ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 807/2015

Decizia nr. 807/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cadrul procesual;

Prin acțiunea înregistrată sub nr x/44 din 02 iulie 2012,pe rolul Curții de Apel Galați, reclamanta SC A. SRL Galați a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. Galați anularea în parte a Deciziei nr 203 din 23 aprilie 2012, respectiv a pct. 1 emisă în soluționarea contestației administrative și a actelor subsecvente emise de pârâtă, respectiv Decizia de impunere nr F/GL/39 din 26 ianuarie 2012 și raportul de inspecției fiscală nr F/GL/37 din 26 ianuarie 2012,cu exonerarea reclamantei de la plata sumei de 590.481 lei compusă din suma de 447.839 lei reprezentând T.V.A. și suma de 142.642lei majorări și penalități.

Prin sentința nr. 56 din 26 februarie 2014 Curtea de Apel Galați a admis în parte acțiunea reclamantei SC A. SRL și în consecință a dispus după cum urmează:

(i) anularea în parte a pct. 1 al Deciziei nr. 203 din 23 aprilie 2012 emisă de B. de soluționare a contestației administrativ-fiscale și a actelor subsecvente respectiv Decizia de impunere nr. F/GL 39 din 26 ianuarie 2012 și raportul de Inspecție fiscală nr. F/GL/37 din 26 ianuarie 2012;

(ii) exonerarea reclamantei de la plata obligațiilor fiscale în sumă de 92.120 lei din care suma de 72.180 lei reprezintă T.V.A. și suma de 19.940 lei majorări de întârziere și penalități;

(iii) menținerea Deciziei nr. 203 din 23 aprilie 2012 și a actelor administrativ-fiscale subsecvente pentru obligațiile fiscale în sumă de 498.361 lei din care suma de 375.659 lei cu titlu de T.V.A. și suma de 122.702 lei majorări de întârziere și penalități. Totodată a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Reclamanta a precizat la primul termen de judecată că a intrat în procedura generală a insolvenței, astfel că în cauză a fost dispusă citarea reclamantei prin administrator judiciar.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță procedând la examinarea cererii reclamantei, prin prisma susținerilor părților și în baza materialului probator administrat în cauză precum și a dispozițiilor legale incidente, instanța a constatat că acțiunea este fondată în parte,pentru următoarele considerente:

„Prin acțiunea formulată, reclamanta a contestat în parte Decizia nr 203 din 23 aprilie 2012, numai cu privire la T.V.A., majorări și penalități în suma totală de 590.481 lei, susținând faptul că organele fiscale în mod greșit nu au acordat dreptul de deducere a T.V.A., cu aplicarea eronată a art. 145 C. fiscal, apreciind că tranzacțiile efectuate au avut caracter economic. Instanța constată că Decizia nr 203 din 23 aprilie 2012,emisă de pârâtă, cu privire la T.V.A. este parțial legală și temeinică, susținerile reclamantei fiind întemeiate doar cu privire la operațiunile comerciale desfășurate cu următorii comercianți:

- Suma de 656 lei reprezentând T.V.A., aferentă facturilor de transport deșeuri emise de SC C. SRL Brăila,nu a fost admisa la deducere de organele fiscale motivat de faptul că din analiza bazei de date informatizată a D. s-a constatat ca în lunile ianuarie și martie 2010,aceasta n-a depus declarațiile cod 394,deconturi de T.V.A., declarații cod 102 și ca în data 11 octombrie 2010 SC C. SRL a intrat în procedura de faliment, precum și pentru faptul ca facturile nu au fost însoțite de E.

- „Art. 134. Faptul generator pentru livrări de bunuri și prestări de servicii.

Faptul generator intervine la data livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor, cu excepțiile prevăzute în prezentul capitol.

Prestările de servicii care determină decontări sau plăți succesive, cum sunt serviciile deconstrucții-montaj, consultanță, cercetare, expertiză și alte servicii similare, sunt considerate efectuate la data la care sunt emise situații de lucrări, rapoarte de lucru, alte documente similare pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate sau, după caz, în funcție de prevederile contractuale, la data acceptării acestora de către beneficiari. Totuși, perioada de decontare nu poate depăși un an."

- Art. 146. Condițiile de exercitare a dreptului de deducere:

Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) pentru taxa datorată sau achitată, aferenta bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său, să dețină o factură care să cuprindă informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5);

Art. 40, alin. (1) și alin. (2) din Ordinul ministrului Transporturilor nr. 1892/2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora prevede: "Pentru a efectua transport rutier public de mărfuri, operatorul de transport rutier trebuie sa dețină la bordul vehiculului copia conformă a licenței de transport valabilă pentru transportul rutier de mărfuri, documentul de transport, precum și celelalte documente specifice, prevăzute de reglementările în vigoare, pentru fiecare categorie și/sau tip de transport rutier."

Motivele invocate de pârâtă în argumentarea soluției de neadmitere a dreptului de deducere pentru suma de T.V.A. în discuție nu sunt întemeiate,întrucât la data facturii, respectiv ianuarie și martie 2010, beneficiarul,respectiv reclamanta nu avea cum sa se informeze de starea furnizorului SC C. SRL Brăila (daca depunea toate declarațiile la timp, daca achita contribuțiile către bugetul de stat și bugetul de asigurări sociale). Aceste date informatizate ale D. invocate în Raportul de Inspecție Financiară, nu sunt publice și contribuabilii nu au acces la ele. În ce privește faptul ca reclamanta nu a avut atașat facturii și E., organele de inspecție fiscală au invocat Ordinul ministrului Transporturilor nr. 1892/2006 care prevede obligațiile transportatorilor și nicidecum obligațiile beneficiarilor, mai mult potrivit codului fiscal nu este stipulata obligativitatea deținerii E. ca document pentru justificarea transporturilor.

