ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2330/2015

Decizia nr. 2330/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ și fiscal înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, sub nr. x/57/2012, așa cum a fost precizată, reclamanta SC A. SRL Sibiu a chemat în judecată pârâta Administrația Fondului pentru Mediu (denumită în continuare AFM), solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună: anularea Deciziei de impunere nr. 370 din 10 septembrie 2012 privind obligații fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu emisă de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, precum și a Deciziei nr. 171 din 23 noiembrie 2012 emisă de aceeași pârâtă în soluționarea contestației la decizia de impunere; exonerarea reclamantei de la plata sumei de 538.788 lei, reprezentând obligații fiscale principale, dobânzi și penalități de întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta în baza Raportului de inspecție nr. 239726 din 19 septembrie 2012 a emis Decizia de impunere nr. 37019 septembrie 2012, stabilind în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare în sumă de 538.788 lei, decizie pe care reclamanta a apreciat-o ca nelegală astfel că a depus în termen legal contestație conform prevederilor art. 205 - 207 din O.G. nr. 92/2003, contestație respinsă ulterior prin Decizia nr. 171 din 23 noiembrie 2012.

Reclamanta a susținut că pârâta a pus în aplicare prevederile art. 27 alin. (2) din Ordinul 578/2006 fără a ține seama că acest articol a intrat în vigoare în baza Ordinului nr. 1032/2011 de modificare a Ordinului 578/2006, data intrării în vigoare fiind 28 martie 2011, astfel că aplicarea acestui articol pentru perioada supusă "controlului nu este legală, calculele făcute de către organele de control au pornit de la o bază de calcul care nu este prevăzută de lege sau vreo normă metodologică și în plus nu s-au luat în considerare cantitățile de deșeuri predate spre valorificare agenților economici specificați în actul de control deși predarea deșeurilor de ambalaje s-a făcut în numele societății pe baza unor documente contabile autorizate, respectiv facturi și avize iar faptul că pe facturi nu este menționat textul prin care reclamanta cerea ca aceste ambalaje să fie utilizate în numele reclamantei pentru realizarea obiectivelor proprii de mediu nu poate atrage obligația la plată în integralitate a contribuțiilor la fondul pentru mediu fără luarea în considerare a deșeurilor predate spre reciclare.

Reclamanta a mai arătat că organele de control au preluat de la vamă toate documentele vamale și au considerat ca fiind ambalaj diferența între greutatea brută și cea netă înregistrate pe documentele vamale deși acest mod de calul nu este prevăzut în legislație, inspectorii considerând greșit că tot ce nu este marfă reprezintă ambalaj, opinie neconfirmată prin calcule sau cântărire efectivă a mărfurilor de către organele vamale care au consemnat doar mențiunile furnizorului ce nu corespund realității fiind constatate diferențe mari între greutatea specificată pe documentele vamale și adevărata greutate (anexele 109 - 130).

Un alt motiv în susținerea acțiunii se referă la momentul introducerii pe piață a ambalajelor, aspect despre care reclamanta a susținut că a fost reglementat doar în anul 2011 prin Ordinul nr. 1032/2011 Cap. 5 art. 21 alin. (2) emis de Ministerul Mediului care stabilește momentul introducerii pe piață a produselor importate ca fiind momentul intrării lor în țara de achiziție și nu momentul livrării bunurilor spre clienți, cum s-a procedat până la apariția ordinului menționat.

Ca urmare, reclamanta a susținut că modul de calcul al obiectivelor individuale de verificare prin reciclare a deșeurilor de ambalaje; este prevăzut în Ordinul nr. 578 din 06 iunie 2006, Capitolul V, art. 31, lit. c), lit. b, prevederi normative în baza cărora trebuia să includă în calculul obiectivelor anuale în cazul importului de bunuri ambalate, toate ambalajele primare, secundare, terțiare folosite la ambalarea produselor respective și a ambalajelor de desfacere în cazul importului de ambalaje, astfel că față de actele prezentate și prevederile legale aplicabile în cauză apreciază că valoarea debitului corect este de 17.908 lei și nu 538.788 lei cum a stabilit greșit pârâta (Anexele 1 - 6).

