ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2951/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2951/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6 din 6

ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a luat act de renunțarea

reclamanților la judecarea capătului de cerere privind rectificarea unui nume

în cuprinsul dispoziției atacate.

S-a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanții S.A., L.M. și V.C. în contradictoriu cu pârâtul

Municipiul Constanța prin Primar.

Pârâtul a fost obligat să formuleze

o propunere de acordare a unor despăgubiri sau să ofere în compensare alte

bunuri pentru suprafața de teren de 119,75 mp, situat în Constanța, nerestituit

în natură.

A fost respinsă cererea de

restituire în natură a suprafeței de 119,75 mp și cererea de plată a

cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate.

Din analiza materialului probator

administrat la dosarul cauzei înscrisuri depuse de părți: dispoziția nr. 1154

din 28 februarie 2008 și nr. 2321 din 21 aprilie 2008 ale Primarului Municipiului

Constanța, referat nr. 115798 din 29 august 2007 al Comisiei pentru Aplicarea

Legii nr. 10/2001, notificarea nr. 231 din 28 mai 2001 a B.E.J. S.C.A., act de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1636 din 08 august 1931 la Grefa

Tribunalului Constanța și transcris sub nr. 1781/1931, certificat de calitate

de moștenitor nr. 141 din 15 mai 1996 eliberat de B.N.P. B.C., certificat de

sarcini din 29 august 1935, proces-verbal din 20 aprilie 1950 al Comitetului

Provizoriu al Orașului Constanța, sentința civilă nr. 1702 din 20 aprilie 2005

a Tribunalului Constanța, certificat de stare civilă, adresa nr. 147630 din 15

mai 2007 a Serviciului Cadastru al Primăriei Constanța, adresa nr. 5483 din 13

septembrie 2007 a RA E.D.P.P. Constanța, adresa nr. R72734 din 07 decembrie 2004

a serviciului G.I.S. cu anexe: plan cadastral al municipiului Constanța, 1995

1:500 (fragment), cu delimitarea imobilului solicitat; plan cadastru al orașului

Constanța, 1936, sc 1:500, fragment cu delimitarea imobilului; carnet cu schițe

de teren ale careului 319 (229b) lotul vechi 32,din 1936; pagina nr. 196, din

Registrul de Proprietăți, vol. I, din 1936; fișa bunului imobil, întocmită în

1995; extras Decretul 92/1950, contract de închiriere nr. 10906 din 12 iunie 2004

cu anexe, și nr. 18906 din 12 aprilie 2006, contract de vânzare-cumpărare nr. 30697

din 23 august 2000, contract de vânzare-cumpărare nr. 28908 din 19 august 1997,

contract închiriere teren nr. 10903 din 03 februarie 2005, contract de

vânzare-cumpărare nr. 27661 din 19 noiembrie 1996, adresa nr. RB55 184 din 06

septembrie 2006 a SPITVBL Constanța cu anexe și nr. 133140 din 02 decembrie2005,

adresa nr. 11823 din 22 iunie 1950 a Comitetului Provizoriu al Orașului

Constanța, raport de expertiză tehnică imobiliară înregistrat la Biroul de

Expertize judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul Constanța sub

nr. 2317 din 11 noiembrie 2008 - instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin actul de vânzare-cumpărare nr. 6689

din 31 august 1936 (fila 39 din dosar) numitul L.D. a cumpărat de la S.G.F. un

imobil situat în Constanța, format din teren în suprafață de 231,98 mp, în

formă dreptunghiulară având ca vecinătăți la Nord - str. G. pe o lungime de

12,95 mp, la Sud - parcela 15 pe o lungime de 12,95 mp, la Est - parcela 31și

la Vest - parcela 33 pe o lungime de 17,9 mp; de asemenea, odată cu terenul

s-au înstrăinat și toate construcțiile edificate pe acesta „în baza

autorizației Primăriei Constanța nr. 4441 din 09 iunie 1925”.

Printr-un certificat eliberat de

Grefa Tribunalului Constanța nr. 35303 din 29 august 1935 s-a confirmat că

bunul se află înregistrat pe numele lui L.D. liber de sarcini; de asemenea,

conform Registrului de Proprietăți 1936, Vol.I.pag.196, imobilul din Constanța,

aparține lui L.D.

