ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2951/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 6 din 6 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a luat act de renunțarea reclamanților la judecarea capătului de cerere privind rectificarea unui nume în cuprinsul dispoziției atacate. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții S.A., L.M. și V.C. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanța prin Primar. Pârâtul a fost obligat să formuleze o propunere de acordare a unor despăgubiri sau să ofere în compensare alte bunuri pentru suprafața de teren de 119,75 mp, situat în Constanța, nerestituit în natură. A fost respinsă cererea de restituire în natură a suprafeței de 119,75 mp și cererea de plată a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate.

Din analiza materialului probator administrat la dosarul cauzei înscrisuri depuse de părți: dispoziția nr. 1154 din 28 februarie 2008 și nr. 2321 din 21 aprilie 2008 ale Primarului Municipiului Constanța, referat nr. 115798 din 29 august 2007 al Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001, notificarea nr. 231 din 28 mai 2001 a B.E.J. S.C.A., act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1636 din 08 august 1931 la Grefa Tribunalului Constanța și transcris sub nr. 1781/1931, certificat de calitate de moștenitor nr. 141 din 15 mai 1996 eliberat de B.N.P. B.C., certificat de sarcini din 29 august 1935, proces-verbal din 20 aprilie 1950 al Comitetului Provizoriu al Orașului Constanța, sentința civilă nr. 1702 din 20 aprilie 2005 a Tribunalului Constanța, certificat de stare civilă, adresa nr. 147630 din 15 mai 2007 a Serviciului Cadastru al Primăriei Constanța, adresa nr. 5483 din 13 septembrie 2007 a RA E.D.P.P.

Constanța, adresa nr. R72734 din 07 decembrie 2004 a serviciului G.I.S.

cu anexe: plan cadastral al municipiului Constanța, 1995 1:500 (fragment), cu delimitarea imobilului solicitat; plan cadastru al orașului Constanța, 1936, sc 1:500, fragment cu delimitarea imobilului; carnet cu schițe de teren ale careului 319 (229b) lotul vechi 32,din 1936; pagina nr. 196, din Registrul de Proprietăți, vol. I, din 1936; fișa bunului imobil, întocmită în 1995; extras Decretul 92/1950, contract de închiriere nr. 10906 din 12 iunie 2004 cu anexe, și nr. 18906 din 12 aprilie 2006, contract de vânzare-cumpărare nr. 30697 din 23 august 2000, contract de vânzare-cumpărare nr. 28908 din 19 august 1997, contract închiriere teren nr. 10903 din 03 februarie 2005, contract de vânzare-cumpărare nr. 27661 din 19 noiembrie 1996, adresa nr. RB55 184 din 06 septembrie 2006 a SPITVBL Constanța cu anexe și nr. 133140 din 02 decembrie2005, adresa nr. 11823 din 22 iunie 1950 a Comitetului Provizoriu al Orașului Constanța, raport de expertiză tehnică imobiliară înregistrat la Biroul de Expertize judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul Constanța sub nr. 2317 din 11 noiembrie 2008 - instanța reține următoarea situație de fapt: Prin actul de vânzare-cumpărare nr. 6689 din 31 august 1936 (fila 39 din dosar) numitul L.D.

a cumpărat de la S.G.F. un imobil situat în Constanța, format din teren în suprafață de 231,98 mp, în formă dreptunghiulară având ca vecinătăți la Nord - str. G. pe o lungime de 12,95 mp, la Sud - parcela 15 pe o lungime de 12,95 mp, la Est - parcela 31și la Vest - parcela 33 pe o lungime de 17,9 mp; de asemenea, odată cu terenul s-au înstrăinat și toate construcțiile edificate pe acesta „în baza autorizației Primăriei Constanța nr. 4441 din 09 iunie 1925”. Printr-un certificat eliberat de Grefa Tribunalului Constanța nr. 35303 din 29 august 1935 s-a confirmat că bunul se află înregistrat pe numele lui L.D. liber de sarcini; de asemenea, conform Registrului de Proprietăți 1936, Vol.I.pag.196, imobilul din Constanța, aparține lui L.D.

Prin Decretul nr. 92/1950, anexe pentru județul Constanța, poziția 449, bunul aparținând lui L.D. a fost trecut în proprietatea statului menționându-se că s-au naționalizat 4 apartamente la adresa din Constanța. Conform adresei nr. 72734 din 07 decembrie2006 a Serviciului GIS al Direcției Patrimoniu al Primăriei Constanța conținând situația juridică a bunului, imobilul situat în Constanța, (lot 32) și care a aparținut lui L.S. respectiv lui L.D. (de la care s-a naționalizat). S-a mai învederat că terenul aparține domeniului privat al Municipiului Constanța în administrarea RA E.D.P.P. conform HCLM nr. 296/2001 și HCLM nr. 109/2005. Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 30697 din 23 august 2000 familia A.G.

