ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1605/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 270/2013 din 4 decembrie 2013, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunile conexe formulate de reclamanta SC A. SRL Galați, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați și a dispus anularea parțială a Deciziei de impunere nr. x/29.02,2012 și nr. x/01.06.2012 precum și a R.I.F. nr. x/F - Gl - x/29.02.2012, acte de impunere pe care le menține numai până la concurența următoarelor sume:

- 31.940 RON impozit pe venit suplimentar plus 19.596 RON majorări de întârziere și 2.803 RON penalități de întârziere;

- 1.278 RON TVA suplimentar plus 1.340 RON majorări de întârziere și 192 RON penalități.

Totodată, Curtea de apel a obligat reclamanta să plătească în contul Biroului de expertize suma de 7.000 RON cu titlu de onorar expert prin majorarea onorariului acestuia pentru raportul de expertiză și supliment.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în esență următoarele aspecte:

Reclamanta a solicitat desființarea actelor de impunere fiscală, apreciind că apărările sale nu au fost corect și integral analizate pe parcursul jurisdicției financiare.

Prin deciziile contestate de către reclamantă, acesteia nu i-a fost acordată deducerea totală în sumă de 383.373 RON reprezentând contravaloarea pieselor de schimb utilaje și alte materiale consumabile, respective 127.580 RON pentru anul 2007, 106.046 RON pentru anul 2008 și 149.747 RON pentru anul fiscal 2010. Pentru a stabili aceste datorii, organele fiscale au constatat că reclamanta nu a justificat cu documente legale efectuarea achizițiilor, respective intrarea în gestiune a bunurilor achiziționate.

Referitor la TVA, organele fiscale au reținut că reclamanta datorează cu acest titlu suma totală de 272.115 RON, plus accesorii, respectiv dobânzi de întârziere în sumă de 15.673 RON și penalități de 40.817 RON.

Din analiza raportului de expertiză efectuat în cauză, s-a reținut că reclamanta datorează în realitate suma de 31.940 RON impozit pe profit la care trebuie adăugată suma de 19.596 RON dobânzi și 2.803 RON penalități de întârziere, iar pentru a se stabili aceste sume, expertiza a avut în vedere documentele de achiziție și transport a mărfurilor aprovizionate și intrate efectiv în patrimoniul reclamantei, documentele de recepție, fișa de evidență a mărfurilor și materialelor consumabile, bonurile de consum, rapoartele de producție și facturile de vânzare din perioada 2007 - 2010, așa cum au fost ele evidențiate în anexa nr. 1 a raportului de expertiză.

În fine, s-a reținut că în ceea ce privește TVA, expertiza a verificat evidența contabilă a reclamantei, respectiv documentele de achiziție și transport al mărfurilor intrate, documentele de recepție, fișa de evidență a mărfurilor și materialelor consumabile, bonurile de consum, rapoartele de producție, și facturile de vânzare din perioada 01.01.2008 - 31.12.2011, urmare acestor verificări constatându-se că reclamanta datorează pentru perioada expertizată TVA suplimentar în sumă totală de 1.278 RON la care se adaugă 1.340 RON dobânzi și 192 RON penalități de întârziere, așa cum au fost ele calculate în anexa la lucrare.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați (succesoare a Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați), criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 3041 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esență, că:

- Hotărârea criticată nu conține motivele care au format convingerea instanței și nici considerentele pentru care au fost înlăturare apărările pârâtei, fiind reținute doar aserțiunile reclamantei, iar în acest mod au fost încălcate dispozițiile imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

- Proba cu expertiză fiscală ce a fost efectuată în cauză nu este concludentă, pertinentă și utilă cauzei, având în vedere că prin aceasta s-au dezlegat probleme de drept, or, interpretarea și aplicarea legii sunt atribute exclusive ale instanței de judecată;

- Cu privire la TVA în sumă de 47.293 RON - aferentă pieselor de schimb auto utilaje și materiale consumabile, instanța nu a observat că organele fiscale nu au acordat societății reclamante drept de deducere pentru această sumă deoarece au fost achiziționate de la societăți care nu au declarat tranzacțiile efectuate cu reclamanta, iar facturile emise de furnizori nu îndeplinesc condițiile prevăzute de C. fisc. pentru a fi considerate documente justificative.