Prin Decretul nr. 92/1950, anexe

pentru județul Constanța, poziția 449, bunul aparținând lui L.D. a fost trecut

în proprietatea statului menționându-se că s-au naționalizat 4 apartamente la

adresa din Constanța.

Conform adresei nr. 72734 din 07

decembrie2006 a Serviciului GIS al Direcției Patrimoniu al Primăriei Constanța

conținând situația juridică a bunului, imobilul situat în Constanța, (lot 32)

și care a aparținut lui L.S. respectiv lui L.D. (de la care s-a naționalizat).

S-a mai învederat că terenul

aparține domeniului privat al Municipiului Constanța în administrarea RA

E.D.P.P. conform HCLM nr. 296/2001 și HCLM nr. 109/2005.

Prin contractul de vânzare-cumpărare

nr. 30697 din 23 august 2000 familia A.G. și M. au cumpărat în baza Legii nr. 112/1995

imobilul pe care îl ocupau cu chirie, format din două camere, în suprafață de

30,72 mp și 3 magazii, primind în folosință suprafața de 27,5 mp teren.

Familia G.D. și E. a devenit prin

contractul de vânzare-cumpărare nr. 28908 din 19 august 1997 încheiat în baza

Legii nr. 12/1995 proprietarul imobilului în care locuiau în calitate de

chiriaș format din 3 camere în suprafață utilă de 61,17 mp, fiindu-le atribuită

în folosință pe durata existenței construcției suprafața de 41,82 mp.

În fine, prin contractul 27661 din 19

noiembrie 1996 familia C.C. și L. au devenit proprietarii imobilului în care

locuiau format din 3 camere în suprafață de 45,43 mp (la care se adaugă dependințe:

beci și magazie) luând în folosință pe durata existenței construcțiilor si

suprafața de 45,43 mp.

Ultima unitate locativă dintre cele

4 preluate de stat, formată din locuință în suprafață utilă de 52,53 mp,

dependințe măsurând 30,24 mp și curte 13,89 mp. conform fișei de calcul (fila

69 dosar) a fost închiriată lui G.I. (filele 65-72 dosar).

De asemenea, prin contractul de

închiriere nr. 10956 din 12 aprilie 2006 familia G.D. și E. au luat în

folosință suprafața de 10,94 mp teren, ce depășește suprafața aferentă

construcției cumpărate.

De pe urma decesului lui L.S. (la 28

aprilie 1940) și a soției acestuia V.R. (la 07 mai 1965) averea acestora a

revenit (conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 141 din 15 mai 1996

eliberat de B.N.P. B.C.) reclamanților S.A., L.M. și V.C., în cote egale de

1/3.

Prin notificarea nr. 231 din 28 mai 2001

a B.E.J. S.C.A., reclamanții au solicitat Primăriei Constanța restituirea

imobilului situat în Constanța, în natură pentru teren și partea de construcție

rămasă nevândută lui G.I. și despăgubiri pentru cele trei apartamente vândute

familiilor C.C., G.D. și A.G., (fila 38 dosar).

După mai multe demersuri ale notificanților,

inclusiv obținerea unei hotărâri judecătorești de obligare a unității

deținătoare la soluționarea cererii de restituire, prin Dispoziția nr. 1154 din

28 februarie 2008 Primarul Municipiului Constanța a decis: restituirea în

natură către L.M., V.C. și S.A. a imobilului situat în Constanța, teren în

suprafață de 112,11 mp și construcție, conform planului de situație anexat,

respectiv spațiul ocupat cu contract de închiriere (ocupat de către G.I.), cu

condiția respectării prevederilor art. 13 și art. 15 din Legea nr. 10/2001, cu

privire la protecția chiriașilor, precum și a respectării prevederilor art. 48 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001 coroborată cu art. 48.2 din H.G. nr. 250/2007,

privind obligația de restituire către chiriași a despăgubirilor cuvenite

potrivit legii ce cad în sarcina persoanei îndreptățite (art. 1).

