ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2609/2016

Decizia nr. 2609/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Sesizarea instanței de fond

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/44/2013 reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați, anularea Deciziei nr. 249 din 1 iunie 2012 de soluționare a contestației administrative și a actelor administrative subsecvente, respectiv Decizia de impunere nr. 128 din 29 februarie 2014 și RIF nr. 2831/F-GL 136 din 29 februarie 2012.

Prin Sentința nr. 270/2013 din 4 decembrie 2013, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunile conexe formulate de reclamanta SC A. SRL Galați, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați și a dispus anularea parțială a Deciziei de impunere nr. 128 din 29 februarie 2012 și nr. 249 din 1 iunie 2012 precum și a RIF nr. 2831/F - GI - 136 din 29 februarie 2012, acte de impunere pe care le-a menținut numai până la concurența următoarelor sume:

- 31.940 lei impozit pe venit suplimentar plus 19.596 lei majorări de întârziere și 2803 lei penalități de întârziere;

- 1.278 lei TVA suplimentar plus 1.340 lei majorări de întârziere și 192 lei penalități.

Totodată, Curtea de apel a obligat reclamanta să plătească în contul Biroului de expertize suma de 7.000 lei cu titlu de onorar expert prin majorarea onorariului acestuia pentru raportul de expertiză și supliment.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în esență următoarele aspecte:

Reclamanta a solicitat desființarea actelor de impunere fiscală, apreciind că apărările sale nu au fost corect și integral analizate pe parcursul jurisdicției financiare.

Prin deciziile contestate de către reclamantă, acesteia nu i-a fost acordată deducerea totală în sumă de 383.373 lei reprezentând contravaloarea pieselor de schimb utilaje și alte materiale consumabile, respective 127.580 lei pentru anul 2007, 106.046 lei pentru anul 2008 și 149.747 lei pentru anul fiscal 2010. Pentru a stabili aceste datorii, organele fiscale au constatat că reclamanta nu a justificat cu documente legale efectuarea achizițiilor, respective intrarea în gestiune a bunurilor achiziționate.

Referitor la TVA, organele fiscale au reținut că reclamanta datorează cu acest titlu suma totală de 272.115 lei, plus accesorii, respectiv dobânzi de întârziere în sumă de 15.673 lei și penalități de 40.817 lei.

Din analiza raportului de expertiză efectuat în cauză s-a reținut că reclamanta datorează în realitate suma de 31.940 lei impozit pe profit la care trebuie adăugată suma de 19.596 lei dobânzi și 2.803 lei penalități de întârziere, iar pentru a se stabili aceste sume, expertiza a avut în vedere documentele de achiziție și transport a mărfurilor aprovizionate și intrate efectiv în patrimoniul reclamantei, documentele de recepție, fișa de evidentă a mărfurilor și materialelor consumabile, bonurile de consum, rapoartele de producție și facturile de vânzare din perioada 2007 - 2010, așa cum au fost ele evidențiate în anexa nr. 1 a raportului de expertiză.

În fine, s-a reținut că în ceea ce privește TVA, expertiza a verificat evidenta contabilă a reclamantei, respectiv documentele de achiziție și transport al mărfurilor intrate, documentele de recepție, fișa de evidență a mărfurilor și materialelor consumabile, bonurile de consum, rapoartele de producție, și facturile de vânzare din perioada 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2011, urmare acestor verificări constatându-se că reclamanta datorează pentru perioada expertizată TVA suplimentar în sumă totală de 1.278 lei la care adaugă 1.340 lei dobânzi și 192 lei penalități de întârziere, așa cum au fost ele calculate în anexa la lucrare.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați (succesoare a Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați), criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia nr. 1605 din 16 aprilie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul și a dispus casarea sentinței atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

S-a reținut că, recurentei-pârâte DGRFP Galați, prin nemotivarea hotărârii, conform art. 261 (11 pct. 5 C. proc. civ.) i s-a cauzat o vătămare personală care nu poate astfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. x/44/2012* la data de 8 septembrie 2015 și nu au mai fost administrate alte probatorii.

Prin Sentința nr. 264 din 5 noiembrie 2015 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte contestația formulată de reclamanta SC A. SRL și s-a dispus anularea în parte a contestației formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, având ca obiect "anulare act".

S-a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 249/2012 și a actelor administrativ-fiscale subsecvente, care au fost menținute până la concurența următoarelor sume: 31.940 lei impozit pe profit suplimentar, la care se adaugă suma de 19.596 lei majorări de întârziere și suma de 2.803 lei penalități de întârziere; suma de 1.278 lei - TVA suplimentar, cu majorări de întârziere în sumă de 1.340 lei și penalități de întârziere în sumă de 192 lei.

Pentru a motiva această sentință instanța de fond a reținut că prin Raportul de inspecție fiscală nr. x/F GI 136 din 29 februarie 2012 concretizat prin Decizia de impunere nr. F-Gl 128 din 29 februarie 2012 și menținute prin Decizia de soluționare a contestației nr. 249 din 1 iunie 2012 formulată de reclamantă, organele fiscale au constatat că reclamanta datorează următoarele sume cu titlu de datorii fiscale:

- 179.476 lei cu titlu de impozit pe profit;

- 105.583 lei reprezentând majorări de întârziere la plata impozitului pe profit;

- 26.291 lei penalități de întârziere la plata impozitului pe profit;

- 272.115 le cu titlu de taxă pe valoarea adăugată;

- 115.763 lei majorări de întârziere la plata TVA;

- 40.817 lei penalități de întârziere la plata TVA.

Împotriva acestor acte de impunere fiscală, reclamanta a urmat procedura jurisdicției administrativ fiscale prealabilă, contestând atât RIF cât și decizia de impunere fiscală.

Prin Decizia nr. 249 din 1 iunie 2012 autoritatea pârâtă a constatat că cele stabilite de către organele de control financiar au fost corect stabilite, astfel încât contestația reclamantei a fost respinsă.