Prin Sentința nr. 162 din 20 iunie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia a admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamanta SC "A." SRL în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu și în consecință a dispus anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 370 din 19 septembrie 2012 privind obligații fiscale suplimentare de plată la fondul pentru mediu și anularea în parte a Deciziei nr. 171 din 23 noiembrie 2012 ambele emise de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu în ceea ce privește suma de 511.057,31 lei, reprezentând debit principal, dobânzi și penalități de întârziere, potrivit variantei a II a din raportul de expertiză contabilă întocmit de expert contabil B. care se regăsește la dosar și care face parte integrantă din prezenta sentință și a exonerat reclamanta de plata acestei sume, a menținut actele atacate pentru suma de 27.730,69 lei reprezentând obligații fiscale principale, dobânzi și penalități de întârziere, ca fiind datorate pârâtei, potrivit variantei a II-a din raportul de expertiză, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7.876 lei, cu titlu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta SC A. SRL Sibiu în perioada 05 iunie - 13 august 2012, a făcut obiectul unei inspecții fiscale pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2011 privind modul de evidențiere, calcul, constituire, declarare și virare a obligațiilor la bugetul Fondului pentru Mediu în baza prevederilor art. 92 lit. b) C. proc. fisc.

În actul de control întocmit s-au constatat în sarcina reclamantei următoarele obligații de plată suplimentare datorate la bugetul Fondului pentru Mediu: contribuție datorată - 310.556 lei; dobânzi (majorări de întârziere) - 181.649 lei; penalități de întârziere 46.583 lei; total datorat: 53.788 lei - sumă ce a fost apoi consemnată în Decizia de impunere nr. 370 din 19 septembrie 2012 emisă de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu.

Contestația formulată de reclamantă împotriva acestei decizii a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 171 din 23 noiembrie 2012, pârâta reiterând aceleași motive ca în decizia de impunere.

A statuat instanța de fond că pârâta a efectuat calculele obligațiilor fiscale datorate de reclamantă, luând în considerare prevederile Ordinului nr. 1032 din 10 martie 2011, deși pentru perioada 2007 - 2008 martie 2011 erau aplicabile prevederile Ordinului nr. 578/2006. Astfel, prin aplicarea metodologiei stabilită prin Ordinul nr. 1032/2011 la întreaga perioadă supusă controlului s-a încălcat principiul retroactivității legii civile, principiu consacrat de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 6 C. civ.

S-a reținut că al doilea aspect discutabil este modul în care pârâta a luat în considerare cantitățile de deșeuri colectate și valorificate de către reclamantă.

A statuat instanța că pârâta, prin organele de control, nu a luat în considerare documentele și cantitățile de deșeuri valorificate de reclamantă, invocând prevederile Ordinului nr. 1032/2011 și faptul că agenții economici care au predat deșeurile nu ar deține autorizația de mediu emisă de autoritățile competente.

Această susținere a pârâtei nu este justificată, aceasta susținând că predarea deșeurilor către agenții economici s-a făcut în baza unor contracte de vânzare-cumpărare al căror obiect îl reprezintă vânzarea deșeurilor, iar prin acte adiționale ulterioare s-a completat doar obiectul contractelor încheiate cu C. SRL și D. SRL.

Instanța a constatat că aceste acte adiționale au fost încheiate doar cu acești agenți economici, deoarece contractul încheiat cu E. prevede că încredințarea se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare a deșeurilor, iar în ceea ce privește agentul autorizat F. SA Sibiu, procesul-verbal încheiat între părți atestă faptul că reclamanta a predat spre valorificare acestei societăți deșeuri reciclabile.

Așadar, a apreciat instanța că nici aceste motive invocate de pârâtă nu sunt reale, iar din înscrisurile depuse la dosar există dovada că reclamanta a depus toate diligențele în vederea protejării mediului înconjurător.

În plus, predarea deșeurilor de ambalaje s-a făcut în numele reclamante, pe baza unor documente contabile legale, respectiv facturi și avize, documente care certifică predarea ambalajelor în numele reclamantei.

