SA București nu a colectat și achitat T.V.A., SC C.C.

SRL nu a colectat și achitat T.V.A., iar SC M.E. SRL Oradea, nu a înregistrat, declarat și nu a plătit T.V.A. colectată aferentă livrărilor de zahăr menționate. 4. Apărările intimatului și procedura derulată în recurs Prin întâmpinare, reclamanta-intimată SC G. SRL a solicitat respingerea recursului argumentând următoarele: În ceea ce privește relația comercială cu SC Z. SRL Galați, aceasta s-a desfășurat în baza facturii din 16 aprilie 2007 și a avut ca obiect „execuție lucrări”, acestea fiind corect evidențiate în contabilitatea SC G. SRL. Astfel, instanța a constatat că cheltuielile înregistrate de SC G. SRL în baza acestei facturi în cuantum de 12.025 RON erau deductibile din punct de vedere fiscal, fiind aplicabile disp.

art. 48 alin. (4) lit. m) din H.G. nr. 44/2004 care prevăd expres că nu este necesară încheierea unui contract în cazul serviciilor cu caracter ocazional. Soluția instanței se întemeiază pe înscrisurile depuse la dosarul cauzei, dar și pe concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, fiind astfel în acord atât cu dispozițiile legale, cât și cu probele administrate. Astfel, analizând probele administrate instanța a constatat că sunt îndeplinite obligațiile prevăzute de art. 21 alin. (4) lit. m), art. 21 alin. (1), art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare și pct. 48 din H.G. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, temeiuri legale invocate și de către organele de inspecție fiscală și, ca urmare, SC G. SRL nu mai datorează impozitele, taxele și accesoriile aferente stabilite suplimentar.

Toate condițiile impuse de normele legale au fost îndeplinite de operațiunea comercială desfășurată cu SC Z. SRL, astfel încât soluția instanței de fond cu privire la deductibilitatea sumei de 12.025 RON este legală. II. Recurenta critică soluția instanței de fond și în ceea ce privește la recunoașterea dreptului reclamantei de a deduce T.V.A.-ul aferent livrărilor de zahăr, apreciind că aceasta ar fi nelegală. Criticile recurentei nu au susținere legală, ignorând totodată realitatea faptică constatată pe baza probelor administrate. Chiar din actul de control contestat rezulta faptul ca zahărul achiziționat de SC G. SRL în anul 2009 de la SC M.E. SRL a fost facturat inițial de SC L. SA București către SC C.C.

SRL Oradea fără T.V.A., aplicându-se masurile de simplificare prevăzute la art. 160 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare, deoarece societatea se află în insolvență, iar aceasta a facturat marfa fără TVA, din același motiv, către SC M.E. SRL, care la rândul ei a facturat marfa către SC G. SRL, fără să colecteze TVA, în timp ce SC G. SRL Galați a dedus T.V.A. aferentă tranzacției. Din această constatare făcută de organele de control fiscal se deduce ca operațiunile de comercializare a zaharului, efectuate de SC L. SA București și SC C.C. SRL Oradea, fără T.V.A., au acoperire în legea fiscală. Se poate interpreta, că în situația în care SC M.E. SRL care a facturat zahărul către SC G. SRL, cu T.V.A., colecta și plătea T.V.A.

aferentă livrării către bugetul de stat, SC G. SRL avea dreptul să deducă T.V.A. aferentă achiziției. Însă așa ceva nu poate fi discutat întrucât legea nu prevede condiționarea deducerii unei taxe la beneficiar de colectarea și achitarea acestei taxe la bugetul de stat de către furnizor, pentru simplul motiv că obligațiile fiscale prevăzute de lege iau naștere pentru fiecare entitate în parte în momentul în care aceasta desfășoară activitate economică, iar răspunderea pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea acestor obligații revine numai acelei entități. Totodată, organul de control fiscal reține că SC G. SRL nu are dreptul de deducere la TVA pentru cantitatea de zahăr achiziționată de la SC M.E.

SRL, întrucât această societate nu a înregistrat, declarat și plătit T.V.A. Această susținere se bazează pe faptul că SC M.E. SRL nu și-a achitat obligațiile fiscale către bugetul statului stabilite prin decizia de impunere din 10 mai 2011 și, în atare situație, se impută SC G. SRL obligațiile de plată ale altei societăți, lucru inacceptabil din punct de vedere fiscal. T.V.A. a devenit exigibilă la plată la SC M.E. SRL (furnizorul reclamantei), societate care a fost obligată la plată conform deciziei de impunere din 10 mai 2011 emisă de D.G.F.P. Bihor și, în atare situație, beneficiarul acestor mărfuri, reclamanta din prezenta cauză, avea dreptul să recupereze T.V.A. pentru bunurile achiziționate.

