ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3937/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3937/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 2 aprilie 2009,

reclamanții V.G. și V.R., au solicitat instanței - în contradictoriu cu SC G.

SRL D. - obligarea pârâtei de a le lăsa în deplină proprietate și liniștită

posesie, suprafața de 1.700 m.p., teren situat în intravilanul comunei D.

precum și la plata sumei de 110.000 RON, cu titlu de daună produsă prin

împiedicarea reclamanților de a-și exercita prerogativele dreptului lor de

proprietate, ca urmare a ocupării abuzive a nemișcătorului.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că terenul revendicat face parte din suprafața totală de 18.304

m.p., pe care au dobândit-o prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din

7 august 1998, iar pârâta - care a „profitat” de faptul că pe o parte din p.f. numerele

A.A. se află amplasate construcții ale fostului I.P.I.L.T. Suceava - exercită o

posesie nelegală.

La 27 aprilie 2009, pârâta

a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea nulității absolute

a contractului vânzare-cumpărare autentificat din 07 august 1998 de către BNP P.A.,

încheiat între R.G. și reclamanți. Ulterior, au fost introduși în cauză ca pârâți,

R.I. și R.S., aceștia din urmă în calitate de moștenitori ai defunctului R.V.G.

În motivarea cererii reconvenționale

s-a arătat că la data de 06 octombrie 2000 societatea a cumpărat de la SC C. SA

Suceava prin contractul BB. activele situate pe teritoriul administrativ al comunei

D., jud. Suceava, formate din: 1. microfirmă producție animalieră compusă din: Clădire

atelier, magazie birouri; saivan ovine; fânar; 2. Sediu administrativ, compus din

sediu administrativ și tablou electric. 3. Platformă betonată.

S-a mai precizat că, așa

cum reiese și din prevederile contractului BB. din 06 octombrie 2000, vânzătorul

a plătit impozitele și taxele la Primăria D. în calitate de proprietar al terenului

ocupat de construcțiile sus menționate.

De la data cumpărării

construcțiilor și până la 31 decembrie 2009 SC G. SRL D. a plătit către Primăria

D. chirie pentru folosința terenului pe care se află construcțiile și pentru terenul

afectat de folosința construcțiilor, iar la data cumpărării activelor, societatea

și-a făcut o strategie de afaceri în care erau prevăzute cumpărarea terenului, modernizarea

construcțiilor precum și extinderea acestora.

Prin Hotărârea Consiliului

Local al comunei D. nr. 41 din 18 decembrie 2000, s-a aprobat cumpărarea prin încredințare

directă a terenului pe care se află construcțiile proprietate a SC G. SRL.

La data stabilită pentru

punerea în aplicare a acestei hotărâri, V.G. a notificat comisia că are un contract

de vânzare cumpărare pentru terenul ce urma să le fie vândut prin încredințare directă.

Comisia, luând act de notificare, a hotărât amânarea procesului de vânzare prin

încredințare directă a terenului de sub clădirea societății. Prin aceeași hotărâre

s-a constatat că numitul R.V.G. a vândut numitului V.G. niște terenuri din proprietatea

privată a comunei D. printre care se află și terenul ocupat de construcțiile proprietate

a SC G. SRL. și a recomandat primarului să promoveze acțiune pentru constatarea

nulității contractelor de vânzare cumpărare și ulterior, vânzarea prin încredințare

directă a proprietarilor de active.

Au mai arătat că la baza

vânzării terenurilor din proprietatea privată a comunei D. de către R.V.G. au stat

documentele emise de Primăria comunei și întocmite de M.D. în calitate de referend

de specialitate, care nu corespund realității. Acest lucru a fost reținut și de

instanța Curții de Apel Suceava care a subliniat faptul că terenurile ce au fost

vândute de R.V.G. au alt amplasament decât terenul pe care avea acte de proprietate

vânzătorul.

S-a mai învederat că,

împotriva actelor întocmite de M.D. s-a depus plângere penală la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Suceava care, s-a pronunțat în Dosarul nr. 935/11/2/2004 prin

rechizitoriul din 5 iulie 2004 reținând că faptele reclamate se confirmă și anume

că M.D. în calitate de agent agricol a întocmit în fals planul de situație și procesul

verbal de punere în posesie.