și M. au cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 imobilul pe care îl ocupau cu chirie, format din două camere, în suprafață de 30,72 mp și 3 magazii, primind în folosință suprafața de 27,5 mp teren. Familia G.D. și E. a devenit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 28908 din 19 august 1997 încheiat în baza Legii nr. 12/1995 proprietarul imobilului în care locuiau în calitate de chiriaș format din 3 camere în suprafață utilă de 61,17 mp, fiindu-le atribuită în folosință pe durata existenței construcției suprafața de 41,82 mp. În fine, prin contractul 27661 din 19 noiembrie 1996 familia C.C. și L. au devenit proprietarii imobilului în care locuiau format din 3 camere în suprafață de 45,43 mp (la care se adaugă dependințe: beci și magazie) luând în folosință pe durata existenței construcțiilor si suprafața de 45,43 mp.

Ultima unitate locativă dintre cele 4 preluate de stat, formată din locuință în suprafață utilă de 52,53 mp, dependințe măsurând 30,24 mp și curte 13,89 mp. conform fișei de calcul (fila 69 dosar) a fost închiriată lui G.I. (filele 65-72 dosar). De asemenea, prin contractul de închiriere nr. 10956 din 12 aprilie 2006 familia G.D. și E. au luat în folosință suprafața de 10,94 mp teren, ce depășește suprafața aferentă construcției cumpărate. De pe urma decesului lui L.S. (la 28 aprilie 1940) și a soției acestuia V.R. (la 07 mai 1965) averea acestora a revenit (conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 141 din 15 mai 1996 eliberat de B.N.P. B.C.) reclamanților S.A., L.M. și V.C., în cote egale de 1/3.

Prin notificarea nr. 231 din 28 mai 2001 a B.E.J. S.C.A., reclamanții au solicitat Primăriei Constanța restituirea imobilului situat în Constanța, în natură pentru teren și partea de construcție rămasă nevândută lui G.I. și despăgubiri pentru cele trei apartamente vândute familiilor C.C., G.D. și A.G., (fila 38 dosar). După mai multe demersuri ale notificanților, inclusiv obținerea unei hotărâri judecătorești de obligare a unității deținătoare la soluționarea cererii de restituire, prin Dispoziția nr. 1154 din 28 februarie 2008 Primarul Municipiului Constanța a decis: restituirea în natură către L.M., V.C. și S.A.

a imobilului situat în Constanța, teren în suprafață de 112,11 mp și construcție, conform planului de situație anexat, respectiv spațiul ocupat cu contract de închiriere (ocupat de către G.I.), cu condiția respectării prevederilor art. 13 și art. 15 din Legea nr. 10/2001, cu privire la protecția chiriașilor, precum și a respectării prevederilor art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 coroborată cu art. 48.2 din H.G. nr. 250/2007, privind obligația de restituire către chiriași a despăgubirilor cuvenite potrivit legii ce cad în sarcina persoanei îndreptățite (art. 1). De asemenea, s-a dispus respingerea cererii de restituire în natură a apartamentelor situate în imobilul, înstrăinate de RA E.D.P.P.

în baza contractelor de vânzare-cumpărare către C.C., et. 1, G.D., parter și A.G., et. 1 și a terenului în suprafață de 119,75 mp, atribuit în folosință pe durata existenței construcției (art. 2), urmând ca, pentru apartamentele vândute, să se propună acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, având în vedere că restituirea în natură nu mai este posibilă. Prin dispoziția nr. 2321 din 21 aprilie 2008 a fost îndreptată eroarea materială din dispoziția 1154/2008 cu privire la numele uneia dintre persoanele îndreptățite menționându-se numele corect „S.”.

Imobilul ce face obiectul cererii de măsuri reparatorii a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică imobiliară înregistrat la Biroul de Expertize judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul Constanta sub nr. 2317 din 11 noiembrie 2008; expertul a măsurat, la fața locului, terenul în suprafață de 231,58 mp și a identificat pe acesta două corpuri de construcție. Corpul C2 - P+1E - se întinde pe o suprafață de 80,07 mp și este ocupat de familia C.C., A.G. și G.D. Corpul C1, ocupat de chiriașul G.I. și restituit reclamanților prin dispoziția contestată, se întinde pe o suprafață de 103,9 mp; s-a evidențiat separat de acest imobil (dar lipit de construcție) o „marchiză” măsurând 0,88 mp.

