ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5910/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ, reclamantul C.I. a

chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Constanța, solicitând

anularea dispoziției nr. 2044 din 8 iunie 2005, prin care a fost respinsă

cererea de restituire a imobilului situat în Constanța  și restituirea plății,

făcute către stat, pentru cumpărarea a ½ din propria locuință.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că numiții D.D. și M. au dobândit, prin contract de vânzare-cumpărare

nr. 2695 din 22 noiembrie 1946, un teren în suprafață de 397,22 mp.

Pe acest teren au construit un

imobil cu parter și etaj conform autorizației nr. 6994/1947.

În anul 1960 a fost confiscată

½ din avere printr-o hotărâre penală, respectiv 198 mp teren și ½

din construcție.

În anul 1963 s-a construit pe o

parte din terenul confiscat (98 mp) un bloc de locuințe.

În 1975 proprietarii au cumpărat de

la stat jumătate din construcția confiscată (suprafața de 59 mp).

Reclamantul a arătat că, împreună cu

soția sa, este moștenitorul soților D., iar motivarea dispoziției de respingere

a cererii, întrucât imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, nu poate fi

primită. Confiscarea imobilului a fost urmarea condamnării lui D.D. pentru

deținerea a 40 de monede de aur, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 1

lit. b) din Legea nr. 10/2001.

Reclamantul și-a precizat acțiunea

în sensul că înțelege să se judece în contradictoriu cu primarul municipiului

Constanța și că solicită despăgubiri de 100.000 lei pentru terenul de 98 mp, ce

nu poate fi restituit în natură; 50.000 lei pentru imobilul cumpărat a doua

oară și 10.000 lei contravaloarea chiriei plătite pentru propriul imobil între

anii 1960-1974.

În drept acțiunea a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001 și art. 998 C. civ.

Prin încheierea din 3 noiembrie

2005, s-a constatat natura civilă a cauzei, acțiunea fiind înregistrată pe

rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, sub nr. 3399/2005.

Prin sentința civilă nr. 215 din 31 ianuarie

2006, instanța a disjuns capetele de cerere având ca obiect pretenții și a

declinat soluționarea acestora Judecătoriei Constanța, rămânând sesizată cu

cererea de anulare a dispoziției nr. 2044 din 8 iunie 2005 și plata daunelor

morale pentru soluționarea cu întârziere a notificării. Recursul declarat

împotriva hotărârii de declinare a fost respins ca nefondat.

Prin sentința civilă nr. 2026 din 24

octombrie 2006, Tribunalul Constanța a respins, ca nefondată, acțiunea

formulată de reclamantul C.I., reținând, în raport de actele și lucrările

cauzei, următoarele:

Notificarea nr. 164/2001 formulată

de reclamant, prin care se solicită restituirea unui teren în suprafață de

101,64 mp situat în Constanța, și a contravalorii a ½ din construcția

situată la aceeași adresă, a fost respinsă prin dispoziția nr. 2044 din 8 iunie

2005, cu motivarea că imobilul solicitat nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Deși notificarea privește suprafața

de 101,64 mp teren, reclamantul a solicitat prin acțiune restituirea, prin echivalent,

a suprafeței de 98 mp, ce în prezent este ocupată de un bloc de locuințe. Art.

2 din Legea nr. 10/2001, enumeră imobilele ce se încadrează în categoria celor

preluate abuziv, reclamantul considerând că imobilul său face parte din cele

enumerate la art. 2 lit. b).

S-a constatat că din sentințele

penale atașate la dosar rezultă că autorul reclamantului a fost condamnat

pentru deținerea a 40 de monede de aur, ascunse în podul casei.

În sarcina acestuia s-a reținut că

în perioada 1955-1958 a vândut un număr de 76 monede din aur, iar infracțiunea

reținută în sarcina sa nu este de natură politică, nefiind săvârșită ca

manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist, situație în care

ar fi devenit aplicabile prevederile art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001.

Nici cererea de restituire a

contravalorii a ½ din imobil, s-a constatat că nu poate fi întemeiată pe

prevederile Legii nr. 10/2001.

S-a concluzionat că, în mod corect

pârâtul a respins notificarea cu motivarea că imobilul nu face obiectul Legii

nr. 10/2001.

