ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 106/2009

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2184 din 6

decembrie 2007 Tribunalul Constanta a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanții R.A.G. și R.P.L., a anulat în parte dispoziția nr. 386 din 25

februarie 2005 a Primarului Municipiului Constanța și a dispus înaintarea

notificării către Secretariatul Comisiei Centrale pentru stabilirea

despăgubirilor, conform titlului VII din Legea 247/2005, pentru întregul imobil

situat în Constanța, compus din 4 camere și

dependințe,

având în vedere că bunul a fost înstrăinat. S-a respins cererea

de

restituire în natură, iar reclamanții au fost obligați la 250 lei cheltuieli de

judecată către pârât.

În motivarea sentinței s-a reținut că

imobilul a fost dobândit de reclamanți în timpul căsătoriei, iar cota de ½

ce a aparținut reclamantei a fost preluată abuziv în proprietatea statului prin

Decretul 223/1974 la plecarea din țară. La data preluării a fost achitată o

sumă care însă nu a reprezentat o dreaptă despăgubire.

Întrucât apartamentul nu mai poate fi

restituit în natură ca urmare a înstrăinării lui către chiriași conform Legii

112/1995, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii în

echivalent, iar conform art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001 notificarea se va

transmite Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Împotriva

sentinței au declarat apel reclamanții arătând că în absența

oricărei dovezi din care să rezulte că le-au fost acordate în

compensare bunuri sau servicii, instanța nu era îndreptățită să dispună direct

înaintarea

notificării Secretariatului Comisiei

Centrale

pentru stabilirea

Despăgubirilor,

ci trebuia să oblige Primarul Municipiului Constanța la emiterea unei alte

dispoziții prin care să acorde în compensare bunuri sau servicii sau să propună

acordarea despăgubirilor, în cazul în care măsura

compensării nu era posibilă. De asemenea, obligarea reclamanților la

plata

cheltuielilor de judecată nu se impunea câtă vreme dispoziția

atacată a fost anulată.

Prin decizia civilă nr. 126 C din 28 mai

2008, Curtea de Apel Constanța a admis apelul, a schimbat în parte sentința, în

sensul că a obligat Primarul

Municipiului

Constanța să acorde reclamanților, în compensare bunuri sau

servicii,

sau în situația în care compensarea nu este posibilă sau nu este

acceptată de reclamanți, să propună acordarea

despăgubirilor în condițiile

legii speciale privind regimul de stabilire

și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv și a respins ca

nefondată cererea de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

în considerentele deciziei s-a reținut

că potrivit art. 18 lit. c) din Legea 10/2001, în redactarea anterioară

apariției Legii 247/2005, în vigoare la data emiterii dispoziției, în situația

în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale,

măsurile reparatorii se stabilesc doar în echivalent, iar potrivit art. 20

alin. (2), tot în vechea redactare, acestea constau în compensare cu alte

bunuri sau servicii, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri

acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

Ca atare, prima instanță trebuia să

oblige pârâtul să acorde întâi bunuri sau servicii în compensare și, în măsura

în care această compensare nu era posibilă sau acceptată de reclamanți, să

propună acordarea de despăgubiri și să dispună înaintarea dosarului la

Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru că în apel nu a fost posibilă

identificarea unor bunuri sau servicii pentru atribuirea în compensare, în

aplicarea corectă a dispozițiilor art. 20 alin. (3) și art. 26 alin. (1) din

Legea 10/2001 instanța de apel a obligat Primarul Municipiului Constanța să

acorde bunuri sau servicii în compensare, iar în măsura în care compensarea nu

este posibilă, să propună acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate abuziv.

Cât privește critica referitoare la

cheltuielile de judecată, instanța a reținut că singurii îndreptățiți la

acordarea acestora erau reclamanții pentru că pârâtul a căzut în pretenții.,

iar aplicarea dispozițiilor art. 276 C. proc. civ. are drept scop reducerea

cuantumului acestor cheltuieli în limita admiterii acțiunii, nu obligarea

reclamanților la suportarea parțială a cheltuielilor efectuate de către pârât.

Împotriva

deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul Primarul

Municipiului Constanța, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

pentru următoarele motive:

- art. 20 alin. (3) din Legea 10/2001,

în vechea redactare, nu stabilește nici o ordine în care să se acorde măsurile

reparatorii, de asemenea nici art. 26 al legii republicate nu prevede o astfel

de ordine,

- în mod greșit a fost respinsă cererea

privind acordarea cheltuielilor de judecată,

- se impunea revenirea asupra măsurii

amenzii aplicate pârâtului, întrucât încheierea prin care s-a dispus această

măsură nu a fost comunicată.

Recursul

este fondat pentru considerentele care succed:

Față de

prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată,

atunci când restituirea în natură nu este posibilă, măsurile

reparatorii în echivalent constau în acordarea în compensare de alte bunuri sau

servicii, ori propunerea acordării de despăgubiri în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv.

Acordarea în compensare de alte bunuri

sau servicii este stabilită ca o obligație a unității deținătoare, însă o

astfel de reparație nu depinde numai de voința unității notificate și a

notificatorului, ci și de existența în patrimoniul unității notificate a unor

bunuri care să poată fi acordate în compensare.

În executarea obligației legale de a

propune acordarea de bunuri în compensare, H.G. 250/2007 stabilește în art. 1

alin. (5) din Cap.

II

că Primăria afișează lunar lista

imobilelor care sunt libere și nesolicitate de foștii proprietari spre

atribuire și care pot constitui obiect al măsurilor reparatorii prin

echivalent.

Or, în

prezenta cauză, instanța de apel trebuia să stabilească deplin

situația de fapt, la care să poată fi aplicate prevederile art. 26 din

Legea nr. 10/2001, republicată.

Față de prevederile textelor citate, în

scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, instanța trebuia să

dispună administrarea probelor utile pentru a se stabili dacă în patrimoniul

pârâtei, Primăria Municipiului Constanța, există imobile libere de aceeași

valoare și cu aceleași caracteristici ca ale celui preluat de la reclamanții și

dacă fac sau nu obiectul unor cereri de retrocedare, pentru a se putea dispune

măsura acordării acestora în compensare conform dispozițiilor legale.

Pentru considerentele expuse, recursul

se va admite, se va casa decizia atacată și, conform art. 314 C. proc. civ., se

va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului declarat de

reclamanți.

Cu ocazia rejudecării se va administra

întregul probatoriu necesar stabilirii depline a situației de fapt, în raport

de care să se aplice prevederile Legii nr. 10/2001 cu privire la măsurile

reparatorii în echivalent prin compensare cu alte bunuri sau servicii.

Instanța de trimitere va avea în vedere

și celelalte critici formulate prin motivele de recurs.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul

Primarul Municipiului Constanța împotriva deciziei nr. 126 C din 28 mai 2008

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori

și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, pe care o casează și

trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 9 ianuarie 2009.