Prin întocmirea în fals

și folosirea actelor false respectiv, planului de situație și procesul verbal care

a stat la baza încheierii contractului de vânzare cumpărare din 07 august 1998 s-a

vândut o suprafață de teren pentru care nu a fost reconstituit dreptul de proprietate

autorului vânzătorului.

Pentru anularea actelor

false întocmite de M.D. și folosite de R.V.G., în calitate de vânzător și V.G.,

de cumpărător, la încheierea contractului de vânzare cumpărare la B.N.P. P.A., Parchetul

de pe lângă Judecătoria Suceava a recomandat promovarea acțiunii civile.

Ulterior, prin acțiunea

înregistrată sub nr. 2705/COM/CA/2004 la Tribunalul Suceava, SC G. SRL a solicitat

anularea procesului verbal de punere în posesie și a planului de situație, modificată

ulterior în sensul că s-a solicitat constatarea nulității absolute și parțiale a

planului de situație privind parcela STADION de 18.304 mp și a planului de situație

vizat la 05 august 1998, iar prin sentința civilă nr. 409 din 16 iunie 2005 cererea

i-a fost admisă și în consecință instanța a constatat nulitatea absolută parțială

a planului de situație și a procesului verbal de punerea în posesie privind parcela

STADION de 18.304 mp întocmit de ing. M.D. la 04 august 1998 pentru suprafața de

3559,52 mp.

Împotriva acestei sentințe

au formulat apel pârâții V.G., V.R. și R.I., iar prin decizia nr. 46 din 12

aprilie 2006 pronunțată în Dosarul nr. 90/2006, Curtea de Apel Suceava a admis apelurile

formulate, a schimbat în totalitate sentința civilă atacată și în rejudecare a respins

acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei decizii

a formulat recurs reclamanta SC G. SRL, recurs ce a fost admis de Înalta Curte de

Casație și Justiție, care a casat decizia atacată, a admis apelurile și în consecință

a desființat și sentința nr. 409 din 16 iunie 2005 a Tribunalului Suceava și a trimis

cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Suceava.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Judecătoriei Suceava care, prin sentința nr. 1946 din 10 aprilie 2008 a

admis cererea formulată de SC G. SRL, constatându-se nulitatea parțială a planului

de situație și a procesului verbal de punere în posesie privind parcela STADION

în suprafață de 18.304 mp, cu privire la suprafața de 6.024,92 mp teren.

Împotriva sentinței

nr. 1946 din 10 aprilie 2008, au formulat recurs pârâții V.G., V.R., R.I., Comisia

Comunală D. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și Comuna D., iar prin decizia civilă

nr. 1860 din 23 septembrie 2008, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis recursurile

și în consecință a modificat sentința atacată, respingând acțiunea reclamantei SC

G. SRL ca nefondată, pe motiv că cele două acte false pot fi anulate doar pendinte

cu contractul de vânzare cumpărare care a fost întocmit pe baza lor.

Ulterior, la termenul

de judecată din data de 27 aprilie 2009, în Dosar nr. 2386/86/2009, acțiune reînregistrată

sub nr. 3639/86/2009*, reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul obligării pârâtei

la a le lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 6.000 mp teren,

situat în intravilanul comunei D., județul Suceava, identic cu parcela funciară

din C.F. a aceleiași comune cadastrale. S-a solicitat și obligarea pârâtei la plata

sumei de 150.000 RON cu titlu de daune.

Prin sentința nr. 407

din 13 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția civilă, în Dosarul

nr. 3639/86/2009*, s-a respins, ca nefondată acțiunea în revendicare formulată de

reclamanții-pârâți V.G. și V.R., împotriva pârâtei SC G. SRL., D., jud. Suceava,

precum și capătul de cerere având ca obiect pretenții formulat de aceeași reclamanți

împotriva acelorași pârâți.

