ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2934/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 08 martie 2005, reclamantele B.K.D. și V.V.P. au solicitat obligarea pârâților Primăria comunei Corbu și Consiliul local Corbu să le restituie în natură imobilul situat în comuna Corbu, compus din teren în suprafață de 4.000 mp și construcție formată din 3 camere, sală, bucătărie și dependințe. În motivare, s-a arătat că la 13 august 2001, reclamantele au notificat autoritățile pârâte, în temeiul Legii nr. 10/2001, și au solicitat restituirea în natură a imobilului menționat, care a aparținut tatălui lor, V.I., conform actului de vânzare cumpărare autentificat din 1948. S-a mai arătat că notificarea nu a fost rezolvată prin dispoziție până la data introducerii acțiunii, iar această nesoluționare echivalează cu refuzul de a restitui bunul și deschide persoanei îndreptățite calea acțiunii în justiție împotriva acestui refuz.

Ulterior, reclamantele au precizat cadrul procesual pasiv - prin chemarea în judecată, în calitate de pârâtă, a Comunei Corbu prin Primar - și obiectul acțiunii, în sensul că au solicitat obligarea pârâtei la restituirea în natură, prin lăsarea în deplină proprietate și posesie, a imobilului care a aparținut defunctului V.I., iar în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent prin compensare cu un alt imobil, egal valoric cu cel revendicat în cauză sau acordarea de despăgubiri bănești în cuantum de 2 miliarde ROL. În drept, au fost invocate prevederile art. 21 din Constituție, art. 1-4, 7, 9 10, 20-26 și 51 din Legea nr. 10/2001, art. 19 și 67 din Legea nr. 215/2001.

Prin încheierea din 01.11.2005 Tribunalul Constanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâți, iar prin sentința civilă nr. 822 din 11 aprilie 2006, a respins cererea prin care reclamantele au solicitat aplicarea prevederilor art. 108 1 din C. proc. civ., a respins ca nefondate excepția lipsei calității procesuale active și pe cea a lipsei calității procesuale pasive a Comunei Corbu prin Primar, dar și acțiunea reclamantelor, sub aspectul tuturor capetelor de cerere. Cu privire la excepții s-a reținut că, în calitate de moștenitoare ale defunctului V.I., care a deținut în proprietate imobilul în litigiu, reclamantele au calitatea de a sta în proces, iar legitimarea procesuală a pârâtei Comuna Corbu prin Primar a fost raportată la prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și la faptul că este unitatea deținătoare în al cărei patrimoniu se află imobilul în litigiu.

Pe fond, acțiunea a fost respinsă cu motivarea că reclamantele nu au făcut dovada preluării abuzive a imobilului. Apelul declarat de reclamante împotriva sentinței a fost admis prin decizia civilă nr. 229/C 11 octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța și schimbată în tot hotărârea atacată, în sensul obligării pârâților să emită decizie sau dispoziție motivată cu privire la notificarea reclamantelor, în vederea acordării de măsuri reparatorii în echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. La pronunțarea hotărârii s-a avut în vedere că pârâta, unitate deținătoare, nu a emis dispoziție motivată asupra notificării prin care reclamantele au solicitat restituirea în natură a imobilului ce a aparținut tatălui lor, V.I., încălcând prevederile art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Așa fiind și cum titularele acțiunii și-au îndeplinit obligațiile stabilite de lege, în sensul că notificarea a fost însoțită de actele doveditoare, nesoluționarea acesteia le îndreptățește să se adreseze direct justiției, fără ca acțiunii să i se poată opune excepția de inadmisibilitate, pentru că în caz contrar s-ar nesocoti caracterul reparator al Legii nr. 10/2001. Analizându-se probele administrate, s-a reținut că reclamantele sunt moștenitoarele defunctului V.I., care prin actul de vânzare cumpărare autentificat din 1998, transcris din 1948 la Tribunalul Constanța, a dobândit proprietatea imobilului din comuna Corbu, jud. Constanța, compus din teren în suprafață de 4.000 mp și construcție.

