ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5923/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14

septembrie 2006, pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, reclamanții

G.I., O.E., C.P., C.M. și H.E. au contestat dispoziția de respingere a

notificării din 12 noiembrie 2001 emisă de Primarul Comunei Corbu.

Prin Sentința civilă

nr. 1594 din 28 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția

civilă, s-a admis contestația, s-a anulat Dispoziția din 14 august 2006 emisă

de Primarul Comunei Corbu și a fost obligat pârâtul să restituie în natură

reclamanților imobilul - teren în suprafață de 2.000 mp situat în comuna Corbu,

jud. Constanța, delimitat prin patrulaterul ABCD în planul de situație anexă la

raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză de ing. S.T.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că imobilul care a aparținut în

proprietate autorului reclamanților a fost preluat de stat fără titlu, situație

dedusă din faptul ocupării terenului de către terțul B.I. și inexistența unui

act de desistare a autorului reclamanților de imobil, preluare care se

încadrează în ipoteza descrisă de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr.

10/2001.

Analizând modalitatea

concretă de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobil, prima instanță a

reținut că numitul B.I. nu deține terenul în baza unui titlu și, în lipsa

dovezilor privind legalitatea edificării celor două construcții aflate pe

teren, se impune restituirea în natură a imobilului reclamanților în cauză.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul Primarul comunei Corbu.

Prin Decizia civilă

nr. 197/C din 19 septembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă,

minori și de familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a fost admis

apelul; a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul obligării

pârâtului Primarul comunei Corbu să acorde reclamanților în compensare alte

bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile

legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate abuziv, pentru terenul în suprafață de 2.000 mp din comuna

Corbu, județul Constanța. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea a reținut următoarele:

Imobilul solicitat de

reclamanți, respectiv terenul în suprafață de 2.000 mp situat în comuna Corbu,

județul Constanța, a fost proprietatea autoarei reclamanților, M.B., fiind

dobândit prin colonizare în anul 1948.

În sistemul Legii nr.

10/2001, ținând seama de perioada îndelungată care s-a scurs de la data

preluării abuzive a imobilelor solicitate, legiuitorul a instituit un regim

probator mai facil decât cel reglementat de dreptul comun (C. civ.) pentru

apărarea dreptului de proprietate, stabilind în art. 23, că sunt acte

doveditoare care justifică, atât calitatea de persoană îndreptățită, cât și dreptul

de proprietate, "orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de

către persoana îndreptățită, orice act emanând de la o autoritate și care

atestă în mod direct sau indirect că bunul aparținea persoanei respective,

inclusiv extrase din registrul agricol".

În speță, exigența

impusă de art. 23 cu privire la dovada dreptului de proprietate asupra

terenului în litigiu a fost îndeplinită, prin adeverința din 29 august 1991

emisă de Direcția Generală a Arhivelor Statului, fiind atestată împroprietărirea

prin colonizare a doamnei B.M., căreia i s-a atribuit un loc de casă în

suprafață de 2.000 mp teren. Din acest act nu rezultă nici că în speță s-a

realizat o vânzare a locului de casă și nici eventualele clauze sau pacte ce ar

fi afectat convenția părților. În aceste condiții, susținerile apelantului

pârât cu privire la condițiile impuse coloniștilor prin actele de

vânzare-cumpărare sunt simple speculații, nedovedite în privința dobândirii

proprietății de către autoarea reclamanților sub condiția plății prețului ori a

dezvoltării unei gospodării țărănești, iar din evidențele administrative

furnizate de către Primăria Corbu nu rezultă că o instanță judecătorească ar fi

dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat autoarei

reclamanților.

Rezultă din cele ce

preced, că pierderea proprietății de către B.M. nu s-a făcut în modul arătat de

către apelant, situație în care, nu se poate trage concluzia că imobilul a fost

exclus din categoria celor pentru care Legea nr. 10/2001 cuprinde măsuri reparatorii,

cum greșit susține apelantul.

Instanța nu a reținut

nici susținerea din apel, potrivit căreia, în lipsa actului normativ sau de

autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, reclamanții nu pot

dovedi existența și întinderea dreptului de proprietate. S-a arătat anterior,

că dovada dreptului de proprietate s-a făcut de către reclamanți în condițiile

pct. 23.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001

(care explicitează art. 23 din lege), adeverința nr. x/1991 atestând în mod

direct existența, cât și întinderea dreptului de proprietate asupra terenului.

Pe de altă parte, existența bunului în patrimoniul localității Corbu și în

posesia unei terțe persoane, în condițiile în care niciun act translativ de

proprietate întocmit de către autoarea reclamanților nu a fost evidențiat în

registrele administrative sau agricole ale localității, prezumă preluarea

abuzivă a imobilului.

Prin urmare,

apreciind că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra

imobilului solicitat, iar preluarea la stat s-a făcut în mod abuziv, fără

niciun titlu, instanța de fond a stabilit corect în cauză incidența

prevederilor art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, reținând întemeiat dreptul

reclamanților de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de această lege

specială.

Sub aspectul

modalității de restituire a bunului, se reține, însă, că tribunalul a pronunțat

o soluție nelegală atunci când a dispus restituirea în natură a terenului.

