ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5923/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5923/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 14 septembrie 2006, pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, reclamanții G.I., O.E., C.P., C.M. și H.E. au contestat dispoziția de respingere a notificării din 12 noiembrie 2001 emisă de Primarul Comunei Corbu. Prin Sentința civilă nr. 1594 din 28 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă, s-a admis contestația, s-a anulat Dispoziția din 14 august 2006 emisă de Primarul Comunei Corbu și a fost obligat pârâtul să restituie în natură reclamanților imobilul - teren în suprafață de 2.000 mp situat în comuna Corbu, jud. Constanța, delimitat prin patrulaterul ABCD în planul de situație anexă la raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză de ing.
S.T. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că imobilul care a aparținut în proprietate autorului reclamanților a fost preluat de stat fără titlu, situație dedusă din faptul ocupării terenului de către terțul B.I. și inexistența unui act de desistare a autorului reclamanților de imobil, preluare care se încadrează în ipoteza descrisă de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001. Analizând modalitatea concretă de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobil, prima instanță a reținut că numitul B.I. nu deține terenul în baza unui titlu și, în lipsa dovezilor privind legalitatea edificării celor două construcții aflate pe teren, se impune restituirea în natură a imobilului reclamanților în cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Primarul comunei Corbu. Prin Decizia civilă nr. 197/C din 19 septembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și de familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a fost admis apelul; a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul obligării pârâtului Primarul comunei Corbu să acorde reclamanților în compensare alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru terenul în suprafață de 2.000 mp din comuna Corbu, județul Constanța. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele: Imobilul solicitat de reclamanți, respectiv terenul în suprafață de 2.000 mp situat în comuna Corbu, județul Constanța, a fost proprietatea autoarei reclamanților, M.B., fiind dobândit prin colonizare în anul 1948. În sistemul Legii nr. 10/2001, ținând seama de perioada îndelungată care s-a scurs de la data preluării abuzive a imobilelor solicitate, legiuitorul a instituit un regim probator mai facil decât cel reglementat de dreptul comun (C. civ.) pentru apărarea dreptului de proprietate, stabilind în art. 23, că sunt acte doveditoare care justifică, atât calitatea de persoană îndreptățită, cât și dreptul de proprietate, "orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită, orice act emanând de la o autoritate și care atestă în mod direct sau indirect că bunul aparținea persoanei respective, inclusiv extrase din registrul agricol". În speță, exigența impusă de art. 23 cu privire la dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu a fost îndeplinită, prin adeverința din 29 august 1991 emisă de Direcția Generală a Arhivelor Statului, fiind atestată împroprietărirea prin colonizare a doamnei B.M., căreia i s-a atribuit un loc de casă în suprafață de 2.000 mp teren.
Din acest act nu rezultă nici că în speță s-a realizat o vânzare a locului de casă și nici eventualele clauze sau pacte ce ar fi afectat convenția părților. În aceste condiții, susținerile apelantului pârât cu privire la condițiile impuse coloniștilor prin actele de vânzare-cumpărare sunt simple speculații, nedovedite în privința dobândirii proprietății de către autoarea reclamanților sub condiția plății prețului ori a dezvoltării unei gospodării țărănești, iar din evidențele administrative furnizate de către Primăria Corbu nu rezultă că o instanță judecătorească ar fi dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat autoarei reclamanților. Rezultă din cele ce preced, că pierderea proprietății de către B.M.
nu s-a făcut în modul arătat de către apelant, situație în care, nu se poate trage concluzia că imobilul a fost exclus din categoria celor pentru care Legea nr. 10/2001 cuprinde măsuri reparatorii, cum greșit susține apelantul. Instanța nu a reținut nici susținerea din apel, potrivit căreia, în lipsa actului normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, reclamanții nu pot dovedi existența și întinderea dreptului de proprietate. S-a arătat anterior, că dovada dreptului de proprietate s-a făcut de către reclamanți în condițiile pct. 23.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 (care explicitează art. 23 din lege), adeverința nr. x/1991 atestând în mod direct existența, cât și întinderea dreptului de proprietate asupra terenului.
Pe de altă parte, existența bunului în patrimoniul localității Corbu și în posesia unei terțe persoane, în condițiile în care niciun act translativ de proprietate întocmit de către autoarea reclamanților nu a fost evidențiat în registrele administrative sau agricole ale localității, prezumă preluarea abuzivă a imobilului. Prin urmare, apreciind că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, iar preluarea la stat s-a făcut în mod abuziv, fără niciun titlu, instanța de fond a stabilit corect în cauză incidența prevederilor art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, reținând întemeiat dreptul reclamanților de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de această lege specială.
