ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 742/2016

Obiectul acțiunii; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/44/2012, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâta B. Galați solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună: - anularea Deciziei nr. 356 din 17 august 2012 de soluționare a contestației administrative, a Deciziei de impunere nr. F/GL/369 din 31 mai 2012 și a Raportului de inspecție fiscală nr. F/GL/323 din 31 mai 2012, acte emise de pârâtă; - exonerarea de la plata sumei de 1.029.761 lei, stabilită suplimentar de către organele fiscale în sarcina de plată a reclamantei.

Soluțiile pronunțate în primul ciclu procesual; 2.1. Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 226 din 29 octombrie 2013, a admis, în parte, acțiunea reclamantei, a anulat în parte actele administrative contestate și a exonerat partea de plata sumei de 181.094 lei, reprezentând T.V.A. suplimentar, precum și majorări și penalități de întârziere. A fost admisă cererea privind suplimentarea onorariului de expert cu suma de 3.252 lei, în sarcina de plată a reclamantei, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantei 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. 2.2. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 413/2015, a admis recursurile declarate de ambele părți, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de control judiciar a reținut faptul că sentința atacată nu a fost motivată, fiind încălcate dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Procedura derulată în fond după casare și Hotărârea Curții de Apel; Cauza a fost înregistrată spre rejudecare la Curtea de Apel Galați sub nr. x/44/2012*. Au fost administrate probele cu înscrisuri și expertiză contabilă. Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 185 din 23 iunie 2015, a admis acțiunea reclamantei, a anulat actele administrative deduse judecății, a obligat reclamanta să plătească consultantului fiscal T. suma de 1.252 lei, reprezentând supliment onorariu de expert și pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 3.752 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: Pentru operațiunile comerciale derulate de reclamantă cu SC S. SRL, SC D. SRL, SC E. SRL și SC F. SRL organele fiscale nu au acordat dreptul de deducere, deoarece au apreciat că nu sunt întrunite condițiile reglementate de art. 134 alin. (1) și (2), art. 145 alin. (2), art. 146 alin. (1) și art. 155 alin. (5) C. fisc. De asemenea, acestea au obligat reclamanta să colecteze T.V.A. pentru operațiunile comerciale desfășurate cu SC G. SRL, SC H. SA, SC I. SRL și SC J. SA, întrucât au considerat că nu sunt incidente prevederile art. 160 C. fisc. Actele administrative fiscale sunt nelegale, întrucât: - T.V.A. în sumă de 6.810 lei, aferentă facturii din 30 noiembrie 2007 emisă de SC S. SRL, a fost destinată desfășurării de operațiuni taxabile, având în vedere, pe de o parte, prevederile art. 21 alin. (2) lit. d) C. fisc., iar pe de altă parte, faptul că organizarea unui eveniment cultural reprezintă o modalitate de promovare a intereselor societății; reclamanta are dreptul de deducere, în condițiile în care beneficiarul a colectat T.V.A. aferentă acestor operațiuni; - înscrisurile prezentate de reclamantă referitoare la relația acesteia cu SC D. SRL îndeplinesc condițiile pentru a putea fi considerate documente justificative și au fost destinate desfășurării de operațiuni taxabile, motiv pentru care T.V.A. este deductibilă; - din situațiile de lucrări emise de reclamantă către beneficiarul final, rezultă că salariații SC E. SRL au desfășurat activitate la punctele de lucru ale reclamantei; facturile fiscale emise ca urmare a serviciilor prestate conțin elementele de identificare ale prestatorului și beneficiarului, iar obligațiile de plată au fost stinse prin decontare bancară, element de natură să înlăture orice dubiu în ceea ce privește realitatea operațiunii taxabile; - în privința relațiilor comerciale pe care le-a avut cu SC F. SRL, reclamanta a prezentat facturi fiscale care conțin informațiile prevăzute de art. 155 C. fisc., iar acestea au fost însoțite de documente justificative, respectiv situații de plată, borderouri de lucrări, devize și liste cu cantitățile de utilaje și echipamente tehnologice, situație în care T.V.A. este deductibilă; - referitor la T.V.A. aferentă veniturilor din prestările de servicii înregistrate în contabilitatea reclamantei în perioada august - decembrie 2007, în baza facturilor emise către SC G. SRL, sunt aplicabile prevederile art. 160 alin. (2) lit. c) C. fisc. - reclamanta a realizat prestări de servicii cu personal propriu în domeniul construcțiilor către SC G. SRL, SC H. SA și SC I. SRL, iar pentru acestea se aplică măsuri de simplificare, conform textului legal anterior arătat; - pentru operațiunile pe care le-a desfășurat cu reclamanta, SC J. SA a colectat T.V.A. aferentă facturii din 19 decembrie 2007, motiv pentru care reclamanta nu mai putea fi obligată să efectueze această operațiune economică; în temeiul dispozițiilor art. 145 C. fisc., T.V.A. aferentă acestora este deductibilă; - expertiza contabilă efectuată în cauză a confirmat realitatea operațiunilor economice derulate de reclamantă cu SC K. SRL și SC L. SRL.