În același timp, ca urmare a lipsei oricăror mențiuni în evidențele primăriei, s-a apreciat că imobilul a intrat în proprietatea statului fără titlu. În condițiile în care dreptul de proprietate al autorului lor a fost dovedit, iar pârâții, aflați în posesia bunului, nu au exhibat niciun titlu asupra acestuia, preluarea de către stat s-a făcut de facto, ceea ce în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001 reprezintă o preluare abuzivă. În consecință, s-a constatat că reclamantele sunt persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul în litigiu și întrucât acesta nu este liber - parțial a fost înstrăinat numitului T.G.

prin contractul de vânzare cumpărare din 1982, iar diferența de 2039,7 mp face parte din domeniul privat al comunei Corbu, conform Hotărârii Consiliului Local Municipal din 2001 - pârâții au fost obligați să emită decizie sau dispoziție motivată în vederea acordării de despăgubiri în echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Prin decizia nr. 6121 din 19 septembrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul declarat de reclamante împotriva acestei decizii cu consecința casării ei și trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel. S-a reținut, în justificarea soluției de trimitere, că Legea nr. 10/2001 consacră regula restituirii în natură a bunurilor preluate abuziv și că în acest scop pretinde entităților/autorităților implicate în realizarea procedurii, identificarea bunurilor și stabilirea situației lor juridice pentru a se putea verifica aptitudinea lor de a fi restituite în natură pe această cale.

Potrivit probelor administrate până la data soluționării recursului, s-a constatat că imobilul în litigiu se află, parțial, în limita suprafeței de 2.239 mp pe care se găsește o brutărie în stare de autodemolare, în folosința F. Constanța, fiind trecut prin hotărârea din 2006 a Consiliului Local al comunei Corbu în proprietatea privată a unității administrativ teritoriale, iar diferența de 1.564,93 mp este folosită de familia T. fără niciun titlu. În acest context, s-a apreciat că se impune verificarea aptitudinii imobilului pretins de a fi restituit în natură, dar și a posibilității de acordare în compensare a unor bunuri echivalente celui preluat abuziv, aspecte de fond a căror rezolvare nu este permisă de probațiunea administrată până la acest moment.

După reluarea judecății în apel, a fost efectuat un supliment la expertiza tehnică și s-a dispus depunerea de către pârâtă a listei bunurilor și serviciilor ce pot fi atribuite în compensare, întocmită conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Potrivit raportului de expertiză, s-a constatat că imobilul „brutărie” a fost complet demolat de Primăria Corbu; s-a stabilit că întinderea suprafeței de teren aflate în posesia familiei T. este de 1565 mp, că pe aceasta nu au fost edificate construcții noi, iar posesorilor nu le-a fost eliberat niciun alt titlu; că suprafața de 2239 mp este liberă, fiind afectată doar de o baracă metalică cu caracter provizoriu, iar obiectivul „brutărie” a fost demolat complet.

S-a precizat, totodată, că în continuarea imobilului în litigiu există teren liber de construcții, în suprafață de 3065,90 mp, aflat în patrimoniul primăriei, care a fost anterior afectat de moara la care s-a făcut referire anterior.

În raport de constatările expertului s-au solicitat intimatei relații referitoare la această suprafață, dar prin adresa din 03 iulie 2012 a Comunei Corbu s-a comunicat doar situația terenului aflat în litigiu, respectiv faptul că suprafața de 2039,70 mp face parte din domeniul privat al comunei Corbu, iar diferența aparține familiei T. conform contractului de vânzare cumpărare din 1982. Prin răspunsul la obiecțiunile aduse suplimentului la raportul de expertiză s-a stabilit posibilitatea restituirii în natură a întregii suprafețe de teren pretinsă de reclamantă, astfel: 2523,33 mp din suprafața revendicată; 749,60 mp teren liber aflat în continuarea lotului revendicat de reclamante; 727 mp teren din suprafața revendicată, respectiv din suprafața de 1564,93 mp ocupată în prezent de familia T. C. Față de elementele de fapt rezultate, Curtea a constatat că apelul este întemeiat raportat la prevederile Legii nr. 10/2001 care consacră principiul restituirii în natură.