De asemenea, s-a dispus respingerea

cererii de restituire în natură a apartamentelor situate în imobilul, înstrăinate

de RA E.D.P.P. în baza contractelor de vânzare-cumpărare către C.C., et. 1, G.D.,

parter și A.G., et. 1 și a terenului în suprafață de 119,75 mp, atribuit în

folosință pe durata existenței construcției (art. 2), urmând ca, pentru

apartamentele vândute, să se propună acordarea de despăgubiri în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății

și justiției, precum și unele măsuri adiacente, având în vedere că restituirea

în natură nu mai este posibilă.

Prin dispoziția nr. 2321 din 21

aprilie 2008 a fost îndreptată eroarea materială din dispoziția 1154/2008 cu

privire la numele uneia dintre persoanele îndreptățite menționându-se numele

corect „S.”.

Imobilul ce face obiectul cererii de

măsuri reparatorii a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică

imobiliară înregistrat la Biroul de Expertize judiciare Tehnice și Contabile de

pe lângă Tribunalul Constanta sub nr. 2317 din 11 noiembrie 2008; expertul a măsurat,

la fața locului, terenul în suprafață de 231,58 mp și a identificat pe acesta

două corpuri de construcție.

Corpul C2 - P+1E - se întinde pe o

suprafață de 80,07 mp și este ocupat de familia C.C., A.G. și G.D.

Corpul C1, ocupat de chiriașul G.I.

și restituit reclamanților prin dispoziția contestată, se întinde pe o

suprafață de 103,9 mp; s-a evidențiat separat de acest imobil (dar lipit de

construcție) o „marchiză” măsurând 0,88 mp.

Din constatările expertului, a mai

reieșit că cele două clădiri au în folosință comună o curte măsurând 38,73 mp.

Potrivit art. 1 alin. (1)-(3) din

Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile

cooperatiste sau de orice alte persoane juridice perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940

asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie, de regulă în natură, în

condițiile acestei legi.

În cazurile în care restituirea în

natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri

ori servicii oferite în echivalent deținător, cu acordul persoanei

îndreptățite, în acordare de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe

piața de capital, de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul

de privatizare sau de despăgubiri bănești.

Conform art. 2 alin. (1) lit. a) și

i) din Legea nr. 10/2001, în sensul acestei: legi, prin imobile preluate în mod

abuziv se înțeleg imobilele naționalizate prin Legea nr. 119/1948 pentru

naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și

de transporturi, precum și cele naționalizate fără titlu valabil; și orice alte

imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziții legale în

vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte

de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.

Sunt îndreptățite, în înțelesul

acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după

caz, prin echivalent: persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data

preluării în mod abuziv a acestora și moștenitorii persoanelor fizice

îndreptățite.

Rezultă că, pentru a se solicita

aplicarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 trebuie

constatate, în principal, două aspecte: preluarea imobilului în mod abuziv și

calitatea de proprietar la data preluării a persoanei care a formulat

notificarea, respectiv de moștenitor al proprietarului.

În cazul reclamanților, ambele

condiții sunt îndeplinite.

Astfel, prin certificatului de calitate

de moștenitor nr. 141 din 15 mai 1996 eliberat de B.N.P. B.C., s-a atestat că

reclamanții S.A. L.M. și V.C. sunt succesorii lui L.S. (decedat la 28 aprilie 1940)

și a soției acestuia V.R. ( moartă la 07 mai 1965).

De asemenea, prin Decretul nr. 92/1950,

poziția 449, anexa pentru județul Constanța, bunul aparținând lui L.D. a fost

trecut în proprietatea statului menționându-se că s-au naționalizat 4

apartamente la adresa din Constanța.

In cazurile în care restituirea în

natură nu este posibilă se vor sta măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile

reparatorii prin echivalent consta în compensare cu alte bunuri ori servicii

oferite în echivalent deținător, cu acordul persoanei îndreptățite, în acordare

de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, de

titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau de

despăgubiri bănești.

Conform art. 2 alin. (1) lit. a) și

i) din Legea nr. 10/2001, în sensul acestei legi, prin imobile preluate în mod

abuziv se înțeleg imobilele naționalizate Legea nr. 119/1948 pentru

naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare. asigurări, miniere și de

transporturi, precum și cele naționalizate fără titlu valabil; și orice alte

imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziții legale în

vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal p acte de

dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.

