ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3337/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3337/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în condițiile art 256

alin.

(1)

C. proc. civ., asupra recursului de

față;

Prin contestația înregistrată pe rolul

Tribunalului Prahova, sub nr. 19/105/2009, contestatorii B.C., R.E., M.S., J.E.,

B.G., N.H., F.L. au chemat în judecată pe intimatul Primarul orașului B.,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea

parțială a dispoziției nr. 279/2008, restituirea în natură a terenului de 10.682

m.p. ce a aparținut defunctului B.B., în suprafață reală de 0.753 m.p., iar în

subsidiar, obligarea intimatului să înainteze cererea la Comisia locală B. de

aplicare a legilor fondului funciar.

Prin sentința civilă nr. 1176 pronunțată

la 28 septembrie 2010, Tribunalul Prahova a respins contestația, reținând că în

baza procesului - verbal din 31 octombrie 2008, dispoziției din 25 noiembrie 2008,

notificării nr. 430/2001 s-a dispus restituirea în natură în favoarea moștenitorilor

defunctului B.B., respectiv contestatorilor, a terenului de 3750 m.p., situat în

B., pct. D., fîindu-le respinsă cererea de restituire cu privire la restul terenurilor

până la 10 ha, situate în B., străzile H., M.B.,

I. V.

L., D., D.R., ce au făcut obiectul Legii nr. 18/1991.

Instanța a mai reținut că în cuprinsul

raportului de expertiză tehnică topometrică - ing. B.T. se menționează că terenul

în litigiu are suprafața de 9.226 m.p., fiind situat în B., str. M.B., FN, T.8,

P.405 -intravilan, aflat în administrarea Primăriei B. și atribuit în prezent prin

diferite titluri de proprietate unor persoane fizice, unei societăți comerciale,

fiind libere parcelele de 4.281 m.p. și de 1.485 m.p.

Conform actelor de vânzare din 10

februarie 1925, 05 mai 1919, 22 aprilie 1921, 22 octombrie 1934, fișei personale

din 17 mai 1956, adreselor, Hotărârilor nr. 99/1991, 1844/1999, extraselor din registrele

agricole, cererii, titlului de

proprietate din 17

ianuarie 2006, instanța a constatat că numitul B.B. a cumpărat, în timpul vieții,

în perioada 1919-1934, diferite terenuri situate în B., în suprafață de cea. 5012

m.p., 1670 m.p. în punctul „La lac", 4.000 m.p., 3750 m.p. - loc de casă, 5000

m.p. în punctul „Gorgan", figurând înscris în perioada 1947-1952 cu terenuri

în suprafață totală de 16,72 ha, după care, în 1955, a figurat înscris cu terenuri

de 8,31 ha, pe care le-a predat la stat în temeiul H.C.M. nr. 308/1955, iar moștenitorilor

acestuia li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unui teren de 5,25 ha,

situat în comuna A.R., în timp ce numita B.E. a figurat înscrisă în perioada 1956-1961

cu terenuri de 8,31 ha situate în B., în perioada 1962-1970, cu terenuri de 1,31

ha.

Dispozițiile art. 8-11 din Legea nr. 18/1991

modificată, stipulează că stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituire

asupra terenurilor aflate în patrimoniul C.A.P. - urilor, în favoarea persoanelor

fizice îndreptățite se face ținându-se seama de suprafața adusă în C.A.P. care reiese

din actele de proprietate, Cartea Funciară, cadastru, cererile de înscriere în C.A.P.,

registrul agricol de la data intrării în C.A.P., evidentele C.A.P.-ului sau din

orice alte probe admise de lege, astfel încât terenurile preluate abuziv de C.A.P.

de la persoanele fizice, fără niciun titlu, revin de drept proprietarilor care au

solicitat reconstituirea pe vechile amplasamente dacă sunt libere.

De asemenea, dispozițiile art. 39 din Legea

nr. 18/1991 modificată și art. 16 din Legea nr. 1/2000 modificată, prevăd că persoanelor

ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietatea statului prin efectul

Decretului nr. 83/1949 și al oricăror acte normative de expropriere sau după caz,

moștenitorilor acestora, li se reconstituie dreptul de proprietate, în natură, în

limita suprafeței de teren trecută în proprietatea statului.

În

baza art. 1, art. 2 lit. h), i) din Legea nr. 10/2001 modificată,

imobilele preluate abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte

persoane juridice în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989 se restituie în

natură sau în echivalent, când restituirea nu mai este posibilă, prin imobile preluate

abuziv înțelegându-se, printre altele, și orice alte imobile preluate de stat cu

titlu valabil, fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare

la data

preluării, precum și cele preluate fără

temei legal, prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației

de stat.

