ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3337/2013

Deliberând, în condițiile art 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. 19/105/2009, contestatorii B.C., R.E., M.S., J.E., B.G., N.H., F.L. au chemat în judecată pe intimatul Primarul orașului B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea parțială a dispoziției nr. 279/2008, restituirea în natură a terenului de 10.682 m.p. ce a aparținut defunctului B.B., în suprafață reală de 0.753 m.p., iar în subsidiar, obligarea intimatului să înainteze cererea la Comisia locală B. de aplicare a legilor fondului funciar.

Prin sentința civilă nr. 1176 pronunțată la 28 septembrie 2010, Tribunalul Prahova a respins contestația, reținând că în baza procesului - verbal din 31 octombrie 2008, dispoziției din 25 noiembrie 2008, notificării nr. 430/2001 s-a dispus restituirea în natură în favoarea moștenitorilor defunctului B.B., respectiv contestatorilor, a terenului de 3750 m.p., situat în B., pct. D., fîindu-le respinsă cererea de restituire cu privire la restul terenurilor până la 10 ha, situate în B., străzile H., M.B., I. V. L., D., D.R., ce au făcut obiectul Legii nr. 18/1991. Instanța a mai reținut că în cuprinsul raportului de expertiză tehnică topometrică - ing. B.T. se menționează că terenul în litigiu are suprafața de 9.226 m.p., fiind situat în B., str. M.B., FN, T.8, P.405 -intravilan, aflat în administrarea Primăriei B. și atribuit în prezent prin diferite titluri de proprietate unor persoane fizice, unei societăți comerciale, fiind libere parcelele de 4.281 m.p.

și de 1.485 m.p. Conform actelor de vânzare din 10 februarie 1925, 05 mai 1919, 22 aprilie 1921, 22 octombrie 1934, fișei personale din 17 mai 1956, adreselor, Hotărârilor nr. 99/1991, 1844/1999, extraselor din registrele agricole, cererii, titlului de proprietate din 17 ianuarie 2006, instanța a constatat că numitul B.B. a cumpărat, în timpul vieții, în perioada 1919-1934, diferite terenuri situate în B., în suprafață de cea. 5012 m.p., 1670 m.p. în punctul „La lac", 4.000 m.p., 3750 m.p. - loc de casă, 5000 m.p. în punctul „Gorgan", figurând înscris în perioada 1947-1952 cu terenuri în suprafață totală de 16,72 ha, după care, în 1955, a figurat înscris cu terenuri de 8,31 ha, pe care le-a predat la stat în temeiul H.C.M.

nr. 308/1955, iar moștenitorilor acestuia li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unui teren de 5,25 ha, situat în comuna A.R., în timp ce numita B.E. a figurat înscrisă în perioada 1956-1961 cu terenuri de 8,31 ha situate în B., în perioada 1962-1970, cu terenuri de 1,31 ha. Dispozițiile art. 8-11 din Legea nr. 18/1991 modificată, stipulează că stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituire asupra terenurilor aflate în patrimoniul C.A.P. - urilor, în favoarea persoanelor fizice îndreptățite se face ținându-se seama de suprafața adusă în C.A.P. care reiese din actele de proprietate, Cartea Funciară, cadastru, cererile de înscriere în C.A.P., registrul agricol de la data intrării în C.A.P., evidentele C.A.P.-ului sau din orice alte probe admise de lege, astfel încât terenurile preluate abuziv de C.A.P.

de la persoanele fizice, fără niciun titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea pe vechile amplasamente dacă sunt libere. De asemenea, dispozițiile art. 39 din Legea nr. 18/1991 modificată și art. 16 din Legea nr. 1/2000 modificată, prevăd că persoanelor ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949 și al oricăror acte normative de expropriere sau după caz, moștenitorilor acestora, li se reconstituie dreptul de proprietate, în natură, în limita suprafeței de teren trecută în proprietatea statului.

În baza art. 1, art. 2 lit. h), i) din Legea nr. 10/2001 modificată, imobilele preluate abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989 se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea nu mai este posibilă, prin imobile preluate abuziv înțelegându-se, printre altele, și orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal, prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat. Totodată, dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 modificată, stabilesc că nu intră sub incidența acestei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat de legile fondului funciar.

Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, instanța a reținut că autorul contestatorilor, B.B., a dobândit în timpul vieții diferite terenuri situate în B., în suprafață totală de cea. 19.432 rn.p., figurând înscris în evidențele agricole în perioada 1947-1955 cu terenuri în suprafața totală de 16,72 ha., terenuri preluate de către stat, printre altele în temeiul H.C.M. nr. 308/1955, fiind reconstituit dreptul de proprietate contestatorilor, în calitate de moștenitori legali ai defunctului, asupra terenului de 5,25 ha. situat în comuna A.R., în timp ce numita B.E. a figurat înscrisă în perioada 1956-1961 cu terenuri de 8,31 ha. situate în B. Prin dispoziția din 25 noiembrie 2008 s-a dispus restituirea în natură, în favoarea contestatorilor, a terenului de 3750 m.p., pct. D., restul parcelelor de teren, până la suprafața de cea.

10 ha., făcând obiectul legilor fondului funciar. Ca atare, se apreciază că atât timp cât autorul contestatorilor B.B. a deținut în timpul vieții suprafața totală de teren de 16,72 ha. (arabil, livadă, fâneață, pădure, curți construcții), teren preluat de către stat inclusiv în temeiul H.C.M. nr. 308/1955, iar terenul în litigiu are suprafața totală de 9.226 m.p., fiind parțial liber, înseamnă că, în realitate, contestatorii nu pot pretinde restituirea în natură a terenului de cea. 10.682 m.p., solicitat în prezenta cauză, deoarece acest teren nu cade sub incidența Legii nr. 10/2001, nefacând parte din categoria terenurilor al căror regim juridic a fost reglementat de această lege, fiind preluat în baza unui act normativ de expropriere aplicabil terenurilor extravilane de diferite categorii.

Se mai reține că terenul sus-menționat, datorită categoriei sale și modalității de preluare, cade sub incidența legilor fondului funciar, neputând fi solicitat prin intermediul Legii nr. 10/2001 care reglementează un anumit regim juridic, anumitor categorii de terenuri și construcții. Din probele dosarului, instanța de fond a reținut că terenurile ce au aparținut defunctului B.B., au făcut obiectul legilor fondului funciar, acesta fiind încadrat la categoria „chiaburi", fiindu-i preluate terenurile în baza unor acte de expropriere ce au urmărit deposedarea foștilor moșieri de terenurile proprietatea lor, iar emiterea titlului de proprietate privind reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea contestatorilor asupra diferenței de 5,25 ha., constituie o dovadă că întreaga suprafață de teren de 16,72 ha.

din care face parte și terenul de 5,25 ha., a făcut obiectul Legilor fondului funciar și nicidecum a Legii nr. 10/2001. Mai mult, instanța a constatat că nu există nicio dovadă la dosar care să ateste că terenul identificat în baza raportului de expertiză tehnică topometrică ing. B.T., de 9226 m.p., este unul și același cu terenurile dobândite de defunctul B.B. în timpul vieții, și cu care acesta a figurat înscris în registrele agricole în perioada 1947-1955, preluat de către stat, motiv pentru care contestatorii nu pot solicita restituirea în natură a terenului de 9.226 m.p. identificat de expertul topo. Faptul că prin dispoziție, s-a dispus restituirea în natură, în favoarea contestatorilor, a parcelei de teren de 3.750 m.p., situată în B., pct. D., nu înseamnă în mod automat că întregul teren de cea.

10.682 m.p. solicitat prin prezenta contestație sau terenul de 9.226 m.p. identificat de expert topo, ar fi aparținut în proprietate autorului contestatorilor și că ar fi fost preluate abuziv de către stat, întrucât restituirea unei parcele de teren de 3.750 m.p. în baza dispoziției contestate nu constituie o dovadă certă că terenurile în litigiu fac obiectul Legii nr. 10/2001 și că ar fi aparținut defunctului, restituirea producând efecte juridice numai în ceea ce privește parcela de 3.750 m.p., și nicidecum cu privire la toate terenurile ce ar fi fost deținute la un moment dat în proprietate de către autorul contestatorilor.