Recursul declarat de pârâta M. Galați, prin N. Galați; Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, care a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., casarea în parte a acesteia și, în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii reclamantei, ca nefondată. În motivarea căii de atac, au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare. - Hotărârea instanței de fond nu conține motivele care au format convingerea instanței și nici pe cele pentru care au fost ignorate apărările autorității pârâte prezentate în cadrul concluziilor scrise depuse la dosar. - Expertiza contabilă efectuată în cauză nu este concludentă, pertinentă și utilă, deoarece prin aceasta au fost dezlegate probleme de drept, fără a se ține seama că doar instanța de judecată avea competența să se pronunțe asupra lor. - Prima instanță a reținut faptul că prin actele administrativ-fiscale deduse judecății nu a fost contestată realitatea plăților, deși societatea reclamantă nu a prezentat documente justificative. - Prestările de servicii efectuate în baza Contractului din 03 octombrie 2007 nu sunt aferente realizării de operațiuni taxabile de către reclamantă, iar acestea au fost înregistrate în contabilitate în contul 628 “cheltuieli cu serviciile prestate de terți”, iar nu contul 623.2 “cheltuieli cu reclama și publicitatea”. - Instanța de fond a ignorat faptul că SC D. SRL nu a depus la dosar bilanțuri contabile sau declarații informative privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul României din care să rezulte relațiile comerciale desfășurate cu reclamanta; listele de lucrări și devizul, prezentate ulterior controlului fiscal, nu sunt concludente, deoarece în cuprinsul acestora nu sunt precizate perioadele în care au fost executate lucrările. - În ceea ce privește suma de 85.194 lei, aferentă facturii emise de SC E. SRL, expertul contabil a precizat faptul că T.V.A. nu este deductibilă, însă instanța a reținut contrariul, cu motivarea că factura conține elementele de identificare ale prestatorului și beneficiarului; nu au fost avute în vedere mențiunile cuprinse în adresa din 19 iunie 2012 prin care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați în vederea începerii cercetărilor pentru stabilirea existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. - Referitor la relațiile reclamantei cu SC G. SRL, SC H. SA și SC I. SRL, prima instanță nu a sesizat faptul că măsura punerii la dispoziție a personalului, chiar dacă acesta lucrează în construcții, nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 2 din Ordinul nr. 155/2007 privind aplicarea măsurilor de simplificare pentru lucrările de construcții - montaj, prevăzute la art. 160 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare; pe cale de consecință, reclamanta avea obligația de a colecta T.V.A. pentru aceste servicii în sumă de 23.730 lei. - În ceea ce privește operațiunile desfășurate de reclamantă cu SC J. SA, curtea de apel nu a ținut seama de faptul că organele fiscale au dispus colectarea T.V.A. în cuantum de 20.518 lei, în temeiul art. 160 alin. (2) lit. c), alin. (3) și alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., forma în vigoare în luna decembrie 2007, coroborat cu art. 2 Ordinul nr. 155/2007. - Referitor la realitatea operațiunilor economice derulate de reclamantă cu SC K. SRL, instanța de fond a ignorat precizările formulate de autoritatea fiscală în concluziile scrise, respectiv faptul că în anul 2007 SC K. SRL a avut doar un salariat, astfel încât nu putea asigura intermedierea de tranzacții comerciale. - Prima instanță a nu a ținut seama de faptul că operațiunile înscrise în facturile emise în legătură cu tranzacțiile încheiate de reclamantă cu SC L. SRL nu sunt reale, întrucât nu au fost susținute faptic. Actul adițional nr. 1 la Contractul de comisionare și intermediere comercială din 06 octombrie 2006 nu are înscrisă data la care a fost încheiat. În baza acestor documente, care nu au îmbrăcat forma autentică, reclamanta a achitat suma de 198.000 euro către o societate care i-a furnizat doar informații și date de identificare cu privire la SC O. SRL. Unul dintre asociații SC L. SRL este directorul general al societății reclamante. - Prima instanță nu a motivat în niciun fel de ce a apreciat că organele fiscale au colectat în mod nelegal suma de 2.272 lei, aferentă cheltuielilor de protocol.