Faptul că pe facturi nu este menționat că reclamanta cerea ca aceste ambalaje să fie utilizate în numele său pentru realizarea obiectivelor proprii la fondul pentru mediu, în opinia instanței, nu poate atrage obligarea reclamantei la plata în integralitate, fără luarea în considerare a deșeurilor predate efectiv spre reciclare, factura și avizul fiind documente contabile conform legii contabilității și ca urmare sunt recunoscute de către orice organ fiscal și ele certifică veridicitatea celor două părți implicate în raportul contractual, furnizorul și beneficiarul.

În ceea ce privește modul de calcul al cantităților de ambalaje intrate pe piața națională, s-a constatat că la data desfășurării controlului reprezentanții pârâtei au solicitat documente privind importurile de mărfuri efectuate de către reclamantă în perioada 2007 - 2011, aceste documente fiindu-le necesare pentru calculul cantității de ambalaje intrate în piața națională.

Ulterior, în actul de control pag. 6 - Capitolul "măsuri luate" s-a precizat că greutatea ambalajelor aferente bunurilor importate introduse pe piață a fost stabilită prin estimare pe baza informaților din documentele de achiziții externe.

A constatat instanța că acest mod de calcul aleatoriu nu este prevăzut însă de actele normative aplicabile în cauză, aspect luat în considerare și în Expertiza contabilă varianta II; reclamanta la fiecare import efectuat întocmește documente contabile primare, proces-verbal de recepție și note de intrare recepție pe baza cărora înregistrează valoarea mărfurilor și cantitățile acestora în contabilitate.

În concluzie, dacă pârâta prin organele de control accepta cântărirea fiecărui tip de ambalaj a mărfurilor inspectate în perioada supusă controlului și luarea în considerare a documentelor primare din care rezultau greutățile reale ale ambalajelor confirmate și prin adrese din partea furnizorilor, sumele datorate la fondul de mediu ar fi fost corect stabilite.

Împotriva Sentinței nr. 162/2014, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs Administrația Fondului pentru Mediu, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta AFM a adus, în esență, următoarele critici sentinței recurate:

- Lipsește motivarea soluției, instanța de fond preluând doar concluziile raportului de expertiză, fără a expune propriile considerente care au condus la pronunțarea hotărârii în cauză.

- Sentința a fost dată fără temei legal. Actele administrative fiscale fiind legale pentru că: a fost respectat modul de calcul al obligațiilor la Fondul pentru mediu prevăzut de dispozițiile art. 22 din Ordinul MMGA nr. 578/2006; reclamanta nu a valorificat deșeuri de ambalaje, în condițiile legii; cantitatea de ambalaje luată în calcul de organul de control, ca fiind introdus pe piața națională este cea menționată în documentele de achiziții externe (declarații vamale de import, facturi externe și packing list-uri) și nu cea considerată de societate ca fiind introdusă pe piața națională pe baza cântăririlor efectuate de aceasta; cantitățile de ambalaje sunt considerate ca intrate pe piața națională odată cu bunurile ambalate, la achiziția acestora și nu după ce sunt vândute consumatorului final, fiind corect stabilită cantitatea de ambalaje aferentă bunurilor ambalate, aflate în stoc la 31 decembrie 2011, nefiind luate în considerare ambalajele aferente bunurilor ambalate aflate în stoc la 31 decembrie 2006, achiziția lor fiind anterioară perioadei controlate.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității recursului, ulterior renunțând la această excepție.

S-a solicitat și respingerea recursului ca nefondat, fiind combătute criticile recurentei, fiind apreciată ca temeinică și legală sentința recurată.

În esență, s-a susținut că sentința atacată a fost motivată; că prevederile art. 27 alin. (2) din Ordinul nr. 578/2006, introduse prin Ordinul nr. 1032/2011, nu-i sunt aplicabile, nefiind în vigoare în perioada controlului; a valorificat deșeuri de ambalaje în conformitate cu prevederile legale; modul de calcul al organelor de control privind cantitățile de ambalaje introduse pe piață este greșit.

Recurenta AFM a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a susținut că recursul a fost formulat cu respectarea termenului legal, excepția invocată fiind neîntemeiată.

Intimata-reclamantă a formulat și depus la dosar concluzii scrise.

Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se reține că este fondat.

În criticile formulate, autoritatea pârâtă recurentă a susținut că instanța de fond și-a însușit integral concluziile expertului contabil.

Analizând sentința recurată, se constată că acest fapt este adevărat, judecătorul fondului rezumându-se să preia afirmațiile și concluziile expertului contabil, respectiv varianta a II-a de calcul a valorii debitului.

Mai mult, judecătorul fondului nu a realizat propria analiză asupra obligațiilor impuse reclamantei și a interpretării dispozițiilor legale incidente în cauză, rezumându-se să-și însușească interpretările și concluziile expertului contabil cu privire la normele legale aplicabile, care, astfel, și-a depășit domeniul de expertiză, imixționându-se într-un domeniu rezervat constituțional doar judecătorului cauzei.

În ceea ce privește motivul de recurs invocat și prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de recurs apreciază că acesta este fondat.

Astfel cum s-a arătat și în expunerea prezentată la pct. 1 al acestor considerente, prin Decizia de impunere nr. 370/239725 din 19 septembrie 2012, s-au stabilit în sarcina intimatei-reclamante obligații în sumă de 537.788 lei, compusă din: 310.556 lei - obligații la Fondul de mediu; 181.649 lei - dobânzi/majorări de întârziere și 46.583 lei - penalități de întârziere.

Pentru anul 2007 s-a stabilit că reclamanta datorează și taxe pentru emisiile de poluanți în atmosferă.

Prin Decizia nr. 171/2012 a fost respinsă ca neîntemeiată contestația reclamantei împotriva deciziei de impunere menționată.

Controlul a vizat perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2011, când intimata-reclamantă a desfășurat activitate de import și comercializare diverse bunuri ambalate, respectiv tacâmuri inoxidabile, ustensile de bucătărie, mașini manuale de tocat, produse din lemn pentru bucătărie, etc. Pentru cantitatea de ambalaje aferentă bunurilor ambalate introduse pe piața națională prin achiziții externe, reclamanta are obligația de plată la bugetul Fondului pentru mediu a unei sume de 1 leu sau 2 lei/kg din greutatea ambalajelor acestora, fiind incidente următoarele dispoziții legale:

- Art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, potrivit căruia, se constituie venit la Fondul pentru mediu: «o taxă de 1 leu/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piața națională de către producătorii și importatorii de bunuri ambalate și ambalaje de desfacere», pentru perioada 30 decembrie 2005 - 31 decembrie 2007.

- Articolul unic, pct. 7 lit. d) din Ordonanța nr. 25/2008 pentru modificarea și completarea de urgență a O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, conform căruia se constituie venit la Fondul pentru mediu «o contribuție de 2 lei/kg, datorată de operatori economici responsabili, pentru diferența dintre obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje prevăzute în legislația în vigoare și cantitățile efectiv valorificate sau incinerate cu recuperare de energie», pentru perioada 01 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2011.

Sumele prevăzute anterior se vor plăti numai în cazul neîndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje, plata făcându-se pentru diferența dintre obiectivele anuale și obiectivele realizate efectiv de agenții economici care introduc pe piața națională bunuri ambalate conform art. 32 din Ordinul nr. 578/2006.

Obiectivele anuale sunt în conformitate cu prevederile art. 14 din H.G. nr. 621/2005, republicată, privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje pentru perioada până la 31 decembrie 2010 și cu prevederile Anexei nr. 3 din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, pentru anul 2011.

În conformitate cu prevederile art. 16 alin. (2) din H.G. nr. 621/2005, obiectivele de valorificare/reciclare a deșeurilor de ambalaje se pot realiza individual de către operatorii economici prevăzuți la alin. (1) lit. a) - c) prin gestionarea deșeurilor de ambalaje generate și a propriilor ambalaje preluate/colectate de pe piață și prin transferarea responsabilității către un operator economic autorizat de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor.