Se reține ca aceasta este și opinia consultantului fiscal,conform raportului de expertiza efectuat, în ceea ce privește dreptul de deducere a T.V.A. pentru facturile de achiziții la operațiunile desfășurate cu SC C. SRL Brăila.

- Pentru T.V.A. în suma de 7.388 lei, neadmisă la deducere, la facturile de achiziții de servicii emise de SC F. SRL Botoșani, organele de inspecție fiscală au stabilit ca cererea de rambursare nu este întemeiată întrucât facturile de achiziții și anexele la facturi nu sunt semnate de beneficiar astfel ca reclamanta nu face dovada ca le-a acceptat.

Așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar, rezultă că între cele două societăți exista contract de prestări servicii și facturi fiscale cu anexe, că au fost efectuate plățile facturilor cu instrumente de plata bancare, au fost declarate în deconturile de T.V.A. și în Declarația privind achizițiile și livrările efectuate la nivel național, ceea ce demonstrează ca beneficiarul a acceptat serviciile efectuate de către SC F. SRL Botoșani. În cuprinsul prevederilor art. 155, pct. 6 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. se prevede în mod explicit faptul că „Semnarea și ștampilarea facturilor nu sunt obligatorii."

Concluzionând, aceasta fiind de altfel și opinia consultantului fiscal, conform raportului, organele de inspecție fiscală în mod eronat nu au acceptat dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugata în suma de 7.288 lei, aferenta facturilor de prestări servicii efectuate de către SC F. SRL Botoșani.

- Aceeași argumentare urmează a fi aplicată și în ceea ce privește suma de 64.136 lei reprezentând T.V.A., neadmisă la deducere, aferentă facturilor de achiziții de servicii emise de SC G. SRL Galați, având ca obiect executarea de diverse servicii legate de livrările de deșeuri efectuate de SC H. SA - punct de lucru Tecuci către SC A. SRL Galați. Organele de inspecție fiscală au stabilit ca întrucât facturile de achiziții și anexele la facturi nu sunt semnate de beneficiar rezultă ca reclamanta nu face dovada ca le-a acceptat, neacceptând dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugata.

Din expertizarea documentelor,s-a constatat ca intre cele doua societăți exista contract de prestări servicii, facturi fiscale cu anexe, au fost efectuate plățile facturilor cu instrumente de plata bancare, au fost declarate în deconturile de T.V.A. și în Declarația 394 privind achizițiile și livrările efectuate la nivel național ceea ce demonstrează ca beneficiarul a acceptat serviciile efectuate de către SC G. SRL Galați. În cuprinsul prevederilor art. 155, pct. 6 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. se prevede în mod explicit faptul că „Semnarea și ștampilarea facturilor nu sunt obligatorii."

În concluzie, și în acest caz organele de inspecție fiscală nu au acceptat în mod eronat dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugata în suma de 64.136 lei aferenta facturilor de prestări servicii efectuate de către SC G. SRL Galați.

- Cu referire la celelalte operațiuni ce fac obiectul analizei Deciziei nr 203 din 23 aprilie 2012, instanța constată ca în mod temeinic a fost respins dreptul de deducere pentru T.V.A. solicitat la rambursare de reclamanta,pentru considerentele următoare:

În ceea ce privește suma de 9.644 lei T.V.A. aferentă facturilor emise de SC I. SRL, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta a încheiat cu SC I. SRL contractele de mandat cu reprezentare din 15 septembrie 2010, constând în achiziții de materiale refolosibile de la SC L. SRL și contractul din 30 august 2010 constând în achiziții de materiale refolosibile de la SC J. SA Galați (filele 101-104 dosar).

Contractele de mandat menționate au același obiect, respectiv ca mandatarul SC I. SRL să achiziționeze materiale refolosibile metalice feroase de la cele două societăți menționate, să achite contravaloarea mărfii achiziționate cu O.P. emis de mandatar în numele și pentru mandant, să transporte la sediul mandantului cantitățile achiziționate, pe cheltuiala proprie și cu mijloacele de transport ale mandatarului, să predea mandantului cantitățile achiziționate precum și documentele de însoțire și proveniență a mărfii, care sunt: aviz de expediție, factură.

Organele de inspecție fiscală au constatat faptul că nu au fost încheiate acte adiționale la contractele de mandat menționate, cu privire la contravaloarea serviciilor prestate.

Mai mult, organele fiscale au constatat faptul că în perioada analizată, respectiv 12 iulie 2010 (de la înființare) - 31 decembrie 2010, SC I. SRL nu a avut personal angajat cu forme legale, deci nu avea personal încadrat pentru efectuarea prestărilor de servicii, constând în activități de asistență tehnică, nu deținea în patrimoniu mijloace fixe de natura echipamentelor și utilajelor tehnologice și nu era autorizată să efectueze astfel de activități.

De asemenea, reprezentantul legal al SC I. SRL a declarat că serviciile facturate către SC A. SRL au fost subcontractate K. din Galați însă a omis să precizeze faptul că obiectul contractului de prestări servicii din 20 iulie 2010, încheiat de SC I. SRL cu K. este diferit față de obiectul contractelor de mandat încheiate de SC I. SRL cu beneficiarul SC A. SRL.

În ceea ce privește transportul mărfii nici SC I. SRL nici K. Galați nu dovedesc cu documente de transport realitatea prestației de transport. Din verificări a rezultat că deșeurile sunt procesate la SC L. SRL, în incinta M., jud. Brăila de către subcontractantul K. Galați, iar după procesare deșeurile sunt încărcate în auto și transportate în depozitul SC A. SRL din Galați. Mijloacele de transport au fost închiriate de la SC A. SRL, care a facturat prestația către comisionarul SC I. SRL, în baza foilor de parcurs. Ulterior, prin facturile de prestări servicii emise mandatarul SC I. SRL refacturează înapoi către SC A. SRL contravaloarea transportului la o valoare mult mai mare.