Instanța de fond, în funcție de înscrisurile depuse în dovedire și concluziile raportului de expertiză, a constatat următoarea situație defalcată pe furnizori:

Pentru suma de 47.293 lei reprezentând taxa pe valoare adăugată aferenta achizițiilor de piese auto, piese de schimb utilaje și materiale consumabile provenite de la furnizorii SC B. SRL, SC C. SRL, SC D. SRL, SC E. SRL, SC F. SRL și SC G. SRL motive invocate de organul de control fiscal au fost în sensul că SC A. SRL nu justifica cu documente legale efectuarea acestor achiziții, respectiv intrarea în gestiune a acestor bunuri și societățile furnizoare înscrise în facturi nu au declarat aceste tranzacții în declarația 394, figurând ca neconcordanță în lista transmisă de Compartimentul Județean de Informații Fiscale din cadrul D.G.F.P. Galați.

Din datele cu care figurează în evidența fiscală aceste societăți rezultă următoarele:

- nu funcționează la sediile sociale declarate, unele fiind declarate societăți inactive;

- nu au depus la organul fiscal teritorial declarațiile fiscale obligatorii sau dacă au depus acestea sunt în zero;

- nu au depus situații financiare anuale;

- la data inspecției fiscale unele societăți figurează ca fiind radiate.

Cu privire la furnizorul SC B. SRL, din documentele expertizate, concluzia expertului a fost în sensul că nu reiese încălcarea prevederilor legale privind deductibilitatea TVA de către SC A. SRL. Din datele oficiale publicate de Ministerul Finanțelor și Oficiul Registrului Comerțului rezultă că SC B. SRL din Galați, înregistrată la ORC sub. J17/191/2000, a fost înregistrată în scopuri de TVA în perioada 12 februarie 2007 - 30 aprilie 2009, la data tranzacțiilor (2 aprilie 2007 - 7 aprilie 2007) - anexa 2, figura cu cod valid de TVA.

Facturile fiscale emise pentru livrările efectuate către SC A. SRL au fost întocmite conform cu prevederile legale. Materialele achiziționate (FF 167 din 4 aprilie 2007) au fost destinate pentru protecția muncii. De asemenea, piesele de schimb achiziționate (FF 166 din 2 aprilie 2007 și FF 172 din 7 aprilie 2007) au fost destinate pentru funcționarea utilajelor din dotare, utilaje cu care SC A. SRL a înregistrat venituri impozabile, cu colectarea TVA aferentă și înregistrarea taxei în deconturile lunare. Contravaloarea pieselor de schimb a fost integral achitata. Piesele respective au fost comandate în baza referatului de necesitate întocmit de responsabilul de lucrări, au fost recepționate și suportate pe cheltuieli pe baza documentelor primare de evidență (nir, bon de consum) întocmite de persoanele responsabile.

În ceea ce privește următorii furnizori SC C. SRL, SC D. SRL, SC E. SRL, SC F. SRL și SC G. SRL din documentele expertizate și datele oficiale publicate de Ministerul Finanțelor și O.R.C. a rezultat că figurau înregistrate în scopuri de TVA la data tranzacțiilor, având cod valid de TVA.

De asemenea facturile fiscale emise pentru livrările efectuate către SC A. SRL au fost întocmite conform cu prevederile legale. Piesele de schimb achiziționate au fost destinate pentru funcționarea utilajelor din dotare, utilaje cu care SC A. SRL a înregistrat venituri impozabile, cu colectarea TVA aferentă și înregistrarea taxei în deconturile lunare. Contravaloarea pieselor de schimb a fost integral achitată. Piesele respective au fost comandate în baza referatului de necesitate întocmit de responsabilul de lucrări, au fost recepționate și suportate pe cheltuieli pe baza documentelor primare de evidență (nir, bon de consum) întocmite de persoanele responsabile. Comparatorul nu are răspundere referitoare la declarațiile și obligațiile fiscale ale vânzătorului, pentru acest lucru legislația în vigoare prevede sancțiuni asupra celui în cauză.

Cu privire la furnizorii SC H. SRL, SC I. SRL, SC J. SRL și SC K. SRL, din materialul documentar și actele oficiale rezultă că aceste societăți erau înregistrate la data tranzacțiilor, data anulării înregistrării în scopuri de TVA fiind ulterioară.

De asemenea facturile aferente au fost înregistrate în contabilitate, materialele achiziționate au servit pentru funcționarea utilajelor din dotare, cu care s-au obținut venituri impozabile, cu colectarea de TVA, aceasta fiind înregistrată în decontările lunare.

Referitor la suma de suma de 25.546 lei reprezentând taxa pe valoare adăugată aferentă achizițiilor de piese auto de la SC L. SRL reținută de organul fiscal potrivit materialului probatoriu și concluziilor expertului, se constată următoarele:

În luna iunie 2010 SC A. SRL a achiziționat piese auto de la SC L. SRL în valoare de 134.454 lei, TVA 25.546 lei, în total 160.000 lei.

Piesele de schimb achiziționate au fost destinate pentru funcționarea utilajelor din dotare, utilaje cu care SC A. SRL a înregistrat venituri impozabile, cu colectarea TVA aferentă și înregistrarea taxei în deconturile lunare.

Contravaloarea pieselor de schimb a fost integral achitată iar taxa pe valoare adăugată colectată a fost plătită de furnizor.

Piesele respective au fost comandate în baza referatului de necesitate întocmit de responsabilul de lucrări, au fost recepționate și suportate pe cheltuieli pe baza documentelor primare de evidență (nir, bon de consum, datate cu luna iunie 2010) întocmite de persoanele responsabile. Piesele auto au fost achiziționate pentru întreg parcul de utilaje al societății.

Așadar, organul de control fiscal a calculat obligații de plată suplimentare fără a exista o motivație reală (încălcarea art. 145 alin. (2) lit. a)) și art. 146 alin. (1) lit. a)) din Legea nr. 571/2003) - imputabilă SC A. SRL, deci nu existau obligații suplimentare de plată.

