ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4185/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

5 iulie 2006, reclamanții D.I. și D.F. au chemat în judecată pe pârâții

Primarul municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin primar,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților

la restituirea imobilului situat în Constanța compus din 700 mp teren și casă

de locuit alcătuită din 6 camere sau, în subsidiar, obligarea pârâților la

emiterea unei decizii de restituire.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că prin notificarea nr. 3748247 din 3 aprilie 2001 adresată Primăriei

Constanța au solicitat restituirea în natură a imobilului menționat, însă nu au

primit răspuns de la aceasta.

Lipsa răspunsului echivalează cu

refuzul de a le soluționa notificarea, situație în care au formulat prezenta

acțiune.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că în timpul căsătoriei lor au dobândit un teren în suprafață de 700

mp situat în municipiul Constanța, conform contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 5396 din 4 august 1965 de fostul Notariat de stat al

regiunii Dobrogea, teren pe care au edificat construcția, în baza autorizației

nr. 303 din 29 septembrie 1965.

în baza Decretului nr. 223/1974,

cota de ½ din imobil aparținând lui D.I. a fost preluată în proprietatea

statului fără plată, conform deciziei nr. 265/1986 a fostului Consiliu Popular

al județului Constanța, iar ulterior, prin decizia nr. 528 din 11 noiembrie

1986, s-a preluat și cota-indiviză de V2 din construcție aparținând lui D.F.,

cu plată, achitându-se acesteia suma de 21.941 lei, terenul aferent de 350 mp

trecând fără plată în proprietatea statului.

În acțiune, reclamanții s-au

declarat de acord să restituie suma de 21.941 lei, reprezentând contravaloarea

cotei de ½ din imobil primită în anul 1986, reactualizată cu indicele de

inflație.

Fiind astfel investit, Tribunalul

Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 1063 din 31 mai 2007, a admis

acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pe pârâți să le restituie

imobilul format din teren în suprafață de 797,64 mp și construcții în suprafață

de 116,02 mp, locuită și magazie în suprafață de 76,56 mp situat în Constanța.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, în esență, că în speță sunt îndeplinite cerințele art. 1 și

art. 2 din Legea nr. 10/2001 întrucât imobilul a fost preluat în mod abuziv de

către stat în baza Decretului nr. 223/1974, reclamanții având calitatea de

persoane îndreptățite la restituire în conformitate cu prevederile art. 16 din

Legea nr. 10/2001.

Imobilul a fost divizat în două

unități locative și este ocupat de persoane fizice în baza unor contracte de

închiriere.

Soluția instanței de fond a fost

confirmată de Curtea de Apel Constanța care, prin decizia civilă nr. 333/C din

29 octombrie 2007, a respins apelul pârâților ca nefondat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

au declarat recurs pârâții Primarul Municipiului Constanța și Municipiul

Constanța, prin Primar, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține, în esență, că hotărârea

atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 11 din Legea nr.

10/2001 care condiționează restituirea în natură de rambursarea sumei

reprezentând valoarea despăgubirii primite. Atâta timp cât legea condiționează

restituirea imobilului de rambursarea acestei sume, în mod greșit instanța de

apel a apreciat că o atare cerere nefiind formulată în prezenta cauză ea poate

fi solicitată pe calea unei acțiuni separate.

Se mai susține de către recurenți că

în mod greșit s-a reținut caracterul abuziv al preluării imobilului de către

stat întrucât aceasta s-a realizat cu respectarea prevederilor legale în

vigoare la data preluării, respectiv ale Decretului nr. 223/1974.

Recursul este fondat doar pentru

considerentele ce succed:

Conform art. 11 din Legea nr.

10/2001, republicată, „Imobilele expropriate și ale căror construcții edificate

pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură persoanelor

îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispozițiilor legale.

Dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este

condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii

primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform

legislației în vigoare".

Dispozițiile articolului citat

condiționează așadar restituirea în natură de rambursarea sumei reprezentând

valoarea despăgubirii primite. Prevederea legală menționată este imperativă.