Sub aspectul modalității de restituire a bunului, se reține, însă, că tribunalul a pronunțat o soluție nelegală atunci când a dispus restituirea în natură a terenului. Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 "se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile". Din interpretarea "per a contrario" a textului citat, rezultă că nu pot fi restituite în natură terenurile pe care sunt construcții definitive edificate anterior datei de 1 ianuarie 1990, legiuitorul dorind să protejeze constructorii de bună-credință, persoane fizice sau persoane juridice care nu au întâmpinat opoziția proprietarului aparent al terenului la data edificării.
În speță, conform raportului de expertiză - S.T., terenul în litigiu este ocupat de construcțiile cu destinația de locuință aparținând numitului B.I., terenul fiind ocupat încă din anul 1955 de tatăl acestuia, B.M. Constatând că potrivit registrului agricol, B.M. a figurat cu construcții pe terenul în suprafață de 20 ari încă din anul 1955, succesorul său, B.I., beneficiază de protecția legiuitorului, acesta fiind constructor de bună-credință. Dispunând restituirea în natură a terenului pe care terțul B.I. construise 2 corpuri de casă, cu motivarea că acesta nu deține un titlu de proprietate asupra terenului și nici autorizație de construcție pentru clădire, prima instanță a aplicat greșit prevederile Legii nr. 10/2001 referitoare la restituirea în natură a imobilelor, nesocotind dispozițiile art. 10 alin. (3) din lege.
Soluția de restituire în natură a terenului pe care se află construcțiile edificate de autorul lui B.I. nu ține seama nici de dreptul de proprietate pe care îl conferă "ope legis", art. 23 din Legea nr. 18/1991, republicată, deținătorului construcției, fost cooperator, fiindu-i recunoscut un drept de proprietate asupra terenului aferent casei de locuit și anexelor gospodărești. Prin urmare, reținând că terenul aparținând autoarei reclamanților este ocupat de terțe persoane, care pot opune un drept de proprietate, iar restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, s-a stabilit că în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, reclamanților li se cuvin măsuri reparatorii în echivalent.
Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs reclamanții. Principala critică adusă hotărârii recurate se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și vizează aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, republicată, în conformitate cu care, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură, indiferent în posesia cui se află. În speță, împrejurarea că terenul în suprafață de 2.000 mp, situat în comuna Corbu, județul Constanța, se află în posesia de fapt a unei terțe persoane, care a achitat impozitele aferente acestui imobil, fără ca această posesie să aibă la bază un titlu juridic, nu este de natură să conducă la înlăturarea principiului prevalenței restituirii în natură, câtă vreme nu este incident vreunul din cazurile prevăzute de legiuitor, care să fundamenteze înlocuirea măsurii de restituire în natură cu aceea de acordare a măsurilor echivalente.
În consecință, în mod greșit curtea de apel a admis apelul pârâtei, considerând că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului. Examinând recursul prin prisma motivului de nelegalitate invocat, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, republicată, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini. Recurenții-reclamanți susțin că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit aceste dispoziții legale, prin aceea că nu a dat eficiență principiului prevalenței restituirii în natură a imobilului litigios.
În speță, instanțele anterioare au stabilit în mod corect, că recurenții-reclamanți au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului - teren în suprafață de 2.000 mp, situat în comuna Corbu, județul Constanța, că preluarea la stat a imobilului s-a făcut în mod abuziv, fără niciun titlu, reținându-se întemeiat dreptul recurenților-reclamanți de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată. În ceea ce privește modalitatea de restituire a bunului, în mod corect curtea de apel a reținut din probe, că terenul în litigiu nu este liber, fiind ocupat de două construcții definitive, cu destinația de locuință, aparținând numitului B.I., edificate anterior datei de 1 ianuarie 1990, respectiv, încă din anul 1955, de către tatăl acestuia - B.M.
În această situație, când terenul aparținând autoarei recurenților reclamanți este ocupat de o terță persoană care poate opune un drept de proprietate asupra acestuia, devin incidente dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cu care, se restituie în natură doar "terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile". "Per a contrario", atunci când pe terenul solicitat există construcții definitive ridicate anterior datei de 1 ianuarie 1990, pentru care, rezultă că s-au achitat taxele și impozitele locale, aferente, în perioada 1951 - 2007, conform adeverinței din 15 mai 2007, eliberată de Primăria comunei Corbu, restituirea în natură a imobilului nu este posibilă.
În acest context, având în vedere prevederile art. 10 și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent constau în acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii ori propunerea acordării de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Față de aceste considerente, constatând că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legii speciale de reparație la situația de fapt reținută în speță, Înalta Curte apreciază că nu este incident motivul de modificare a hotărârii reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. și, în raport de art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții H.E., C.P.G., C.M.G., O.E., G.V., G.I., C.M., G.A.A., G.I.V. împotriva Deciziei nr. 197/C din 19 septembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010. Procesat de GGC - AS
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.