Referitor la suma de 91.200 lei reprezentând taxa pe valoare adăugată aferentă achizițiilor de servicii furnizate de SC M. SRL Bistrița.

În fapt societatea reclamantă a încheiat cu N. Galați, conform contractul de prestări servicii din 2 septembrie 2010.

Aceste lucrări au fost efectuate în regim de subcontractare cu SC O. SRL - servicii de transport, SC P. SRL - servicii de excavare și SC M. - servicii decolmatare - dragare, toate facturate în perioada octombrie - noiembrie 2010.

În luna octombrie 2010, SC A. SRL a înregistrat în evidența contabilă două facturi emise de SC M. SRL în valoare de 380.000 lei, TVA 91.200 lei, total 471.200 lei (anexa 3) reprezentând prestări servicii decolmatare slam, conform contract x, înscrisuri care au fost depuse la dosarul cauzei conform OPIS.

Astfel în baza contractul din 4 septembrie 2010 încheiat între SC A. SRL în calitate de antreprenor și SC M. SRL în calitate de subantreprenor, prin care subantreprenorul se obligă să execute "Decolmatare iaz Malina Nord", conform contractului din 2 septembrie 2010, încheiat între SC A. SRL și N. Galați SA, valoarea contractului fiind de 380.000 RON fără TVA.

Încheierea acestui contract s-a făcut în baza de "Deviz Oferta" s-a întocmit "proces-verbal de predare-primire a amplasamentului și a bornelor de repere" din 4 septembrie 2010. În data de 22 octombrie 2010 s-a întocmit "Proces-verbal de recepție calitativă "Semnat și de Beneficiarul AMG - UPDES - SDEA - Șef secție SDEA. În data de 8 decembrie 2010 s-a încheiat "Proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor" privind lucrarea "Decolmatare Iaz Malina", document ce a fost de asemenea semnat și de responsabilul beneficiarului final, respectiv șef secție DEA/UPDS/ AMG. Cu adresa din 4 septembrie 2010 SC A. SRL comunica beneficiarului AMG soluția tehnică "Decolmatare incinta descărcare colector C6-cca 30.000 mc slam" prin decolmatarea cu ajutorul a două excavatoare cu braț lung și cu ajutorul unei instalații plutitoare dotată cu pompa de mare capacitate de 750 mc/oră, proprietatea SC M. SRL, adresa confirmate cu semnătura de primire de responsabilul AMG.

Așadar prin confirmarea documentelor prezentate și de beneficiarul final al lucrărilor, s-a făcut dovada că prestațiile efectuate de SC M. SRL sunt aferente veniturilor taxabile, atât din punct de vedere al TVA cât și al impozitului pe profit.

În evidențele ANAF, SC M. SRL, cu domiciliul fiscal în jud. Bistrița-Năsăud, care a fost înregistrată în scopuri de TVA identificată cu codul RO 21015241 figurează la data de 6 iulie 2013, (data solicitării) ca persoană impozabilă a cărei înregistrare în scopuri de TVA a fost anulată. Înregistrarea în scopuri de TVA a fost anulată începând din data de 10 mai 2012, la data tranzacțiilor avea cod valid de TVA.

Referitor la suma de 48.389 lei reprezentând taxa pe valoare adăugată aferentă achiziției unui încărcător frontal marca x 541 de la SC M. SRL, au rezultat următoarele:

SC A. SRL în baza contractului de vânzare-cumpărare utilaje din 22 decembrie 2010 încheiat cu SC M. SRL și a facturii din 22 decembrie 2010 a achiziționat un încărcător frontal marca x 541 în valoare de 201.620 lei, TVA de 48.389 lei.

Acesta a intrat în gestiunea societății în baza procesului-verbal de recepție imobilizări din 22 decembrie 2010.

Deși contesta realitatea acestei tranzacții organele fiscale au evaluat acest utilaj la valoarea de 201.620 lei și au aplicat sechestru asigurator asupra lui.

Concluzia expertului fiscal a fost aceea că deducerea de TVA în sumă de 48.389 lei s-a făcut cu respectarea prevederilor legale.

Referitor la suma de 58.409 lei reprezentând taxa pe valoare adăugată colectată suplimentar aferentă serviciilor de închiriere utilaj (excavator CAT 375) prestate către SC L. SRL.

Organul fiscal a procedat la stabilirea prin estimare a veniturilor aferente serviciilor de închiriere utilaj (excavator CAT 375), stabilind un venit în suma de 307.437 lei, la care a colectat TVA în cuantum de 58.409 lei. Pentru estimarea veniturilor s-a utilizat metoda produsului/serviciului și a volumului prevăzută de OMFP nr. 3389/2011.

Concluzia expertului a fost aceea că, urmare a expertizării materialului prezentat nu se impunea stabilirea prin estimare a unor venituri suplimentare iar colectarea suplimentară a TVA în sumă de 58.409 lei nu are suport real.

În ceea ce privește impozitul pe profit de 179.476 lei stabilit suplimentar de organele fiscale, din analiza materialului probator dinamica plăților și cheltuielile efectuate de reclamantă, concluzia expertului fiscal referitor la cheltuielile din evidența fiscală de 383.373 lei - contravaloarea pieselor de schimb utilaje și materiale consumabile (pentru care s-ar justifica dreptul de deducere) este următoarea:

Pentru toate achizițiile există Rapoarte de necesitate efectuate de angajați anterior achiziției, facturi fiscale care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi considerate documente justificative, dovada plăților către furnizori, note de intrare recepție, bonuri de consum.

Facturile emise de SC B. SRL, SC C. SRL, SC D. SRL, SC E. SRL, SC F. SRL, SC G. SRL, SC H. SRL; SC I. SRL, SC J. SRL și SC K. SRL au înscrise atât numărul mijloacelor de transportat cât și numele delegatului.

Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene și prevederilor Directivei privind TVA condițiile de deductibilitate a taxei pe valoare adăugată sunt:

Factura fiscală conține toate informațiile impuse de Directiva 2006/112, adică să îndeplinească calitatea de documente justificative.