Atâta timp cât legea condiționează restituirea imobilului de rambursarea acestei

sume, în mod nelegal instanța de apel a apreciat că suma plătită reclamantei

D.F. drept despăgubire pentru cota-indiviză de ½ preluată de către stat

poate fi recuperată doar pe calea unei acțiuni separate în justiție.

Prin urmare, singura modalitate de

admitere a acțiunii reclamanților, în acord cu prevederile legale menționate,

era cu consecința obligării acestora la restituirea sumei de 21.491 lei primită

cu titlu de despăgubiri la data preluării imobilului de către stat,

actualizată.

Cea de a doua critică, vizând

greșita reținere de către instanțe a nevalabilității titlului statului cu

privire la imobilul în discuție, nu poate fi primită.

Prin Decretul nr. 233/1974 nu s-a

urmărit satisfacerea unei cauze de utilitate publică, măsura concretizată în acest

decret fiind o manifestare a dictaturii comuniste, care nu putea produce efecte

juridice legale atâta timp cât contrazicea prevederea unei legi organice,

respectiv a art. 481 C. civ.

Conform, art. VI din Legea nr.

213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al

unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada

6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în

temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor

internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data

preluării lor de către stat.

Din interpretarea dispozițiilor art.

480 C. civ. rezultă că proprietatea este dreptul unei persoane de a se folosi

de un bun, de a-i culege fructele, civile și naturale, și de a dispune de el,

adică de a-1 înstrăina iar, potrivit art. 481 C. civ. „nimeni nu poate fi silit

a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și

primind o dreaptă și prealabilă despăgubire".

Este de menționat că dreptul de

proprietate, ca unul din drepturile fundamentale ale persoanei, a fost ocrotit,

pe lângă prevederile menționate în art. 481 din Codul civil român, chiar prin

Constituția din 1948, 1952 și 1965.

Dar, acest drept este ocrotit și

prin tratatele și convențiile internaționale pe care România le-a ratificat,

devenind parte.

Decretul nr. 223/1974 sancționa

refuzul cetățenilor români de a se întoarce în țară, prin confiscarea averii

imobiliare [art. 2 alin. (2)] precum și pe cei care făceau cerere de plecare

definitivă din țară [art. 2 alin. (1)], măsură ce încălca drepturile și

libertățile cetățeanului, precum și regimul proprietății. Motivul trecerii

imobilelor în proprietatea statului nu era de utilitate publică, ci exprima

regulile regimului totalitar dictatorial, de reglementare abuzivă a situațiilor

inconvenabile.

Așadar, deciziile nr. 265/1986 și

nr. 528/1986 emise de fostul Consiliu popular Constanța în aplicarea unui act

normativ a cărui valabilitate nu mai poate fi recunoscută, date fiind imposibilitățile

descrise, sunt lovite de nulitate absolută prin încălcarea dispozițiilor

imperative ale Codului civil român și ale Constituției în materia proprietății.

Drept urmare, se constată că în mod

just, atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut nevalabilitatea

titlului statului cu privire la imobilul în litigiu și caracterul abuziv al

preluării în spiritul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001,

republicată.

În consecință, în raport de

considerentele expuse, recursul declarat în cauză urmează a fi admis în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se va modifica

decizia recurată în sensul că se va admite apelul pârâților împotriva hotărârii

primei instanțe ce va fi schimbată în parte în sensul că restituirea în natură

este condiționată de rambursarea de către reclamanți a sumei de 21.941 lei,

reprezentând valoarea despăgubirii, actualizată cu coeficientul de actualizare

stabilit conform legislației în vigoare.

Se vor menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

Primarul municipiului Constanța împotriva deciziei nr. 333/C din 29 octombrie

2007 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Modifică decizia recurată în sensul

că admite apelul pârâților Municipiul Constanța prin Primar și Primarul

municipiului Constanța împotriva sentinței nr. 1063 din 31 mai 2007 a

Tribunalului Constanta, secția civilă.

Schimbă în parte această sentință în

sensul că restituirea în natură este condiționată de rambursarea sumei de

21.941 lei, reprezentând valoarea despăgubirii, actualizată cu coeficientul de

actualizare stabilit conform legislației în vigoare.

Menține restul dispozițiilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 iunie 2008.