ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5910/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ, reclamantul C.I. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Constanța, solicitând anularea dispoziției nr. 2044 din 8 iunie 2005, prin care a fost respinsă cererea de restituire a imobilului situat în Constanța și restituirea plății, făcute către stat, pentru cumpărarea a ½ din propria locuință. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că numiții D.D. și M. au dobândit, prin contract de vânzare-cumpărare nr. 2695 din 22 noiembrie 1946, un teren în suprafață de 397,22 mp. Pe acest teren au construit un imobil cu parter și etaj conform autorizației nr. 6994/1947.

În anul 1960 a fost confiscată ½ din avere printr-o hotărâre penală, respectiv 198 mp teren și ½ din construcție. În anul 1963 s-a construit pe o parte din terenul confiscat (98 mp) un bloc de locuințe. În 1975 proprietarii au cumpărat de la stat jumătate din construcția confiscată (suprafața de 59 mp). Reclamantul a arătat că, împreună cu soția sa, este moștenitorul soților D., iar motivarea dispoziției de respingere a cererii, întrucât imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, nu poate fi primită. Confiscarea imobilului a fost urmarea condamnării lui D.D. pentru deținerea a 40 de monede de aur, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 1 lit. b) din Legea nr. 10/2001.

Reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că înțelege să se judece în contradictoriu cu primarul municipiului Constanța și că solicită despăgubiri de 100.000 lei pentru terenul de 98 mp, ce nu poate fi restituit în natură; 50.000 lei pentru imobilul cumpărat a doua oară și 10.000 lei contravaloarea chiriei plătite pentru propriul imobil între anii 1960-1974. În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001 și art. 998 C. civ. Prin încheierea din 3 noiembrie 2005, s-a constatat natura civilă a cauzei, acțiunea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, sub nr. 3399/2005. Prin sentința civilă nr. 215 din 31 ianuarie 2006, instanța a disjuns capetele de cerere având ca obiect pretenții și a declinat soluționarea acestora Judecătoriei Constanța, rămânând sesizată cu cererea de anulare a dispoziției nr. 2044 din 8 iunie 2005 și plata daunelor morale pentru soluționarea cu întârziere a notificării.

Recursul declarat împotriva hotărârii de declinare a fost respins ca nefondat. Prin sentința civilă nr. 2026 din 24 octombrie 2006, Tribunalul Constanța a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul C.I., reținând, în raport de actele și lucrările cauzei, următoarele: Notificarea nr. 164/2001 formulată de reclamant, prin care se solicită restituirea unui teren în suprafață de 101,64 mp situat în Constanța, și a contravalorii a ½ din construcția situată la aceeași adresă, a fost respinsă prin dispoziția nr. 2044 din 8 iunie 2005, cu motivarea că imobilul solicitat nu face obiectul Legii nr. 10/2001. Deși notificarea privește suprafața de 101,64 mp teren, reclamantul a solicitat prin acțiune restituirea, prin echivalent, a suprafeței de 98 mp, ce în prezent este ocupată de un bloc de locuințe.

Art. 2 din Legea nr. 10/2001, enumeră imobilele ce se încadrează în categoria celor preluate abuziv, reclamantul considerând că imobilul său face parte din cele enumerate la art. 2 lit. b). S-a constatat că din sentințele penale atașate la dosar rezultă că autorul reclamantului a fost condamnat pentru deținerea a 40 de monede de aur, ascunse în podul casei. În sarcina acestuia s-a reținut că în perioada 1955-1958 a vândut un număr de 76 monede din aur, iar infracțiunea reținută în sarcina sa nu este de natură politică, nefiind săvârșită ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist, situație în care ar fi devenit aplicabile prevederile art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001. Nici cererea de restituire a contravalorii a ½ din imobil, s-a constatat că nu poate fi întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001.

S-a concluzionat că, în mod corect pârâtul a respins notificarea cu motivarea că imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001. Prin decizia nr. 94/c din 14 martie 2007, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a admis apelul formulat de reclamantul C.I., a desființat sentința civilă nr. 2026 din 24 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând, în esență, următoarele: Legea nr. 591 din 15 decembrie 2004, pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 190/2000, privind regimul metalelor prețioase, aliajelor acestora și pietrelor prețioase în România, a consacrat în art. 26 alin. (1) 2 caracterul abuziv al preluării metalelor prețioase realizat în baza Legii nr. 284/1947, restituirea bunurilor confiscate prin hotărâri penale urmând a fi realizată în temeiul legii, fără a mai fi necesară anularea hotărârilor penale într-o procedură penală.

Prin sentința civilă nr. 10476/2004, definitivă și irevocabilă, Judecătoria Constanța a admis în parte cererea formulată de reclamantul C.I. și a obligat pârâtul Statul Român prin Banca Națională a României la plata către acesta a contravalorii a 265,65 grame aur fin, conținut în 40 de monede din aur, calculată la prețul practicat de Banca Națională a României la data plății. În condițiile abrogării recursului în anulare reglementat de Codul de procedură penală și calificării Legii nr. 284/1947 ca fiind un act abuziv, ce nu poate constitui un titlu valabil al statului pentru deținerea bunurilor confiscate în temeiul lui, s-a constatat că Legea nr. 10/2001 este actul normativ ce reglementează restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor confiscate prin hotărârea penală pronunțată în temeiul Legii nr. 284/1947.