Organul de verificare a procedat la însumarea contravalorii serviciilor de transport și încărcare facturate de SC A. SRL Galați către SC I. SRL care totalizează 13.195 lei excl. T.V.A.

Pe de altă parte, organul de verificare a însumat contravaloarea acelorași prestații evidențiate în anexele la facturile emise de SC I. SRL către SC A. SRL Galați, rezultând valoarea de 51.528 lei fără T.V.A.

S-a ajuns la concluzia că SC I. SRL a refacturat serviciile de transport înapoi către SC A. SRL Galați, obținând un beneficiu de 38.333 lei. Prin acest circuit al facturilor transportatorul SC A. SRL Galați a beneficiat de deducerea T.V.A. de 9.200 lei fără justificare.

Faptul că reclamanta susține că transportul efectuat de SC A. SRL Galați a fost refacturat de SC I. SRL înapoi la SC A. SRL Galați la un preț mult mai mare deoarece prestatorul a inclus în valoarea transportului și valoarea operațiunilor de încărcare deșeuri nu are susținere deoarece SC A. SRL Galați în calitate de transportator a facturat nu numai prestația de transport în sine ci și încărcarea deșeurilor potrivit facturilor de transport emise.

Anexele la facturile întocmite de SC I. SRL nu sunt semnate de beneficiar și au ca obiect operațiuni care nu fac parte din lucrările contractate în regim de mandat, cu excepția transportului mărfii la SC A. SRL Galați.

Operațiunile respective sunt înscrise succint în anexele respective fără a se putea identifica locul prestării, cantitățile cântărite/sortate și transportate.

Cu referire stric la situațiile de lucrări prezentate, pentru nici una din cele 3 categorii de prestații înscrise (asistența la cântărire, asistența la sortare, încărcare+ transport ) societatea prestatoare nu dovedește cu documente realizarea acestora în folosul activității beneficiarului.

Astfel, asistența la cântărire a fost executată de însăși SC A. SRL Galați, potrivit răspunsurilor la întrebările 1 și 2 c din Nota explicativă formulată de d-l N. operator de date cu caracter personal 20090.

Asistența la sortare, deși sunt procese verbale încheiate cu subcontractorul K., nu era în sarcina acestuia, iar subcontractorul nu este autorizat prin obiectul de activitate să efectueze astfel de operațiuni.

În ceea ce privește încărcarea mărfii în mijloace de transport, aceasta nu face parte din obiectul contractelor de reprezentare în mandat, iar transportul este prevăzut a se efectua cu mijloacele de transport ale mandatarului și nu cu cele ale beneficiarului însuși.

Aceste procedee au condus la supraevaluarea nejustificată a prestațiilor de încărcare transport, de aprox. 3,9 ori, în vederea creării stării de rambursabilitate la beneficiar.

Nici argumentul că prețul prestației în mandat a fost stabilit pe bază de acte adiționale la contract, fără număr și fără dată, că diferența dintre prețul de piață al fierului vechi și prețul plătit furnizorului în fapt, nu are nici o fundamentare.

De asemenea, s-a constatat că SC I. SRL nu a efectuat plăți către SC L. SRL Brăila în numele mandantului SC A. SRL Galați, așa cum rezultă din fișa contului furnizorului SC L. SRL Brăila, din evidența SC A. SRL, deci nu a respectat clauza prevăzută în contract.

În concluzie, nu au fost prezentate documente din care să reiasă în vreun fel implicarea SC I. SRL în relațiile comerciale dintre SC L. SRL (furnizor), SC J. SA Galați (furnizor) și SC A. SRL Galați (cumpărător).

În drept, sunt aplicabile prevederile art. 145 alin. (2) lit. a), coroborate cu cele ale art. 6 și art. 7 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată și cele ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

- Referitor la suma de 391.794 lei reprezentând T.V.A. aferentă facturilor emise de SC O. SRL București, în mod corect organele fiscale nu au acordat drept de deducere, întrucât nu a fost dovedită realitatea prestării serviciilor facturate.

Reclamanta a încheiat un contract de prestări servicii cu SC O. SRL București care la rândul său a subcontractat serviciile către SC P. SRL Brăila.

Subcontractarea de servicii cu SC P. SRL Brăila se referă la cele 8 corpuri de nave transportate de la Giurgiu la Gropeni Brăila, în vederea dezmembrării. Localitatea Gropeni se află la km. 194-195 Dunăre. Facturile emise de subcontractant nu justifică executarea serviciilor contractate deoarece, pe de o parte furnizorul SC R. SA a facturat și livrat fier vechi provenit din dezmembrare nave. Pe de altă parte, eventualele operațiuni de tăiere în vederea transformării în fier vechi pregătit, paza și transportul la locul de recepție al beneficiarului (port Hercules Brăila) nu sunt dovedite cu situații de lucrări, societatea neavând dotările tehnice necesare ci doar un număr de operatori tăiere angajați cu puțin înainte de emiterea facturilor.

Mai mult, deși SC P. SRL Brăila facturează lucrări de 188.418 lei, acestea sunt refacturate de către SC O. SRL mai departe către beneficiarul SC A. SRL la valoarea de 1.560.290 lei, rezultând o creștere de preț de aproximativ 8 ori. Aspectul denotă un argument în plus pentru faptul că tranzacțiile respective nu au un scop economic ci sunt menite să creeze starea de rambursabilitate la beneficiar.

Potrivit declarațiilor administratorului societății prestatoare SC O. SRL nu a executat nici un serviciu. Situațiile justificative (mai puțin pentru octombrie 2010) sunt schematice fiind concepute pentru a susține într-un fel, realitatea serviciilor și implicit dreptul de a deduce T.V.A. la beneficiar.