În același context, așa cum s-a arătat și în obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, expertul nu a indicat utilajele pe care au fost încorporate piesele de schimb și când au fost acestea efectiv încorporate, personalul de specialitate care a efectuat lucrările de reparații (înlocuire piese) beneficiarii (salariații) care cu primit echipamente de protecție și când au fost acestea efectiv distribuite.

De asemenea, deși consultantul fiscal face referire la o serie de referate de necesitate, nu a indicat comenzile ferm transmise către acești furnizori, respectiv modul în care au fost comunicate. Or, nici la data efectuării controlului fiscal și nici la data soluționării contestației administrative societatea reclamantă nu a pus la dispoziția organelor fiscale astfel de înscrisuri.

Nu în ultimul rând, se observă că facturile emise de furnizori privesc în general aceleași bunuri (denumire, cantitate, preț unitar), iar reclamanta nu poate justifica utilizarea acestora în folosul operațiunilor taxabile, întrucât achizițiile/consumul acestor bunuri s-a efectuat în zile succesive apropiate, scopul acestora fiind evident, respectiv diminuarea obligațiilor fiscale și justificarea retragerilor de numerar, valoarea facturilor fiind inferioară sumei de 5.000 RON.

Au fost ignorate și apărările privitoare la faptul că reclamanta nu a justificat cu documente legale efectuarea achizițiilor, precum și utilizarea în scopul operațiunilor taxabile desfășurate, nefiind așadar îndeplinite condițiile prevăzute de art. 145 alin. (2) lit. a) și art. 146 alin. (1) lit. a) din C. fisc. pentru exercitarea dreptului de deducere TVA.

S-a arătat că din evidențele fiscale rezultă că furnizorii în cauză nu funcționează la sediile sociale declarate, unele fiind declarate societăți inactive.

Nu s-a făcut o analiză a criticilor pârâtei în privința sumelor de 25.546 RON reprezentând TVA aferentă achizițiilor de piese auto de la SC B. SRL și de 91.200 RON reprezentând TVA aferentă achizițiilor de servicii furnizate de SC C. SRL

De asemenea, contrar susținerilor expertului, reclamanta a deținut un excavator în perioada iulie 2008 - iunie 2010 și a prestat servicii de închiriere utilaj fără a întocmi documentele justificative ale prestării, astfel că în mod corect s-a procedat la stabilirea prin estimare a veniturilor aferente serviciilor de închiriere utilaj potrivit metodei prevăzute de OMFP nr. 3.389/2011.

Înalta Curte reține că recursul este fondat și îl va admite pentru cele ce vor fi punctate în continuare.

Din succintele considerente ale sentinței aflate în control judiciar rezultă că instanța de fond s-a limitat la expunerea concluziilor expertului fiscal desemnat în cauză, fără a analiza susținerile/apărările părților din perspectiva normelor legale incidente raportat la obiectul cauzei.

Fără îndoială în cauzele administrativ fiscale judecătorul poate apela la părerea unui specialist în temeiul art. 201 C. proc. civ., însă potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în mod necesar hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților și la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. De altfel, obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Indiscutabil orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, instanță care are în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Pe de altă parte, nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natură prin urmare să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare. Într-adevăr, atâta timp cât în considerente instanța nu analizează probele care au fost administrate nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. De aceea, o astfel de hotărâre devine arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere chiar dacă, strict teoretic, instanța s-a pronunțat pe "fond", respingând acțiunea nu pe excepție ci ca "neîntemeiată".

În aceste condiții, recurentei-pârâte i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Față de cele expuse, având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, precum și dispozițiile art. 312 alin. (1)-(3) și art. 313 din C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați(succesoare a Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați) împotriva Sentința civile nr. 270/2013 din 4 decembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2015.

Procesat de ED