În cauză, confiscarea monezilor și a imobilului proprietatea autorilor reclamanților de către stat a fost justificată de încălcarea de către aceștia a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 284/1947, ce prevedea obligativitatea predării către stat, într-un anumit termen, contra unui preț stabilit de lege, a obiectelor din metale prețioase, faptă ce constituia infracțiune conform art. 38 din aceeași lege. S-a constatat că respectarea normelor procedurale în vigoare la acea dată conferă confiscării o aparență de legalitate, situație în care se reține că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, republicată, luând în considerare contextul socio-economic în care a fost luată această măsură, dominat de politica de limitare a proprietății private și restrângerea drepturilor și libertăților persoanelor, prin măsuri abuzive, inclusiv pe linia dreptului de proprietate.

S-a concluzionat că, în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamantul nu are calitate de persoană îndreptățită fără a mai intra în cercetarea fondului, astfel că, făcând aplicarea art. 297 C. proc. civ., s-a admis apelul și s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Constanța, urmând ca instanța de fond să verifice celelalte condiții cerute de Legea nr. 10/2001, privind restituirea în natură sau prin despăgubiri și în raport de prevederile TITLULUI VII din Legea nr. 247/2005. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Constanța criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pentru următoarele considerente: O primă critică privește soluția instanței de apel de desființare a sentinței apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Constanța, având în vedere că prima instanță a intrat în cercetarea fondului, iar calea de atac a apelului este devolutivă, împrejurare care dă posibilitatea analizării fondului și administrării probelor necesare în cauză de către instanța de apel. O altă critică adusă hotărârii recurate privește chiar fondul pricinii, în sensul că greșit instanța a admis apelul reclamantului și a apreciat că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001. Aceasta, deoarece Legea nr. 591/2004 este o lege cu caracter special și, prin urmare, dispozițiile sale sunt de strictă interpretare și aplicare.

Dacă prin această lege s-a statuat că Legea nr. 284/1947 are caracter abuziv, dispozițiile sale nu pot fi interpretate prin analogie și în ce privește aplicarea Legii nr. 10/2001. În plus, ambele acte normative, Legile nr. 284/1947 și nr. 591/2004, au ca obiect reglementarea regimului monedelor și al metalelor prețioase, caracterul abuziv al preluării fiind raportat strict la aceste bunuri. În ceea ce privește imobilele, regimul lor juridic a fost reglementat prin Legea nr. 10/2001, în dispozițiile căreia, între actele normative cu caracter abuziv (enumerate exhaustiv) nu se regăsește și Legea nr. 284/1947. S-a concluzionat că, întrucât imobilul în litigiu a fost confiscat ca urmare a unei condamnări penale și nu în baza Legii nr. 284/1947, în speță instanța trebuie să aibă în vedere dispozițiile Legii nr. 10/2001, fără nici o raportare la Legea nr. 284/1947.

Mai mult, instanța investită cu soluționarea apelului nu a analizat valabilitatea titlului statului, ci s-a mărginit doar la a statua că preluarea imobilului a fost abuzivă, prin raportare doar la Legea nr. 591/2004. Câtă vreme nu s-a dovedit și constatat nevalabilitatea titlului statului, s-a arătat că pârâtul recurent apreciază că acesta este unul valabil, iar preluarea imobilului notificat nu s-a făcut cu caracter abuziv, motiv pentru care dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în cauza de față. Criticile formulate de pârâtul primarul municipiului Constanța, așa cum au fost expuse mai sus, permit încadrarea lor de către instanță, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivele de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ., și recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente: Recurentul nu critică în mod expres greșita aplicare în speță a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., însă în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că în mod greșit s-a admis apelul, s-a desființat sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, cu motivarea că aceasta a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, deși tribunalul a intrat în cercetarea fondului. Instanța de apel a aplicat greșit prevederile acestui text deoarece, potrivit dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Față de conținutul textului citat, instanța de apel trimite cauza spre rejudecare primei instanțe dacă aceasta nu a pronunțat o hotărâre pe fondul litigiului, nerealizându-se astfel, cât privește tranșarea chestiunii litigioase deduse judecății, primul grad de jurisdicție, iar prima instanță nu abordează litigiul în fond atunci când soluționează cauza pe o excepție procesuală, ceea ce nu este cazul în speță. Tribunalul nu a constatat că reclamantul nu are calitate de persoană îndreptățită, așa cum se reține prin hotărârea atacată. În prezenta cauză, prima instanță a constatat că imobilul solicitat nu face obiectul Legii nr. 10/2001 și, în consecință, a respins ca nefondată contestația formulată de recurentul-reclamant împotriva dispoziției nr. 2044 din 8 iunie 2005 a primarului municipiului Constanța.

Constatând că cererea formulată de reclamant nu face obiectul Legii nr. 10/2001, prima instanță s-a pronunțat asupra fondului litigiului. Așa fiind, se constată că, nelegal, instanța de apel a admis apelul reclamantului, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal, în condițiile art. 297 C. proc. civ. În speță, sunt incidente dispozițiile art. 296 C. proc. civ., potrivit cărora instanța de apel trebuia să se pronunțe asupra fondului chestiunii litigioase sub toate aspectele, în măsura în care acestea au făcut obiectul criticilor, prin motivele de apel formulate. Pentru aceste considerente, fără a se analiza criticile care privesc fondul pricinii, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., se va admite recursul declarat de pârâtul primarul municipiului Constanța, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza aceleiași curți de apel pentru rejudecarea apelului. Cu ocazia rejudecării apelului se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de către primarul municipiului Constanța împotriva deciziei nr. 94 c din 14 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, pe care o casează. Trimite cauza aceleiași curți de apel pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2007.