S-a concluzionat că aceste contracte și facturi nu au la bază prestări servicii reale, ci au ca scop înregistrarea în mod nejustificat de cheltuieli și crearea stării de rambursabilitate la beneficiarul SC A. SRL Galați.

Transportul deșeurilor de fier vechi rezultate către depozitul din str. x respectiv Portul Bazinul Nou, este justificat cu contestarea cu situații anexate nesemnate și neștampilate, care provin, după aspect, din programul informatic al SC A. SRL, nefiind însușite de prestator.

Așa cum s-a arătat și în raportul de inspecție fiscală și în cazul SC O. SRL București s-a procedat la supraevaluarea prestațiilor contravaloarea prestațiilor contractate de subcontractor fiind mărită prin refacturare de aprox. 8 ori de către SC O. SRL, scopul fiind acela de a crea stare de rambursabilitate la beneficiar.

În ce privește al doilea grup de 8 corpuri de nave uzate, cumpărate de la SC R. SA, în vederea debitării la Gropeni - Brăila, organul de verificare a invocat lipsa de dovezi care să ateste realitatea prestărilor de servicii executate de SC O. SRL prin subcontractantul SC P. SRL Brăila, și nicidecum lipsa autorizațiilor de dezmembrare corpuri de nave, care de fapt sunt autorizații de valorificare ce nu mai reprezintă o obligativitate pentru societățile valorificatoare după data aderării la Uniunea Europeană (modificările legislative asupra O.U.G. nr. 16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile).

Din analiza documentelor și explicațiilor depuse reiese că reclamanta nu a demonstrat că tranzacțiile înscrise în facturile emise de SC O. SRL au fost efectuate în realitate, singurele servicii justificate fiind cele înscrise în factura din 29 noiembrie 2010.

- Pentru suma de 47.564 reprezentând T.V.A. aferentă facturilor emise de SC S. SA Brăila, în mod corect organele fiscale nu au acordat drept de deducere, pentru următoarele motive:

În fapt SC A. SRL a achiziționat materiale (talpă șenilă, oțel lat, bandă etc.) de la SC S. SA Brăila pe care le-a declarat încă de la data intrării în patrimoniu, fiind evidențiate ca deșeuri.

Astfel, întrucât în mod evident achizițiile nu au avut loc cu intenția de a fi revândute către terți, ci pentru valorificarea ca deșeuri de fier vechi în regim de taxare inversă, în mod corect organele de inspecție fiscală au procedat în conformitate cu dispozițiile legale colectând T.V.A. la momentul exigibilității operațiunii.

- Cu privire la suma de 14.249 lei reprezentând T.V.A. aferentă facturilor emise de SC V. SA în mod corect organele fiscale nu au acordat drept de deducere.

Organele fiscale au constatat faptul că CN T. SA - Sucursala Căile Ferate Galați a vândut un pod de cale ferată către SC U. SRL Galați la valoarea de 15.000 lei cu T.V.A. inclus. După o lună de zile SC U. SRL a valorificat podul către SC V. SA Galați la prețul de 17.500 lei (15.000 lei +2.500 T.V.A.). La rândul său, după trei luni de zile SC V. SA Galați a vândut podul de cale ferată către SC A. SRL la prețul de 250.000 lei, cu T.V.A. inclus.

Astfel, într-un interval de câteva luni, prețul podului de cale ferată a fost mărit de aproximativ 16,6 ori, supraevaluarea acestuia conducând la crearea stării de rambursabilitate la beneficiarul final, respectiv SC A. SRL Galați.

În conformitate ci prevederile legale, furnizorul SC V. SA avea obligația de a emite facturile respective în regim de taxare inversă, astfel colectarea taxei ar fi fost asimilată cu plata acesteia la furnizor, potrivit prevederilor art. 160 alin. (2) lit. a) C. fisc.

Întrucât echipa de inspecție fiscală a constatat că nu s-a aplicat taxarea inversă la achiziția podului de cale ferată destinat dezmembrării și valorificării ca deșeu, în mod corect a procedat la colectarea T.V.A. la beneficiar la data exigibilității operațiunii, dată la care acesta și-a exercitat dreptul de deducere.

Aplicabile în cauză sunt prevederile pct. II din Decizia nr. 1/2005, emisă de Comisia fiscală centrală potrivit cu care bunurilor achiziționate de societățile autorizate ca valorificator în condițiile O.G. nr. 16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile, republicată, cu modificările ulterioare, de la persoane impozabile înregistrate ca plătitori de T.V.A., în scopul dezmembrării și valorificării deșeurilor de metale feroase și neferoase obținute li se aplică în mod obligatoriu prevederile art. 160

1

alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare și pct. 65

1

din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc. aprobate prin H.G. nr. 44/2004 cu modificările și completările ulterioare.

În același sens sunt și disp. art. 82 pct. 6 din Normele metodologice de aplicare a art. 160 din C. fisc., potrivit cărora în cazul neaplicării taxării inverse prevăzute de lege, organele de inspecție fiscală vor dispune măsuri pentru obligarea furnizorilor/prestatorilor și a beneficiarilor la corectarea operațiunilor și aplicarea taxării inverse conform prevederilor din prezentele norme. În cadrul inspecției fiscale, la beneficiarii operațiunilor, organele de inspecție fiscală vor avea în vedere că beneficiarul are obligația să colecteze T.V.A. la momentul exigibilității operațiunilor, concomitent cu exercitarea dreptului de deducere.

De altfel, în același sens a fost exprimată și opinia consultantului fiscal în raportul de expertiză de la dosar.

- În ceea ce privește suma de 6.585 lei T.V.A., neadmisă la deducere la facturile de achiziții de servicii emise de SC X. SRL, având ca obiect prestări de servicii în regim de mandat în relația cu terțul furnizor SC S. SA Brăila,organele de inspecție fiscală au stabilit ca facturile de achiziții și anexele la facturi nu sunt semnate de beneficiar și astfel reclamanta nu face dovada ca le-a acceptat, neacceptând dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugata.