Furnizorii să fie persoane impozabile.

Așa cum rezultă din materialul probator administrat cele două condiții sunt îndeplinite.

Toate facturile fiscale emise de acești furnizori îndeplinesc toate condițiile pentru a fi considerate documente justificative conform art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Este de observat că conțin toate elementele obligatorii. Facturile au fost depuse la dosar cu opis.

Conform Normelor metodologice ale Codului Fiscal raportat la temeiul de drept invocat de organul fiscal:

Art. 21 alin. (4) f)

De asemenea, chiar dacă ar exista lipsuri ale documentelor justificative acest lucru nu atrage nulitatea lor, pe de o parte, iar pe de altă parte nu atrage anularea dreptului de deducere a TVA.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul dosarului x/2/2012 privind litigiul dintre SC R. SA și ANAF, care a menținut Sentința nr. 857 din 14 martie 2013 a Curții de Apel București, statuând ca "Dreptul de deducere a TVA trebuie respectat chiar dacă documentele justificative nu îndeplinesc toate condițiile de formă. Deductibilitatea TVA nu poate fi condiționată de existența altor documente justificative, cu excepția facturii fiscale."

În ceea ce privește calitatea de persoană impozabilă a furnizorilor de materiale s-a reținut anterior că la momentul tranzacțiilor societățile vizate în Decizia de impunere erau înregistrate fiscal, având calitatea de persoane impozabile acest lucru este arătat și de concluziile expertizei fiscale.

Ceea ce s-a contestat în fapt prin decizia de impunere nu era calitatea de persoană impozabile a furnizorilor ci faptul că aceștia nu au făcut declarații fiscale.

Motivul de fapt invocat de organele fiscale pentru aprecierea ca nedeductibile a acestor cheltuieli l-a constituit situația fiscală a furnizorului.

Expertiza fiscală a analizat calitatea de persoană impozabilă a furnizorului neexistând niciun dubiu sub acest aspect.

Hotărârea CJUE în cauzele conexate C-80/11 și C-142/11 statuează că nu poate impune în general persoanei impozabile care dorește să exercite dreptul de deducere a TVA-ului, pe de o parte, să verifice ca emitentul facturii aferente bunurilor și serviciilor pentru care se solicită exercitarea acestui drept dispune de calitatea de persoană impozabilă.

Pe de altă parte toate materialele achiziționate au fost folosite la utilaje care erau în exploatare la societate și pentru care societatea obținea venituri impozabile.

De altfel expertul constată că toate piesele de schimb au fost instalate la utilajele societății conform cărților tehnice iar echipamentele de protecția muncii au fost distribuite, societatea are întocmite tabele de distribuire a materialului de protecția muncii semnate de fiecare salariat în parte, în anul 2007 s-a distribuit la angajați 15 perechi de material de protecție, câte o pereche pentru fiecare angajat, se consideră că materialul de protecție nu are drept de deducere coroborat cu legislația privind protecția muncii și a clauzelor contractuale cuprinse în contractul cu AMG, demonstrează devierea de la realitate a aprecierilor organului de control.

De fapt ceea ce s-a imputat reclamantei a fost faptul că unii furnizori nu au aceste tranzacții în Declarația 394, nu figurează la sediile sociale declarate, unele fiind declarate societăți inactive, nu au depus situațiile financiare obligatorii, la data inspecției fiscale unele figurează radiate.

Însă reclamantei nu i se poate imputa comportamentul fiscal neconform al altor societăți.

Faptul că unele societăți au devenit inactive, acest lucru s-a întâmplat după ce societatea a derulat relații comerciale cu acestea.

Pe de altă parte practica Curții de Justiție a Uniunii Europene este constantă în aceea că unei societăți nu i se poate refuza dreptul de deducere a cheltuielilor de achiziție materiale, prestări servicii și a TVA aferentă datorită comportamentului fiscal neconform al furnizorilor săi, fiind invocată Hotărârea CJUE în cauza C-324/11 din 6 septembrie 2012.

Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în mod constant a statuat că, art. 17 alin. (2) lit. a) din A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum a fost modificată prin Directiva 9517/CE a Consiliului din 10 aprilie 1995, este interpretat în sensul că se opune că destinatarului unei facturi să nu i se recunoască dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată achitate în amonte, pentru motivul că, ținând seama de fraudele sau de nelegalitățile comise de emitentul facturii respective, (...) fără să se solicite destinatarului facturii menționate efectuarea unor verificări care nu intră în sarcina sa, că destinatarul respectiv știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea în cauză era implicată într-o fraudă privind taxa pe valoarea adăugată, ceea ce revine în sarcina instanței de trimitere să verifice (Cauzele C-563/11 și C-33/13).

Așadar comportamentul fiscal al furnizorului, respectiv faptul că acesta nu a depus situații financiare și nu a depus deconturile de TVA, nu trebuie să anuleze dreptul de deducere al beneficiarului, așa cum rezultă și din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În concluzie, cheltuielile efectuate de societatea contestatoare cu achizițiile mărfurilor și darea lor în consum, sunt cheltuieli deductibile, conform disp. art. 21, alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: "Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare."

Referitor la faptul că reclamanta nu justifica deducerea cheltuielilor înregistrate în evidența contabilă în suma de 380.000 lei reprezentând servicii achiziționate de la SC M. SRL, a rezultat că aceasta a încheiat cu N. Galați, conform contractul de prestări servicii din 2 septembrie 2010.

Organul de inspecție fiscală a invocat neductibilitatea acestor cheltuieli pentru că nu li s-a prezentat situații de lucrări, devize etc., cât și datorită faptului că persoana care a reprezentat SC M. SRL la încheierea contractului a semnat și facturile de prestații către SC A. SRL și în urma unui control încrucișat s-a constatat că aceasta societate nu funcționează la sediul social declarat, administratorul societății nu a putut fi contactat. SC M. SRL nu a depus situații financiare pe 2010 și nu a depus declarația anuală privind impozitul pe profit.