A admis în parte cererea

reconvențională având ca obiect constatare nulitate absolută contract vânzare -

cumpărare formulată de pârâta-reclamantă SC G. SRL, în contradictoriu cu reclamanții

- pârâți V.G. și V.R. și pârâții R.I. și R.S., aceștia din urmă în calitate de moștenitori

ai defunctului R.V.G.

Totodată a dispus anularea

parțială a contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 07 august 1998 de

către B.N.P. P.A., încheiat între R.G. și reclamanți, doar în ceea ce privește suprafața

de 5187 mp, teren identic cu p.f. nr. AA., parte din p.f. nr. CC., toate din C.F.

a comunei cadastrale D., evidențiată în planul din anexele X. și Y., la raportul

de expertiză efectuat în cauză.

A respins ca nefondată

cererea reclamanților privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

Tribunalul a reținut că potrivit expertizei, suprafața de 6.000 m.p. teren identic

cu p.f. AA. parte din pf., toate din C.F. a com. cad D., este evidențiată în planul

din anexa 1 la raportul de expertiză, conform căreia suprafața reală, determinată

la fața locului din măsurători, este de 5187 m.p.

Această suprafață este

cuprinsă în terenul de 18.304 mp care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare

autentificat din 7 august 1998 de către BNP P.A. încheiat între vânzătorii R.G.

și reclamanți.

Proprietarii tabulari

ai terenului în litigiu, în suprafață de 5.187 mp, sunt reclamanții V.G. și V.R.,

soți, iar posesia actuală este exercitată de pârâta SC G. SRL.

Construcțiile amplasate

pe terenul în suprafață de 5.187 mp, cumpărate de pârâta SC G. SRL. de la SC C.

SA Suceava prin C.V.C., sunt:

- Clădire atelier, notată

pe planul din anexa 1 cu C6 (pct. 1.1 din contract), o Clădire sediu administrativ,

notat pe planul din anexa cu C7 (pct. 2.1 din contract);

- Depozit și magazii,

notate pe planul din anexa 1 cu C7 (pct. 1.2 din contract);

- Fânar, notat pe planul

din anexa 1 cu C9 (pct. 1.3 din contract) o Platformă betonată (pct. 3 din contract),

construcții care au fost proprietatea I.P.I.L.F. Suceava, edificate în baza Autorizației

emisă de Consiliul Popular al județului Suceava, care s-au transmis succesiv prin

vânzare în patrimoniul SC C. SA Suceava și ulterior SC G. SRL. D. Terenul aferent

acestor construcții nu este cuprins în anexele Protocolului încheiat la data 8 aprilie

1993 de Comisia de lichidare a fostului C.A.P. D.

Terenul aferent acestor

construcții, mai reține prima instanță, este identic cu parte din suprafața de teren

evidențiată la punctul 1 din raportul de expertiză, așa cum rezultă din considerentele

expuse la pct. 6.1.1) și 6.1.4) coroborate cu anexa Z. la raport.

SC G. SRL. D. nu are în

proprietate vreo suprafață de teren aferentă construcțiilor.

Suprafața efectiv ocupată

de pârâtă din terenul proprietatea reclamanților este de 5.187 mp, evidențiată în

anexa Z. prin culoarea gri.

S-a reținut că valoarea

„pagubei” produse prin neuz pentru suprafața de teren de 5.187 m.p., pe o perioadă

de 3 ani anterior introducerii acțiunii, respectiv pentru perioada aprilie 2006

- aprilie 2009, este 3.629 RON.

Cât privește situația

juridică a terenurilor la data aplicării Legii nr. 18/1991, acesta era proprietatea

C.A.P. D.

Terenul pe care se aflau

activele fostului P.I.L.F. Suceava, secția D., care s-au transmis prin vânzare pârâtei

SC G. SRL. de către succesoarea I.P.I.L.F.- ului, SC C. SA, era tot în patrimoniul

C.A.P. D. întrucât schimbul dintre fostul I.P.I.L.F. Suceava și C.A.P. D. din anul

1986 pentru suprafața de 3.000 m.p., nu s-a finalizat.