În cauză, în urma controlului încrucișat intre SC A. SRL și SC X. SRL organele de inspecție fiscală din cadrul B. București au constatat (procesul verbal din 28 aprilie 2011) că această din urmă societate nu recunoaște că a avut relații comerciale cu SC A. SRL, nu a emis facturi fiscale iar în declarațiile fiscale depuse la Z. sector 5 București (declarația informativa cod.394) nu figurează societatea SC Y. SRL.

Prin expertiza efectuată se constată că facturile întrunesc condițiile de forma prevăzute art. 155 punctul 5 Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., au fost înregistrate în evidenta contabila a reclamantei, declarate în deconturile de T.V.A. și în Declarația 394, privind achizițiile și livrările efectuate la nivel național și plata celor 9 facturi s-a efectuat cu numerar.

Însă din analiza concluziilor și expunerilor organelor de control, se reține ca fiind temeinică soluția organelor de inspecție fiscală, în temeiul art. 6 și art. 7 din O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc. și prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 de neacordare a dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugata aferenta facturilor de prestări servicii efectuate de SC X. SRL.

- De asemenea pentru suma de 5.850 lei reprezentând T.V.A., neadmisă la deducere la facturile de achiziții de servicii emise de SC A.A. SRL, având ca obiect prestări de servicii în regim de mandat în relația cu terțul furnizor SC S. SA Brăila, organele de inspecție fiscală au stabilit că întrucât facturile de achiziții și anexele la facturi nu sunt semnate de beneficiar au stabilit ca reclamanta nu face dovada ca le-a acceptat, neacceptând dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugata.

Organele de inspecție fiscală au constatat că din sem. II 2009 SC A.A. SRL nu a mai depus declarații fiscale. În plus, în urma controlului încrucișat efectuat de organele de control din cadrul B. Ilfov, în baza procesului verbal din 17 ianuarie 2012, rezultă că nu s-a putut intra în posesia evidentei contabile, fiind întocmita plângerea penala. Prin expertiză se constată că facturile întrunesc condițiile de formă prevăzute art. 155 pct. 5 Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., au fost înregistrate în evidenta contabila a reclamantei declarate în deconturile de T.V.A. și în Declarația 394 privind achizițiile și livrările efectuate la nivel național și plata celor 9 facturi s-a efectuat cu numerar.

Din analiza concluziilor și expunerilor organelor de control (inclusiv prin control încrucișat), se retine ca fiind corectă măsura organului fiscal de neacordare a dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugata aferenta facturilor de prestări servicii efectuate de SC A.A. SRL.

Aceeași situație este și în ceea ce privește suma de 3.080 lei neadmisa la deducere la facturile de achiziții de servicii emise de SC B.B. SRL, având ca obiect prestări de servicii în regim de mandat în relația cu terțul furnizor SC S. SA Brăila. Organele de inspecție fiscală au stabilit că facturile de achiziții și anexele la facturi nu sunt semnate de beneficiar, stabilind astfel că reclamanta nu face dovada ca le-a acceptat. În urma controlului încrucișat intre SC A. SRL și SC B.B. SRL,organele de inspecție fiscală din cadrul B.- sector 3 București au constatat (adresa din 13 septembrie 2011) ca societatea nu recunoaște ca a avut relații comerciale cu SC A. SRL, nu a emis facturi fiscale. În declarațiile fiscale depuse la Z. București (declarația informativa cod. 394) nu figurează societatea SC Y. SRL. Prin expertiza se constata ca facturile întrunesc condițiile de forma prevăzute art. 155 punctul 5 Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., însă din analiza concluziilor și expunerilor organelor de control (inclusiv prin control încrucișat) rezultă că este corectă măsura de neacordare a dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugata aferenta facturilor de prestări servicii efectuate de SC B.B. SRL.

- Cu referire la suma de 5.841 lei -T.V.A., neadmisă la deducere, aferenta achizițiilor de servicii de inspecție cantitative și calitative facturate de SC C.C. SRL Constanta, având ca obiect efectuarea de inspecții de cantitate și calitate la descărcarea navelor angajate, pentru deșeurile livrate de SC Y. SRL către SC D.D. SRL și refacturate de acesta din urma mai departe,către terți cumpărători din Turcia și Grecia, în conformitate cu contractul de vânzare cumpărare din 01 februarie 2005 condiția de livrare a mărfurilor este FOB de la SC Y. SRL către SC D.D. SRL respectiv la bordul navelor în porturile Galați și Brăila.

În consecință, serviciile prestate de către SC C.C. SRL Constanta trebuiau facturate către SC D.D. SRL și este îndreptățită decizia organelor de inspecție fiscală de a nu accepta la deducere a taxei pe valoarea adăugata în suma de 5.841 lei, de altfel aceasta este și concluzia expertului fiscal,potrivit raportului de expertiza de specialitate.”

3.Recursurile promovate în cauză

În termen legal, împotriva sentinței pronunțate de prima instanță au declarat recurs atât societatea reclamantă cât și pârâta E.E. Galați prin F.F. Galați.