Apărările formulate în cauză; Intimata a formulat note scrise în care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat. Partea a prezentat istoricul litigiului și a răspuns punctual la motivele de recurs, după cum urmează: - instanța de fond a respectat indicațiile deciziei de casare și a procedat la administrarea probei cu expertiză contabilă, precum și la suplimentarea probei cu înscrisuri; recurenta nu a formulat apărări în cel de-al doilea ciclu procesual al cauzei; - concluziile raportului de expertiză contabilă sunt concludente și utile soluționării cauzei, întrucât au avut în vedere înscrisurile puse la dispoziție de către părți; - cheltuielile de reclamă și publicitate efectuate în scopul popularizării firmei, în baza unui contract scris, sunt deductibile fiscal, în temeiul art. 21 alin. (2) lit. d) C. fisc.; - în ceea ce privește T.V.A. în cuantum de 31.134 lei, aferentă facturii fiscale din 07 septembrie 2009 emisă de către SC D. SRL, organele fiscale au omis faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 134 1 alin. (4) teza finală din C. fisc., prestările de servicii care determină deconturi sau plăți succesive sunt considerate efectuate, în funcție de prevederile contractuale, la data acceptării acestora de către beneficiar; concluziile raportului de expertiză sunt în sensul că înscrisurile prezentate de reclamantă în relația cu această societate îndeplinesc condițiile de documente justificative, iar T.V.A. este deductibilă; - referitor la T.V.A. în sumă de 85.194 lei, aferentă facturilor emise de către SC E. SRL, în mod corect prima instanță a reținut că punctajele prezentate probează faptul că angajații acestei societăți au desfășurat activitate la punctele de lucru ale intimatei, iar facturile emise conțin elementele de identificare ale prestatorului și beneficiarului pentru acordarea dreptului de deducere; - în legătură cu T.V.A. colectată suplimentar de către organele fiscale, în sumă totală de 46.520 lei, trebuiau aplicate măsuri simplificate, în baza dispozițiilor art. 160 alin. (2) C. fisc., întrucât s-a demonstrat faptul că intimata a prestat servicii în domeniul construcțiilor și montajului, cu personal propriu; - în condițiile în care SC J. SA a colectat T.V.A. aferentă facturii din 19 decembrie 2007, intimata nu mai putea fi obligată la efectuarea aceleiași operațiuni, deoarece s-ar realiza o dublă impunere; II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului; Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în concluziile scrise depuse de intimată, dar și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante; Controlul judiciar declanșat de intimata-reclamantă SC A. SA are ca obiect verificarea legalității Deciziei nr. 356 din 17 august 2012 prin care P. - B. Galați - Serviciul Contestații a respins contestația formulată de parte împotriva Deciziei de impunere nr. F/GL/369 din 31 mai 2012 și a Raportului de inspecție fiscală nr. F/GL/323 din 31 mai 2012 prin care intimatei nu i s-a acordat dreptul de deducere pentru T.V.A. în sumă totală de 386.019 lei și a fost obligată să colecteze suplimentar T.V.A. în cuantum de 46.520 lei. Prima instanță a admis acțiunea reclamantei, pentru argumentele prezentate rezumativ la pct. I.3 din decizia de față. Această