Pentru eliberarea planului

de situație din 18 septembrie 1998 și a procesului verbal de punere în posesie din

9 septembrie 1998 întocmite de M.D. și folosite la întocmirea contractului de vânzare

cumpărare din 18 septembrie 1998 la B.N.P P.A. nu s-a respectat amplasamentul din

planul de situație și procesul verbal de punere în posesie întocmite potrivit Legii

nr. 18/1991 la eliberarea T.P.

Terenul în suprafață de

5.187 m.p. pe care se află amplasate clădirile SC G. SRL D. apare în prezent ca

fiind proprietatea reclamanților, soții V.G. și V.R., acesta identificându-se cu

C.P. nr. AA. și parte din CP nr. BB., toate înscrise în CF a com. cad. D.

Dar, terenurile deținute

de familia V.G. și V.R., dobândite prin contracte de vânzare-cumpărare autentificate

au fost identificate nu după planul ce face parte integrantă din acțiunea de partaj

voluntar, pentru terenul descris în titlul de proprietate nr. JJ./1994 poziția UU.

de 5,55 ha.

Planurile astfel emise

de Primăria D. la 05 august 1998 au dus la schimbarea amplasamentelor terenurilor

pentru care s-a făcut reconstituirea dreptului de proprietate și suprapunerea acestora

peste terenuri aflate în proprietatea privată a statului și terenuri administrate

de Primăria D. ocupate de construcțiile microfermei zootehnice a fostei I.P.I.L.F.

Suceava actualmente proprietatea reclamantei.

Ca atare, conchide instanța

fondului, pentru suprafața de 5.187 mp (6.000 mp după aprecierile reclamanților),

teren identic cu p.f. AA. parte din p.f., toate din C.F. a comunei cadastrale D.,

evidențiată cu gri în planul din anexele Z. și X. la raportul întocmit de expert

C.D., reclamanții nu au făcut dovada dreptului lor de proprietate, astfel încât

cel puțin referitor la această suprafață de teren, contractul de vânzare - cumpărare

autentificat din 07 august 1998 de către B.N.P. P.A. și încheiat între R.G. și reclamanți

este lovit de nulitate absolută.

Apelul declarat împotriva

acestei hotărâri, de reclamanții-pârâți V.G. și V.R. precum și de pârâții R.S. și

R.I., a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 60 din 19 octombrie 2012 a Curții

de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

A fost respinsă totodată

și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata SC G.

SRL. D.

Pentru a decide astfel,

instanța de control judiciar a reținut în esență că reclamanții nu au făcut dovada

calității lor de proprietari asupra terenului revendicat care, nu apare în titlul

de proprietate emis în favoarea autorilor acestora, în baza legilor fondului funciar,

cărora li s-a reconstituit, într-adevăr dreptul de proprietate, însă pe un alt amplasament.

Cum vânzătorul, mai reține

instanța de apel, nu era proprietarul suprafeței înstrăinate „buna-credință” invocată

de reclamanți este lipsită de relevanță în contextul fraudei la lege, datorită căreia

titlul autorului este lovit de nulitate absolută.

Tot astfel, pe fondul

respingerii acțiunii în revendicare, nu a fost primită nici cererea privind obligarea

pârâților la plata unor daune, pentru împiedicarea reclamanților de a-și exercita

prerogativele dreptului de proprietate, întrucât lipsește una din cerințele

art. 998 C. civ., respectiv existența unei „fapte ilicite”.

În cauză, au declarat

recurs în termen legal atât reclamanții-pârâți V.G. și V.R. cât și pârâții R.S.

și R.I.

În recursul lor, întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 din vechiul C. proc. civ., în vigoare la data

inițierii demersului judiciar, reclamanții-pârâți susțin că instanța de apel nu

a reușit să identifice „natura speței” dedusă judecății, făcând „confuzie” între

acțiunile introduse anterior, care au confirmat dreptul lor de proprietate, și cauza

de față.

Or, se arată, dreptul

lor de proprietate a fost păstrat și ocrotit prin două acțiuni civile și o plângere

penală care, au avut ca reclamanți aceeași societate direct interesată de obținerea

acestor suprafețe de teren.