Din constatările expertului, a mai reieșit că cele două clădiri au în folosință comună o curte măsurând 38,73 mp. Potrivit art. 1 alin. (1)-(3) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condițiile acestei legi. În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent deținător, cu acordul persoanei îndreptățite, în acordare de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau de despăgubiri bănești.

Conform art. 2 alin. (1) lit. a) și i) din Legea nr. 10/2001, în sensul acestei: legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțeleg imobilele naționalizate prin Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și cele naționalizate fără titlu valabil; și orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziții legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat. Sunt îndreptățite, în înțelesul acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent: persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite.

Rezultă că, pentru a se solicita aplicarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 trebuie constatate, în principal, două aspecte: preluarea imobilului în mod abuziv și calitatea de proprietar la data preluării a persoanei care a formulat notificarea, respectiv de moștenitor al proprietarului. În cazul reclamanților, ambele condiții sunt îndeplinite. Astfel, prin certificatului de calitate de moștenitor nr. 141 din 15 mai 1996 eliberat de B.N.P. B.C., s-a atestat că reclamanții S.A. L.M. și V.C. sunt succesorii lui L.S. (decedat la 28 aprilie 1940) și a soției acestuia V.R. ( moartă la 07 mai 1965). De asemenea, prin Decretul nr. 92/1950, poziția 449, anexa pentru județul Constanța, bunul aparținând lui L.D.

a fost trecut în proprietatea statului menționându-se că s-au naționalizat 4 apartamente la adresa din Constanța. In cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor sta măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent consta în compensare cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent deținător, cu acordul persoanei îndreptățite, în acordare de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau de despăgubiri bănești. Conform art. 2 alin. (1) lit. a) și i) din Legea nr. 10/2001, în sensul acestei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțeleg imobilele naționalizate Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare.

asigurări, miniere și de transporturi, precum și cele naționalizate fără titlu valabil; și orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziții legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal p acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat. Sunt îndreptățite, în înțelesul acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent: persoanele fizice, proprietar imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora și moștenitorii persoane fizice îndreptățite. Rezultă că, pentru a se solicita aplicarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 trebuie constatate, în principal, două aspecte: preluarea imobilului în mod abuziv și calitatea de proprietar la data preluării a persoanei care a formulat notificarea, respectiv de moștenitor al proprietarului.

În cazul reclamanților, ambele condiții erau îndeplinite. Astfel, prin certificatului de calitate de moștenitor nr. 141 din 15 mai eliberat de B.N.P. B.C., s-a atestat că reclamanții S.A. L.M. și V.C. sunt succesorii lui L.S. (dec la 28 aprilie 1940) și a soției acestuia V.R. (moartă la 07 mai 1965). De asemenea, prin Decretul nr. 92/1950, poziția 449, anexa pentru județul Constanța, bunul aparținând lui L.D. a fost trecut în proprietatea statului, menționându-se că s-au naționalizat 4 apartamente la adresa din Constanța. Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de regulă, imobilele preluate mod abuziv se restituie în natură; de asemenea, potrivit art. 9 alin. (1) imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini”.

Corespunzător, în temeiul art. 18, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent cazurile când: imobilul nu mai există la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția imobilelor distruse ca urmare a unor calamități naturale; imobilul a fost transformat, astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat, dacă părțile nu au convenit altfel; imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaș cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Este și situația unei părți a construcțiilor preluate de la autorul reclamanților care, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 30697 din 23 august 2000, contractul de vânzare-cumpărare nr. 28908 din 19 august 1997 și contractul 2761 din 19 noiembrie 1996, a fost cumpărată de chiriașii familiile A.G.M., G.D.

și E. și C.C. și L. de la R.A.E.D.P.P. primind în folosință pe toată durata existenței construcției un teren măsurând în totalitate 102, 89 mp; în plus, familia G.D. și E. au luat în folosință suprafața de 10,94 mp teren, care depășea suprafața renta construcției cumpărare.

