Decizia nr. 1099/2012 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 135/57/2011 — recurs

Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia reclamanta SC O.S. „H.A.” SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Alba, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 374 din 30 iunie 2011 privind obligațiile fiscale suplimentare, emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare a acesteia.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării cererii În motivarea cererii reclamanta a arătat că activitatea reclamantei a fost supusă unui control fiscal, verificându-se respectarea legislației fiscale în perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2010, iar la finalizarea controlului a fost întocmit Raportul de Inspecție Fiscală nr. X/2011 și au fost emise Decizia nr. 374 din 30 iunie 2011 privind obligațiile fiscale suplimentare, precum și Dispoziția din 28 iunie 2011 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală. Împotriva acestei decizii de impunere, reclamanta a formulat contestație administrativă. În dovedirea cazului bine justificat, reclamantul a expus următoarele critici, prin trimitere la cele expuse în contestația administrativă, relative la pretinsul raționament greșit al organelor fiscale: Astfel, s-a susținut că reclamanta a mai făcut obiectul unui control fiscal pentru aceeași perioadă, concretizat în emiterea procesului-verbal de control financiar din 24 noiembrie 2010, prin care s-a dispus obligarea reclamantei la plata aceleiași sume cu titlu de impozit pe profit, împotriva căruia reclamanta a formulat contestație administrativă, iar soluția organului fiscal concretizată în Decizia nr. 1/2011 prin care s-a respins contestația a făcut obiectul acțiunii în contencios administrativ în Dosarul nr. 135/57/2011, unde prin Sentința administrativă nr. 146/CA/2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, reclamanta a fost exonerată de plata sumei de 679.728 RON cu titlu de dobânzi de întârziere și a sumei de 104.124 RON cu titlu de penalități de întârziere. În acest context, a susținut reclamanta, nu poate fi obligată la plata de două ori a aceleași sume cu accesoriile aferente. Sub aspectul pagubei iminente s-a susținut că reclamantei, în ipoteza executării silite, i s-ar bloca activitatea, cu repercusiuni importante asupra activității de reîmpădurire a terenurilor administrate de reclamantă. În drept, a invocat art. 14 raportat la art. 2 lit. t) și ș) din Legea nr. 554/ 2004.

Apărările formulate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Alba a solicitat respingerea cererii de suspendare formulată, susținând că în cauză nu s-a făcut dovada unui prejudiciu grav și plata cauțiunii fixate.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 283 din 11 octombrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC O.S. „H.A." SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Alba, având ca obiect suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 374 din 30 iunie 2011.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii primei instanțe Pentru pronunța sentința recurată, instanța de fond a reținut următoarele: 5.1. Prin Decizia de impunere nr. 437 din 30 iunie 2011 au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare reprezentând impozit pe profit (847.912 RON) pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2010 și majorări de întârziere (929.175 RON) pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 27 iunie 2011, taxa pe valoare adăugată (169.968 RON) pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2010 și majorări de întârziere (126.012 RON) pentru perioada 01 ianuarie 2007 -27 iunie 2011. 5.2. Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestației administrativă înregistrată sub nr. 124.797 din 08 august 2011, iar prin Decizia nr. 125 din 03 octombrie 2011 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Alba s-a dispus suspendarea soluționării contestației în temeiul art. 214 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul Dosarului 137/57/2011 aflat în faza de fond la Curtea de Apel Alba Iulia. 5.3. În acest context, s-a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu referire la existența cazului bine justificat și a iminenței producerii unei pagube în patrimoniul reclamantei. Astfel, a reținut prima instanță că din actele de la dosar nu se poate reține existența unei asemenea îndoieli decurgând din dubla impunere a reclamantei prin două acte administrative distincte. 5.4. Fără a prejudeca fondul acțiunii în anularea actelor a căror suspendare se solicită, Curtea de Apel a constatat că singurul act administrativ-fiscal de impunere, apt de executare silită este Decizia de impunere nr. 437 din 30 iunie 2011, iar procesul-verbal în discuție a fost încheiat în urma unui control financiar, control ce a vizat modul de administrare și gestionare a mijloacelor materiale și a resurselor financiare, la agenții economici la care statul este acționar majoritar, și urmare a constatărilor efectuate s-a recomandat efectuarea unei inspecții fiscale generale, singura operațiune care se poate finaliza printr-un act fiscal de impunere suplimentară. A concluzionat prima instanță, în sensul că, întrucât în cauză nu se poate constata o aparență de nelegalitate cu privire la actul de impunere din 30 iunie 2011, cea de a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în sensul producerii unui prejudiciu iminent în patrimoniul reclamantei prin executarea actelor, nu poate conduce, chiar dacă ar fi îndeplinită, la măsura suspendării actelor. Doar un act aparent nelegal poate fi suspendat dacă produce și o pagubă iminentă, nu și un act aparent legal, întrucât în această ultimă ipoteză, reclamanta nu poate invoca propria culpă pentru nerespectarea legii.

Recursul formulat de reclamanta SC O.S. „H.A.” SRL împotriva Sentinței nr. 283 din 11 octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta consideră că sentința recurată este netemeinică deoarece nu a avut în vedere actele depuse în susținerea cererii de suspendare și anume, raportul de expertiză fiscală întocmit de expertul C.S. Cazul bine justificat este îndeplinit urmare a faptului că actele administrativ-fiscale în discuție au interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale. Recurenta consideră că instanța de fond trebuia să examineze cererea și cu privire la îndeplinirea condiției pagubei iminente, deoarece din actele contabile existente la dosar este dovedită blocarea întregii activități, ca urmare a punerii în executare a actelor administrativ-fiscale. II. Considerentele Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac exercitată 1. Recursul este nefondat. 1.1. Interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale de către organele fiscale pot fi dovedite numai în urma unei analize a fondului cauzei, nelegalitatea aparentă a actelor atacate nu poate fi constatată în speță. Raportul de expertiză fiscală depus la dosar este o probă extrajudiciară, iar pentru demonstrarea pretențiilor, instanța este datoare să administreze probele admisibile, pertinente și utile, conform prevederilor C. proc. civ. Recurenta-reclamantă nu a înțeles nici să arate în concret în ce constă „interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale”, pentru a se putea determina și analiza acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o serioasă îndoială în privința legalității actului administrativ, condiție obligatorie prevăzută de art. 14 coroborat cu art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. 1.2. Deoarece condițiile necesare pentru suspendarea actului administrativ trebuie îndeplinite cumulativ, în mod corect, judecătorul fondului nu a găsit necesar a mai analiza și condiția pagubei iminente. Condiția, astfel cum a fost descrisă de către recurenta-reclamantă, trebuie dovedită, ceea ce în speță nu s-a realizat, iar importanța sa nu poate fi singulară, ci cumulată cu dovedirea cazului justificat. 2. Față de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.