ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 106/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2184 din 6 decembrie 2007 Tribunalul Constanta a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții R.A.G. și R.P.L., a anulat în parte dispoziția nr. 386 din 25 februarie 2005 a Primarului Municipiului Constanța și a dispus înaintarea notificării către Secretariatul Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, conform titlului VII din Legea 247/2005, pentru întregul imobil situat în Constanța, compus din 4 camere și dependințe, având în vedere că bunul a fost înstrăinat. S-a respins cererea de restituire în natură, iar reclamanții au fost obligați la 250 lei cheltuieli de judecată către pârât.

În motivarea sentinței s-a reținut că imobilul a fost dobândit de reclamanți în timpul căsătoriei, iar cota de ½ ce a aparținut reclamantei a fost preluată abuziv în proprietatea statului prin Decretul 223/1974 la plecarea din țară. La data preluării a fost achitată o sumă care însă nu a reprezentat o dreaptă despăgubire. Întrucât apartamentul nu mai poate fi restituit în natură ca urmare a înstrăinării lui către chiriași conform Legii 112/1995, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, iar conform art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001 notificarea se va transmite Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții arătând că în absența oricărei dovezi din care să rezulte că le-au fost acordate în compensare bunuri sau servicii, instanța nu era îndreptățită să dispună direct înaintarea notificării Secretariatului Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor, ci trebuia să oblige Primarul Municipiului Constanța la emiterea unei alte dispoziții prin care să acorde în compensare bunuri sau servicii sau să propună acordarea despăgubirilor, în cazul în care măsura compensării nu era posibilă. De asemenea, obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată nu se impunea câtă vreme dispoziția atacată a fost anulată.

Prin decizia civilă nr. 126 C din 28 mai 2008, Curtea de Apel Constanța a admis apelul, a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat Primarul Municipiului Constanța să acorde reclamanților, în compensare bunuri sau servicii, sau în situația în care compensarea nu este posibilă sau nu este acceptată de reclamanți, să propună acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv și a respins ca nefondată cererea de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

în considerentele deciziei s-a reținut că potrivit art. 18 lit. c) din Legea 10/2001, în redactarea anterioară apariției Legii 247/2005, în vigoare la data emiterii dispoziției, în situația în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale, măsurile reparatorii se stabilesc doar în echivalent, iar potrivit art. 20 alin. (2), tot în vechea redactare, acestea constau în compensare cu alte bunuri sau servicii, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv. Ca atare, prima instanță trebuia să oblige pârâtul să acorde întâi bunuri sau servicii în compensare și, în măsura în care această compensare nu era posibilă sau acceptată de reclamanți, să propună acordarea de despăgubiri și să dispună înaintarea dosarului la Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru că în apel nu a fost posibilă identificarea unor bunuri sau servicii pentru atribuirea în compensare, în aplicarea corectă a dispozițiilor art. 20 alin. (3) și art. 26 alin. (1) din Legea 10/2001 instanța de apel a obligat Primarul Municipiului Constanța să acorde bunuri sau servicii în compensare, iar în măsura în care compensarea nu este posibilă, să propună acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv. Cât privește critica referitoare la cheltuielile de judecată, instanța a reținut că singurii îndreptățiți la acordarea acestora erau reclamanții pentru că pârâtul a căzut în pretenții., iar aplicarea dispozițiilor art. 276 C. proc.

civ. are drept scop reducerea cuantumului acestor cheltuieli în limita admiterii acțiunii, nu obligarea reclamanților la suportarea parțială a cheltuielilor efectuate de către pârât. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Constanța, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive: - art. 20 alin. (3) din Legea 10/2001, în vechea redactare, nu stabilește nici o ordine în care să se acorde măsurile reparatorii, de asemenea nici art. 26 al legii republicate nu prevede o astfel de ordine, - în mod greșit a fost respinsă cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, - se impunea revenirea asupra măsurii amenzii aplicate pârâtului, întrucât încheierea prin care s-a dispus această măsură nu a fost comunicată.

Recursul este fondat pentru considerentele care succed: Față de prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent constau în acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii, ori propunerea acordării de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii este stabilită ca o obligație a unității deținătoare, însă o astfel de reparație nu depinde numai de voința unității notificate și a notificatorului, ci și de existența în patrimoniul unității notificate a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare.

În executarea obligației legale de a propune acordarea de bunuri în compensare, H.G. 250/2007 stabilește în art. 1 alin. (5) din Cap. II că Primăria afișează lunar lista imobilelor care sunt libere și nesolicitate de foștii proprietari spre atribuire și care pot constitui obiect al măsurilor reparatorii prin echivalent. Or, în prezenta cauză, instanța de apel trebuia să stabilească deplin situația de fapt, la care să poată fi aplicate prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Față de prevederile textelor citate, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, instanța trebuia să dispună administrarea probelor utile pentru a se stabili dacă în patrimoniul pârâtei, Primăria Municipiului Constanța, există imobile libere de aceeași valoare și cu aceleași caracteristici ca ale celui preluat de la reclamanții și dacă fac sau nu obiectul unor cereri de retrocedare, pentru a se putea dispune măsura acordării acestora în compensare conform dispozițiilor legale. Pentru considerentele expuse, recursul se va admite, se va casa decizia atacată și, conform art. 314 C. proc. civ., se va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului declarat de reclamanți.

Cu ocazia rejudecării se va administra întregul probatoriu necesar stabilirii depline a situației de fapt, în raport de care să se aplice prevederile Legii nr. 10/2001 cu privire la măsurile reparatorii în echivalent prin compensare cu alte bunuri sau servicii. Instanța de trimitere va avea în vedere și celelalte critici formulate prin motivele de recurs. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Constanța împotriva deciziei nr. 126 C din 28 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 ianuarie 2009.