3.1. Motivele de recurs înfățișate de recurenta SC A. SRL, prin administrator judiciar SC G.G. SPRL.

Solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul anulării actelor administrativ fiscale atacate în sensul solicitat și nu doar în limita stabilită de prima instanță, recurenta-reclamantă a arătat că sentința civilă nr. 56 din 26 februarie 2014 a Curții de Apel Galați este nelegală și dată cu greșita aplicare a legii, în esență, fiind dezvoltate următoarele critici și susțineri, în contextul unor ample referiri la situația de fapt:

- cu privire la suma de 9.644 lei T.V.A., aferentă facturilor emise de SC I. SRL, instanța de fond a preluat integral motivarea din Raportul de inspecție fiscală care a stat la baza emiterii deciziei de impunere, ignorând că din facturile emise între cele 2 societăți comerciale, indiferent de reinterpretarea care se dă contractelor în discuție, rezultă fără echivoc cantitățile de deșeu fier pregătit, cântărit și transportat; raportat și la concluziile expertului, față de plata integrală a facturilor prin bancă, se impune recunoașterea îndeplinirii tuturor condițiilor pentru a se acorda drept de deducere a T.V.A.;

- cu referire la suma de 391.794 lei T.V.A., aferentă facturilor emise de SC O. SRL, instanța de fond a considerat nedeductibilă o sumă mai mare decât cea stabilită de organele fiscale în actul de control (391.794 lei, față de 298.273 lei) tot urmare a preluării integrale a motivării din raportul de inspecție fiscală care a stat la baza emiterii deciziei de impunere, apreciind în mod eronat că nu a fost dovedită realitatea prestării serviciilor facturate; societatea reclamantă a cumpărat de la SC H.H. SA unități navale scoase din uz, nedezmembrate, sub formă de deșeuri fier nepregătit și nu corpuri de nave întregi și nici pregătit, așa cum eronat se afirmă în Decizia nr. 203 din 23 aprilie 2012;

- instanța de fond, în mod nelegal a ignorat concluziile expertului fiscal care a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru a fi acordat dreptul de deducere a T.V.A. aferent acestor facturi;

- cu privire la suma de 47.562 lei T.V.A., aferentă facturilor emise de SC S. SA Brăila și suma de 14.249 lei T.V.A. aferentă facturilor fiscale emis de SC V. SRL, instanța de fond și-a însușit punctul de vedere al organelor fiscale deși acesta este întemeiat pe un text de lege care fusese abrogat încă din anul 2006; în condițiile în care operațiunile desfășurate cu SC S. SRL au avut loc în perioada martie - aprilie 2010, iar cele cu SC V. SRL au avut loc în iunie 2008, în mod evident art. 160

1

C. fisc. nu este aplicabil în cauză și drept consecință nici Decizia nr. 1/2005 a Comisiei fiscale centrale;

- majorările de întârziere și penalitățile indicate în sentința atacată, ca datorate sau ca exonerate la plată nu sunt calculate în conformitate cu prevederile legale incidente, sumele neavând la bază un calcul legal, fiind doar aproximări făcute de instanța de fond, ceea ce ar impune casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea unei noi expertize.

3.2. Motivele de recurs înfățișate de recurenta-pârâtă E.E. Galați prin F.F. Galați.

Autoritatea pârâtă, invocând ca temei de drept a căii de atac promovate, prevederile art. 304 pct. 8 și 304

1

C. proc. civ., a susținut, la rândul său, nelegalitatea și netemeinicia hotărârii primei instanțe, înfățișând, în esență, următoarele critici în raport cu hotărârea atacată:

- în mod eronat instanța de fond și-a întemeiat soluția de admitere în parte a acțiunii reclamantei pe concluziile raportului de expertiză fiscală, întrucât o atare probă a fost în mod eronat dispusă, nefiind concludentă și utilă cauzei și cu atât mai mult cu cât au fost omise înscrisurile depuse la dosarul cauzei și totodată au fost interpretate și greșit aplicate prevederile legale incidente;

- cu referire la T.V.A. în cuantum de 656 lei aferentă facturilor de transport deșeuri emise de SC C. SRL Brăila, instanța de fond nu a observat că organele fiscale nu au acordat drept de deducere pentru această sumă întrucât reclamanta nu deținea E. a cărei existență este obligatorie, chiar dacă, în adevăr, prevederile Codului fiscal nu stipulează în mod expres obligativitatea deținerii E. ca document justificativ al prestațiilor de transport;

- în mod greșit prima instanță a apreciat ca fiind deductibilă suma de 7.388 lei, aferentă facturilor de prestări servicii emise de SC F. SRL Botoșani, întrucât reclamata deținea contract cu furnizorul respectiv, iar facturile erau însoțite de anexe, ceea ce demonstra că beneficiarul a acceptat serviciile efectuate de SC F. SRL Botoșani; întrucât se impunea a se reține și observa că înregistrarea de deșeuri rezultate din dezmembrarea podului CF s-a efectuat pe bază de procese-verbale de declasare bunuri materiale semnate de reprezentanții reclamantei; intrarea cantitativă-valorică a deșeului de fier vechi s-a efectuat numai pe bază de documente interne;

- în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind deductibilă suma de 64.136 lei reprezentând T.V.A. evidențiată în facturile emise de SC G. SRL pentru serviciile legate de livrarea deșeurilor efectuate de SC H. SA către reclamantă, fără a ține cont de verificările încrucișate efectuate la furnizor din care a rezultat că SC G. SRL nu deținea logistica necesară pentru îndeplinirea prevederilor contractuale, având doar 3-4 salariați.

Analizând sentința atacată raportat la criticile înfățișate de cele două recurente, față de probatoriul administrat și de prevederile legale aplicabile, incluzând art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate invocate prin cererile de recurs, în considerarea celor în continuare arătate.

4.1. Cu referire la motivele de recurs înfățișate de recurenta B. Galați;

Întrucât instanța de recurs, după cum a indicat deja, împărtășește opinia instanței de fond, în sensul susținerii soluției adoptate de aceasta cu ocazia judecății în fond a cauzei, pentru coerența expunerii, urmează a analiza cu prioritate criticile recurentei-pârâte B. Galați ce vizează sumele pentru care s-a dispus admiterea în parte a acțiunii reclamantei-recurente, cu consecința anulării corespunzătoare a actelor administrativ fiscale atacate.