Acestea, coroborate cu faptul că dobânditorii ulteriori ai construcției au drept de folosință gratuită asupra suprafeței de teren ce constituie amprenta pe sol a clădirii și cu faptul că, potrivit art. 14 din Legea nr. 10/2001, dacă imobilul face obiectul unui contract de concesiune, locație de gestiune, asociere în participațiune sau al unei operațiuni de leasing, persoana îndreptățită poate opta pentru restituirea în natură sau pentru măsuri reparatorii în echivalent, iar în situația opțiunii pentru restituirea în natură persoana îndreptățită se va subroga drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare în contractele prevăzute la alin. (1), dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii, face imposibilă juridic (și lipsită de interes, în fapt) restituirea în natură a terenului (pentru clădire imposibilitatea reiese din valabila înstrăinare înainte de notificare).

Imposibilitatea juridică de restituire în natură reiese din aceea că, în situația subrogării statului sau persoanei juridice deținătoare în contractele enumerate de art. 14, persoana îndreptățită va deveni titularul obligațiilor, dar și al drepturilor, în special a dreptului ce-i revenea persoanei subrogate (fiind deci obligat să asigure folosința, încasând redevența în cazul contractului de concesiune, chiria în cazul contractului de locație etc). În cazul reclamanților, aplicarea art. 14 ar însemna că, pentru suprafața de teren aflată în folosința dobânditorilor, să nu primească, pe toată durata existenței construcțiilor nicio sumă, din momentul ce folosința acestui teren a fost cedată gratuit (datorită faptului că nu s-a stabilit vreo contravaloare a acesteia), prin contractele amintite.

În privința suprafeței pe care proprietarii construcțiilor o au în folosință, instanța consideră că, deși în contractul de vânzare-cumpărare este indicată doar amprenta pe sol acestora, totuși acest drept de folosință privește întregul teren. Nu mai puțin, clauza de dobândire a folosinței gratuite a terenului se referă la terenul aferent locuinței care conduce la concluzia că privește întreaga curte (având în vedere semantica adjectivului care determină „terenul”, aferent - care este în legătură cu ceva, care depinde de ceva sau decurge din ceva,).

Având în vedere aceste dispoziții legale, față de situația că reclamanți solicită restituirea în natură a întregului teren de 231,58 mp (conform concluziilor raportului de expertiză), Față de situația că în art. 2. al dispoziției contestate se respinge cererea de restituire în natură a apartamentelor înstrăinate și a terenului aferent de 119,75 mp dar, în art. 3 al documentului propunerea de despăgubiri vizează doar apartamentele vândute nu și terenul, cum era firesc.

In conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită, În consecință a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligat pârâtul să formuleze o propunere de acordare a unor despăgubiri sau să ofere în compensare alte bunuri pentru suprafața de teren de 119,75 mp situat în Constanța, care nu s-a restituit în natură.

Având în vedere cele arătate privind imposibilitatea de restituire a terenului aferent construcțiilor și curții, s-a respins cererea de restituire în natură a suprafeței de 119,75 mp ca neîntemeiată. Având în vedere dispozițiile art. 246 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, renunțarea la judecată constatându-se prin încheiere dată fără drept de apel, față de situația că, prin dispoziția nr. 2321 din 21 aprilie 2008 a fost îndreptată eroarea materială din dispoziția 1154/2008 cu privire la numele uneia dintre persoanele îndreptățite menționându-se numele corect „S.”, se va lua act de renunțarea reclamanților la judecarea capătului de cerere privind rectificarea unui nume în cuprinsul dispoziției atacate.

Prin decizia civilă nr. 159 din 15 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța s-a dispus respingerea apelului declarat de reclamanții S.A., L.M. și V.C. împotriva sentinței civile nr. 6 din 6 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele: In ceea ce privește pretinsele erori din raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuată în cauză, nu pot fi luate în considerare de către instanță întrucât apelanții aveau posibilitatea să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză în termenul prevăzut de lege, lucru pe care nu l-a făcut. De altfel, problemele de drept pe care instanța le-ar fi preluat din expertiză, astfel cum susțin apelanții, nu pot forma obiect al obiecțiunilor, nici obiect al aprecierilor expertului.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut: Din cuprinsul disp. art. 1, art. 7 și art. 9 alin. (19) din Legea nr. 10/2001, republicată, rezultă principiul prevalenței restituirii în natură, în sensul că imobilele preluate abuziv, indiferent în posesia cui se găsesc în prezent, se restituie în natură, în starea în care se află la data cererii de restituire și libere orice sarcini. Prin urmare, dacă, prin notificare, persoanele îndreptățite în accepțiunea Legii nr. 10/2001 solicită restituirea în natură a imobilului respectiv sau măsurii reparatorii în echivalent, unitatea deținătoare sau entitatea investită soluționarea cererii este obligată să verifice cu prioritate posibilitatea restituirii în natură a bunului și numai în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, să acorde măsuri reparatorii în echivalent.