Ca atare, în cauză operează

efectul pozitiv al hotărârilor judecătorești pronunțate anterior iar cauza ilicită

și frauda la lege au fost greșit reținute, în condițiile în care ambele părți contractante,

au fost de bună-credință la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Interpretarea dată de

curtea de apel pretinselor cauze de nulitate absolută, este eronată, întrucât nu

s-a făcut dovada că reclamanții ar fi urmărit un scop prohibit de lege sau contrar

ordinii publice.

Astfel, conchid recurenții,

interpretând greșit dispozițiile legale privitoare la fraudarea legii, instanța

de apel a minimalizat sau a încercat să înlăture buna-credință a reclamanților stabilită

prin decizii anterioare pronunțate de „instanțe imparțiale”.

Aceleași hotărâri sunt

invocate în sprijinul criticilor formulate împotriva deciziei dată în apel, și în

recursul pârâților R.I. și R.S. care, susțin că au dobândit în condiții legale dreptul

de proprietate asupra suprafeței totale de 18.304 m.p. de la autorul R.V.G., drept

pe care l-au și intabulat, astfel cum rezultă din planul de amplasament și delimitare

a corpului de proprietate anexă la extrasele de carte funciară.

Potrivit concluziilor

raportului de expertiză, susțin recurenții, terenul în suprafață de 5.187 m.p. aferent

construcțiilor transmise succesiv către SC G. SRL. D., nu este cuprins în anexele

Protocolului încheiat la data de 8 aprilie 1993 de Comisia de lichidare a fostului

C.A.P. D., astfel încât pârâta-reclamantă nu opune un titlu de proprietate pentru

terenul aferent acestor construcții.

Pârâții-recurenți arată

că nu pot fi de acord cu susținerile instanței de apel, referitoare la nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare, derivată din pretinsa fraudă la lege

care, se susține, nu a constituit niciodată motiv de nulitate absolută.

Se solicită admiterea

capătului de cerere subsecvent vizând plata sumei de 117.641,16 RON, cu titlu de

daună pentru lipsa de folosință a imobilului pe o perioadă de 3 ani, anterior introducerii

acțiunii.

Cât privește soluția admiterii

cererii reconvenționale, apreciată de recurenți ca fiind greșită, se invocă - la

fel ca în recursul formulat de reclamanți - efectul pozitiv al hotărârilor judecătorești

pronunțate anterior, consacrat prin dispozițiile art. 1200 și 1202 C. civ., prin

care instanțele, investite cu cereri având ca obiect constatarea nulității contractului

de vânzare-cumpărare pentru cauză ilicită, au statuat faptul că această nulitate

nu este dată, menținându-se valabilitatea titlului lor de proprietate.

Ambele recursuri declarate

în cauză, se privesc ca nefondate, urmând a fi respinse, în considerarea argumentelor

ce succed.

Potrivit dispozițiilor

art. 966 din vechiul C. civ., în vigoare la data inițierii demersului judiciar,

obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea niciun

efect, iar potrivit art. 968 din același cod, cauza este nelicită când este prohibită

de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.

În aplicarea principiului

fraus omnia corrumpit, al cărui temei legal îl constituie textele mai sus invocate

- principiu de drept reținut corect de instanța de apel ca incident în speță - un

act de înstrăinare încheiat în condițiile în care ambele părți au fost de rea-credință,

poate fi considerat nul absolut, în cazul în care s-a dovedit existența intenției

de fraudare și drept urmare, a cauzei ilicite.

Cauza, fiind una dintre

condițiile generale de validitate a actului juridic, reprezintă expresia poziției

subiective a părților față de actul astfel încheiat.

Ca atare, ignorarea sau,

dimpotrivă, cunoașterea de către cumpărător a faptului că bunul înstrăinat nu aparține

vânzătorului, poziție subiectivă în funcție de care cumpărătorul urmează să fie

calificat ca fiind de bună sau de rea-credință își are un incontestabil „reflex”

la nivelul cauzei.

Valabilitatea actului

trebuie analizată și sub aspectul obiectului său, atunci când acesta constă într-un

bun care nu aparținea vânzătorului, fiind sustras prerogativei de dispoziție a acestuia.