Și în acest caz este vorba de comportamentul fiscal al furnizorului care nu poate fi imputat reclamantei pentru motivele arătate anterior.

Și prin expertiza contabilă s-a constatat că "Din analiza materialului documentar prezentat (devize, facturi fiscale, situații de lucrări, rapoarte de lucru, situații de plata, procese-verbale de predare-primire a amplasamentului de lucru, procese-verbale de recepție, dispoziții de șantier, etc.) rezultă că lucrările contractate cu N. Galați, conform contract din 2 septembrie 2010, au fost efectuate în regim de subcontractare cu SC O. SRL - servicii de transport, SC P. SRL - servicii de excavare și SC M. SRL - servicii decolmatare - dragare, toate facturate în perioada octombrie - noiembrie 2010 (anexa 10)."

Așadar deducerea cheltuielilor înregistrate în evidența contabilă în sumă de 380.000 lei reprezentând servicii achiziționate s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale.

Din raportul de expertiză și suplimentul acestei lucrări, curtea reține că reclamanta datorează în realitate suma de 31.940 lei impozit pe profit la care trebuie adăugată suma de 19.596 lei dobânzi și 2.803 lei penalități de întârziere. Pentru a se stabili aceste sume, expertiza a avut în vedere documentele de achiziție și transport a mărfurilor aprovizionate și intrate efectiv în patrimoniul reclamantei, documentele de recepție, fișa de evidență a mărfurilor și materialelor consumabile, bonurile de consum, rapoartele de producție și facturile de vânzare din perioada 2007 - 2010, așa cum au fost ele evidențiate în anexa nr. 1 a raportului de expertiză.

În ceea ce privește TVA, expertiza a verificat evidența contabilă a reclamantei, respectiv documentele de achiziție și transport al mărfurilor intrate, documentele de recepție, fișa de evidență a mărfurilor și materialelor consumabile, bonurile de consum, rapoartele de producție, și facturile de vânzare din perioada 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2011.

Urmare acestor verificări s-a constatat că reclamanta datorează pentru perioada expertizată TVA suplimentar în sumă totală de 1.278 lei la care se adaugă 1.340 lei dobânzi și 192 lei penalități de întârziere, așa cum au fost ele calculate în anexa la lucrare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați și a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă, fiind invocate prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta a apreciat că sentința este nelegală pentru următoarele considerente:

- Referitor la proba cu expertiza fiscală dispusă a fi efectuată în cauză s-a considerat că nu este concludentă, pertinentă și utilă cauzei, având în vedere faptul că prin aceasta au fost dezlegate problemele de drept.

Curtea de Apel Galați și-a însușit concluziile raportului de expertiză, fără a verifica înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.

- Instanța de fond a reținut incidența în cauză a unor dispoziții ale CJUE, respectiv Hotărârea din C-324/12 și Directiva 2006/112, potrivit cărora unei societăți nu i se poate refuza dreptul de deducere a cheltuielilor de achiziție materiale, prestări servicii și a TVA aferentă, datorită comportamentului fiscal neconform al furnizorilor săi.

Dar, a omis că jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene trebuie aplicată în conformitate cu starea de fapt în speță.

Pentru a beneficia de dreptul de deducere, contribuabilul trebuie să îndeplinească cumulativ cele două condiții: dreptul de deducere se naște în momentul exigibilității taxei, mai exact în momentul efectuării serviciilor în scopul realizării operațiunilor economice, iar persoana impozabilă trebuie să dețină o factură/document justificativ întocmit în conformitate cu legea.

Prin raportul de inspecție fiscală organul fiscal a arătat că partenerii contractuali ai reclamantei nu au declarat livrările, achizițiile sau serviciile prestate, nu au colectat TVA aferent acestor servicii, nu au obținut profit, iar unii dintre ei au anulat dreptul de înregistrare în scopuri de TVA.

Prin efectuarea unei expertize contabile nu se poate demonstra calitatea operațiunilor.

Dreptul de deducere trebuie exercitat doar dacă bunurile au fost livrate sau serviciile au fost prestate, or, în cauză serviciile nu au fost prestate efectiv.

S-a solicitat să se aibă în vedere și Ordonanța din 3 iunie 2015 pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați în dosar nr. x/P/2015, în care s-a reținut că reprezentanții SC A. SRL au dedus TVA nelegal în baza relațiilor comerciale derulate doar scriptic.

Cu privire la TVA în cuantum de 47.293 lei aferente pieselor de schimb auto utilaje și materiale consumabile, instanța de fond nu a observat faptul că organele fiscale nu au acordat reclamantei dreptul de deducere pentru această sumă întrucât acestea au fost achiziționate de la societăți care nu au declarat tranzacțiile efectuate cu reclamanta, iar facturile emise de furnizori nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi considerate documente justificative.

În obiecțiunile la raportul de expertiză efectuat în primul ciclu procesual s-a arătat că expertul nu a indicat utilajele pe care au fost încorporate piesele de schimb și când au fost acestea efectiv încorporate și personalul de specialitate care a efectuat lucrările de reparații.

Contrar susținerilor din expertiza contabilă, la o minimă analiză a facturilor emise de furnizorii în cauză, rezultă că acestea privesc în general aceleași bunuri, achizițiile s-au efectuat în zile succesive apropiate, valoarea facturilor fiind inferioară sumei de 500 lei.

Din evidențele fiscale rezultă că furnizorii în cauză nu funcționează la sediile sociale declarate, unele fiind declarate societăți inactive, nu au depus la organul fiscal teritorial declarațiile fiscale obligatorii, iar la data inspecției fiscale unele societăți figurează ca fiind radiate, comportament specific societăților tip "fantomă".

Situația este similară și pentru suma de 25.546 lei reprezentând TVA aferentă și achizițiilor de piese auto de la SC L. SRL, aspect care nu a fost sesizat de instanța de fond.