Prin urmare, având în vedere aceste considerente și constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1, 2 lit. h), i) din Legea nr. 10/2001, modificată, ținând seama și de dispozițiile art. 8 din aceeași lege, Tribunalul a respins contestația în totalitate, apreciind că nu se poate dispune nici obligarea intimatului să înainteze cererea de restituire Comisiei Locale B. de aplicare a legilor fondului funciar împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatorii. Prin decizia civilă nr. 92 din 19 decembrie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis apelul formulat de contestatori.

A schimbat în tot sentința primei instanțe în sensul că: A admis contestația și a dispus anularea parțială a dispoziției nr. 279/2008 emisă de pârâtă cu consecința restituirii în natură a terenului în suprafață de 1120 m.p., identificat prin pct. 1, 2, 15, 1; a terenului în suprafață de 1550 m.p., identificat prin pct. 7, 8, 9, 10, 11, 16, 7 și a terenului de 2110 m.p., identificat prin pct. 12, 13, 14, 19, 18, 17, 12 din raportul de expertiză întocmit de ing. S.I. și schița de plan anexă a acestuia. A constatat dreptul reclamanților la acordarea măsurilor reparatorii, în condițiile Legii nr. 10/2001, pentru diferența dintre suprafețele sus-arătate, restituie în natură, și suprafața totală de 10.682 m.p.

ce a aparținut autorilor reclamanților. Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale ce au incidență în cauză, Curtea a apreciat că apelul este întemeiat, întrucât apelanții au făcut dovada, cu actele depuse la dosar, că terenul în litigiu a aparținut autorilor lor, care au figurat înscriși în registrele agricole cu acesta, că Primăria orașului B. a înstrăinat o parte din aceste imobile unor terțe persoane, deși avea doar un drept de administrare asupra lor. Expertul, în lucrarea efectuată, cât și în fața instanței, a precizat că din discuțiile purtate cu salariații primăriei a rezultat că terenul autorilor reclamanților, în suprafață de 10.682 m.p. din acte și 9.227 m.p.

suprafață măsurată, nu a fost preluată de către stat și nici de către C.A.P. în mod legal, pentru că nu au putut să îi prezinte niciun document pe care l-a cerut pentru a lămuri această situație. De asemenea, din probatorii și precizările expertului, a rezultat că acest teren nu a fost stăpânit de reclamanți pe perioada dinaintea anului 1989 și nici după această dată. În urma verificărilor făcute de expert în evidențele primăriei, acesta a menționat că, în raport de dispozițiile Legii nr. 18/1991, autorilor reclamanților nu li s-a reconstituit nicio suprafață de teren în tarlaua 8 identificată pe schița de plan în care se găsește terenul delimitat, iar conform actelor depuse la dosar, autorii reclamanților au deținut o suprafață de 10.682 m.p.

Totodată, expertul a arătat că în suprafețele reconstituite reclamanților pe Legea nr. 18/1991 nu intră suprafața de teren în litigiu de 10.682 m.p., întrucât nu s-a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza acestei legi. Acest teren a fost solicitat de reclamanți în baza Legii nr. 10/2001 și conform dispoziției privind soluționarea notificării nu s-a eliberat niciun act, motivându-se că terenurile revendicate de autorii reclamanților, printre care și terenul în cauză, este stăpânit de reclamanți. De asemenea, expertul a reținut că nu rezultă faptul că reclamanții ar fi stăpânit acest teren și ca atare, că nu l-au putut înstrăina și apreciază că acest teren intravilan a fost preluat de stat fără titlu.

Pe schițele de plan întocmite de către expert, s-au identificat suprafețele de 3.198 m.p. și 2.110 m.p., ce au fost constituite altor persoane, iar diferența până la 9.227 m.p., respectiv 5.029 m.p., a rămas la dispoziția Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991, care în mare parte este degradat, dar care poate fi restituit în natură. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul orașului B. O primă critică vizează faptul că instanța de apel nu și-a argumentat decizia pronunțată, neindicând motivele pentru care a considerat că trebuie admis apelul contestatorilor. Sentința civilă pronunțată de Tribunalul Prahova, ca instanță de fond investită cu soluționarea cauzei este mult mai temeinic argumentată și corectă în ceea ce privește cauza dedusă judecății.

