ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4474/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 8 iulie 2005, reclamanta G.G. a chemat în judecată pe pârâții Primarul municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local Constanța și RA E.D.P.P. Constanța pentru a fi obligați să-i restituie și lase în deplină proprietate și netulburată posesie, imobilul situat în Constanța, ce nu a fost înstrăinat chiriașilor.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că imobilul solicitat, dobândit în baza contractului de construire nr. 4019 din 22 noiembrie 1972, transcris la Notariatul de Stat al Judecătoriei Constanța și predat conform procesului verbal de predare-primire nr. 993 din 22 noiembrie 1972, a fost preluat de stat prin decizia nr. 175 din 24 mai 1980 emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Județului Constanța în temeiul dispozițiilor art. 5 și art. 56 din Legea nr. 4/1973 completată prin Decretul nr. 205/1974.

Imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, cu încălcarea dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 4/1973 și art. 9 din Decretul nr. 467/1979 și ale art. 12 și art. 36 din Constituția României, precum și în condițiile plății unei despăgubiri derizorii, determinată cu încălcarea prevederilor legale ce reglementau modalitatea de evaluare a construcțiilor și terenurilor preluate de stat, aspect contestat la epoca preluării și nesocotit de organele de stat. Față de aspectele învederate, a solicitat admiterea acțiunii și restituirea bunului litigios, cu obligarea sa la restituirea sumei încasate cu titlu de despăgubire și actualizată cu coeficientul de rată a inflației. Prin sentința civilă nr. 1144 din 26 mai 2006, Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâții să-i restituie în natură și lase în deplină proprietate și netulburată posesie imobilul situat în municipiul Constanța.

A fost obligată reclamanta să restituie despăgubirea încasată în cuantum de 31.704 lei, actualizată la zi, respectiv suma de 134.849.913 lei (13.485 RON) către pârâți. Prima instanță a reținut, în esență, că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil, încadrându-se astfel în ipoteza prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. e) și h) din Legea nr. 10/2001, întrucât actul de preluare s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 56 din Legea nr. 4/1573 și ale art. 9 din Decretul nr. 467/1979 ce reglementau această modalitate de trecere a bunului în proprietatea statului.

De asemenea, prin modalitatea concretă de preluare a bunului, au fost încălcate și dispozițiile art. 12 și art. 36 din Constituția României, întrucât despăgubirea cuvenită pentru bunul reclamantei, a fost determinată cu încălcarea acelorași prevederi legale, deși reclamanta a invocat la data respectivă neregularități privind modul de evaluare a despăgubirii cuvenite, ce nu întrunea cerințele de justețe și efectivitate cerute de legea fundamentală. Reținând nevalabilitatea titlului statului și calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la restituire, a fost admisă acțiunea reclamantei, care a fost obligată să restituie despăgubirea încasată, actualizată cu coeficientul de rată a inflației.

Această hotărâre a fost atacată cu apel de către pârâții RA E.D.P.P. Constanța și Primarul municipiului Constanța, Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța prin Primar, cale de atac soluționată prin decizia civilă nr. 40 din 31 ianuarie 2007 a Curții de Apel Constanța. Au fost admise apelurile declarate de pârâți, iar sentința a fost schimbată în parte în sensul că a fost respinsă cererea introductivă formulată față de RA E.D.P.P. Constanța pentru lipsa calității procesuale pasive. A fost obligată reclamanta să restituie despăgubirea încasată în anul 1980 în valoare de 31.704 lei cu coeficientul de actualizare, stabilit potrivit art. 1 alin. (1) din Titlul II al O.U.G. nr. 184/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 48/2004 și au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

Instanța de apel a reținut, în esență că în speță, urmare a nerespectării cerințelor art. 25 din Legea nr. 10/2001 cererea reclamantei de restituire în natură a bunului preluat de stat, apare ca întemeiată, cerință în considerarea căreia s-a avut în vedere și îndeplinirea prescripțiilor art. 3 și art. 4 din aceeași lege. S-a reținut că reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită atât cu contractul de construire a locuinței și procesul-verbal de predare-primire a bunului, acte doveditoare a dreptului de proprietate în accepțiunea art. 23 din legea de reparație ca și prin nominalizarea în actul de preluare, împrejurare care, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din aceeași lege o legitimează să solicite bunul preluat pe calea reglementată de legea specială.