Cu privire la cantitățile de deșeuri din carton predate de intimata-reclamantă către diverși agenți economici și considerate de societate ca fiind valorificate în scopul îndeplinirii obiectivelor de valorificare, organul de control a constatat următoarele:

Predările de deșeuri de carton către SC B. SRL, SC D. SRLM, SC E. SRL și SC F. Sibiu SA s-au făcut în baza unor contracte de vânzare-cumpărare al căror obiect îl reprezintă vânzarea deșeurilor. Prin acte adiționale ulterioare se completează obiectul contractelor încheiate cu SC B. SRL și SC D. SRL, obiectul contractelor fiind valorificarea deșeurilor în scopul îndeplinirii obiectivelor din H.G. nr. 621/2005. Pe facturile de vânzare a deșeurilor nu se menționează că acestea sunt deșeuri de ambalaje iar încredințarea deșeurilor s-a făcut în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare.

Acest fapt a fost confirmat de instanța de fond cât și de expertiza efectuată în cauză, nefiind contestat de reclamantă. Autoritatea pârâtă a reținut că reclamanta nu a valorificat deșeuri de ambalaje în condițiile legii, indicând și citând în cuprinsul deciziei contestate dispozițiile legale incidente, respectiv art. 33, 34 din Ordinul nr. 578/2006, prin care s-a aprobat Metodologia de calcul a contribuțiilor taxelor datorate la Fondul de mediu, cât și dispozițiilor art. 27 alin. (1) și (2) și art. 25 lit. b) din Metodologia de calcul a contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, astfel cum a fost modificată prin Ordinul nr. 1032/2011 privind modificarea Ordinului MMGA nr. 578/2006.

Pe de altă parte, reclamanta a susținut că a valorificat deșeuri de ambalaje în condițiile legii.

Instanța de fond, indicând Anexele 11 - 18 la acțiune, a confirmat aceste susțineri și a reținut că deși facturile emise de reclamantă nu cuprind mențiunea ca "ambalajele să fie utilizate în numele său pentru realizarea obiectivelor proprii la fondul de mediu, nu poate atrage obligarea reclamantei la plata în integralitate, fără luarea în considerare a deșeurilor predate efectiv spre reciclare", preluând astfel concluziile expertului contabil.

În ceea ce privește problema valorificării deșeurilor de ambalaje și implicit responsabilitatea îndeplinirii obiectivelor anuale, naționale de valorificare/reciclare/incinerare, sunt incidente în cauză următoarele dispoziții legale:

I. Pentru perioada 2006 - martie 2011:

- H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje;

- Ordinul MMGA nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul a contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, respectiv:

Art. 33 "(1) Obiectivul anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje se realizează în mod individual, conform prevederilor art. 16 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 621/2005, prin:

- valorificarea de către operatorii economici responsabili a deșeurilor de ambalaje generate și a propriilor ambalaje preluate/colectate de pe piață;

- încredințarea de către operatorii economici responsabili a deșeurilor de ambalaje generate și a propriilor ambalaje preluate/colectate de pe piață, în baza unui contract, unui operator economic valorificator.

(2) Operatorii economici responsabili trebuie să facă dovada preluării/colectării de pe piață propriilor ambalaje.

(3) Operatorii economici responsabili care au optat pentru realizarea obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje în mod individual trebuie să dovedească realizarea acestuia prin documente justificative din care să rezulte situația privind deșeurile de ambalaje generate și a propriilor ambalaje preluate/colectate pe piața națională pe tip de material; B) situația privind valorificarea deșeurilor de ambalaje/contractul încheiat cu un operator economic valorificator, în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje.

- situația eliberată de către operatorul economic valorificator, prin care să se evidențieze distinct cantitățile de deșeuri de ambalaje valorificate, pe tip de material, dintre cele preluate de la operatorii economici responsabili, precum și metoda de valorificare.

(4) Operatorii economici responsabili sunt obligați să menționeze în documentele de însoțire deșeurilor de ambalaje dacă încredințarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje".