soluție nu este împărtășită de instanța de control judiciar. Reevaluând ansamblul materialului probator în cauză prin prisma dispozițiilor legale incidente și răspunzând la criticile formulate în calea de atac, Înalta Curte reține următoarele: 1.1. Referitor la dreptul de deducere pentru T.V.A. în sumă de 63.140 lei; În raport de dispozițiile art. 145 alin. (2) lit. a) și art. 146 C. fisc., pentru exercitarea dreptului de deducere a T.V.A. datorată sau achitată aferentă bunurilor care au fost sau urmează a fi livrate, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: - achizițiile să fie destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile; - deținerea unei facturi care să cuprindă elementele prevăzute la art. 155 alin. (5) C. fisc. În cauza de față, în perioada iunie-septembrie 2007, intimata a dedus T.V.A. în sumă de 63.140 lei, în baza facturilor din 30 iunie 2007, din 31 august 2007, din 30 septembrie 2007 emise de SC K. SRL, în baza Contractului de prestări servicii pentru cumpărător din 05 ianuarie 2007, încheiat între SC K. SRL, în calitate de comisionar, și intimată, în calitate de beneficiar (filele 36-42 vol. III Dosar nr. x/44/2012 fond). Obiectul contractului anterior individualizat consta în “intermedierea de către comisionar, contra comision, a contractării de către beneficiar a lucrărilor de construcții pentru R., pe raza municipiului Galați”; în situația contractării acestor lucrări, intimata se obliga să plătească un comision în cuantum de 130.000 euro, fără T.V.A. Instanța de fond a apreciat că intimata are drept de deducere pentru suma aflată în discuție, întrucât expertiza contabilă efectuată în cauză a confirmat realitatea operațiunilor economice derulate de aceasta cu SC K. SRL. Instanța de control judiciar nu poate achiesa la această concluzie în condițiile în care facturile anterior nominalizate nu au anexate situații de lucrări, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau alte documente justificative din care să rezulte în ce au constat în mod efectiv serviciile de intermediere. Înalta Curte constată că deconturile din 10 iunie 2007, din 01 iulie 2007 și din 25 august 2007, prezentate de parte la momentul formulării obiecțiunilor la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, nu prezintă relevanță, deoarece nu individualizează serviciile de intermediere prestate și nici nu precizează cum a fost stabilită valoarea facturată. Mai mult decât atât, după cum în mod justificat a evidențiat autoritatea recurentă, prevederea din contractul analizat, conform căreia beneficiarul are obligația de a nu trata direct cu niciunul din angajații sau factorii de decizie ai R. este în contradicție cu faptul că intimata a încheiat contractul de lucrări direct cu R., fără ca SC K. SRL să fie nominalizată în calitate de comisionar. Este de observat și faptul că intimata avea experiențe similare, personalul necesar (282 de angajați), precum și logistica aferentă pentru a realiza lucrări de construcții fără să aibă nevoie de lucrările de intermediere ce au format obiectul Contractului de prestări servicii din 05 ianuarie 2007. Relevant este și faptul că activitatea principală desfășurată de SC K. SRL în anul 2007 a fost “comerț cu ridicata al metalelor și minereurilor”, iar aceasta a avut doar un salariat. În consecință, intimata nu a probat faptul că aceste comisioane plătite către SC K. SRL au fost destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile ale societății, situație în care aceasta nu are drept de deducere pentru T.V.A. în sumă de 63.140 lei. 1.2. Referitor la dreptul de deducere pentru T.V.A. în sumă de 117.954 lei; În perioada iunie-septembrie 2007, intimata a dedus T.V.A. în sumă de 117.954 lei, în baza facturilor din 30 iulie 2007, emise de SC L. SRL în baza Contractului de comisionare și