Totodată, dispozițiile art. 8 din Legea

nr. 10/2001 modificată, stabilesc că nu intră sub incidența acestei legi terenurile

situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării,

precum și cele al căror regim juridic este reglementat de legile fondului funciar.

Așadar, din analiza probelor administrate

în cauză, instanța a reținut că autorul contestatorilor, B.B., a dobândit în timpul

vieții diferite terenuri situate în B., în suprafață totală de cea. 19.432 rn.p.,

figurând înscris în evidențele agricole în perioada 1947-1955 cu terenuri în suprafața

totală de 16,72 ha., terenuri preluate de către stat, printre altele în temeiul

H.C.M. nr. 308/1955, fiind reconstituit dreptul de proprietate contestatorilor,

în calitate de moștenitori legali ai defunctului, asupra terenului de 5,25 ha. situat

în comuna A.R., în timp ce numita B.E. a figurat înscrisă în perioada 1956-1961

cu terenuri de 8,31 ha. situate în B.

Prin dispoziția din 25 noiembrie 2008 s-a

dispus restituirea în natură, în favoarea contestatorilor, a terenului de 3750 m.p.,

pct. D., restul parcelelor de teren, până la suprafața de cea. 10 ha., făcând obiectul

legilor fondului funciar.

Ca atare, se apreciază că atât timp cât

autorul contestatorilor B.B. a deținut în timpul vieții suprafața totală de teren

de 16,72 ha. (arabil, livadă, fâneață, pădure, curți construcții), teren preluat

de către stat inclusiv în temeiul H.C.M. nr. 308/1955, iar terenul în litigiu are

suprafața totală de 9.226 m.p., fiind parțial liber, înseamnă că, în realitate,

contestatorii nu pot pretinde restituirea în natură a terenului de cea. 10.682 m.p.,

solicitat în prezenta cauză, deoarece acest teren nu cade sub incidența Legii

nr. 10/2001, nefacând parte din categoria terenurilor al căror regim juridic a fost

reglementat de această lege, fiind preluat în baza unui act normativ de expropriere

aplicabil terenurilor extravilane de diferite categorii.

Se mai reține că terenul sus-menționat,

datorită categoriei sale și modalității de preluare, cade sub incidența legilor

fondului

funciar, neputând fi solicitat prin intermediul

Legii nr. 10/2001 care reglementează un anumit regim juridic, anumitor categorii

de terenuri și construcții.

Din probele dosarului, instanța de fond

a reținut că terenurile ce au aparținut defunctului B.B., au făcut obiectul legilor

fondului funciar, acesta fiind încadrat la categoria „chiaburi", fiindu-i preluate

terenurile în baza unor acte de expropriere ce au urmărit deposedarea foștilor moșieri

de terenurile proprietatea lor, iar emiterea titlului de proprietate privind reconstituirea

dreptului de proprietate în favoarea contestatorilor asupra diferenței de 5,25 ha.,

constituie o dovadă că întreaga suprafață de teren de 16,72 ha. din care face parte

și terenul de 5,25 ha., a făcut obiectul Legilor fondului funciar și nicidecum a

Legii nr. 10/2001.

Mai mult, instanța a constatat că nu există

nicio dovadă la dosar care să ateste că terenul identificat în baza raportului de

expertiză tehnică topometrică ing. B.T., de 9226 m.p., este unul și același cu terenurile

dobândite de defunctul B.B. în timpul vieții, și cu care acesta a figurat înscris

în registrele agricole în perioada 1947-1955, preluat de către stat, motiv pentru

care contestatorii nu pot solicita restituirea în natură a terenului de 9.226 m.p.

identificat de expertul topo.

Faptul că prin dispoziție, s-a dispus restituirea

în natură, în favoarea contestatorilor, a parcelei de teren de 3.750 m.p., situată

în B., pct. D., nu înseamnă în mod automat că întregul teren de cea. 10.682 m.p.

solicitat prin prezenta contestație sau terenul de 9.226 m.p. identificat de expert

topo, ar fi aparținut în proprietate autorului contestatorilor și că ar fi fost

preluate abuziv de către stat, întrucât restituirea unei parcele de teren de 3.750

m.p. în baza dispoziției contestate nu constituie o dovadă certă că terenurile în

litigiu fac obiectul Legii nr. 10/2001 și că ar fi aparținut defunctului, restituirea

producând efecte juridice numai în ceea ce privește parcela de 3.750 m.p., și nicidecum

cu privire la toate terenurile ce ar fi fost deținute la un moment dat în proprietate

de către autorul contestatorilor.

