ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1514/2012

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată

Curții de Apel Alba Iulia reclamanta SC T.C.T. SRL Hunedoara a solicitat în

contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu anularea deciziei

de impunere din 03 august 2009, prin care au fost stabilite în sarcina

reclamantei obligații suplimentare în sumă de 282.817 RON contribuție la Fondul

de Mediu, suma de 349.920 RON majorări de întârziere; anularea deciziei de

soluționare a contestației emisă de pârâtă cu nr. 93/2009 și a raportului de

inspecție fiscală nr. RR/2009.

2.Hotărârea Curții de

Apel

Prin sentința nr. 98 din

6 aprilie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta

SC T.C.T. SRL în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu și

în consecință:

A fost anulată decizia

de impunere din 03 august 2009 prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei

obligații suplimentare în sumă de 282.817 RON contribuție la Fondul de mediu și

suma de 349.920 RON majorări de întârziere, emisă de pârâtă.

Instanța a anulat decizia

de soluționare a contestației emisă de pârâtă cu nr. 93/2009 și a respins cererea

reclamantei de anulare a raportului de inspecție fiscală nr. RR/2009 întocmit de

pârâtă, obligând pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că

pârâta a întreprins verificări asupra modului

în care reclamanta a evidențiat sumele datorate către bugetul Fondului de mediu,

în perioada 1 decembrie 2003 - 31 decembrie 2008.

A fost întocmit raportul

de inspecție fiscală nr. RR/2009 și decizia de impunere din 03 august 2009.

În urma controlului s-a

constatat că societatea a desfășurat activități de colectare și valorificare a deșeurilor

metalice reciclabile. A fost stabilită diferența între baza de impunere asupra căreia

s-a calculat contribuția la Fondul de mediu stabilită de reclamantă și cea stabilită

de organul de control, prin nereținerea la sursă a cotei de 3% din valoarea de achiziție

a deșeurilor feroase și neferoase de la furnizorii ce au avut calitatea de colectori

sau valorificatori. Organele de control au reținut că societatea avea obligația

de a cunoaște dacă furnizorii de deșeuri metalice dețineau sau nu dețineau autorizația

de colectare sau valorificare a deșeurilor, fiind stabilită contribuție suplimentară

la Fondul de Mediu sub formă de debit și majorări de întârziere.

Veniturile Fondului pentru

mediu se constituie din cota de 3% din veniturile realizate din vânzarea deșeurilor

feroase și neferoase de către deținătorii de astfel de deșeuri, persoane fizice

și/sau juridice. Cota se va reține prin stopaj la sursă de către agenții economici

colectori și/sau valorificatori, autorizați conform Ordonanței de Urgență a Guvernului

nr. 16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile, care vor vira

sumele respective la Fondul pentru mediu, conform prevederilor prezentei legi -

art. 8 alin. (1) pct. a din Lege.

Sumele prevăzute la

art. 8 alin. (1) lit. a)-g) și n) se declară și se plătesc până la data de 25 a

lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea, într-un cont de trezorerie

al Fondului pentru mediu. Obligația calculării și vărsării sumelor rezultate din

aplicarea prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a)-g) revine persoanelor fizice și

juridice care desfășoară respectivele activități, conform prevederilor art. 9 din

Lege.

Instanța de fond a reținut

că prin O.U.G. nr. 86/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 73/2000 privind

Fondul pentru mediu se stabilește că revine Fondului de mediu o cota de 3% din veniturile

realizate din vânzarea deșeurilor feroase și neferoase de către deținătorii de astfel

de deșeuri, persoane fizice și/sau juridice. Cota se va reține prin stopaj la sursă

de către agenții economici colectori și/sau valorificatori, autorizați conform Ordonanței

de Urgență a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile,

republicată, cu modificările ulterioare, care vor vira sumele respective la Fondul

pentru mediu conform prevederilor legale.

Conform legislației în

domeniul asigurării protecției mediului de către persoanele fizice sau juridice

care gestionează deșeuri reciclabile, contribuția la Fondul de mediu este determinată

de aplicarea cotei stabilite de lege asupra veniturilor realizate din vânzarea de

deșeuri feroase și neferoase, iar cota se reține prin stopaj la sursă de agenții

economici colectori sau valorificatori, autorizați conform legii.

Instanța a constatat că

legislația în materia supusă judecății nu stabilește obligația pentru agentul economic

la valorificarea deșeurilor achiziționate de la persoane fizice și juridice, de

a verifica dacă aceste persoane dețin autorizație, iar obligarea la plata contribuției

a persoanelor care achiziționează deșeuri de la persoanele ce nu dețin autorizație

nu are temei legal, deoarece revine organelor de control obligația de a verifica

și constata că se realizează valorificarea de deșeuri de persoane neautorizate.