Astfel, în cauză nu sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001, ci situația juridică a acestui bun imobil este reglementată de legile fondului funciar, fiind incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001. Această susținere are argumente mult mai solide în hotărârea instanței de fond. Un alt argument forte al soluției pronunțată de instanța de fond care nu este în niciun fel combătut și nu este desființat de hotărârea Curții de Apel Ploiești, este acela că nu s-a făcut în niciun fel dovada că terenul solicitat este unul și același cu terenul deținut de autorul contestatorilor. Cu privire la solicitarea subsecventă, referitoare la admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei recurate, se arată că instanța a fost indusă în eroare de susținerile expertului S.I.

care a precizat că terenul de 2110 m.p. delimitat prin pct. 7, 8, 9, 10, 11, 16, 7 este liber și poate fi restituit apelanților-contestatori. Este evidentă situația contrară, ce reiese de pe schița plan anexă, în care figurează ca proprietar al acestei suprafețe numitul B.D.D. în acest sens se invocă copia titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, prin care moștenitorii defunctului B.P.C. dețin în mod legal acest teren, teren din care au și înstrăinat o porțiune unor terțe persoane. Până în prezent T.P. din 17 noiembrie 2004 emis de Comisia Județeană de Fond Funciar nu a fost contestat de nicio persoană, însă instanța de apel, trece peste această situație, restituind în natură apelanților-contestatori terenul de 2110 m.p., deși acesta este ocupat de alte persoane care îl dețin cu titlu valabil, nefiind liber în sensul Legii nr. 10/2001.

Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului, cu consecința menținerii sentinței primei instanțe. Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că este fondat, urmând să îl admită, pentru considerentele ce succed: Așa cum rezultă din motivarea recursului, o primă critică vizează faptul că instanța de apel nu și-a argumentat decizia pronunțată, neindicând motivele pentru care a considerat că trebuie admis apelul contestatorilor. Critica astfel formulată se circumscrie sferei de aplicabilitate a motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la nemotivarea hotărârii judecătorești. Înalta Curte reține că potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., instanța de judecată are obligația de a arăta, în cadrul hotărârii, motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Fără arătarea motivelor și a probelor reținute nu se poate exercita controlul judiciar. Hotărârea ar putea fi modificată pentru acest motiv de ordine publică dacă: există contradicție între considerente și dispozitiv; există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; lipsește motivarea soluției sau instanța de control judiciar a copiat considerentele hotărârii atacate, fără să răspundă motivelor de critică. Se constată, în cauză, că admițând apelul declarat de contestatori, judecătorii apelului au indicat considerentele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, motivând de ce apelul este fondat.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este lipsită de o susținere pertinentă în dezvoltarea acestui motiv de recurs, care urmează să fie respins ca atare. O altă critică privește faptul că instanța de apel a aplicat greșit în cauză prevederile Legii nr. 10/2001, în condițiile în care situația juridică a acestui bun imobil este reglementată de legile fondului funciar, fiind incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 modificată. Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în care se încadrează acest motiv de recurs, hotărârea atacată este nelegală atunci când instanța aplică în mod greșit textul de lege la situația de fapt reținută.

Pornind de la situația de fapt stabilită de instanța de apel și care nu ar mai putea fi reanalizată (în temeiul probatoriului deja administrat) în cadrul controlului de nelegalitate exercitat de către instanța de recurs, în limitele presupuse de art. 304 C. proc. civ., se constată că în suprafețele reconstituite în temeiul legilor fondului funciar nu intră suprafața de teren în litigiu de 10.682 m.p., care a aparținut autorilor contestatorilor, întrucât nu s-a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra acestui teren. În raport de dispozițiile Legii nr. 18/1991, autorilor contestatorilor nu li s-a reconstituit vreo suprafață de teren în tarlaua 8 identificată pe schița de plan în care se găsește terenul delimitat, în suprafață de 10.682 m.p.