Astfel, verificând modul de aplicare a principiului prevalenței restituirii în natură la speță, instanța a stabilit că imposibilitatea acestei restituiri, ca și aceea a atribuirii în compensare a unui alt imobil pentru parte din bunul revendicat, este în mod nelegal pretinsă de intimata pârâtă. În acest sens, coroborând probele administrate și consemnările experților, instanța a reținut că terenul în litigiu, în suprafață de 4000 mp, este constituit în prezent din suprafața de 1565 mp, aflată fără titlu în posesia familiei T., și din cea de 2523,33 mp, aflată în domeniul privat al unității administrativ teritoriale și liberă de orice construcții sau sarcini, întrucât brutăria care afecta această suprafață a fost complet demolată de autoritățile administrative locale.

Cu referire la imobilul aparținând numitului T.C. în temeiul contractului de vânzare cumpărare din 08 ianuarie 1982, s-a constatat că, obiect al convenției de înstrăinare a fost, contrar susținerilor intimatei pârâte, doar construcția compusă din 3 camere și dependințe, amplasată pe parte din teren, cumpărătorilor fiindu-le atribuită în folosință numai suprafața de 100 mp; că, suprafața de 798,63 mp are destinația de curte, fiind afectată de construcțiile edificate de familia T. ulterior anului 1982, iar diferența de 766,47 mp - precizată în prezent cu întinderea de 727 mp - este liberă.

Raportat la aceste elemente, s-a concluzionat că suprafețele de 2523,33 mp și de 727 mp sunt libere în sensul Legii nr. 10/2001, nefiind afectate de amenajări de utilitate publică și nici necesare normalei utilizări a construcțiilor aflate în proprietatea familiei T. - proprietate necontestată de titularele acțiunii - iar restituirea lor în natură este posibilă conform prevederilor art. 1 și 9 din actul normativ menționat. De aceea, s-a constatat că aprecierea primei instanțe potrivit căreia restituirea în natură trebuie convertită în măsuri reparatorii în echivalent este corectă doar în ceea ce privește suprafața de 749,67 mp, respectiv diferența dintre terenul de 4000 mp, a cărui restituire a fost cerută de reclamante și cel de 3250,33 mp, restituit în natură conform considerentelor anterioare.

Totodată, s-a reținut că, potrivit expertizei efectuate a fost identificată, în continuarea lotului notificat de reclamante, o suprafață de 3065,90 mp, liberă de orice construcții și aflată în patrimoniul unității administrativ teritoriale, din care face parte suprafața de 749,60 mp - cu privire la care expertul a arătat că este posibil a fi atribuită în compensare. Reținând caracterul abuziv al refuzului pârâtei de a include în lista bunurilor disponibile suprafața de teren menționată, instanța a făcut aplicarea art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu consecința atribuirii către reclamante, în compensarea părții de teren imposibil de restituit în natură, a suprafeței de 749,60 mp situată în comuna Corbu, în continuarea lotului revendicat.

În consecință, prin decizia civilă nr. 92 C din 6 septembrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, apelul a fost admis și schimbată în tot hotărârea atacată, în sensul obligării pârâților să restituie reclamantelor, suprafața de 3999,93 mp teren situat în Comuna Corbu, județul Constanța, identificat prin suplimentul la raportul de expertiză. Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtă care, după prezentarea istoricului cauzei, a susținut că soluția este nelegală, având în vedere următoarele aspecte: - Reclamantele n-au făcut dovada preluării abuzive de către stat a imobilului a cărui restituire au cerut-o, invocând ca titlu de proprietate al autorului V.I., contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 1948, act care nu și-a produs însă efectele juridice, din cauza nerespectării obligațiilor cumpărătorului.

- În mod nelegal și netemeinic, pe baza probelor administrate, instanța a apreciat că reclamantele pot primi în natură întregul imobil, deși autoritatea locală a făcut dovada că nu poate restitui terenul în natură. - Decizia instanței de apel este netemeinică și nelegală, în condițiile în care, dispunând restituirea în natură a suprafeței de 4.000 m.p., nu a ținut cont de faptul că parte din imobil este afectat de un proiect finanțat din fonduri europene. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. Intimatele-reclamante au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, arătând că regimul juridic al terenului îl face apt restituirii în natură, iar în ce privește calitatea de persoane îndreptățite a reclamantelor, aceasta a fost stabilită în mod irevocabil, prin decizia nr. 229 din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța, intrată în puterea lucrului judecat.