- În ceea ce privește T.V.A. în cuantum de 656 lei, aferentă facturilor de transport deșeuri, emise de SC C. SRL Brăila, Înalta Curte constată, în acord cu argumentația înfățișată de judecătorul fondului pe acest aspect, și contrar susținerilor recurentei-pârâte că în mod eronat organele fiscale au respins reclamantei dreptul de deducere pentru motivele reiterate de altfel și prin cererea de recurs.

La data facturilor, respectiv ianuarie și martie 2010, nu se declanșase procedura de faliment a SC C. SRL, care a demarat abia în data de 11 octombrie 2012.

Și în opinia instanței de recurs apare a fi pertinentă și deplin credibilă poziția reclamantei - beneficiar în sensul că nu avea cum să se informeze despre starea furnizorului SC C. SRL, mai cu seamă că în ceea ce privește depunerea la timp a tuturor declarațiilor, achitarea contribuțiilor către bugetul de stat și cel de asigurări sociale, datele informatizate ale D., invocate și în cuprinsul actelor de control, nu sunt publice.

În plus, lipsa E. ca atașament la factura în discuție imputată reclamantei-recurente nu poate fi reținută, cu atât mai mult cu cât chiar și recurenta-pârâtă a admis că în C. fisc. nu este stipulată obligativitatea deținerii E. ca document pentru justificarea transporturilor, iar în Ordinul nr. 1892/2006 se prevede o atare deținere printre obligațiile transportatorilor și nicidecum ale celor ce incumbă beneficiarilor, cum este cazul reclamantei.

În fine, Înalta Curte arată că în același sens s-a pronunțat și expertul consultant fiscal, care a efectuat raportul de expertiză fiscală judiciară, evidențiind în mod convingător procedura de aplicare a prevederilor referitoare la E. (scrisoarea de transport).

- În ceea ce privește deductibilitatea sumei de 7.388 lei aferente facturilor de prestări servicii emise de SC F. SRL Botoșani, Înalta Curte reține, deopotrivă, justețea soluției primei instanțe fundamentată atât pe concluziile expertizei ca și pe prevederile legale aplicabile, respectiv art. 155 pct. 6 din C. fisc., în care, în mod expres, se arată că „semnarea și ștampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care să le conțină factura”.

Contrar celor susținute de recurenta-pârâtă, instanța de fond nu avea motive de a înlătura, respectiv de a nu primi concluziile expertului pe acest aspect, în condițiile în care s-a arătat că au fost expertizate nemijlocit documentele prezentate și anume contractul de prestări servicii, facturi fiscale cu anexe, plata facturilor cu instrumente de plată bancare ca și declarația 394 cu referire la deconturile de T.V.A.

Toate aceste elemente de fapt demonstrează și în opinia instanței de recurs, că se impunea acordarea în favoarea reclamantei a dreptului de deducere a T.V.A. în sumă de 7.288 lei.

- Și în ceea ce privește deductibilitatea sumei de 64.136 lei T.V.A. aferentă facturilor de achiziții de servicii emise de SC G. SRL Galați, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei-pârâte, în condițiile în care urmează a fi aplicat același raționament înfățișat cu referire la suma de 7.388 lei, motivația respingerii sumei de către organele de inspecție fiscală fiind aceeași, respectiv lipsa dovezii de acceptare a facturilor de către reclamantă, dedusă din lipsa semnăturii acesteia din urmă.

Cum toate celelalte documente expertizate, respectiv contractul de prestări servicii, efectuarea plății facturilor prin instrumente de plată bancare ca și declararea sumelor în deconturile de T.V.A. și în Declarația 394, probează cu prisosință acceptarea facturilor, aspect ce se coroborează cu prevederile art. 155, rezultă că și sub acest aspect susținerile și criticile recurentei-pârâte nu sunt întemeiate și ca atare nu pot fi primite.

4.2. Cu referire la motivele de recurs înfățișate de recurenta-reclamantă SC Y. SRL;

Cu titlu prealabil, instanța de control judiciar constată că prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-reclamantă a formulat critici numai cu privire la parte din sumele de bani a cărora deductibilitate în scop de T.V.A. a fost respinsă prin sentința atacată.

Prin urmare, Înalta Curte urmează a examina probatoriul aflat la dosar, pentru a răspunde criticilor recurentei-reclamante, în limitele investirii sale.

4.2.1. Astfel, în ceea ce privește suma de 9.644 lei T.V.A. aferentă facturilor emise de SC I. SRL se reține că recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de fond a preluat integral motivarea cuprinsă în actele administrativ fiscale atacate, arătând totodată că în mod eronat au fost nesocotite concluziile expertului fiscal, în sensul că sunt îndeplinite condițiile pentru a se acorda dreptul de deducere a T.V.A.

Reevaluând probatoriul administrat ca și înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate criticile recurentei-reclamante.

Împrejurarea că instanța de fond a achiesat la concluziile organelor fiscale nu este un motiv de reformare a hotărârii, mai cu seamă că prin considerentele hotărârii, judecătorul fondului și-a expus într-o manieră coerentă concluziile, realizând o analiză minuțioasă a situației de fapt ca și a relațiilor contractuale generatoare a sumei apreciată ca nedeductibilă, tocmai pentru a înlătura motivat susținerile recurentei-reclamante.

Totodată, Înalta Curte, contrar susținerilor recurentei, reține că instanța de fond în mod corect și pe baza aplicării prevederilor legale incidente, expres arătate (145 alin. (2) lit. a)) și art. 11 din C. fisc., precum și a art. 6 și 7 alin. (2) C. proc. fisc.) a reținut nedeductibilitatea sumei de 9.644 lei, realizând nu o reinterpretare a contractelor de mandat cu reprezentare, în discuție, astfel cum arată recurenta, ci o evaluare judicioasă a situației de fapt, prin raportare la prevederile contractuale.