S-au constatat a fi întemeiate criticile apelanților privind modalitatea de determinare a sumei încasate cu titlu de despăgubire de către reclamantă și care se cuvine a fi restituită cu aplicarea coeficientului de actualizare stabilit în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din titlul II al O.U.G. nr. 184/2002 și nu cu indicele de rată a inflației, cum a procedat prima instanță. S-a reținut, de asemenea, temeinicia criticilor pârâtei RA E.D.P.P. Constanța privind lipsa de legitimare procesuală în cauză, în raport de prevederile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, care conferă calitate procesuală în astfel de litigii, unităților administrativ-teritoriale ce dețin bunurile, obiect al legii de reparație.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâții Primarul municipiului Constanța, Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate, critici ce au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea recursului, pârâții au susținut că a fost greșit soluționată excepția invocată în cauză privind lipsa calității procesuale pasive a Primarului municipiului Constanța, întrucât în speță nu se tinde la obligarea acestui pârât să soluționeze notificarea, ci se solicită restituirea bunului în temeiul Legii nr. 10/2001 caz în care calitatea procesuală o are unitatea administrativ teritorială ce deține bunul. În ceea ce privește fondul cauzei, au învederat că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate invocat, sens în care au arătat că actele depuse în justificarea acestei calități, nu fac dovada transmisiunii proprietății către reclamantă.

Au fost greșit interpretate prevederile art. 23 și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 1072001, întrucât, prealabil dovedirii preluării abuzive a bunului, este necesară îndeplinirea cerinței proprietății care, în speță, potrivit considerentelor evocate, nu a fost făcută. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, entitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură”. Iar potrivit alin. (4) al art. 21 din aceeași lege „în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziție motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București, ori, după caz, a președintelui consiliului județean”.

Dispozițiile legale evocate, corect reținute de ambele instanțe, instituie atribuțiuni specifice în procedura de restituire reglementată de legea de reparație, în sarcina autorităților menționate și care, în speță, au fost nesocotite de pârâtele-recurente, judicios chemate în judecată de reclamantă. În aplicarea dispozițiilor legale evocate, ca și a celei prevăzute de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se reține că, în spiritul reglementărilor de ansamblu date prin legea de reparație, competența instanței de judecată de a soluționa calea de atac exercitată împotriva actului administrativ emis de entitățile prevăzute la art. 21 din lege, impune ca în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, instanța să dispună ea însăși direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului, astfel cum legal, în speță, au procedat instanțele învestite cu judecata prezentei cereri de chemare în judecată.

Sunt, de asemenea, nefondate și criticile privind neîndeplinirea cerinței dovedirii dreptului de proprietate invocat, întrucât în accepțiunea legii de reparație prin „acte doveditoare” la care se referă art. 23 din Legea nr. 10/2001 se înțelege „orice acte translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică”, categorie în care se înscriu actele juridice ce permit încadrarea solicitantului în categoria titularului dreptului de proprietate invocat, cerință care, contrar celor susținute în recurs, a fost îndeplinită în speță. Astfel, alăturat contractului de construire a locuinței, reclamanta a atașat și procesul verbal de predare-primire a acestuia, înscris care face dovada transmisiunii bunului în proprietate.

Mai mult, calitatea cerută de legea de reparație, de persoană îndreptățită, în conformitate cu cerințele art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 este consolidată și prin înscrierea reclamantei în actul de preluare, în calitate de proprietar al bunului preluat de stat, caz în care, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din aceeași lege, devine operantă prezumția instituită de aceste dispoziții legale și care, în speță, astfel cum temeinic s-a reținut de ambele instanțe, nu a fost răsturnată de către pârâți. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul dedus judecății va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța, prin Primar și Primarul Municipiului Constanța împotriva deciziei nr. 40 din 31 ianuarie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iulie 2008.