Or, a recunoaște efectul

translativ de proprietate al unui asemenea act contravine principiului nemo plus

iuris ad allium transfere potest quam ipse habet.

În cauză, probele administrate

atestă, fără echivoc, existența fraudei la lege, la data încheierii contractului

de vânzare-cumpărare din 7 august 1998, autentificat de B.N.P. P.A. prin care reclamanții-pârâți,

au cumpărat de la vânzătorul R.V.G. suprafața de 18.304 m.p. teren situat în intravilanul

comunei D., din care face parte și terenul de 5.187 m.p., în litigiu.

Astfel, la baza acestei

vânzări au stat documente ce conțineau consemnări false în legătură cu situația

juridică a nemișcătorului (contrazise ulterior de expertiza tehnică judiciară efectuată

în cauză) și care au făcut obiectul dosarului de cercetare penală nr. 935/11/2004,

în care numitul M.D. a fost cercetat, pentru că în calitate de agent agricol, a

întocmit în fals două planuri de situație și două procese-verbale de punere în posesie,

documente prezentate notarului, la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare

din 7 august 1998 și din 18 septembrie 1998.

Cu privire la R.V.G. și

V.G., s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul dispozițiilor art. 10

lit. g), C. proc. pen., reținându-se că, deși s-au folosit de înscrisurile falsificate,

cunoscând că acestea nu conțin date reale, în cauză a intervenit prescripția răspunderii

penale.

Aceeași soluție s-a dat

și în ceea ce îl privește pe învinuitul M.D., reținându-se aplicațiunea art. 122

(1) lit. d) C. proc. pen. (a se vedea rezoluția din 5 iulie 2004, dată de Parchetul

de pe lângă Judecătoria Suceava în Dosarul nr. 935/II/2/2004 - dosar de urmărire

penală atașat).

În ceea ce privește solicitarea

petentului de anulare a înscrisurilor false, s-a reținut că acesta este atributul

exclusiv al instanței de judecată.

Ca atare, în contextul

celor reținute de organele de cercetare penală cât și al faptului că suprafața de

teren revendicată de reclamanții-pârâți (5.187 m.p.) nu apărea înscrisă în Titlul

de proprietate din 1994, aspect ce putea fi semnalat de către aceștia la data încheierii

actului autentic, nu se poate reține buna-credință a subdobânditorului care, să

înfrângă eficiența distructivă a principiilor mai sus enunțate.

În consecință, instanța

de apel a reținut corect că, deși dreptul de proprietate aparținând autorilor reclamanților

- recunoscut în baza legii fondului funciar - nu poate fi negat, acesta le-a fost

reconstituit pe un alt amplasament decât cel al suprafeței revendicate care, era

de altfel cuprinsă în domeniul privat al comunei D., urmare unor hotărâri succesive

ale Consiliului Județean.

Cât privește critica vizând

efectul pozitiv al hotărârilor pronunțate anterior, în cererea privind anularea

contractelor de vânzare-cumpărare, în mod corect aceasta nu a fost primită, în condițiile

în care motivul principal al respingerii acțiunii l-a vizat incidența dispozițiilor

art. 969 C. civ. (motivat de împrejurarea că reclamanta Comuna D., nu a fost parte

în niciunul din contractele a căror anulare s-a solicitat și ca atare nu poate avea

calitate procesuală activă) iar nu buna credință a pârâților V.G. și V.R., reclamanți

în prezenta cauză.

Mai mult, și din considerentele

acestor hotărâri rezultă fără echivoc că terenul ce a făcut obiectul reconstituirii

și al partajului voluntar, are un alt amplasament decât cel ce a făcut obiectul

contractelor de vânzare-cumpărare.

În ceea ce privește cererea

accesorie, vizând obligarea pârâtei la plata unor daune, pentru împiedicarea reclamanților

de a-și exercita prerogativele dreptului de proprietate, aceasta a fost corect respinsă,

în contextul respingerii cererii principale.

Așa fiind, față de cele

ce preced, recursurile urmează a fi respinse, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de reclamanții V.G. și V.R. și de pârâții R.I. și R.S. împotriva deciziei nr. 60

din 19 octombrie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie

2013.