Acest teren situat în intravilan și aflat în administrarea Primăriei orașului B. a fost solicitat de contestatori în baza Legii nr. 10/2001, tocmai pentru că nu li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza legilor fondului funciar. Exercitând, exclusiv, un control de nelegalitate asupra considerentelor hotărârii atacate sub acest aspect, Înalta Curte constată că terenul solicitat intră sub incidența Legii nr. 10/2001, republicată, regimul său juridic fiind cel reglementat de art. 1 alin. (2) coroborat cu art. 26 alin. (1) și (3) din această lege.

De altfel, Legea nr. 10/2001 are și caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din materia fondului funciar, în sensul că, domeniul său de reglementare acoperă și acele terenuri situate în intravilanul localităților, care până la intrarea în vigoare a acestei legi, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptățite. Prin urmare, pentru asemenea cazuri, bine definite, Legea nr. 10/2001 are caracter de complinire a prevederilor Legii nr. 18/1991, Legii nr. 169/1997 și Legii nr. 1/2000. În atare situație, critica vizând greșita stabilire a regimului juridic al terenului în litigiu, respectiv susținerea că, este cel reglementat prin dispozițiile legilor funciare, se reține a fi nefondată, urmând a fi înlăturată.

Va fi înlăturată și critica potrivit căreia nu s-a făcut în niciun fel dovada că terenul solicitat este unul și același cu terenul deținut de autorul contestatorilor, deoarece aceasta nu implică un control de nelegalitate, ci unul de netemeinicie asupra hotărârii atacate, incompatibil cu stuctura căii de atac a recursului. În recurs se invocă, de asemenea, că instanța de apel a fost indusă în eroare de susținerile expertului S.I. care a precizat că terenul de 2110 m.p. delimitat prin pct. este liber și poate fi restituit apelanților-contestatori. Este evidentă situația contrară, ce reiese de pe schița plan anexă, în care figurează ca proprietar al acestei suprafețe numitul B.D., existând în acest sens titlul de proprietate din 17 noiembrie 2004 emis de Comisia Județeană de Fond Funciar, care nu a fost contestat de nicio persoană și din care rezultă că moștenitorii defunctului B.P.C.

dețin în mod legal acest teren, teren din care au și înstrăinat o porțiune unor terțe persoane. Aceste considerente sunt singurele care conduc la reformarea soluției pe temeiul art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., fiind evident (conform titlului de proprietate menționat) că acest teren nu este liber și restituibil în natură, așa cum în mod greșit a reținut instanța de apel. În consecință, obligarea recurentului pârât la restituirea în natură a terenului în suprafață de 2.110 m.p., identificat prin pct. din raportul de expertiză întocmit de ing. S.I. și schița de plan anexă a acestuia, constituie o soluție greșită a instanței de apel. Prin raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001, pentru acest teren intimații contestatori au dreptul la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, ci nu prin restituire în natură.

Concluzionând, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârât și va modifica decizia atacată, în parte, în sensul restituirii în natură a terenului în suprafață de 1120 m.p., identificat prin pct. și a terenului în suprafață de 1550 m.p., identificat prin pct. din raportul de expertiză întocmit de ing. S.I. și schița de plan anexă a acestuia. De asemenea, se va dispune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent și pentru terenul de 2110 m.p., identificat prin pct. din raportul de expertiză întocmit de ing. S.I. și schița de plan anexă a acestuia. Totodată, se vor menține restul dispozițiilor deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Orașului B. împotriva deciziei civile nr. 92 din 19 decembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Modifică în parte decizia atacată, în sensul că dispune restituirea în natură a terenului în suprafață de 1120 m.p,, identificat prin pct. și a terenului în suprafață de 1550 m.p., identificat prin pct. din raportul de expertiză întocmit de ing. S.I. și schița de plan anexă a acestuia. Dispune acordarea de măsuri reparatorii și pentru terenul de 2110 m.p., identificat prin pct. din raportul de expertiză întocmit de ing. S.I. și schița de plan anexă a acestuia. Menține restul dispozițiilor deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2013.