Prin urmare, având în vedere aceste considerente

și constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1, 2

lit.

h), i) din Legea nr. 10/2001, modificată, ținând seama și de dispozițiile art. 8

din aceeași lege, Tribunalul a respins contestația în totalitate, apreciind că nu

se poate dispune nici obligarea intimatului să înainteze cererea de restituire Comisiei

Locale B. de aplicare a legilor fondului funciar împotriva acestei sentințe au declarat

apel contestatorii.

Prin decizia civilă nr. 92 din 19 decembrie

2012, Curtea de Apel Ploiești, secția

I

civilă

a admis apelul formulat de contestatori.

A schimbat în tot sentința primei instanțe

în sensul că:

A admis contestația și a dispus anularea

parțială a dispoziției nr. 279/2008 emisă de pârâtă cu consecința restituirii în

natură a terenului în suprafață de 1120 m.p., identificat prin pct. 1, 2, 15, 1;

a terenului în suprafață de 1550 m.p., identificat prin pct. 7, 8, 9, 10, 11, 16,

7 și a terenului de 2110 m.p., identificat prin pct. 12, 13, 14, 19, 18, 17, 12

din raportul de expertiză întocmit de ing. S.I. și schița de plan anexă a acestuia.

A constatat dreptul reclamanților la acordarea

măsurilor reparatorii, în condițiile Legii nr. 10/2001, pentru diferența dintre

suprafețele sus-arătate, restituie în natură, și suprafața totală de 10.682 m.p.

ce a aparținut autorilor reclamanților.

Examinând actele și lucrările dosarului

prin prisma dispozițiilor legale ce au incidență în cauză, Curtea a apreciat că

apelul este întemeiat, întrucât apelanții au făcut dovada, cu actele depuse la dosar,

că terenul în litigiu a aparținut autorilor lor, care au figurat înscriși în registrele

agricole cu acesta, că Primăria orașului B. a înstrăinat o parte din aceste imobile

unor terțe persoane, deși avea doar un drept de administrare asupra lor.

Expertul, în lucrarea efectuată, cât și

în fața instanței, a precizat că din discuțiile purtate cu salariații primăriei

a rezultat că terenul autorilor reclamanților, în suprafață de 10.682 m.p. din acte

și 9.227 m.p. suprafață măsurată, nu a fost preluată de către stat și nici de către

C.A.P. în mod legal, pentru că nu au putut să îi prezinte niciun document pe care

l-a cerut pentru a lămuri această situație.

De asemenea, din probatorii și precizările

expertului, a rezultat că acest teren nu a fost stăpânit de reclamanți pe perioada

dinaintea anului 1989 și nici după această dată.

În

urma verificărilor făcute de expert în evidențele primăriei,

acesta a menționat că, în raport de dispozițiile Legii nr. 18/1991, autorilor reclamanților

nu li s-a reconstituit nicio suprafață de teren în tarlaua 8 identificată pe schița

de plan în care se găsește terenul delimitat, iar conform actelor depuse la dosar,

autorii reclamanților au deținut o suprafață de 10.682 m.p.

Totodată, expertul a arătat că în suprafețele

reconstituite reclamanților pe Legea nr. 18/1991 nu intră suprafața de teren în

litigiu de 10.682 m.p., întrucât nu s-a formulat o cerere de reconstituire a dreptului

de proprietate în baza acestei legi. Acest teren a fost solicitat de reclamanți

în baza Legii nr. 10/2001 și conform dispoziției privind soluționarea notificării

nu s-a eliberat niciun act, motivându-se că terenurile revendicate de autorii reclamanților,

printre care și terenul în cauză, este stăpânit de reclamanți.

De asemenea, expertul a reținut că nu rezultă

faptul că reclamanții ar fi stăpânit acest teren și ca atare, că nu l-au putut înstrăina

și apreciază că acest teren intravilan a fost preluat de stat fără titlu.

Pe schițele de plan întocmite de către

expert, s-au identificat suprafețele de 3.198 m.p. și 2.110 m.p., ce au fost constituite

altor persoane, iar diferența până la 9.227 m.p., respectiv 5.029 m.p., a rămas

la dispoziția Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991, care în mare parte

este degradat, dar care poate fi restituit în natură.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâtul Primarul orașului B.

O primă critică vizează faptul că instanța

de apel nu și-a argumentat decizia pronunțată, neindicând motivele pentru care a

considerat că trebuie admis apelul contestatorilor.

Sentința civilă pronunțată de Tribunalul

Prahova, ca instanță de fond investită cu soluționarea cauzei este mult mai temeinic

argumentată și corectă în ceea ce privește cauza dedusă judecății.