Potrivit art. 10

alin. (3) din Legea nr. 10/2001 "se restituie în natură terenurile pe care

s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1

ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile". Din

interpretarea "per a contrario" a textului citat, rezultă că nu pot

fi restituite în natură terenurile pe care sunt construcții definitive

edificate anterior datei de 1 ianuarie 1990, legiuitorul dorind să protejeze

constructorii de bună-credință, persoane fizice sau persoane juridice care nu

au întâmpinat opoziția proprietarului aparent al terenului la data edificării.

În speță, conform

raportului de expertiză - S.T., terenul în litigiu este ocupat de construcțiile

cu destinația de locuință aparținând numitului B.I., terenul fiind ocupat încă

din anul 1955 de tatăl acestuia, B.M. Constatând că potrivit registrului

agricol, B.M. a figurat cu construcții pe terenul în suprafață de 20 ari încă

din anul 1955, succesorul său, B.I., beneficiază de protecția legiuitorului,

acesta fiind constructor de bună-credință.

Dispunând restituirea

în natură a terenului pe care terțul B.I. construise 2 corpuri de casă, cu

motivarea că acesta nu deține un titlu de proprietate asupra terenului și nici

autorizație de construcție pentru clădire, prima instanță a aplicat greșit

prevederile Legii nr. 10/2001 referitoare la restituirea în natură a

imobilelor, nesocotind dispozițiile art. 10 alin. (3) din lege. Soluția de

restituire în natură a terenului pe care se află construcțiile edificate de

autorul lui B.I. nu ține seama nici de dreptul de proprietate pe care îl

conferă "ope legis", art. 23 din Legea nr. 18/1991, republicată,

deținătorului construcției, fost cooperator, fiindu-i recunoscut un drept de

proprietate asupra terenului aferent casei de locuit și anexelor gospodărești.

Prin urmare, reținând

că terenul aparținând autoarei reclamanților este ocupat de terțe persoane,

care pot opune un drept de proprietate, iar restituirea în natură a imobilului

nu este posibilă, s-a stabilit că în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001,

republicată, reclamanților li se cuvin măsuri reparatorii în echivalent.

Împotriva deciziei

curții de apel au declarat recurs reclamanții.

Principala critică

adusă hotărârii recurate se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și vizează aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 9 din

Legea nr. 10/2001, republicată, în conformitate cu care, imobilele preluate în

mod abuziv se restituie în natură, indiferent în posesia cui se află.

În speță,

împrejurarea că terenul în suprafață de 2.000 mp, situat în comuna Corbu,

județul Constanța, se află în posesia de fapt a unei terțe persoane, care a

achitat impozitele aferente acestui imobil, fără ca această posesie să aibă la

bază un titlu juridic, nu este de natură să conducă la înlăturarea principiului

prevalenței restituirii în natură, câtă vreme nu este incident vreunul din

cazurile prevăzute de legiuitor, care să fundamenteze înlocuirea măsurii de

restituire în natură cu aceea de acordare a măsurilor echivalente.

În consecință, în mod

greșit curtea de apel a admis apelul pârâtei, considerând că nu este posibilă

restituirea în natură a imobilului.

Examinând recursul

prin prisma motivului de nelegalitate invocat, Înalta Curte constată că nu este

fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 9 din

Legea nr. 10/2001, republicată, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în

posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se

află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Recurenții-reclamanți

susțin că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit aceste dispoziții

legale, prin aceea că nu a dat eficiență principiului prevalenței restituirii

în natură a imobilului litigios.

În speță, instanțele

anterioare au stabilit în mod corect, că recurenții-reclamanți au făcut dovada

dreptului de proprietate asupra imobilului - teren în suprafață de 2.000 mp,

situat în comuna Corbu, județul Constanța, că preluarea la stat a imobilului

s-a făcut în mod abuziv, fără niciun titlu, reținându-se întemeiat dreptul

recurenților-reclamanți de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de

Legea nr. 10/2001, republicată.

În ceea ce privește

modalitatea de restituire a bunului, în mod corect curtea de apel a reținut din

probe, că terenul în litigiu nu este liber, fiind ocupat de două construcții

definitive, cu destinația de locuință, aparținând numitului B.I., edificate

anterior datei de 1 ianuarie 1990, respectiv, încă din anul 1955, de către

tatăl acestuia - B.M.

În această situație,

când terenul aparținând autoarei recurenților reclamanți este ocupat de o terță

persoană care poate opune un drept de proprietate asupra acestuia, devin

incidente dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată,

potrivit cu care, se restituie în natură doar "terenurile pe care s-au

ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie

1990, precum și construcții ușoare sau demontabile".

"Per a

contrario", atunci când pe terenul solicitat există construcții definitive

ridicate anterior datei de 1 ianuarie 1990, pentru care, rezultă că s-au

achitat taxele și impozitele locale, aferente, în perioada 1951 - 2007, conform

adeverinței din 15 mai 2007, eliberată de Primăria comunei Corbu, restituirea

în natură a imobilului nu este posibilă.

În acest context,

având în vedere prevederile art. 10 și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

republicată, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, măsurile

reparatorii în echivalent constau în acordarea în compensare de alte bunuri sau

servicii ori propunerea acordării de despăgubiri în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv.

Față de aceste

considerente, constatând că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și

aplicare a dispozițiilor legii speciale de reparație la situația de fapt

reținută în speță, Înalta Curte apreciază că nu este incident motivul de

modificare a hotărârii reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, în

raport de art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții H.E., C.P.G., C.M.G., O.E., G.V., G.I., C.M.,

G.A.A., G.I.V. împotriva Deciziei nr. 197/C din 19 septembrie 2008 a Curții de

Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2010.

Procesat de GGC - AS