Sunt îndreptățite, în înțelesul

acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după

caz, prin echivalent: persoanele fizice, proprietar imobilelor la data

preluării în mod abuziv a acestora și moștenitorii persoane fizice îndreptățite.

Rezultă că, pentru a se solicita

aplicarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 trebuie

constatate, în principal, două aspecte: preluarea imobilului în mod abuziv și

calitatea de proprietar la data preluării a persoanei care a formulat notificarea,

respectiv de moștenitor al proprietarului.

În cazul reclamanților, ambele

condiții erau îndeplinite.

Astfel, prin certificatului de

calitate de moștenitor nr. 141 din 15 mai eliberat de B.N.P. B.C., s-a atestat

că reclamanții S.A. L.M. și V.C. sunt succesorii lui L.S. (dec la 28 aprilie 1940)

și a soției acestuia V.R. (moartă la 07 mai 1965).

De asemenea, prin Decretul nr. 92/1950,

poziția 449, anexa pentru județul Constanța, bunul aparținând lui L.D. a fost

trecut în proprietatea statului, menționându-se că s-au naționalizat 4

apartamente la adresa din Constanța.

Conform art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, de regulă, imobilele preluate mod abuziv se restituie în natură;

de asemenea, potrivit art. 9 alin. (1) imobilele preluate în mod abuziv, indiferent

în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se

află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini”.

Corespunzător, în temeiul art. 18,

măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent cazurile când: imobilul

nu mai există la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția

imobilelor distruse ca urmare a unor calamități naturale; imobilul a fost

transformat, astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat,

dacă părțile nu au convenit altfel; imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaș

cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

Este și situația unei părți a

construcțiilor preluate de la autorul reclamanților care, prin contractul de

vânzare-cumpărare nr. 30697 din 23 august 2000, contractul de vânzare-cumpărare

nr. 28908 din 19 august 1997 și contractul 2761 din 19 noiembrie 1996, a fost

cumpărată de chiriașii familiile A.G.M., G.D. și E. și C.C. și L. de la R.A.E.D.P.P.

primind în folosință pe toată durata existenței construcției un teren măsurând

în totalitate 102, 89 mp; în plus, familia G.D. și E. au luat în folosință

suprafața de 10,94 mp teren, care depășea suprafața renta construcției

cumpărare.

Acestea, coroborate cu faptul că

dobânditorii ulteriori ai construcției au drept de folosință gratuită asupra

suprafeței de teren ce constituie amprenta pe sol a clădirii și cu faptul că,

potrivit art. 14 din Legea nr. 10/2001, dacă imobilul face obiectul unui

contract de concesiune, locație de gestiune, asociere în participațiune sau al

unei operațiuni de leasing, persoana îndreptățită poate opta pentru restituirea

în natură sau pentru măsuri reparatorii în echivalent, iar în situația opțiunii

pentru restituirea în natură persoana îndreptățită se va subroga drepturile

statului sau ale persoanei juridice deținătoare în contractele prevăzute la alin.

(1), dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii, face imposibilă

juridic (și lipsită de interes, în fapt) restituirea în natură a terenului (pentru

clădire imposibilitatea reiese din valabila înstrăinare înainte de notificare).

Imposibilitatea juridică de restituire

în natură reiese din aceea că, în situația subrogării statului sau persoanei

juridice deținătoare în contractele enumerate de art. 14, persoana îndreptățită

va deveni titularul obligațiilor, dar și al drepturilor, în special a dreptului

ce-i revenea persoanei subrogate (fiind deci obligat să asigure folosința, încasând

redevența în cazul contractului de concesiune, chiria în cazul contractului de

locație etc).

În cazul reclamanților, aplicarea

art. 14 ar însemna că, pentru suprafața de teren aflată în folosința

dobânditorilor, să nu primească, pe toată durata existenței construcțiilor

nicio sumă, din momentul ce folosința acestui teren a fost cedată gratuit

(datorită faptului că nu s-a stabilit vreo contravaloare a acesteia), prin

contractele amintite.