În ceea ce privește suma de 91.200 lei reprezentând TVA aferentă achizițiilor de servicii furnizate de la SC M. SRL Bistrița, instanța de fond nu a reținut obiecțiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză unde s-a precizat că această societate nu funcționează la sediul social declarat, nu a depus situații financiare pentru anul 2010 și declarația anuală privind impozitul pe profit.

În ceea ce privește suma de 48.389 lei reprezentând TVA aferentă achiziției unui încărcător frontal marca x de la SC M. SRL, întrucât reclamanta nu a justificat modul în care acest bun a fost transportat efectiv pe relația Bistrița - Galați și apoi în incinta N. și nici nu a prezentat dovada plății.

Instanța de fond nu a cenzurat în niciun fel raportul de expertiză întocmit în cauză, nu a sesizat că serviciile prestate de SC M. SRL sunt aceleași cu cele prestate de SC P. SRL.

Rezultă că reclamanta nu a dovedit cu documente justificative faptul că SC M. SRL a executat efectiv lucrările, nefiind suficiente concluziile unui expert care să susțină că lucrările rezultate din contractul încheiat cu N. au fost efectuate de societatea menționată.

În ceea ce privește stabilirea în sarcina reclamantei a TVA colectată suplimentară în sumă de 58.409 lei s-a invocat faptul că reclamanta a deținut un excavator în perioada iulie 2008 - iunie 2010, însă a prestat servicii de închiriere utilaje fără a întocmi documentele justificative ale prestării, astfel încât în mod corect organele fiscale au procedat la stabilirea prin estimare a veniturilor utilizând metoda produsului/serviciului și a volumului prevăzută de OMFP nr. 3389/2011.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii ca nefondată.

Intimata SC S. SRL a depus note de concluzii prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat dar pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii formulată de reclamanta SC A. SRL prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 249 din 1 iunie 2012 de soluționare a contestației administrative și a Deciziei de impunere nr. 128 din 29 februarie 2014 și RIF nr. 2831/F-GL/136 din 29 februarie 2012.

Prin actele contestate s-a stabilit că reclamanta datorează următoarele obligații fiscale:

- 179.476 lei, cu titlu de impozit pe profit;

- 105.583 lei reprezentând majorări de întârziere la plata impozitului pe profit;

- 26.291 lei, penalități de întârziere aferente impozitului pe profit;

- 272.115 lei cu titlu de TVA;

- 115.763 lei, majorări de întârziere la plata TVA;

- 40.817 lei penalități aferente TVA.

Instanța de fond după rejudecare a admis în parte contestația și a dispus anularea în parte a actelor contestate, fiind menținute până la concurența sumei de 31.940 lei - impozit pe profit suplimentar, 19.596 lei, majorări de întârziere, 1.278 lei TVA suplimentar, cu majorări de întârziere în sumă de 1.340 lei și penalități de întârziere în sumă de 192 lei.

Aceste obligații fiscale au fost motivate de către instanța de fond numai prin raportare la expertiza efectuată în cauză, expertiza fiind efectuată având în vedere documentele de achiziție și transport a mărfurilor aprovizionate, dar nu se indică operațiunile pentru care au fost menținute.

De aceea, vor fi analizate criticile recurentei în funcție de sumele stabilite prin actele contestate și se va stabili dacă acestea sunt sau nu fondate.

Așa cum s-a arătat, instanța de fond nu a făcut propria analiză a sumelor pentru care au fost menținute actele fiscale contestate ci s-a limitat la a relua concluziile raportului de expertiză, deși interpretarea și aplicarea legii este atributul exclusiv al judecătorului.

În privința sumelor stabilite cu titlu de obligații fiscale se constată următoarele:

- TVA în sumă de 47.293 lei, aferentă pieselor de schimb auto, utilaje și materiale consumabile.

Organele fiscale au refuzat dreptul de deducere a TVA aferentă acestor achiziții întrucât acestea au fost făcute de la societăți care nu au declarat tranzacțiile efectuate de reclamanți, facturile emise de furnizori nu ar îndeplini condițiile prevăzute de lege pentru a fi considerate documente justificative, societățile nu funcționează la sediul declarat, nu au depus situații financiare, având un comportament tip "fantomă".

Instanța de fond a considerat că a fost greșit respins dreptul de deducere cu privire la aceste facturi deoarece ele îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi considerate documente justificative, s-a făcut dovada plății către furnizori, există note de intrare, bonuri de consum.

A fost invocată și jurisprudența CJUE și s-a apreciat că nu poate fi refuzat dreptul de deducere pentru că furnizorii reclamantei ar avea un comportament fiscal necorespunzător și au devenit inactive după derularea relațiilor comerciale cu reclamanta.

Criticile recurentei în privința susținerilor instanței sunt fondate.

Într-adevăr, așa cum a arătat și instanța de fond, în jurisprudența sa, CJUE a subliniat că autoritățile fiscale nu pot refuza unei persoane impozabile dreptul de deducere a TVA pentru motivul că emitentul facturii aferente a săvârșit nereguli, însă, s-a precizat că acest drept de deducere al TVA poate fi refuzat în cazul în care se dovedește, având în vedere elemente obiective, că persoana impozabilă respectivă știa sau trebuia să știe că operațiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o fraudă săvârșită de emitentul facturii sau de un alt operator care intervine în amonte în lanțul de prestații (parag. 38 din Hotărârea CJUE din 6 septembrie 2012 în C-324/11).

S-a apreciat, în jurisprudența aceleiași instanțe, că combaterea fraudei, a evaziunii fiscale și a eventualelor abuzuri este un obiectiv recunoscut și încurajat de Directiva TVA, justițiabilii nu se pot prevala în mod fraudulos sau abuziv de normele dreptului Uniunii. În consecință, autoritățile și instanțele naționale sunt în măsură să refuze acordarea dreptului de deducere dacă se stabilește, în raport cu elemente obiective, că acest drept este invocat în mod fraudulos sau abuziv dar pentru că refuzul dreptului de deducere constituie o excepție de la aplicarea principiului fundamental pe care îl reprezintă acest drept, revine autorităților fiscale competente sarcina să stabilească corespunzător cerințelor legale că elementele obiective care stabilesc existența unei fraude sau a unui abuz sunt întrunite, iar instanțelor naționale sarcina de a verifica dacă autoritățile fiscale implicate au stabilit existența unor astfel de elemente obiective (parag. 50, 52 din Hotărârea din 28 iulie 2016 dată în C -332/15).