Analizând aspectele deduse judecății, Înalta Curte constată următoarele: - Susținerea recurentei, conform căreia reclamantele n-ar fi făcut dovada preluării abuzive a imobilului de către stat, de la autorul acestora V.I., precum și cea vizând nevalabilitatea titlului acestuia (întrucât contractul de vânzare-cumpărare din 1948 nu și-ar fi produs efectele juridice) sunt nefondate întrucât ignoră statuările jurisdicționale anterioare, care nu mai pot fi puse în discuție. Astfel, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare (conform deciziei civile nr. 6121 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), îndrumările instanței de recurs au fost în sensul respectării principiului restituirii în natură consacrat prin Legea nr. 10/2001, prin identificarea terenurilor ce pot face obiectul măsurii reparatorii directe.

În felul acesta, a fost confirmată soluția instanței de apel care statuase asupra îndreptățirii reclamantelor, ca moștenitoare ale fostului proprietar, de a primi măsuri reparatorii - pentru că avusese loc o preluare abuzivă a imobilului de către stat - singurul aspect imputat și care a justificat soluția de casare cu trimitere, fiind incorecta determinare a măsurilor reparatorii, în absența unui probatoriu relevant. De aceea, readucând în dezbaterea judiciară aspectele vizând modalitatea în care a avut loc preluarea imobilului de către stat, faptul că această preluare s-a făcut de la autorul reclamantelor care deținea un titlu valabil asupra imobilului, recurenta ignoră efectele autorității de lucru judecat în interiorul aceluiași proces, împrejurarea că cele statuate irevocabil nu mai pot fi contestate, opunându-se deopotrivă instanței și părților din proces.

- De asemenea, nesocotind rolul și funcția recursului, cale extraordinară de atac care permite doar un control de legalitate, recurenta-pârâtă face referire la netemeinicia hotărârii, care ar fi evaluat greșit probele administrate, atunci când a apreciat că imobilul-teren poate fi restituit în natură. În plus, fără să arate ce dispoziție legală ar fi fost încălcată prin soluția de restituire a terenului - parte din el ca reparație în natură, iar o parte, ca măsură compensatorie - recurenta se limitează la a afirma că „a făcut dovada că nu poate restitui terenul în natură”.

Aceasta, în condițiile în care instanța de apel a statuat, în urma suplimentării probatoriului, că terenul se află în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, că este un teren liber în sensul Legii nr. 10/2001, nefiind afectat de detalii de sistematizare sau amenajări de utilitate publică și nici necesar utilizării construcțiilor aflate în proprietatea familiei T., fiind operabilă restituirea în natură conform art. 1 și 9 din Legea nr. 10/2001. - În același sens, limitându-se la simple afirmații, recurenta arată că instanța de apel n-ar fi ținut seama la pronunțarea soluției de faptul că „parte din teren este afectat de un proiect finanțat din fonduri europene”. Nu a fost produsă în cauză nicio dovadă în sprijinul acestei susțineri, care să se constituie într-un impediment la restituirea imobilului.

Mai mult, instanța de apel a sancționat atitudinea procesuală a pârâtei, care a refuzat să comunice regimul juridic al terenului. Or, existența unui proiect de felul celui la care face referire pârâta-recurentă, ar fi fost relevată instanței și, evident, demonstrată, mai ales în condițiile în care se pronunțase o încheiere de amendare a reprezentantului autorității locale pentru necomunicarea relațiilor vizând situația terenului. Probele pe acest aspect n-au fost suplimentate, conform art. 305 C. proc. civ., nici în faza recursului, așa încât se constată că a fost dedusă judecății nu o critică de nelegalitate, ci o simplă aserțiune fără suport probator. În consecință, potrivit considerentelor expuse, se constată că aspectele ce au constituit obiect al motivelor de recurs au caracter nefondat și vor fi respinse ca atare.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimații-reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Comuna Corbu prin Primar împotriva deciziei nr. 92 C din 6 septembrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Obligă pe recurentă la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatele-reclamante B.K.D. și V.V.P.. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2013.