intermediere comercială din 06 octombrie 2006, încheiat între aceasta din urmă, în calitate de comisionar, și intimată, în calitate de client (filele 147-154 vol. I Dosar nr. x/44/2012 fond). Părțile au încheiat Actul adițional nr. 1 la Contractul din 06 octombrie 2006, fără să fie datat, în care au precizat faptul că intimata a primit informațiile și datele de identificare ale SC O. SRL și este de acord cu plata sumei de 198.000 euro, fără T.V.A., în cazul în care va încheia un contract comercial direct sau indirect cu aceasta. Instanța de fond a apreciat că intimata are drept de deducere pentru suma aflată în discuție, întrucât expertiza contabilă efectuată în cauză a confirmat realitatea operațiunilor economice derulate de aceasta cu SC L. SRL. Înalta Curte nu poate primi concluzia primei instanțe, întrucât intimata nu a dovedit faptul că a plătit comisionul anterior arătat în folosul realizării operațiunilor taxabile ale societății; în concret, comisionarul a pus la dispoziția sa doar un număr de telefon și un e-mail, informații care sunt publice și puteau fi obținute și direct de către societatea intimată. Semnificativ este și aspectul subliniat de recurentă potrivit căreia unul dintre asociații SC L. SRL este directorul general al societății reclamante. Ca atare, în raport de cele anterior prezentate, instanța de control judiciar apreciază că intimata nu are drept de deducere a T.V.A. pentru suma analizată. 1.3. Referitor la dreptul de deducere pentru T.V.A. în sumă de 6.810 lei; Instanța de fond a apreciat că intimata are drept de deducere în privința T.V.A. aferentă facturii din 30 noiembrie 2007 emisă de SC C. SRL, în baza Contractului de prestări din 03 octombrie 2007, întrucât organizarea unui eveniment cultural reprezintă o modalitate de promovare a intereselor companiei. Înalta Curte nu poate împărtăși concluzia anterior prezentată, în condițiile în care intimata nu a probat că serviciile înscrise în factura analizată au fost desfășurate în scopul popularizării numelui firmei, după cum impun prevederile art. 21 alin. (2) lit. d) C. fisc. 1.4. Referitor la dreptul de deducere pentru T.V.A. în sumă de 31.134 lei; În luna septembrie 2009, intimata a înregistrat în evidența contabilă T.V.A. deductibilă în sumă de 31.134 lei, în baza facturii din 07 septembrie 2009 emisă de SC D. SRL, în suma totală de 195.000 lei, pe care este înscrisă mențiunea “prestații conform contractului”. La baza emiterii acestei facturi a stat Contractul din 05 iunie 2009 încheiat de intimată cu SC D. SRL, având ca obiect executarea de lucrări de amenajări interioare”, valoarea contractului fiind de 45.500 euro, inclusiv T.V.A. Instanța de fond a menționat că intimata are drept de deducere, deoarece prestațiile de servicii care determină decontări sau plăți succesive sunt considerate efectuate în funcție de prevederile contractuale la data acceptării acestora de către beneficiar. Înalta Curte consideră că este pertinentă critica recurentei în sensul că SC D. SRL nu a depus la dosar bilanțuri contabile sau declarații informative privind livrările/ prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul României din care să rezulte relațiile comerciale desfășurate cu reclamanta; listele de lucrări și devizul, prezentate ulterior controlului fiscal, nu sunt concludente, deoarece în cuprinsul acestora nu sunt precizate perioadele în care au fost executate lucrările. Pe cale de consecință, soluția administrativă adoptată prin decizia de impunere este corectă. 