În raport de cele stabilite în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene vor fi analizate elementele obiective invocate de către autoritățile fiscale și care ar putea dovedi că reclamanta nu a acționat cu bună-credință și ar fi putut să știe că operațiunile invocate ar putea fi considerate frauduloase și nu ar fi reale.

Pot fi considerate elemente obiective care să justifice o asemenea concluzie următoarele:

- instanța de fond a preluat concluziile raportului de expertiză și a invocat existența unor referate de necesitate, documente de evidență primară, dar existența acestor înscrisuri nu a fost invocată de reclamantă nici la data efectuării controlului, nici în cadrul contestației administrative;

- din analiza facturilor se poate constata că toate sunt sub valoarea de 5.000 lei, au fost achitate în numerar, prin casieria societății;

- deși se indică acele referate de necesitate, nu se poate demonstra utilitatea acestor bunuri în scopul unor operațiuni taxabile în condițiile în care atât achiziția cât și consumul acestor bunuri apar ca fiind făcute în zile succesive de la firme diferite, dar având ca obiect același bun.

Astfel, în data de 4 septembrie 2008 au fost achiziționate și consumate 5 bucăți role buldozere având ca furnizor SC H. SRL, iar la două zile (6 septembrie 2008) au fost achiziționate și consumate tot 5 bucăți role buldozer, dar având ca furnizor SC I. SRL.

La data de 7 septembrie 2009 reclamanta a achiziționat și consumat 7 bucăți role buldozer de la SC H. SRL, iar la 9 septembrie 2008 a achiziționat și consumat același număr de role de buldozer de la SC I. SRL.

Toate aceste elemente pot fi apreciate de către instanța de recurs ca fiind dovada faptului că reclamanta nu a acționat cu bună-credință în derularea acestor operațiuni și există îndoieli cu privire la realitatea acestora, astfel că reclamantei, în mod concret, i-a fost refuzat de către organele fiscale dreptul de deducere al TVA și i s-a stabilit obligația de plată a impozitului pe profit.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că refuzul acordării dreptului de deducere în împrejurări ce dovedesc existența unei fraude fiscale din partea persoanei impozabile care solicită să beneficieze de acest drept nu poate fi considerat ca fiind contrar principiului neutralității fiscale, întrucât acesta nu poate fi invocat în mod valabil de o persoană impozabilă care a participat cu intenție la o fraudă fiscală și a pus în pericol funcționarea sistemului comun de TVA (parag. 58 Hotărârea din 28 iulie 2016 dată în C -332/15, dar și parag. 49 Hotărârea din 5 octombrie 2016 dată în C- 576/15).

TVA în sumă de 25.546 lei reprezentând TVA aferentă achizițiilor de piese auto de la SC L. SRL.

Cu privire la această sumă instanța de fond a anulat actele fiscale contestate cu motivarea că piesele de schimb achiziționate au fost destinate funcționării utilajelor din dotare cu care reclamanta a realizat venituri impozabile iar recurenta susține că, în privința acestei sume, sunt valabile aceleași concluzii ca și în cel al facturilor emise de alți furnizori.

Însă, cu privire la această sumă, reclamanta nu a solicitat prin cerere de chemare în judecată anularea actelor fiscale contestate.

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că, în privința TVA refuzat la deducere, au fost contestate suma de 47.293 lei aferentă pieselor auto, piese de schimb utilaje, 91.200 lei TVA aferent facturilor emise de SC M. SRL Bistrița, 48.389 lei aferentă achiziției unui încărcător frontal în anul 2010 și 58.409 lei TVA stabilită prin estimarea serviciilor de închiriere excavator (dosar nr. x/44/2012), fără a solicita anularea și pentru suma de 25.546 lei TVA aferentă achiziției de piese de la SC L. SRL.

În aceste condiții, se constată că instanța de fond a dispus anularea actelor contestate fără a fi învestită cu o asemenea cerere în privința acestei sume de 25.546 lei, astfel că actele contestate vor fi menținute cu privire la această sumă.

TVA în sumă de 91.200 lei reprezentând TVA aferentă achizițiilor de servicii furnizate de SC M. SRL Bistrița.

Instanța de fond a anulat actele fiscale în ceea ce privește această sumă considerând că la data prestării serviciilor firma SC M. avea cod valid de TVA.

Așa cum a reținut și instanța de fond, pentru a presta serviciile asumate în baza contractului de prestări servicii din 2 septembrie 2010 încheiat de reclamantă și SC N. Galați, au fost încheiate contracte de subcontractare cu mai multe firme: SC O. SRL, SC P. SRL și SC M. SRL.

În cazul primelor două societăți, pentru că alături de facturi au fost prezentate și situații de lucrări, proces-verbal de recepție, rapoarte de lucru, organele fiscale au considerat că serviciile au fost prestate în scopul unei operațiuni taxabile și au admis dreptul de deducere pentru facturile emise de cele două societăți.

În cazul celor două facturi emise de SC M. SRL s-a refuzat, în mod corect, acest drept de deducere al TVA în sumă de 91.200 lei, deoarece nu s-a putut face dovada că serviciile au fost efectiv prestate în condițiile în care facturile nu au fost însoțite de alte înscrisuri care să dovedească prestarea acelor servicii (situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru).

Nici instanța de fond nu a reținut că ar exista aceste documente, dar s-a susținut că prin semnarea procesului-verbal de recepție de către beneficiarul final s-ar face dovada că prestațiile au fost efectuate.

