ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2924/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 262 din 10 martie

2008, Tribunalul Constanța a respins acțiunea formulată de reclamantul S.G. în

contradictoriu cu Primăria Constanța.

A admis acțiunea formulată de reclamant în

contradictoriu cu Municipiul Constanța, prin primar și Primarul municipiului

Constanța.

A obligat pârâții să restituie

reclamantului, în natură, imobilul apartament situat în Constanța, compus din

trei camere.

A obligat reclamantul să restituie

pârâților suma de 25.189 lei, reactualizată potrivit normelor O.U.G. nr.

184/2002.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că

reclamantul a fost proprietarul bunului dobândit prin contractul de construire

nr. 4959 din 7 august 1972, preluat de stat în temeiul prevederilor Decretului

nr. 223/1974.

Preluarea imobilului a fost abuzivă, deoarece

Decretul nr. 223/1974 contravenea prevederilor Constituției de la 1965.

Tribunalul a mai reținut că imobilul se

află în administrarea RA E.D.P.P. Constanța, nu a fost înstrăinat și este

ocupat de chiriași, putând fi restituit în natură, cu respectarea prevederilor

legale în materie de locațiune.

De asemenea, tribunalul a reținut că

preluarea de către stat s-a făcut fără plată, dar bunul a fost achiziționat cu

plata prețului în rate, iar reclamantul nu a achitat până la data preluării

întregul preț al apartamentului, banii fiind virați de către administrația financiară

pentru acoperirea împrumutului contractat.

Prin decizia nr. 193/C din 17 septembrie

2008, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de

muncă și asigurări sociale, a respins apelul declarat de pârâții Primarul

municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin primar.

Curtea de Apel Constanța a reținut că, potrivit

art. 23 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost explicitat prin Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, dovada dreptului de proprietate

se poate face cu orice mijloace de probă, sintagma „acte doveditoare"

făcând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional

sau administrativ, cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care

generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei ce îl

invocă.

A mai reținut curtea de apel, că, deși legea

specială nu definește noțiunea de preluarea abuzivă, art. 2 alin. (1) enumără

situațiile juridice care constituie preluări cu acest caracter, astfel că

instanța de fond trebuia să aprecieze dacă situația acestuia se încadrează

într-unui dintre cazurile prevăzute de text.

Prin urmare, în mod corect tribunalul a

verificat conformitatea Decretului nr. 223/1974 cu regimul constituțional din

acea vreme și a constatat nevalabilitatea titlului statului.

Curtea de apel a reținut că preluarea

imobilului de către stat nu s-a făcut cu titlu valabil, încadrându-se în ipoteza

prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au

declarat recurs Primarul municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin

primar.

Fără a invoca vreunul din motivele de

recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurenții au arătat că reclamantul

nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la restituire, având în

vedere că un contract de construire nu este în măsură să facă dovada

proprietății imobilului. Această convenție reglementează raporturile dintre

executant și beneficiar în ceea ce privește edificarea construcției, însă nu

are nici un efect asupra dreptului de proprietate.

Prezumția de proprietate este instituită în

condițiile în care nu se poate face dovada proprietății cu actul de

proprietate, întrucât acesta nu mai poate fi procurat din motive obiective.

Recurenții au mai arătat că instanțele au

reținut în mod greșit că bunurile au fost preluate în mod abuziv de către stat,

depășindu-și limitele investirii prin analizarea constituționalității actului

normativ de preluare.

În cauză, instanțele nu au analizat

valabilitatea titlului statului, ci neconstituționalitatea actului normativ de

preluare. Cum în regimul constituțional al vremii, controlul

constituționalității nu putea fi făcut de către instanțele de judecată, nici în

prezent instanțele de judecată nu pot realiza controlul de constituționalitate.

Criticile formulate permit încadrarea

recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate,

pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

10/2001, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii persoanele fizice care au fost

proprietarii imobilelor la data preluării abuzive a acestora de către stat.

Prin urmare, persoana care se pretinde

îndreptățită, trebuie să dovedească faptul că la data preluării imobilului de

către stat era proprietarul acestuia.

În cauză, între reclamant și fosta

O.CL.P.P. Constanța, a fost încheiat, în temeiul Legii nr. 9/1968 pentru

dezvoltarea construcției de locuințe, vânzarea de locuințe din fondul de stat

către populație și construirea de case proprietate personală de odihnă sau

turism și H.C.M. nr. 1735/1968, contractul de construire nr. 4959 din 7 august

1972, prin care unitatea contractantă se obliga să asigure beneficiarului

construirea unei locuințe proprietate personală, compusă din 3 camere și

dependințe, situată în complexul de locuințe Tomis Nord din Constanța.

În urma executării obligațiilor asumate

prin contract, între părți s-a încheiat la aceeași dată și procesul-verbal de

predare-primire nr. 1463 care atestă predarea apartamentului către beneficiar.

Or, potrivit art. 44 alin. (1) din Legea

nr. 9/1968, contractul pentru construire împreună cu procesul-verbal de

predare-preluare constituie titlul de proprietate pentru locuințele ori casele

de odihnă sau turism construite în condițiile acestei legi.

În condițiile în care cele două înscrisuri se

află la dosar, reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra

imobilului prin titlu translativ de proprietate, conform legii în vigoare la

momentul constituirii, și, pe cale de consecință, a calității de persoană

îndreptățită.

Prin urmare, este neîntemeiată și critica

referitoare la prezumția de proprietate, care se aplică numai atunci când titlu

de proprietate nu mai există.

Nefondate sunt și criticile referitoare la

faptul că instanțele nu au analizat valabilitatea titlului statului, ci

neconstituționalitatea actului normativ de preluare.

Cu privire la acest aspect, Curtea

Constituțională s-a pronunțat în mod constant că, potrivit art. 26 alin. (3)

din Legea nr. 47/1992, neconstituționalitatea unei legi se poate constata doar

cu referire la raporturile juridice stabilite după intrarea în vigoare a

Constituției din 1991 (decizia nr. 3/1993). Curtea nu este competentă să

rezolve sesizări privind încălcări ale ordinii constituționale săvârșite

anterior, deoarece s-ar aduce atingere principiului neretroactivității legii

(decizia nr. 5/1995).

Prin urmare, controlul de

neconstituționalitate al actelor normative care au fost în vigoare și și-au

produs efecte anterior adoptării Constituției României din anul 1991, poate fi

realizat de către instanțele de judecată în cadrul litigiilor de drept comun.

Acest control de constituționalitate este

posibil în virtutea dreptului constituțional de acces liber la justiție.

În condițiile în care Curtea Constituțională

este împiedicată de principiul retroactivității legii să cerceteze

neconstituționalitatea actelor normative aprobate sub imperiul vechilor

Constituții, iar instanțelor de drept comun li s-ar nega o asemenea competență,

doar pentru faptul că la acea dată nu puteau exercita controlul de

constituționalitate, persoanele interesate s-ar afla în fața unui adevărat obstacol

în ceea ce privește accesul liber la justiție, pentru că nici o autoritate nu

ar putea verifica legalitatea titlului statului.

De altfel, art. 6 din Legea nr. 213/1998,

republicată prevede în termeni expliciți că instanțele judecătorești sunt

competente să stabilească valabilitatea titlului statului [alin. (3)], ceea ce

presupune verificarea respectării Constituției, a tratatelor internaționale la

care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către

stat [alin. (1)].

Față de cele arătate, recursul declarat de

pârât se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Primarul

municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin primar, împotriva deciziei

nr. 193/C din 17 septembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă,

minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședința publică, astăzi 12 martie 2009.