Din această perspectivă, și în opinia instanței de recurs, în mod corect s-a reținut că nu se confirmă realitatea serviciilor facturate, părțile rezumându-se doar la întocmirea documentelor apte de a genera T.V.A. deductibilă.

Neconcordanțele și discrepanțele constatate de organele fiscale, cu referire la subcontractarea serviciilor de către SC I. SRL cu K., refacturate recurentei-reclamante, au constat, cu precădere, în împrejurarea că respectivele operațiuni nu aveau nicio legătură cu operațiunile înscrise în contractele de mandat și, mai mult, facturile emise de subcontractant nu au fost însoțite de documente care să ateste realitatea prestației serviciilor de transport.

În atare condiții, reținând, pe de-o parte, că recurenta-reclamantă nu a prezentat dovezi concludente care să infirme astfel de constatări, iar, pe de altă parte, că expertul fiscal a realizat o analiză strict formală a documentelor, în mod justificat, și în opinia Înaltei Curți prima instanță a menținut constatările cuprinse în actele administrativ fiscale atacate.

4.2.2. În ceea ce privește suma de 391.794 lei T.V.A. aferentă facturilor emise de SC O. SRL, recurenta a susținut, printr-o primă critică că instanța de fond a considerat ca nedeductibilă o sumă mai mare decât cea stabilită de organele fiscale, respectiv cea de 298.273 lei, susținând în continuare că în motivarea hotărârii au fost preluate argumentele din raportul de inspecție fiscală.

Este adevărat că în cuprinsul Deciziei nr. 203 din 23 aprilie 2012 emisă de D. - B. Galați, Serviciul Contestații, în legătură cu operațiunile derulate de SC O. SRL, respectiv cu privire la suma neadmisă la deducere aferentă facturilor de prestări servicii de această din urmă societate, s-a menționat că se admite contestația reclamantei recurente pentru T.V.A. în sumă de 3.720 lei, fiind respinsă ca neîntemeiată pentru diferența de T.V.A. în sumă de 298.273 lei.

Nu mai puțin însă, analizând argumentele înfățișate de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că referirea la suma de 391.794 lei T.V.A. s-a realizat în considerarea mențiunilor cuprinse în chiar cererea de chemare în judecată a recurentei-reclamante, în sensul că la suma de 298.273 lei T.V.A. neadmisă la deducere au fost adiționate penalitățile și majorările de întârziere aferente, generând un total de 391.794 lei.

Așa fiind, se apreciază că nu este fondată critica recurentei în sensul că instanța de fond a considerat ca nedeductibilă o sumă mai mare decât cea stabilită de organele de control, T.V.A.-ul analizat fiind în mod evident cel rezultat din actele dosarului.

Cu privire la celelalte critici vizând chiar legalitatea actelor administrativ fiscale pe aspectele menționate, se reține deopotrivă că nu sunt întemeiate susținerile recurentei-reclamante ce reprezintă de altfel reiterarea argumentelor prezentate și cu ocazia judecății în fond a cauzei.

Concluziile organelor fiscale, în sensul că facturile emise de SC O. SRL București precum și contractele încheiate cu reclamanta-recurentă nu au la bază servicii reale ci au avut ca scop numai înregistrarea de cheltuieli în mod nejustificat și crearea stării de rambursabilitate pentru aceasta, primite de judecătorul fondului sunt și în opinia Înaltei Curți, corecte.

Și aceasta întrucât facturările succesive, creșterile de preț rezultate și declarațiile administratorului societății prestatoare SC O. SRL în sensul că această societate nu a executat nici un serviciu, converg în mod logic spre concluzia organului fiscal a cărui îndreptățire de apreciere și de examinare din oficiu a situației de fapt, în vederea determinării corecte a situației fiscale a contribuabilului este consacrată expres în cuprinsul art. 6 și 7 alin. (2) C. proc. fisc. ca și în art. 11 C. fisc. în care se stipulează expres în sensul că „la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe, (…) autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției”.

În fine, în legătură cu același set de critici, pe aspectele menționate, este de arătat că față de prevederile legale la care și instanța de fond a făcut trimitere, concluziile expertului fiscal au fost cu justețe înlăturate, motivat de împrejurarea că toate aspectele de fapt relevante, evidențiate de echipa de control nu au fost evaluate și nici valorificate prin raportul întocmit.

4.2.3. În ceea ce privește suma de 47.562 lei T.V.A. aferentă facturilor emise de SC S. SA Brăila și suma de 14.249 lei T.V.A. aferentă facturilor fiscale emise de SC V. SRL, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond și-a însușit punctul de vedere al organelor fiscale, deși acesta este întemeiat pe un text de lege abrogat încă din anul 2006.

Acest critici nu sunt întemeiate câtă vreme atât organele de control cât și consultantul fiscal care, în legătură cu aceste sume a reținut, fără echivoc, că se impuneau a fi aplicate măsurile simplificate de taxare inversă, au făcut trimitere la conținutul Deciziei nr. 1/2005 emisă de Comisia Centrală Fiscală ale cărei prevederi sunt în vigoare din 27 aprilie 2005, nefiind abrogate din anul 2006, astfel cum s-a susținut.

Înalta Curte arată că și toate celelalte critici vizând cuantumul majorărilor și penalităților indicate în hotărârea atacată sunt nefondate câtă vreme instanța de fond, raportat la calculele organului fiscal și în limitele admiterii acțiunii reclamantei-recurente, în virtutea principiului „accesorium sequitur principalem”, a menținut și respectivele sarcini fiscale.

Prin urmare, în considerarea celor mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge ca nefondate ambele recursuri declarate în cauză, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și dată pe baza unei juste aplicări a prevederilor legale incidente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul SC A. SRL prin administrator judiciar SC G.G. SPRL și de pârâta E.E. Galați - F.F. Galați împotriva sentinței civile nr. 56 din 26 februarie 2014 a Curții de Apel Galați, Secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2015.