ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3590/2012

Decizia nr. 3590/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Alba sub nr. x/107/2009, reclamanta SC A. SRL Alba Iulia a solicitat, în contradictoriu cu B. Alba, cu privire la Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. 294 din 22 mai 2009 și Raportul de inspecție fiscală din 22 mai 2009):

- anularea acestora ca fiind netemeinice și nelegale, precum și cu privire la Decizia nr. 75 din 31 august 2009 de soluționare a plângerii prealabile, anularea în parte, și, în consecință, exonerarea de îndeplinirea obligațiilor stabilite prin actele arătate.

Totodată, a solicitat să se dispună suspendarea executării măsurilor prevăzute în actele atacate, până la pronunțarea în cauză a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a preveni producerea unei pagube iminente, rezultată din încasarea prin orice mijloace (inclusiv executare silită, blocare de conturi bancare, vânzări de bunuri etc.) a unei sume imense, de peste 600.000 lei pe care nu o recunoaște că o datorează.

Prin sentința nr. 1107/CAF/2009 Tribunalul Alba a declinat competența materială a soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, apreciind că în cauză valoarea impozitului și taxelor contestate depășește pragul valoric de 500.000 lei, fiind incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cererea de suspendare a fost soluționată de Curtea de Apel Alba Iulia, fiind respinsă prin Încheierea nr. x/F/CA din 26 ianuarie 2010 (fila 38 vol. I dosar Curte).

Prin întâmpinare, pârâta B. Alba a solicitat respingerea acțiunii, apreciind că raportul de inspecție și decizia de impunere au fost legal emise, stabilindu-se T.V.A. și impozit pe profit cât și majorările aferente.

Prin sentința civilă nr. 175 din 24 mai 2011, Curtea Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta SC A. SRL prin administrator judiciar SC C. SPRL cu în contradictoriu cu pârâta B. Alba.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin raportul de inspecție fiscală încheiat la 22 mai 2009 (filele 45-105 din dosar Tribunal) B. Alba - Activitatea de Inspecție Fiscală, în urma controlului fiscal la reclamantă pe perioada 1 aprilie 2005 - 31 martie 2008, s-au stabilit o serie de nereguli în ce privește regimul de colectare și deducere a T.V.A., stabilirea bazei de impunere a impozitului pe profit, cât și a impozitului pe venitul microîntreprinderilor, stabilindu-se obligațiile fiscale suplimentare care au fost concretizate în Decizia de impunere nr. 294 din 22 mai 2009 (filele 37-42 dosar Tribunal).

Astfel, în sarcina reclamantei au fost calculate 507.453 lei T.V.A. suplimentar de plată și 66.647 lei majorări de întârziere.

Reclamanta a formulat contestație admisă în parte prin Decizia nr. 75 din 31 august 2009 a pârâtei (filele 16-32 dosar Tribunal) în ce privește suma de 5.336 lei T.V.A. și 1.292 lei majorări de întârziere, impozit pe profit în sumă de 19.108 lei și majorări de întârziere de 1.857 lei, respingându-se contestația pentru impozitul pe venitul microîntreprinderilor, majorări de întârziere aferente T.V.A. în sumă de 58.319 lei cu majorările aferente și impozit pe profit în sumă de 201.970 lei și T.V.A. de 443.798 lei cu majorări de întârziere aferente.

În cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză

contabilă.

Instanța a considerat nefondate susținerile reclamantei.

Analizând punctual constatările organelor fiscale, Curtea a reținut că organul fiscal a stabilit corect cuantumul T.V.A. suplimentar menționat în decizia de impunere, iar față de prev. art. 120 din O.G. nr. 92/2003 sunt corect stabilite și accesoriile la această sumă (respectiv la suma rămasă de plată după diminuarea T.V.A.-ului de rambursat de 175.536 lei).

Prin urmare, în sarcina reclamantei au fost stabilite corect și sumele cu titlu de impozit pe profit și majorări de întârziere aferente, prin actele fiscale atacate așa cum au fost modificate prin admiterea în parte a contestației.

În concluzie instanța a respins acțiunea reclamantei ca nefondată, reclamanta nu a făcut dovada celor susținute prin acțiunea sa și mai mult, raportul de expertiză cu completarea și rectificarea sa susțin punctul de vedere al organului fiscal.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta SC A. SRL Alba Iulia a declarat recurs, solicitând în principal casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare, pentru a se judeca cu îndeplinirea procedurii de citare cu administratorul judiciar al SC A. SRL, Cabinet Individual de Insolvență D., potrivit art. 87 pct. (5) C. proc. civ., precum și pentru efectuarea unui nou raport de expertiză;

În subsidiar, a solicitat modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ așa cum a fost formulată, cu consecința anulării în tot a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. 294 din 22 mai 2009 și a Raportului de inspecție fiscală din 22 mai 2009, precum și a anulării în parte a Deciziei nr. 75 din 31 august 2009 de soluționare a Plângerii prealabile, exonerând societatea de îndeplinirea obligațiilor stabilite prin actele arătate.

Astfel, solicită în principal casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare, pentru a se judeca pricina cu îndeplinirea procedurii de citare prev. de art. 87 pct. (5) C. proc. civ. cu administratorul judiciar al SC A. SRL, Cabinet Individual de Insolvență D.