În privința suprafeței pe care

proprietarii construcțiilor o au în folosință, instanța consideră că, deși în

contractul de vânzare-cumpărare este indicată doar amprenta pe sol acestora,

totuși acest drept de folosință privește întregul teren. Nu mai puțin, clauza

de dobândire a folosinței gratuite a terenului se referă la terenul aferent locuinței

care conduce la concluzia că privește întreaga curte (având în vedere semantica

adjectivului care determină „terenul”, aferent - care este în legătură cu ceva,

care depinde de ceva sau decurge din ceva,).

Având în vedere aceste dispoziții

legale, față de situația că reclamanți solicită restituirea în natură a

întregului teren de 231,58 mp (conform concluziilor raportului de expertiză),

Față de situația că în art. 2. al

dispoziției contestate se respinge cererea de restituire în natură a

apartamentelor înstrăinate și a terenului aferent de 119,75 mp dar, în art. 3

al documentului propunerea de despăgubiri vizează doar apartamentele vândute nu

și terenul, cum era firesc.

In conformitate cu prevederile art. 26

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora dacă restituirea în natură nu

este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită

potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin

decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, să acorde persoanei

îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de

despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată

a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în

care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de

persoana îndreptățită,

În consecință a fost admisă în parte

acțiunea și a fost obligat pârâtul să formuleze o propunere de acordare a unor

despăgubiri sau să ofere în compensare alte bunuri pentru suprafața de teren de

119,75 mp situat în Constanța, care nu s-a restituit în natură.

Având în vedere cele arătate privind

imposibilitatea de restituire a terenului aferent construcțiilor și curții, s-a

respins cererea de restituire în natură a suprafeței de 119,75 mp ca

neîntemeiată.

Având în vedere dispozițiile art. 246

alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora, reclamantul poate să renunțe oricând

la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, renunțarea la

judecată constatându-se prin încheiere dată fără drept de apel, față de

situația că, prin dispoziția nr. 2321 din 21 aprilie 2008 a fost îndreptată

eroarea materială din dispoziția 1154/2008 cu privire la numele uneia dintre

persoanele îndreptățite menționându-se numele corect „S.”, se va lua act de renunțarea

reclamanților la judecarea capătului de cerere privind rectificarea unui nume

în cuprinsul dispoziției atacate.

Prin decizia civilă nr. 159 din 15

iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța s-a dispus respingerea

apelului declarat de reclamanții S.A., L.M. și V.C. împotriva sentinței civile

nr. 6 din 6 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel instanța

a reținut următoarele:

In ceea ce privește pretinsele erori

din raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuată în cauză, nu pot fi

luate în considerare de către instanță întrucât apelanții aveau posibilitatea

să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză în termenul

prevăzut de lege, lucru pe care nu l-a făcut.

De altfel, problemele de drept pe

care instanța le-ar fi preluat din expertiză, astfel cum susțin apelanții, nu

pot forma obiect al obiecțiunilor, nici obiect al aprecierilor expertului.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut:

Din cuprinsul disp. art. 1, art. 7

și art. 9 alin. (19) din Legea nr. 10/2001, republicată, rezultă principiul

prevalenței restituirii în natură, în sensul că imobilele preluate abuziv,

indiferent în posesia cui se găsesc în prezent, se restituie în natură, în

starea în care se află la data cererii de restituire și libere orice sarcini.

Prin urmare, dacă, prin notificare,

persoanele îndreptățite în accepțiunea Legii nr. 10/2001 solicită restituirea

în natură a imobilului respectiv sau măsurii reparatorii în echivalent,

unitatea deținătoare sau entitatea investită soluționarea cererii este obligată

să verifice cu prioritate posibilitatea restituirii în natură a bunului și

numai în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, să acorde

măsuri reparatorii în echivalent.

În speță, apelanții au solicitat

restituirea în natură a suprafeței de 119,75 mp, teren care a fost atribuit în

folosință chiriașilor care au cumpărat apartamentele în baza Legii nr. 112/1995,

diferența de 112,11 mp și locuința ce nu a fost înstrăinată chiriașilor au fost

restituite reclamanților conform decizie 1154 din 28 februarie 2008 emisă de

Primarul municipiului Constanța.