Astfel, în cauză nu sunt incidente prevederile

Legii nr. 10/2001, ci situația juridică a acestui bun imobil este reglementată

de

legile fondului funciar, fiind incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Această susținere are argumente mult mai solide în hotărârea instanței de fond.

Un alt argument forte al soluției pronunțată

de instanța de fond care nu este în niciun fel combătut și nu este desființat de

hotărârea Curții de Apel Ploiești, este acela că nu s-a făcut în niciun fel dovada

că terenul solicitat este unul și același cu terenul deținut de autorul contestatorilor.

Cu privire la solicitarea subsecventă,

referitoare la admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei recurate,

se arată că instanța a fost indusă în eroare de susținerile expertului S.I. care

a precizat că terenul de 2110 m.p. delimitat prin pct. 7, 8, 9, 10, 11, 16, 7 este

liber și poate fi restituit apelanților-contestatori. Este evidentă situația contrară,

ce reiese de pe schița plan anexă, în care figurează ca proprietar al acestei suprafețe

numitul B.D.D. în acest sens se invocă copia titlului de proprietate emis în baza

Legii nr. 18/1991, prin care moștenitorii defunctului B.P.C. dețin în mod legal

acest teren, teren din care au și înstrăinat o porțiune unor terțe persoane. Până

în prezent T.P. din 17 noiembrie 2004 emis de Comisia Județeană de Fond Funciar

nu a fost contestat de nicio persoană, însă instanța de apel, trece peste

această

situație, restituind în natură apelanților-contestatori terenul de 2110 m.p., deși

acesta este ocupat de alte persoane care îl dețin cu titlu valabil, nefiind liber

în sensul Legii nr. 10/2001.

Pentru aceste motive se solicită admiterea

recursului, cu consecința menținerii sentinței primei instanțe.

Examinând recursul prin prisma criticilor

formulate, Înalta Curte a constatat că este fondat, urmând să îl admită, pentru

considerentele ce succed:

Așa cum rezultă din motivarea recursului,

o primă critică vizează faptul că instanța de apel nu și-a argumentat decizia pronunțată,

neindicând motivele pentru care a considerat că trebuie admis apelul contestatorilor.

Critica astfel formulată se circumscrie

sferei de aplicabilitate a motivului de nelegalitate reglementat de art. 304

pct. 7 C. proc. civ., care se referă la nemotivarea hotărârii judecătorești.

Înalta Curte reține că potrivit art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de judecată are obligația de a arăta, în

cadrul hotărârii, motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum

și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Fără arătarea motivelor

și a probelor reținute nu se poate exercita controlul judiciar.

Hotărârea ar putea fi modificată pentru

acest motiv de ordine publică dacă: există contradicție între considerente și dispozitiv;

există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia

acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; lipsește motivarea soluției

sau instanța de control judiciar a copiat considerentele hotărârii atacate, fără

să răspundă motivelor de critică.

Se constată, în cauză, că admițând apelul

declarat de contestatori, judecătorii apelului au indicat considerentele de fapt

și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, motivând de ce apelul este

fondat.

În

aceste condiții, Înalta Curte constată că invocarea dispozițiilor

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este lipsită de o susținere pertinentă în dezvoltarea

acestui motiv de recurs, care urmează să fie respins ca atare.

O altă critică privește faptul că instanța

de apel a aplicat greșit în cauză prevederile Legii nr. 10/2001, în condițiile în

care situația juridică a acestui bun imobil este reglementată de legile fondului

funciar, fiind incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 modificată.

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

în care se încadrează acest motiv de recurs, hotărârea atacată este nelegală atunci

când instanța aplică în mod greșit textul de lege la situația de fapt reținută.

Pornind de la situația de fapt stabilită

de instanța de apel și care nu ar mai putea fi reanalizată (în temeiul probatoriului

deja administrat) în cadrul controlului de nelegalitate exercitat de către instanța

de recurs, în limitele presupuse de art. 304 C. proc. civ., se constată că în suprafețele

reconstituite în temeiul legilor fondului funciar nu intră suprafața de teren în

litigiu de 10.682 m.p., care a aparținut autorilor contestatorilor, întrucât nu

s-a

formulat o cerere de reconstituire a dreptului

de proprietate asupra acestui teren.

În

raport de dispozițiile Legii nr. 18/1991, autorilor contestatorilor

nu li s-a reconstituit vreo suprafață de teren în tarlaua 8 identificată pe schița

de plan în care se găsește terenul delimitat, în suprafață de 10.682 m.p.