Cabinetul Individual de Insolvență D. a fost menținut ca administrator judiciar al SC A. SRL de către Tribunalul Alba, prin Încheierea nr. x/F/CC/l din 8 mai 2011 în urma admiterii contestației creditorilor împotriva hotărârii adunării creditorilor din 31 martie 2011.

Astfel, administratorul judiciar al SC A. SRL, SC C. SPRL citat în cauză, numit prin hotărârea Adunării Creditorilor din 31 martie 2011, la data pronunțării sentinței recurate nu mai avea această calitate.

Pe de altă parte, susține că sentința recurată este nefondată și nelegală întrucât se bazează exclusiv pe raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat în cauză care a fost întocmit întocmai ca și actele atacate, răzbătând printre rândurile acestuia, o oarecare frățietate între expert și intimată. Același aspect, rezultă și din lecturarea Punctului de vedere din 11 aprilie 2011 al B. Alba și a Precizării depusă de expertul contabil la dosarul cauzei pentru termenul din 12 aprilie 2011, fără ca instanța să fi solicitat sau încuviințat depunerea de precizări. Din acest motiv, se impune casarea cauzei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru efectuarea unui nou raport de expertiză, de către un expert nepărtinitor.

De asemenea, se impune casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor motive invocate de societate.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate ale sentinței pentru care se solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii, societatea recurentă expune într-o manieră detaliată istoricul cauzei, susținând că, dacă cererea principală va fi respinsă, solicită admiterea recursului și a acțiunii formulate.

Organul de inspecție motivează în drept pierderea dreptului de deducere cu art. 145 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 571/2003 care a fost însă abrogat prin Legea nr. 343 din iulie 2006, astfel că acesta nu mai poate fi aplicat, cel puțin pentru facturile emise după intrarea în vigoare a actului normativ arătat.

Instanța de fond a respins acțiunea fără a se pronunța asupra acestui punct.

Instanța de fond a respins susținerea invocând tocmai art. 146

C. fisc., cu toate că temeiul de drept nu are aplicabilitate în speță.

La pag. 12 din Raport, pct. 2 F, se refuză înregistrarea cu T.V.A. deductibil în sumă de 760 lei, aferent facturii din 31 mai 2007, emisă de SC E. SRL pe motiv că nu a fost prezentat documentul justificativ. Se arată că această factură există în original la sediul societății, astfel că măsura impusă este nelegală și nefondată.

Recurenta apreciază că instanța de fond a respins acțiunea fără a se pronunța asupra acestui punct.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

4.1. În ceea ce privește argumentele recurentei în sensul casării sentinței;

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că nu a fost îndeplinit niciun act în cauză cu neobservarea formelor legale.

Astfel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu respectarea dispozițiilor art. 87 pct. 5 C. proc. civ., situație în care nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., căci nu s-a produs părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin constatarea nulității hotărârii instanței de fond, motiv pentru care hotărârea instanței de primă jurisdicție va fi menținută ca fiind temeinică și legală.

Mai exact, se constată că, prin Încheierea nr. x/F/CC/2011 pronunțată de judecătorul sindic la 18 mai 2011, s-a dispus menținerea administratorului judiciar Cabinet Individual de Insolvență D. până la o nouă hotărâre a Adunării Creditorilor debitoarei SC A. SRL, încheiere care era susceptibilă a fi atacată cu recurs (filele nr. 9-10 dosar recurs).

În fața instanței de fond, reclamanta a fost citată prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență D. la data de 16 noiembrie 2010, astfel cum rezultă din fila nr. 423 dosar fond.

La data de 12 aprilie 2011, la cererea reclamantei, se dispune amânarea cauzei în vederea citării societății prin administrator judiciar SC C. SPRL Arad, pentru termenul din data de 03 mai 2011, când instanța a rămas în pronunțare.

Înalta curte reține că pe tot parcursul litigiului societatea reclamantă a fost asistată de avocat, iar procedura de citare prin administrator judiciar a fost efectuată în mod legal în funcție de schimbările intervenite în cauză.

Așadar, Înalta Curte va înlătura acest motiv de recurs de casare a sentinței invocată de recurenta-reclamantă.

Cu privire la referirile societății legate de legalitatea întocmirii raportului de expertiză, Înalta Curte constată că recurenta nu a probat în niciun fel susținerile sale, iar procedura legală a întocmirii raportului de expertiză a fost respectată în etapa procesuală a fondului.

4.2. În ceea ce privește fondul cauzei, Înalta Curte reține că motivele invocate de către reclamanta prin acțiune sunt neîntemeiate.

Atât organul de inspecție fiscala, cât și biroul de soluționare a contestațiilor din cadrul B. Alba au analizat situația fiscală a debitoarei în raport cu actele normative în vigoare.

Ca urmare, atât controlul fiscal, cât și controlul exercitat pe cale administrativa ca urmare a contestației adresate B. Alba (pe cale administrativă), au evidențiat punctual, pentru perioada verificată, abaterile săvârșite de către debitoarea SC A. SRL Alba Iulia.

Corect a reținut judecătorul fondului că organul fiscal a stabilit cuantumul T.V.A. suplimentar menționat în decizia de impunere, iar față de prevederile art. 120 din O.G. nr. 92/2003, sunt corect stabilite și accesoriile la această sumă, respectiv la suma rămasă de plată după diminuarea T.V.A.-ului de rambursat de 175.536 lei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză

,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de SC A. SRL Alba Iulia prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență D., împotriva sentinței nr. 175/2011 din 24 mai 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 septembrie 2012.