În mod corect instanța, soluționând

cauza, a reținut că apelanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri

reparatorii pentru suprafața de teren în litigiu a cărui restituire au

solicitat-o și că aceasta nu poate fi restituită întrucât a fost atribuită în

folosință chiriașilor cumpărători și asigură utilizarea normală a apartamentelor

înstrăinate.

De altfel, potrivit art. 37 din

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 și art. 26 din aceeași

lege, chiriașii care au cumpărat locuințele în baza acestor dispoziții legale

dobândesc și dreptul de proprietate asupra terenului aferent, cu respectarea

disp. art. 26 alin. ultim din această lege.

In această situație, nefiind

posibilă restituirea în natură a suprafeței de 119,75 mp, instanța de fond în

mod corect aplicând dispozițiile art. 26 din legea nr. 10/2001 a obligat

pârâtul intimat Primarul municipiului Constanța să formuleze o propunere de

acordare a unor despăgubiri sau să ofere în compensare alte bunuri pentru această

suprafață de teren.

Ca atare, instanța în baza art. 296 C.

proc. civ. a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții S.A., L.M. și V.C.

Ambele instanțe au aplicat greșit și

încălcat legea, în motivarea imposibilității de restituire în natură a terenului.

Astfel, deși ambele instanțe au recunoscut

calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților asupra întregului imobil,

ceea ce impune concluzia că intimata nu mai este proprietara curții, iar

potrivit art. 480 și urm. C. civ., doar recurenții au posibilitatea legală de a

acorda dreptul de folosință asupra curții chiriașilor cumpărători conform Legii

nr. 112/1995, instanța a aplicat greșit art. 14 și art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Art. 14 din Legea nr. 10/2001 a fost

aplicată greșit deoarece intimata nu a susținut și dovedit că ar avea cu

chiriașii cumpărători vreun contract de locație, concesiune, locație în

gestiune sau societate în participațiune. Chiar dacă s-ar fi dovedit existența

unui astfel de contract intimata urma să fie subrogată recurentei în dreptul

său.

Art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

a fost aplicat greșit deoarece le-a fost respinsă contestația în condițiile în

care art. 26 alin. (2) din aceeași lege precizează că se aplică imobilelor

înstrăinate, situație neaplicabilă în speță din moment ce în speță prin

contractele de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 nu s-a

înstrăinat nimic din teren, ci doar că s-a dat în folosință amprenta de sol a

construcției.

Greșit instanța de apel s-a referit

la art. 37 din Normele de aplicare a Legii nr. 112/1995 și a art. 26 din

această lege, deoarece textele de lege vizau doar terenul aferent

construcțiilor, deci amprenta la sol, care a fost dată în folosință pe durata

de existență a construcțiilor vândute chiriașilor.

Instanța a greșit reținând ca

întregul teren neacordat reprezintă suprafața la sol a construcției, ignorând faptul

că terenul neacordat include și terenul curții, liber de construcții aflat în

folosință comună.

Greșit nu s-a dispus restituirea în

natură a terenului.

Solicită admiterea recursului, a

apelului a acțiunii și atribuirea în natură a întregii suprafețe de teren.

Intimata a formulat întâmpinare

solicitând respingerea recursului cu obligarea acestora la plata cheltuielilor

de judecată.

Examinând recursul declarat de

reclamanți instanța reține că motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. nu sunt întemeiate din următoarele

considerente:

Restituirea în natură a suprafeței

de 119,75 mp teren, nu este posibilă, deoarece reprezintă terenul aferent al imobilelor

cumpărate de terții dobânditori de bună credință, cu titlu de drept de

folosință pe durata existenței construcției, ipoteză care exclude restituirea

în natură conform art. 18 din Legea nr. 10/2001 și art. 37 din Normele de

aplicare a Legii nr. 112/1995 și art. 26 din Legea nr. 112/1995.

În consecință în mod corect instanța

a reținut că instanța de fond a procedat legal în condițiile art. 26 din Legea

nr. 10/2001 obligând primarul Municipiului Constanța la a formula propunere de

acordare a unor despăgubiri ori să ofere în compensație alte bunuri pentru

această suprafață de teren.

Urmează ca în baza dispozițiilor

art. 312 C. proc. civ. să se dispună respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții S.A., L.M. și V.C. împotriva deciziei nr. 159 C din 15

iunie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

12 mai 2010.