1.5. Referitor la dreptul de deducere pentru T.V.A. în sumă de 85.194 lei; În perioada septembrie 2008 - septembrie 2009, intimata a înregistrat în contabilitate cheltuieli cu serviciile prestate de terți în sumă de 448.391 lei și T.V.A. în cuantum de 85.194 lei, în baza facturilor emise de către SC E. SRL. Instanța de fond a arătat că intimata are drept de deducere, deoarece facturile analizate reprezintă documente justificative, în sensul art. 155 alin. (5) C. fisc., iar partea a prezentat pontaje care dovedesc că angajații SC E. SRL au desfășurat activitate la punctele sale de lucru, precum și situații de lucrări emise de aceasta către beneficiarul final. Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 356 din 17 august 2012, P. - B. Galați - Serviciul Contestații a procedat la suspendarea soluționării contestației administrative cu privire la suma analizată, în temeiul dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, având în vedere împrejurarea că, cu adresa din 19 iunie 2012, echipa de inspecție fiscală a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați în vederea începerii cercetărilor pentru stabilirea existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală. În cadrul acțiunii deduse judecății, intimata-reclamantă nu a contestat legalitatea măsurii de suspendare a contestației administrative, ci a procedat la prezentarea argumentelor pentru care apreciază că trebuie să beneficieze de dreptul de deducere pentru T.V.A. în sumă de 85.194 lei. Prima instanță nu putea proceda la verificarea deductibilității T.V.A., în condițiile în care autoritatea administrativă nu a soluționat pe fond contestația cu privire la suma aflată în discuție. 1.

Referitor la dreptul de deducere pentru T.V.A. în sumă de 81.533 lei; Intimata a dedus T.V.A. în sumă de 81.533 lei, în baza facturilor din 23 octombrie 2009, din 29 decembrie 2009 și din 21 decembrie 2010 emise de SC F. SRL în valoare totală de 1.057.407 lei. Prima instanță a reținut că intimata are drept de deducere, deoarece a prezentat facturi fiscale care conțin informațiile prevăzute de art. 155 C. fisc., iar acestea au fost însoțite de documente justificative. Înalta Curte nu poate achiesa la această soluție pentru aceleași argumente prezentate la pct. 1.5, respectiv pentru faptul că s-a procedat la suspendarea soluționării contestației administrative și cu privire la această sumă, iar măsura nu a fost contestată de către intimată. 1.

Referitor la T.V.A. colectată suplimentar în sumă de 23.730 lei; În perioada august - decembrie 2007, intimata a înregistrat în evidența contabilă venituri din prestări de servicii în valoare totală de 148.626 lei, în baza următoarelor facturi emise de către beneficiari: - factura din 31 august 2007 emisă de către SC G. SRL, reprezentând contravaloare “manoperă terți luna iulie 2007”, în sumă de 849 lei, pentru salariații detașați la această societate; factura a fost emisă în baza Actului adițional nr. 1 la Contractul din 31 ianuarie 2007 în care se menționează că intimata va suplimenta efectivele de muncitori calificați în lucrările de construcții metalice și fasonat armaturi, puse la dispoziția beneficiarului; - factura din 23 august 2007 emisă de către SC H. SA, reprezentând contravaloare “manoperă terți în perioada februarie - iulie 2007”, în sumă de 65.464 lei, pentru salariații detașați la această societate; factura a fost emisă în baza Actului adițional nr. 1 la Contractul din 31 ianuarie 2007 în care se prevede că intimata va suplimenta efectivele de muncitori calificați în lucrările de construcții metalice și fasonat armaturi, puse la dispoziția beneficiarului; factura a fost însoțită de foile de prezență lunare, precum și de foile de calcul a salariilor pentru muncitorii detașați; - factura din 30 septembrie 2007 emisă de către SC H. SA, reprezentând contravaloare “lucrări executate luna iunie - septembrie în sumă de 5.771 lei, lucrări executate luna septembrie în sumă de 33.032 lei, lucrări executate în sumă de 59.391 lei”; factura a fost însoțită de situația de plată pe luna septembrie 2007, dar și de două adrese emise de către beneficiar în care se precizează că