Art. 34: "Operatorii economici responsabili, care au optat pentru realizarea în mod individual a obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje conform prevederilor art. 16 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 621/2005, sunt obligați:

- să stabilească lunar, pentru fiecare tip de material, cantitățile de ambalaje introduse pe piața națională;

- să stabilească lunar, pentru fiecare tip de material, cantitățile de deșeuri de ambalaje generate, precum și cantitățile de ambalaje preluate/colectate de pe piața națională și încredințate spre valorificare, exclusiv deșeurile de producție;

- să declare lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea, diferența dintre obiectivul calculat utilizându-se procentajul stabilit prin H.G. nr. 621/2005 ca obiectiv de valorificare anual și obiectivul efectiv realizat;

- să declare și să plătească anual, până la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor celui în care s-a desfășurat activitatea, suma datorată pentru neîndeplinirea obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje aferente bunurilor ambalate și/sau ambalajelor de desfacere produse pe piața națională, stabilit prin H.G. nr. 621/2005".

II. Pentru perioada martie 2011 - 31 decembrie 2011 sunt aplicabile dispozițiile Metodologiei de calcul a contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu aprobată prin Ordinul MMGA nr. 578 din 06 iunie 2006 cu modificările și completările ulterioare, prin intrarea în vigoare a Ordinului M.M.P. nr. 1032 din 10 martie 2011, respectiv art. 27 și 25 lit. b).

Conform prevederilor art. 27 alin. (1) din actul normativ menționat anterior: "Operatorii economici responsabili prevăzuți la art. 23 și operatorii economici ce colectează deșeuri de ambalaje pentru operatorii economici autorizați potrivit prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 621/2005, cu modificările și completările ulterioare, sunt obligați să menționeze în contracte și în documentele contabile de însoțire a deșeurilor de ambalaje dacă încredințarea se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje".

Conform prevederilor art. 27 alin. (2), din același act normativ: "În lipsa mențiunii prevăzute la alin. (1) cantitățile respective nu sunt considerate ca fiind justificate și nu se iau în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje".

Din cuprinsul dispozițiilor legale citate/menționate rezultă că pentru a fi considerate ca fiind valorificate deșeurile de ambalaje predate către diverși agenți economici, intimata-reclamantă trebuia:

- să predea deșeurile de ambalaje colectate unor agenți economici autorizați să desfășoare activități de valorificare a deșeurilor, pe bază de contracte, al căror obiect să fi fost valorificarea deșeurilor în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale din H.G. nr. 621/2005;

- să menționeze pe facturile de vânzare a deșeurilor/avize că acestea sunt deșeuri de ambalaje iar încredințarea deșeurilor se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare;

- să obțină o situație lunară de la operatorul economic cu care a încheiat contractul pentru realizarea obiectivelor anuale de valorificare, pentru fiecare tip de material, situația cantităților de deșeuri de ambalaje valorificate în numele lui, care să cuprindă și operația de valorificare.

Rezultă din cuprinsul actelor contestate că organul de control a avut în vedere aceste dispoziții legale distinct pentru fiecare din aceste perioade, pentru calculul obligațiilor datorate de reclamantă, astfel că fără temei s-a reținut de prima instanță încălcarea principiului retroactivității legii civile.

De asemenea, contrar susținerilor reclamantei, dispozițiile legale menționate și citate anterior impuneau pe toată perioada vizată de actul de control obligația acesteia de a menționa pe facturile de vânzare a deșeurilor/avizelor, că acestea sunt deșeuri de ambalaje, iar încredințarea se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare.

Astfel, în perioada anterioară lunii martie 2011, chiar în lipsa sancțiunii menționată în cuprinsul art. 27 alin. (2) din Ordinul nr. 1032/2011, este evident că se impunea respectarea întocmai a dispozițiilor imperative ale art. 33 alin. (4) din Ordinul nr. 578/2006, pentru a se putea aprecia că reclamanta a valorificat deșeuri de ambalaje în mod legal.

Reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii obligației/cerinței imperative impusă de dispozițiile legale menționate. În documentele de însoțire a deșeurilor nu s-a menționat că acestea sunt deșeuri de ambalaje iar încredințarea lor s-a făcut în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare, situație de altfel reținută și de instanța de fond și necontestată de intimata-reclamantă.

Înscrisurile de care s-a prevalat reclamanta, ce poartă denumirea "declarație", ce provin de la diferite societăți comerciale - agenți economici - respectiv Anexele 11 - 18 la acțiune, unele fără număr și dată, altele purtând data de 7 iunie 2012, nu pot fi încadrate în categoria documentelor contabile de însoțire a deșeurilor de ambalaje, în sensul impus de legiuitor în cuprinsul disp. art. 33 alin. (4) din Ordinul nr. 578/2006, respectiv art. 27 alin. (1) din Ordinul nr. 1032/2011, citate și menționate anterior.