Nu poate fi împărtășit acest punct de vedere deoarece semnarea procesului-verbal de recepție dovedește că au fost executate toate lucrările conform contractului de prestări servicii, dar nu că lucrările de decolmatare ar fi fost efectuate de către SC M. SRL.

Simpla factură întocmită și care vizează prestarea unor servicii nu este suficientă pentru a se stabili dacă acestea au fost efectuate în scopul unor operațiuni taxabile, mai ales că pe cele două facturi a fost înscrisă la cantitatea 1, iar la U.M. - buc, deși se susținea prestarea unor servicii de decolmatare.

De aceea, vor fi menținute actele contestate în privința sumei de 91.200 lei TVA aferentă celor două facturi emise de SC M. SRL.

TVA în sumă de 48.389 lei aferentă achiziției unui încărcător frontal marca x de la SC M. SRL.

Recurenta critică soluția instanței de fond prin care au fost anulate actele contestate în privința aceste sume pentru că reclamanta nu ar justifica modul în care acest lucru a fost transportat efectiv pe relația Bistrița - Galați și apoi în incinta N. și nu a prestat dovada plății.

Însă, nu se poate susține că aceasta nu a fost o operațiune reală deoarece plata a fost efectuată prin virament bancar, a fost întocmit procesul-verbal de recepție al bunului și faptul că bunul se află în posesia reclamantei este dovedit chiar de sechestrul aplicat de organele fiscale asupra acelui bun, care se afla la Galați.

În aceste condiții, soluția instanței de fond în ceea ce privește suma de 48.389 lei TVA aferentă achiziției acestui utilaj este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor art. 145 alin. (2) lit. a) C. fisc.

TVA în sumă de 58.409 lei stabilită suplimentar pentru serviciile de închiriere utilaj (excavator) prestate către SC L. SRL.

Referitor la această sumă instanța de fond a preluat numai concluziile expertizei potrivit cărora nu se impune stabilirea prin estimare a unor venituri suplimentare, fără a se indica motivul.

Această obligație suplimentară de plată a fost stabilită de către organele fiscale deoarece reclamanta a prestat servicii de închiriere utilaje fără a întocmi documente justificative potrivit contractului încheiat.

În lipsa acestor documente s-a făcut aplicarea metodei produs/serviciu și a volumului prevăzută de OMFP nr. 3389/2011, iar reclamanta nu a reușit să dovedească nelegalitatea actelor contestate.

Referitor la impozitul pe profit stabilit suplimentar

Reclamanta a contestat în fața instanței de fond mai multe categorii de cheltuieli:

- pentru suma de 217.773 lei, reprezentând c/valoarea serviciilor prestate pentru care nu au fost emise facturi până la sfârșitul anului și nu au fost înregistrate în evidențe contabile pe stocuri - se constată că instanța de fond nu s-a pronunțat expres asupra acestei sume, dar reclamanta nu a declarat recurs cu privire la această sumă, astfel că acțiunea reclamantei va fi respinsă în ceea ce privește această sumă;

- pentru suma de 383.373 lei reprezentând c/valoarea pieselor de schimb, utilaje și alte consumabile, instanța de fond s-a pronunțat considerând că nu se impune plata unui impozit pe profit de 179.476 lei deoarece a apreciat că operațiunile au fost reale și reclamanta poate beneficia și de dreptul de deducere al TVA aferentă acestor achiziții de bunuri.

Or, în situația în care instanța de recurs a considerat că, în mod greșit, prima instanță a recunoscut dreptul de deducere al TVA aferent în sumă de 47.923 lei, pentru aceleași considerente se poate aprecia că reclamanta are obligația de plată și a impozitului pe profit suplimentar de 179.476 lei și a accesoriilor aferente.

- pentru suma de 380.000 lei cheltuieli pentru serviciile achiziționate de la SC M. SRL (în actele fiscale suma este de 386.728 lei).

Și pentru aceste cheltuieli instanța de recurs, în contradicție cu soluția instanței de fond, a considerat că reclamanta nu poate beneficia de dreptul de deducere pentru cele două facturi emise de SC M. SRL.

Deși reclamanta susține că aceste cheltuieli ar avea caracter deductibil pentru că ar deține un contract de prestări servicii cu SC M. SRL, totuși aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute în Normele metodologice de aplicare a art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc., respectiv, pe lângă existența contractului de prestări servicii, să facă dovada prestării efective a serviciilor prin: situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru sau alte asemenea documente.

Vor fi menținute astfel, actele contestate în privința caracterului nedeductibil al cheltuielilor în sumă de 380.000 lei (386.728 lei, în actele contestate) aferente achiziției de servicii de la SC M. SRL.

- Suma de 297.704 lei reprezentând cheltuieli cu amortizarea

În privința acestei sume, instanța de fond nu s-a pronunțat expres și nici nu a analizat susținerile reclamantei, aceasta nu a formulat recurs împotriva soluției instanței de fond, astfel că vor fi menținute actele fiscale referitor la această sumă.

- Suma de 304.437 lei, reprezentând venituri suplimentare în raport cu contractul de închiriere a utilajului către SC L. SRL

Nici în privința acestei sume instanța de fond nu s-a pronunțat în mod expres, iar reclamanta, în condițiile în care instanța de fond a menținut actele contestate, referitor la impozitul pe profit, pentru suma de 31.940 lei și accesoriile aferente, nu a formulat recurs, deși nu s-a stabilit pentru care categorii de cheltuieli a fost admisă acțiunea.

De aceea, actele contestate vor fi menținute și cu privire la această sumă.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, modificată în tot sentința atacată și rejudecând, va fi admisă în parte acțiunea reclamantei, vor fi anulate în parte actele contestate pentru suma de 48.389 lei TVA și accesoriile aferente achiziției unui utilaj, dar va fi respinsă în rest acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați împotriva Sentinței civile nr. 264 din 5 noiembrie 2015 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința atacată și rejudecând:

Admite în parte acțiunea reclamantei SC A. SRL.

Dispune anularea în parte a Deciziei nr. 249/2012 emi