ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2924/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 262 din 10 martie 2008, Tribunalul Constanța a respins acțiunea formulată de reclamantul S.G. în contradictoriu cu Primăria Constanța. A admis acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Municipiul Constanța, prin primar și Primarul municipiului Constanța. A obligat pârâții să restituie reclamantului, în natură, imobilul apartament situat în Constanța, compus din trei camere. A obligat reclamantul să restituie pârâților suma de 25.189 lei, reactualizată potrivit normelor O.U.G. nr. 184/2002. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a fost proprietarul bunului dobândit prin contractul de construire nr. 4959 din 7 august 1972, preluat de stat în temeiul prevederilor Decretului nr. 223/1974.

Preluarea imobilului a fost abuzivă, deoarece Decretul nr. 223/1974 contravenea prevederilor Constituției de la 1965. Tribunalul a mai reținut că imobilul se află în administrarea RA E.D.P.P. Constanța, nu a fost înstrăinat și este ocupat de chiriași, putând fi restituit în natură, cu respectarea prevederilor legale în materie de locațiune. De asemenea, tribunalul a reținut că preluarea de către stat s-a făcut fără plată, dar bunul a fost achiziționat cu plata prețului în rate, iar reclamantul nu a achitat până la data preluării întregul preț al apartamentului, banii fiind virați de către administrația financiară pentru acoperirea împrumutului contractat. Prin decizia nr. 193/C din 17 septembrie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins apelul declarat de pârâții Primarul municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin primar.

Curtea de Apel Constanța a reținut că, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost explicitat prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, dovada dreptului de proprietate se poate face cu orice mijloace de probă, sintagma „acte doveditoare" făcând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ, cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei ce îl invocă. A mai reținut curtea de apel, că, deși legea specială nu definește noțiunea de preluarea abuzivă, art. 2 alin. (1) enumără situațiile juridice care constituie preluări cu acest caracter, astfel că instanța de fond trebuia să aprecieze dacă situația acestuia se încadrează într-unui dintre cazurile prevăzute de text.

Prin urmare, în mod corect tribunalul a verificat conformitatea Decretului nr. 223/1974 cu regimul constituțional din acea vreme și a constatat nevalabilitatea titlului statului. Curtea de apel a reținut că preluarea imobilului de către stat nu s-a făcut cu titlu valabil, încadrându-se în ipoteza prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Primarul municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin primar. Fără a invoca vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurenții au arătat că reclamantul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la restituire, având în vedere că un contract de construire nu este în măsură să facă dovada proprietății imobilului.

Această convenție reglementează raporturile dintre executant și beneficiar în ceea ce privește edificarea construcției, însă nu are nici un efect asupra dreptului de proprietate. Prezumția de proprietate este instituită în condițiile în care nu se poate face dovada proprietății cu actul de proprietate, întrucât acesta nu mai poate fi procurat din motive obiective. Recurenții au mai arătat că instanțele au reținut în mod greșit că bunurile au fost preluate în mod abuziv de către stat, depășindu-și limitele investirii prin analizarea constituționalității actului normativ de preluare. În cauză, instanțele nu au analizat valabilitatea titlului statului, ci neconstituționalitatea actului normativ de preluare.

Cum în regimul constituțional al vremii, controlul constituționalității nu putea fi făcut de către instanțele de judecată, nici în prezent instanțele de judecată nu pot realiza controlul de constituționalitate. Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii persoanele fizice care au fost proprietarii imobilelor la data preluării abuzive a acestora de către stat. Prin urmare, persoana care se pretinde îndreptățită, trebuie să dovedească faptul că la data preluării imobilului de către stat era proprietarul acestuia.

În cauză, între reclamant și fosta O.CL.P.P. Constanța, a fost încheiat, în temeiul Legii nr. 9/1968 pentru dezvoltarea construcției de locuințe, vânzarea de locuințe din fondul de stat către populație și construirea de case proprietate personală de odihnă sau turism și H.C.M. nr. 1735/1968, contractul de construire nr. 4959 din 7 august 1972, prin care unitatea contractantă se obliga să asigure beneficiarului construirea unei locuințe proprietate personală, compusă din 3 camere și dependințe, situată în complexul de locuințe Tomis Nord din Constanța. În urma executării obligațiilor asumate prin contract, între părți s-a încheiat la aceeași dată și procesul-verbal de predare-primire nr. 1463 care atestă predarea apartamentului către beneficiar.

Or, potrivit art. 44 alin. (1) din Legea nr. 9/1968, contractul pentru construire împreună cu procesul-verbal de predare-preluare constituie titlul de proprietate pentru locuințele ori casele de odihnă sau turism construite în condițiile acestei legi. În condițiile în care cele două înscrisuri se află la dosar, reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului prin titlu translativ de proprietate, conform legii în vigoare la momentul constituirii, și, pe cale de consecință, a calității de persoană îndreptățită. Prin urmare, este neîntemeiată și critica referitoare la prezumția de proprietate, care se aplică numai atunci când titlu de proprietate nu mai există. Nefondate sunt și criticile referitoare la faptul că instanțele nu au analizat valabilitatea titlului statului, ci neconstituționalitatea actului normativ de preluare.

Cu privire la acest aspect, Curtea Constituțională s-a pronunțat în mod constant că, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, neconstituționalitatea unei legi se poate constata doar cu referire la raporturile juridice stabilite după intrarea în vigoare a Constituției din 1991 (decizia nr. 3/1993). Curtea nu este competentă să rezolve sesizări privind încălcări ale ordinii constituționale săvârșite anterior, deoarece s-ar aduce atingere principiului neretroactivității legii (decizia nr. 5/1995). Prin urmare, controlul de neconstituționalitate al actelor normative care au fost în vigoare și și-au produs efecte anterior adoptării Constituției României din anul 1991, poate fi realizat de către instanțele de judecată în cadrul litigiilor de drept comun.

Acest control de constituționalitate este posibil în virtutea dreptului constituțional de acces liber la justiție. În condițiile în care Curtea Constituțională este împiedicată de principiul retroactivității legii să cerceteze neconstituționalitatea actelor normative aprobate sub imperiul vechilor Constituții, iar instanțelor de drept comun li s-ar nega o asemenea competență, doar pentru faptul că la acea dată nu puteau exercita controlul de constituționalitate, persoanele interesate s-ar afla în fața unui adevărat obstacol în ceea ce privește accesul liber la justiție, pentru că nici o autoritate nu ar putea verifica legalitatea titlului statului.

De altfel, art. 6 din Legea nr. 213/1998, republicată prevede în termeni expliciți că instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului [alin. (3)], ceea ce presupune verificarea respectării Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat [alin. (1)]. Față de cele arătate, recursul declarat de pârât se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de Primarul municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin primar, împotriva deciziei nr. 193/C din 17 septembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 martie 2009.