Aceste susțineri sunt confirmate și de raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, care atestă faptul că operațiunea economică desfășurată între SC M.E. SRL și SC G. SRL este una reală, fiind efectuată în scopul obținerii de profit, livrarea și plata produselor fiind efectiv realizate. De asemenea, se arată în cuprinsul expertizei că „dreptul de deducere a T.V.A. nu a fost și nu era condiționat de plata de către furnizor (emitentul facturii) a T.V.A.-ului înscris colectat la bugetul de stat”, cu alte cuvinte SC G. SRL avea dreptul de a deduce T.V.A. indiferent dacă SC M.E. SRL a achitat sau nu TVA către bugetul de stat. Soluționarea recursului a fost suspendată conform dispozițiilor art. 252 pct. 2 C. proc.

civ., cauza fiind ulterior repusă pe rol la solicitarea recurentei. II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Argumentele de fapt și de drept relevante În ceea ce privește factura din 16 aprilie 2007 emisă de către SC Z. SRL Galați, în valoare de 12.025 RON reprezentând execuție lucrări conform devizelor din 13 decembrie 2007 și din 27 februarie 2007 prin care s-a instalat un Kit porți constând în sistem videointerfon, comandă radio și yală electromagnetică” despre care se motivează respingerea deductibilității din punct de vedere fiscal, prin faptul că nu s-au prezentat devizele specificate în factură, contractul de prestări servicii sau orice alte materiale corespunzătoare pentru a justifica prestarea efectivă a lucrării, se rețin următoarele: Față de lucrările impuse de execuția în sine, respectiv montări „Kit porți și sistem de comandă radio respectiv sistem videointerfon și yală electromagnetică” (deviz din 13 decembrie 2007 respectiv din 27 februarie 2007), instanța apreciază că încheierea unui contrat de prestări servicii apare ca excesivă, factura fiscală, reprezintă un contract în formă simplificată, în condițiile în care aceasta este completă, fiind suficientă.

De altfel, succesiunea înscrisurilor prezentate apare ca justificând lucrarea, iar cât privește necesitatea acesteia, în situația concretă a unui gen de comerciant, precum reclamanta din punct de vedere al obiectului de activitate, nu pot fi ridicate semne de întrebare. Cât privește însă livrările de zahăr, se constată însă, pe tot lanțul, față de care se ridică serioase semne de întrebare asupra justificării lui de la SC L. SA București prin SC C.C. SRL și SC M.E. SRL Oradea care nu au colectat și achitat T.V.A., că realitatea operații economice nu rezultă în concret. Mai mult, ultima societate SC M.E. SRL Oradea nici nu a înregistrat și declarat respectiva operațiune. În aceste condiții, cele reținute de către instanța de fond precum că reclamantul ar avea drept de deducere T.V.A.

pentru suma aferentă de 381.867 RON dat fiind aceea că ar fi fost de bună credință la achiziționarea produsului, iar concluziile controlului încrucișat nu-i pot fi opozabile, nu sunt justificate normativ. În contextul în care așa-zisul vânzător nu a făcut dovada că ar fi deținut marfa și nici că ar fi înstrăinat-o cu înscrisuri justificative valabile, instanța apreciază că nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 145 raportat la art. 134 și art. 134 1 C. fisc. (Legea nr. 571/2003), T.V.A. respectivei livrări de zahăr nu a devenit exigibil și astfel admiterea deducerii sale nu se justifică. Pe cale de consecință, nici pentru accesoriile aferente acestor livrări nu poate fi exonerată reclamanta de plata lor.

2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs În raport de argumentele mai sus expuse, recursul D.G.F.P. Galați apare ca întemeiat, însă numai în ceea ce privește dreptul reclamantei de a deduce T.V.A. pentru suma de 381.867 RON aferentă livrărilor de zahăr și accesoriile aferente astfel că, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. va admite recursul, modifica sentința conform dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., în sensul de a respinge contestația formulată de SC G. SRL vizând dreptul de deducere a TVA pentru suma de 381.867 RON aferentă livrărilor de zahăr și înlătura dispoziția privind exonerarea reclamantei de plata accesoriilor aferente acestor livrări. Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.

Obligă recurenta la plata către intimata SC G. SRL a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați împotriva sentinței civile nr. 187/F din 18 septembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge contestația formulată de SC G. SRL vizând dreptul de deducere a T.V.A. pentru suma de 381.867 RON aferentă livrărilor de zahăr și înlătură dispoziția privind exonerarea reclamantei de plata accesoriilor aferente acestor livrări. Menține în rest dispozițiile sentinței recurate. Obligă recurenta la plata către intimata SC G. SRL a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 septembrie 2014.