ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 60/2012

Asupra

conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta T.E.M. a chemat în judecată pe pârâta Universitatea „S.H.",

solicitând obligarea acesteia să îi elibereze diploma de licență, care atestă

absolvirea de către reclamantă a Facultății de Sociologie-psihologie din cadrul

acestei universități.

Prin sentința nr.

15 din 11 ianuarie 2011, Tribunalul Dolj a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, invocând

prevederile Legii nr. 443/2002, care atribuie pârâtei calitatea de persoană

juridică de drept privat și de utilitate publică, și reținând, prin urmare, că

aceasta este asimilată autorităților publice centrale.

Prin sentința nr.

549 din 3 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat

competența în favoarea Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și

fiscal, invocând dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum

și calitatea de autoritate publică locală a pârâtei.

Constatându-se

ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat la înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 22 C. proc. civ.

Examinând

actele dosarului, se constată că, în raport cu obiectul acțiunii și având în

vedere calitatea pârâtei, competența materială de soluționare a cauzei revine

secției de contencios administrativ a Tribunalului Dolj.

Astfel,

potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

modificată, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori

într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act

administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate

adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea

actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea

pagubei ce i-a fost cauzată; interesul legitim poate fi atât privat, cât și

public.

Așa cum rezultă

din cele ce preced, obiectul litigiului vizează obligarea unei instituții de

învățământ superior la eliberarea unei diplome de licență.

Pârâta poate fi

încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b)

teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție

orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează

în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Prin Legea nr. 443/2002,

a fost înființată Universitatea „S.H.

”

din București,

ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de

utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

De asemenea,

potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, M.E.C.T.S. este organ de specialitate al

administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea

Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și

Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării

științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act

normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de

reclamantă) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului

național de învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național,

autonomia universitară se manifesta prin relația directă a rectorului

instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele,

avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de

a-l suspenda din funcție.

Aceste

prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel

că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior

Ministerului Educației.

În acest

context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 16 din Constituție,

ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de

specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome,

care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

Universitatea

„S.H." nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele

administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de

competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere

publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident,

Universitatea „S.H.” din București este o autoritate publică descentralizată

din punct de vedere teritorial.

In alți

termeni, Universitatea „S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor

pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale; de altfel,

niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în

litigiu.

Ca atare, o

astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități

publice locale.

În prezentul

conflict negativ de competență sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, modificată, care menționează următoarele: „Litigiile

.privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se

soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel.

”

Prin urmare,

specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice

și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli

imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru

stabilirea competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două

criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul

administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice,

respectiv criteriul valoric.

în cauza de

față, este aplicabil primul criteriu enunțat anterior, motiv pentru care

tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu.

Conform art. 10

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamantul se poate adresa

instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă

reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului nu mai se poate

invoca excepția necompetenței teritoriale.

Reclamanta a

optat pentru instanța de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în

discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei.

De asemenea, se

cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile

accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea

principală.

Or, în litigiul

de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere

incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze

cererea principală.

Față de cele

prezentate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta T. (C) E.M., în

contradictoriu cu pârâta Universitatea Spiru Haret și chematul în garanție M.E.C.T.S.,

în favoarea Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2012.