Acest teren situat în intravilan și aflat

în administrarea Primăriei orașului B. a fost solicitat de contestatori în baza

Legii nr. 10/2001, tocmai pentru că nu li s-a reconstituit dreptul de proprietate

în baza legilor fondului funciar.

Exercitând, exclusiv, un control de nelegalitate

asupra considerentelor hotărârii atacate sub acest aspect, Înalta Curte constată

că terenul solicitat intră sub incidența Legii nr. 10/2001, republicată, regimul

său juridic fiind cel reglementat de art. 1 alin. (2) coroborat cu art. 26

alin. (1) și (3) din această lege.

De altfel, Legea nr. 10/2001 are și caracter

de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din

domeniul imobiliar, inclusiv din materia fondului funciar, în sensul că, domeniul

său de reglementare acoperă și acele terenuri situate în intravilanul localităților,

care până la intrarea în vigoare a acestei legi, respectiv 14 februarie 2001, nu

au fost restituite integral persoanelor îndreptățite.

Prin urmare, pentru asemenea cazuri, bine

definite, Legea nr. 10/2001 are caracter de complinire a prevederilor Legii nr.

18/1991, Legii nr. 169/1997 și Legii nr. 1/2000.

În

atare situație, critica vizând greșita stabilire a regimului

juridic al terenului în litigiu, respectiv susținerea că, este cel reglementat prin

dispozițiile legilor funciare, se reține a fi nefondată, urmând a fi înlăturată.

Va fi înlăturată și critica potrivit căreia

nu s-a făcut în niciun fel dovada că terenul solicitat este unul și același cu terenul

deținut de autorul contestatorilor, deoarece aceasta nu implică un control de nelegalitate,

ci unul de netemeinicie asupra hotărârii atacate, incompatibil cu stuctura căii

de atac a recursului.

În

recurs se invocă, de asemenea, că instanța de apel a fost

indusă în eroare de susținerile expertului S.I. care a precizat

că

terenul de 2110 m.p. delimitat prin pct. este liber și poate fi restituit apelanților-contestatori.

Este evidentă situația contrară, ce reiese

de pe schița plan anexă, în care figurează ca proprietar al acestei suprafețe numitul

B.D., existând în acest sens titlul de proprietate din 17 noiembrie 2004 emis de

Comisia Județeană de Fond Funciar, care nu a fost contestat de nicio persoană și

din care rezultă că moștenitorii defunctului B.P.C. dețin în mod legal acest teren,

teren din care au și înstrăinat o porțiune unor terțe persoane.

Aceste considerente sunt singurele care

conduc la reformarea soluției pe temeiul art. 312 alin. (1), (2) și (3) C.

proc. civ., fiind evident (conform titlului de proprietate menționat) că acest teren

nu este liber și restituibil în natură, așa cum în mod greșit a reținut instanța

de apel.

În

consecință, obligarea recurentului pârât la restituirea în

natură a terenului în suprafață de 2.110 m.p., identificat prin pct. din raportul

de expertiză întocmit de ing. S.I. și schița de plan anexă a acestuia, constituie

o soluție greșită a instanței de apel.

Prin raportare la dispozițiile Legii

nr. 10/2001, pentru acest teren intimații contestatori au dreptul la acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent, ci nu prin restituire în natură.

Concluzionând, Înalta Curte, având în vedere

dispozițiile art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat

de pârât și va modifica decizia atacată, în parte, în sensul restituirii în natură

a terenului în suprafață de 1120 m.p., identificat prin pct. și a terenului în suprafață

de 1550 m.p., identificat prin pct. din raportul de expertiză întocmit de ing. S.I.

și schița de plan anexă a acestuia.

De asemenea, se va dispune acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent și pentru terenul de 2110 m.p., identificat prin

pct. din raportul de expertiză întocmit de ing. S.I. și schița de plan anexă a acestuia.

Totodată, se vor menține restul dispozițiilor

deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Primarul

Orașului B. împotriva deciziei civile nr. 92 din 19 decembrie 2012 a Curții de Apel

Ploiești, secția

I

civilă.

Modifică în parte decizia atacată, în sensul

că dispune restituirea în natură a terenului în suprafață de 1120 m.p,, identificat

prin pct. și a terenului în suprafață de 1550 m.p., identificat prin pct. din raportul

de expertiză întocmit de ing. S.I. și schița de plan anexă a acestuia.

Dispune acordarea de măsuri reparatorii

și pentru terenul de 2110 m.p., identificat prin pct. din raportul de expertiză

întocmit de ing. S.I. și schița de plan anexă a acestuia.

Menține

restul dispozițiilor deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 iunie 2013.