sumele plătite reprezintă contravaloarea lucrărilor executate de salariații detașați la această societate; - factura din 30 septembrie 2007 emisă de către SC I. SRL, reprezentând contravaloare “lucrări executate conf. anexa pentru luna august și luna septembrie 2007”, în sumă de 3.451 lei; factura a fost însoțită de două adrese emise de către beneficiar în care se precizează că sumele plătite reprezintă contravaloarea lucrărilor executate de salariații detașați la această societate; - factura din 30 septembrie 2007 emisă de către SC H. SA, reprezentând contravaloare “lucrări executate pentru luna august 2007”, în sumă de 32.895 lei; - factura din 30 noiembrie 2007 emisă de către SC H. SA, reprezentând contravaloare “lucrări executate pentru luna octombrie 2007 cf. decont anexat”, în sumă de 7.164 lei. Primă instanță a considerat că prestațiile efectuate de salariații intimatei se încadrează în categoria lucrărilor de construcții-montaj, prevăzute de art. 160 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. (forma în vigoare la acea dată), pentru care se aplică masurile de simplificare și nu se impune colectarea T.V.A. Înalta Curte apreciază că este pertinentă critica recurentei în sensul că măsura punerii la dispoziție a personalului, chiar dacă acesta lucrează în construcții, nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 2 din Ordinul nr. 155/2007 privind aplicarea măsurilor de simplificare pentru lucrările de construcții - montaj, prevăzute la art. 160 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., situație în care intimata avea obligația de a colecta T.V.A. pentru aceste servicii în sumă de 23.730 lei. 1.

Referitor la T.V.A. colectată suplimentar în sumă de 2.272 lei Soluția organului fiscal de colectare a T.V.A. în cuantum de 2.272 lei, aferentă cheltuielilor de protocol, este corectă, deoarece acestea depășesc limita prevăzută de dispozițiile pct. 6 alin. (15) lit. a) de la Titlul VI din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a C. fisc. 1.

Referitor la T.V.A. colectată suplimentar în sumă de 20.518 lei; În luna decembrie 2007, intimata a înregistrat în contabilitate T.V.A. deductibilă în sumă de 20.518 lei, în baza facturii din 19 decembrie 2007 emisă de SC J. SA, în sumă totală de 128.509 lei, reprezentând contravaloare “pardoseală turnată”. Organul fiscal a obligat societatea intimată să procedeze la colectarea T.V.A., iar primă instanță a infirmat această măsură și a reținut că SC J. SA a colectat T.V.A. aferentă facturii anterior arătate, iar obligarea ambelor societăți la efectuarea acestei operațiuni echivalează cu o dublă impozitare. Înalta Curte reține că, potrivit art. 160 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. (forma în vigoare la data de referință), pentru lucrările de construcții - montaj, în care se includ lucrările de pardoseli, se aplică măsurile de simplificare. Însă,Contractul de vânzare-cumpărare din 22 iunie 2007, încheiat între SC J. SA, în calitate de vânzător, și intimată, în calitate de cumpărător, care a stat la baza emiterii facturii analizate nu precizează efectuarea lucrărilor de montaj, ci doar livrarea unui material de construcție, situație în care nu sunt aplicabile măsurile de simplificare. 1 octombrie Instanța de control judiciar constată că nu a fost recurată soluția referitoare la cererea de suplimentare a onorariului de expertiză. 1 noiembrie Ca atare, în raport de cele anterior prezentate, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlaltor critici de nelegalitate prezentate în cadrul memoriului de recurs. 2. Soluția adoptată în recurs și temeiul de drept al acesteia; Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., va admite recursul, va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul că va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei.