ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.07.2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4474/2008

HOTĂRÂRE
02.07.2008
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4474/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

8 iulie 2005, reclamanta G.G. a chemat în judecată pe pârâții Primarul

municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local

Constanța și RA E.D.P.P. Constanța pentru a fi obligați să-i restituie și lase

în deplină proprietate și netulburată posesie, imobilul situat în Constanța, ce

nu a fost înstrăinat chiriașilor.

În motivarea cererii, reclamanta a

învederat că imobilul solicitat, dobândit în baza contractului de construire

nr. 4019 din 22 noiembrie 1972, transcris la Notariatul de Stat al Judecătoriei

Constanța și predat conform procesului verbal de predare-primire nr. 993 din 22

noiembrie 1972, a fost preluat de stat prin decizia nr. 175 din 24 mai 1980

emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Județului Constanța în

temeiul dispozițiilor art. 5 și art. 56 din Legea nr. 4/1973 completată prin

Decretul nr. 205/1974.

Imobilul a fost preluat de stat fără

titlu valabil, cu încălcarea dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 4/1973 și art.

9 din Decretul nr. 467/1979 și ale art. 12 și art. 36 din Constituția României,

precum și în condițiile plății unei despăgubiri derizorii, determinată cu

încălcarea prevederilor legale ce reglementau modalitatea de evaluare a

construcțiilor și terenurilor preluate de stat, aspect contestat la epoca

preluării și nesocotit de organele de stat.

Față de aspectele învederate, a

solicitat admiterea acțiunii și restituirea bunului litigios, cu obligarea sa

la restituirea sumei încasate cu titlu de despăgubire și actualizată cu

coeficientul de rată a inflației.

Prin sentința civilă nr. 1144 din 26

mai 2006, Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis acțiunea reclamantei și

a obligat pârâții să-i restituie în natură și lase în deplină proprietate și

netulburată posesie imobilul situat în municipiul Constanța.

A fost obligată reclamanta să

restituie despăgubirea încasată în cuantum de 31.704 lei, actualizată la zi,

respectiv suma de 134.849.913 lei (13.485 RON) către pârâți.

Prima instanță a reținut, în esență,

că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil, încadrându-se

astfel în ipoteza prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. e) și h) din Legea nr.

10/2001, întrucât actul de preluare s-a făcut cu încălcarea prevederilor art.

56 din Legea nr. 4/1573 și ale art. 9 din Decretul nr. 467/1979 ce reglementau

această modalitate de trecere a bunului în proprietatea statului.

De asemenea, prin modalitatea

concretă de preluare a bunului, au fost încălcate și dispozițiile art. 12 și

art. 36 din Constituția României, întrucât despăgubirea cuvenită pentru bunul

reclamantei, a fost determinată cu încălcarea acelorași prevederi legale, deși

reclamanta a invocat la data respectivă neregularități privind modul de

evaluare a despăgubirii cuvenite, ce nu întrunea cerințele de justețe și

efectivitate cerute de legea fundamentală.

Reținând nevalabilitatea titlului

statului și calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la restituire, a

fost admisă acțiunea reclamantei, care a fost obligată să restituie

despăgubirea încasată, actualizată cu coeficientul de rată a inflației.

Această hotărâre a fost atacată cu

apel de către pârâții RA E.D.P.P. Constanța și Primarul municipiului Constanța,

Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța prin Primar, cale de atac

soluționată prin decizia civilă nr. 40 din 31 ianuarie 2007 a Curții de Apel

Constanța.

Au fost admise apelurile declarate

de pârâți, iar sentința a fost schimbată în parte în sensul că a fost respinsă

cererea introductivă formulată față de RA E.D.P.P. Constanța pentru lipsa calității

procesuale pasive.

A fost obligată reclamanta să

restituie despăgubirea încasată în anul 1980 în valoare de 31.704 lei cu

coeficientul de actualizare, stabilit potrivit art. 1 alin. (1) din Titlul II

al O.U.G. nr. 184/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.

48/2004 și au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

Instanța de apel a reținut, în

esență că în speță, urmare a nerespectării cerințelor art. 25 din Legea nr.

10/2001 cererea reclamantei de restituire în natură a bunului preluat de stat,

apare ca întemeiată, cerință în considerarea căreia s-a avut în vedere și

îndeplinirea prescripțiilor art. 3 și art. 4 din aceeași lege.

S-a reținut că reclamanta a făcut

dovada calității de persoană îndreptățită atât cu contractul de construire a

locuinței și procesul-verbal de predare-primire a bunului, acte doveditoare a

dreptului de proprietate în accepțiunea art. 23 din legea de reparație ca și

prin nominalizarea în actul de preluare, împrejurare care, în conformitate cu

prevederile art. 24 alin. (2) din aceeași lege o legitimează să solicite bunul

preluat pe calea reglementată de legea specială.

S-au constatat a fi întemeiate

criticile apelanților privind modalitatea de determinare a sumei încasate cu

titlu de despăgubire de către reclamantă și care se cuvine a fi restituită cu

aplicarea coeficientului de actualizare stabilit în conformitate cu prevederile

art. 1 alin. (1) din titlul II al O.U.G. nr. 184/2002 și nu cu indicele de rată

a inflației, cum a procedat prima instanță.

S-a reținut, de asemenea, temeinicia

criticilor pârâtei RA E.D.P.P. Constanța privind lipsa de legitimare procesuală

în cauză, în raport de prevederile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001,

care conferă calitate procesuală în astfel de litigii, unităților administrativ-teritoriale

ce dețin bunurile, obiect al legii de reparație.

Împotriva acestei hotărâri, au

declarat recurs pârâții Primarul municipiului Constanța, Consiliul Local

Constanța și Municipiul Constanța prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate,

critici ce au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, pârâții

au susținut că a fost greșit soluționată excepția invocată în cauză privind

lipsa calității procesuale pasive a Primarului municipiului Constanța, întrucât

în speță nu se tinde la obligarea acestui pârât să soluționeze notificarea, ci

se solicită restituirea bunului în temeiul Legii nr. 10/2001 caz în care

calitatea procesuală o are unitatea administrativ teritorială ce deține bunul.

În ceea ce privește fondul cauzei,

au învederat că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate invocat,

sens în care au arătat că actele depuse în justificarea acestei calități, nu

fac dovada transmisiunii proprietății către reclamantă.

Au fost greșit interpretate

prevederile art. 23 și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 1072001, întrucât,

prealabil dovedirii preluării abuzive a bunului, este necesară îndeplinirea

cerinței proprietății care, în speță, potrivit considerentelor evocate, nu a

fost făcută.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 „în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după

caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, entitatea

deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin

dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură”.

Iar potrivit alin. (4) al art. 21

din aceeași lege „în cazul imobilelor deținute de unitățile

administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana

îndreptățită se face prin dispoziție motivată a primarilor, respectiv a

primarului general al municipiului București, ori, după caz, a președintelui

consiliului județean”.

Dispozițiile legale evocate, corect

reținute de ambele instanțe, instituie atribuțiuni specifice în procedura de

restituire reglementată de legea de reparație, în sarcina autorităților

menționate și care, în speță, au fost nesocotite de pârâtele-recurente,

judicios chemate în judecată de reclamantă.

În aplicarea dispozițiilor legale

evocate, ca și a celei prevăzute de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se

reține că, în spiritul reglementărilor de ansamblu date prin legea de

reparație, competența instanței de judecată de a soluționa calea de atac

exercitată împotriva actului administrativ emis de entitățile prevăzute la art.

21 din lege, impune ca în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată

în această materie prin vreo dispoziție legală, instanța să dispună ea însăși

direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului, astfel

cum legal, în speță, au procedat instanțele învestite cu judecata prezentei

cereri de chemare în judecată.

Sunt, de asemenea, nefondate și

criticile privind neîndeplinirea cerinței dovedirii dreptului de proprietate

invocat, întrucât în accepțiunea legii de reparație prin „acte doveditoare” la

care se referă art. 23 din Legea nr. 10/2001 se înțelege „orice acte

translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o

persoană fizică sau juridică”, categorie în care se înscriu actele juridice ce

permit încadrarea solicitantului în categoria titularului dreptului de

proprietate invocat, cerință care, contrar celor susținute în recurs, a fost

îndeplinită în speță.

Astfel, alăturat contractului de

construire a locuinței, reclamanta a atașat și procesul verbal de

predare-primire a acestuia, înscris care face dovada transmisiunii bunului în

proprietate.

Mai mult, calitatea cerută de legea

de reparație, de persoană îndreptățită, în conformitate cu cerințele art. 3 și

art. 4 din Legea nr. 10/2001 este consolidată și prin înscrierea reclamantei în

actul de preluare, în calitate de proprietar al bunului preluat de stat, caz în

care, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din aceeași lege, devine

operantă prezumția instituită de aceste dispoziții legale și care, în speță,

astfel cum temeinic s-a reținut de ambele instanțe, nu a fost răsturnată de

către pârâți.

Față de cele ce preced, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., recursul dedus judecății va fi respins ca nefondat.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâții Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța, prin

Primar și Primarul Municipiului Constanța împotriva deciziei nr. 40 din 31

ianuarie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iulie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-06-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4185/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 5 iulie 2006, reclamanții D.I. și D.F. au chemat în judecată pe pârâții Primarul municipiului Constanța și Municipiul
ÎCCJ 2010-10-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4905/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, la data de 4 iulie 2008, reclamanta T.A. a solicitat, în temeiul art. 480, 481, 483 C. civ. și art. 6 din Legea nr. 213/1
ÎCCJ 2009-03-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2924/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 262 din 10 martie 2008, Tribunalul Constanța a respins acțiunea formulată de reclamantul S.G. în contradictoriu cu Primări
ÎCCJ 2009-03-30
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4175/2009
Asupra recursului civil de față, Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 9 august 2007, reclamantul M.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Constanța, anular
ÎCCJ 2010-05-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3277/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea adresată instanței și înregistrată sub nr. 9920 din 4 octombrie 2007 reclamanta D.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanta și Primarul municipiului Constanța,
Sursă