De altfel, reclamanta nu a dovedit nici îndeplinirea celorlalte condiții impuse pentru valorificarea deșeurilor de ambalaje, în condițiile dispozițiilor legale citate/menționate anterior.

În ceea ce privește cantitățile de ambalaje introduse pe piață, se reține că acestea au fost corect reținute de organul de control, în cuprinsul actelor contestate.

Intimata-reclamantă a achiziționat bunuri ambalate doar din spațiul extra UE (fără a efectua și achiziții intracomunitare), iar situația transmisă de ANV cuprinde toate achizițiile externe efectuate de societate și, implicit, toată cantitatea de ambalaje introdusă pe piața națională de aceasta.

Această situație, de altfel necontestată de reclamantă, cuprinde date privind greutatea netă și cea brută a produselor.

Din toate documentele de achiziție externă cât și din documentele vamale rezultă că intimata-reclamantă nu a efectuat niciun import care să nu fie ambalat.

Nu pot fi omise la cântărire ambalajele secundare (colective) și nici ambalajele primare (individuale), acestea din urmă nefiind luate în calcul la cântărirea efectuată de societate pentru unele produse, fapt necontestat.

Prin urmare, diferența dintre greutatea brută și cea netă a produselor reprezintă greutatea ambalajelor aferentă produselor importate.

Astfel, în mod corect organul de control a statuat că referitor la cantitatea de ambalaje introdusă pe piața națională, aceasta este cea menționată în documentele oficiale de achiziție externe (declarații vamale de import, facturi externe, parcking list-uri), nefiind dovedită vreo modificare/anulare în vreun fel a acestora și nu cea considerată de reclamantă ca fiind introdusă pe piața națională pe baza cântăririlor selective efectuate de aceasta, sau cea specificată, urmare a demersurilor făcute către furnizorii externi în sensul urmărit de aceasta.

În altă ordine, prin actele de control, în mod corect s-a stabilit referitor la cantitățile de ambalaje, că acestea sunt considerate intrate pe piața națională odată cu bunurile ambalate, la achiziția acestora și nu după ce sunt vândute consumatorului final, cum greșit a susținut reclamanta.

Această concluzie își găsește temeiul legal în cuprinsul disp. art. 21 alin. (2) din Metodologia de calcul a contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu aprobată prin Ordinul MMGA nr. 578/2006, cu modificările și completările ulterioare: "(2) Ambalajele produselor achiziționate din afara spațiului național, inclusiv ale produselor destinate utilizării/consumului propriu, se consideră introduse pe piața națională în momentul achiziției", cât și implicit din cuprinsul disp. art. 31 din același ordin.

Prin urmare, baza de impunere a fost corect stabilită în conformitate cu dispozițiile legale incidente, reținându-se în mod legal că ambalajele bunurilor ambalate și importate au fost introduse pe piața națională odată cu mărfurile aferente.

De asemenea, cantitatea de ambalaje aferentă bunurilor ambalate, aflate pe stoc la data de 31 decembrie 2011 în mod corect nu a fost omisă din baza de impunere deoarece această cantitate era deja introdusă pe piața națională, data achiziției fiind anterioară datei de 31 decembrie 2011. Pe același raționament, ambalajele aferente bunurilor ambalate aflate pe stoc la data de 31 decembrie 2006 nu au fost luate în calcul la stabilirea obligațiilor de plată deoarece achiziția lor era anterioară perioadei controlate, chiar dacă au fost vândute consumatorilor finali în următorii ani.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază ca fiind temeinice și legale actele contestate de reclamantă, obligațiile impuse acesteia fiind corect determinate, astfel că acțiunea este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

În temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va fi admis recursul formulat de recurenta Administrația Fondului pentru Mediu, va fi casată sentința recurată și respinsă acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva Sentinței civile nr. 162 din 20 iunie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2015.

Procesat de GGC - NN