Se reține că reclamanta

a achitat către Fondul de mediu, contribuția pe care aceasta o aprecia ca fiind

datorată față de operațiunile comerciale efectuate și potrivit evidențelor sale

contabile. De altfel, în cauză a fost efectuat și un raport de expertiză contabilă,

fiind verificate documentele justificative întocmite de reclamantă și a înregistrărilor

din contabilitate, iar în anexa la lucrarea de expertiză, expertul a evidențiat

că o parte din societățile comerciale pentru care Administrația a reținut că nu

dețin autorizații de valorificare sunt persoane juridice autorizate, astfel că nu

se justifică reținerea contribuției de la reclamantă, fiind depuse acte doveditoare

în acest sens.

Instanța a apreciat că

în cauza dedusă judecății nu sunt respectate cerințele normelor legale în domeniu,

privind impunerea suplimentară a reclamantei cu contribuția datorată Fondului de

mediu, constatând întrunite cerințele art. 1, 8, 18 din Legea contenciosului administrativ

pentru anularea actelor emise, fiind anulabile doar actele administrative-fiscale

și care constituie titluri de creanță fiscală, respectiv decizia de impunere și

decizia emisă în soluționarea contestației.

Criticile formale, privind

procedura de emitere a actelor, apreciate de reclamantă că viciază actele de impunere

fiscale emise de pârâtă sunt nefondate și sub acest aspect nu afectează valabilitatea

actelor fiscale atacate în instanța de contencios administrativ și pentru aceste

considerente se va respinge cererea reclamantei de anulare a raportului de inspecție

fiscală nr. RR/2009 întocmit de pârâtă.

Administrația Fondului pentru Mediu

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu (A.F.M.), susținând

că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, pentru motive ce se încadrează

în prevederile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ., respectiv:

- instanța de fond a ignorat

prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru

mediu, republicată, art. 9 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul

pentru mediu, precum și art. 4 și 5 din Ordinul Ministerului Mediului și Gospodăririi

Apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al atribuțiunilor și

taxelor datorate la Fondul pentru mediu - potrivit cărora obligația de a calcula,

reține, declara și vira contribuția de 3% revine operatorilor economici care desfășoară

activități de colectare și/sau valorificare a deșeurilor, prin stopaj la sursă.

Prin urmare, intimata era obligată să se asigure că vânzătorii deșeurilor dețineau

autorizații valabile (pentru a se putea verifica plata contribuției), în caz contrar

obligația de plată revenind reclamantei, în calitate de operator autorizat;

- în mod greșit instanța

de fond și-a bazat hotărârea pe raportul de expertiză contabilă, acesta nefiind

concludent în privința existenței autorizării societăților furnizoare pentru activitatea

de colectare a deșeurilor metalice;

- cuantumul cheltuielilor

de judecată acordate reclamantei este disproporționat de mare în raport de complexitatea

cauzei de muncă depusă de avocat, astfel că se impune cenzurarea acestora conform

art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată

că recursul este întemeiat, însă numai pentru următoarele motive:

În conformitate cu dispozițiile

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă,

între altele, „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,

cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

În speță, instanța de

fond a apreciat fără a indica temeiurile de drept care au condus-o la această concluzie,

că societate reclamantă nu avea obligația de a verifica dacă societățile furnizoare

dețin autorizație de colectare deșeuri și, ca atare, nu poate fi obligată la plata

contribuției la Fondul pentru mediu, contribuție ce ar fi revenit acestor din urmă

societăți.

În cuprinsul hotărârii

atacate nu se regăsesc referiri la apărările formulate de Administrația Fondului

pentru Mediu în cadrul întâmpinării din 25 martie 2010 cu privire la existența datoriilor

la Fondul pentru mediu și nici cu privire la inexistența autorizării unor societăți

furnizoare pentru activitatea de colectare deșeuri, nefiind analizate actele depuse

cu privire la aceste societăți. În esență, instanța nu s-a pronunțat cu privire

la modul de aplicare a prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/2000,

art. 9 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 196/2005 și art. 4 și 5 din Ordinul

Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor nr. 578/2006 care stabilesc obligațiile

ce revin colectorilor/valorificatorilor autorizați în condițiile legii, dar și deținătorilor

de astfel de deșeuri (care nu sunt colectori/valorificatori autorizați) și cui îi

revine obligația reținerii și virării cotei de contribuție în ambele situații.

Pentru considerentele

menționate, apreciind că prima instanță a omis să cerceteze fondul cauzei, Înalta

Curte, cu referire la art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul, casând

sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței nr. 98 din 6 aprilie

2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2012.