În speță, apelanții au solicitat restituirea în natură a suprafeței de 119,75 mp, teren care a fost atribuit în folosință chiriașilor care au cumpărat apartamentele în baza Legii nr. 112/1995, diferența de 112,11 mp și locuința ce nu a fost înstrăinată chiriașilor au fost restituite reclamanților conform decizie 1154 din 28 februarie 2008 emisă de Primarul municipiului Constanța. În mod corect instanța, soluționând cauza, a reținut că apelanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru suprafața de teren în litigiu a cărui restituire au solicitat-o și că aceasta nu poate fi restituită întrucât a fost atribuită în folosință chiriașilor cumpărători și asigură utilizarea normală a apartamentelor înstrăinate.

De altfel, potrivit art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 și art. 26 din aceeași lege, chiriașii care au cumpărat locuințele în baza acestor dispoziții legale dobândesc și dreptul de proprietate asupra terenului aferent, cu respectarea disp. art. 26 alin. ultim din această lege. In această situație, nefiind posibilă restituirea în natură a suprafeței de 119,75 mp, instanța de fond în mod corect aplicând dispozițiile art. 26 din legea nr. 10/2001 a obligat pârâtul intimat Primarul municipiului Constanța să formuleze o propunere de acordare a unor despăgubiri sau să ofere în compensare alte bunuri pentru această suprafață de teren. Ca atare, instanța în baza art. 296 C. proc.

civ. a respins ca nefondat apelul. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții S.A., L.M. și V.C. Ambele instanțe au aplicat greșit și încălcat legea, în motivarea imposibilității de restituire în natură a terenului. Astfel, deși ambele instanțe au recunoscut calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților asupra întregului imobil, ceea ce impune concluzia că intimata nu mai este proprietara curții, iar potrivit art. 480 și urm. C. civ., doar recurenții au posibilitatea legală de a acorda dreptul de folosință asupra curții chiriașilor cumpărători conform Legii nr. 112/1995, instanța a aplicat greșit art. 14 și art. 26 din Legea nr. 10/2001. Art. 14 din Legea nr. 10/2001 a fost aplicată greșit deoarece intimata nu a susținut și dovedit că ar avea cu chiriașii cumpărători vreun contract de locație, concesiune, locație în gestiune sau societate în participațiune.

Chiar dacă s-ar fi dovedit existența unui astfel de contract intimata urma să fie subrogată recurentei în dreptul său. Art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a fost aplicat greșit deoarece le-a fost respinsă contestația în condițiile în care art. 26 alin. (2) din aceeași lege precizează că se aplică imobilelor înstrăinate, situație neaplicabilă în speță din moment ce în speță prin contractele de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 nu s-a înstrăinat nimic din teren, ci doar că s-a dat în folosință amprenta de sol a construcției. Greșit instanța de apel s-a referit la art. 37 din Normele de aplicare a Legii nr. 112/1995 și a art. 26 din această lege, deoarece textele de lege vizau doar terenul aferent construcțiilor, deci amprenta la sol, care a fost dată în folosință pe durata de existență a construcțiilor vândute chiriașilor.

Instanța a greșit reținând ca întregul teren neacordat reprezintă suprafața la sol a construcției, ignorând faptul că terenul neacordat include și terenul curții, liber de construcții aflat în folosință comună. Greșit nu s-a dispus restituirea în natură a terenului. Solicită admiterea recursului, a apelului a acțiunii și atribuirea în natură a întregii suprafețe de teren. Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată. Examinând recursul declarat de reclamanți instanța reține că motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

nu sunt întemeiate din următoarele considerente: Restituirea în natură a suprafeței de 119,75 mp teren, nu este posibilă, deoarece reprezintă terenul aferent al imobilelor cumpărate de terții dobânditori de bună credință, cu titlu de drept de folosință pe durata existenței construcției, ipoteză care exclude restituirea în natură conform art. 18 din Legea nr. 10/2001 și art. 37 din Normele de aplicare a Legii nr. 112/1995 și art. 26 din Legea nr. 112/1995. În consecință în mod corect instanța a reținut că instanța de fond a procedat legal în condițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 obligând primarul Municipiului Constanța la a formula propunere de acordare a unor despăgubiri ori să ofere în compensație alte bunuri pentru această suprafață de teren.

Urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. să se dispună respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții S.A., L.M. și V.C. împotriva deciziei nr. 159 C din 15 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2010.