ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3549/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 212 din 5 iunie 2012 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost

respinsă cererea formulată de reclamantul N.I.B. în contradictoriu cu D.G.F.P.

a județului Sibiu, având ca obiect suspendarea executării Deciziei de impunere

nr. 5409 din 27 aprilie 2012.

Pentru a pronunța

această sentință s-a reținut, în esență, că prin Decizia de impunere

suplimentară nr. 5049 din 27 aprilie 2012 emisă de D.G.F.P. a județului Sibiu

s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 174.630

RON, cu titlu de impozit pe venit pe anii 2006, 2007, 2008, 2009 și 2010,

precum și a sumelor de 69.853 și 26.195 RON, cu titlu de majorări și penalități

de întârziere.

Împotriva acestei

decizii a fost formulată contestația administrativă cu nr. 3660 din 14 mai

2012.

Referitor la

îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr.

554/2004 s-a reținut că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii acestora.

Condiția cazului bine

justificat s-a statuat că nu a fost dovedită întrucât argumentele/criticile

reclamantului impun o analiză pe fondul cauzei, ceea ce nu se poate realiza în

această etapă.

Cu privire la

îndeplinirea condiției pagubei iminente, s-a reținut că această condiție, chiar

dacă ar fi îndeplinită, nu poate conduce la măsura suspendării actelor

contestate, dat fiind că actul în cauză este aparent legal.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea căii de

atac, recurentul-reclamant aduce, în esență, critici sentinței recurate, în

sensul că:

- în mod greșit

instanța de fond a apreciat că nu este îndeplinită condiția cazului bine

justificat întrucât nelegalitatea deciziei a cărei suspendare s-a solicitat

constă în faptul că organele de inspecție fiscală nu au avut un ordin de

serviciu pentru a efectua controlul fiscal la persoana fizică N.I.B., toate

actele de procedură fiind efectuate la cabinetul său individual de avocatură,

nefiindu-i acordată posibilitatea de a-și pregăti toate documentele și

apărările necesare;

- privitor la

prevenirea producerii unei pagube iminente, se menționează că executarea

Deciziei de impunere nr. 5049/2012 îi va afecta grav lichiditățile de care

dispune, cu efecte asupra situației familiale și a îndeplinirii obligației de

a-și plăti creditele bancare în sumă totală de 170.000 euro, cât și cele unde

are calitatea de garant.

Intimata-pârâtă

D.G.F.P. Sibiu a formulat întâmpinare și concluzii scrise prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, combătând criticile recurentului-reclamant

și susținând legalitatea și temeinicia sentinței recurate.

În speță, se susține

că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Recurentul-reclamant

a depus la dosarul cauzei și concluzii scrise prin care a arătat că prin

Sentința nr. 416/2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă contestația sa și s-a dispus anularea

Deciziei de impunere nr. 5049 din 27 aprilie 2012, precum și anularea parțială

a Raportului de inspecție fiscală nr. 5047 din 27 aprilie 2012, ceea ce denotă

că decizia menționată a fost emisă în mod ilegal.

De asemenea, se arată

că într-o altă cauză a fost suspendată și executarea unei alte Decizii de

impunere nr. 5048 din 27 aprilie 2012, emisă în baza aceluiași raport.

Au fost depuse și

înscrisuri în sensul celor arătate.

de recurs

Înalta Curte,

analizând recursul în raport de criticile formulate, de susținerile părților,

de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente,

apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse.

Astfel cum rezultă

din expunerea rezumativă prevăzută la pct. 1 al acestor considerente, instanța

de fond a respins cererea de suspendare formulată de reclamant în temeiul art.

14 din Legea nr. 554/2004, apreciind că nu s-a făcut dovada cazului bine

justificat, împrejurările de fapt și de drept menționate impunând o analiză pe

fond care nu se poate realiza în cazul unei astfel de cereri de suspendare.

Din cuprinsul

Sentinței nr. 416 din 10 decembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

contencios administrativ și fiscal, rezultă că în urma analizei aspectelor de

nelegalitate invocate de reclamant și în cazul cererii de suspendare a

executării Deciziei de impunere nr. 5049/2012, acestea au fost apreciate ca

întemeiate, dispunându-se anularea în tot a acestei decizii și în parte a

Raportului de inspecție fiscală nr. 5047 din 27 aprilie 2012, în ceea ce

privește suma de 883.652 RON, reprezentând TVA - 392.436 RON și 491.216 RON

accesorii, exonerându-l pe acesta de la plata acestora.

În acest context,

aspectele de nelegalitate reținute prin sentința menționată au existat de la

data emiterii Deciziei nr. 5049/2012.

Prin urmare, cum

aceleași împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură

să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ au

fost invocate și în cuprinsul cererii de suspendare, acestea fiind apreciate ca

întemeiate cu ocazia judecării pe fond a acțiunii în anulare a Deciziei de

impunere nr. 5049/2012, se reține că și în această cauză se impune a se aprecia

îndeplinită condiția cazului bine justificat, întrucât actul

administrativ-fiscal nu se mai bucură de prezumția de legalitate.

În ceea ce privește

îndeplinirea condiției prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr.

554/2004, instanța de recurs reține că, în cauză, este necontestat că prin

măsura dispusă de autoritatea pârâtă, în ceea ce-l privește pe reclamant,

veniturile acestuia suferă o discriminare.

Or, în situația în

care acest lucru are la bază un act administrativ-fiscal în privința căruia a

fost răsturnată prezumția de legalitate, prin anularea sa, diminuarea

respectivă nu mai are caracter prezumat legal.

Prin urmare, și

condiția privind paguba iminentă este îndeplinită, impunându-se admiterea

cererii de suspendare formulate de reclamant.

Față de toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C.

proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va admite

recursul formulat, va casa sentința recurată, va admite cererea de suspendare

formulată de reclamant și va dispune suspendarea executării Deciziei de

impunere nr. 5049 din 27 aprilie 2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de N.I.B. împotriva Sentinței nr. 212 din 5 iunie 2012 a Curții de

Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată.

Admite cererea

formulată de reclamant și dispune suspendarea executării Deciziei de impunere

nr. 5049 din 27 aprilie 2012.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2013.

Procesat

de GGC - AZ