Prin decizia nr. 94/c din 14 martie

2007, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de

muncă și asigurări sociale, a admis apelul formulat de reclamantul C.I., a

desființat sentința civilă nr. 2026 din 24 octombrie 2006 pronunțată de

Tribunalul Constanța și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe,

reținând, în esență, următoarele:

Legea nr. 591 din 15 decembrie 2004,

pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 190/2000, privind regimul

metalelor prețioase, aliajelor acestora și pietrelor prețioase în România, a

consacrat în art. 26 alin. (1)

2

caracterul abuziv al preluării

metalelor prețioase realizat în baza Legii nr. 284/1947, restituirea bunurilor

confiscate prin hotărâri penale urmând a fi realizată în temeiul legii, fără a

mai fi necesară anularea hotărârilor penale într-o procedură penală.

Prin sentința civilă nr. 10476/2004,

definitivă și irevocabilă, Judecătoria Constanța a admis în parte cererea

formulată de reclamantul C.I. și a obligat pârâtul Statul Român prin Banca

Națională a României la plata către acesta a contravalorii a 265,65 grame aur

fin, conținut în 40 de monede din aur, calculată la prețul practicat de Banca

Națională a României la data plății.

În condițiile abrogării recursului

în anulare reglementat de Codul de procedură penală și calificării Legii nr.

284/1947 ca fiind un act abuziv, ce nu poate constitui un titlu valabil al

statului pentru deținerea bunurilor confiscate în temeiul lui, s-a constatat că

Legea nr. 10/2001 este actul normativ ce reglementează restituirea în natură

sau prin echivalent a imobilelor confiscate prin hotărârea penală pronunțată în

temeiul Legii nr. 284/1947.

În cauză, confiscarea monezilor și a

imobilului proprietatea autorilor reclamanților de către stat a fost

justificată de încălcarea de către aceștia a dispozițiilor art. 1 din Legea nr.

284/1947, ce prevedea obligativitatea predării către stat, într-un anumit

termen, contra unui preț stabilit de lege, a obiectelor din metale prețioase,

faptă ce constituia infracțiune conform art. 38 din aceeași lege.

S-a constatat că respectarea

normelor procedurale în vigoare la acea dată conferă confiscării o aparență de

legalitate, situație în care se reține că, în speță, sunt aplicabile

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, republicată, luând

în considerare contextul socio-economic în care a fost luată această măsură,

dominat de politica de limitare a proprietății private și restrângerea

drepturilor și libertăților persoanelor, prin măsuri abuzive, inclusiv pe linia

dreptului de proprietate.

S-a concluzionat că, în mod greșit

instanța de fond a reținut că reclamantul nu are calitate de persoană

îndreptățită fără a mai intra în cercetarea fondului, astfel că, făcând

aplicarea art. 297 C. proc. civ., s-a admis apelul și s-a trimis cauza spre

rejudecare Tribunalului Constanța, urmând ca instanța de fond să verifice

celelalte condiții cerute de Legea nr. 10/2001, privind restituirea în natură

sau prin despăgubiri și în raport de prevederile TITLULUI VII din Legea nr.

247/2005.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Constanța criticând-o pentru

nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele

considerente:

O primă critică privește soluția

instanței de apel de desființare a sentinței apelate cu trimiterea cauzei spre

rejudecare Tribunalului Constanța, având în vedere că prima instanță a intrat

în cercetarea fondului, iar calea de atac a apelului este devolutivă,

împrejurare care dă posibilitatea analizării fondului și administrării probelor

necesare în cauză de către instanța de apel.

O altă critică adusă hotărârii

recurate privește chiar fondul pricinii, în sensul că greșit instanța a admis

apelul reclamantului și a apreciat că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile

art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.

Aceasta, deoarece Legea nr. 591/2004

este o lege cu caracter special și, prin urmare, dispozițiile sale sunt de

strictă interpretare și aplicare.

Dacă prin această lege s-a statuat

că Legea nr. 284/1947 are caracter abuziv, dispozițiile sale nu pot fi

interpretate prin analogie și în ce privește aplicarea Legii nr. 10/2001.

În plus, ambele acte normative,

Legile nr. 284/1947 și nr. 591/2004, au ca obiect reglementarea regimului

monedelor și al metalelor prețioase, caracterul abuziv al preluării fiind

raportat strict la aceste bunuri.

În ceea ce privește imobilele,

regimul lor juridic a fost reglementat prin Legea nr. 10/2001, în dispozițiile

căreia, între actele normative cu caracter abuziv (enumerate exhaustiv) nu se

regăsește și Legea nr. 284/1947.

S-a concluzionat că, întrucât

imobilul în litigiu a fost confiscat ca urmare a unei condamnări penale și nu

în baza Legii nr. 284/1947, în speță instanța trebuie să aibă în vedere

dispozițiile Legii nr. 10/2001, fără nici o raportare la Legea nr. 284/1947.

Mai mult, instanța investită cu

soluționarea apelului nu a analizat valabilitatea titlului statului, ci s-a

mărginit doar la a statua că preluarea imobilului a fost abuzivă, prin

raportare doar la Legea nr. 591/2004.

Câtă vreme nu s-a dovedit și

constatat nevalabilitatea titlului statului, s-a arătat că pârâtul recurent

apreciază că acesta este unul valabil, iar preluarea imobilului notificat nu

s-a făcut cu caracter abuziv, motiv pentru care dispozițiile Legii nr. 10/2001

nu sunt aplicabile în cauza de față.

Criticile formulate de pârâtul

primarul municipiului Constanța, așa cum au fost expuse mai sus, permit

încadrarea lor de către instanță, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., în motivele de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5

și 9 C. proc. civ., și recursul este întemeiat, pentru următoarele

considerente:

Recurentul nu critică în mod expres

greșita aplicare în speță a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., însă

în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că în mod greșit s-a admis apelul,

s-a desființat sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare primei

instanțe, cu motivarea că aceasta a rezolvat procesul fără a intra în

cercetarea fondului, deși tribunalul a intrat în cercetarea fondului.

Instanța de apel a aplicat greșit

prevederile acestui text deoarece, potrivit dispozițiilor art. 297 alin. (1) C.

proc. civ., în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a

rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în

lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa

hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Față de conținutul textului citat,

instanța de apel trimite cauza spre rejudecare primei instanțe dacă aceasta nu

a pronunțat o hotărâre pe fondul litigiului, nerealizându-se astfel, cât

privește tranșarea chestiunii litigioase deduse judecății, primul grad de

jurisdicție, iar prima instanță nu abordează litigiul în fond atunci când

soluționează cauza pe o excepție procesuală, ceea ce nu este cazul în speță.

Tribunalul nu a constatat că

reclamantul nu are calitate de persoană îndreptățită, așa cum se reține prin

hotărârea atacată.

În prezenta cauză, prima instanță a

constatat că imobilul solicitat nu face obiectul Legii nr. 10/2001 și, în

consecință, a respins ca nefondată contestația formulată de

recurentul-reclamant împotriva dispoziției nr. 2044 din 8 iunie 2005 a

primarului municipiului Constanța. Constatând că cererea formulată de reclamant

nu face obiectul Legii nr. 10/2001, prima instanță s-a pronunțat asupra

fondului litigiului.

Așa fiind, se constată că, nelegal,

instanța de apel a admis apelul reclamantului, a desființat sentința atacată și

a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal, în condițiile art. 297 C.

proc. civ.

În speță, sunt incidente

dispozițiile art. 296 C. proc. civ., potrivit cărora instanța de apel trebuia

să se pronunțe asupra fondului chestiunii litigioase sub toate aspectele, în

măsura în care acestea au făcut obiectul criticilor, prin motivele de apel

formulate.

Pentru aceste considerente, fără a

se analiza criticile care privesc fondul pricinii, în baza dispozițiilor art.

312 alin. (5) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâtul primarul

municipiului Constanța, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza

aceleiași curți de apel pentru rejudecarea apelului.

Cu ocazia rejudecării apelului se

vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de către

primarul municipiului Constanța împotriva deciziei nr. 94 c din 14 martie 2007,

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, pe care o casează.

Trimite cauza aceleiași curți de

apel pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie

2007.